miercuri, 30 aprilie 2014

Taximetristul, acest pocal de intelepciune

  De cate ori ma urc intr-un taxi ma gandesc daca o sa scap cu viata. Am norocul sa locuiesc in provincie si aici e oarecum greu sa prinzi atata viteza ziua prin oras cat sa te omoare cineva. Noaptea nu merg cu taxi iar in Bucuresti n-as merge cu un taxi noaptea nici platita. Bulevardele alea mari si goale sunt o atractie nesfarsita pentru "pilotii" care zac in fiecare tzaran taximetrist si in multi dintre "soferii" Romaniei. 

  Dar poate singurul aspect care-mi place este nesfarsita intelepciune de taximetrist. Care oricum n-are multe clase, educatia ii lipseste cu desavarsire insa el are opinii. Despre tot si toate. Despre tine si copilul tau, despre bagajele tale, despre trotuar, lume, viata, pomi, salata de varza, maieuri...si altele. Azi a fost o zi de mare angajament pentru ca am nimerit DOI intelepti. A trebuit sa ne ducem la mama naibii unde a ales Emag sa-si intzarce vaca si mutu' iapa. Se mutara intr-un mall de departe. Si cum trebuia sa le duc un obiect la garantie din cauza de moarte lesinata... iau copilu' din dotare, chem taxiul si cobor in ploaie. 

  Il vad pe prost ca incerca sa intoarca in mijlocul traficului din statia de taxi de vis-a-vis. Pana la urma a invins, a venit si a parcat fix in cea mai mare balta de la bordura. Ne-am suit cu greu ca sa constat ca omul e de etnie din aceea spaniola. Negru-negrisor-pana-corbului, da' din ala asaaaaa...In masina un iz de manea-vaitata cu versuri d-alea zen. M-a busit rasul da' am zis mersi ca nu era fum de tigara. Omu', la un douajcinci de ani asa... foarte nervos ca-l claxonasera participantii la trafic cand facuse el "romaneasca" aia cu intorsul ca baliga in mijlocul drumului. Si-mi zice repede si cu obida "v-am vazut ca coboraseti si ca erati cu copil, ca ma dadeam jos la iel!".

  Razand il intreb "si la ce ti-ar fi folosit?". La care el hotarat : "pai cum, nu m-am mai dat jos la unu ca ma clansona? de ce ma clansonezi, bah, fir-ai al dracului, si m-am dat jos cu toporul si i-am dat in capota". Wtf??? Si il intreb inca odata: "asa SI? la ce ti-a FOLOSIT sa tocesti toporul pe capota aluia?". La care el mandru: "pai cum, m-a dus si la politie! si i-am zis de ce m-ai clansonat mah, ia sa-ti ajunga sa nu mai clansonezi alta data! si la politisti le-am zis sa caute ei toporu' in masina sa vaza daca-l gaseste, si nu la gasit ca io nu ieream prost!". Dupa care a mers inca 10 minute intrebandu-i pe toti din trafic de ce "clansoneaza" da' la o adica el era primu' cu mana in "clanson" de cate ori il enerva vreunu'. Si a reusit sa bage si 80 la ora pe o straduta mica si aglomerata in miezu' zilei. 

  Cand ne-am intors vine alta panarama. Asta arata mai asa, mai spalat, mai... da' avea asa o aroganta d-aia in el de mirosea de la o posta a "barbat care se crede jmecher da' n-a aflat ca nu e". Ne-am urcat in masina, fi-mea tinand strans in manute captura zilei de azi din hipermarket, o minge maaare si un skateboard de care era teribil de mandra si fericita. Pfff si i-a stricat dobitocul zenul... Cum a vazut-o a inceput "aaaaa, cu asta o sa-si rupa picioarele!" Ha? Nici n-am percutat ca vorbeste cu noi...

  Dupa care a continuat ca o sa cada, ca o sa faca, ca o sa dreaga...pana l-am repezit un pic asa. Numa' un pic pe la margini. La care a concluzionat in dobitocia lui perfecta: "daaaa' e curajoasa, astea-s lucruri PENTRU BAIETI". Mi-a venit sa-l pocnesc. I-am zis ca la noi nu exista discriminare si ca lucruri "pentru baieti" nu-s decat chilotii aia cu croiala speciala. Ei ii place, si-a dorit demult, o sa se descurce ea. Si ca poate unii baieti ar trebui sa mai puna mana pe cate o papusa inainte sa devina tatzi. Si ca femeile au mai mult curaj in viata asta, ca uite, au curaj sa nasca si baieti la o adica. Si sa-i si suporte! N-a inteles. 

marți, 29 aprilie 2014

Senzatia de ireal

 Stau la etajul unu si in fata geamului de la sufragerie sunt niste tomberoane de gunoi. In seara asta trei baieti scurmau in ele cu strigate. Cum geamul era deschis, am iesit si i-am intrebat ce cauta. 
 - Duamna, n-aveti ceva de mancare, am mancat cozonac din gunoi, suntem de la Mizil, ne-a luat politia si n-avem cum sa ne intoarcem, suntem de la centru'!
 Cum adica v-a luat politia? Pai fugisera din centrul de plasament si i-a cules Politia de pe drumuri. Doi de la Mizil, unul din Bucuresti. Pana sa vina sa ii ia cineva de la Centru, ei au fugit iar, presupun. Si nu mai aveau bani nici de nash de tren sa se intoarca. 

  I-am chemat sus si pana au urcat le-am facut o plasa cu mancare. Cu tot ce aveam prin frigider. Asta e testul suprem. Daca accepta mancare inseamna ca nu-s hotzi. Au urcat, si-au trimis un emisar la usa, i-am dat plasa si l-am intrebat ce e cu ei, cati ani au si de unde sunt. 12, 14 si 16. Cel de doispe stia doar ca-l cheama Matei, nu isi stia numele de familie! Astialaltii nimereau sa-mi zica chestii. Dupa ce i-am vazut ca-s copii si ca le e foame i-am bagat in bucatarie in casa. 

  Au desfacut plasa cu mancare si au inceput sa manance in felul "ala". Mancau ca si cand era prima si ultima mancare din viata lor. I-am luat la intrebari, au vazut ca am copil, le-am zis de cand au intrat pe usa "sa nu cumva sa incercati ceva cu mine ca va omor pe toti trei direct!". Au ras. Au intrebat daca cumva sotzul meu ar putea sa le zica cum sa ajunga inapoi la Mizil. Le-am zis ca sotul meu sigur stie ca trenul e singura solutie si ca sotul meu lucreaza in Politie (trebuia sa ma asigur si eu!), asa ca ii poate ajuta. Cand au auzit de Politie cel mai mic a respirat sacadat si a zis "doamna, va rugam, nu le spuneti ca am fugit aia doar ne bat, vrem doar sa ajungem inapoi la FAMILIE".

  Pai si unde e familia voastra? Nu se stie, ne-au lasat la centru. Cel mai mare de 16 ani era cat o scobitoare. Mi-a zis "eu am facut "rele" doamna!, de aia m-au aruncat de acasa, da' io vreau doar sa ajung inapoi la ei, sa ma uit in ochii lu' mama si sa vad ce zice!!!". Dar politia ii culesese cumva de pe drum, ii tinusera o zi la sectie aici in Ploiesti si ii lasasera din nou pe drumuri. Mi-au aratat "biletul de externare" din sectie. Probabil ei fugisera din nou de omul venit sa-i culeaga si sa-i duca inapoi la puscaria lor. Si acum mancau din ghena.

  Au mancat cu o pofta tot ce le-am dat de imi venea sa urlu de nervi, erau clar nemancati demult. Erau trei baieti firavi, speriati si inghetati, petrecusera o noapte in parc. "Duamna, da' mai aveti niste PAINE?, mie imi place painea!". Le-am dat-o pe toata din casa. In final le-am zis ca le dau bani de tren, 15 lei, si le-am zis ca daca nu se duc direct la tren o sa ii gasesc sa-i ucid! Si ca o sa sun la politie imediat ce ei pleaca! Moaaama ce viteza si-au luat! M-au rugat sa nu sun pentru ca "noi vrem doar sa ajungem la FAMILII!". 

  Am ales sa ii cred. Cu nume si prenume. Am ales sa ii las sa intre in casa si sa le dau sa manance. Unul din ei mi-a zis "n-am mai mancat mancare calda de o luna". Din pacate n-aveam nici o ciorba si mi-a fost ciuda. Erau trei copii ai tarii in care traiesc eu azi. Senzatia a fost una de ireal. 

  

luni, 28 aprilie 2014

6 centimetri

  "Dar de ce sa nu dai copilul la scoala la 6 ani? Ce are, io asa am fost si a fost bine!" Dincolo de argumentul cu "io asa am fost-facut-dres-simtit" care nu e un argument, asa cum nu e nici cel cu "7 ani de acasa" ca multi nu-i au nici pe aia metaforici... Vreau sa descriu in acest post diferenta intre un copil de 6 ani si unul de 7 ani. Al meu. Nu oricare, discut despre al meu. 

  Am masurat-o acum (am uitat in ziua cand implinea 7 ani pentru ca am plecat de acasa de dimineata) si are fix cu 6 centimetri mai mult decat anul trecut. Iar Mara e un copil mititel, e miniona, mica de inaltime, va fi o femeiutza mica probabil ca mine care aveam 1,64 la ultima masuratoare. Si totusi a crescut cu 6 centimetri. Acum are 114 cm inaltime. Va dati seama cat de MICA era la 6 ani? Adica, gen, cum ar veni... in inaltime! Printre copiii indopati cu chipsuri si zahar din clasa ei ea e un copil "mic" si "firav", asa o categorisesc ceilalti parinti. Da, e "firava", imi cer scuze ca nu e obeza la 7 ani. E mica dar perfect proportionata. Si, exact ca si mine, are picioare lungi pentru un om scurt :) In greutate are e cam aceeasi de anul trecut, n-a luat decat vreo jumatate de kilogram, are 17,5 kilograme. Ce ia acum sunt oase. Se intinde si depune oase si din cate vad eu face si muschi pentru ca alearga foarte mult zilnic. 

