luni, 31 decembrie 2012

Invataturile lui 2012

  Sunt multe si variate. Ca el e aici pentru noi mai bun decat imi imaginam eu acum 20 de ani cand ascultam eu Whitney Houston si ma gandeam cum naiba o sa reusesc eu, o nebuna, sa fac rost de un sotz misto care sa ma iubeasca mult de tot. Si plangeam de tristete ca nu mai vine odata. A venit acu' 15 ani si de atunci n-a mai plecat din inima mea. Azi am auzit-o pe Whitney la radio pe cand el dadea de zor gheata de pe parbrizul masinii ca sa duca nebuna sa ia creveti d-aia buni cum numa' Mega Image stie sa importe :) Ca asa i s-a sculat nebunei, sa pastreze "traditia" infiintata haaaat, anul trecut. Si radioul canta, el era mai frumos ca oricand...ca atunci cand face treaba parca e mai frumusel...iar eu am lacrimat in liniste in masina...de bucurie ca mi-a iesit in cale si ca a stat in calea mea atata vreme. 

  Ca prietenii buni te iubesc mult. Chiar si cand sunt asa de noi incat simti cum le scartaie folia aia frumoasa in care i-ai impachetat in capul tau pe cand te gandeai "cum naiba sa iti mai faci prieteni noi dupa 30 de ani"...Si ca prietenii buni se poarta frumos mereu, te iubesc si te apreciaza asa nebuna cum esti tu. Si ca aia vechi, chiar si cand nu te-au auzit demult se bucura sa te auda. Si stii ca se gandesc la tine din cand in cand, chiar daca viata ne-a luat si ne-a azvarlit de colo colo. 

  Ca oamenii frumosi vin la 2 Mai. Si ca le place acolo! Si ca o sa mai vina. Si ca unii din ei mi-au zis ca asa un loc frumos n-au mai vazut demult. Si ca ai lor copii vor sa mearga iar acolo pentru ca le-a placut asa de tare vacanta de anul asta incat de abea asteapta vara viitoare sa vina iar. 

  Ca un copil crescut de mama lui nebuna o sa refuze "bomboane" si ciocolata chiar si la gradinita. Si o sa refuze sa minta chiar si la gradinita. Si ca toti anii aia in care mi se explica de zor ca astea toate vor disparea ca prin farmec la prima adiere de "colectivitate" au fost greu de inghitit, insa acum stiu sigur ca am avut dreptate! Si ca un copil educat e un copil pe care te poti baza ca nu o sa iti ofere surprize neplacute. Si ca o sa te faca mandru oriunde te-ai duce si orice ai face. Si ca o sa te iubeasca si o sa iti spuna ca se bucura ca ea stie cum e sa fii politicos. 

  Ca un om caruia ii dai o a doua sansa si te frige iar nu mai merita si o a treia, si o a treizecea. Cine e rau cu tine si vrea sa iti faca rau, nu o sa se lase de sportul asta doar pentru ca spune din gura ca e bun si ca esti prietenul lui. Asta e o lectie grea si urata. Si am primit-o pentru ca am gresit foarte rau. Cred ca de nimic nu mi-a parut atat de rau in viata mea ca de o decizie stupida facuta anul asta. Cand stiam ca o sa iasa prost, am indraznit sa cred ca omul ala totusi nu vrea sa imi faca rau. Oooo, ce rau m-am inselat...

  Ca batranii trebuie ingrijiti mai mult decat copiii. Un copil care nu are mancare sau jucarii se descurca. Cumva el nu stie ca  nu are. Un batran care nu are ce ii trebuie si pe care nu il ajuta nimeni si care a muncit o viata intreaga si acum e singur, parasit sau fara ce ii trebuie...e ceva mai rau decat imi puteam eu imagina ca e. Batranii au nevoie de ajutor. Chiar si atunci cand nu vor ajutorul, chiar si atunci cand vor "acasa la mine" cu o obsesivitate care te poate duce la nebunie. Batranii sunt tristi daca ii lasi sa fie asa! Lupt in fiecare zi cu tristetea unui batran care pe 6 ianuarie face 89 de ani. Si care la telefon povesteste oricui vrea sa o auda ca ea vrea sa moara...

  Ca o prietena de demult a reusit sa inteleaga ce am vrut sa zic. Ca alta prietena tot de demult, de mai demult...probabil si ea a inteles ce am vrut sa zic cu ani si ani in urma cand m-am suparat foarte rau pe ea. Asa ca m-am bucurat sa o regasesc acum in preajma Craciunului, ca un copil care se bucura de niste cadouri sub brad. Bine ai revenit, draga mea, stii tu cine! :) Ea e un om de care eu m-am lipit tot la 2 Mai...si de care m-am lipit de parca fusese cu mine din totdeauna...mi-a lipsit in anii astia din urma. 

  Cea mai importanta invatatura a lui 2012 e ca trebuie sa am rabdare. Pentru ca stiu sigur unde o sa ajung si cum o sa fie. Doar ca trebuie sa mai am un pic de rabdare. Bunica mea, si probabil si Universul, ma vor inca aici. Dupa aia o sa mai vedem. Eu stiu unde am fost, cine sunt, cu cine vreau sa fiu si ce vreau sa o invat pe Mara de aici incolo. Si mai stiu ca o sa fie bine. 

