Inca un an

  S-a mai dus unul. A fost bun. A fost si cu cele mai grele momente din viata mea de pana acum. Dar a fost bun pentru ca pana la urma totul s-a terminat cu bine. Mi-e teama ca mi-a adus niste probleme de sanatate din cauza de stres si de alte chestii... dar asta om afla in 2014 mai clar. 

  Am fost sanatosi, mai ales Mara care a reusit sa treaca cu bine peste raceli si chestii minore. E mare lucru sa fie copilul sanatos. Noi astialaltii mai vedem, ea sa fie bine ca restul le-om rezolva. 

  Un an plin de prieteni, din cei adevarati, de oameni draguti care au venit la noi la 2 Mai si care nu mai vroiau sa plece. Un an plin de rasete, am ras mult, chiar si in cele mai urate si mai grele momente am ras. Am ras si in timp ce plangeam si in timp ce simteam ca o sa imi crape ceva de nervi... am tot ras. Am ras cu prietenii, am stat la povesti, ne-am holbat la puii care ne cresc si ne-am  minunat cu glas tare despre cat sunt de frumosi si destepti. Asa au facut si ciorile dealtfel :))))

  Am scris destul de mult anul asta, s-a adunat lume multa pe aici, ma bucura asta dar ma si sperie cand "anonimii" imi vorbesc foarte urat si ma injura ca si cand i-as pune eu sa ma citeasca. Imi voi rezerva dreptul sa nu ii public sau sa ii public si sa ii injur si eu, dupa cum am chef in ziua respectiva. La fel cum imi voi rezerva dreptul sa ma bucur de fiecare comentariu de bun simt de la oameni frumosi si buni care aterizeaza pe aici si rad sau plang impreuna cu mine. Cu unii din ei m-am imprietenit, pe altii abea astept sa ii cunosc si in persoana. Majoritatea insa traiesc in alte tari, asta mi se pare o chestie foarte misto, ca s-au adunat pe aici multi emigranti dintr-o gramada de tari. 

  Va multumesc tuturor ca veniti pe la mine sa discutam. Uneori in contradictoriu, dar asta nu conteaza atata vreme cat toata lumea e civilizata. Alteori ne-am ras impreuna ca si cand ne stim de o viata. Multumesc, sunteti foarte simpatici si ma distrez de multe ori citind comentariile voastre. Va doresc sa fiti sanatosi si fericiti si sa vi se implineasca toate dorintele in anul care vine. Sa va fie copiii sanatosi si voiosi si daca n-aveti sa vina si in viata voastra cate un pui personal. 

   Sa va iubiti, sa radeti, sa mergeti de mana pe strada, sa nu uitati sa va uitati unul la altul. Ridicati nasul din telefoane, tablete, laptopuri, lasati feisbucii si uitati-va unii la altii. Radeti, povestiti, chiuiti, munciti cu drag si cu spor oriunde ati fi si orice ati face. Pupati-va. Mult si des. Si cu rudele si cu prietenii. Luati-i in brate si strangeti-i tare, pana le paraie oasele. Uitati raul. Uitati momentele grele. Daca sunteti ca mine si nu puteti sa uitati, hotarati-va ca v-au ajutat sa fiti mai bun, mai puternic si mai frumos pe interior. Apreciati-va oamenii dragi. Spuneti multumesc. Dati mai departe. Traim intr-o saracie groaznica in tara asta. Anul urmator va aduce, cred eu, lucruri mult, mult mai rele si mai grele din punct de vedere economic. Daca aveti o paine in plus dati-o cuiva. 

  Nu mai cumparati obiecte. Aveti destule. Cumparati excursii, mergeti si plimbati-va. Duceti copiii sa vada lumea sau tara. Sunt amintiri mai bune decat obiectele din plastic. Calatoriti de mana prin tari si prin viata. Trec repede anii, zboara... Ia omul de langa tine si pupa-l. Daca se zbate pune-i piedica si pupa-l! :D

  Un an nou bun din partea Albuletzilor!

Ti-ai asumat o scoala de stat? Pai te mananca Dana Blindu!

  Pentru ca azi m-am enervat dincolo de limite pe "un cadru didactic" care si-a permis sa comenteze la postul meu despre cum eu NU dau bani ilegali in sistemul romanesc de invatamant si mi-a explicat cum ca EU sunt cea gresita, cum ca EU trebuie sa ma duc sa imi cer banii MEI de la primaria unde i-am lasat sub forma de impozite desi o DIRECTOARE de SCOALA imi cere mie bani ca la jaf de drumul mare...

  Pentru ca parintii din clasa au strans bani in plic si i-au dat doamnei iar doamna noastra i-a REFUZAT, pentru ca mai exista si oameni decenti pe lumea asta. Pentru asta si pentru multe alte motive, va prezint acum MENTALITATEA din sistemele romanesti. Iaca mostra! Bravo mamei care a inregistrat-o! Va rog ascultati cu mare atentie inregistrarea despre "obiceiuri balcanice". Si tonul doamnei invatatoare care cere bani pentru cadouri. Multi, multi bani. Eeeenorm de multi bani!

http://www.youtube.com/watch?v=1YC3FG6jkdI

  Deci da? Asa ca doamna "cadru didactic" care mi-ati vorbit azi atat de condescendent si pana la urma atat de URAT... luati aminte! Bagati la cap jegul, mitocania, cersetoria, mizeria, hidosenia oamenilor care pretind bani ilegali, fraudulosi! Foloase necuvenite. Lasati mantia preasfinteniei. Nu sunteti sfinti. Nu mai sunteti un sistem "eficient" care sa scoata nu "valori" ci oameni care stiu sa scrie si sa citeasca corect romaneste de multi, multi ani. Mai cu modestie, domnilor "invatatori"!

