vineri, 30 decembrie 2016

2016, un an bun pentru noi

  Eu stiu cum e cu anii. Am trait niste 2011 infiorator, urmat de fratele lui 2012. Nici conu' 2010 n-a fost bun... Cand aud lumea acum ca 2016 a fost oribil ma mir si apoi, imediat apoi imi aduc aminte de anii mei rai. Rai. Urati. Fiecare an care trece e ca un om care trece prin viata mea. Unii lasa rele, altii lasa bune. Unii raman acolo cu amintiri frumoase, altii cu urate. Deh, ca in viata.

  Da, s-au intamplat porcisme la nivel international. Dar, ma scuzati, eu am trait 11 septembriele ala din 2001 destul de intens, adica mie atunci mi s-a parut ca a inceput nebunia. Mie atunci mi s-a parut ca se prabuseste totul. Acum inteleg mecanismele si nu ma mai mira nimic. Acum, anul asta, am avut curajul sa merg in vacanta pe coasta Frantei unde s-a petrecut Nisa. Mi-a fost destul de greu. Cu mana pe inima, mi-a fost greu sa fiu toata vacanta atenta daca nu cumva sunt sarita in aer. Pe de alta parte statistica de baza imi spune ca nu se intampla de doua ori in acelasi loc. Creierul de baza-soparla mi-a spus: frica. Eram la Versailles cand un cetatean japonez din spatele nostru a inceput sa URLE. Ba baiatule, sa URLE. Eram spre iesire, tin minte cum l-am strans pe Marius de mana de care ma tinea, am apucat copilul si mi-am bagat carbuni in papuci, asa tare simteam nevoia sa ies de acolo. Ca nu stiam ce urla. Daca urla ala ceva nepotrivit si apoi se arunca in aer? :)))) 

  Dar da, asta e lumea in care traim. Si noi, astia care acum traim in tari din astea dificile... o sa traim asa. Am vrut sa merg la Winter Wonderland, targul de Craciun de la Londra acum, in saptamana asta. Apoi s-a intamplat targul de la Berlin si mi-am bagat pula picioarele imediat! Lasa, nene, ca e bine si acasa :)))) Targ de Craciun imi trebe' mie? Las' asa mai bine cu toate oasele intacte! Pe de alta parte, la modul sincer, oamenii astia englezesti au o securitate aparte. Nu e saptamana sa nu-l prinda pe cate unul care incerca sa faca ceva... Insa s-ar putea ca unii sa le scape. Si trebuie sa fim constienti de asta.

  Asta nu face ca anul asta sa fie urat. E urat pentru cei carora li s-au intamplat lucrurile. Pentru mine, personal, a fost cel mai frumos de la cap la coada. L-am intampinat aici, cu concert Brian Adams (bine dracu' ca n-a murit si ala!) si il petrecem in aceeasi formula de 4, cu mama mea aici, si cu ce naiba de concerte or mai fi anul asta. Si anul asta a fost unul BUN. Simplu. Cald. Induiosator. Cu prieteni care au venit sa ne vada. Cu oameni noi care au venit sa ne vada si sa ne cunoasca. Cu oameni frumosi care ne-au primit incredibil. Cu relaxare. Cu munca multa, multa de tot, dar si cu satisfactii pe masura. Cu invatat de tara noua. Cu lacrimi de bucurie cand vezi copilul fericit la scoala. 

  Poate de asta e un an perfect. Pentru ca a avut un an complet in scoala asta, cu limba oarecum stiuta... si cu o fericire in ea teribila! O mai aud cand citeste cu glas tare in engleza, mi se pare fantastic sa o aud cat de frumos citeste, ce incantata e. Acasa vorbeste romana impecabil, daca se incurca in cuvinte ii explic imediat ce si cum. Incearca sa intoarca niste cuvinte din fraza, dupa topica englezeasca, dar o corectez usor iar cei de la scoala imi spun ca si in engleza, incearca o intoarcere a cuvintelor. Creierul e plastic, mi se pare fenomenal ca isi pastreaza limbile aproape intacte. 