  Voua, tuturor celor care nu ma cunoasteti dar ma cititi, va doresc din suflet un an mai bun ca cel care a trecut, multa, multa sanatate si tot ce va trebuie voua acolo la casele voastre. Celor care ma cunoasteti si ma cititi va doresc sa ne vedem cat mai curand, sa ne pupam si sa ne simtim bine in lumea asta bizara in care traim. Pe toti va imbratisez cu drag!
                                                    

  

duminică, 30 decembrie 2012

Consideratiuni gastronomice (1)

  Imi place sa mananc. Din pacate nu imi place sa mananc 90 la suta din obiectele comestibile disponibile omului. Organismul meu este unul carnivor iar copilaria mea a fost una chinuita din punct de vedere gastronomic. Adica nu aveam. Nu aveam carne, oua, branzeturi, unt, iaurt...nu aveam de nici unele din gama animala decat foarte putin. Asa ca totul era lungit, chibzuit, impartit, gandit, organizat...in asa fel incat sa iasa un fel de ceva de mancare. 

   Cand aveam mancare cu carne (adica rar) si ridicam capacul oalei...imi luceau ochii. Infigeam ochii si furculita intr-o bucata, o pescuiam si o furam din oala. In secunda doi auzeam o voce "nu manca numai carneaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!"  Intotdeauna as mai fi mancat carne. Sosul, legumele sau ce mai era pe acolo era total bleah pentru mine. Imi doream carne de o visam noaptea. Acum ceva vreme am aflat si de ce aveam pete albe pe unghii: lipsa de zinc pe care il iei din...da! produse animale!...

  Cel mai misto era cand dormeam la matusa mea, pentru ca ei dimineata mancau OMLETA! Sotul ei se trezea si se apuca de treaba. Facea omlete pentru toata lumea. Aveau trei copii...cu mine patru...nu stiu cate oua punea el saracu' acolo, ca nici ei nu aveau ca si noi...dar stiu cu CATA placere mancam acea omleta. Mi se parea cel mai bun lucru din lume. De cate ori ma duc la matusi-mea in vizita si intru in acea bucatarie, desi e renovata si nu prea mai seamana cu cea dinainte....eu ma gandesc la OMLETA lu' unchi-miu. Imi lasa gura apa ca la cainele lu' Pavlov. Azi mananc omleta foarte rar...imi plac mai mult ouale fierte sau ochiuri. Dar cand zic omleta ma gandesc la ei toti in jurul mesei si la momentul cand puteam manca oul ala fara sa aud "nu manca doar ouuuul!" :)

  Legumele fierte pentru mine (in afara de cartof, fasole sau mazare) sunt moartea. Da-mi morcov fiert si prefer sa fac foamea. Telina si pastarnacul ma fac sa vomit numai cand le miros. Patrunjelul, mararul si leusteanul sunt pentru mine niste chestii pe care nu o sa le inteleg niciodata, si pe care le urasc din tot sufletul stomacului meu. Leusteanul e pe primul loc. Mirosul de leustean imi provoaca greata fizica. Patrunjelul imi trezeste si acum cosmaruri de pe vremurile in care il pescuiam cu atentie din ciorbe si il aruncam sub masa din bucataria mare de la 2 Mai. Ulterior l-am instruit si pe var-miu intr-ale aruncatului sub masa, asa ca aruncam amandoi mancare sub masa pana se rotunjeau pisica si cainele din dotarea gospodariei. Ei n-aveau greturi.

  Peste toate circumstantele astea ale mele personale...au intervenit gradinita cu program prelungit unde tin minte si in ziua de azi cum am invatat de foame sa mananc piele fiarta de pui. Imi era scarba rau de ea inainte sa merg acolo. Nu stiu daca aveam 3 ani cand am invatat ca aia e cam singura chestie pe care o poti pescui din ciorba de laturi cu miros de cantina servita zilnic..si am invatat sa o apreciez cu adevarat. Asa cum am invatat sa ma folosesc de PAINE ca sa nu mai simt gusturile care ma faceau de multe ori la o masa (chiar si acasa) sa imi declanseze reflexul de voma. Mancam si icneam. Mama zicea ca ma prostesc. Nu ma prosteam. Imi venea sa vars la propriu de la unele gusturi de minunatii din "bucate romanesti gen ghiveci" ala era cel mai horror lucru ever...am reusit sa ma abtin intotdeauna. Azi de cate ori mananc piele de pui fiarta imi aduc aminte de foamea aia. De faptul ca aia era singura "carne" care plutea prin nenorocita de ciorba de la gradinita.

  Apoi a venit scoala iar mama saraca, parinte singur care muncea zi lumina a zis sa ma dea la "cantina" Liceului Pedagogic pe care il frecventam la cursurile primare. Aveau cantina pe vremea lu' Ceasca, erau "jmecheri", aveau chiar si ferma de porci si pasari...pffff, m-au bagat cu pile acolo. Nu cu "recomandari" ci cu pile d-alea sanatoase, nene :))). O luna am stat la cantina. Pe bani. Ca dupa aia a constatat biata maica-mea ca eu veneam acasa lesinata de foame. Carnea de la porci se ducea la "tovarasu director Dad" n-o sa il uit cate zile am. Avea o burta cat 5 porci, deoarece toti porcii plecau cu Dacia lui de la scoala. In ciorba copiilor...plutea slanina. Da, slanina. De porc. Dupa cum stim, carnea dintr-o ciorba sta la fundul oalei sau al castronului, ca de aia e CARNE. Ciorba aia ne venea zilnic cu "plutitoare"...nu pricepeam ce e pana am bagat botu' intr-un cub 3 pe 3cm de SLANINA. FIARTA. Care plutea. 