Later edit: DANA BLINDU o cheama pe duamna. Cica are si scoala privata sau doar se lauda ca are. Habar n-am. Se pare ca angajatorii ei nu o pot DERANJA din concediu pentru ancheta. Se asteapta trecerea sarbatorilor :)))))

Craciunurile cu Mara

  M-am ras azi transferand niste poze de colo colo. Din 2006 pana in 2013 cam asa ne-am distrat de Craciun:

2006. Nu imi doream decat sa se termine, sa o vad afara!

2007 "Astia rad si io nu pricep de ce...mda"

2008 "Aoleu sa ma grabesc sa ma fac frumoasa ca cica vine nu stiu cine sa imi dea ceva"

2009 "Bluza de trening a lu' tati e mai interesanta decat ala care cica iar vine nu stiu ce sa imi dea"

2010 "Hai ca parca m-am prins cum sta treaba"

2011 "Acum pricep, e primul Craciun care are sens si pentru mine nu numai pentru astia care rad"

2012 "Cadouri, cadouri, cadouuuuri"

2013 "Io mi-am pus caciula, treci si fa bradu' ala odata ca nu mai am rabdareeeeee!!!"

Craciunul la Mosia Bunicilor

  In mod sigur cel mai fericit Craciun pe care l-am trait de cand sunt adult. Am fost ieri la Mosia Bunicilor, centrul rezidential (ca un fel de azil de batrani doar ca frumos!) unde locuieste bunica-mea de aproape 8 luni. M-am ambitionat sa merg de Craciun cu trenul pana la Bucuresti si apoi cu masina cu prietenii nostri ca sa vad cum fac oamenii de la Mosie un Craciun pentru rezidentii lor si familiile care doresc sa ii viziteze de Sarbatori. 

  A fost prima data in viata mea cand am plecat de acasa in ziua de Craciun. Cu mama si cu Mara am purces catre gara cu inima stransa de ideea de drum lung care ne astepta. Cam asa a si fost, lung. Trenul cu care ne-am dus a reusit sa produca intarziere de la Ploiesti la Bucuresti, n-am mai vazut asa ceva. Adica nu zapada, nu frig, nu prea cald, nu nimic care sa il impiedice sa mearga corect. Nimic. Am ajuns la Bucuresti, tzup in masina la Stefan care ne-a asteptat la Gara ca un om bun ce e :) si da-i bataie spre Nuci. Bucurestiul gol este totusi atat de "lung" incat am facut de la Bucuresti la Nuci aproape cat facem noi in mod curent de la Ploiesti la Nuci in zile cu trafic. 

  Am ajuns pe la 2 jumate, ni se spusese ca "masa festiva" e in jur de ora 3. Ne asteptau. Patronii, parte din familia lor, rezidentii, familiile lor, familii ale unora din angajatii Mosiei. O camera maaaaare, cu mese maaari, cu lume multa si colorata, cu colinde, miros de sarmale si un sentiment de "familie" pe care nu l-am intalnit in multe familii adevarate. 

masa era superba

minunat! micile detalii pe care eu le iubesc atat de mult!

  Pe Nora am gasit-o discutand de zor cu doua doamne cu care s-a imprietenit. Vorbeau si radeau si cand m-am dus pe la spatele ei si am pus mana pe ea s-a intors razand catre mine si parca pentru o clipa mi s-au sters din cap ultimii 2 ani si jumatate. Parca totul era ca inainte. Apoi la masa am vazut-o razand in hohote si facand glume asa cum facea pe vremuri si nu ma mai saturam sa ma uit la ea cat de bine arata si cum a inviat de tot. Pe 6 ianuarie o sa implineasca 90 de ani si daca va apuca acea zi asta va fi datorita Marianei Melinger care a reusit sa creeze un loc in care batranii pot fi salvati si ingriiti asa cum trebuie. In care li se reda demnitatea. Nora si-a dus bastonul in camera si a zis "uite, pot fara!" in timp ce se plimba tzantzosa de colo colo ca la ea acasa. Pentru ca acum ea acolo e la ea acasa. N-a vrut sa vina la Ploiesti de Craciun, nu prea mai vrea nici in vizita, ne-a zis ca ea acolo se simte bine si se vede asta pe ea. 

  Siii au inceput sa ne aduca de mancareeee. Mancare facuta de unul din baietii patroanei, profesionist in domeniu. Te-ai fi gandit ca e asa, ca niste mancare oarecare. Mai ales eu care-s atat de pretentioasa in ale produsului finit de calitate intr-ale mancarurilor... Oh, well sa spunem doar ca oamenii m-au dat pe spate! Masa a fost excelenta! Mancarea a fost buna, pregatita cum trebuie, gustoasa, plina de personalitate. Si pur romaneasca desi fiul Marianei s-a nascut si a trait in Israel si nu prea l-am auzit vorbind prea mult romaneste ieri. A fost cam asa:

platouri cu de toate, noi ne-am indragostit de un leber pe care nu stiu de unde l-au luat da' era genial!

platou individual cu pate de casa, fasole batuta, varza murata, piftie, ou umplut

sarmale facute la cazan la foc de lemne, rulada de carne cu ciuperci, mamaliga

prajituri, aia neagra era PERFECTA, o negresa nu prea dulce, pufoasa si aromataaa