  Are carti multe. Tone de carti in romana si engleza. Regula e sa citeasca din ambele limbi in fiecare seara. Sau o seara una, o seara alta. Profesorii de la scoala sunt uimiti de ea si m-au intrebat cativa daca noi acasa vorbim romana sau cum facem. Le-am zis ca vorbim DOAR romana si ca ea citeste bilingv. Si cu mine prin preajma, daca nu stie ceva, ma intreaba. E drept ca nu i-am dat Sadoveanu :)))) I-am dat carti contemporane, aceiasi autori pe care ea ii stie de aici, doar ca in romana :) Asa ca anul ei a fost unul bun, fericit! Exista aici carti despre matematica, fizica, chimie... In timp ce eu scriu asta ea citeste primul volum dintr-o serie matematica pentru copii :) Si nu s-a culcat pentru ca "e prea tare cartea astaaaa!"

  Faptul ca i-au venit si bunicii paterni in vizita, a incantat-o foarte tare! Credea ca n-o sa ii mai vada prea curand. Mama vine mereu si vrem sa o mutam de tot aici, doar sa vrea si ea sa se lase :))) Am o liniste in cap si-n suflet cand o stiu pe mama in casa aici, cumva nu ii mai port grija, nu mai e departe, nu imi mai e teama pentru ea. Si e inca un om pentru Mara, iar asta inseamna enorm. Ca sa nu mai zic ca e inca un om pentru mine :)

  Deci zic ca 2016 a fost un an foarte, foarte bun pentru noi. Ceea ce va doresc si voua, tutuor celor care cititi aici, din suflet! Daca n-a fost asta, o sa fie urmatorul! Trebuie doar sa aveti putina rabdare. Va multumesc din suflet ca-mi cititi gandurile.

 Va pupam!
                                               Albuletzii

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Regăsiri

  Anul asta mi-am regasit spiritul Craciunului. Ala pe care mi-l mancase Romania cu colindatorii ei spagari care buseau cu picioarele in usa la 10 noaptea si-mi speriau copilul. Cu nebunia de pe strazi si din magazine, cu tot ce inseamna "sarbatori" romanesti. 

  Anul trecut eram inca zapacita de aterizarea in Anglia, am adorat Craciunul ala, mi s-a parut atat de liniste si parca mi-a parut rau ca n-am trait-o mai din plin, nu stiu cum sa zic... Asa ca anul asta, la 1 octombrie cand s-a dat startul la decoratiuni prin magazine, am mers cu fluviul numit "Craciun englezesc de trei luni" :))) Am observat tot procesul, toata institutia, toate detaliile. Am trait din plin fiecare renuletz care-mi aparea in cale. Am zambit fiecarui om cu plovar de Craciun. Am purtat la scoala 3 zile o bluza rosie cu stele argintii de Craciun. N-am ajuns inca la nivelul de bentita cu urechi de ren da' la anu' cred ca o sa reusesc :)

  Mi-am regasit placerea de a cumpara cadouri. Pentru ca am putut sa o fac fara sa conteze cati bani dau. Nu va ganditi la chestii uriase... pur si simplu am putut anul asta sa dau deoparte orice factor financiar ar implica niste cadouri normale pentru toata lumea. Adica orice am vrut am luat. Mai ales pentru Mara. Drept pentru care, diseara, bradul nostru s-ar putea sa nu se mai vada de pachete. Note to self: data viitoare, impacheteaza-le naibii cand le cumperi, pe rand, asa... am bagat azi un maraton de impachetare care m-a rupt de shale :)

  Mi-am regasit placerea de a-mi cumpara mie chestii. Luna asta, pe motiv ca sotul meu de obicei nu se prea pricepe sa-mi ia chestii si a cam renuntat sa incerce, am avut motiv sa-mi iau tot ce imi doream. Pe sistemul las' ca pun cutia goala sub brad pe 24 si ma fac ca a venit Mosu'. Iete asa! Bineinteles ca tot chestii de bucatarie mi-am luat, ba un robot, ba niste cutite, ba... damblalele mele s-au indepartat de mult de bijuterii si haine :))) Tehnologiile pentru bucatarie ma fac sa am un mic orgasm cand le vad. 