   Asa au trecut anii si de abea de pe la 14 ani incolo, cand m-am marit...am inceput sa zic "ia mai gata"...si am inceput sa refuz categoric sa mai mananc chestiile care ma terminau psihic. Pentru ca, atunci cand iti place sa mananci si cand iti e foame si cand esti hranit ani de zile in proportie majoritara cu chestii care iti provoaca sila...te simti oarecum terorizat. Azi taiam morcov fiert pentru salata a la russe pe care o faceam...si numai infiptul cutitului in chestia aia despre care stiu cum gusta...imi trezea amintiri cu ciorbe si ghiveciuri :))). Partea frumoasa, foarte frumoasa din toata povestea asta este ca eu am invatat sa gatesc. Din cauza asta. Si am invatat sa gatesc si chestii care nu imi plac, dar mai ales chestii care imi plac...si m-am dat peste cap sa invat cum si in ce fel. Zilele astea mi s-au trezit asa niste amintiri si niste consideratiuni gastronomice din varii motive. Revin cu episodul 2. 

  

  

duminică, 23 decembrie 2012

Craciun Fericit!

  Dragi cititori,

 Va multumesc ca ati fost anul asta alaturi de noi. Va multumesc ca ati vorbit cu mine de prin toate colturile tarii si lumii asteia mari. M-ati bucurat de fiecare data! Nu credeam vreodata ca blogul facut pentru a prinde gandurile mele pentru Mara o sa fie citit de asa de multi oameni. Nu stiam ca pot aduce atatea zambete si ca oamenii asteapta sa fie facuti sa zambeasca. Trebuie doar sa vrei.

  Viata noastra cum e ea descrisa aici nu e una usoara. Ne este greu din foarte, foarte multe puncte de vedere. Mai avem mult de luptat pana sa ajungem acolo unde ne-am propus sa ajungem. Insa anul asta a fost ca o rampa. Cumva o sa ne ridice pana acolo unde vrem sa ajungem Uluitor de multi oameni care traiesc in alte tari ne-au incurajat cand au aflat ca vrem sa scapam din Romania. Asta ne-a bucurat de fiecare data enorm. Inseamna mult, si va multumim din suflet!

  Anul asta a fost unul bun. Am capatat prieteni noi, am cunoscut oameni noi, am deschis casa noua de la 2 Mai si v-am asteptat pe toti sa ne treceti pragul. Multi ati si facut-o si ati plecat fericiti de la noi. Cu unii dintre voi am ramas chiar prieteni, chestie care ma face enorm de fericita! Va multumim ca ne-ati trecut pragul si ca ati apreciat cu adevarat munca sotului si a mamei mele. Asta inseamna foarte mult. 

  Anul asta stiu ca am prieteni adevarati, am o familie mare si frumoasa...suntem sanatosi, avem si o fetita care ne aduce zilnic cele  mai mari bucurii din lume. Anul asta a fost frumos. Craciunul asta va fi frumos, asa ca va dorim din tot sufletul sa fiti sanatosi si fericiti si sa vi se indeplineasca absolut toate visele pe care le tricotati acum la voi in cap! Va dorim sa aveti copiii sanatosi si voiosi. Si sa aveti parte de liniste si de multa seninatate.

   Cu foarte mult drag si apreciere,
                      Albuletzii.

joi, 20 decembrie 2012

Haoleu, Mos Hraciun!

  Ieri serbarea. Pfaolicaaa am avut emotii toata ziua pana la ora 5 cand am plecat de acasa. Si ea la fel. Da' io mai mult ca ea. Mie imi era foarte teama ca o sa se supere de lumea straina de acolo. Pe parintii ceilalti ii stia, insa ma gandeam la fotografi-filmatori si Ze Mos Craciunu' ce urma sa apara. 

  Caci da...suntem niste jmecheri, domnule...nu puteam sa filmam in anul 2012 decat cu niste neni angajati. Nu stiam sa pozam noi trei lulele de serbare. Si in nici un caz nu puteam sa punem naibii un tatic sau un bunic cu o barba si un costum...trebuia sa scoatem bani din buzunar sa ii imbogatim pe niste jmecherasi. Asa e cand esti educatoare in sistemul romanesc de mult timp...uiti sa gandesti. Saraca...ea nici nu putea sa inteleaga de ce am intrebat-o eu uluita "de ce nu filmam noi serbarea?"...probabil s-a gandit ca trebuie sa ai o televiziune sau ceva...

  Ma rog...imi era teama ca Mara o sa se supere cand vede lume straina acolo si o sa refuze sa zica rolul. Pai daca stiam cine vine sa ne mos-craciuneasca, si mie mi-ar fi fost frica, maica...jur...Cand am intrat in clasa maica-mea a stat ce a stat si zice "astia au chemat lautari?"...ma buseste rasu' si cand ma uit unde imi arata ea...il vad pe unu' negru. Ma da' negru...si nu era african. Nici congolez. Ma si era negruuuuu. Ma mai uit odata....altu'...mai negru. Ptiu drace...M-am lamurit repede. Unul avea in mana un aparat foto, altul o camera video. 

  Phiiii, nu-s lautari. Adica nu azi. Azi doar filmeaza si ne pozeaza. Mai rad cu mama de una, de alta...vin copiii, radem si de ei cu un spor groaznic..au fost absolut deliciosi, fi-mea s-a tinut serioasa de ziceai ca ii infipsese cineva cracile de la fagul pe care il interpreta...intr-un loc. Oricum, fata si-a indeplinit misiunea cu succes, nu s-a incurcat, nu s-a balbait...ce sa mai...a fost foarte tare. Io ba radeam, ba lacrimam ca proasta gen "aoleu maica ce copil mare si dashtept am io manca-i-ar mama coroana de fag care da sa ii pice pe uochi!"...ma uitam la maica-mea...si aia dadea sa isi traga mucii...ne-a facut fi-mea in sange pe toti!