  La 6 ani Mara nu-l zicea pe R inca. L-a zis de abea la 6 ani si cateva luni. Cum ar fi fost sa duc in "scoala" un copil care nu-l zice pe r corect? Nu vreau sa-mi imaginez pentru ca eu vad ce specimene are in clasa. Ar fi fost trist tare. La 6 ani inca plangea daca vreun adult strain o atingea sau incerca sa o bruscheze cu comportamente nepotrivite ei. Vorbit insistent, spus de lucruri gen "vaaaai, da' ce timida esti, da' de ce nu vorbesti CU MINE?". La 7 ani se uita urat la ei si apoi imi zice "asta m-a enervat!". Deci are alta abilitate de a-si manageria antipatia fata de straini pe care o are de cand avea 5 luni. Da, luni, nu ani!

  La 6 ani nu reusea multe lucruri. La 7 ani am trimis-o intr-o seara cu cheia de jos de la parter unde platim intretinerea pana sus in apartament sa ia niste bani. De doua ori, ca sa vad daca se descurca. A urcat si a coborat treptele, a descuiat si incuiat casa, a luat suma exacta de bani de unde stia ca sunt. La 6 ani nu putea cobori treptele singura (doar le urca), ii era foarte teama. Asta apropo de scoli unde sunt clasele la etaj uneori :) Sau clasa la un etaj si baia la altul! 

  La 6 ani nu s-ar fi gandit niciodata sa o las singura pe strada, sa nu se tina de mana mea. La 7 ani imi tot spune ca vrea sa ajunga singura la scoala, se uita cu mare atentie cand traverseaza stradutele si merge in general fara mine de mana pe strada. La 6 ani o luam in brate cand o urcam sau coboram din tren. La 7 ani se opinteste si cei 6 centimetri in plus chiar o ajuta sa puna pasul, sa urce si sa coboare aproape singura din aproape orice tren romanesc! (ahhh, spatele meu ii e recunoscatoooooor!!!) De pe ultima treapta sare, pentru ca acum vede altfel si are alt curaj. 

  La 6 ani mergeam cu ea la orice baie in restaurantele pe care le frecventam. La 7 ani merge la Dionisos singura la baie pentru ca reuseste sa aprinda lumina! Si pentru ca are curaj sa faca asta. Acum se duce singura la toaleta la restaurant. Si la scoala, pentru ca si acolo, culmea, intrerupatoarele sunt montate SUS! Asa cum e si cuierul in care ar trebui sa-si puna zilnic haina. Si la care nu ajunge, dar se suie pe o bancuta si reuseste. 

  La 6 ani plangea des si mult. Si din orice motiv. E anul "trecerii" spre alta lume si alta viata, asta mi-e clar. La 7 ani s-a domolit. A invatat ca lacrimile nu-i aduc lucrurile mai aproape, ca datul din picior si rastitul nu-i aduc oamenii mai aproape, ba din contra. Stie sa-si ceara scuze si o face sincer, din suflet si cu tot regretul. La 7 ani... are 7 ani de acasa. Cu tot ce ii trebuie. E un om mult mai mare decat era la 6 ani. Doar un an face o diferenta enorma in dezvoltarea copilului. Deci "de aia" nu e bine sa-l grabesti la scoala. Pentru ca are sens sa fie el cel mai mare si mai intelept din "turma" nu cel mai mic, slab si influentabil. Eu asa zic. Lumea moderna grabeste totul de la nasterile "induse", asistate, grabite, pana la mersul la scoala galopant si invatatul cu polonicul. Unele lucruri nu se pot grabi. Viata si cresterea nu se pot grabi. 

  

vineri, 25 aprilie 2014

Servicii romanesti

  Sau unguresti, ca inteleg ca RDS nu-i tocmai o firma romaneasca. N-am avut pana acum mari probleme cu ei poate si datorita faptului ca nici mari interactiuni n-am avut. Doar contracte pentru internet si tv de niste ani in mai multe locatii din oras. Si pentru ca sotul meu a lucrat la o firma care a fost preluata de RDS intre timp am avut parte si de "depanari" prompte de cate ori am avut nevoie deoarece omul meu e unul bun si simpatic si toti oamenii il iubesc si il servesc mereu. Ca si el se da peste cap pentru multi oameni cand e nevoie. 

  Asa ca am avut o convietuire pasnica cu RDS de ani de zile. Pana azi. Cand ma suna pe fix o tanti. Cica de la RDS Bucuresti, sa-mi povesteasca despre o factura. Pe langa hilarul faptului ca mi-a cerut data de nastere a maica-mii si adresa (contractul e pe numele ei), desi eram un om care raspundeam la fixul de la acea adresa, cam greu sa fiu un om strain si rau intentionat...Un hot care raspunde la fixul din casa in care a intrat sau ceva... Bun ii dau datele si imi tot zice de o factura. Dar eu tocmai ce am primit o factura pe data de 18... zic hait or fi gresit-o. E de 200 de lei sper ca au gresit-o in plus. 

  Ca detaliu minor de 5 luni eu si Marius vorbim prin RDS, prin mobilele de la ei sau fix-mobil. Ieseau cele mai bune tarife, am dat un abonament in plus si ne-au dat minute in retea cum ar veni, dar un roamning mai ieftin ca altii. Deci de 5 luni, atentie, CINCI, factura noastra lunara a crescut de la 69 de lei (internet, cablu telefon initial) la...200-250 de lei. Am platit-o intotdeauna la timp! Desi e nedrept ca domnii de la RDS te pun sa platesti abonamentele cu o luna inainte. Adica factura scadenta pe 30 ale lunii aprilie e pentru abonamentele de luna mai si cu convorbirile telefonice din martie. 200 de lei. 

  O intreb daca aia e factura si ea-mi zice tandru "nuuuu, e alta factura, una emisa AZI". Azi? Cum adica azi, pe 25 alta factura? Pai stati sa va explic, e o factura-garantie pentru convorbirile de pe luna aprilie intre 1 si 24 pentru ca au fost mai multe. Pai si? Ce daca au fost mai multe? De cinci luni sunt mai multe Pai se factureaza AZI si daca nu le platiti in 3 ZILE lucratoare va taiem telefonul. Factura e de 300 de lei pentru 24 de zile din luna...restul il platiti la factura normala care o sa vina. Poooooftiiiim? Adica practic tu imi iei mie azi banii pe convorbiri cu o LUNA INAINTE decat normal, da? Si imi dai 3 zile sa-ti platesc. 

  Pai sa vedeti, doamna, sa stiti ca asa e in contract. Aoleu! Asa adica cum? Ai pus o clauza cum ca tu de fapt poti sa imi facturezi mie telefon cand vrea penisu' matale...si ca imi dai 3 ZILE sa platesc. Chiar daca eu nu te-am tepuit, nu am intarziat, sunt la zi cu banii? Dap! Am intrebat-o daca RDS a devenit banca si imi da si dobanda la banii mei pe care o sa ii tin eu O LUNA la ei. Ca asa mi s-ar parea normal. Din moment ce viitoarea factura vine peste o luna iar eu tre' sa o platesc pana la 30 MAI...as zice sa-mi dea o dobanda... La care ea imi raspunde incurcata "cum adica?" I-am mai explicat odata principiul: imi iei banii cu o luna inainte pentru ca crezi ca-s hot, deci da-mi o dobanda ca banca. N-a priceput, s-a lasat o linisteeeee....

  I-am zis ca nu e normal, ca e absurd si ca orice om isi face un calcul si are banii pregatiti pentru facturi atunci cand stie ca vin ele. Give or take niste zile. Nu o luna. Eu intamplator ii am, dar daca nu ii aveam? Ma imprumutam pe la prieteni in numele lu' Rds, da? Sau cum? Trei zile! Factura emisa azi, eu anuntata azi la ora 13, am trei zile sa o platesc pe aia si pe aialalta. Deci da? Fara sa ma anunte in prealabil, fara sa faca asta in PRIMA luna cand costurile noastre au crescut mult mai mult fata de normal, fara sa-mi zica nimic, ma suna si ma anunta ca in 3 zile tre' sa scot 3 milioane. Nu am reusit sa gasesc contractul sa vad ce scrie, probabil ca scrie ceva de genul "Noi RDS putem sa va facturam voua prostilor orice si oricand cand vrea p@&* noastra iar voi prostilor tre' sa platiti in trei zile." 

  O intreb pe duamna daca va aparea factura aceasta noua in contul meu Digicare ca eu acolo platesc. Da, sigur. Ce ziceti, a aparut? Nu! Deci practic eu in secunda asta nu am cum sa o platesc decat daca ei isi vor aduce aminte sa-mi trimita o factura electronica (asa platim, nu mai vine pe hartie) sau sa o bage in Digicare. Daca nu, n-am cum, ca n-am datele. Banca imi cere numarul facturii!

  Asa mi-e de sila de tara asta, incredibil. Asta dupa ce in lunea Pastelui m-am dus la Gara dupa ce am consultat "platforma CFR online" ca sa constat ca ei au anulat niste multe trenuri fara sa le scoata si din online. Ca doar avem "platforma" suntem dati dracu'. Si in era internetului ar fi greu sa pui modificarile in platforma. Sau sa dai un mail sa-i zici boului ca tu consideri ca el a vorbit prea mult la telefon si ca ai de gand sa-l arzi cu o luna inainte. Mda...

Later edit: la ora 15.30 a aparut si factura de 300 in Digicare, insa in lista cu desfasuratoare ale convorbirilor NU apare decat martie! Deci eu nici n-am cum sa verific daca e corect desfasuratorul!

  

joi, 24 aprilie 2014

Pasiunea

  Unul dintre putinele lucruri pe care le stiu despre bunicul meu grec este ca atunci cand facea el cea mai buna placinta de praz de pe planeta (asa zice lumea!) si oamenii il intrebau "da' ce i-ai pus, domle in ea", el raspundea "pasiune, fara pasiune nu iese!". 

  Am crescut cu legenda asta si dupa ce am crescut mai mult m-am intrebat mereu ce e aia pasiunea. Am aflat ce e si am constatat ca, intr-adevar, "nu iese" fara pasiune. Nu iese mancare buna, nu iese munca buna, nu iese casnicie buna. Nu iese. A nu se confunda pasiunea cu sexul. Nup. Nici macar in casnicie. Pasiunea e placerea de a fi, placerea de a face. Placerea de a sta de vorba cu cel din fata ta. Placerea de a-i fi intai prieten si apoi orice altceva. Fara pasiunea vietii nu exista nici "aialalta" pasiune. Ca "aialalta" e una trecatoare, il cunosti, ai fluturi, darami patul... ce ramane dupa ce trec fluturii constituie adevarata pasiune pentru un om. 

