joi, 31 decembrie 2015

S-a mai dus unul

  S-a mai dus un an. Unul dintre cei mai complicati din existenta noastra dar cel care ne-a adus cele mai mari bucurii si satisfactii. S-a mai dus un an si nu stiu daca suntem mai intelepti dar mai relaxati sigur suntem. Asta iti ofera viata intr-o tara civilizata. Relaxare. 

  S-a mai dus un an si voi, cei care intrati aici si ma cititi, sunteti din ce in ce mai multi si mai buni. Mai frumosi si mai blanzi cu mine. N-am mai fost injurata in comentarii anonime de ceva vreme si asta nu-mi spune decat ca lumea se cerne. Si ca faptul ca-i injur si eu inapoi ajuta la disparitia lor, a celor care vin in povestea cuiva doar ca sa scuipe :))))

  Va multumesc ca sunteti aici, cumva simt ca nu vorbesc singura. Mai dureaza pana cand o sa citeasca Mara tot ce scriu eu, asa ca pana una-alta vorbesc catre voi. Multi m-ati cautat si unii dintre voi chiar mi-au devenit prieteni. Asta e mare lucru. Cand pleci departe de locurile unde ai trait o viata prietenii tind sa se cearna. Multi dispar. Altii mai vechi reapar. Altii stau pe loc unde erau, cu picioarele bine infipte in aerul care ne desparte. A mai trecut un an. 

  Mara infloreste aici. Este atat de simpatica, de poznasa si de plina de umor incat ma da pe spate zilnic. E o fericire sa o vezi si sa o asculti vorbind despre toate lucrurile minunate pe care le percepe ea acum. Sa vezi parerea unui om de 8 ani si 8 luni despre locurile astea, despre oameni si cum se poarta ei, despre tot ce intalneste in jur. Sa vezi Anglia prin ochii ei! Sa vezi cati prieteni are la scoala si cum se poarta in preajma lor. Inainte de Craciun i-au lasat o ora afara la distractie pe toti copiii din scoala. Bonus. Cu toti profesorii, asistentii si supraveghetorii acolo. Am urmarit-o 40 de minute cu colegele ei. Niciodata n-am fost mai fericita, jur. 

  A primit prima invitatie la petrecerea de ziua cuiva. Iar aici este cum era cand eram noi mici: nu se invita "toata clasa". Aici oamenii astia mici sunt lasati in pace sa isi invite prietenii si oamenii pe care ii plac cu adevarat. E o fetita cu care s-a imprietenit in parc inca de pe vremea cand nu stia nici un soi de engleza. S-a dus cu Marius in parc si cand s-au intors mi-au zis ca s-au intalnit cu o colega si s-a jucat cu ea. Cand am intrebat cum naiba s-au inteles intre ele barbati-miu mi-a zis ca fi-sa stie limba gimnastica, ca a fluturat din aripi la aia gen "hai incoa'" pana s-au lamurit ele :))))) 

  Un an greu dar amuzant. Cred ca va fi o decada amuzanta, ca eu una nu ma vad intelegandu-i totalmente pe portsmutenii astia prea curand. Dar e bine ca ei ma inteleg pe mine. Si creierul meu, sa nu zic vorba aia, da' a mai avut ceva plasticitate in el. Adica acum inteleg conversatiile care se poarta in fundal. Pe strada, in magazine, in autobuz. Mi-am dat seama ca incep sa nu mai disting diferenta. Nu mai tresar cand aud romana in jur de exemplu. Cele doua limbi incep sa se contopeasca. Si da, inca mai raspund la telefonul de Anglia cu "DA" si aud o liniste totala in partea aialalta, ca se blocheaza inculpatii :))))) Si inca mai zic DA la repezeala cand ma mai treaba careva mic si foarte suparat ceva pe la scoala :)))) 

  La aia micii le da cu virgula. Dintr-un plans cu jale, daca le zici ceva in romana se opresc total. Pac. Se uita la tine crucis dar uita sa mai planga de uimire :))))) Asa ca am metoda sigura de oprit copilasi mici din plans: le zic "Da" sau "sigur" sau "cum vrei tu"... Iar tipele astea mai batrane din jur lesina de ras. Una ma intreba "zi-mi si mie, cum i-ai zis lu' ala sa-i zic si eu data viitoare" :)))) 

  Cum am zis, un an amuzant. Urmeaza unul pe care il simt a fi extrem de misto. Ceea ce va doresc si voua, oriunde ati fi! Va multumesc ca ma cititi si va doresc tot ce-mi doresc si mie. La multi ani, oameni buni! Sa fiti sanatosi, voiosi si cu cei dragi aproape. Albuletzii va pupa!

  

marți, 29 decembrie 2015

Cinci luni mai târziu în țara unde iarba nu apune niciodata

  Fix acum 5 luni pe la ora asta ma dadeam jos cu Mara, total epuizate, dintr-un avion incins si inghesuit pe un aeroport racoros si aerisit. N-o sa uit senzatia aia. Plecasem dintr-un 50 de grade la Otopeni si aterizasem intr-un 16 la Luton. In pantaloni scurti si maieuri. Fericire ca aia mai rar! Azi, cinci luni mai tarziu, au fost 13 grade si soare. Si culmea e ca noaptea sunt 8-11 grade. Asta pentru ca tot ne intreaba lumea daca e naspa in Anglia si daca ploua. Media anuala in Anglia este mult mai buna, e logic, e o insula, apa tine de cald :)

  A si plouat azi. La modul ca s-a scuturat un nor fix doua minute in diverse locuri din oras pe rand. E foarte funny cum ploua aici. Aici ploua si in fata ta pe strada urmatoare nu ploua :))))) Azi ma ploua, norul era mai incolo, deasupra mea era cer albastru si soare. 

  Cinci luni mai tarziu am primit un telefon de la agentia imobiliara de la care am inchiriat casa. Cum ca doamna landlord este "fericita sa ne ofere contract de lunga durata daca dorim". Pai cred si eu ca e fericita la ce "curatenie" am gasit noi in casa si la ce chiriasi a avut domnia sa pana in iulie. Azi a venit scrisoare pentru ultima dintre ei. Inca o amenda, merge cu masina neinmatriculata corect si cu taxe neplatite prin oras cucoana. Pentru ca toate actele de inmatriculare au venit aici dupa ce ea a plecat data afara din casa cu forta si fara sa plateasca chestii multe. Alt chirias a primit scrisoare ca e chemat la puscarie pentru ca a ciordit din magazine. Nu, nu era roman :))))) 

  A avut ghinion de chiriasi "misto" rau de tot doamna asta, iar acum cand a dat de noi mai are un pic si cred ca vine la usa sa ne pupe. Dar cum asta e tara landlorzilor si cum aici proprietarul te poate da afara oricand (cu preaviz de 2 luni) din casa lui... mna, cam stai cu grija. Si cu un ochi pe site-ul de inchirieri ca sa stii mereu piata, preturile si locatiile. Ca ai copil la scoala si nu-ti convine sa pedalezi prea mult. Asa ca azi am fost happy ca ne-au sunat si ne-am mai linistit pentru un an de acum incolo. Sau poate mai putin, in functie de nevoile proprietarului. Mie una asta mi se pare genial, faptul ca proprietarii in tara asta fac legea. Asa cum ar trebui sa fie de fapt. Nu sa dai o casa in chirie si sa te pomenesti ca esti pasibil de platit tone de chestii neplatite de chirias. Sau stricate de el. Aici chiriasii dau o luna si jumatate chirie ca garantie. Enorm! Banii se duc la o autoritate tertza care devine "judecator" in caz de probleme si care nu elibereaza banii niciodata nici catre proprietar nici catre chirias pana cand nu semneaza toti ca sunt de acord. 

   Aici fiecare chirias isi trece pe numele sau toate utilitatile in secunda in care ajunge in casa. Prin telefon. Suni la companiile respective, le dai numele, data nasterii si adresa si le spui "din data x stau eu aici". Si incepi sa platesti de atunci. Nu te intreaba nimeni "si cine plateste ce n-a platit alalaltu" si nici pe proprietar. Utilitatile sunt ale TALE. Datoriile sunt ale tare. La fel si banii din contul de la utilitati, daca ai platit mai mult, pleci din casa asta dar banii tai sunt la Electrica lor acolo in contul TAU. Banii tai merg dupa tine. La fel si datoriile tale. Si atunci proprietarii raman sa se asigure doar ca au casa in picioare, functionala, etc. 

  Cinci luni mai tarziu am reusit ieri sa ajungem pe Isle of Wight. O insula aflata in largul marii aici langa noi. Locul unde merg englezii "la mare". Un fel de... litoral mai jmecher. Bai, si jmecher a fost! Insula are mai multe orase, e maricica, cam 25-30 de mile diametru, cu orase pe tot cercul coastei. Si cu dealuri ridicate fix din mare. Si cu o iarba d-asta verde-neon care in decembrie iti scoate ochii in toata Anglia. Deci pe bune, cine se simte in Romania coplesit de iarna ar trebui sa faca un weekend pe la Porsmouth sau Insula asta...senzatia asta de verde te face sa crezi ca e vara. 