  Bai nene si vine "mosu"...vaidemine ca asa tare n-am ras de mult. Imaginati-va frumosul costum cu barba aia de plastic...albaaaaaaaa, albaaaaaaaaaaa, alb stralucitor mai alb ca neonu'...siiiiiiiiiiiiii deasupra ei, o moaca NEAGRAAAAAAAAAAAAAAA, neagraaaaaaaaaaaaaaaaaaa, care facea un contraaaaaaaaaaast...si un nas maaaare si coroiat, d-ala de bulibasha mamicaaaaaaa!!! Evident ca fi-mea a venit frumos la mine in brate si a refuzat sa se duca la "ala" in brate...am zis mersi, chiar ma gandeam la paduchi, sincer...Da, stiu, am clisee in cap, da' ce sa fac? Era negruuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, cu nasu' mareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee...si de abea bajbaia sa vorbeasca. Copiii de cinci ani erau mult mai culturalizati ca dansul. 

   Trei crai negri de la Rasarit. De fapt de la cartieru' Mimiu probabil (cine nu e din Ploiesti, Mimiu egal un soi de Ferentari)...trei doamne si toti trei negriiii, cu blugi d-aia de hipsteri de li se vedea curu' cand se aplecau sa pozeze gagalicile de cinci ani...Haoleu, Mos Hraciun...ce m-ai speriat, manca-tz-as! :)))

miercuri, 19 decembrie 2012

Grup de suport - pierderea sarcinii


  Nu stiu cum e. Nu stiu cum ar fi fost daca mi s-ar fi intamplat mie. Am "trecut" prin asta doar stand langa cateva femei care au pierdut sarcini. Am "trecut" de departe, din alta lume...lumea in care eu am ramas insarcinata si am dus sarcina pana la capat cu bine, desi cu greu. Insa eu am avut noroc. Ele nu. 

  In capul meu se ridica un semnal de alarma. Multe, mult prea multe tinere din ziua de azi pierd sarcini. Unele cu motiv, altele din cauza medicilor romani care fac greseli de neacceptat pentru secolul in care traim. E greu sa pierzi o sarcina din cauze "naturale" insa cand ramai insarcinata pentru ca iti zice un medic ca totul e bine si poti sa faci asta si apoi afli de abea DUPA ce pierzi copilul ca tu de fapt nu erai "bine" si ca tu ai un diagnostic in buzunar, si ca el putea sa incerce intai sa te repare si apoi sa te trimita sa ramai insarcinata...Atunci durerea si furia si neputinta se inmultesc exponential. La fel si teama pentru urmatoarea sarcina. Pe care ele si-o doresc mai mult decat orice. 

  Prietena mea  Monica a infiintat un grup de suport pe care il puteti gasi aici:

  "Viata dupa pierderea unei sarcini" : http://www.facebook.com/groups/222379854562586/  

si care poate va ajuta familiile care au trecut prin experienta asta groaznica, sa aibe curaj sa mearga mai departe. Sa reuseasca, cu ajutorul oamenilor care stiu prin ce trec, sa se "vindece", in masura in care cineva se poate vindeca vreodata dupa o astfel de experienta. Este un grup inchis, cine doreste sa se alature poate avea incredere ca acolo va gasi o atmosfera de intelegere, de ajutor si sprijin. Monica va pune acolo si materiale de la psihologi, a gasit si indrumatori spirituali de mai multe confesiuni, care sa aline familiile care au pierdut sarcini. 

  In prag de Craciun, va doresc sa nu aveti nevoie de un asemenea grup. Si le doresc celor care au trecut prin asa ceva sa aibe putere si sanatate. 

duminică, 16 decembrie 2012

Craciun mood

  Anul asta am mood de Craciun. Anul trecut n-am avut deloc. Au fost doi ani in viata mea cand n-am avut, anul trecut (din cauza anului cu bunica in spitale si cazuta la pat plus ex-prietena cea mai buna care si-a batut joc de mine foarte urat), si in anul cand am fost insarcinata si cand doream doar scap si sa fiu lasata in pace. In nici unul din anii astia nu am fost inteleasa. Adica nu i-a pasat nimanui daca am eu sau nu chef de Craciun. Craciunul a venit si a plecat impotriva dorintei mele. :)))

  Weeeell...anul asta sunt in Craciun-mood! Anul asta am prieteni adevarati, am caldura, am speranta ca sunt un om suficient de bun cat sa nu imi iau scatoalce de la Univers. Azi am fost la Drajna si am luat bradul nostru de acolo dintre bagajele noastre care locuiesc acolo pentru ca noi nu avem o casa. Am avut o casa si casa noastra a avut viata noastra in ea. A trebuit sa parasim casa noastra si sa ducem toate cutiile cu viata noastra in casa parintilor lui Marius de la tzara. Tot sufletul meu e blocat acolo. S-a facut mii de bucati cand am strans casa si am plecat cu ea bucati mici. 