  Mi-am regasit prieteni vechi pe care ii credeam pierduti in neant. Am cunoscut oameni noi de care mi-e un drag de mor! Mi-am regasit puterea de a avea incredere. Nu atat in ei cat in mine. Am acceptat ca trebuie sa am incredere in oameni. Nu pot sa traiesc altfel. Trebuie sa fiu mereu eu, cea plina de incredere, am stat destul in "toti o sa ma raneasca". Imi ajunge. Si daca o sa ma raneasca, o sa-mi treaca. Aia e. Nu se moare din asta. Dar mori in tine daca nu incerci si daca ajungi sa crezi doar rau despre oameni.

  Cea mai importanta regasire a fost aceea a omului pe care-l iubesc de-o viata. Care a fost in concediu saptamana asta si mi-a facut niste surprize importante. Ne-am regasit impreuna, noi, aia doi de acu' 20 de ani. Ne-am uitat cu atentie unul la altul si am aflat ca inca suntem ca unul. Incheierea perfecta pentru un an perfect. Ceea ce va dorim si voua!

  Craciun Fericit!

O, brad cu ochi! :)))


  

joi, 15 decembrie 2016

Cel mai frumos cadou

  Pentru mine cadourile nu inseamna doar cadouri. Adica doar daca imi cumperi ceva aiurea, ca sa fie la numar... nu prea ma impresioneaza. Pot sa zic ca mama e de "vina". Mama mea batea orasul luni de zile, ca sa-mi ia mie cadouri de Craciun. Pe vremea cand nimic nu exista nicaieri iar ea nu avea "pile" la magazin! Atentie, mamelor din lumea-ntreaga... cu cat va dati mai tare peste cap in copilarie, cu atat omul va iesi mai "pretentios" la final :) Adica va astepta mereu ca cineva sa se gandeasca la el la fel. 

  Din cauza asta, eu si azi cred ca un cadou trebuie sa fie gandit. Trebuie sa te gandesti intens la omul ala. Chiar daca nu il cunosti. Daca il cunosti, ar trebui sa fie simplu, pentru ca azi nu mai traim in comunismul-cel-gol-in-magazine. Daca nu il cunosti... atunci e mai complicat. Sa faci tot posibilul pentru un om pe care nu-l cunosti indeaproape, mi se pare minunat. Sa faci mai mult decat posibil pentru cei apropiati tie mi se pare la fel. Craciunul pentru mine e despre cadouri. Nu are treaba cu "dumnezei" si nasteri din virgine. Are treaba cu a face, macar o data pe an, ceva deosebit pentru cei din jur. Aia apropiati, aia mai indepartati... Sa donezi jucariile si hainele care nu-ti mai trebuie celor care n-au. D-astea. 

  Astazi am primit cel mai frumos cadou din viata mea. Cel mai "gandit" cadou din viata mea. Esenta unui cadou este gandul la omul ala. Esenta unui cadou nu este banul. Nu este valoarea lui monetara. Un cadou te poate dobori din picioare prin simpla lui gandire. Faptul ca omului aluia i-a pasat de tine incat sa-ti ia ceva ce chiar se potriveste cu tine. Doar ca te duci la  magazin si cumperi ceva, nu inseamna mare lucru. Cadoul ala trebuie sa fie asortat cu omul ala, sa i se puna pe suflet. Pentru ca te-ai gandit la el. 

  Cand aveam 18 ani, Marius mi-a cumparat o helanca gri. Pentru ca imi place culoarea si pentru ca incepeam sa am mari probleme cu gatul si infectiile la amigdale si simteam mereu nevoia de bluze pe gat. Cadoul ala m-a impresionat. Pentru ca era despre mine. Si pentru ca el isi petrecuse minim 15 minute gandindu-se la mine. 