  Excelent! Ne-au omenit cu tzuica si vin de casa, le-au dat copiilor cate un betzigas luminos iar bunicilor cate o cutie cu bomboane. Bunicii mai primisera cu cateva zile inainte si colinde de la copiii scolii din satul de alaturi plus un recital de vioara special pentru ei. 

masa mare

ca in familie

  Am ras, ne-am simtit bine, am vazut bunicii incantati, chiar si pe cei care sunt atat de slabiti incat au fost adusi pe brate la masa, le-am vazut pe fetele-ingrijitoare de la Mosie cum ii mangaiau si ii alintau pe fiecare in parte, cum le zambeau larg si din toata inima si lor si noua, cum mananca cu totii alaturi la masa, patroni, bunici, angajati, copii. Ca o familie adevarata. Ne-am simtit ca acasa si am plecat de acolo cu sufletul plin de ideea ca Nora e bine si fericita. Iar asta e mare lucru pentru mine. Asa ca o sa inchei multumind inca odata familiei Melinger pentru dragostea si bunatatea pe care le-o daruiesc seniorilor nostri in fiecare zi si pentru masa extraordinara pe care au pus-o la cale. 

  Multumesc!

O ardem lejer

  Anul asta suntem chill de tot in ale Craciunului. Pentru ca Marius nu e acasa dar a fost de curand. Asa ca am prestat un "Craciun inainte de Craciun" cand a fost el aici. Am facut sarmale la jumatea lu' decembrie. Ce are? Foarte bune! Mai ales ca au fost din carne de mistret despre care nu mi-as fi imaginat ca poate fi asa de buna. E buna! Noroc ca avem un prieten care vaneaza. Ii dorim mult succes si sa ne mai dea! :D

  Sotul a plecat, am ramas singure. E prima data in ultimii 10 ani cand n-o sa fiu cu el de Craciun si Revelion. Si prima data in viata Marei. Cand te gandesti la prima vedere pare aiurea, trist, cumva. Dupa care m-am gandit ca de fapt e tot un drac, ca omu' a mancat sarmalele si sincer in afara ca radem de Mara cand isi desface cadourile, prea mare treaba nu avem de Craciun. Mancam, bem, ne veselim. Pai am facut-o cand a fost el aici, o sa o mai facem... mna. De revelion tot la cabana plapumioara am fi prestat, asa ca una peste alta putem sa ne pupam si de la distanta. Om recupera noi in februarie cand se intoarce. 

  Asa ca sarmale nu mai fac. De fapt nu mai fac nimic pentru ca prea multa curatenie in plus nu fac, imi place sa tin curat in general nu sa caut sa scot parleala la Craciun si Paste. Am reusit sa fac niste ordine in niste chestii care se cereau demult puse "undeva" deci simt ca am prestat ceva "special". Haha. 

  Deci anu' asta taiem crevetele! Ma duc si iau niste creveti care ne plac foarte tare, ii halim pe aia si eu una declar sus si tare ca o sa fie cel mai frumos Craciun din viata mea. Lipsa tonelor de mancare facute aiurea si mancate apoi zile in sir... o sa ma faca sa ma simt si eu pentru prima data bine de Craciun. Detest din ce in ce mai mult risipa asta aberanta a "traditiei romanesti" din preajma sarbatorilor. Tooooneeee de mancare. Pentru ce? Iti mai creste o gura? A, pai sa fie si "o sarma" si "un carnat" si "o friptura"... poate si o "ciorba de porc" sau o salata de "biof". A, si piftie! Si niste caltabosi sa nu se simta piftia singura. Si sunca. Si niste desert. Pai mai bine sa mancam ceva usor si sa trecem la desert ca oricum Craciunul e unul din cele maxim 3 momente din an in care am asa ceva in casa :))) 

  Ba pardon ca i-am facut si lui Marius desert in "fake Christmasu". Eclere cu crema de mascarpone, un pic de miere si vanilie. Si coaja de lime. Foarte bun. Pentru Craciun am luat o casuta de turta dulce de la Ikea, adica un pachet in care inteleg ca-s peretii din care va construi Mara o casuta. Pe aia ma indoiesc ca o vom manca. O pozam si poate o facem cadou Andreei, colega Marei care traieste in lipsuri mari. Si de facut o sa fac un "tiramisu-a-la-alexandra" cu o crema de mascarpone amestecata cu Nutella. Piscoturile insiropate cu compot din ananas proaspat pe care probabil nu-l voi indulci cu nimic. Inventii. Prostii. Nu ma pricep la "prajituri". Nu ma pasioneaza. De data asta mi-am facut doua pofte pe care le aveam de vreo... 10 ani. Intai aia cu choux-a-la-creme (gogoselele ecler). Si apoi pe aia cu Nutella. Ma rog, n-am gasit Nutella, am luat o ceva marca Kaufland. 

  De Craciun mergem la Mosia Bunicilor. Asa ca vom avea parte si de sarmale. Mosia face masa mare pentru rezidentii ei si pentru familiile care doresc sa vina sa isi vada rudele. Am vrut sa o luam pe Nora acasa de Sarbatori dar... atentie! Nu a vrut sa vina! N-a vrut, pentru ca a fost adusa de fi-su de curand la Ploiesti, a obosit, nu i-a placut, i-a crescut tensiunea, s-a simtit rau. S-a cerut la Mosie in fiecare zi. Cum a ajuns acolo i-a scazut tensiunea si se simte bine. Asa ca mergem noi "la ea in vizita" de Craciun. Ne-a zis ca ea vrea sa stea acolo "pana la sfarsit" si ca acolo se simte foarte bine. Ce as putea sa imi doresc mai mult? 