  Pomii s-au scuturat pe la inceput de decembrie. Dar iarba e verde. Verde neon ii zic eu, de cand au venit si ploile e din ce in ce mai verde. Casele de pe Insula sunt atat de frumoase incat maica-mea a facut de vreo doua ori tare si repede "aoleu mi-e rau.... ce frumos e!" de mi-a sarit inima. Si da, cam asa e. Te ia cu lesin. E ca un fel de paradis pe multe hectare. Cu faleze superbe, cu plaje fantastic de frumoase, cu muntele care coboara in mare. Cu stanci, golfuri si soarele care straluceste. Cu multe care nu mi-au iesit corect in pozele de ieri de parca si aparatul ma injura de mama cand vedea asemenea lumina si culori. 

  Am vazut locuri atat de frumoase ieri si atat de aproape de o mare superba (pardon, ocean cred ca ii zice p-acilea)... incat m-am gandit cu tristete la 2 Mai. La litoralul romanesc care arata groaznic si unde nimeni de la putere n-a investit in nimic corect sau frumos pentru natura sau oameni. Te uiti la astia cum au un lift enorm care sa coboare turistii de sus de pe munte jos pe faleza. Pac-pac. Un liftalau cat tot muntele. Ca sa nu mai vina lumea de sus din statiune cu greu pana jos. Parcuri de distractii, Insula Dinozaurilor (un muzeu cu fosile genial, insula asta e un loc unde au gasit baietii foarte multe vestigii si oase de dinozauri), Traseul Piratilor si multe alte chestii de vazut si facut... Majoritatea erau inchise acum iarna, am mers la dinozauri. Dar si parcarea era gratuita acum iarna :))))))))))) Cine locuieste in Anglia stie despre ce vorbesc, aici te costa parcarea enorm si ca sa mergi la Mall sau oriunde. 

  Si o liniste. Si spatii largi, o Anglie rurala, cu case mari si departe unele de altele. Si o liniste. V-am mai zis ca aici e liniste? Ieri ma gandeam ce balamucu' dracu' e la Portsmouth si chiar si aici unde stam noi la periferie... fata de Insula Wight. Stiti la ce m-am mai gandit? La ce scump e feribotul sa ajungi din Portsmouth pe Insula. 54 de lire o masina dus-intors. Oamenii sunt gratis. Evident, daca mergi cu piciorul e mult mai ieftin. Dar la cat e insula aia si la cat de rare sunt autobuzele n-am fi vazut nimic daca nu mergeam cu masina. Stiti care a fost urmatorul gand? In anul 2011 cand mi-am dorit mult sa vad si eu o bucatica mica din Delta pentru prima data in viata, am mers la Sulina. Stiti cat am dat pe feribot 2 adulti si un copil mic Tulcea-Sulina si retur? Fara masina, pe jos, cu carat de bagaje in carca! TOT ATATIA BANI! Stiti ce era la Sulina? Nimic. 

pe ferry

Portsmouth din apa


verde

faleza, una din ele


la muzeul cu dinozauri





aici era un hotel cu un golf! aici ma duc!



sâmbătă, 26 decembrie 2015

Un Craciun linistit

  Foarte frumos Craciunul asta. Linistea de aici este excelenta. Faptul ca nu iti suna nimeni la usa, nu pocnesc petarde si nu se aude muzica noaptea iti da o stare de liniste fantastica. 

  Pe 24 alergau englezii ca nebunii dupa cumparaturi de ultim moment. Am intrat in Tesco si nu mi-a venit sa cred ce musuroi de lume era. Avem un Tesco din acela "de cartier" adica mititel, chiar langa casa. Am fost sa iau paine pentru ca se inchidea totul pentru doua zile si am zis ca n-am chef sa ma pomenesc ca tre' sa coc paine cand om ramane fara. Lume multa dar toti zambitori. Cantau colinde in magazin iar lumea fredona. Faceau cor cate doi-trei si cantau si ei :))) In alt magazin o fetita mititica la plecare a inceput sa strige cat putea "Merry Christmas" spre vanzatoare. Evident, toata lumea s-a topit si toti oamenii din magazin i-au raspuns. Si ea si mai tare. Si oamenii razand si mai tare... Am ramas pentru o secunda pe loc cu un zambet pana la urechi uitandu-ma la ei cum dialogau cu piticania urari de Craciun. 

  De gatit n-am prea gatit. Am luat o ratza mare si frumoasa, i-am bagat niste lamai si niste sunca afumata in ze cur si am copt-o incetinel asa. Cu niste cartofi mititei copti si ei (au astia niste cartofi absolut geniali) si cu salata de varza murata langa. Am murat varza intr-o oala de inox :)))))) Nu, nu o sa ma duc sa cumpar de la "magazinul romanesc" varza murata la pret de Audi. Jnapanismele astea pur romanesti ma intristeaza. In mod absolut uluitor, cu varza, apa si sare obtii varza murata. Chiar mult mai buna decat faceam la Ploiesti pentru ca sarea din Anglia nu are iod adaugat si face ca fermentatia sa se efectueze corect. 

  In spirit englezesc am facut si un chutney de pus pe rata. Englezii mananca friptura cu acest gen de sos numit chutney, sos care se face pe baza de fructe de tot felul. De la mere pana la gutui. Eu l-am facut din ananas pentru ca dintr-o eroare aveam cam mult prin casa si imi era teama ca se strica. Daca mi-ar fi zis cineva ca o sa mananc carne cu ananas as fi ras. Ei bine, sosul (facut dupa o reteta de pe net adaptata de mine) a iesit excelent. Ananas combinat cu ceapa, turmeric, otzet, zahar si mustar. Suna oribil. Ce iese n-are treaba prea multa cu ananasul si merge excelent cu carnea. Ne-a placut tare de tot!


  Mosul a fost cam beat anul asta, ne-a adus foaaaarte multe chestii :))))) Mara a avut parte de tone de Lego pe care le-a migalit ieri toata ziua. Nu imi puteam imagina ca o sa stea o zi intreaga in fund pe jos mermelind la chestiile alea. A stat. 

Cam asa


  Am lenevit, am mancat, ne-am uitat la televizor unde chiar ai ce vedea de Craciun aici. Au dat multe filme misto pentru copii si seara un episod de Craciun special dintr-un serial pe care eu il ador (Call the Midwife) si la care m-am uitat cu o placere imensa in timp ce sotul meu se agita sa faca o bucata de carnat trimisa de sor-sa din Romania. Carnat la ceas de seara. Destul sa spun ca s-a facut un miros de usturoi care cred ca a adormit toti locatarii din cartier. Ma mir ca n-au sunat la politie sa zica ca e pericol de bomba biologica sau ceva :)))))

  Cam asa ne-am distrat ieri. Ceea ce sper ca ati facut si 'mneavoastra. 


marți, 22 decembrie 2015

Cel mai lung an

  O senzatie ciudata am in cap. Nu stiu sa vina Craciunul pentru ca aici nu-mi suna la usa nimeni urland de la 1 decembrie incoace. Nu sunt lumini mari pe strazi, aici oamenii apreciaza valoarea energiei electrice, targul de Craciun e restrans. 

  Lerul nu urla la radio, preotii nu se vaita la televizor. Sfanta Oarece Treaba nu ne iese inainte. Nici Mosi oribili nicaieri. Absolut nicaieri. Practic aici iti pui cercei, palarii si plovere in ziua de Craciun. Si da, exista magazine specializate in asa ceva. Le-am vazut azi cu mare amuzament. 

  Ma simt ca in Malta acum fix un an doar ca acum traiesc aici. Adica ma simt bine. O sa vina o sarbatoare, o sa mancam mai mult. Am pus bradul, cel mai frumos din viata mea... putine globuri si o instalatie. Atat. Pentru ca avem la Ploiesti trei sute de globuri. Si acum o luam de la capat si am inteles, intr-un final... ca chiar e inutil. Adica cu cat mai simplu cu atat mai frumos. A vrut Mara bradul mai devreme (noi il faceam pe 24 de obicei) asa ca l-am facut. Mie una mi-a si trecut senzatia de Craciun dupa atatea zile de brad pus :))))

  L-a vrut si i l-am pus. Ii cam dau tot ce vrea in momentul asta pentru ca o simt foarte obosita. La capatul unui an teribil de greu pentru ea. Si pentru noi dar mai ales pentru ea. In octombrie 2014 ea era traumatizata de madam Puie. Urma schimbarea de scoala. Urma schimbarea de tara. Cu alta scoala in alta limba. Acum e vacanta si pur si simplu s-a topit ca plastilina lasata la soare. E terminata de oboseala si se vede asta pe ea. 

  Dincolo de oboseala e fericita. Azi a vorbit pe Skipe cu Irina Adei muuult. Si le auzeam ce-si povesteau ele si ma bucuram sa aflu ca e la fel de fericita cum ne explica noua. Si cand a mai venit si Lioara sa se bage in discutie m-am topit de tot. Da, e cel mai lung an. Ala in care am castigat si am pierdut prieteni. Ala in care am vazut cine e prieten cu adevarat. Ala in care am avut surpriza vietii: prieteni care s-au vorbit sa se intalneasca la aeroport ca sa ne conduca. Prieteni care au venit de la Bucuresti sa ne duca cu masina de la Ploiesti la aeroport. Prietenii se cern. Inevitabil in emigrare. Se duc oamenii cu viteza cu care au venit in viata ta. N-ai ce sa ii faci... Dar uite ca unii raman. Azi am primit cartea Adei in plic... Cea mai noua carte a Adei-zana-povestilor... Am deschis plicul si credeam ca e o felicitare, asa ne zisese. Era cartea ei cadou pentru Mara. Care Mara a tzopait o jumatate de ora de fericire.