  Azi am primit ceva asa, ca helanca aia. La Secret Santa de la scoala. Asta cu secret mie mi se pare o aberatie totala, adica de ce ar fi secret? La ce-ar ajuta asta? Nu se bucura corect nici cel care primeste nici cel care ofera. Ma rog, trecem peste... Azi, mai precis in ultimele saptamani, doamna care anul trecut a fost teacher assistent la clasa Marei, doamna cu care eu mergeam anul trecut la inot cu copiii... a primit numele meu din traista cu nume. Si s-a gandit la mine. Pentru ca ne-am petrecut niste timp impreuna mergand cu copiii la inot si pentru ca m-a intrebat de unde vin, si pentru ca m-a ascultat si probabil chiar m-a indragit... mi-a facut un cadou. 

  Adica l-a facut ea. Regula lu' Secret Mosu asta e sa fie de maxim 5 lire cadoul. Asa ca ea, s-a gandit la mine, la familia mea, m-a spionat nitel pe Face Book ca sa afle informatiile, si a facut asta:


  Bucatica din harta Romaniei care include Ploiestiul, si numele noastre din litere de Scrabble.  Cand am deschis cutia si am vazut numele lui Marius scris, era sa lesin! La propriu, am avut asa ca un soc electric de incantare absoluta. Stiam cine e Mosul pentru ca pe eticheta scria "Craciun Fericit" in romana si ea imi daduse ieri o felicitare pe care scria la fel. Aici, de orice sarbatoare, exista institutia numita felicitare. In plic. Si scrisa de mana :)

  Mi-au dat lacrimile, ea nu era acolo, a trebuit sa fug ceva vreme prin scoala ca sa o prind, intr-un final, sa o imbratisez si sa radem impreuna. Cand a vazut Mara cadoul a avut o revelatie "aaaa, d-aia m-a intrebat pe mine intr-o zi, cum il cheama pe taaaaaaaatiii!" :)))))) Saraca, ea a intrebat-o, dar la raspunsul MARIUS, femeia a fost blocata. Ca n-a stiut cum naiba s-ar putea scrie asta. Asa ca m-a cautat pe FB :)))

  Am plecat de la scoala zambind larg. Asa, a prost, pardon, a fericit. Am mers asa pana acasa, cumva moaca nu putea sa-si revina, imi apareau oameni in cale si ma straduiam sa nu mai ranjesc pe strada ca nebuna. Dar, adevarul e, ca acest om, mi-a oferit azi un cadou fantastic. Cadoul de a se fi gandit la mine, io, asta, neica nimeni, cu familia mea si originile mele. Io, asta, care am voluntariat un an ca sa merg cu ei la inot si care am invatat-o unde e tara mea pe harta. Nu stia multe despre mine, stia mai multe despre copilul meu, ca i-a fost profesoara la clasa un an scolar... 

   Dar ea s-a gandit la mine. Pentru ca m-a indragit. Si la noi. Si ne-a impletit numele intr-un fel care m-a facut sa ma bucur enorm!

luni, 12 decembrie 2016

Despre subalterni

  Vineri Mara a venit trista rau de la scoala. Mi-a intins in liniste o scrisoare, mi-a zis ca ea a plans cand li s-a spus la scoala. M-am speriat, am luat-o repede... eram anuntati ca profesoara ei de anul trecut, tipa extraordinara care a introdus-o in lumea si limba engleza, care a imbratisat-o de mii de ori, oricand avea nevoie... pleaca la alta scoala.

  Nu e ca si cand Mara acum o vedea prea des. De departe si in fuga. Dar stia ca e acolo. Era, cumva, stalpul ei. Mica ei lume a fost zguduita la auzul stirii. Eu am inghitit in sec si nu m-am mirat. Eram sigura, stiam clar motivul pentru care pleaca K. Directoarea scolii s-a transformat in decurs de un an. Intr-un fel de mic Hitleras, e doar o aroma de nazist, o idee, un vis de departe al dictatorului. Dar pe care eu il simt si-l cunosc mult prea bine. In octombrie 2015 cand am ajuns eu la scoala ca angajata, tipa asta era extrem de deschisa, de apropiata, de onesta. Zambea in mod sincer. 