  Acum n-am mai gasit decoratiunile de Craciun. Da' n-are nimic...oricum mai avem aici, in casa mamei altele. Le vroiam pe ale mele tocmai pentru ca acum sunt in Craciun-mood. Si vroiam globurile mele. Am gasit o parte din beteala si minunata coronita de Ikea de pe vremea cand aveam asa de multi bani incat mi-am permis sa dau 40 de lei pe asa ceva. A trecut mult de atunci...si mi-o doream langa mine. Coronita aia a fost asa ca un fel de "rasfat" enorm din partea mea. 

  Mara se bucura asa de tareeeeee cand vede orice decor...ea n-a apucat brad viu...si ma indoiesc ca o sa apuce vreodata sa aibe asa ceva in casa. Pe de o parte imi  pare bine, adica sa nu taiem brazii aiurea pentru un obicei stupid...daca ne pasa de paduri nu trebuie sa taiem brazi! Pe de alta parte mirosul de brad in casa nu il aduce cel dragut de plastic. Dar daca iei brad, trebuie sa fii om si sa iei unul in ghiveci pe care sa il ingrijesti si sa il plantezi apoi undeva. In padure, in curte....oriunde. Bradul taiat pentru placerea ta de Craciun...nu are sens. Iti bati joc de natura si de oameni daca faci asta. 

  Ieri am primit cel mai frumos cadou de Craciun din viata mea! Desi nu e pentru mine, e pentru Mara. Prietena noastra draga a ascultat cu atentie pe parcursul anului si i-a trimis acum ceva care m-a facut sa imi dea lacrimile de bucurie: papucei de piele pe care ii poate purta la gradinita! Sa nu ii mai fie cald la picioare. Am desfacut pachetul si ma asteptam la o jucarie pentru ea....cand am vazut ce e...mi s-a taiat rasuflarea de fericire. Asta inseamna un cadou, domnule: sa asculti cu atentie si sa iei ce trebuie! 

  Azi am dus copilul la zapada. D-aia adevarata. Adica la Drajna in curte, zapada CURATA, proaspata, groasa ca o plapuma de piure de cartofi (mi-a zis mie cineva ca cele mai bune comparatii sunt cele cu ceva de mancare...azi cand am vazut zapada aia imi era foame rau). Si a iesit asa:


una bucata om de zapada on top of o masina din curteeee


cu ardei iute la nas si porumb la ochi caci asa a avut Mamaua noastra la indemana


copil bucuros ASA


cu mama lui de copil...asa!

  Si cam asa ne-am distrat noi azi desi inca avem niste raceala pe cap...o viroza d-aia altoita cu nu stiu ce aratare...ca ne-a pus pe toti la pamant. Maine insa mergem inapoi la gradinita, mare bucurie mare. Miercuri avem serbarea din dotare, fi-mea recita in baie poezii de zor...isi stie rolul mai bine ca numele propriu! 

  Si da, acum sunt in Craciun-mood si as vrea multe si multe cadouri pitite sub braaad, multe si multe surprize ascunse in dulapuri, multe si multe luminite in oras! O sa vedem maine luminitele daca mergem la gradi, caci noi iesim de la gradi ca liceenii  la ora 5, deci o sa vedem ce e prin oras...O sa punem bradul pe 24 si o sa fie fooooaaaaaarte frumoooos! 

  Sunt in Craciun-mood, am zis!


marți, 11 decembrie 2012

Cum mi-am luat oaie

  Deoarece vaca din postul trecut a fost printre ultimele achizitii in domeniu. Anul asta am luat un vitel care a cantarit "doar" 27 de kile si mi se pare cam putina carne :) pentru o familie de cinci persoane dintre care trei extrem de carnivore (io, Marius si cine alta decat produsul de conceptie).

  Acum vreo doi ani spre iarna asa...am facut barter cu o oaie. Sau de fapt cu un cioban. Nu ma intrebati cum a ajuns Marius sa dea nu stiu ce acaret de masina unui nu stiu care cioban de la unchi-su' care e si el cioban nu stiu unde naiba pe langa Drajna-Ogrentinu'...sau cine naiba stie unde ca eu n-am creieri suficienti sa urmaresc telenovela de neam a lu' barbati-miu care se intinde pe sapte sate, doua comune si cine stie cate judete. Soacra-mea are 9 frati, deci...e posibil orice intr-ale nasterii neasistate!

  Buuun, deci mi se ofera oaie in schimbul unui...troliu sau ceva...Eu iubesc oaia asa cum iubesc clisma. Facuta cu zeama de ardei iute eventual. Dimineata la prima ora, inainte de cafea. Oaia, mielul, capra si alte animale care necesita ciobani imi sunt dragi ca o criza de hernie de disc. Nu le mananc, Pastele pentru mine a fost intotdeauna "sarbatoarea aia in care o sa mananc niste oua" pentru ca mama mea presta miel in toate pozitiile iar eu numai cand simt miros de d-astea imi doresc sa sap o groapa, sa arunc nasul acolo si sa il mai scot cand trece pericolul. 

  Marius in schimb adora oaia. Ce misto suna asta. Asta ar manca oaie...s-ar imbaia in seul ei si apoi, cu ultimele puteri ar inmuia o soseta in ce a mai ramas in tava si ar suge-o. Soseta. Nu stiu de ce m-am gandit la sosete, poate pentru ca mie oaia imi miroase a sosete de cioban. Probabil realitatea e una inversa, adica soseta de cioban miroase a oaie, insa nu am documentatii clare in acest sens. N-am inteles niciodata cine miroase a cine. Daca nu cumva oile put pentru ca s-a luat de la cioban! Am intalnit eu niste domni ciobani in niste trenuri...