  Prietenii romani de aici, noi si stingheri. Suntem oameni batrani si diferiti, oameni cu copii mari si vieti multe traite. E greu sa ne mai facem prieteni dar m-au primit cu bratele deschise. Prietenii englezi de la scoala... niste multi oameni care s-au chinuit sa-mi invete numele zilele astea ca sa imi poata da felicitari de Craciun. Sefa mea care m-a intrebat inclusiv daca a ajuns mama cu bine pentru ca stia ca vine, ca apoi sa imi zica ca a vazut-o cu Mara si ca semanam "ca doua picaturi de apa" :) 

  Cel mai lung an. Cele mai frumoase surprize. Pentru mine Craciunul este echivalent cu surpriza. Cel mai frumos este sa-ti faca cineva o surpriza. Multumim, Ada! Cel mai lung an al nostru se incheie foarte frumos... E ca o senzatie de poveste din care nu vrei sa mai iesi. Am in fiecare zi trairea asta cum ca... asa ar trebui sa fie viata. Linistita si frumoasa. Acum un an eram in Malta si nu stiam deloc ce va urma. A fost tare lung drumul asta. Ne-a consumat pe toti trei. Dar a meritat. 

  Craciun Fericit tuturor! Va multumesc ca sunteti alaturi de noi in calatoria noastra scrisa de mine aici. Multa sanatate si cele mai bune ganduri de la Albuletzi! Va fac cadou aceasta fotografie: 

Rasarit de la fereastra Marei

duminică, 20 decembrie 2015

Plimbare pe jos

  Foarte misto zi azi, normal, a inceput vacanta! Am mers cu autobuzul pana la malul marii si de acolo la intoarcere am luat-o pe jos. Pai cum de ce? Pentru ca a venit MAMA. Care mama vrea plimbataaaa :)))) Si ce bine ca vrea plimbata pentru ca ne-am facut curaj sa o luam asa de la plaja inapoi pe jos macar o parte din drum. 

  A fost minunata partea mearsa pe jos. Pentru ca mie in masina nu-mi place ba in autobuz imi chiar displace in general. Si na, vezi orasul cu toootul altfel. Ce mi-a placut el vazut din autobuz dar ce mi-a placut azi pe jos! Nu pot sa descriu! Am mers asa incet pentru ca Mara mersese mult si oricum era foarte ofensata ca a intrebat "unde mergem" si noi doua i-am zis ca nu stim, ca o luam asa pe jos. Mvaiiii, copilul Berbec. Oauiiiiii, sa nu stie ea PE UNDE si UNDE mergem! Criminal! :))))))))

  Dupa toate vaicarelile de azi in seara asta evident ca mi-a zis ca sunt cea mai tare mama si ca sa mai mergem noi asa! Oaiiii, ce sa-i faci decat sa o pupi? :))))) Asa oras frumos avem incat n-am facut nici o poza. Am lasat acasa aparatul ala "de turisti" si am mers sa respir si sa VAD cu ochiul. Am mers la targul pietonal din Southsea, am intrat la Biblioteca Publica ca sa facem pipi, am mancat o pizza artizanala facuta de un nene pe trotuar intr-un cuptor cu carbuni.

  Ne-am flendurit pana ne-au lasat picioarele si apoi am nimerit (cu ajutorul maica-mii) strada unde era autobuzul corect spre casa. Ne-a batut vantul tare cu aer de mare in nas, ne-am intors acasa ca trei pisici calcate de autocar. Dar ce frumos a fost! Cred ca nu ma aventuram niciodata pe jos din Southsea spre casa daca nu era mama. Multumesc, mama! 

4
St Jude, o biserica ornata cu pietre. Fotografia e din august pentru ca azi cu telefonul a iesit nimic :)



vineri, 11 decembrie 2015

Micul Print si alte dileme

  Azi dimineata m-am trezit cu ea la capul patului. Era 7 si 20 (ceasul meu suna la 7.30 daca cumva sunt moarta si nu ma scol inainte, ea nu are "ceas", asta mi-am dorit pentru ea toata viata ei, sa nu o scoale nimeni din somn inainte ca somnul sa i se fi terminat iar aici chiar putem face asta). Era usor impacientata ca sa nu cumva sa intarziem. Normal, azi plecau in excursie.

  Ea, moale, calda si ciufulita. Am ajuns jos sa-i pun de mancare, i-am dat farfuria si a inceput sa turuie. Imediat ce primeste de mancare turuie. "Mami, eu acum citesc Micul Print pentru ca mi l-ai pus pe noptiera aseara. Si am citit. Si este despre un print mic care deseneaza o....HIHI...o OAIE, mami!"... M-a bufnit rasul, evident. Pana sa apuc sa rad am auzit "mami, mi se pare amuzant...de ce tocmai o oaie?"... Dupa ce am mai ras putin i-am zis ca din cauza ca nu un viezure, mi-am facut cafeaua si-am tulit-o. Filozofia acestei carti numita Micul Print imi scapa si in sfanta zi de azi, dar intrebarea mi s-a parut perfecta. De ce naiba o OAIE? 

  La categoria "alte dileme" (nu puteam pune in titlu asta pentru ca vedeti dumneavoastra, aterizeaza tot felul de dubiosi aici din cauza titlului si apoi ma injura grav) azi avem oamenii care sufera in Anglia din cauza sistemului sanitar. Pentru ca aici trebuie sa astepti mult pana vezi un medic de familie si chiar si mai mult la urgente. Si ca sa ajungi la un specialist inteleg ca trebuie sa fii cumva mort. Da. Asa este. Sistemul medical din Marea Britanie este sufocat. Reglementarea Guvernului spune ca la spitalele care au sectie de urgente pacientul trebuie sa fie "vazut, evaluat si tratat sau eliberat in maxim PATRU ORE in 95 la suta din cazuri"

  Serios! Asa zice norma de la Guvern. Va zic asta pentru ca am un spital langa mine aici, Queen Alexandra il cheama (mna, nu glumesc, mah, asa il cheama!), spital care in momentul asta a fost "uns" cu titlul de "cea mai proasta sectie de urgenta din tara" pentru ca reuseste sa "rezolve" doar 75 la suta din pacienti in 4 ORE. La urgente. Si a fost inchis pentru urgente timp de doua saptamani pentru ca nu mai aveau capacitate.

  Motivul pentru care Anglia pur si simplu NU mai are capacitate este acesta: migratia neta este la record absolut. Adica anul asta au venit aici 330 de mii de oameni. Dupa ce anul anterior au venit 200 de mii si anul anteror aluia alte 150 de mii si etc. Sistemul medical nu poate tine pasul cu asta. Este practic imposibil sa faca asta. 

  Experienta mea cu medicii aici? Pai am mers sa ma inscriu la cabinetul de medici de familie. Iti alegi un cabinet, ai la NHS (Casa de Asigurari) pe site si recomandari si daca primesc pacienti si ce servicii ofera. Am ales dupa indelungi cautari. Am mers cu actele pregatite, a durat fix 5 minute sa ma inscriu pe mine si pe Mara. Pe Marius nu l-am putut inscrie pentru ca trebuie sa fii acolo fizic cu actul de identitate. M-am inscris. Mi-au facut imediat o programare pentru consult initial peste 3 zile. Consult cu asistenta medicala. Asistenta aia profesionista la astia e aproape ca un medic, are drepturi si indeletniciri multiple. 

  Evident m-a gasit cu tensiunea mare, am avut grija sa ma duc cu ea asa de curiozitate :) Da, si eu testez sistemul, asa cum ma testeaza si el pe mine. Eu am tensiunea marita de cand a picat bunica-mea in casa in 2011. Nu mi s-a mai reglat de nici un fel decat cu medicamente. N-am luat medicamente si m-am dus. Am mers si in Romania anul trecut la absolut toate specialitatile de medici de la internist pana la cardiolog si endocrinolog. In cautarea cauzei. Am facut inclusiv ecografie de artera renala! Pe sistemul sa cautam zebrele cand auzim zgomot de copite. Toti au ridicat din umeri. Nimeni n-a stiut de ce.

  Aici e mare buba daca ai tensiune. Asa ca oamenii m-au programat imediat la analize de sange si apoi la medicul de familie care a comandat monitorizare de tensiune pe 24 de ore. Pe care am facut-o. Nu vreau sa va zic cati bani ar fi costat toate astea in Romania. Aici mi s-au facut gratis. Ma rog, nu gratis, sunt angajat platitor de chestii. Dar si daca nu eram si locuiam aici era la fel. 