  Deci o ardem lejer anul asta. Unul din cei mai buni (dar si mai grei) ani ai vietii mele se incheie cu un Craciun in care n-o sa ma cocosez in bucatarie. Fara mese insirate, stat in fund la masa si indopat aiurea. Asa, frumos si linistit, cum ar trebui sa fie orice Craciun. Ceea ce va doresc si voua!

Lucruri simple

  Lucruri simple si perfecte. Picior de iepure la cuptor. Cartofi copti. Muraturi. Mujdei cu smantana. Atat. 

Serbarea scolara. Neprihanitu'.

  Am mai supravietuit unei "serbari scolare in sistemul romanesc de invatamant". Yey, us! Adica io si maica-mea (tati a plecat ieri la job) care am fost supuse azi unei ore si jumatate de copii de 6 ani care au tipat cat au putut de tare intr-un microfon. Dap, a fost cu MICROFON! Intr-o sala de spectacol adevarata (multumim teatrului de papusi care ne-a primit in sala lui contra unei sume de bani, haha!).

  Mara a lipsit de la scoala saptamana trecuta din cauza de ceva raceala plus tati care a fost acasa si cand e el acasa punem scoala in cui pentru ca 4 ore pe zi sunt importante langa el. Cand am aterizat luni la scoala doamna i-a dat Marei alta poezie de invatat pentru serbarea care avea loc azi, miercuri. Copilul care tocmai ce se simtea plin de incredere si stiutor intr-ale poeziei din dotare... s-a prabusit psihic! Era cat pe ce sa nu mai vrea sa participe pentru ca e Berbeaca si daca totul nu e perfect ea nu doreste. Mi-a zis ca ea nu stie, ca n-o sa poata, ca n-o sa fie, ca n-o sa faca. Cand am vazut si poezia, de doua strofe dar cu 3 cuvinte pe care nu le putea intelege si pronunta... mi s-a facut rau. 

  Neprihanit. Hulitori. Fatzarnici. I-am explicat ce inseamna, a priceput. Asta nu inseamna ca a si reusit sa le retina si reproduca. Neprihanitu' ala o sa imi stea in minte si suflet toata viata. Pentru ca ii iesea prenihait, prenahait, niprehait, preahanuit si multe, multe alte combinatii de litere. Toate corecte in suma lor. Si un vers anume pe care nu il putea retine deloc pentru ca pentru ea nu avea sens in propozitie. "Cine totusi, dintre voi". Pe neprihanitu' l-a scos clar, si pe hulitori si toate cele, versul asta il uitase si tocmai atunci doamna nu era atenta sa ii sufle. A asteptat cuminte sa ii zica ce si cum. Dupa ce a terminat a rasuflat usurata. Teroarea ultimelor 3 saptamani se terminase! Da, teroarea. A fost terorizata de ideea de serbare cu toti oamenii aia care erau mult mai multi ca anul trecut. N-a vrut sa se duca sa ii dea "Mosul" cadou, m-am bagat pe scena si mi-a dat-o doamna sa o scoatem de acolo inainte sa vina "maleficul strain" si sa ne strice ea la toti zenul cu urlete interminabile :))) Doamna asta stie lucruri :))) Deci toata lumea a fost fericita. 

  Serbarea in sinea ei a fost un cumul de haos, poezii aiurea, Cristosi aruncati mai abitir ca intr-un bar de tractoristi betzi (si cu tot atata piosenie!), cantece cantate ca intr-un bar de oameni bauti care s-au scapat la aparatul de karaoke si rag la microfon tot ce li se pare lor ca le suna in cap a muzica. Copiii nu mai vazusera microfon niciodata. Mai putin o fetita care e campioana-cantacioasa la nu stiu ce concursuri si care a cantat DIVIN un cantec despre numita "maicutza mea" la care a lacrimat toata populatia feminina din sala. Domle, aia canta! A cantat ca la opera, stia unde sa isi tina microfonul. Mocofanii astialaltii care nu mai vazusera in viata lor microfon, se duceau si isi bagau botu' in el de parca era inghetata! (doi baieti l-au dat jos, unu' cu botu' altu' cu capu'!) SI URLAU in el. Ca le-a zis doamna sa zica "tare". Bai nene, ne-au spart creierii! Scrasneau maselele in sala mai ceva ca popcornu' la cinema!

  N-a fost cu costume ca anul trecut cand a trebuit sa nascocesc un costum de "fag" si am injurat fix 3 ore pe cand ciopleam cartoane si coloram chestii ca sa arate ca un copac. Urasc lucrul manual. Il urasc cu o pasiune demna de un copil care a impletit in clasele 1-4 multe, multe semne de carte din noduri de matase. Nu imi place sa colorez, sa pictez, sa fac chestii din astea. Nu imi placea nici cand eram copil. Pune-ma sa curat si sa tai sapte camioane de cartofi pai si nu ma plictisesc. Pune-ma sa decupez-colorez chestii si ma ia cu fiori de sila. Deci anul asta nu era cu costume. Ne-a zis doamna, citez "ne imbracam asa, cum vrem".. dupa care a mentionat ea ceva despre "o rochita pentru fete" si Mara a percutat si mi-a zis ca vrea si ea. Aoleu. Pai tu n-ai maica rochie de iarna. Si nici "strampi". Nu posezi nici macar o pereche si-s mandra de asta (azi mi-a zis tot timpul cat a fost pe strada, cat de oribil s-a simtit in ei, cat de frig ii era desi erau d-aia grosi ca plapuma dar ca sa vezi cum e a dracu' fizica, daca nu exista spatiu intre om si haina, nu e patura de caldura cum ar veni)

  Nu mi-am scos copila in ciorapi afara niciodata. Am scos-o in rochii vara, in picioarele goale si in sandale. In ciorapi si "rochii" iarna nu am scos-o din casa la 0 grade. Nu mi s-a parut necesar. Nu i-am pus produsul numit "stramp" pe sub pantaloni iarna. I-am pus, daca au fost sub -5 grade, o pereche de colanti sau pantaloni de bumbac largi. Deci ieri m-am dus repede la second-hand (ma scuzati noi ne imbracam cam numai de la secondul care aduce haine din UK bune si ieftine) si am luat un sarafan gri, dragut foc (ii place gri-ul enorm, zici ca e fata lu' ta-su), am cautat o ie pe care o avea de la prietena ei Bia si pe care o iubeste enorm. Si ia si pe Bia! Ete poezia! 