  Acestea fiind spuse, am plecat intr-o buna zi sa preluam jivina. Marius care saracul inca mai are nostalgia taranilor adevarati si oierilor si alte naivitati d-astea...zice domne, ii lasam lu' unchiu' un picior de la oaie sa ne faca el domne pastrama, ca el stie ce si cum. Io tot incercam sa zic ca lasa mah ca o fac io, ca alea...m-am pus pe citit sa vad ce mare jmecherie tre' sa ii faci oii ca sa devina pastrama, ma gandeam ca imi trebuie vreo soseta de cioban pentru aroma specifica sau ceva. Da' de unde. Sare, usturoi si vant in principiu. Si frig. 

  Ajungem la om, omul ia un topor si casapeste oasele animalului, io cand vad seul atarnand de pe dansa dau sa lesin, imi fac trei cruci cu limba in gura ...Ii zice Marse lu' unchi-su sa ne faca "pastrama" iar ala usor confuz zice intr-o doara "daaa" si odata il vad ca vine cu doua plicuri in mana. Unul de "USTUROI GRANULAT" si unul de "KNORR" nu stiu de care. Am vazut verde in fata ochilor si i-am zis lu' Marse printre dinti ca io ma alea pe "traditia Knorr" si nu l-am lasat sa otraveasca carnea. 

  Incarcam jivina si plecam spre Ploiesti. In masina iz de oaie. In jurul masinii iz de oaie...sus pe scari patru etaje cu papornitele...aroma de cioban...ajunsi in bucatarie cantarim animalu...24 de kile de miros de oaie. Si da-i cu transatul. Daca la vaca a fost greu ca a fost multa, aici a fost complicat ca a fost.......UNSA. Simteam ca am seu si sub limba. Tooooootul era acoperit cu seu. Am luat un crac d-ala mai vanjos, l-am dat cu condimente calumea, cu usturoi pisat si l-am pus afara pe balcon. Aveam un balcon deschis, la etajul 4, ultimul etaj. Acolo a stat cracul vreo 3 zile la vant si ger. A iesit o super pastrama. Asa mi s-a zis, ca eu nu stiu. N-am putut sa ma ating de ea. Putea a sosete. 

  Marei i-a placut. Marius s-ar fi tavalit cu ea in brate in pat daca ar fi putut. Au mancat astia oaie doua luni...io nu prea am mai mancat nimic. Numai mirosul de oaie la cuptor ma facea sa lacrimez. Cand s-a terminat era sa plang de bucurie! Anul asta iar bajguia el ceva despre o oaie si i-am taiat-o repede din radacina comunicandu-i niste lucruri despre mama dumnealui, oi si capre, nasterea domniei sale si diverse organe. Care nu erau de oaie!

duminică, 9 decembrie 2012

Medicul in familia mea

   E o isterie a antiboticelor in ziua de azi. E o isterie asa de mare incat poti fi usor tentat sa zici nu chiar si cand ai nevoie de el. Ma refer aici la curentul "sa fim cu natura in bot pana murim"...Eu una nu stiu ce sa mai cred. Medicii pediatrii si nu numai...se reped sa iti dea un antibiotic la orice viroza respiratorie. 

  Acum ca sa intelegem bine dictionarul:

   viroza respiratorie = raceala-gripa-guturai = "cum ii zice la tine in familie"....gen "te-a tras curentul"...Cand lumea zice "gripa" zici ca zice un fel de MOARTEA, adica "asta n-a fost domle o raceala a fost o GRIPA"...Bai...sa ne revenim. TOATE astea sunt VIROZE respiratorii. Oricum le-ai zice matale, se cheama idem, doar ca pe virusul in cauza il cheama Gigel sau Ionel. Ala de "gripa" este unul mai nasol din cate inteleg eu...din cate inteleg eu teoretic, pentru ca PRACTIC eu n-am fost sa ma testeze nimeni zilele astea cat eu am fost MOARTA...si sa vada care dintre haemofilu' curu' influenzu' draci cu laci m-a casapit! 

  In teorie deci...sunt toate niste virusuri. Asa mi-au zis mie cand am studiat biologia. Nu estem ei virusi ci estem ele visusuri! Ca sa fim corecti! Deci un agent patogen care se infiltreaza in organismu' fizic a' lu' matale...pe cale respiratorie...adica ori te pupi, ori il mirosi pe careva care poseda. 

  Buuun. Dupa ce l-ai luat...te duci cu el fericit acasa. Unde la fel de fericit il dai mai departe la toti ceilalti colocatari ai casei, ca nah...asa e viata plina de iubire! Cand incepe sa vina boala din dotarea virusului...incepi sa te intrebi "ce sa fac"...de unde incepe isteria. Daca esti adult e simplu: taci si inghiti in mare parte, taci si horcai mare parte din noapte, taci si vorbesti in soapta ziua caci ai laringita care ti-a luat vocea si a fugit cu ea in lume, saaaau te vaiti cu vorbe lungi dupa caz.

  Cum afli daca e cazul sau nu sa iei antibiotic? Caci da, in zilele noastre la orice "raceala" sau si mai frumos spus la copii "rosu' in gat" se dau ANTIBIOTICE. Si tu, ca parinte, ar trebui sa ai cinci minute de creier in plus fata de orice alt OM de pe fata pamantului, fie el si cel numit pompos "medic pediatru". Ma scuzati, domnilor medici, dar in Romania zilelor noastre eu n-am prea intalnit medici pediatri cu simt de raspundere. Adica stii cum sunt aia? Sunt aia care vin acasa sa iti vada copilul mic GRATIS...sunt acei medici care nu-s platiti la reteta sa prescrie ultimele aparitii in domeniu...sunt acei medici carora chiar le "pasa" de copilul altora. Eu pana acum n-am intalnit. 