  I-am aratat medicului de familie de aici psoriazisul meu (ce a mai ramas din el si anume foarte putin). Si i-am aratat si medicamentul din Romania. Care mi-a fost dat de catre un specialist dermatolog. Sa ma dau cu el de doua ori pe zi. Sa va mai zic ca i s-au spart ochelarii? Sau sa va zic ca eu am constatat singura cu ani si ani in urma ca ce spun dermatologii din Romania e o porcarie? Doi am platit! Unul a fost execrabil de prost, altul a fost mult mai bun, adica facea mult mai putin rau ce mi-a zis. :))))) Omul m-a ascultat si mi-a zis ca asa e, fix cum credeam eu, ca medicamentul ala e mult prea puternic ca sa fie administrat asa, ca ei il dau o data pe zi in serii de 5 zile cu pauza de alte 3 zile si ca da, nu avea cum sa nu imi fie mai rau dupa indicatiile acelea. Bai, ce sa va zic, am ras mult cu medicul de familie in ziua aia :) 

  Mnda, poate de aia eu sunt dispusa sa nu ma supar foarte repede pe sistemul de aici. Citesc de 5 ani despre sistemul asta, poate de aia am ajuns sa-l cunosc inainte sa vin aici si nu ma mira acum nimic. Mai ales acum, cand sistemul e clar dat pe dinafara. De noi, astia care ne-am cerut aici. Da, e si vina mea. A noastra. Cum naiba sa-ti imaginezi ca o tara, oricare ar fi ea, poate asimila cateva sute de mii de oameni in fiecare an fara sa se bage de seama? Cum naiba sa nu intelegi regulile fizicii? Un obiect are in el un spatiu limitat! 

miercuri, 9 decembrie 2015

Mvai, românașii noștri!

  Nu e zi sa nu ma socheze tot felul de patriotarzi din astia despre care ai putea jura ca si-au bagat niste apa de Dunare in vena cand erau mici. Niste pulbere de Carpati (aia fara filtru pe care odinioara cresteau paduri, acu' nu mai sunt ca le-au defrisat niste patrioti). Niste... ceva. Dar care inteleg total gresit dragostea de Romania sau de romani.

  Scrise o doamna pe Face Book cum s-a amuzat si nu s-a mirat de faptul ca la locul de joaca din parc o tipa fuma. Este ilegal sa faci asta in tara in care traieste ea. Tara aia nu e Romania. E ilegal, buba mare-mare, amenda cat capu' tau de mare. Femeia s-a mirat sa o vada fumand si mirarea i-a disparut instantaneu cand a auzit-o certandu-si copilul in romaneste. Era asa ca o constatare amara. Bai si sarira patriotii! 

  Pe sistemul ca ce, desconsideri romanii? Ca ce facea, ce-are daca fuma? Ca poate are necazuri si nu poate sa fumeze acasa! WTFFF poate si eu am necazuri si ma apuc sa dau cu ciocanul in cap la copilasii de la locul de joaca, ca ce are? Ce daca e ilegal? Ca ce-ai cu romanii? Ca ce, te dai politist comunitar? Ca de ce nu te-ai dus sa ii zici sa nu mai fumeze, poate nu stia!? :))))))))))))))))) Pot sa rad? Imaginati-va niste pancarde maaaari pe care scrie asta: FUMATUL INTERZIS si ACCESUL CU CAINI INTERZIS. Aici unde locuim noi asa e. E si cum ar fi sa ma duc eu la una si sa-i zic "auzi, cucoana, matale esti cam chioara, nu? sau analfabeta, n-ai nimerit sa citesti acolo?". Adica ce i-as mai putea eu spune in plus fata de ce a scris Primaria acolo? Ca e o vaca proasta? Ma indoiesc ca ar avea vreun efect, sincer...

  Adica e atat de evident ca ei stiu foarte bine ca e ilegal. Nu mai zic de sanatate sau de moralitatea de a expune copilul altuia la ceva sinistru. Nu mai zic de asta, asta nici nu mai intra in discutie. Zic de lege, tata! Lege. E atat de simplu. Amenda e mare daca faci asta, toata lumea stie asta si oricand pot trece pe acolo domni de la politie care verifica parcuri. La scoala stiti unde se fumeaza? La COLTUL STRAZII! Serios, nu glumesc! Acolo e locul. Ies oamenii din curte, care e mare, au ceva de mers, ajung pe trotuar si mai merg oleaca pana intr-un loc. Acolo fumeaza. Credeti ca se gandeste vreunul vreo secunda doar, "las', coaie, ca bag si io una mica acilea in curte ca nu ma vede nimeni". Deloc! 

  In orice adunare de oameni vezi romanii de departe. Mai precis ii auzi. Avem darul asta al nesimtirii. Cand ma intalnesc cu cele doua tipe romance cu care m-am imprietenit mereu ne surprindem ca ne luam cu hahaiala si ca suntem singurele care facem asta. Noi si polonezii. Pur si simplu nu ne-a invatat nimeni ca in public nu trebuie sa vorbesti tare. Adica ne-a invatat dar doar la modul teoretic. In prima luna dupa ce am ajuns trebuia sa-i spun Marei de 40 de ori pe zi sa vorbeasca mai incet pe strada. Pentru ca in linistea asta de aici parea ca urla. Copilul nu urla, vorbea cum stia ea ca trebuie sa vorbesti ca sa te auzi cand esti pe strada. Ca daca in Romania mergeam pe jos 30 de minute in claxoane continue si alte zgomote infernale... ea asa stia ca trebuie sa vorbeasca ca sa o aud. Acolo tot timpul ii ziceam "Mara, nu te aud ce zici" cand eram pe strada. 

  Dar ne reglam. Ne adaptam la liniste. Romanii stiti cum vorbesc? Cum vorbesc si rad englezii cand sunt betzi manga vinerea si sambata seara. Doar ca romanii fac asta pe trezie si tot timpul :)))) Am mers la Lidl vreo 3 ture la rand si singurii din magazin carora li se auzea gura erau un cuplu de romani. De trei ori 3 cupluri diferite. Unii se contraziceau pe chifle, altul i-a zis ceva nevesti-sii in spatele meu atat de tare ca am sarit cat colo si altii strigau dupa copil in tot magazinul. In rest in magazine e liniste. Nu stiu cum sa descriu asta da' e cam asa ca la biserica :))))) Muzica nu e data tare, ce se aude tare este cand anunta oamenii chestii la microfon. Dar tare doar cat sa se auda nu cat sa-ti sparga timpanele si sa te ia cu hipertensiune de spaima.

  Bai si vin patriotii si ne explica ca ce domle, ne e sila de romani. Bai, nu mi-e sila si nici nu o sa ii ocolesc in mod ostentativ asa cum fac unii. Nu. Pur si simplu o sa aleg. Am avut noroc sa intalnesc aici doua romance absolut mi-nu-na-te... nici nu-mi vine sa cred ce noroc am avut. Sunt mamele celor doua fetite colege ale Marei si sunt niste oameni de nota zece. Si copiii lor la fel. Dar asta nu inseamna ca foarte des nu intalnesti altceva. Si mai ales intalnesti atitudinea asta de "ce daca e ilegal"... ca na, multi au venit aici sa faca cum stiu ei ca se face. Fuck the rules. Culmea tot genul asta de oameni sunt aia care desconsidera cel  mai grav si tara care i-a adoptat si pe oamenii din ea. Ma intreb de ce :))))

  In rest, ce sa zic, e bine si cu "patriotismul" asta, cu dragostea asta incredibila fata de "romanasii nostri" care "altii nu mai ie ca noi" si altele asemenea. Ce sa zic... mai ie si altii ca noi ba chiar si mai buni ca noi. Asa cum mai ie si mai prosti ca noi. Dar in mod sigur tarile astea civilizate au ajuns asa prin respectarea legilor. Nu zic ca aici nu-s infractori. Ohoooo, e plin! In fiecare zi in ziarul local ni se spune care a mai dat in cap cui, a furat ce de pe unde, etc. Serios, e rubrica speciala pentru asta. Dar ne pot spune asta si pentru ca politia ii prinde imediat. Sunt infractori, hoti, betzivi, abuzatori. Dar ei asta sunt, ei sunt INFRACTORI. Sunt amendati, dusi la tribunal, inchisi, etc. Restul populatiei nu face d-astea. Nu fumeaza unde nu trebuie, nu prea arunca gunoi pe strada (desi mai vezi si cate un ambalaj aruncat aiurea dar nicidecum la nivelul pe care il stim noi). 

  Am mers ieri la directoare sa pun o intrebare. Vroiam sa mergem luni la aeroport sa o luam pe mama care vine in vizita, Mara isi dorea teribil sa mearga asa ca m-am dus sa cer voie in mod onest sa n-o duc luni la scoala. Femeii cumva parca i s-a rupt sufletul dar mi-a zis ca "regreta dar nu se poate". Asta e regula. Poti lipsi pe motiv de boala, programare la medic sau excursii scolare. Atat. Evident eu daca eram o romanca d-asta patrioata, nu duceam copilul la scoala si marti le ziceam ca a avut febra. Si gata. Da-i dracu' cu regulile lor, asta mi-as fi invatat eu copilul in clipa aia. Sa fie roman. 

luni, 7 decembrie 2015

Viroze

  Saptamana asta care a trecut a fost cred cea mai grea pentru mine din punct de vedere fizic de la nasterea Marei incoace. Sunt bolnava de ceva viroza respiratorie de la sfarsitul lui septembrie in continuu. Mai mult de doua luni, circa 3 viroze diferite toate legate intre ele. De doua luni umblu ca si cand as fi calcata de tractor la propriu. Este incredibila starea asta!

