Il cheama Madalin si e agentul Fan Curier de pe zona in care traim noi. Prima data l-am retinut cand mi-a parcat la usa pe cand eram gravida cu Mara. Tin minte cum mi-a sunat in mod perfid la usa la ora 9 dimineata cand eu ma straduiam sa nu borasc. Cu capul adanc infundat in toaleta am auzit soneria si-am injurat.
Mi-am tras matzele inapoi pe nas si m-am dus la usa pregatita sa-l ucid pe ala care indrazneste. La usa, Madalin, un nene inalt, cu o sapca-n cap... ca e de la Fan si imi aduce nu stiu ce colet. Dracu' m-a pus sa comand de pe internet si-mi suna astia la usa in miez de noapte?! Deh, asa e cand esti gravida, neuronul nu mai doarme si e mereu noapte!
Am stat in casa asta pana cand Mara a facut 2 ani. Si primeam colete ca la balamuc. Magazinele online abia aparusera da' io eram calare pe ele toate! Madalinu' saracu' facea ture ca disperatul. Dupa 2 ani ne-am mutat cu chirie fix 7 blocuri mai incolo. Si ma pomenesc intr-o zi ca ma suna "Medelinu" (evident ca Marius i-a zis asa si ca pana in sfanta zi de azi la noi in casa Fan Curier se cheama "Medelinu") si imi zice "auziti, nu va suparati, io am un colet care cre' ca e pentru dumneavoastra da' e pe o adresa gresita!" Nu era, era adresa noua si cum el e om cu pasiune catre ceea ce face, imi stia si numele si adresa si numarul de telefon.
Asa ca s-a mutat dupa noi pe Zimbrului pentru alti doi ani. Cand am terminat chiria acolo si statul roman ne-a bagat in falimentul vietii, am revenit la mama. L-am sunat pe Madalin si i-am zis "frate, vezi ca io iar ma mut dincolo, sa nu te mai crucesti la colete". A ras omu' sa lesine.
Au trecut vreo 9 ani de cand Madalin imi aduce si imi ia colete. Nu stiu cum il cheama de familie, stiu doar ca are un baietel un pic mai mare ca Mara. Si ii stiu numarul de la masina Fan. A ajuns intre timp "sef de zona" sau ceva. E la fel de alergat, de ocupat si de vitezoman ca intotdeauna. Nu asteapta bacsis niciodata, nu e nepoliticos niciodata si de ceva ani ne spunem pe nume. Si ieri ma gandeam ca Medelinu' m-a vazut si verde la fata de voma, si gravida pana-n pod, si cu copil mic atarnat de mine, si in camasa de noapte, si ciufulita si suparata si vesela. Si cand copilul meu mic dormea aveam intelegere cu el sa imi dea bip ca cobor eu dupa colete, ca sa nu sune sa trezeasca bebelusa. Si el zambea.
E asa ca o parte din familie. E "postasul" din vremuri de mult apuse. E ideea de comunitate care in Romania nu prea mai exista. E Medelinu' nostru. Tocmai ce a plecat de la mine cu un colet. Si iar am uitat sa-l intreb cum il cheama de familie. Ca nu cred ca-l cheama Fancurier!