  Aveam totusi o pereche de strampi primiti acu' 2 ani cadou si nepurtati (noroc ca persoana i-a luat atat de mari incat ii sunt mari si acum). Si niste beteala. Asa a zis doamna, sa ii impodobim cu putina beteala. Asa ca i-am pus din cea subtire de la Ikea, pe cap la maini si la gat. Si tenisii de la Ioana in picioare la fata locului ca in bocancii de iarna de la Adina (a se observa prietenele cu multa inima si creier care i-au daruit incaltari bune de tot! multumim dragele noastre!) parea o caprioara de pe Marte. Ziceai ca o tin bocancii pe pamant sa nu zboare, ca pe astronautii aia cu bocanci de plumb! Zic cand s-o lua asta la hora cu bocancii de iarna o sa pice scandurile de la scena!  In final a iesit cam asa:

frumoasa mea

  Una peste alta mi-am imbracat copila "mai frumos" ca de obicei. Asa, un "frumos" demn de ora 12 ziua cand se intampla minunea. Si cum unii din noi mai stim si ce cu cine se potriveste intr-ale imbracatului conform orei si momentului... era perfect. Cand am ajuns la fata locului am constatat ca opinia mea despre participantii la trafic din aceasta clasa de 30+ de familii... e una corecta. Cei care ar trebui sa fie "middle class" in tara asta, adica niste oameni dusi pe la scoli cu un venit mediu spre okeiutz... ei nu sunt. Ei sunt un midlieclas romanesc. 90 la suta sunt oameni care n-au bani. Nu au. Va asigur. Nu au bani nici macar cat sa traiasca decent, nu mai zic sa isi faca "pofte" sau vacante in strainatate sa zicem. Mostra:

"duomnisoarele"

astea sunt unele "light" au fost si MAI INFOIATE!

  Cu toate astea 90 la suta din ei sunt capra raioasa cu beteala pe sus. Nu cu beteala ci cu varza. Fetele aratau ca niste verze cu beteala pe ele. Imbracate in rochii de bal la ora 12 ziua, pe rochie pusa multa beteala. O rochie din aia costa cat jumate din salariul celor care au cumparat-o. 10 la suta erau decenti. Baietii aratau mai bine in majoritatea lor, desi unii din ei erau imbracati ca si cand tatii lor ar fi gay. Nimic nu e exclus, evident, insa eu n-as face asta unui baietel de 6 ani. Mi-ar fi mila de el sa ii pun SI mantie rosie SI beteala atarnata de el. Pe bune!

  Acum trebuie sa spun ceva despre fetita numita Mara. Dupa ce a lipsit o saptamana de la scoala, cand a ajuns acolo copiii au intampinat-o cu urale, fetele au sarit pe ea sa o pupe. Asa era si anul trecut. Oriunde am dus-o intre copii, Mara a fost nu stiu cum sa ii zic. Lider. Omul care le explica la toti ce au de facut si de ce nu e o idee buna sa ne aruncam in cap de pe o banca. Omul care ii invata chestii si care niciodata n-a lovit pe nimeni. Absolut niciodata! Nici nu a fost lovita de vreun copil decat din greseala. Acum, la serbare, toate mini-verzele impopotzonate si date cu oja unele din ele au venit calare pe ea sa ii spuna EI ce frumoasa e ea, in simplitatea sarafanului ei gri si a lipsei de "perdea din plastic" de pe corpul ei. 

"Cu ce ne-am incaltat?"

si cu Andreea, prietena ei de suflet

  Ma uitam cu uimire intai la felul cum si-au imbracat ceilalti fetele, dupa aia la felul in care ea stralucea din ochii ei care sclipeau a beteala. Si a diamante. N-avea diamante pe ea, n-o sa aiba probabil niciodata diamante pe ea. Dar le are in ochi. In spirit. Toate fetele cu rochii-de-varza si par lung pan-la-shale vor sa fie ea. Ea cea cu sarafan gri si ie alba si par scurt-scurt. 

Relatia cu stomatologul

  E una mai intima decat cea pe care o ai cu ginecologul. Asa ma gandeam eu azi pe cand sanul stang al Cristinei, medicul meu stomatolog din ultimii 3 ani intra incet dar ferm in urechea mea dreapta. E mica de inaltime, mai mica decat mine care-s mica. Asa ca timp de o ora a stat cu nasul la fix 2 centimetri de nasul meu. Nici cu sotul personal n-am mai stat nas in nas atatea minute legate de cand aveam 18 ani si ne pupam cate doua ceasuri. 