  Din primavara lui 2016 a inceput sa se transforme. Pur si simplu a inceput sa ranjeasca in loc sa zambeasca. Stiti diferenta, nu? Ea este directoare aici de 4 ani si ceva, nu e ca si cand a venit, s-a prefacut nitel si apoi pac, a inceput sa o ia razna. Razna a luat-o anul asta. Si, cum sa va zic, "razna" asta, mie, ca romanca... mi se pare mizilic! :))) De ce? Pai cum de ce? Eu am vazut si-am auzit la viata mea muuuuult mai rau, ea nu face "mare lucru" daca e sa o luam pe o scala a traumatizarii subalternilor. Noi suntem invatati cu sefi care sa ne urasca. Sa ne dispretuiasca. Sa ne injure direct! Sa scuipe pe noi. Sa considere ca ei sunt dumnezo' pe pamant si mai buni ca iei nu ie...

  Eu am vazut-o si-am simtit-o imediat pur si simplu din cum a inceput sa se poarte cu noi, personalul de la pranz. In toamna ne-a dat o matura cu coada de 2 metri lungime, cica pe rand sa maturam de frunzele cazute (deci alea care cad zilnic si-s spulberate de vant niste luni de zile :)))) tot terenul de sport. Adica in ora aia noi trebuia sa avem grija si de copii si sa maturam o tarla cat juma' de teren de fotbal. Acu', femeile astealalte au fost asa de socate incat o luna mai tarziu una dintre ele si-a anuntat demisia. Eu am ras cu lacrimi doar la ideea de a matura ceva in plin vant de Portsmouth, am facut misto cu Carole vreo saptamana, m-am facut ca si dau cu matura o data si cam aia a fost... episodul matura s-a incheiat apoteotic asa cum incepuse. Doar ca englezoaicele au fost socate! La modul real. 

  Nu pentru ca sunt lenese. Deloc! Ci pentru ca era o cerinta atat de cretinoida in conditiile in care aici bate vantul cu suta la ora toamna... incat s-au simtit umilite. Adica, nene, asta face cumva misto de noi? Ele nu-si pun o secunda problema sa nu faca ce li s-a zis! Nici macar o secunda. Daca seful zice, facem. Dar daca zice ceva stupid, ne dam demisia! Eu una radeam si le tot ziceam ca eu chiar n-o sa matur terenul de sport si ca nu pricep de ce n-o informam impreuna pe doamna directoare ca nu scrie in fisa postului asa ceva! Eeee, pentru ca in fisa noastra scrie o suma de activitati si la final "si alte activitati la discretia directorului scolii", deci la o adica puteam fi chiar concediate daca nu fluturam frunze in vant in timp ce alte frunze picau voios din copaci :)))) Femeile chiar se gandeau cum o sa se lupte cu matura aia, cea care si-a dat demisia este, jur, jumatate cat matura! N-are un metru juma' femeia, iar coada aia imi trecea mie bine de cap :)))) Mie mi s-a parut total hilara situatia. Ei nu!

  Asa si cu K. care pleaca acum si pe care azi am intrebat-o sincer si verde-n fata daca pleaca din cauza atmosferei naziste care s-a instalat. A ras si a zis ca da. Ca nu mi se pare doar mie. Ca nu are sens. Ca e nasol sa nu te simti apreciat si sa ti se dea de facut mult mai mult decat este cazul dupa care sa fii biciuit. I-am explicat in detaliu cum am vazut eu schimbarea asta, i-am dat exemple clare din scoala si a ramas uimita de observatiile mele. I-am zis ca eu am mai vazut dictatori si stiu din prima cum arata unul. Si ca-s atenta si la comentariile din scoala, aici oamenii astia chiar sunt o familie intre ei, asa... chiar daca vorbesc in soapta cateodata, tot ii aud. Ba pe unii i-am vazut si plangand. Si nu erau copii. 