  Medicul pediatru care mi-a urmarit mie nou-nascuta...a fost acelasi medic care m-a ingrijit pe mine cand eram de 2 ani. Asta a fost un noroc al "socializarii"...adica familia mea a fost asa de simpatica incat doamna doctor Basceanu de la circa de care apartineam eu acum 30 de ani, medic care venea acasa sa ma vada la orice ora din zi si din noapte...s-a indragostit cumva "mai mult" de noi si am ramas prieteni pe viata. Ea a fost alaturi de mine cand am nascut-o pe Mara. Ea mi-a explicat TONE de informatii medicale, mi-a aratat carti, mi-a explicat in detaliu procese fiziologice...a venit la mine acasa si mi-a aratat pe copilul MEU fiecare organ, lucru, stare, fapt...chestie medicala posibila.

   Asta a facut ea pentru mine. Ea, medicul meu "pediatru"...mi-a prescris antibiotic pentru prima DATA in viata mea la varsta de 18 ANI. Atat aveam cand am inghitit prima data un antibiotic. De cate ori venea la noi si eu aveam febra, ea repeta: "febra nu trebuie oprita din prima, nu trebuie scazuta daca nu e peste 39...febra e un MINUNAT aparat al omului cu care el combate infectia"....ani de zile in copilarie eu spuneam oricui ma intreba ca eu vreau sa ma fac "doctor de copii"...si o aveam pe ea in cap.

  Ea care culmea ironiei...nu a putut sa faca copii. Ea si sotul ei au fost sterili. Au adoptat fetita surorii ei si au crescut-o ca pe a lor. Ea care la ORICE ora din zi sau din noapte VENEA la tine acasa. Da, Ploiestiul e un oras mai mic, insa e destul de mare cand il iei la picior. Pe vremea aia nu mergea nimeni cu "taxiul" caci erau rare. O lua la trap in miez de noapte la orice copil cu febra avea la telefon. Avea ore la "circa" de care apartinea si apoi ore de "teren" care pentru ea au ramas "teren" si la aproape 80 de ani cat avea cand mi-a vazut-o pe Mara.

  Atunci am fost nervoasa. Ma enerva intruziunea. Vroiam sa fie liniste si sa pot sa imi vad de copil. Ulterior am apreciat toate informatiile pe care ea mi le-a adus...asa cu forta. Cum ar fi cele despre "cand" e cazul sa te repezi la spital. Cele despre "cati copii mi-au murit mie inecati cu mancare" si "cati copii am vazut cu ochii scosi in 45 de ani de activitate"...ea mi le dadea prea devreme, dar o facea pentru ca stia cumva ca nu o sa mai fie prea mult in preajma mea. Era avida sa LASE informatii! Eu le-am absorbit pe toate bodoganind la vremea aia...insa ulterior toate informatiile date de ea au fost utile in cazurile de criza ale copilului meu personal. Pentru ca ea, intre timp...acum e departe. E lovita de un soi de dementa senila, are o boala a batranetii si n-am mai vazut-o de mai mult de 3 ani.

  Si nici nu imi doresc sa o vad acum. Femeia care m-a invatat ca antibioticele nu-s o jucarie si ca cu cat le folosesti mai PUTIN o sa iti ajute mai MULT in viata...femeia asta doctor in niste ani in care putine femei erau medici de succes...eu nu vreau sa o vad acum pierduta. Sunt o egoista. Simt ca nu pot sa fac asta, insa stiu CATE lucruri m-a invatat. Ultima data cand am fost la ea acasa, dupa ce m-am operat de amigdale in 2005...mi-a aratat si atunci in carti de specialitate chestii. Atunci, in ziua aia am aflat ca "ce daca" mi-am scos amigdalele alea "care se vad", si ca mai exista o amigdala sub-linguala,  si aia ma durea pe mine crunt atunci. Apoi mi-a aratat cu poze in atlasul de anatomie explicativa! Mereu mi-a explicat lucuri, multe, multe, muuuuuuuulte lucuri despre fiziologie si anatomie si farmacologie. 

  In ziua de azi cand ma aude lumea ca ma "tratez" singura sau ca imi "tratez" copilul "de capul meu"...nu stie nimeni cate sute de ore de studiu am eu cu  un medic pediatru. Nu stie nimeni ca eu la 12 ani stiam CE E AIA antibiotic, cum functioneaza, si la ce ne foloseste. Eu eram dusa la analize, mi se explica toata procedura si tot instrumentarul si le stiam pe toate inca de atunci. 

  Asa cum acum cand sunt virozata pana in maduva, am stiut ca trebuie sa iau antibiotic la semnalele corpului meu...am stiut si ce sa iau pentru ca ea mi-a zis acum multi ani...am stiut si ca "domnule, trebuie tratat si local" adica daca iei antibiotic la viroza...baga-ti si IN NAS picaturi cu antibiotic, pentru ca daca ai infectie cu puroi in GAT ai sigur si in NAS...si tot asa. Mereu imi zicea doamna Basceanu "da' nu e logic?"...Dap, organismul uman e extrem de LOGIC. El are schemele lui de organizare pe care daca le intelegi o sa stii sigur cand TREBUIE sa iei antibiotic si cand NU. Si cand trebuie sa dai copilului tau un tratament invaziv si cand nu. Dar pentru asta trebuie sa STUDIEZI intens. Anatomie, fiziologie, farmacologie....nu sa zici "mi-a dat medicul" si aia e!

