joi, 16 iunie 2011

D-ale vietii

Draga Mara, asta era luna in care a fost cat p-aci sa iti pierzi strabunica. Ziceam eu ca o sa ma omoare mutatul da' ete ca mai sunt si altele mult mai grave. In cazul in care tu nu iti vei mai aminti acest episod cand vei fi mare, lucrurile au stat cam asa:

Ma-ta mare aia mare de tot s-a gandit sa se scoale intr-o noapte cu oarece dureri pe stanga, s-a dus la baie unde a colapsat cu succes pe podea. Cand s-a trezit s-a gandit sa se duca sa ne anunte, doar ca avea vreo 7 fracturi costale, drept pentru care taratul prin casa nu prea i-a reusit. Noroc ca ne-am gandit sa o cautam a doua zi de dimineata, am constatat ca era inchisa iremediabil in casa, am chemat ajutoare si am spart usa, am dus-o la spital si aia a fost.

Doua saptamani de vizite zilnice la Spitalul Judetean Ploiesti sectia Terapie Intensiva pot lecui pe oricine de orice ifose ar putea avea cum ca traieste intr-o tara "europeana" sau "civilizata" sau ca este in vreun fel de loc minunat din lumea asta larga. Lume care vine cu tot felul de probleme care mai de care mai grave si mai amenintatoare de viata, medici depasiti de criza de instrumente si medicamente si de lipsa acuta de personal. Cei mai puternici au plecat in alte tari, asa ca aici au ramas cam jumatate din ce avea spitalul acum 5 ani. Un medic de anestezie-terapie intensiva este SINGUR de garda pe o sectie cu circa 20 de pacienti in ingrijire. Toti sunt GRAV bolnavi, ca de aia sunt la ATI, adica nu joaca bambilici. Cate 2-3 stopuri respiratorii pe noapte sunt o obisnuinta, ca sa nu ii mai numaram pe cei care crapa direct. Ma intreb ce se intampla daca le vine la doi deodata dorinta de a nu mai respira...sau daca omu ala singur e in operatie si astialaltii se decid ca nu mai nimeresc sa traiasca...

Personalul mi s-a parut uluitor de dragut avand in vedere ce mediu de lucru au si cu ce trebuie sa se descurce. Am fost mandra ca exista macar o sectie din spitalul Judetean Ploiesti, in care lumea nu asteapta bani, isi fac treaba zambind si au si compasiune fata de pacienti. Evident am mai dat si bani cateodata, dar asta doar pentru dragul cu care se purtau fata de bunica mea de 87 de ani aflata intr-o situatie extrem de neplacuta. Din pacate restul spitalului nu e asa. In restul spitalului sunt cate 8 sau 10 in camera, iar personalul nu e deloc simpatic. Daca nu ai o pila care sa te tina la ATI doua saptamani...ghinion, ajungi pe saloanele sectiilor. Ai belit-o.

Una peste alta, azi suntem cu mama Nora acasa, unde speram sa mai fim niste ani buni de aici incolo. Tu, draga Mara, te invarti pe langa ea si vrei sa te joci cu ea si esti extrem de simpatica in incercarea ta inocenta de a o face sa se simta mai bine.