  La fel si in prietenie. Cunosti un om, ti se pare ca te asemeni cu el. Dureaza pana sa afli ce si cum, intai e o "curtare", apoi e indragostirea si apoi... ce ramane apoi? Pai ramane, daca e o prietenie adevarata, respectul, iubirea, afectiunea, placerea de a vorbi si a fi cu el mereu si oricand. Nu doar cand "n-ai ce face" sau "ai nevoie" ci oricand. Chiar daca esti in alt oras, in alta tara, si atunci pasiunea ramane aceeasi. Doar ca o sa te straduiesti mai mult ca sa il poti vedea pe viu pe respectivul om. 

  O sa fie si certuri, contraziceri, momente in care nu-i totul roz. Si in casnicie si in prietenie. Totul depinde de la ce a pornit ea relatia. A pornit de la o prietenie adevarata sau a pornit dintr-o eroare si a ajuns sa para a fi altceva decat e? Si casnicia si prietenia. Nu poti fi sotia unui om cu care nu esti intai prieten. Pentru ca poate ca maine sau poimaine patesti vreo boala-schilodire care iti ia functia sexuala. Iti ia ce-ai avut in pat. Ce ramane? In prietenie echivalentul sexului e "petrecerea", adica evenimentele speciale la care participi. Iesitul in oras. Oh, well, n-o sa iesim in oras de trei ori pe zi toata viata, deci relatia noastra trebuie sa fie mai profunda de atat. Pentru ca viata e uneori stupida si-ti aduce multa vreme in care nu poti sau nu vrei sa iesi in oras. Sau sa faci sex. A se vedea o sarcina si o lauzie :))))

  Tot duc paralela asta casnicie-prietenie-pasiune dincolo de limite pentru ca pentru mine sunt inter-conectate. Ele pleaca de la pasiune. Pasiunea pentru omul de langa tine. Respectul pentru omul cu care discuti. Dragostea pentru el. Pasiunea cu care te lasi pe tine deoparte si-l ajuti pe el. Si nu ti-e greu, sau daca iti e, nu conteaza. Pentru ca e omul tau, e familia ta, chiar daca nu de sange. 

  Superificialitatea e foarte des intalnita azi. Pasiunea nu prea e un factor in startul casniciilor sau prieteniilor. Internetul a schilodit o parte importanta a comunicarii. Nu-l mai vezi pe ala cu care discuti, deci nu poti sa stii exact daca vorbeste serios sau nu, daca te minte sau nu. Deseori se confunda viata reala cu viata online. Gresit. E mai ales gresit sa o confunzi invers, ca mine, adica sa presupui mereu ca cel care-ti vorbeste chiar vorbeste serios, chiar ii pasa de tine sau il intereseaza. Din nou gresit. Astea-s cazuri rare. In rest e superficialitate, sunt oameni care dispar in neantul din care-au venit si de care nu mai auzi cam nimic. Pentru ei asa e normal. Pentru ca n-a existat pasiunea. 

marți, 22 aprilie 2014

Pastele la Mosia Bunicilor

  Din nou la Mosia Bunicilor de Sarbatori. De acum incolo cat va mai trai Nora asta va fi noua "traditie" a familiei. Din respect pentru Nora mergem noi acolo in loc sa o caram pe drumuri acasa la noi unde ea acum nu-si mai gaseste locul. Mereu zice "mama, eu am locul meu aici, la Mosie!" E greu cand iti pierzi locul tau din lumea asta mare si grea. De aproape un an si l-a gasit la Nuci si e fericita acolo. De ce sa o tarasc eu pe drumuri, sa-i creasca tensiunea, sa-i fie rau, sa o doara sciaticul, doar pentru a-mi fi mie mai usor? Ca daca ajunge prin spitale eu o sa alerg cu limba de-un cot, deci s-ar putea sa-mi fie in perspectiva mult mai greu. 

  Asa ca m-am imbarcat la tren cu copilul, suntem singurele p-acilea asa ca solutia salvatoare a fost, din nou, prietenul Stefan care a mers si el la bunica lui de la Mosie. Trenul pana la Bucuresti in duminica de Paste s-a dovedit a fi plin. Garile erau pline, am ramas uluita de cati oameni au de dus de colo colo chiar si in duminica aia. Ne-a luat Stefan de la Gara si-am pornit spre Nuci cu Mara trancanind langa mine pe bancheta de parca se sparsese tzeava cu vorbe in gura ei. Frateeeee ce debit are! 

  La Mosie ne astepta masa pusa. Nora se imbracase in hainele de gala, costumul ei mov. Movul e culoarea ei preferata, era toata in mov, cu o esarfa mov iar fetele de la Mosie i-au pus pana si un asternut mov pe pat. Am intrat in camera si m-a lovit o mare de mov cu ea-cea-alba la par zambitoare si vesela. Cam asa:



Mara cum s-a vazut pe pajiste a inceput sa ne arate comportamentul de ied. De la o vreme se deplaseaza numai si numai prin tzopaire-alergata. Cam asa:


mami, pozeaza-le pe asteaaaa!!!

frumos tare si afara

si inauntru -orhideele sunt reale si peste tot-

   Ne-am asezat la masa si a inceput marea indopare. Fetele de la Mosie iar s-au dat in stamba cu tone si tooone de mancaaaaare bunaaaaa:

drob, salata de sfecla si ciuperci umplute, deeelicios!

salata de beof din aia "cu beof" :)))))

"platouas" cum zice Mara

oua adevarate

bors de miel 

sarmale, friptura si mamaliga. eu porc ca nu mananc miel, au avut si miel, sarmalele au fost deeementialeeee!

  Fratilor, n-am apucat sa pozez prajiturile si cozonacul! Intai pentru ca prajiturile erau asa bune incat au disparut brusc. Apoi pentru ca eram asa de plini ca nici n-am mai bagat de seama cozonacaraia s-o mai trag in poze si pe dansa :) Si pentru ca eram foarte ocupati sa radem si sa ne simtim extraordinar. Doamnele noastre au cerut poze cu "fetele lor" adica fetele care le spala, le fac mancare si au grija de ele. Asa ca ne-am pus pe pozat bunici cu fete. 

cu bucatareasa!

care-i iubeste pe toti si mereu ii intreaba daca a fost bun si daca mai vor!

prietenele

cu "spiridusul" asa ii zic ele fetei

Nora cu preferata ei

hai cu oul! e de lemn???

o familie

Mara s-a distrat teribil cu copiii angajatilor

Maimutzenia

spre casa in tren "mami, sa mai mergem la Nuci, da?"

  Frumos. Am ajuns acasa obosite dar extrem de fericite, ne-am simtit extraordinar, am vazut-o pe Nora bine, vesela si fericita. Mi-a zis mandra ca merge fara baston. Acum un an de abea mergea in cadru. Multumim Marianei Melinger si tuturor oamenilor plini de suflet de la Mosia Bunicilor! Promitem ca venim curand sa ramanem si peste noapte (la Mosie exista posibilitatea asta, au camere pe care le ofera la preturi modice celor care doresc sa poposeasca peste noapte) pentru ca Mara isi doreste mult asta. Ii place acolo enorm si ii priveste cu naturalete chiar si pe cei mai neputinciosi dintre batrani. Ea stie ca "batraneii" cum le spune ea pot avea multe probleme, a invatat multe stand in aceeasi casa cu Nora doi ani de zile. Am fost intrebata daca nu o "afecteaza" sa mearga acolo.

  Asta nu intelege lumea, ca asta nu e un "azil" sau un spital. Ca acolo, in afara de deteriorarea naturala a fiintei umane care se apropie de final, nu e nimic inspaimantator, degradant, umilitor, urat sau trist. Da, e trist cand o viata se apropie de final. Insa batranetea poate fi cultivata si ingrijita cu zambet iar trecerea spre nefiinta poate fi facuta si lin, cu blandete. La Nuci e asa frumos si afara si inauntru, e un spatiu deschis de mii si mii de metri cu verdeata si iarba. Te "afecteaza" sa vezi cum arata boala Altzheimer? Da, pe noi adultii mai rau. Pentru ca ne e frica pentru sanatatea noastra, nu pentru ca ei ne-ar musca. Ei sunt simpatici, ne zambesc, vorbesc cu noi si multi au impresia ca Mara e nepoata lor, sau fiica lor. Le aduce aminte de ceva sau cineva mic care le-a populat viata la un moment dat in istorie. Si se bucura sa ne vada. 

  Iar eu am invatat sa ma bucur si eu de ei, sa-i urmaresc pe fiecare cum acum e mai bine, maine mai rau sau invers. Si sa nu ma mai gandesc la mine cand merg acolo. Si sa le zambesc inapoi. Si sa nu-mi fie nici sila nici scarba nici mila. Sa ma port cu ei ca si cand sunt oameni normali, tineri si vii. Pentru ca ei asa se simt. Ei nu stiu cand a trecut timpul si nici unde s-a dus. E greu sa fii batran si tocmai de aceea lucrul pe care-l fac oamenii de la Mosie e unul magic. Ei ii ajuta sa nu se mai simta batrani, urati si inutili. 

















sâmbătă, 19 aprilie 2014

Ploaie si Paste

  De Pastele asta suntem curati. Dupa cata ploaie curge in secunda asta in geamul meu precis suntem cei mai curati din lume! Copilul doarme. Sotul meu e departe, e pe o margine de drum undeva in Spania la ora asta. Ciudad Rodrigo. Ciudat o fi Rodrigo ala, nu zic nu, treaba lui. 

  Va multumesc mult voua, tuturor celor care intrati si cititi aici, celor care lasati vorbe bune si frumoase si care v-ati imprietenit cu noi. Va multumesc! Iertati-ma cand sunt prea hotarata in opinii, intelegeti ca asa sunt eu si ca nu conteaza. Spuneti-mi inapoi totul si orice. 