  Am noroc. E tanara, frumoasa, miroase frumos si nu mananca peste. Daca ar manca chestii dubioase si apoi mi-ar sufla in nas cate o ora as fi in pericol de moarte. Acela de a-i vomita pe ochelari. Pe ochelarii ei de vedere, cei pe care toata apa amestecata cu bale, sange si diverse obiecte uneori contondente aterizeaza voios de multe ori intr-o ora. Deci este o relatie extrem de intima. La urma urmei ginecologul doar te vede in curu' gol. Se uita oleaca, intra, iese repede. Nu sta niciodata o ora cu nasul la 2 centimetri de locul de munca. 

  Relatia mea cu stomatologul e una cu valente de familie. Natura m-a inzestrat cu un set de dinti care au inceput sa aibe carii de cand aveam 5 ani. Si nu pentru ca nu ma spalam. Ma spalam pe vremea aia chiar cu Colgate pentru ca aveam neamuri in SUA si primeam pasta de dinti "buna" de peste oceane. Din pacate in aceleasi pachete care ne aduceau pasta de dinti exista si mult zahar rafinat. Eu am fost un copil care nu a avut placere pentru dulciuri. Nu ma inebuneam dupa ele cum n-o fac nici azi. Pot sa traiesc luni de zile fara sa mananc nimic dulce. Nici macar fructe. Nu stiu ce s-ar fi intamplat cu dintii mei daca mie mi-ar fi placut dulciurile. Probabil azi as fi avut dinti putini spre deloc. Cand aud in anul 2013 ca zaharul e bun pentru copii, e o "placere" si un rasfat, ba chiar unii trepanati considera ca e "necesar" pentru ca altfel se "frustreaza" copilasul... imi vine sa rad. De fapt sa plang. Zaharul produce carii. Multe.

  Si daca esti inzestrat de mama natura cu o saliva care nu are un ph suficient de acid incat sa neutralizeze bacteriile care se inmultesc din cauza ca mananca zaharul ramas in gura, ce sa vezi, faci carii. Chiar incepand de la dintii de lapte. Mara nu a mancat dulciuri, a fost spalata pe dinti cu periute speciale de mine de cand dintii au inceput sa ii apara in gura. De la 6 luni. De doua ori pe zi. Nu are nici o carie, nici o pata neagra sau alba, nici un fel de defect la smalt. Acum incepe sa schimbe dintii si eu incep sa am incredere ca va avea dinti sanatosi. Nu i-am administrat fluor pentru ca este otravitor. Mai mult decat atat s-a demonstrat nu numai ca nu reduce aparitia cariilor ci si ca produce pete albe pe dinti. Am tinut mortis sa o invat sa se spele singura pe dinti de mica, sa o faca corect si mai ales suficiente minute. Dupa ce mi-am dat seama ca pastele de dinti din magazine ard mucoasele cavitatii bucale si pot duce la aparitia aftelor am trecut-o pe pasta de dinti suta la suta naturala. Fara fluor. 

  Am luat-o cu mine la dentist de mica. Acum o cunoaste pe Cristina, il cunoaste si pe sotul ei care si el e medic stomatolog. Se simte bine la ei la cabinet, de multe ori sta si se uita fascinata sa vada ce imi face Cristina cu orele prin gura. Pana sa ajung la Cristina si Alex, acum 3 ani am avut timp de circa 25 de ani acelasi medic stomatolog, un tip ilegal de simpatic, inteligent si plin de un umor dincolo de limite. Imi facea placere sa merg la dentist. Si mai mult de atat, omul m-a invatat foarte multe chestii despre stomatologie si tratarea dintilor. El niciodata nu zicea "scoatem maseaua"! Zicea "intai incercam sa o tratam". Tratamentul unei infectii de canal dura cateodata si 3 luni in care mergeam in fiecare saptamana de 2 sau 3 ori, scotea pansamentul, punea altul si mergeam mai departe. Pentru ca ma duceam si cand nu ma durea nimic nu am ajuns la omorarea nervilor decat de vreo 2 ori pana pe la 25 de ani. 

  Asta in situatia in care eu am in gura mai multe plombe decat dinti. Pentru ca pe aproape fiecare dinte sau masea am multiple carii. Care apareau pe furis, dintele se strica dinspre inauntru. Pe smalt nu se vedea nimic, cand baga unealta dadea de gauri. Pe care le trata. Intotdeauna explica pacientilor ca un dinte cu nerv e unul viu si ca in momentul in care il omori nu te mai poti astepta sa il mai ai multa vreme "bun" in gura. Asa ca nu se repezea sa omoare nervi, sa scoata masele si sa isi bata joc de pacienti. El mi-a zis ca la ce dinti am trebuie sa ma duc in sarcina prevenitv pe la el. Dupa care a zis ca n-a mai pomenit si o gravida care sa il asculte si sa mearga la control odata pe luna cu sfintenie timp de 9 luni :)))) In mod uimitor in sarcina nu am avut nici o problema. Noroc ca m-a avertizat ca dupa nastere s-ar putea sa mi se inflameze gingiile din cauza hormonilor. 

  La doua saptamani dupa nastere m-am trezit intr-o dimineata cu carne vie in toata gura. Gingiile erau mov si nu puteam nici sa beau apa. M-am dus la el, mi-a prescris antibiotice, doza mare pe termen lung, 14 zile... vazuse femei care au ajuns la internare de la o gingivita post-nastere netratata corespunzator. Imi venea sa il pup pentru ca ma avertizase. E mare lucru. Cand mi-a spus ca peste doua luni se pensioneaza oficial si se muta in alta tara pentru ca vrea sa isi traiasca ultimii ani din viata fara sa se enerveze pe o tara care nu i-a dat nici praful de pe toba dupa o viata de balacit in gura altora... mi-a venit sa plang. I-am zis ca e medicul meu de 25 de ani si ca probabil voi ajunge la proteza in urmatorii 2 ani pentru ca nu stiu incotro sa apuc in cautarea altui medic adevarat. S-a uitat lung la mine, s-a apropiat, m-a luat de dupa umeri si mi-a zis "25 de ani? cand te-ai facut mare?" Intre timp. M-am facut mare si inca am dinti datorita doctorului Vicol. 