  Imi pare tare rau ca pleaca K. Si ca am avut dreptate, scoala se va transforma in ceva ce nu-i la fel... nu stiu ce a apucat-o pe directoare in afara de dorinta enorma de a primi calificativul de "Outstanding School" de la Ofsted. Eu ii inteleg dorinta dar ea nu intelege ca oamenii o pot face sa se indeplineasca. Nu ea. Nu regimul dictatorial. Ci ea, prin management. Nu prin micro-management cum face de la o vreme, tot incearca sa ne arate ea la toti cum sa ne facem treaba si o face in mod total condescendent. Si nicidecum prin comportament urat fata de angajati, am auzit comentarii despre niste racnete catre profesori. Pentru ca englezii nu inghit asa ceva! Tot articolul asta e legat de chestii citite in ultimul timp despre dictatorii-sefi-de-spitale de prin Romania. Si angajatii care tac, stau si iau pana lesina. 

  Englezul? Politicos iti da buna ziua, isi baga picioarele si merge mai departe. Si, cum mi-a zis K. azi... "mergi uneori in alta parte si, poate e mai bine, dar poate e mai rau, orice se poate intampla... dar e de datoria mea sa incerc!".

luni, 5 decembrie 2016

Blocaj de 14 lire

  M-am apropiat de aparatul de pe strada care ofera mici jucarii contra unei monede de 20 de pence. Niste maimutze minuscule care au incantat-o teribil ieri, si-a luat doua din banii ei si a discutat apoi cu ele toata ziua. Are aproape 10 ani dar este foarte copilaroasa si jucausa, iar eu ma bucur ca-i asa. Soarele ma batea in ochi, am scos cinci monede din buzunar si am extras cinci maimute minuscule din aparat. O sa i le pun in pantofi diseara. Aici e cald, nu avem ghete sau cizme. Mos Nicolaie va trebui sa se descurce cu pantofii de scoala. Si cu Skecherii de alergat. Bucurie de o lira. 

  Aseara am avut un blocaj. Fantomele tarii care nu mai e, sunt prezente inca in creierul meu. Ni s-a spus de la scoala ca vinerea asta au "Greek Day", sa vina imbracati in zeul lor preferat, o sa fie mancare greceasca si alte nebunii. De la ora 2 o sa mergem si noi, parintii, sa terminam impreuna cu ei vazele grecesti pe care si le-au facut in ultimele 2 saptamani. De cateva zile de cand a venit cu scrisoarea acasa o munceste gandul ca nu are cu ce se imbraca. Vrea sa fie Artemis, tanti vanatoreasa cu arcul, manevratoarea lunii si a stelelor... A cautat toate toalele prin casa, a devastat toate dulapurile, a ridicat din umeri, a intrebat din priviri cu ochii aia mari. Pentru ca am fix doua maini stangi cand e vorba de croitorie, chiar nu ma puteam aventura sa transform un cearceaf sau o perdea in ceva. Pentru ca nu-s in stare, urasc lucrul manual, mai bine ma intzepi in ochi cu o surubelnita decat sa ma pui sa fac asa ceva!

  Asa ca am intrat pe net sa vad ce gasesc. Si m-au socat preturile, cu transport cu tot bateam in 14-15 lire. Enorm! M-am enervat! Prea multi bani, mama, pentru ceva ce porti o data! A fost de acord cu mine, a zis ca-s prea multi bani si s-a retras trista. Mi-a parut rau in secunda aia. Mi-a parut rau de prostia mea. Da, tinem de bani, avem mare grija de ei, am trecut impreuna peste momente in care nu aveam bani deloc, in care calculam ce si cat pot lua de mancare. Am avut momente de turbare cand scoala de stat romaneasca ma punea sa duc hartie igienica, sa cumpar manuale, caiete, tot... Acum primeste tot de la scoala. Scoala nu ne cere nimic, decat sa-i lasam sa se distreze si sa invete jucandu-se! Iar eu? Eu ma blochez la 14 lire? 