  Imi doresc pentru voi cea mai mare si mai buna Lumina din lume si anume aia pe care o aveti in voi. Nu trebuie sa v-o dea nimeni. E acolo! Folositi-o! Paste Fericit, Oameni Buni! Sa ne traiti!

  Albuletzii

vineri, 18 aprilie 2014

Dor

  De curand s-au facut 9 luni de cand el e pe drumuri si eu aici. Si ieri m-a lovit dorul. Dorul ala care mie nu-mi place. Senzatia aia coplesitoare ca n-ai aer, ca ceva ti s-a asezat pe piept si ca daca nu-l strangi in brate in urmatoarele cinci secunde o sa mori. Doar ca nu mori. Continui sa traiesti. Noua luni mi-a luat. Ca m-am abtinut pana acum ca sa nu contaminez copilul. Ea acum e adaptata. Asa ca m-am putut relaxa. Si cand m-am relaxat m-a lovit. 

  Urasc senzatia de dor. O urasc. Cand eram mica imi era dor de mama. Un dor sfasietor. Cred ca de aia urasc fumatul, pentru ca statea in bucatarie cu usa inchisa si eu n-aveam voie acolo. Si mi-era dor de ea pentru ca oricum n-o vedeam destul. Si ma asezam pe cimentul rece langa usa de la bucatarie (pe sub care oricum iesea tot fumul de tigare) si stateam acolo cu capul lipit de usa si o asteptam. 3 sau 4 luni pe an eram trimisa la 2 Mai iar ea muncea la Ploiesti. Venea cu trenul de sambata (12 ore facea trenul atunci, ca si acum dealtfel, intre Ploiesti si Mangalia) ca sa ma vada si sa se intoarca cu cel de duminica. Problema e ca eu nu-mi aduc aminte. Era atat de putin incat eu nu tin minte cum venea ea asa. Si-mi era dor de ea. Si la 14 ani eu dormeam la 2 Mai cu camasa ei de noapte in brate ca sa-i simt mirosul.

  Apoi am crescut si pentru ca petreceam verile la mare acolo au inceput primele iubiri. Ambele din alt oras. Un an am iubit un bucurestean, alt an am iubit un constantean. Si m-am ars de dor. Apoi l-am cunoscut pe Marius si dupa doi ani ne-am despartit. 3 ani am fost departe si-mi era dor de el zilnic. N-as fi recunoscut pentru nimic in lume asta. Mi-a mai fost dor si de altii, dar putin si scurt, ca o parere trecatoare. 

  Acum mi-e dor si de Nora. Dupa relaxarea initiala, aproape un an mai tarziu de cand a plecat la Mosia Bunicilor, a inceput sa-mi fie dor de ea. Am si inceput sa o visez frumos, asa cum era ea inainte, vie. Pana acum aveam doar cosmaruri. Acum mi-e dor de ea. Mi-a fost dor si de Mara cand n-a fost langa mine insa aia nu s-a intamplat pentru multa vreme si n-a apucat dorul sa devina sfasietor. Mereu ma intreb cum mai traiesc mamele care isi pierd copiii. Copiii cu care-au trait niste ani. 

  Acum mi-e dor de el. Dor din ala coplesitor. O fi de la vreme, de la luna, de la ploaie. Sau o fi ca-l iubesc mult si-l simt, e in creierul meu. Stiu ca n-am voie sa-mi fie dor, ca vine inapoi. Mereu ma gandesc ca n-a patit nimic, e ok, totul e bine. Si mai respir odata ca sa-mi prind dragostea din urma. Sa nu cumva sa-mi fuga cand gafai de dor. Of ce-l mai iubesc. Si ce ma mai enerveaza uneori! Si eu pe el! Si of ce bine e sa ai un om langa tine. Unul bun, al tau, unul pe care-l cunosti atat de bine ca pe tine. Strangeti-va oamenii in brate, lume! Aveti grija de ei si pupati-i pana se bulbuca! 

  

joi, 17 aprilie 2014

Eroare strategica

  E bine ca dupa ce am luat ce aveam de luat pentru saptamana asta sa ma pomenesc in pana de hartie din aceea speciala. Aia fara de care nici regele nu se descurca in anumite situatii delicate. Hartie de cur, bre! Asa ca in Sfanta Joie Mare am purces la cumparaturi. O eroare strategica pe care-am platit-o aspru. Era sa murim calcate in picioare de hoardele tatarasti care se "aprovizionau". 

  Nu-i vorba, ca s-au tot aprovizionat de luni pana acum. Azi insa era asa...ireal. Kauflandul (unul mic) unde prestam noi de obicei era full la ora 10 juma'. Plin. Dadea pe afara. Se certau cucoanele pe faina si esenta de rom la raft mai sa-si smulga parul. Carnea se vinde verde. E un soi special, carne de Paste. Pentru ca s-au ginit jmecherii din supermarketuri ca romanul cumpara inainte de Craciun si de Paste si un rahat uscat daca i-l dai. Ce, ce, e un rahat? Unul uscat? Sa-l cumparam! 

  Ii zic vanzatoarei de la raionul de carne sa-mi dea niste carne de porc d-aia felii. Arata bineeee. Ma gandesc ca oricum nu mai am cam nimic prin frigider si sa pun la congelator cateva fripturi. O vad ca baga furculitoiu' ala prin patru felii deodata si le ridica impreuna. Mi s-a parut dubios, de obicei le ia pe fiecare si mi le arata. Ii cer sa mi le arate. Prima de deasupra roz, frumoasa. Restul verzi. Iau hartia igienica si inca cateva chestii pentru bunica-mea pe care mi le-a cerut azi...si plec. 

  La casa am avut noroc, oamenii se misca bine si benzile sunt mari. Ma tot uitam sa vad ce naiba cumpara lumea in halul asta. Habar n-am, toti aveau cosurile pline. Dar asa le aveau si luni, marti, miercuri. Zeci si sute de oua, dulciuri din alea procesate, mizerii de iepurasi de ciocolata, cozonaci d-aia oribili. 

  Eu una n-o sa fac nimic anul asta, doar o pasca sa ii duc bunicii duminica pentru ca stiu cat de mult ii place. Va fi primul meu Paste placut in care n-o sa miroasa a carne d-aia dubioasa prin casa. Nu-mi place mielul, iedul sau oaia si mirosul imi face foarte rau. Stufatul mi se pare ceva horror. Ouale... pai sunt eu si Mara acasa. Singure. Dar din cate am vazut in magazin trebuia sa vopsesc cel putin fo' patrujdoo! Mara cand am intrebat-o ce facem si noi "bun" de sarbatoarea asta a zis "niste oua umplute si creveti-mami-creveti". Asa le zice de bucurie de cate ori ii mentioneaza. Nu-s creveti. Sunt creveti-mami-creveti!!!! 

  Zic bun, cu ouale am rezolvat-o. O sa ii fierb doua oua in zeama de turmeric si i le dau sa le faca ea cu carioca. Asta e "traditia" mea cu ea de Paste. Ne distram cu niste oua si niste carioci. Dupa care le mancam. Ouale nu cariocile. Ea vrea omleta, ca taxu', se pare ca sunt neamuri. Deci putem vopsi o omleta la o adica. Pentru ca de Paste sau de Craciun culmea, nu ne mai creste o gura. Mancam tot atat, eu una mai putin pentru ca daca vad o masa mare plina cu mancare mi se taie. Ce-or cumpara, maica? Si unde s-or duce? Uuuuun' te duuuuuuci, tu, mieluleeee? Dupa miel! Dupa oua! Dupaaaaaaa...

  Plin orasul de masini, nu se mai misca nimic in intersectii. Unde s-or duce? Ca e si la 9 si la 11 si la 14 si la orice ora. Buluc! Cata mancare sa iei si mai ales ce sa faci cu ea? Ma gandeam si eu sa-mi fac o pofta cu un pic de salata "de beof" dar am renuntat. Mara nu vrea nimic cu maioneza, zice ca ii face rau. Corect. Ii face. Are un sistem "sensibil" care n-a fost bombardat cu grasimi, prajeli si chestii nasoale asa ca nu ii intra. Asta apropo de copiii care sunt hraniti cat de cat corect. Mai nou i se face greata daca mananca zahar in exces. Adica zahar ca pentru ea orice zahar e exces din cauza ca n-a mancat cam deloc :)))). Corpul stie. Si nu, nu cere porcarii doar pentru ca asa a vazut la miile de copii pe care i-a vazut. Ea vrea creveti-mami-creveti, ardei umpluti (oricand o intrebi zice ceva si ardei umpluti sau pilaf), "d-alea mici negre uscate" (coacaze uscate) si multe alte chestii extrem de dubioase pentru lumea in care traieste. 

  I-a oferit azi o tanti d-aia cu degustari nu stiu ce ciocolata la magazin. Ea n-a mancat niciodata ciocolata si nici n-a cerut. 7 ani fara ciocolata. Nu pare sa fi patit ceva grav din cauza asta! Aia ii tot baga sub nas cacatu' ei de iepuras-mazgos iar asta, pentru ca n-avea pe unde sa o ocoleasca s-a intors la mine si face "mami, vezi tu doamna asta ca nu ma lasa sa trec! vrea sa-mi dea porcarie d-aia!". Aia era tinerica a inceput sa rada cu o pofta... eu la fel. Mara ofensata "mami, de ce razi ca eu m-am enervat?!". De ce te-ai enervat, mami?  "De BALAMUCUL asta si de aia cu prrrrostiile ei!!!!!" Pfff, bine ca-l zice pe R!

  

  

marți, 15 aprilie 2014

Sa batem un covor!

  Vine Pastele. Blogul asta a inceput din niste nervi de-un Paste. Cam asa, o postare despre curatenia de Paste acum cinci ani. De doua saptamani imi bubuie parcarea. Da, am geamuri spre parcare. Unde diversi Gigei trimisi de diverse neveste bat covoare. In anul 2014.

  In era parchetului si a mochetei wall-to-wall lipita de podea, cetatenii romaniei bat tzoala in parcare. Pentru ca presupun ca n-au aspirator. Ca altfel nu-mi explic. De doua saptamani traiesc in dulce grai de ciomege. Vine omu' bate tzoala ca la fasole... praful se ridica si aterizeaza inapoi. Pe tzoala si pe masini si la mine in casa. O minune. Romanul face "curatenie" pascala. 