  Am plecat acasa si m-am apucat sa caut online medici stomatologi. In orasul Ploiesti. Auzisem de atatia jnapani si jegosi care te jupoaie de bani pentru fiecare milimetru de plomba pusa incat eram extrem de sceptica. Dar, ca atatea alte ori in viata mea de om nascut pe 13... am avut noroc chior. Dupa ce am studiat site-urile multor cabinete private ploiestene (pe cei care n-au site am decis ca nu pot sa ii consider profesionisti ai erei in care traiesc) am gasit ceva. Cautam sa fie medic de sex masculin pentru ca in copilarie pana la 6 ani am avut parte de trei experiente cu trei femei sinistre. Sinistre. Am dat peste un site pe care scria mare ca daca iti faci programare online prima consultatie e gratuita. Zic domne, astia merita vizitati si doar pentru a le spune "bravo, nene, asa se face!". Medicul avea doua prenume. Se numea Marius-Alexandru. E hai, ce coincidenta! Mie imi plac mult coincidentele de genul asta si mereu le las sa ma ghideze in viata. 

  Am lasat programarea online si in fix 5 minute m-a sunat. Chiar el, nu avea "secretara". Avea doar o sotie, o casa mica foarte la capatul orasului si dorinta de a fi medici buni. Cand m-am prezentat la cabinet ma astepta sotia. Cristina. Mica, firava, cu un zambet larg. Zic aoailica, alta muiere, am belit-o! Dupa 5 minute de discutat cu ea in care m-a intrebat si m-a ascultat despre lungul meu istoric intr-ale dintzaraiei am indraznit sa o las sa umble la mine in gura. Dupa ce umblase doar Vicol 25 de ani ma simteam ca una d-aia care ramane vaduva dupa 25 de ani de relatie si nu mai nimereste sa se culce si cu altu' de spaima ideii. Cristina mi-a explicat tot, imi vorbea ca in filmele alea in care vezi medici explicand pacientului ce, cand si de ce o sa iti faca tie lucruri la corpu' fizic cum ar veni. Cand am inceput sa ii completez propozitiile cu termeni medicali am vazut-o cum i se aprind ochii. Ne-am imprietenit. 

  Mi-am dus toata familia la ei. Mi-am dus bunica iar Cristina a tratat-o cu o blandete si o atentie care pe Nora au facut-o sa planga. Si nu a vrut sa ii ia bani niciodata. Pentru ca avea si ea o bunicuta de 90 de ani si stie cum e. Stie ca averile nu se fac jupuind oameni firavi. Cabinetul de o camera e in casa parintilor lui, totul e mic, pe una din usi ajungi la ei in sufragerie. La cateva luni dupa ce ne-am cunoscut si-au conceput baietelul si cand a trebuit sa stea acasa cateva luni m-a tratat sotul ei cu la fel de multa grija si pricepere. In ianuarie se fac 3 ani de cand mergem la ei. Am norocul sa merg la dentist ca si cand m-as duce pe la niste prieteni in vizita. Doar ca ea imi baga o tzatza in ureche iar eu ii scuip bale pe ochelari. Chestii pe care cu prietenii mei cei mai apropiati nu mi le-as permite, sincer. Si nici cu ginecologul!

Cel mai greu an

  Azi am plecat cu el de mana pana la Maneciu. Asa mergem, de mana. De 16 ani de cate ori ma ia de mana ma cuprinde cea mai buna senzatie de bine. Ma simt acasa, ma simt eu, ma simt cea mai fericita din lume. Atat. Sa ma ia de mana si sa mergem pe strada. Ma rog, azi am plecat cu masina, da' tot "de mana" m-am simtit :)

  Am plecat amandoi, fara Mara, si pe drum spre omul care ne da carne de iepure de niste ani... mi-am dat seama ca asta a fost cel mai lung si mai rau an din viata mea. Poate si cel mai bun, insa bunul a venit mai la sfarsit, ca de obicei. Ii spuneam lui ca alta data din ianuarie pana in decembrie nu stiam cand trec lunile. Acum ma simteam de parca n-ar mai fi fost Mos Nicolae de zeci de ani. Nu stiu nici cand s-a facut decembrie dar asta a fost un an mult prea lung. M-a intrebat de ce.

  Si am zis dintr-o suflare: "in ianuarie tu ai facut depresie pentru ca traiam din 10 milioane pe luna 5 oameni, in martie Nora a zis ca urineaza sange si a fost operata, in aprilie a facut atac cerebral, in mai am dus-o la Nuci (si toata familia a fost oripilata) si dupa aia pana in iulie am stat cu morcovu' in cur ca nu venea cardul ADR ca tu sa inchei contractul pentru Elvetia, in iunie-iulie-august eu m-am plimbat pe drumuri Ploiesti-2Mai si am manageriat o afacere-hoteliera de mi se facea rau cand vedeam pliculetul de mail ca se aprinde si eu n-am loc in camere pentru cati clienti vor la noi, in august am facut pneumonie, in septembrie n-am apucat sa pricep prea bine cum e cu ziua mea ca a inceput scoala"... unele le-am zis in gand, lui i-am zis doar cateva. 