  Eu cu doamna Basceanu ma luptam! Mereu ma luptam cu ea. Acum, in ultimii ani, cand o mai intrebam cate ceva, ea imi raspundea, eu ii raspundeam INAPOI! Ea se ducea la CARTE...si apoi revenea cu un telefon si ne luptam iar. Aici zic de chestii pentru MINE, om mare ce eram. :) Chestiile pentru Mara eu le-am luat de la ea, le-am trecut prin toate filtrele de studiu posibile si apoi am aflat ca femeia chiar stia CHESTII reale despre copilul mic! Mereu zicea cu obida ca la facultate acum nu se mai face domnule PUERICULTURA, si ca aia era o chestie de baza despre organismul bebelusului. Despre cum functioneaza el. Despre semne care iti spun de anumite carente in alimentatie sau dezvoltare, despre semne care iti spun ce e aia infectie bacteriana suprapusa uneia virale, si multe altele. Ea m-a invatat toate astea. 

  Era mandra de mine de cate ori ma vedea ca am INTELES un fenomen fiziologic. A fost primul medic care mi-a zis "mama, daca vezi copilul "altfel" decat il stii tu, il duci IMEDIAT LA SPITAL"...a fost unul din putinii medici reali din viata mea. Medic cu pasiune pentru ceea ce face. Iar eu am fost un om cu pasiune pentru ceea ce ea stia. Am absorbit ca un burete tot ce mi-a zis intotdeauna..apoii am citit pe cont propriu restul...si asa, am reusit sa stiu cand e nevoie si cand nu de tratamente invazive, de antibiotice, sau de operatie in cazul meu. Dar asta cu operatia o las pentru un episod urmator: cum mi-am extirpat amigdalele! 

  

  


sâmbătă, 8 decembrie 2012

Asteptam zapada

  A trecut o saptamana nebuna. Intai ne-am dus si am sarbatorit-o pe Prietena cum se cuvine...si eu una cu mana pe inima pot spune ca atat de bine nu m-am mai simtit parca de mii de ani. E bine cu prieteni, domnule...e foarte bine. Anul asta care a trecut mi-a adus prieteni noi care ma bucura in fiecare zi de zici ca sunt un copil in fata zapezii.

  Dupa aia am racit oleaca...insa ma bucur nespus ca Marei i-a trecut in fix doua zile. A racit in total de 3 ori de cand a inceput gradinita. Odata o saptamana, si de doua ori cate 2-3 zile. Ce pot sa imi doresc mai mult. Ma asteptam la chestii mai nasoale mai ales ca ai ei colegi sunt tot timpul bolnavi. Are si doi gemeni in grupa, iar aia saracii si-o paseaza ca la ping-pong, la ei cred ca nu se termina niciodata :). Se pare insa ca s-a dovedit adevarata chestia cu copilul care nu e dus de la 2-3 ani in "colectivitate"...cand e mai mare are organismul mult mai rezistent. E si logic dealtfel. 

  Daca tot am stat pe acasa...am facut cracile si coroana pentru serbare. Ha! Suntem "fag". As in copacul. Cand a auzit prima data de "serbare" evident ca a zis ca ea nu va face asa ceva. Ca nu si nu. Dupa ce i-am explicat ce e aia...si-a dat seama ca vrea. Ii place teatrul, ii place sa se faca actrita. Ne face spectacole si prin casa. Asa ca a primit rolul si s-a apucat de treaba. Mie una nu mi-a venit sa cred ca dupa 2-3 repetari invatase si rolul si o poezie pe care o are de zis. Se tinea dupa mine prin casa cu hartia sa repetam. Phiiii, se pare ca nu seamana cu ma-sa si cu ta-su care au urat cu spume poeziile si scoala in general. Nu, nu...ea a inceput sa imi citeasca cuvinte de prin carti, scrie foarte frumos...si vrea sa invete. Inca sunt in uimire. Mai intrebati-ma si peste 2-3 ani :) 

  Deci am prestat craci din carton. Cine ma cunoaste stie ca detest "lucrul manual". Ura mea pentru activitatile bibilistice nu cunoaste limite. E drept am avut o invatatoare care stia doua activitati: dansuri populare si lucru manual. Stia si gramatica dar o plictisea. Asa ca timp de patru ani am facut semne de carte din noduri de matase. Nu poci sa detaliez activitatea cu pricina deoarece ma face sa doresc sa vomit doar cand imi aduc aminte. O sa zic doar atat: firul de matase are prostul obicei sa nu vrea sa stea sub forma de nod! Iar baietii de 8-9 ani au prostul obicei sa puta cand dantzuiesti cu ei pe muzica de trai-lai-lai. Dar am fost chiar si la Cantarea Romaniei. 

  Marei ii place tentativa de costum asa ca asta e tot ce conteaza. Si asteapta zapada. Iar eu mi-am propus dinainte de a avea copil sa nu fac ca mama care de cate ori ziceam ca vreau sa ninga incepea sa imi explice cat de naspa e cand ninge si cum o sa ma lecuiesc cand o sa fiu in zloata pana la genunchi. Sigur, m-am lecuit cand am devenit adult, dar nu vreau sa ii stric Marei placerea de a astepta zapada. Anul asta e primul in care si-a adus ea aminte ca o sa fie zapada si o asteapta in mod activ. Si-a facut planuri despre cum o sa facem un om de zapada si bulgari, si...Asa ca asteptam zapada!