  Sa batem un covor. Si mai ales, sa mergem cu o masina. Undeva. Nu se stie unde, e un mister. Nu stiu unde se duc toti. La toate orele. Coada la semafor. Cooooaaaaaada de masini de colo colo. Tot orasul e o coada. Si-un covor! Sa-l ciomagim!

luni, 14 aprilie 2014

Placerea prieteniei

  E o placere speciala. Necesita oameni speciali. Si oricat ar fi de complicat sa-i gasesti, sa-i cultivi, sa-i ingrijesti, sa fii mereu acolo pentru ei... totul merita pentru ca in final ai oameni. Oamenii tai. Si poate una din cele mai mari placeri ale prieteniei din lume e sa-ti vezi oamenii cum fac alti oameni mai mici. Oameni mici care se joaca cu omul mic produs de tine. 

  Pentru mine sunt rare momentele astea. E foarte greu sa intrunesc toate conditiile astea. Adica sa fie si oamenii mei si oamenii Marei, si in acelasi loc in acelasi timp. Pentru ca oamenii mei traiesc in alte orase decat mine. Asta e, nu putem decide de cine ne indragostim si nici cat o sa dureze. Oamenii mei sunt care la Bucuresti care la Buftea, care pe la Mangalia-2Mai in functie de anotimp. Unii din ei sunt peste ocean, unii in SUA, altii in Canada, nu i-am vazut niciodata dar as putea paria ca daca ma intalnesc maine cu ei si cu copiii lor totul va fi armonie si veselie. Ca na... uneori asa e, se leaga lucrurile. Alteori oricat ai munci ca sa se lege ele se tot dezleaga si nimic nu mai are sens. 

  Ieri am fost in vizita la probabil-cea-mai-buna-prietena-a-mea. Pun probabil inainte pentru ca mi-e frica sa nu mi se sparga blidele alea de care vorbeam acum cateva zile. Mereu mi-e frica sa mai zic "asta e un prieten, il cunosc, stiu cine e si ce vrea"... pentru ca am zis si am patit. Am patit mult si am patit rau asa ca ieri ma uitam asa la noi toti si ma gandeam "aoleu oare o sa se termine?"... Da, sunt o pesimista. Sa-i zicem ca sunt un optimist cu experienta. Nevermind traumele mele, ieri am fost sa mancam un tort de mare exceptie pentru omul Marei. Omul mic al oamenilor mari, omuletzul care urmeaza sa faca doi ani.

  Doi ani... nu stiu cand au trecut, pe de alta parte nu stiu cand au trecut cei sapte ai Marei asa ca... doi par putini. Dar nu-s. Cand le vezi pe amandoua impreuna nu mai sunt deloc putini. Sunt acum doi omuleti, unul mai mare, unul mai mic, doi omuleti mititei care ieri o zi intreaga s-au distrat impreuna. Fara sa se certe, fara sa se supere, fara sa se loveasca (stiu eu de ce subliniez acest cuvant, am trait niste parcuri!), fara sa fie absolut nici o secunda de frustrare. Doar eu le frustram, cand incercam sa-i zic Marei sa o mai astepte si pe Sof cand alearga. Ca aia mica de doi ani e cat un dop iar capra asta fugeee ca disperataaaa :)))). Pentru ca sunt cinci ani diferenta intre ele. Cinci ani. Si cu toate astea s-au jucat ca si cand se cunosc de o viata. Se si cunosc de o viata :) 

  Adevarul e ca si eu cu mama ei m-am jucat ca si cand ne cunoastem de o viata din prima secunda in care ne-am intalnit. De atunci pana acum mi se pare o eternitate. De atunci pana acum ne-am povestit multe. Ne-am spus tot. Ne-am intors pe fata si pe dos una pe alta ne-am si contrazis dar ne-am iubit asa cum suntem. Asa si piticele ieri si mereu cand se vad. Mara a fost mereu capabila sa se adapteze si la copii mult mai mari ca ea si la copii mult mai mici ca ea. Ea n-are discriminari. O auzeam ieri cum incerca sa o invete pe mititica sa se dea pe trotineta, cu cat patos explica, cum o invata ea unde si cum sa puna picioarele... Ma faceam ca n-aud dar respiram fiecare clipa. Sa n-o uit! Cand iti vezi copilul invatand alt copil esti cu un pas aproape de a fi bunica! Jur! Am avut asa un flash despre Mara si copilul-ei-nepotul-meu. 

  Ziua de ieri s-a incheiat cu noi toti adormind prea tarziu nu din cauza ca am facut vreo "petrecere", nu din cauza ca am ajuns tarziu acasa ca la 8 juma' eram acasa. Ci din cauza ca am fost atat de fericiti incat n-am putut adormi de excitatie, de fericire, de momentul frumos si de oboseala zilei cu cel mai bun tort pe care l-am mancat in viata mea. Ze best! Ziua de ieri a fost asa:

                                                                         Doua, in sarpe
  

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Ai inteles?


  Din ciclul "unii se nasc responsabili si au probleme existentiale extrem de adanci": 

 "Mami, sa nu uiti ca atunci cand ne intoarcem de la 2 Mai trebuie sa imi iei rechizite noi ca sa am pentru clasa intai! Caiete nooooi, ca sa am pe ce sa scriu! Ai inteles?"

  Am inteles, sa traiti! O sa imi mai aminteasca ea in urmatoarele cinci luni...

"-Mami tu ce vrei de ziua ta? 
- Nu stiu, poate tot o excursie undeva
- Pai da, dar unde? Si cat stam? Si unde mergem? Si tort nu vrei?
- Mama, mai e pana atunci o jumatate de an, o sa vedem noi...tort nu vreau
- Eu vreau sa vrei! Mie imi place! Macar niste briose, mami, in ce o sa pui lumanarea?
- Intr-o friptura?
- Nu merge, trebuie tort! Da? Da mami? Ai inteles?"

  Am inteles, sa traiti!

"-Cand vine tati inapoi mai mergem intr-o excursie? Ca e ziua lui!
- Stai mai mami ca de abea a plecat, mai sunt 6 saptamani pana atunci.
- Da, dar e ziua lui, sa mergem undeva sa-l sarbatorim!
- Vedem noi mami, poate mergem, nu stiu acum.
- E nu stii, lasa ca fac eu bagajul! Acum sunt mare, am 7 ani"

  Am inteles, sa traiti, daca ii zic da, se duce acu' si pune geanta la usa! Ei tre' sa ii zic ca plecam in ziua in care plecam altfel e pericol sa se duca sa doarma in gara!

"- Mami, da duminica la Ioana ce o sa mancam?
 - Pai ai stat vreodata nemancata la Ioana? O sa aiba mancare, mai mama...
 - Da, dar vreau sa stiu CE?
 - Nu stiu, face ea ceva...
 - Da' tort? Tort face? Da' sa fie unul sanatos!
 - Da, precis!
 - Ah, (rasufla usurata) atunci e bine!"

Pfff, sper ca n-o ia pe aia la bataie daca nu i-o conveni tortu' :)))))

  Cam asa cu Berbecuta de 7 ani. Zici ca e o batranica plina de opinii si plina de mari responsabilitati care apasa indubitabil pe umerii ei mici. E foarte haioasa dar nu pot sa rad prea tare de fata cu ea pentru ca se supara. Pentru ea sunt probleme serioase astea...Ca pentru noi toti dealtfel :)))))




vineri, 11 aprilie 2014

Despre nudism

  Da, stiu, lumea e oripilata de nudisti. Lumea romaneasca mai precis, altii n-au asa traume mari in legatura cu oamenii despuiati care aleg sa stea pe plaja in natura in costumul in care s-au nascut. Ma rog, minus niste par ca toata lumea se ocupa de Padurea Letea in ziua de azi. 

  Crescand intr-o familie de cum sa le zic...cum le zice la oamenii care nu discuta despre partile corpului, sex si fiziologie? Nu stiu cum ii zice corect. Nu mi s-a explicat nimic mai mult decat ca "e rusine" cand eram mica. Eu am avut noroc ca am trait cu doua femei, mama si bunica, asa ca am vazut mereu trup de femeie goala. Mi se pare ireal sa-mi spuna cineva adult ca nu si-a vazut niciodata parintii goi. Doamne-fereste! Maiculita! Deci cata rusine sa bagi in copilul ala? Mi-a fost mila de el, e vorba de sotul meu... cand mi-a spus asta. Apoi l-am dus la nudisti. Era suficient de adult incat sa-si infraneze "rusinea" implementata de parinti. Si si-a dat omu' chilotii jos si a constatat cu stupoare ca nu se uita nimeni la el. Poate doar io! Ca-l iubesc si-mi place funduletzu' lui gogonat de mor! In rest...liniste si pace, maica!

  Asta ii spusesem eu din experienta mea, imi infranasem "rusinea" bagata de familie in mine cu cativa ani inainte. Mi-a fost foarte greu. Extrem de greu. Greu sa intelegi ca nu esti buricul pamantului. Ca la nudisti pe plaja nu se uita nimeni la tine. Decat daca cumva esti in cautare de partener, te uiti in jur, in ochii lor. Dar atunci e egal cu ce se intampla in orice bar, birou sau alta asociere de oameni singuri. Nu-i din cauza ca esti in curu' gol. E din cauza ca-ti cauti om de bagat in pat. In rest, daca n-ai nici o treaba, nu se uita nimeni la tine. Nudistii sunt imuni la nuditate!

  Cand ni s-a nascut copilul am invatat-o cu imaginea trupurilor noastre goale de mica. Ne-am purtat normal pe langa ea. Nu i-am zis niciodata ca e "rusine" sa fie in fundul gol sau daca pe strada i se vede ceva de pe dedesubt gen chilotii. N-am dus-o goala la plaja din motive de igiena. Fetitele care scurma in nisip fac infectii urinare urate Stiu si caz de copila cu infectie vaginala de la nisipul de pe plaja, pentru ca un copil nu sta calm pe cearceaf, ei se tavalesc in nisip. In plus exista multi pedofili pe plaja, pe unii am ajuns sa-i cunosc in ultimii ani. Nu vreau sa le dau material de lucru. I-am explicat de mica cum e cu plaja de "chilotzari" si plaja de nudisti. N-a avut nimic de comentat. Ma uitam la ea de sutele de ori cand am dus-o pe plaja de nudisti cum n-a avut nici un fel de reactie. Nu s-a holbat nicaieri. Ea stia de acasa toate obiectele din dotarea oamenilor. N-avea nici o uimire. Nici cand m-a vazut ca ma despoi toata nu s-a mirat, i-am zis ca acolo e plaja de oameni dezbracati, unde putem sa ne bucuram de mare si natura in voie. 