  Pentru ca da, am avut in gand "fir-ar sa fie, de ce ma pun astia sa fac asa ceva? ei nu se gandesc ca n-am costum?" Pai nu se gandesc, ca poti sa faci, poti sa gasesti, la naiba, cum sa se gandeasca la asa ceva? Ei se gandesc sa-i distreze pe copii. Sa-i invete chestii. Sa-i bucure la scoala. Sa plece astia de acolo incantati, sa iti povesteasca trei zile ce misto a fost. D-astea. Eu? Eu m-am blocat in "fir-ar a dracu' de carpa de plastic pe care o sa o porti o singura data"... acolo am ramas. Pentru ca vad in jur multi romani care odata relaxati in lumea de aici, ajung sa arunce bani. Si da, e simplu sa dai in partea cealalta. E atat de simplu. Cand nu te mai agiti despre cat costa intretinerea, curentul, gazul, chiria, telefonul, uniforma, manualele, benzina... cand toate astea pur si simplu dispar... te scapi in bani. Si ajungi sa zici "eh, doua lire, e un nimic", apoi "eh, 20 de lire, ce-are?"... si tot asa.

  Si asta nu e ok, ca nu mai ai 20 de ani si ai de luat si o casa aici, ai de cladit viitor pentru copil, nu are sens sa spargi banii aiurea. Dar nici sa te agati de 14 lire ca si cand ii faci sa plateasca pe idiotii care ti-au mancat zilele in Romania. Ca aia nu platesc, aia sunt tot acolo, vin acusi alegerile si-or iesi iar tot "ai lor"... viata merge inainte. Dar vine ziua de vineri cand copila asta merita si ea sa se imbrace in Artemis, sa-si ia arcu' in carca si sa se duca la scoala ca o duamna, cu geaca de iarna peste rochia de zeita :))))))

  Azi dimineata m-am trezit si i-am comandat plasticosenia de 14 lire, doar ca am gasit-o cu 12 asa ca chitroasa din mine s-a simtit chiar victorioasa :))))) In rest, doua palme in fata oglinzii, cucoana, ca prea esti tampita uneori! 

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Nimic interesant

  Mi-a adus fi-mea o viroza. Dupa ce ca ma luptam din nou cu o criza alergica de provenienta necunoscuta, am bagat o viroza care era sa ma doboare. Am tremurat voios intr-o noapte vreo doua ore in asa hal incat am crezut ca-mi sta inima. Bai nene, m-am speriat! Faceam ca o papusa manuita de un papusar cu Parkinson, nu ma puteam opri sau controla in nici un fel, mi-am descoperit muschi in tot felul de locuri ciudate. 

  Asa ca am stat acasa trei zile, prima data cand lipsesc atat de mult de la scoala. La intoarcere toata lumea, absolut toata lumea care mi-a iesit in cale m-a intrebat ce fac, daca-s bine, ce-am patit. Cum nasul statea sa imi cada si era de un rosu demn de Rudolph, era destul de evident ce-am patit. Umbla tot felul de carcalaci prin scoala, ii pescuim care mai de care, au lipsit si cateva profesoare, totul a fost intr-un haos generalizat saptamana asta.

  Aici a venit Craciunul. Inca de la 25 noiembrie cand se aprind luminile de Craciun... ca sa nu zic de la 1 octombrie cand apar produsele de sezon pe rafturi. La 1 decembrie s-a dat drumul la colinde si muzica de Craciun in magazine. E cumva asa, ireal, toata lumea e in spirit, ii vezi si pe strada cu cate un fes in cap de iti vine sa te duci sa le arati nitel calendarul ca poate s-au incurcat si-au rupt 2-3 pagini deodata din greseala :))) Cumva nu e deranjant, nu iti bate nimeni cu picioarele in usa la toate orele ca sa iti raga "colinde" contra cost, nu tipa nimeni pe strazi diverse, colindele din magazine sunt in surdina. Traim un Craciun prelungit. 

  Sambata trecuta am fost la Muzeul National Moto unde, bineinteles, iar ne-am socat de catralioanele de masini si utilaje reconditionate. Pe aceeasi proprietate este si mini-palatul lordului care detine chestiunea, l-am vizitat nitel si pe ala la ceas de seara... senzatia a fost extrem de stranie, in interior facusera focul cu lemne, mirosea puternic, era liniste si cald iar 3 personaje imbracate de epoca te intampinau la intrare. Puteai sa juri ca ai pasit inapoi in timp...

Masini din filme

Zona Top Gear cu masinile distruse de ei, foarte funny!



in caz ca vreti sa aflati 



cel mai mare brad ever

castelutul