  A fost si Mara bolnava dar doar putin. Cei de la scoala imi spun ca asa e cand mergi sa lucrezi la scoala. Ok, fratilor dar mai mult de doua luni de viroza crunta in continuu? Mda, normal, sunt in alta tara, sunt alti virusi (da, stiu, pluralul e virusuri) la care trebuie sa ma adaptez. Azi noapte pe la 1 plangeam. La propriu, dupa ce am tusit pana era sa vomit circa doua ore... m-a apucat jalea...

  In secunda in care scriu sunt bine dar mi-e frica sa incerc sa ma culc. Pur si simplu mi-e teama sa ma intind in pat pentru ca o sa incep sa tusesc pana simt ca imi ies ochii din cap. Na! Am zis-o... Sunt coplesita de virusii (da, stiu, pluralul e virusurile!) englezesti! :)  Si da, am luat toate medicamentele posibile! Si da, stiu ca o sa treaca. Adica sper ca n-oi muri din asta. Este naspa sa fii bolnav atata vreme si evident ma gandesc mereu cum ar fi sa fie o boala cu adevarat grava. 

  Cam asta ma bantuie pe mine acum. Ceea ce NU va doresc si dumneavoastra! :)))

duminică, 29 noiembrie 2015

Patru luni mai tarziu

  Sunt patru luni de cand ajungeam aici. De cand m-am dat jos cu Mara dintr-un avion unde am crezut ca o sa lesinam de cald, intr-o temperatura optima vietii. Intr-o tara optima vietii. Intr-o viata optima fericirii.

  Ieri de dimineata ne-am dus la malul marii amandoua. Si la lebede si la pescarusi si la faleza plina de un vant teribil de aducator de oxigen in plamani. Am alergat, am cules scoici, am stat la soare si apoi ne-am urcat intr-un autobuz care ne-a adus acasa. Acasa.








cam asa batea vantul!



    Pur si simplu acasa. 

vineri, 27 noiembrie 2015

Saptamanale

  Zboara saptamanile aici. Nu stiu cum se face dar azi e luni, azi e vineri. Cum era vorba aia, timpul zboara cand te distrezi. Azi cand am luat-o de la scoala era, din nou, iradianta. Cu gura pana la urechi mi-a sarit in brate spiridusa. Pe drum spre casa mi-a zis "mami, azi a fost o zi super! ca toate... mami, mai stii cand imi era frica sa vin in Anglia?"... Ooohohoooo, mai stiu, maica... spaima mai mare ca aia n-am avut nici io nici tactu, te asigur. 

  Cat ne-am framantat noi daca o sa-ti fie tie bine, daca aoleu... vaidemine, saracul copil, ce-i facem noi nebunii... Ca azi sa-mi zica fi-mea "mami, ce te mai iubesc io pe tine ca m-ai adus aici, multumesc, mami!" Asa declara ea lucruri mari si importante. Bucuria de a o vedea atat de fericita face ca tot efortul sa fie mai mult decat binevenit. Ca na, nu e usor sa iti iei viata de la capat. Nu e simplu deloc. Discutam ieri asta cu o colega de la scoala, o profesoara spre 50 de ani. Ei acum cam toti au ajuns sa ma cunoasca destul cat sa isi faca curaj sa ma intrebe de ce si cum am ajuns noi aici.

  I-am povestit una-alta si i-am zis ca nu e usor dar ca e incredibil de frumos sa iesi din rutina si sa traiesti o aventura. Tipa era atat de incantata de Mara ca nu mai contenea sa-mi povesteasca cum a auzit-o vorbind engleza si s-a socat ca nu stie cand s-a intamplat asta :))) Nimeni nu stie. Cert e ca copilul luat si aruncat intre oameni buni si blanzi a supt engleza ca un burete. Si a invatat si multe altele pe langa asta. 

  Pe de alta parte chiar si eu am inceput sa-i inteleg pe copiii de la scoala cand imi vorbesc. Uneori :)))))))))))). Ca deh, multi au 4 ani  si vorbesc teribil de stalcit...si sa te tii aventura naibii cand vine cate unul sa-ti zica ca cutarica l-a tras de o maneca si a vrut sa-l muste. De multe ori zambesc, dau din cap si ma uit sa vad in ce directie imi arata ca sa ma prind cam ce-ar vrea. Sunt draguti in marea lor majoritate, putine sunt exceptiile. Chestia fabuloasa este ca toti au respect pentru autoritate. Daca un adult vorbeste catre ei il asculta. Si asta nu pentru ca au fost "atacimentizati" (aici nu exista asa ceva) ci pentru ca intotdeauna cand incalca regulile li se spune asta si li se ofera si consecinta. 

  Nu au "pedepse" grave. Au pedepse simbolice. Copiii au numele magnetice lipite pe un perete si acolo isi pot muta numele mai sus sau mai jos in functie de lucrurile pe care le fac. Sunt recompensati cu asta si cu abtibilduri. Pentru masa de pranz avem "Dinner lady award sticker" pe care le purtam cu noi ca pe Dumnezeu pentru ca ei au grija sa manance tot si apoi sa vina, sa ne arate farfuria goala si sa clipeasca din gene. Nici nu zic "vreau sticker", doar iti bat asa un apropo discret, hai cucoana, te simti si tu cu ceva? 

  Zilele trecute a fost un incident la pranz intr-una din clasele mai mari. Nu stiu ce-au reusit ei sa faca acolo, cert este ca tipa care-i supraveghea si e insarcinata in primele luni s-a simtit in pericol. Au dat peste ea cu o usa in mod intentionat si apoi au dat dovada de ceva lipsa de respect, nu stiu exact detaliile decat din auzite din zbor. Well, a doua zi, colega mea a refuzat sa mai mearga la clasa aia, a spus supervizoarei sa o mute. Ceea ce au si facut. In plus, a doua zi invatatoarea lor nu i-a mai lasat la pranz. Adica a stat cu ei in clasa. Invatatorii pleaca din clasa la pranz, copiii care au pachet de acasa il mananca in clasa daca e frig/ploua sau afara daca e ok, restul merg la cantina, sub supravegherea personalului "de pranz". Asa ca invatatoarea mi-a zis ca "vor invata respectul, nu o sa plec din clasa si vor manca in liniste fara sa iasa la joaca, ca sa inteleaga ca asemenea comportamente nu sunt acceptabile". Pam pam. Adica invatatoarea s-a si auto-pedepsit pentru ca a simtit ca e responsabilitatea ei, ca ea nu i-a invatat destul din moment ce ei s-au purtat asa. Asa ca femeia si-a luat pranzul cu obraznicii :) In liniste! 

  Copiii stiu asta de mici. Ca nu e ok. Evident, sunt copii si sunt facuti sa incalce "regulile". Insa sunt tratati ca niste oameni mari, adica li se ofera si consecintele, in functie de regula incalcata si felul in care au ales sa se comporte dupa ce au facut duda. Cand duda e mai grasa, sunt dusi la dna. S. Directoarea! Azi pe la pranz unul dintre profesori a venit cu un individ din asta minuscul pe care il ducea asa fara sa-l atinga "hai, hai la doamna S. sa ne spuna ce facem noi cu tine"... cand m-am uitat, piticania nu stiu cum facuse, nu pot sa pricep nici cand reusise sa evadeze cumva si sa se tavaleasca in noroi. Nene, nu ca noroi. Tom si Jerry. Numa' albu' ochilor i se mai vedea!!! Sa mor daca stiu unde s-a dus ala si-a facut asta. Il duceau la doamna directoare care cand l-a vazut s-a intors cu spatele o secunda pentru ca a busit-o rasul. Eu mi-am pus mana la gura ca sa nu ma auda ala micu' cum chicoteam pentru ca tipul avea o moacaaaaaaaaaaaa spasitaaaaaa dar absolut plina de noroi.

  "Now... that's not very nice, is it?" l-a intrebat ea teribil de serioasa prin ochelarii ei de directoare. Gagicile din office (secretariatul) erau toate pe sub birouri, eu ma lipeam de un perete de ras iar profesorul care-l adusese era mai norocos ca are spre 2 metri deci nu-l vedea ala cum rade. Piticania a dat incet din cap cu ochii in pamant... "nu prea e very nice, cucuoana, da' ce pusca mea sa fac... m-am incurcat!" parea sa zica. "How are you going to sit down in class with those trousers?".... A ridicat din umeri si-a oftat. Nu stia cum sa se aseze ca nici nu cred ca mai putea sa se indoaie ca sa se aseze. I-au adus un kit pentru sport si l-au imbracat dupa care directoarea i-a zis ca acum o sa mearga cu ea la ea in birou si o sa discute despre motivele pentru care copiii ar trebui sa nu se arunce in noroi :))))))

  Nimanui nu-i e teama de doamna S. Dar nimeni nu vrea sa ajunga in fata ei iar ea sa intrebe "that's not very nice, is it?" Cand i se aduc copii la "judecata" ea ii intreaba. Si, de ce crezi tu ca nu e bine sa arunci cu pietre catre colegul? Si, de ce crezi ca nu e o idee buna sa alergi printre copilasii de la nursery care-s jumate cat tine? Si copiii raspund. Corect. Ca deh, cu teoria stau bine, practica ii mai doboara uneori. Dar destul de rar fac lucruri urate. Rautati cum stiu eu din Romania. Din alea intentionate. Nici nu spun rautati, e aspru sanctionata treaba asta, toti trebuie sa vorbeasca frumos unii cu altii. "Idiotule, prostule sau tampitule", ca sa nu mai zic de altele mai grele, erau la ordinea zilei la scoala romaneasca. Aici nu exista asa ceva.