  Pentru ca nimic, dar nimic pe lumea asta nu e asa placut ca o baie in mare cand esti nud. E o stare naturala, e o curatenie, iti simti pielea eliberata de plasticul ala monstruos si te bucuri de asta. E frumos si e simplu. Si nu, nu e "rusine", nu e nici o problema. Corpurile sunt corpuri. Sunt toate la fel. Nu e nici o uimire. Nu e nici o "desfranare". Nu se duce nimeni la nudisti ca sa se excite. Doar satenii care trec pe sus pe drum se mai opresc sa se holbeze la doamne si atunci barbatii nudisti arunca cu cataroaie dupa ei :)))) Ca na, sunt niste gentelmeni chiar daca sunt in putza goala!

  

In asteptarea verii

  Imi place racoarea. Imi place vremea asta care "tine cu mine" cum zic eu. E frigut, e racoare cand deschid geamurile (si le am mare parte din zi deschise). Nu-i inteleg pe cei care se vaita acum de frig si la vara de cald. Eu zic ca tre' sa te hotarasti nene! Adica ori laie ori balaie. Ori iti place la cald ori nu. Mie nu. Vara imi place dintr-un singur motiv: marea. In care inot. Cand am stat acum 2 ore in pisicinele calde de la Rasnov ma gandeam ca as putea trai o viata acolo, nu mi-ar mai trebui vara niciodata. Daca as putea sa merg zilnic sa stau o ora in piscina as fi perfect fericita.

  Dar vara e cu 2 Maiul. Cu locurile copilariei iar acum mai nou, cu noua casuta pe care o tot facem frumoasa pentru inchiriat camere. Cu clientii care ne-au devenit prieteni intre timp. Cu treaba multa de acolo de peste vara. E frumos sa faci oameni fericiti. Sa le faci vacantele frumoase si sa le vezi copiii cum se bucura de fiecare pom si buruiana din gradina. 

  Zilele trecute m-a cautat un domn care vroia sa inchirieze o casuta mica pentru trei luni pentru el, sotia si copilul lor de 3 ani. Mi s-a parut extraordinar ca mai exista asa oameni. Care sa se relocheze peste vara la mare de dragul marii si al aerului. Si evident de dragul copilului care la mare e fericit. Probabil au ceva job care merge de la distanta. Dar multi oameni au asa ceva si totusi le e "greu" sa faca o relocare din asta pentru 3 luni. Mi s-a parut excelent ca inca mai exista oameni care ar face asta pentru placerea marii si pentru copilul lor. 

  Deci asteptam vara. Si relocarea. Si Mara trepideaza si isi face planuri despre cat de mult o sa inoate ea si cum o sa reuseasca si fara aripioare, si cum o sa...si cum o sa....:)))) Ca broasca. Cam asa:

"mama ce-am obosit, da' nu ma laaas!"

joi, 10 aprilie 2014

Dileme si gradinite

  Acest articol e o opinie personala. A se trata ca atare! 

  M-a starnit prietena mea Ioana care e in dilema dependentei de bona. Ma rog, ea nu e in dilema, stie ce are de facut, doar ca nah, e intr-o situatie un pic grea pentru orice parinte: lipsa apropiatilor care sa o ajute cu copilul. Cu copiii incepand din vara cand vine numarul doi. E complicat cand ai unul mic de tot si mai vine unul si mai mic. Si cand nu vrei sa-l distrugi pe ala mare dar nici sa mori incercand sa le faci fata la doi mici. 

  Ce m-a uluit la toata povestea e suma de mame care tipa "du-o la gradinitaaaa". Adica pe copila de doi ani. DOI. As in doi! La doi ani de dimineata pana seara la institutie. Pe bune? Chiar mai exista oameni pe lumea asta care vad in asta ceva bun? Nu zic, daca nu ai incotro, n-ai pe nimeni, n-ai bani de bona si trebuie sa mergi la job, ca vorba aia nu traiesti cu aer... atunci aia e. Doar ca din cate am observat eu o gradinita fie ea si de stat cu program prelungit pe la capitala cam ajunge sa coste cat o bona. Da, e greu sa gasesti pe cineva de incredere, dar se poate. De aia s-au inventat camerele de luat vederi. 

  Cum sa zici cu o mutra serioasa ca "merge acolo, o sa socializeze". Sa mori tu?? Cum sa zici "vai, daca-l duci mai tarziu o sa se adapteze greu?" Din nou: sa mori tu??? Adica un copil de 2 sau 3 ani ai tu impresia ca se va adapta mai usor la despartirea de familie sau de casa lui? Vaidemine! Eu nu zic ca cei mici nu lasa impresia ca se "adapteaza" dar e exact cum povesteam despre noi ca eram aruncati in lume si invatam sa nu mai plangem la un moment dat. Nu ai cum sa-mi explici niciodata sub nici o forma ca unui copil ii e mai bine dus sa stea o zi intreaga la o gradinita oricare ar fi ea. De orice fel si oricat de "prietenoasa". Cu programul scurt e altceva, ala nu e la fel de drastic pentru copil, nu implica masa de pranz sau dormit acolo. 

  Eu am dus-o pe Mara la 5 ani jumate la asa-zisa gradinita. Am facut asta pentru ca "legea" incepea sa traga de noi sa-i inscriem, incepe sa devina "obligatoriu". Nu am vrut sa o duc, nu mi-am dorit asta pentru ea nici o secunda. Dar copilul dupa efortul initial de cateva zile in care ii era evident greu sa ma vada iesind pe usa...s-a adaptat, i-a placut partial ce se intampla acolo, era o iesire din rutina noastra de familie-mereu-impreuna de atatia ani. Dar nu pot sa spun vreo secunda ca i-a facut bine sau ca a ajutat-o sau ca a invatat ceva din aceasta experienta. De ce? Pai pentru ca ea stia din familie si din restul vietii ei tot ce trebuia sa stie. Nu s-a dus acolo sa invete sa vorbeasca, sa scrie litere sau cifre...i-au bagat pe gat trei poezii care n-au impresionat-o deloc si cam aia a fost. 

  Ea a avut marele noroc sa fie intr-o grupa de doar 6-8 copii. Cum e in rest? Pai cam 25. Unde sunt 20 zice lumea ca-s "putini". Deci ce inseamna asta pentru un copil mic? Fix un abandon stupid care pentru el n-are nici un sens si ii produce un disconfort major. Cum sa zici ca e mai bine asa decat cu o bona la el acasa, la masa lui, in patul lui, in parcul lui? Revin, stiu ca e enoooorm de greu sa gasesti o persoana de incredere, dar pentru copil un alt om pe langa parinti e intotdeauna de o mie de ori mai bun decat institutia. Asta mai putin daca acasa nu e mega neglijat mereu si atunci normal ca la gradinita va fi fericit si multumit. Dar nu discutam despre cazuri absurde. Suntem totusi in 2014, parca ne-am mai scuturat oleaca de comunismele cu "hai la Soimii Patriei" si "Pionierii sunt cei mai buni", da? Nu, oameni buni, familia e cea mai buna! Stabilitatea, casa lui, locul si lucrurile lui. Parcul lui. Mama si tatal lui. Bunicii de cate ori ei mai sunt in viata sau in acelasi oras.

  La varste mici institutionalizarea asta cretina nu face decat sa aduca boli copilului. Si nu, nu isi "face imunitate" daca se imbolnaveste des. Asta e un mit pe cat de vechi pe atat de idiot. Bolile repetate si dese in mica copilarie duc fix invers, la scaderea imunitatii. Pe la gradinite, fie ele si particulare, copiii sunt primiti bolnavi, sunt luni si luni de zile in care toti sunt mereu bolnavi. Nu e ok, orice mi-ar zice mie mamele care au impresia ca "n-are nimic" daca copilul e tot timpul cu muci la nas. "Aaaa, nu e bolnav, asa are el mereu muci" pai da, pentru ca mereu el are o viroza iar tu ai impresia ca asa e normal ca organismul sa nu-si revina niciodata din starea de boala. Un nas sanatos nu produce muci-lumanari in permanenta. Doar cand e virusat.

  As vrea sa le spun multor parinti ca daca ar cauta suficient de mult bone bune pentru familiile lor ar face un bine si copiilor lor si multor femei care n-au de lucru in tara asta si care ar da orice sa iubeasca un pui de om. Eu stiu multe cazuri. Acum un an am mers la un interviu sa ma angajez la o familie ca bona. N-a mai iesit figura pentru ca a iesit alt job mai aproape de casa mea unde o puteam lua si pe Mara uneori. Baietelul era un copil de mare exceptie, avea un an si era clar ca m-a indragit in secunda doi. Si eu pe el la fel si pe cand ma jucam cu el si le povesteam parintilor cam cum vad eu asta cu crescutul de copii i-am vazut cum se indragostesc de mine si cum mamei ii dau lacrimile de bucurie ca puiul ei ma place. Si ma gandeam ca sunt multe femei bune si iubitoare pe lumea asta care au nevoie de bani si ca totusi comunismul din multi oameni se cere la gradinita. La cresa. La "locul specializat". Cand ala e de fapt un spatiu steril de sentimente oricate printese roz ar fi desenate pe pereti. Copilul e pierdut printre atatia altii.  

  Dintre doua situatii nasoale o alegi pe cea mai putin nasoala, ma gandesc. Pe cea mai comoda pentru copil. O fi comod sa ai 2 ani si sa te scoli la 6 sau la 7 si sa pleci pe drumuri ca la serviciu? Nu cred! Da, multi se scoala matinal de la sine, dar nu toti. Si chiar daca se scoala se invart prin casa in pijama nu pleaca pe drum iarna la -20 de grade. Asa ca nu. Dilemele sunt altele in viata de parinte. Dar daca ai posibilitatea sa-l tii acasa pan' se ridica barem sa ajunga cu nasu' la masa...n-are sens. Pur si simplu n-are. 