  Inca nu mi-am revenit. Inca sunt ca intr-o transa. Nu stiu cand a venit iarna, frigul, n-am inteles prea bine cam nimic din anul asta. Stiu insa ca am avut cativa oameni care mi-au fost acolo si anul asta si cei doi de dinainte, cei mai grei si mai urati ani din viata mea. Niciodata sa nu zici "e cel mai rau" ca nu stii ce urmeaza! Am ajuns sa cred ca toti oamenii sunt naspa, ca orice s-ar intampla tot singur esti, ca la bine vin toti dar la rau nu mai gasesti unu' sa dai cu pusca. Sper sa imi treaca ideile astea, sper din suflet. Sunt si oameni buni printre noi iar oamenii mei mi-au demonstrat asta in ultimii 2 ani jumate din plin. 

  Ma gandeam azi, cu gandul la o prietena draga... ce inseamna o diferenta de 6 ani la varsta noastra. Ce stiam eu acum 6 ani, ce credeam eu acum 6 ani, in cine credeam eu acum 6 ani si cum ma simteam. Cand ma uit la ea acum parca ma vad pe mine. Si imi vine sa rad. Si stiu ca orice as face nu ii pot grabi ei maturizarea asa cum eu n-am sa uit ce mi-au adus anii astia. La varsta asta 6 ani fac diferenta. Iar 6 ani in ani de "maternitate" cu 6 ani in ani de "ne-maternitate" nu dau egal. Pentru ca nu sunt :). 

  Azi m-am gandit la toate astea pe cand masina ma ducea spre locul de unde am luat cea mai buna carne din lume. Carne de iepure. Locul unde un baietel de 2 ani jumate m-a asteptat ca sa imi zica "iesi afara!" pentru ca nu ma cunostea :)))). Eu il cunosteam de cand era la ma-sa in burta. Il cunosteam de cand era o idee in capul parintilor lui care au indrazneala sa traiasca la Maneciu, Prahova. Si care isi produc mancare curata. Cu mult greu si multa munca. Cea mai buna carne de iepure. Pe care aproape 3 ani nu mi-am permis-o. Azi imi venea sa plang cand am plecat de acolo. De bucuria celui mai bun an din viata mea. Dar si de tristetea celui mai lung an din viata mea. 

6 ani si 8 luni

   In anii 1 si 2 a fost complicat. In anul 3 a fost semi-complicat. In anii 4 si 5 a fost foarte, foarte bine. Dupa care a venit anul 6 si mi-a dat peste centrul de greutate de m-a doborat. 

  Da, este din ce in ce mai complicat. Mie imi e din ce in ce mai greu. Ei ii e din ce in ce mai usor. Asta mi-e clar. Si asta ma face fericita. Greul meu nu conteaza. Fericirea ei e tot ce conteaza. Doar ca fericirea ei ma calca pe mine pe cap si fericirea mea o calca pe ea pe cap. Mna, ca si cand am fi o mama si o fiica. Perfect normale. 

  In fiecare seara pun capul pe perna si ma intreb unde si cat gresesc. Ce pot sa fac mai bine. Cum pot sa abordez altfel situatiile. Ca-s multe intr-o zi. Nenumarate. Cum sa fac sa o trec pe ea cat mai lin prin schimbarile astea de crestere. Si fizice si mentale. Pe ea o dor chestii. Pe mine m-au durut oasele de la picioare cand cresteam de ma tavaleam noaptea in pat. Pe ea o dor maxilarele. A avut in vara asta un puseu de crestere fenomenal, a crescut 5 centimetri in 5 luni...o dor diverse, o jeneaza toate cele care se intind cu viteza luminii. De la luna la luna e mai inalta.

  Pe langa asta i se intinde si mintea. O vezi de la zi la zi, o VEZI, efectiv vezi cum omul din fata ta creste, devine o fetita mare, o femeie. Se transforma mai ceva ca toti robocopii din lume...si eu n-am cum sa ii fac transformarea mai usoara. E desteapta, e uneori "prea desteapta". E sensibila, intelege si empatizeaza la nivel infinit cu toti oamenii pe care ii intalneste. Imi spune mie, in secret, tot ce afla si ce simte despre ei iar eu stiu ca foarte curand n-o sa mai simta nevoia sa imi spuna chiar tot. Eu stiu si sper sa treaca usor si lin catre restul anilor.

  In anul 6 a fost deranjata. De tot si toate. A fost nemultumita, apoi fericita apoi trista, apoi extatica apoi...si dupa aia de la capat. Si o sa mai dureze niste ani pana cand se va stabiliza pe o traiectorie, pana se va simti ea cea care e, cea care va fi... ea care se tot formeaza de ani de zile. Si cel mai mult imi doresc sa treaca lin, incet si usor peste toate chestiile care i se agita ei in cap acum. Am invatat sa o dezamorsez, sa ii arat ca e bine ce face, sa nu se mai supere pe ea si pe lume cand nu-i iese lucrul de migala de care se apuca de o mie de ori pe zi. Am invatat multe de la ea. Ma bucur de ea in fiecare zi si in fiecare zi ii spun ca o iubesc. Iar ea mie imi spune de zeci de ori pe zi asta. 

  Isi declara sentimentele cu naturalete, firesc, ca si cand ar inota. Ne spune mereu ca ne iubeste ca "suntem totul pentru ea". E bine. E greu dar e bine. Stiu ca am facut tot ce mi-a stat in puteri, stiu ca am facut bine si ca am facut-o sa fie mai buna decat noi doi insumati laolalta. E un om mare. E un om bun. Sunt norocoasa ca am cunoscut un asa om.