  Ieri, zi de inot din nou. Ducem doua grupuri pe rand la o scoala din apropiere unde exista bazin pentru copii. Si li se explica mereu cum sa faca cu hainele in vestiarul care evident e ud, ca e vestiar de bazin. Ieri am ras atat de tare cu Mr. M. cu care ii asteptam sa iasa dupa lectie, ca era sa lesinam amandoi pe acolo... "Nu-mi gasesc CHILOTZII" striga una cat o tineau bojocii! Alta nu-si gasea pantalonii. Si tot deschideau usa si strigau catre noi. Pana la urma mi-am facut curaj si am intrat inauntru unde n-am avut ce sa fac decat sa le explic frumos ca n-a venit nimeni sa le fure chilotii. S-au pravalit de ras! Ca unde i-au pus acolo sunt, le zic eu, la care una "poate a venit Monstrul Chilotilor si i-a luat". Englezii au un umor demential, fac cele mai misto poante de moment, raspund fantastic la glume iar copiii lor au umor de mici si raspund extraordinar de repede la umor. 

  Nici nu avem voie sa stam cu ei cand se schimba si nici sa ii atingem ca sa le indepartam sau asezam haine pe ei. O regula buna as zice eu. O regula care devine insa amuzanta cand ai un morman de copii de 7 si 8 ani care-si cauta chilotii si ciorapii intr-un vestiar ud in care s-au dezbracat ei singuri :))))) 4 din 7 fete nu si-au mai putut pune ciorapii pe ele ca erau fleasca. Una nu si-a mai pus chilotii ca erau fleasca... aialalata si-a gasit nadragii. In timpul asta, baietii afara, toti cu parul ud, isi fac creste de pankisti. Din motive dubioase pentru mine, castile lor de inot nu protejeaza impotriva apei. Nu se stie de ce, la un ochi aruncat eu as zice ca-s prea mari pentru ei da' deh, cine-s eu sa ma pronunt :) Toti ies uzi fleasca la cap, intr-un vant de 90 la ora. No panic, man!

  Toti profesorii si asistentii de profesori ii cunosc pe toti copiii din scoala dupa nume si-sau clasa in care sunt. Si le cunosc toate problemele, preferintele sau evenimentele. Asistentii nu lucreaza cu o singura clasa ci se invart si rotesc prin toate clasele in functie de unde si ce e nevoie sa faca. Toata lumea stie tot. Tuturor le pasa de fiecare copil in parte, ii urmaresc si au grija de ei constant. Este o senzatie de familie, asta e cuvantul. Scoala e mica, mochetata de la un capat la altul, foarte incalzita si doar cu un semi-etaj. Nu prea exista usi inchise iar secretariatul nu are nici macar pereti, e ca o receptie. Ii auzi mereu vorbind intre ei despre copii sau despre colegii lor. Barfele sunt extrem de rare si foarte soptite, chiar si cea mai mica idee de a spune ceva "deranjant" despre altcineva este urata. 

  Nu exista portar. Nici badigard cu impresii de anti-tero. Este practic o suma de femei cu vreo 4-5 barbati rataciti printre ele, care tricoteaza din fire nevazute o familie si au grija sa educe, sa ingrijeasca si sa iubeasca niste copii. 

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Despre sex. Episodul 1.

  Draga Mara,
....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

  Asta e ceea ce am invatat eu cand eram mica despre sex. Scoala si familia si-au dat mainile sa ne tina intr-o ignoranta infricosatoare. Da, puteam fi violata de zeci de ori din cauza ignorantei. Puteam fi rapita. Puteam ramane gravida de la 14 ani cand primul baiat a incercat sa ma forteze. Puteam fi probabil convinsa de diversi barbati not-so-inteligenti ca nu merit altceva decat sa ii satisfac pe ei. Se puteau multe din cauza ignorantei. 

  Ieri, cand radeai in hohote in magazin in fata unei cutii cu chiloti stupizi pentru barbati... am ras cu tine. Cand zic chiloti ma refer la un ceva... nu pot sa pun poza aici ca ma ia politia... ceva care tine oole si are bretele. Nah. Ai vazut poza de pe cutie si-ai izbucnit intr-un ras din ala cu dat cu capul de pereti. Normal. Acel obiect vestimentar sau ce mama ma-sii o fi el (era intr-un magazin de tzoale, mama, nu te-am dus la sexshop!) este perfect penibil si hilar. E normal sa razi cu spume cand vezi asa ceva.

  Ti l-ai imaginat pe tac-tu intr-o d-aia si-ai lesinat de ras. Ai propus sa-i luam de Craciun pentru ca era pe baza de fes de Mos :))))) El e modelul tau masculin, normal ca la el te-ai gandit. Si normal ca te-a pocnit rasul imaginandu-ti cam cum ar fi tac-tu intr-un prezervativ cu bretele... Cand ne-am revenit din ras m-ai intrebat ce-s aia, ca "mami, aia nu-s CHILOTI, nu?"... adica pana mea, era evident ca n-au cum sa aiba o utilitate atat de corecta ca a banalilor chiloti. 

  Ti-am zis ca nu, nu-s chiloti, sunt ceva facut sa le placa doamnelor. Ai tacut si te-ai gandit un pic. Probabil te-ai gandit la momentele in care ne vezi pe noi ca ne pupam. Pentru ca esti foarte mare acum si stii sigur ca exista o activitate prestata de noi adultii care implica pupatul acela. Ai tacut un pic si apoi ai zis "aaaa, deci e pentru dragoste, nu?".... Daaaa. La opt ani o sa iti zic ca esti foarte tare daca ai gasit ca e pentru dragoste. Mi s-a parut induiosator ca ai stiut ca activitatea asta are, sau ar trebui sa aibe, legatura cu dragostea. Mi s-a parut fenomenal ca totul a fost atat de natural. Dar na, asa e cand nu te ascunzi de copil, el intelege singur multe lucruri. 

  Inca nu m-ai intrebat despre asta in detaliu. Stii cum se nasc copiii, asta am stabilit-o de cand aveai 4 ani si ai vazut un documentar impreuna cu mine la tv. Stii ca e implicat si un tata si astept sa ma intrebi, daca nu cumva tu stii deja, cum ajunge celula aia la mama. Da, tu stii chestii cu celule. Esti foarte pasionata de biologie. Inca iti e un pic teama sa vezi sange. Sangele tau. Pe al meu l-ai vazut de prea multe ori pe hainele patate din cauza psoriazisului si pe pielea mea rupta. Imi spui mereu cat de mult te bucuri ca mi-a trecut aproape de tot. 

  Stii ce e ala ciclu si ce inseamna el. Stii toate obiectele implicate si le spui pe nume relaxata. Stii cum ma simt cand mi se intampla asta si deja ai inceput sa ai grija de mine in zilele in care iti spun ca ma simt rau din cauza asta. Totul e natural si simplu. Ti-am raspuns de cate ori m-ai intrebat. Si o sa o fac in continuare. Da, uneori imi aduc aminte de jena de cand eram copil si totul era interzis. Si chiar si cei mai deschisi la cap parinti tot incuiati erau. Si ne puneau in pericol din cauza asta. Si apoi rad si imi spun inca o data ca e bine ca am ales sa nu fiu asa. 

  Eu am avut noroc. Am fost suficient de inteligenta incat sa caut singura surse de informare, chiar si atunci, cu multi ani in urma, cand nu era internetul cu toti chilotii lui atarnatori de oua pe noi. Am avut noroc sa am curaj sa spun nu cand am vrut sa spun nu. Si sa spun da cand am vrut sa spun da. Si niciodata sa nu fiu confuza in legatura cu lucrurile astea. Pentru tine imi doresc cu mult mai mult. Imi doresc toata deschiderea lumii si toata informarea posibila. Imi doresc sa fii tu si sa razi mereu cu relaxarea cu care ai ras ieri. 
  Cu drag,
       Mami.

marți, 17 noiembrie 2015

Nimicuri

  A venit furtuna Barney peste noi. Tocmai ce ne vizitase furtuna Abigail. In spirit profund echidistant aici furtunile nu-s toate denumite dupa muieri. Le fac asa una muiere, una mascul, sa nu mai zica lumea ca-s meteorologii misogini si fac misto de temperamentul doamnelor premenstruale.

Mai devreme pe aici :) Domnul Barney in actiune la Portsmouth

  Furtunile astea vin de pe mare si trec repede. Mai mult vant, niscaiva ploaie dar nu prea multa. Adica mai mult trancane decat musca. Vantul e cald, in mod dubios. Adica te uiti pe geam, vezi nori si intunericime, te imbraci ca tartanu' cu trei perechi de nadragi si cand iesi afara constati ca vantul ala mare e cam tropical. Si ca nu e deloc frig. 