  

miercuri, 9 aprilie 2014

S-au micsorat!

  Trage pe ea o pereche de pantaloni, se uita uimita in jos si constata: "mami, cred ca pantalonii astia s-au micsorat! sunt mici!". Oh, da, draga mea, s-au micsorat pantalonii ai naibii, e magie! :)))) 

  Asa ca ne-am dus iar la magazinul de unde ne imbracam de multi, multi ani. L-am descoperit inainte sa o am pe ea, am vazut ca aduc si haine de bebelusi asa ca atunci cand aveam vreo 6 saptamani de sarcina m-am dus pentru prima data si i-am luat cateva hainute minuscule. Second-hand. La mana a doua. Aduse din Anglia in stare perfecta. Un magazin mic al unei familii foarte dragute care de cate ori intru pe usa ma intampina cu zambete si ma ajuta sa caut ce-mi doresc. 

  Da, ne imbracam majoritar de "mana a doua". Nu cred ca niste toale merita multi bani. Nu pot sa concep asta. Evident nu toate magazinele de second sunt ok, unele vand lucruri extrem de deteriorate, n-are sens. Oamenii astia dau la un pret corect (cam 36 de lei kilogramul cand nu-s in oferta si 18 cand au lichidare de stoc), aduc mereu haine noi, in functie de sezon. Au haine de copii si, in mod absolut special, au haine pentru bebelusi. Care sunt practic noi. De 7 ani o imbrac pe Mara de la ei si ieri radeam cu una din vanzatoare care e mai veche si stie cum ma duceam cu burta la gura sa iau hainute. Dupa aia ma duceam cu Mara mica in carut si o parcam printre rafturi cat scotoceam eu pe umerase. Ulterior am mai imbracat vreo 4 sau 5 bebelusi ai prietenelor, cumpar haine si le trimit la Bucuresti de zici ca-s nebuna. Dar merita. O pijamaluta cu maneca lunga si picior e in magazine cam 30 de lei, pe putin. De la astia iei probabil vreo 10 de banii aia. Bumbac de calitate, marci de "renume" in lumea mamiceasca. 

  Hainele de copii au prostul obicei sa "se micsoreze" cum zice Mara. Sa investesti mii de euro intr-un an ca sa ai ce arunca urmatorul (sau dona, mai rar te apuci sa vinzi hainele copilului si atunci nu-ti vei scoate nici un sfert din banii bagati). Majoritatea hainelor Marei au plecat mai departe la prieteni cu copii. Tone si tone de haine am dat, cu inima deschisa, fara regrete...nu m-au costat mult, nu-mi pare rau sa le vad plecand iar placerea de a vedea alt copil imbracat in lucrusoarele Marei e una imensa! Am pastrat doar cateva din cele mici-mici de cand era bebelusa, vreau la un moment dat sa le inramez, sa le pun sub sticla in niste rame si sa le fac "tablouri" alaturi de fotografii cu ea imbracata in ele. 

  Marei ii place teribil sa mergem acolo, ieri cand i-am zis a chiuit. "Mami, sa imi iei pantaloni ca nu mai aaaaam". Dupa iarna asta a ramas cu o singura pereche care ii mai vine bine, restul s-au micsorat brusc cu juma' de palma. Asa ca am mers, i-am gasit 2 blugi, 4 pantaloni de casa, un hanorac, un tricou, o sapca. Mie doua perechi de blugi siiiii... o rochie de seara foarte misto, lunga pana in pamant (sa nu mi se vada bubele) ca am de mers la o sindrofie mai la vara. I-am luat si prietenei mele haine pentru bebelus, sac de dormit pentru nou nascuti, o gramada de chestii (40 de obiecte de imbracat bebelusesti). Am lasat acolo 180 de lei pentru tot. Peste vreo luna ma duc sa vanez costume de baie :)))) Si apoi la toamna, cand o sa constatam ca alea de iarna de acum nu ii mai vin bine, mergem iar. Si tot asa, clateste si repeta! 

  

duminică, 6 aprilie 2014

Ziua ei, excursie, pesteri si altele

  Frumoasa excursie avuram, maica! Asa frumoasa de-am visat toata noaptea numa' Rasnov si chestii incurcate prin niste pesteri adanc ingropate in munti. Greu maica, greu, m-am trezit incalcita in cap si mi-am adus aminte de unde am aterizat aseara, brusc mi s-a explicat visul. 

  Ne-am trezit joi de ziua ei, i-am cantat pe rand multi ani traiasca, am infundat-o bine de tot cu mancare ca sa reziste la drum, nu de alta da' asta are alarma la foame, ai incurcat-o daca o apuca pe drum! Am indesat-o bine cu haleala, am luat fetele cucuietele de la gara (prietena mea Gabriela cu cea mai frumoasa fetita de pe fata pamantului, Bianca), am mai baut o cafea ca sa fim siguri...si-am pornit spre Rasnov. Am vrut initial sa gasesc cazare in Brasov pentru ca mergeam ca sa ducem fetele la Aventura Parc si la Paradisul Acvatic. 

  Am cautat cazare doua saptamani in continuu. Pe langa preturile absolut nesimtite din Brasov, ce era absolut ingrijorator erau "comentariile" pacientilor care trecusera prin locurile cu pricina. Ca e mizerie. Ca e urat. Ca li s-au cerut bani in plus. Ceea ce am constatat si pe pielea mea cand am gasit o pensiune pe un site cu un pret, pe site-ul lor era alt pret, mai mare, iar cand le-am dat mail cu intrebarea mi-au raspuns cu alt pret si mai mare. Aoleu, mai duceti-va... Pretentiile mele sunt minime. Sa fie curat. Sa fie cald pentru ca fi-mea s-a nascut intr-un moment in care, iaca...poa' sa fie frig. Sa fie liniste! Asta cu linistea e cruciala. De cand avem casuta de la 2 Mai si primim oaspeti caut sa merg si eu la pensiuni cat mai mici, la oameni simpli care incearca sa traiasca in tara asta cumva. Mi se pare important sa fac asta pentru altii, sa aleg locul mic de familie, asa cum altii ma aleg pe mine vara la mare. 

  Si-am cautat, si-am cautat si numa' recenzii proaste am gasit, sau preturi aiurea, sau chestii care nu-mi placeau deloc. Si-am gasit domle. Am gasit bine de tot! Am gasit Pensiunea Dara din Rasnov. O gasiti pe TuristInfo. Mi-a placut, mi-a placut si ce spunea lumea despre ei... deh, gura lumii e importanta. Daca vrei sa faci rau unui om care are un biznis d-asta, scrie urat despre el pe internet. Daca vrei sa faci rau in mod voit scrie urat, scrie eventual si minciuni si l-ai rezolvat, oamenii nu merg daca aud ca e nasol. De aia ma pot orienta. Daca e un comentariu urat nu-l bag in seama. Daca-s doua incep sa ridic o spranceana. Daca sunt mai mult de doua comentarii cu idei valide (nu prostii gen nu mi-a placut faianta, mobila, perna, cada, peretele) cum ar fi "e frig (sau prea cald vara), e murdar in baie sau in camera (!!!), e zgomot (din afara nu facut de alti clienti), e pe un drum national, pe sosea, in camp, nu e unde au zis ca e!" atunci clar nu e bine. La oamenii astia parea bine. Ceea ce a si fost! 

  O curte maaaare cu iarba-gazonistica, loc de joaca (de aia am ales-o printre altele), foisor cu mese, banci si gratar din caramida, terasa mare jos, terase si la unele din camere. Bucatarie total utilata cum avem si noi la 2 Mai, cu tot ce iti trebuie sa incropesti acolo o salata pentru gratarul pe care il faci dupa o iarna lunga :)))) Un living mare si frumos jos, ba mai mult, au si un subsol amenajat pentru jocuri, au masuta de fotbal si masa de ping-pong, canapele, tot ce trebuie. Din pacate acum se sparsese o teava si se inundase tot subsolul iar oamenii scosesera si parchetul in noaptea aia. Mi-a fost o mila de eiiiii... e foarte greu sa intelegi implicatiile unor asemenea ghinioane cand n-ai o pensiune. E groaznic! Vin Floriile, Pastele, 1 Mai, oamenii au rezervari facute si s-au pomenit cu tot subsolul scufundat. Acum cumparau gresie sa puna in loc de parchet pentru ca aia merge pusa pe "ud". 

  Ne-am simtit ca acasa. Camerele si tot ce era pe acolo erau de nivel "lux" asa... Tapeturi, gresii, chestii, lemn, lucruri... Se vedeau multi bani la ochiul meu expert. Foarte, foarte frumos. Civilizat. Preturi mai mult decat decente, 80 de lei pe camera pe noapte. Pat pentru copil 20 de lei pe noapte (aici m-au dezamagit un pic da' aia e, eu am pretentii mari, n-as lua niciodata bani in plus pentru copiii din dotarea oamenilor care ma viziteaza!). M-am dus cu "mancarici" facute de acasa, ca sa nu stau acolo sa fac mancare ca nu de aia m-am dus. Prin mancarici inteleg... stiti mancarea "de sarbatoare"? Gen chestiile alea super naspa pentru organism care contin maioneze si pe care le mananci doar de Craciun si "de ziua cuiva"... ciuperci cu maioneza, salata de vinete, salata de ardei copti, fasole batuta, oua fierte, slaninutza de porc afumata, zacusca, tzatziki...d-astea care merg mancate si la micul dejun si la orice ora. Le-am incarcat pe toate in borcane si am plecat linistita. Am mancat 5 oameni 3 zile din ele, excelent! Acolo am facut doar un gratar afara si o salata de varza in casa :))) Si bineinteles la desertul-tort au fost briosele si frisca. Batalie a fost pe ele! 

