Surubul si mainile in minus

  Nu-s o inginera din nascare. Urasc cifrele, le-am urat din totdeauna asa cum am iubit cuvintele si literele. Vorba si gandurile. Pentru ca am crescut fara un tata sau fara un personaj masculin in casa a trebuit sa ma invat sa fac chestii mecanice singura. Sa repar diverse, sa fac diverse chestii din astea care necesita si putere si gandire mecanica. Mainile mele, adica palmele, sunt de marimea unui copil. Vorbesc serios. Am 1,64. Am 36 la picior dupa sarcina, inainte aveam 35. Iar palma mi-e cam jumate din talpa! Deci n-am cum sa am forta aplicata mecanic din cauza de lipsa parghie. Oricati muschi ai avea, cand n-ai cu ce sa apuci e grav. 

  Acestea fiind spuse azi am realizat imposibilul Stan si Bran. Adica am montat un pat metalic Ikea fara instructiuni si fara un alt om. Mi-a luat 2 ore si as zice cam... 2 ani din viata. Nu m-am mai enervat asa demult! Cand am reusit sa gasesc instructiunile online si pe prima pagina mi-a aratat un prost singur taiat adica nu incerca asta singur m-am enervat si mai tare :)))) 

  Domle, am doua maini pe stanga, ce sa zic! Iar tablia patului are doua gauri pe parti diferite. Una mai mare si una mai mica. Si daca intai am montat de zor si am scapat piulita in gaura inauntrul piciorului metalic(nu ma intrebati cum e sa o scoti!), ulterior am constatat ca nu montasem bine, am demontat si cand sa montez la loc.... gaura era prea mica, ca sa zic asa. Pentru ca atata m-am invartit cu fiarele prin camera incat am intors fara sa-mi dau seama tablia invers. Si cum e din metal sculptat... de unde dracu' sa stii care e fata si care e spatele. Si cum sa-ti imaginezi ca pe o parte gaozu' e mai mare si pe o parte mai mic.

  Asadar m-am gasit in fata imposibilului de film absurd: piulita nu mai incapea! La modul DELOC! Ma uitam si creierul imi zicea "fah, esti tampita? adineauri l-ai montat si acu nu-ti mai incape surubu'?". Raspuns da. Plina de spumele cele mai spumoase am cautat instructiunile. Am mai zis eu si alte dati ca-s facute pentru ceva genii. Sau ceva oameni care nu cunosc cuvinte si imaginea e singura disponibila. Insa imaginea nu spunea nimic. Imi interzicea unele lucruri, asta am banuit deoarece ele lucrurile ierea taiate cu o linie si ti se arata cum tre' sa fie. Insa a doua imagine era identica cu prima! :)))))))))))

  Cand sa zic ca ma lamuresc...pac n-am toate piulitele. Mutzucumbarele ca nu prea seamana a piulite. Ie asa ca niste moatze cu doo capete. Doua n-aveam. Ma, ce dracu'... ii zic Adei, aia lesina ca mi-a dat tot, punga cu ele fusese lipita cu simt de raspundere pe pachet...Zic aia e, da-le dracu', gasim inlocuitor. Si-l fac asa, impart ce am la cate gauri... La finalul finalului le gasesc trase de Mara sub aspiratorul pe care o rugasem sa-l dea in pana mea oleaca mai incolo ca era camera de n-aveam pe unde sa trec intre televizor, fotoliu, pat, bucati de pat, etc...Si ea, ajutorul de nadejde, a tras ala cu piulite cu tot. Si eu tocmai il pusesem pe pozitie si terminasem. Trage-l iar, muta alea pune suruburile corect. Nene, dupa doua ore ma ceream piua!

  In plus...azi chiar ma gandeam cat de funny era daca aveam aici camere de luat vederi sa ma vaza careva pe repede inainte. Pai tine tu nene de capu' si curu' patului un singur om. Mara saraca incerca sa ma ajute dar nu putea sa tina ala de metal ca era prea greu. Si incepea sa se foiasca. Si cand se foia, ia ghici, mai nimeream io surubu in gaoz? Raspuns ...f#$@^^&)......mamicaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!! Bre si patul metalic e greu si pentru mine! Dar mi l-am doriiiiit! Era fix patutul pe care tot baleam la Ikea de niste ani. Si pe care acum prin vointa ambasadei care i-a dat Adei unda verde.... l-am primit! 

  Asadar, dupa doua ore de rupt de maini, spate, picioare... bre, mai aveam putin si-l tineam in dintzi ca sa poci sa bag cate 3 suruburi pe fiecare picior...copilul nostru are patul ei. Prima data in viata ei. Intai a dormit pe salteaua de langa tati. Apoi pe o canapeluta (canapeaua mea din adolescenta) langa patul nostru, apoi pe un fotoliu extensibil. Acum are primul ei pat care din prima i-a semanat cu o "caleasca", asa i-a zis. E o caleasca cu valuri pe margini, e un pat frumos cum doar Ikea stie sa faca. Si mai ales e un pat cu energia Lioarei in el. Si a Irinei, prietena Marei. Si a Adei, prietena mea. Si precis a lui Laur (pe care imi era rusine azi sa-l sun sa-i zic ca-s proasta rau) care l-a demontat pentru noi. Va multumim, va pupam si va uram drum-bun si o viata asa cum meritati in alta tara! Mara are caleasca! 

O poza proasta caci telefonul meu atat poate. Insa se vede incantarea!