  In schimb englezii se vaicaresc de vreme de zici ca ei sunt aia proaspat dati jos din aeroplan, nu io. Frateeeee... cum adie putin vantul le auzi pe doamnele de la scoala ca "it's freezing out there"... "out there" asta e asa rostit de parca au venit de peste Hymalaya pe jos in patru labe sau ceva. E un spatiu misterios si crud. Out there. Freezing. Ele freezing, io in tricou si moarta de cald in scoala. Ca e cald. Caaaaaald. Iar ele sunt cu haine si cu fleece d-ala gros, ca scoala ne-a utilat cu uniforme calduroase pentru momentele cand trebuie sa stam afara cu copiii. Nicidecum in interior. 

  Ii auzi ca se vaicaresc ca "it's horrible out there" cand dau trei stropi de ploaie. Sau cand intra soarele in nori. Vremea ii afecteaza profund. Azi una din colegele de la scoala zicea insa ca ea spera sa ninga. Mult. Sa fie o zapada mare. I-am zis ca eu d-aia m-am mutat aici, ca sa nu mai vad o zapada mare, ca mi-a ajuns. Cand le explici englezilor ca o zapada mare implica o temperatura cu minus li se belesc ochii ca la melc. Pai da, cand zici "freezing" la 12 grade cu soare... te-as trimite la -20 cu o zapada d-aia mare. Sa-ti mai revii oleaca si sa mai lasi fleece-le ala naibii jos. 

  Ii auzi des discutand despre vacante. In tot felul de locuri "exotice" cum ar fi Bulgaria :)))) Unde evident ca balcanicii ii tzepuiesc. Iar ei sunt asa...uimiti saracii... ca uite domle, m-am dus la ceva ce se chema all inclusive dar a fost cam nasol. Da' bine ca era bautura... Daca le dai bautura sunt fericiti. Se intorc acasa cu intrebari retorice gen "oare de ce oamenii de pe acolo pareau tristi"? Pana si directoarea scolii mi-a povestit ca a fost la diferite evenimente in tari ex-comuniste si ca impresia ei este ca acolo toata lumea merge seara acasa si plange in perna. Normal... cand pleci de aici unde lumea de pe strada zambeste... ajungi in tari din astea triste si te miri. 

  I-am zis ca cel mai probabil lumea de acolo ar plange seara in perna daca nu s-ar fi plictisit de atatea decade de bocit. Ca asta e senzatia acolo... ca trebuie sa mergi cu capul in jos pe strada. Ca te gandesti cu ce-o sa platesti intretinerea la iarna si oricum nu vrei sa vezi chiar toti cacatii de caine de pe strada. Bagi capul intre urechi si mergi. Ma mai surprind cateodata pe strada ca merg cu privirea in jos si-mi dau seama de asta. Aici toti merg cu capul sus, drepti de spate si la 100 de ani, cu zambet in ochi si-n coltul gurii. Da, unii or si fuma diverse da' nu cred ca chiar toti :)))))

  Oamenii foarte batrani sunt pe strada, in magazine si parcuri. Cu cadre de mers, cu scaune cu rotile sau fotolii rulante, cu oameni care au grija de ei. Vezi cate o doamna care sigur are peste 90 de ani, la magazin. Se tin in viata, cu mintea limpede, vin la cumparaturi cu lista in mana, cu om care sa-i ajute insa ei iau deciziile. Inca simt ca pot lua deciziile despre ce soi de rosii sa manance la pranz si ce fel de ceai sa bea la ora 5. Se simt vii si sunt veseli in toata batranetea lor care e universal de grea. 

  Mara a racit si am tinut-o acasa ieri si azi. La pranz copiii vin ca ratzustele in jurul meu sa ma intrebe "excuse me, where is Mara?"... le-am zis ca e un pic bolnava si i-am vazut cum brusc se ingrijoreaza si imi spun ca ei spera ca o sa fie mai bine. Si ca poate maine o sa vina la scoala ca le e dor de ea. Ca este "soooooooo nice". 

  Am avut si prima "sedinta cu parintii" acum ceva vreme. Ma rog, aici e "cu parintele" pentru ca profesorul te primeste pe tine si atat. Cu copil cu tot daca n-ai cu cine sa-l lasi. Aici copilului nu-i e interzis sa participe la acest eveniment care e despre el. Nu e tinut la usa. Nimeni nu se sfieste nici sa-l laude nici sa-l critice pe elev atunci cand e cazul. Esti primit intr-o clasa in holul careia (aici clasele cam au un hol fiecare) gasesti tavitele cu caietele si materialele facute de copil in jumatatea aceea de semestru (sunt 3 semestre in an, fiecare impartit in doua "half term" la mijlocul carora e o vacanta de o saptamana. 

  Acolo vezi ce au studiat ei, ce au facut in clasa cum ar veni. Pentru ca pe alea nu le aduce acasa niciodata. Nu exista "manuale". Doar oameni care invata copiii sa faca lucruri. Te uiti la ele si apoi te cheama profesorul. Doamna profesoara e tanara si ea nu a mai avut pana acum un elev imigrant care sa nu cunoasca limba. Deci si pentru ea a fost un efort in plus si un necunoscut total. Pentru ca tipa s-a dat peste cap. Imi povestea cum ii explica Marei diverse notiuni sau cuvinte aratandu-i fizic, drept pentru care in ziua aia tipa tzopaise prin clasa ca sa-i arate "skipping" iar Mara facuse niste ochi cat cepele la ea neintelegand de ce tzopaie cucoana prin toata camera :))))

  Mi-a zis despre Mara ca e o placere sa o ai in preajma, ca invata foarte repede engleza (si ca ea nici nu-si imagina cat de repede prinde un copil o limba straina) si ca e foarte buna la matematica. Ii spusesem ca Mara nu a studiat "tabla inmultirii" niciodata iar acum mi-a zis ca ea poate raspunde corect la inmultiri si nu stie de unde :))) Deci fi-mea a invatat tabla inmultirii fara sa o invete pe derost si fara sa "o invete" de fapt. Prin adunari succesive. Tabla inmultirii nu este in capul Marei un "ceva" asa cum este in al meu si acum, aproape 30 de ani mai tarziu dupa vara de chin in care am fost pusa sa o invat ca un papagal. 

  Sistemul de a invata matematica aici este atat de logic si de simplu si de frumos ca parca m-as mai duce o tura la scoala doar ca sa ma distrez ca astia. Pur si simplu ii invata prin joaca. Si prin chestii legate de lumea reala. Acum studiaza fractiile. Care se vor studia pe baza de felii de pizza sau alte chestii fun. Aici nu exista "stai jos si scrie: o fractie esteeee....." Aici copiii la scoala se distreaza. Da, normal, parintii de copii romani sunt foarte ofensati din cauza asta. Ei vor cu bataie, cu urlete, cu "sa le fie greu" sau ceva... Habar n-am. Pentru ca mi-e clar ca copiii aici invata chestii daca vor sa invete. Evident ca sunt si d-aia care nu vor. Sau nu pot. Si cu ei se lucreaza in mod special dar in final sunt lasati in pace. Pentru ca aici nu se sterg toti la bot cu diploma de facultate... Aici merg la facultate doar aia care stiu ce e aia. Si vor. Si pot. 

  Sedinta cu parintele ne-a facut si pe mine si pe miss G. sa ne dea si lacrimile povestind despre Mara. Cu Mara acolo. Care era asa de fericita cand ii traduceam ce zice "doamna" de ea... n-am cuvinte sa va descriu moaca ei. Totul a culminat cu: "nu inteleg cum de ea citeste atat de cursiv in engleza" de m-a bufnit rasul. I-am explicat doamnei ca daca inveti engleza invers, adica intai metoda de a citi cuvintele si apoi felul in care o vorbesti... e mai simplu. Pentru ca ei se nasc, vorbesc o limba si apoi sunt pusi sa scrie o chestie care nu seamana deloc cu ce vorbesc ei. Pe cand noi invatam oarecum invers, intai cum se scriu chestii in engleza si apoi cum se pronunta. Mara citeste cursiv in engleza dar nu pricepe ce citeste :)))))))

  Nimicuri d-astea. Nimicurile de zi de zi. Toate nimicurile astea care adunate inseamna atat de mult. Inseamna viata. Viata linistita in civilizatie. Atat. 

  

vineri, 13 noiembrie 2015

Telegrame

  Am fost la doctorul de familie. Mi-a placut mult. O experienta demna de o tara civilizata. Tipul foarte destept si competent. Intrebari multe despre istoricul medical. Ca si cand as fi un om. Mi-au facut analize complete (gratuit). Pana si profil pentru osteoporoza. Te duci de drag. Stop.

  Si mie si lui Marius ne-au venit plicuri pline cu hartii prin posta. De la angajatori. Sa ne explice ce si cum. Ce drepturi, ce obligatii si ce beneficii avem. Multe. Foarte multe. De la zile de concediu la concedii medicale platite si pana la reduceri la magazine, muzee, chestii. Multe. Ne-am bucurat. Stop.