  Cand am ajuns am constatat ca Aventura Parc are program doar in week end in perioada asta, deci de vineri incolo. Iar noi vineri aveam program de piscine, asa ca am renuntat la cocotzat pe tiroliene. Drept pentru care joi dupa pranz ne-am petrecut ziua Marei uitandu-ne la ele doua cum jucau fotbal in curtea imensa de la pensiune. Dupa care am plecat la Cetatea Rasnov si-am vizitat-o. Genial! "Acolo unde e istoria e locul nostru, mami" mi-a zis ea la Sighisoara in noiembrie. Asa ca mi-am propus s-o duc la toate cetatile care ne ies in cale. I-a placut mult si aici. La Rasnov istoria e si mai coplesitoare, chestiunea e dacica, mult mai veche. Frumos de tot. Mai ales ca vremea era pe la 20 de grade, soare... piticuta mea are noroc de vreme buna pe unde se duce. A prins 20 de grade in noiembrie la Sighisoara, 20 in aprilie la Rasnov, tre' sa o testez la Polul Nord sa vedem...

  Vineri am mers la Paradisul Acvatic in Brasov. Perfect! Nu e ca o piscina oarecare, e un complex de piscine cu bulbuci, bazine jacuzzi, topogane, bazin de inot, saune... O nebunie. Apa calda de 30 de grade, in jacuzzi 32 si in bazinul care da spre exterior 36. M-am fiert!!! Am iesit afara in cel exterior si am stat in costum de baie in luna lu' aprilie cocotata cu fundu' pe marginea piscinei ca sa ma mai racoresc oleaca. Foarte, foarte misto! Am stat doua ore acolo si am iesit toti ca spaghetele cu toate oasele inmuiate, inotati pana la epuizare. Cum ne era foame am zis sa mancam in Brasov. Greseala epocala cu Taverna Sarbului (despre care spun multi ca ce minunatie e, romanii nu stiu ce e aia mancare buna!) unde mancarea nu numai ca e foarte scumpa dar e uluitor de proasta. Mizerabila! Oribila! Intrecuta doar de preturile la bere. Si de servirea de cacat. O mizerie nene. Genul ala de loc de mananci si fugi cat mai repede de acolo de nervi... 

  Sambata la pranz am plecat spre casa si ne-am oprit intai la Pestera Valea Cetatii Rasnov. Mara care acum citeste destul de cursiv pe stalpi a vazut un indicator despre Pestera si a tinut-o mortis inca de vineri ca ea vrea la pestera, ca ea n-a vazut pesteri si ca vrea. Hai la pestera, maica! De unde sa stim noi ca astia pusera a dracu' pestera intr-un varf de munte. Si ca e cu bariera. Si ca tre' sa mergi niste amarati de 500 de metri intr-un pieptis d-ala de munte cu picioarele din dotare de mai aveam oleaca si lingeam pietrele de pe jos doar-doar m-oi propti si in limba ca sa mai fac doi pasi. 

  Frateeeeee!!!! Am crezut ca mor. N-am fost niciodata fan munte si urcari pe munte, acum cand sunt grasuta si ne-miscata din loc nici atat. Doua ore de inot au fost nimic fata de 5 minute de urcat pe rahatu' ala de munte. Odata ajunsi sus ne-au varat in chestiune. O pestera descoperita prin 1945, moment in care se intra pe branci in ea, ulterior lacul de apa din inima muntelui a produs o explozie si a rupt muntele facand o iesire prin care mergi ca omul. Amenajarile speologice s-au finalizat in 2010 si atunci a fost data spre vizitare. O pestera enorma, inca in formare, apa curge din tavane si depune in continuu, e bine amenajata, ai ghid, e impresionant. Teribil de impresionant sa vezi ce face apa aia din care tocmai ai iesit ca ti-a placut sa te balacesti la piscina! Cea mai mare forta a naturii creeaza dantele si coloane, ia de aici si depune dincolo, sapa grote enorme in piatra. Si surpriza emisiunii a fost cand ghida ne-a zis ca o sa stinga pentru cateva momente luminile din pestera (eram ca intr-o catedrala imensa sub pamant) pentru ca sa putem auzi cum picura apa. Ceea ce a si facut. Not so funny. Mai ales cu copil mic pe care il simteam cum tremura de spaima. Tremuram eu de spaima. Negrul absolut iti arata cum e moartea. Eram ingropati in munte iar negrul beznei aleia iti facea creierul sa dea cu pete albe catre nervul optic. Organismul se impotrivea abisului absolut! Apoi ieseai afara si rasuflai usurat. Inca nu murisei!

  Am plecat de la pestera si ne-am "reparat" oprindu-ne in Sinaia la pranz la restaurantul unguresc Alex. Mancasem eu cu Mara acolo in ultima excursie la Sinaia si mi s-a parut foarte bun. Minunatia cu parterul pentru nefumatori o sa ma atraga oricand oriunde. Daca mai pun peste o mancare facuta extrem de corect, de gustos si de...fix cum trebuie... Alex din Sinaia ii bate la cur pe Kuib si pe alti bashinosi cu preturi de caviar din Sinaia de nu se vad! Gomboti (galuste) cu prune, d-alea date prin pesmet ca in copilaria noastra! Supa de usturoi in paine, ciorba de fasole cu afumatura in paine excelente! Bulzul cu carnati, branza de burduf si ou ochi pe deasupra! Foarte bun, ieftin, servire prompta si mai ales liniste. Multa liniste. 

  Au fost trei zile de vis. Prietenia care ma leaga de Gabriela de aproape 15 ani se simte. E palpabila dragostea dintre noi. Copilele noastre care desi se vad rar se inteleg din priviri, felul in care au jucat fotbal cu orele pe o pajiste... faptul ca desi sunt 3 ani diferenta intre ele ele nu se cearta si nu se contrazic niciodata desi sunt foarte competitive amandoua...astea sunt minuni. Noi astia mari care am ras pana ne-a durut burta, ne-am taguit pe FB ca prostii si ne-am bucurat de fiecare gura de aer de munte si de fiecare moment in care am fost impreuna... Despre asta e fericirea. Cu asta ramanem, cu amintirile astea. Cu Mara care mi-a spus de o mie de ori cat de frumos e si cum e "cea mai tare zi a mea, mamiiiii"... si azi cand a aflat ca duminica viitoare mergem sa o serbam pe cealalta piticuta a vietii noastre a topait incontrolabil o ora si s-a dus sa ii faca o felicitare... Cam asa. Cu prietenii. Cam atat de bine e. Mi-am incarcat bateriile pentru multa vreme. Aseara am sosit de la Rasnov, azi Marius a plecat inapoi in Elvetia. Viata revine la normal. Normalul nostru asta dement, invers si pe dos. Dar ea e fericita si asta e tot ce imi trebuie! 7 ani de spiridusa cu ochi mari. 

se pare ca se poate sufla si in briosa nu numai in tort :)

  

  

joi, 3 aprilie 2014

7 ani cu spiridusa

  Cand am plecat de la maternitatea din Bucuresti si m-am urcat cu ea in masina mi-am spus in nesfarsita spaima care  ma inconjura ca orice ar fi, oricate zile ar fi ea cu noi o sa fim fericiti. Mi-era teama ca pateste ceva, eram terorizata ca o sa moara de foame de exemplu. Pentru ca eu n-aveam nici un soi de lapte si pentru ca isteria din capul femeii care isi tot vedea bebelusul urland de foame e una mare. Sunt multe "studiile" sau informatiile care iti spun ca nu mananca domle copilu' mai nimic dupa ce se naste. Ha! Copilul meu a plans de foame in nenorocita aia de maternitate de ziceai ca e razboiu'!

  Dupa doua zile de la nastere spiridusa mea manca enorm de mult lapte. Adica de vreo 3 ori mai mult decat imi dadeau doamnele asistente in frumoasele biberoane. In a doua zi m-am prins ca trebuie sa mint. Ma duceam sa cer lapte, sunam la sonerie, venea cucuoana cand se trezea... ma intreba cate zile are copilul. Si minteam. Pentru ca cei 50 de ml pe care mi-i dadeau ele era fix pix pentru spiridusa mancacioasa. 

  Si au trecut zilele. Internata pe 1 aprilie pentru "inducerea nasterii" total nereusita, am nascut pe 3 aprilie si am plecat acasa pe 6 aprilie. Nedormita. As in deloc de pe 31 cand imi fusese prea frica sa dorm. Nedormita, nascuta natural, taiata si apoi abandonata pe un pat de spital care era atat de sus incat imi trebuia un scaun sa ma urc pe el. 

  Foame ca aia din maternitate rar am simtit. Nu aveam mancare si nici de unde sa imi cumpar. Si nici oameni care sa imi aduca, fiind in alt oras. Si imi era foame. Pentru ca scapasem de jumate din sangele din organism eram albastra in jurul gurii. In rest eram alba ca peretele. Cu albastru pe la gura. Nu aveam la vremea aia telefon cu camera sa-mi fi tras un selfie mic dar intens in oglinda din camera. Dar tin minte exact cum aratam. Cand am intrat pe usa casei maica-mea a avut asa o reactie cum nu avusese niciodata in cei 27 de ani de cand ma prestase. S-a speriat. Imi zicea mereu sa ma culc, sa mananc ceva... asa mi-am dat seama ca eram nasol rau.

  Dar eram intr-o fericire absoluta. Ajunsa acasa cu copilul intreg, sanatos (dupa o nastere in care am fost puse in pericol major si eu si ea), oarecum portocaliu dar corect-portocaliu... eram in extaz. In capul meu gandurile erau toate curcubeu. Stiam ce am de facut, muream de placere sa schimb scutece de exemplu. Mi se parea cea mai misto ocupatie ever. Si au trecut 7 ani de atunci. 7 ani de pui mic. Mic dar acum mare, tot mai mare.

  In seara asta stateam si o pupam si o ascultam cum povestea ea chestii si imagina lucruri si ma gandeam ca nimic nu poate fi mai frumos pe lumea asta ca un om mic care se face mare sub ochii tai. Iubita mea Mara, frumoasa si spiridusa mea cu ochii mari si frumosi, esti o minune! Cand te vad ce frumoasa si desteapta esti, cat esti de empatica, cum intelegi tu lucrurile grave si serioase, cum vrei tu sa ajuti, sa faci, sa cladesti lucruri...sunt mandra ca sunt mama ta. E o onoare! La multi ani, iubita mea! Sa fii sanatoasa si vesela mereu!