  Am dus o suma de copii la inotul saptamanal. Ore din curicula claselor a 3a si a4a. Se si "platesc" cu o lira sedinta :))) Copiii sunt ambalati si dusi la o scoala apropiata unde niste instructori ii invata sa inoate. Copiii sunt ultra fericiti. Stop. 

  Mara are la scoala un program cu Universitatea de alaturi. Si-a ales ce doreste sa "studieze" prin intermediul unor domni care vin de acolo sa ii invete niste chestii. A ales "cunostinte despte fotbal" si "tehnologie culinara". Deci da. Stop.

  Am fost si la focul de artificii traditional din noiembrie. Si la Muzeul D-Day. A fost foarte misto. Avem in oras zeci de activitati organizate zilnic de primarie sau institutii locale. Urmeaza sa aprinda luminitele de Craciun in mod oficial prin oras. Cu surle si trambite. Stop.

  Suntem bine. Tare bine. Ceea ce va dorim si dumneavoastra. Stop.

  

marți, 10 noiembrie 2015

Cum era daca eram George Ion (2)

 M-as fi trezit greu dupa cele maxim 4.10 ore de somn pe noapte. Ce vreti, a mai trecut un an, sunt mai batran, mi-e somn. Nu, nu ma tine vreun bebelus treaz noaptea, doar ca acum am o pisica. Care m-a facut sclavetta ei. Care nu vrea decat sa doarma cu moaca pe capul meu sau ceva. Nu stiu ce vrea de la mine, inca nu m-am lamurit. 


  M-as fi dat jos din pat dar nu pot. Pisica e toata in varful capului meu. Ma zgarie si doreste sa ma zmotoceasca fix pe retina. Eu, George Ion, nu pot sa o refuz. Sunt mult prea politicos pentru asta. Eu sunt un feminist. Pisica e femela. Hence, nu poci sa o deranjez in timp ce ea imi mai roade un ochi sau un cablu de la calculatorul ala scump despre care va povesteam acum un an cum ca nu mai merge. Calculatorul, nu pisica. 

  M-as fi suit in Toyota mea portocalie ca sa pornesc prin trafic. Daca ar mai fi mers. Nu stie toanta asta care scrie acum despre mine daca mai merge sau nu Furia Portocalie. Mna, toanta a plecat din tara. Tocmai eu, George Ion, am dus-o la aeroport cu Furia Portocalie asta dupa ce in prealabil m-am luptat cu o valiza mai mare decat domnia mea. Toanta s-a intrebat pret de niste multe secunde daca nu cumva valiza o sa ma transforme intr-o clatita pe scara aia. Mdeh, toanta nu stia ca-s puternic! Dar despre Toyota mea m-am vaitat cum ca n-o sa mai mearga. 

  Sa revenim, m-as fi suit in Toyota mea si apoi m-as fi dat jos repede pentru ca ea nu mai merge. A trecut un an, ce vroiati? Impreuna cu laptopul meu, au trecut intr-o viata mai buna. Li s-a alaturat si camasa mea roz, n-am mai fost zarit in ea anul asta. Semn ca m-am maturizat! Acum am pisica. Pisica e viata mea. Pisica e mai ceva ca acea camasa roz. 

  Si cum? N-am butonat gadgetul? Uh, pai n-am avut timp. Pentru ca pisica. Si apoi cablul ros de pisica. Nici macar n-am apucat sa postez o poza cu mititica fiara neagra care-mi rodea cablul. Oricum sunt trist. Dan Alexandru Radu n-a mai scris despre mine de prea multa vreme. Oare nu ma mai iubeste?

  LA MULTI ANI, BAI! Multumesc ca esti prietenul meu de atatia ani!

vineri, 6 noiembrie 2015

Mara's Mum

  Uita cum ma cheama. Le e greu sa zica Mrs Albu pentru ca Albu e o chestie imposibil de tinut minte si de pronuntat pentru ei. Una din profesoare, cu care am lucrat mai des, si-a cerut scuze la un moment dat cu tot cu inrosit la moaca si mi-a zis "nu pot sa tin minte cum se zice, ma simt proasta". Am asigurat-o ca nici eu nu le tin lor minte numele deloc, suntem doua proaste... si-am ras amandoua. Asa ca pe parcursul unei zile ma aud strigata de multe ori "Hei, Mara's Mum" sau "The Nice Lady" sau "Aleeeeeex" pentru ca unora dintre copii le-am soptit ca ma cheama Alex desi n-am voie sa le zic numele meu mic. Pentru ca nu e frumos sa ma strige asa, fac parte din staff si nu-i ok, asa e politica scolii. 

  Mara's Mum. Mara e cea mai fericita cand ma vede la scoala, tzopaie si imi zboara pupici cu manutele alea minuscule. E vedeta. E ceva exotic pentru ei, aici sunt foarte putini imigranti din astia care nu stiu limba deloc, in momentul asta Mara e singura din scoala in postura asta. Copiii vin si-mi spun lucruri despre ea. Ca e draguta. Ca e prietena "cea mai buna" a lui Lily-May. Ca ii ajuta cu diverse pe acolo. In noua cazuri din zece eu nu inteleg ce-mi zic ei. Pentru ca vorbesc stalcit, pocit si incomplet. Vine cate unul cu ciuf blond si incepe sa turuie de parca are diaree la gura. Dau din cap, zambesc, zic da-da, ma uit atent la el sa vad daca nu cumva imi cere voie sa se arunce de pe acoperis sau ceva... si merg mai departe. 

  Ora de pranz e ca o zona de razboi. Timp de o ora nu ai cand sa rasufli. Circa 200 de copii vin, mananca si pleaca. Altii, care au mancare de acasa, vin prin "Hall" (sala mare de gimnasica-adunare-mese) doar daca ies afara la joaca. Daca nu ploua. Altii vin, iau mancarea si pentru ca sunt mai sensibili si nu pot manca in vacarmul ala teribil, merg intr-o sala separata unde este "Lunch Club". Adica mananca undeva in liniste. Cei care-s mici (Reception) nu au voie sa plece singuri inapoi in clasa dupa ce mananca, se aseaza pe jos si asteapta sa-i duca cineva. Noi sau unul dintre copiii mai mari. Copiii mai mari daca ii vad ca sunt mai multi ne-dusi la locul lor, se duc si ii aliniaza si ii duc, fara sa le zica cineva asta. 

  Azi la un moment dat m-am simtit ca la discoteca. Nu, eu niciodata n-am agreat discoteca, e ceva de rau sa zic ca m-am simtit ca la discoteca. Nivelul de zgomot era atat de mare incat am avut momente de blank in care am ramas blocata si n-am mai avut reactie. Niste zeci de guri mici strigau chestii. Eu nu-mi permit sa strig la ei asa ca le las pe colegele consacrate sa faca asta. Gen Tina, o semi-mamaie (nu stiu cum sa-i zic ca nu e nici tanara da' nici baba de tot) mica, uscata, cu dintii galbeni de fumat si vocea dogita. Platinata toata pe un par scurt si sarmos. Cand striga asta odata la ei se face liniste. Pret de doua secunde. Ea da ochii peste cap maimutzarindu-se iar ei pornesc motoarele iar.

  "Are you from Spain?" m-a intrebat unul ieri. Nu, dude, sunt din Romania. "I don't know what that is". E, e ca o tzara doar ca mai proasta, era sa zic... Dupa ce a mancat l-am dus inapoi la clasa si am rugat-o pe profesoara lui sa ma lase cu el la harta. I-am aratat unde e Romania, unde e Anglia si unde e Portsmouth. Si apoi unde e Spania. Profesoara era cumva rusinata, s-a gandit ca m-am ofensat sau ceva... am asigurat-o ca nici pustii de 7 ani din Romania nu prea stiu ce-i aia Anglia la o adica. 

  Nu m-am ferit sa spun de unde sunt de cate ori am fost intrebata. Nu ca nu mi-ar fi rusine pentru ca chiar imi e rusine din cauza unor co-nationali de-ai mei care apar pe la oamenii astia pe la stiri pe aici cam des. Na, ai asa o strangere de inima cand vezi ce le da prin cap sa faca si cum vin aici sa fraudeze statul in diverse moduri. Dar, ca o curiozitate personala, ca sa vad care sunt reactiile, am raspuns intotdeauna repede si zambind. Si nimeni nu s-a uitat ciudat. Nu stiu ce-or gandi ei despre Mara's Mum dar eu ii simt ca ma plac si ma apreciaza. 

  Iar pe Mara toti o adora. Ea e vedeta. Eu sunt Mara's Mum :) Sa zic mersi ca am asa pile!

joi, 5 noiembrie 2015

Portchester Castle

  La doi pasi de noi, un castel din 1100. Cu un copac fabulos, plantat in 1600 de niste olandezi, prizonieri de razboi. Luni am fost in excursie la castel. Marti am avut cea mai frumoasa "sedinta cu parintele" (aici e la singular asta) din viata mea... n-am laudat-o EU pe fi-mea asa cum a laudat-o invatatoarea. Azi am mers la medicul de familie si a fost o placere. Voi detalia in curand. Acum va las cu iarba verde de aici, cu frumosul si bunul din viata: