Un an și nouă luni. Și o găleată albastră.

  Azi avem un an si noua luni de cand ne-am mutat in Anglia. Io cu fi-mea, ca Marius a sarit de doi ani pe 11 aprilie. Azi am si multa fericire in cap si in suflet, iar m-au socat oamenii de prin preajma, in mod placut.

  Ieri, pentru ca era ultima mea zi la scoala, ma asteptam sa mi se inmaneze in mod oficial un buchet de flori si o felicitare. Asta se face pentru cei care pleaca, fie din cauza de demisie, fie din cauza de sarcini sau alte chestii. Ma asteptam la asta. Ce nu ma asteptam sa se intample era ca directoarea adjuncta pe la care m-am oprit la sosire sa ii zic si eu toate cele bune la despartire (sefa mare a fost plecata saptamana asta) sa ma ia de o mana si sa-mi zica "auzi, vezi ca o sa te faca astia sa te simti cumva, ca ti-au pregatit ceva in cancelarie". Eee, ma gandeam eu, a ajuns Carole cu buchetu' inaintea mea...

  Cand colo, in cancelarie, Sue, cealalta colega mai in varsta cu care am lucrat indeaproape la clasa Reception anul trecut, cu oarece tendinte de a lacrima, mi-a inmanat cu un zambet pana la urechi o... galeata. Nu, serios, o galeata. Plina cu cadouri. "De la fete" a zis ea, dar eu stiu ca-s de la ea si de la Carole :) N-a mai trecut bine o secunda si m-am pomenit cu Carole in carca mea, m-a luat, m-a pupat, mi-a dat alt cadou. De la ea personal. Ei na, deja imi dadusera lacrimile si-mi blestemam in gand pornirea de a ma fi dat cu rimel tocma' azi :) 

  Io, fata constiincioasa, vazand galeata ca e ca cele ale scolii, am crezut ca au pus oamenii chestiile acolo si ca tre' sa duc galeata inapoi! Deci m-am dus la vestiar, am varsat continutul intr-o punga si, cum ma intorceam eu asa cu galeata in brate, m-a prins Sue pe culoar si mi-a zis ca nuuuuuuu, galeata e a taaaaaaa, o sa vezi de ce cand deschizi cadourileeeeee! :))) Galeata e in scop de gradinarit, toate cadourile erau in scopul asta pentru ca le-am povestit isprava cu gradina, deci mi-a luat femeia multe chestii mici, le-a ambalat individual si le-a pus in galeata. Cam asa: 

galeata plina cu dragoste!

  Dupa ce au mai venit niste oameni sa ma pupe, ne-am dus la treaba. Eu, siderata. Atatia "well done" adica "bravo" n-am auzit in toti cei aproape 38 de ani ai mei cumulati (apropo de asta, ieri am avut in cap mereu faptul ca in 16 ani de scoala n-am auzit vreun well done, si in rest cam deloc, spuneti asta copiilor, lasati prostiile de parenting modern, care va indeamna sa nu cumva sa ii laudati, si laudati-va copiii ca sa nu ajunga ca noi, o suma de insecuritati ambulante!). Atatea felicitari sincere, pupaturi, strangeri de mana, privit in ochi si adus aminte de chestii, schimbat de numere de telefon... Mi-am petrecut ultima ora acolo zambind ca proasta. 

   Cea mai misto conversatie a fost in clasa cu copiii cu care stateam la pranz, cand sa plecam, Luca mi-a zis "multumesc si ne vedem luni" (da, aici si oamenii mici si cei mari le multumesc celor care vin pentru tura de pranz).... Eh, nu ne mai vedem luni, ca e ultima mea zi aici. Aaaaa? Dar cum, de ce? Mai erau doar el si inca o fetita ramasi in clasa, m-au intrebat unde ma duc si ce o sa fac. Apoi fetita m-a intrebat "tu esti mama lu' Mara, nu?" Daaa, io sunt aia. La final, Luca (un baiat de 9 ani fantastic de frumos, blond, cu parul lung si geaca de piele de rocker-motociclist) a tras concluzia: "well, that's perfect! I allways knew you are smart!" :)))))) Oh, senchiu veri maci, mai diar roaker!

  Am plecat de la scoala cu ochii in lacrimi, exact asa cum am ajuns la scoala asta prima data. Cand m-am dus sa o duc pe Mara la inscriere. La iesire, am mers la Rosie de la office, care ne-a intampinat atunci, si i-am spus ca n-o sa isi imagineze vreodata in viata ei cat de mult a contat pentru mine felul in care ea ne-a primit. Pac, alte lacrimi... sa le sugem cum zice fi-mea cand vrea sa se abtina din plans... Am iesit din scoala cu galeata mea albastra in brate, mi-am dat jos legitimatia si fluierul si mi s-a amestecat in mine, din nou, ideea de ah, ce trista sunt ca plec cu cea de awww, ce fericita sunt pentru noul job. Nu te poti decide deloc! 

  Dupa scoala am avut o programare la fel de dubioasa. La coafor! :)))) Cine ma cunoaste stie ca nu ma inghesui la asemenea chestii, imi place mult sa fiu tunsa de altii dar in Romania inevitabil eram tunsa prost, singurele tunsori decente au provenit de la frizerii de masculi. Ma rog, acum am zis sa merg sa ma indrept la tunsoarea pe care mi-o oferisem ca de obicei singura, in baie, cu foarfeca cu care uneori tai si friptura, dar nu recunosc nimic! Asa ca zic ia, cu ocazia faptului ca de marti incolo tre' sa arat si eu ca o fiinta umana, daca tot incep noul job... sa-mi fac o programare. Eram cu asteptari minime spre zero. Dar a fost magnific. Am nimerit o tanti care stie meserie, pentru ca aici scoala de taiat par dureaza niste ani, si care, ca orice englez, nu s-a speriat-oripilat-scarbit-uimit-umplut de mila de faptul ca intregul meu scalp e acum plin de placi psoriatice. 

  Femeia asta m-a tratat cu o atentie si o blandete... a fost incredibil! Am ras impreuna despre cat de prost ma ciuntisem eu, mi-a povestit chestii, m-a spalat pe cap inainte cu un sampon natural care mi-a calmat ranile, mi-a dat si o sticluta cu ulei sa ma dau pe ele, deci asa, exact cum ar trebui sa fie acest serviciu oferit clientului. Nu, aici nu se da "bacsis" la coafor. Aici se da cu cardul la doamna. Si atat. Nu se baga in buzunar, nu se "lasa atentii" printre perii si foarfece. Nu, aici te simti om. Femeie, mai exact! :))))

  Dupa mareata zi de ieri, azi am mers la gradina de unde tot mancam ceapa verde foaaarte buna, azi am gustat si o ridiche, a muncit saracu' Marse de i-a iesit pe nas, dar ne-a prins bine o jumatate de zi in soare, printre plante, flori si pamant care miroase a gradina. Avem iazul plin de mormoloci deci productia de broaste e de anvergura :) Si avem si multi nuferi care au inviat daca am curatat baltoaca, asa ca s-ar putea sa am si o floare daca am noroc :) 

Ieri, dupa tuns :))))) Azi sunt cu el iar natural-vraiste, ca deh, coafaju' nu tine, e doar asa degeaba :)))) Doar pentru poze!

  Acum o astept pe mama sa vina de la aeroport, am convins-o sa vina o tura si pe aici inainte sa inceapa nebunia la 2 Mai. Sunt asa de fericita ca vine, iar Mara tzopaie incontrolabil de cand a auzit ca vine Nanutza-Nanuscha-Nanisoara MEA asa cum o alinta ea :). Da, deci fericire cap-coada! Ceea ce va dorim si dumneavoastra! 

                         Multe galeti albastre, va doresc!

  

Ultima saptamana si noi inceputuri

  E ultima saptamana a mea la scoala Marei de acum. Nu imi imaginam ca o sa fiu atat de emotionata sa plec de acolo, si nici ca toti cei care imi ies in cale o sa imi zica ca o sa le fie dor de mine. Si cand vezi oamenii ca se emotioneaza si ca se bucura pentru tine, e o senzatie de ireal. 

  Draga mea de Carole mi-a zis ca o sa ii fie dor de mine si ca "it's an end of an era"... am intrebat-o despre ce epoca vorbeste si mi-a zis ca cea a rasului cu mine zilnic. E, m-am cacat pe mine, pentru ca si ea a fost la fel pentru mine. Ne-am imprietenit. Insa toata lumea a fost asa draguta, vin oamenii la mine sa-mi zica ca le pare rau ca plec, chestie care e frumoasa in sinea ei. Si care ma emotioneaza. Ca na, nu ma asteptam ca la 2 luni dupa ce m-am dat jos din avionul ala eu sa am job intr-o scoala. Fie el cat de mic. 

  M-a ajutat enorm sa inteleg sistemul de invatamant si sa vad cum sunt englezii la ei acasa. M-a ajutat enorm sa o pot ajuta pe Mara la randul meu, sa ii pot explica cine si de ce face lucruri, cine ce rol are acolo, cine e bine si cine e mai putin bine. Voluntariatul la inot a fost la fel de util pentru ca am vazut ce inseamna o scoala pentru copii cu nevoi speciale, scoala de copii mai mari. In ziua in care am fost imbrancita de era sa-mi las creierii pe asfalt, de catre un elev entuziast, care era de doua ori cat mine am stiut ca nevoile speciale sunt pentru oameni speciali. N-as putea sa lucrez intr-un astfel de loc niciodata. Oamenii aia sunt supra-oameni. Sunt niste Supermeni fara chilotzii trasi peste nadragi, va jur!

  Dar toate mi-au ajutat. Munca cu Andrei timp de 3 luni, afterschoolul care mi-a mancat spatele si picioarele pentru ca alergam timp de 3 ore in continuu, 2 zile pe saptamana... Toate m-au ajutat sa inteleg. Sa invat. Sa pricep. Sa pot sa pronunt si eu ca ei, sa prind melodia british fata de cea americaneasca pe care o practicam cand am ajuns aici. Sa prind expresii, denumiri, prescurtari. A fost o experienta incredibila, in primele doua luni credeam ca o sa mor de inima de cate ori un copil imi vorbea si nu pricepeam absolut nimic. Apoi am inteles. Am inteles ca "puddin'" nu e "budinca" cum stiam eu din carti. Ca e desert, de orice fel, inclusiv fructe. Am inteles ca "sort out" inseamna sa "ii rezolv eu cand se cearta", am inteles ca "a cuppa" e o cana de ceai sau cafea. Obligatoriu cu lapte! 

  Am pandit mult noul job, pentru ca mi l-am dorit din start. Azi am mers la sedinta de introducere sau "induction" cum ii zic ei. Apropo, acum un an si 9 luni cand mi-au zis de induction ma gandeam la ceva motoare, baterii, curent electric (aici e sotul meu de vina, care tot zice chestii dubioase despre d-astea!), chiar nu pricepeam ce naiba vor sa zica! :)))) Cum adica sa "ma induca"? In eroare? :)))) Este momentul de dupa ce ai luat un job, in care ti se explica cam ce ai de facut, care sunt politicile companiei, ce ai voie sau nu sa faci, ce trebuie sau nu sa faci.

  Azi, pret de trei ore, am discutat cu noua mea sefa, o tipa care seamana izbitor cu o veche prietena de familie de-a mea, mutata in Germania acum 30 de ani. Cea de aici e din Elvetia, mutata aici cred ca tot acu' vreo 30 :)))) Probabil m-a lovit accentul pentru ca si prietena romanca plecata acolo are acest accent in romana, si doamna asta il are in engleza. Fantastic! Si cum seamana ele si cum sunt asa cam la fel de simpatice. M-am simtit ca acasa acolo, mi-a parut rau ca tre' sa plec. Evident eu n-o sa merg acolo la munca zilnic, pentru ca o sa merg la scoli. Dar sunt intalniri si sedinte periodice cu colegii si sefii, asa ca ma mai duc! Mi-a placut! :))))

  Ne-a povestit enorm de multe lucruri, ea lucreaza in divizia asta de 20 de ani. A vazut sute de cazuri de copii de toate natiile. Suntem acum 35 de asistenti bilingvi pentru Portsmouth. Doi pe limba romana. Primesc asistenta din partea primariei scolile care platesc "abonament" pentru asta. Din asta suntem finantati majoritar. Deci daca ai un copil la o scoala care nu iti aduce BLA (bilingual learning assistant) la copilul nou venit, inseamna ca scoala aia nu are abonament la EMAS! Eu nu stiam asta inainte sa vin, am aflat cand au venit sa o evalueze pe Mara la scoala, acum as putea sa informez pe toata lumea ca atunci cand cauti o scoala pentru copilul care nu stie limba, tre' sa cauti una care are abonament la Primarie :)

  Multe lucruri am aflat azi, inclusiv despre mine. Limba engleza-britanica-reala mi s-a asezat in cap suficient de mult incat sa pot sa ascult in engleza pe cineva, sa raspund imediat, in timp ce notez in romana in agenda! Da, este o realizare, acum un an cand lucram cu Andrei, daca vorbeam cu el si cineva ma intreba ceva din clasa, dadeam sa raspund in romana :)))) Sau invers! :)))) Sa si scrii in acelasi timp in limba ta (ca nah, asa imi vine), este perfect! Am ajuns sa nu mai am emotii ca va trebui sa vorbesc cu cineva la telefon si ca nu voi intelege accentul minunat-portsmutean! M-am reglat. Dupa ce am facut si trainingul cu tanti de la Glasgow, nu mai am emotii de nici un fel, m-am lecuit! :)))) Asculta 7 ore in continuu o scotianca care iti explica despre primul ajutor pediatric si nu mai ai nici o dilema! :))

  A fost o zi minunata! Pana vineri sunt inca la scoala Marei, de martea viitoare merg la scoli impreuna cu alt BLA cu experienta, in fiecare zi cu altul pe alta limba, de la chineza la bengali, romana, franceza si araba. Mi se pare minunat ca o sa cunosc atatea natii de oameni, atatia imigranti ca si noi, atatia oameni care au ales altceva pentru ei si copiii lor si atatea culturi diferite. Suntem 35 de asistenti care acopera 24 de limbi! Sunt foarte emotionata si mi se pare fabulos! De pe 8 incep singura pe la scoli. Atunci sa vezi emotii! 

            Azi, la Primarie, cea veche, istorica, cea noua e langa ea :)

Despre cum sa incalci regula

  O sa las aici aceste ganduri despre oameni nebuni. Daca doi copii de 12 si 13 ani mor in avalansa in Romania, langa CINCI adulti dupa ce adultilor li s-a dat avertisment de avalansa si salvamontul le-a zis sa NU, atunci este clar ca adultii aia tre' sa cam mearga la puscarie. Cica e un "sport" pentru copii mici, alpinismul montan. Dude, ala e un sport pentru adulti mari si doar pentru cei inteligenti si foarte puternici! Asa cum e si inotul! Si alte sporturi extreme in adancul naturii. Am zis! Eu am vazut la viata mea cum arata valuri de 3 metri inaltime! Nu mi-as duce copilul in ele, asa cum nu mi-as baga copilul in apa daca el urla, dar eu sunt cumva speciala :))))

  Daca salvamontul ti-a zis, in tara unde traiesc eu acum, "nu te duce" si tu te-ai dus, esti pasibil de 1. amenda mare de tot si 2. de puscarie multa daca niste minori pe care tu ii ai in grija ta mor! Aici, daca minorul din grija ta moare, poti sa fii sigur ca tu mergi la puscarie, chiar daca el si-a tras o punga pe cap si a murit de prost ce era! Chiar daca avea fabuloasa varsta de 12 ani, adica cu 2 ani mai mare ca fi-mea, care, va asigur, e un copil mic! Iar ea e responsabila, mult mai mult decat altii de varsta ei, ca deh, mama nebuna in sensul asta... As vrea sa fiu mereu intr-atat de nebuna incat fi-mea sa ajunga la varsta maturitatii! 

  Cele mai cumplite comentarii de azi, pentru mine, au fost cele care "scuzau" faptul ca tatal ala dement a dus niste copii impotriva LEGII. Adica ce, coaie, ce daca i-a dus si salvamontul le-a zis ca nu e voie? Ce daca? Ca ei erau d-aia PROFESIONISTI! :)))))))))

  Adica maine daca pe Marius il opreste careva cum ca a dat cu masina aia camion de 44 de tone peste oameni sau ca s-a dus cu masina aia mica cu noi intr-un stalp dupa ce a refuzat sa asculte un indicator sau un politist, el poate argumenta "auzi, coaie, eu sunt sofer PROFESIONIST, eu stiu despre ce vorbesc!" El chiar ESTE sofer profesionist... Deci? Cum? Asa? 

  Imi pare rau ca au murit doi copii azi. Dar as vrea sa vad un dosar penal pentru ucidere din culpa pentru acel tata. Da, da, ala care s-a pozat el cu casca in cap cu fi-sa de 3 ani pe umeri, pe munte, ea FARA casca. Da, aia care a murit azi! Cum? Asa? Pai ori suntem profesionisti ori nu mai suntem! 

  P.S. Regula e REGULA! Legea e LEGE. Daca salvamontul sau salvamarul sau politistul zice ceva, FACI! PUNCT! Fara comentarii!

  

Excursie in Wales sau cum e pe planeta oilor

  N-am mai apucat sa scriu dupa fericirea cu Londra, ca ne-am precipitat de colo colo prin juma' de Mare Britanie. Daca nu ma lua capul asa tare de la consulatu' vietii, poate apucam sa povestesc despre Muzeul de Istorie a Naturii din Londra, pe care l-am vizitat duminica, imediat ce-am ajuns. Ne-am cazat in Acton, un cartier apropiat de Kensington, locul unde e magaria de consulat, ca sa putem sa ajungem luni repede la "programarea" fara-de-sfarsit. 

  Zona e una draguta, curata si "linistita". Adica linistita pentru Londra care e ca un soi de cazan dracesc ce bulbuceste aprig zi si noapte. Traficul e infernal spre ingrijorator la toate orele posibile si cred sincer ca am auzit in 24 de ore circa 100 de sirene de ambulante, politie si pompieri. Totul iti da asa o stare de panica sora cu moartea, parca astepti sa auzi pe careva strigand sa iesi repede afara ca arde. Pensiunea era mica si simpatica, condusa de o suma de baieti indieni ferchezuiti. Conditiile chiar bune, in special parcarea lor privata. La Londra practic nu poti merge peste noapte cu masina pentru ca nu ai unde sa parchezi. Daca o duci intr-o parcare cu plata te poate costa chiar si 70 de lire pe 24 de ore. Majoritatea hotelurilor si pensiunilor nu ofera nici un fel de parcare sau ofera cu plata intre 40 si 100 de lire pe noapte. 

  Asa ca am fost multumiti. Imediat dupa cazare am plecat spre muzeul cu pricina. I-am aratat Marei inainte British si cel de istorie a naturii si a decis ca vrea la asta cu animale. A fost impresionant. Mereu aici muzeele sunt impresionante si mereu ne miram asa ca prostii de cate chestii sunt in stare sa faca oamenii astia si in ce fel inteleg ei chestia asta cu educatia-cultura-istoria. Ca sa nu mai zic de aia cu turismul! Animalele ca animalele, ca de-alea mai vazuseram, insa faptul ca ei au facut ca un soi de cocon in interior, in care urci cu liftul si poti vedea curatorii muzeului cum fac ei treaba la microscop, poti vorbi cu ei si ti se explica enorm de multe lucruri despre ce fac ei acolo, care e sensul si cum se desfasoara expeditiile in care ei culeg exponate... te lasa cu gura cascata. 

balenoi

Mara a privit cu atentie si apoi a zis "AHA!" :))

Birourile lu' domnii oameni de stiinta

Ni se explicau chestii

In gogoasa aia se simulau cutremure reale

  O chestie foarte educativa mi s-a parut simulatorul de cutremure. Mara nu a trait nici un cutremur de cand s-a nascut, aici va fi ferita de asta pentru ca in UK nu-s cutremure, dar mi se pare bine de stiut cam cum se simte un cutremur si cum sa faci sa stai in picioare. Cutremurul era o replica a unuia din Japonia, deci a fost puternic de tot, bineinteles ca ea a inceput sa planga desi ii explicasem cum o sa fie. Apoi m-a intrebat din nou daca eu chiar am trait cutremure si a fost cumva plina de respect in sensul ca "wow, ce tari sunteti, n-ati murit cacati pe voi de frica!" :)))) I-am explicat ca si acolo, in simulatorul ala, mi-a fost frica. Mi-a trezit niste amintiri extrem de neplacute dar m-am bucurat ca a vazut si ea ce inseamna un cutremur, ca instructaje despre ce sa faca daca vine unul i-am tot facut. 

   Asa, deci am terorizat bine copilu' si a doua zi l-am dus la coada la consulat timp de 3 ore!!! :)))))))) Faptul ca inca suntem in viata ne arata ca am crescut o persoana politicoasa! Mai ales ca acum incepe sa isi arate coltii de pre-adolescenta, deci puteam foarte bine sa fim omorati in somn dupa asemenea aventuri. Dupa consulat am pornit catre Stratford upon Avon unde aveam tocmita urmatoarea noapte de cazare. Din cauza boilor de la consulat am ajuns tarziu acolo, n-am mai apucat sa facem nimic in seara aia decat sa lesinam jumate morti de oboseala. Ne-am plimbat putin pe stradute, am vazut cat de frumos e oraselul si ne-am umplut de anticipatie pentru a doua zi cand urma sa vizitam casele lui Shakespeare. Pensiunea la care am stat era absolut incantatoare, patronii, un cuplu de oameni educati catre un 65 de ani, erau super simpatici. Iar conditiile impecabile. 

  Oraselul ala e ca o prajitura cu frisca si crema de vanilie. Este atat de frumos incat iti taie rasuflarea, creierul se opreste nitel si nu mai face altceva decat functiile de baza, uneori te miri si ca mai nimeresti sa respiri. Mult de tot ne-a placut, enorm de mult. Bineinteles ca obiectivele turistice legate de viata marelui scriitor-actor-om de afaceri sunt impecabil conservate. Totul este fabulos. Exista mai multe soiuri de bilete, poti vedea trei sau mai multe case. Eu am ales varianta cu 3, mai simpla, am vazut casa in care s-a nascut, casa unde a trait el dupa ce s-a insurat si casa fiicei lui mai mari. Era o zi incredibil de insorita si totul parea ca desprins din povestile cu domnite si cavaleri. M-a coplesit casa aia de la 1600, este un exercitiu de umilinta sa intelegi cam cum se traia pe vremea aia in Marea Britanie comparativ cu Romania. Iar familia lui Shakespeare era bogata, deci aveau case importante. Pentru mine a fost foarte emotionant cand l-am auzit pe ghid ca zice ca "aici a dormit iar podeaua nu a fost renovata, este fix cea pe care calca Shakespeare". Dude, serios? Omg! 

pe o strada

casa in care s-a nascut S.

incantare

casa lu' fi-sa

nebunica

"e PREA frumooos!"

  Tot oraselul si toate casele sunt pline de citate din Shakespeare, toate suvenirurile erau legate de opera lui. Ne-am invartit nitel pe stradutele alea mirifice ca niste gaini bete pana ne-a razbit foamea si am intrat intr-un Bella Italia cum avem si noi aici. Am mancat excelent si apoi, cu burtile si mintile pline, am pornit catre Wales.

  Wales e de o frumusete incredibila. Practic e natura neatinsa de om decat in mica masura. Dealuri verzi cu iarba taiata perfect egal, pline de oi care pasc linistite. Cand zic pline de oi e asa, nimic. Am vizionat patrujdemiidecatralioane de oi si miei. Oile par sa traiasca acolo, pe pajisti. Nu stiu unde-s lupii astora dar pe ele, oile, nu le strange nimeni seara sa le bage undeva, se culca pe dealuri. Sau pe sosea, dupa caz :)))) Peisajele sunt absolut mirifice, chiar te astepti sa iasa vreo zana de dupa primul copac sau ceva...

  Am ajuns destul de tarziu la ferma unde ne-am cazat dar doamna ne-a asteptat cu jacuzzi-ul incalzit asa ca eu si Mara ne-am si azvarlit in el cum am ajuns. O ferma in the middle of nicaieri, oameni cresteau ce altceva decat oi! :))) Si niscaiva vaci care ne onorau cu oarece aroma cand batea vantul dinspre domniile lor. Peisajul idilic se potrivea cu aroma asa ca pe mine una chiar m-a incantat. Asta a fost cazare prin Airbnb asa ca am avut la dispozitie o ditamai casa cu 3 dormitoare doar pentru noi. Cu tot ce ne-a trebuit, plus chestii care pe mine ma incanta la modul isteric cum ar fi semineu cu lemne in living si jacuzzi cu apa calda afara. Desi erau 10 grade, am stat in cada aia gonflabila de m-a uitat Dumnezo' acolo! Ma uitam la dealuri, la oi si la copaci si pentru niste multe minute am reusit sa nu ma gandesc la nimic. Relaxare totala! Seara la foc idem, si eu si Marius suntem d-aia de s-ar uita la foc pana poimaine, micutul le-a ars alora o carutza de lemne cat am stat acolo, a facut caldurica de picau tablourile de pe pereti pe motiv de cuie indoite :))))))

 Din satucul asta de la mama naibii am plecat si am vizitat un pic din Snowdonia, parcul asta national in care ne aflam. Ma rog, parc... e asa... natura lasata in pace cum ar veni. Am mers cu trenul cu aburi vreo 2 ore de ne-a luat capul cat de frumos era. In ziua urmatoare am intrat intr-o pestera-fosta mina de ardezie (tot Walesul asta a facut de sute de ani, exploatare de ardezie, pana si gardurile le au din ardezie) unde ne-au plimbat cu barca pe un rau subteran. Excursia in pestera era gandita si legata de legendele despre Regele Arthur, asa ca a fost absolut misto. 

  Pozele nu au nici o legatura cu realitatea, nu se vede prea bine nici cat de colorat era, nici cat de luminos era totul. Frumos. Incredibil de frumos. Ne-am bucurat ca niste copii, am si obosit, e drept, mai ales ca vineri cand ne-am intors am avut parte de o autostrada accidentata care ne-a lungit mult drumul. Dar a meritat fiecare secunda, atat de frumos a fost. 

Ai mei, ai mei, ai mei!

  Sunt incantata. M-am incarcat cu energie si cu o liniste incredibila. O oaie, doua oi... oi, oi, oi.....

   

  

Locuri de pierzanie. Consulatul Romaniei la Londra.

  De pierzanie in sensul ca iti pierzi mintile. Cu totul. Cand traiesti relaxat intr-o tara civilizata ajungi sa te inveti cu asta foarte bine. Adica pana mea, senzatia de civilizatie iti intra in creier, e atat de bine cand toate lucrurile functioneaza, toate regulile se respecta si  toti oamenii zambesc si zic multumesc (desi inteleg ca unor romani le displace profund asta). Te tampesti, asa... nu mai stii cum era cand lucrurile erau profund gresite. Nu mai ai frustrarea aia sufocanta a omului umilit de statul roman.

  Pana cand ai treaba cu el, pentru ca inca nu ai cetenie britanica si inca depinzi de boii astia. Si vrei sa-ti faci pasaport. Al Marei expirase in octombrie, al meu de multi ani, asa ca am zis ca daca tot trebuie sa merg pentru ea, sa ne facem amandoua. Cica nu te primeste la pasapoarte fara programare prealabila. Care se face online. Pentru ca sistemul informatic al consulatului este o mizerie facuta de unii care au furat banii, mi-a luat doar o ora juma' sa bag datele in sistem cu doua luni in urma cand am facut programarea. Deci da? Campurile in care tre' sa bagi date, fug de tine. Te duci cu cursorul pe unul si in loc sa se deschida lista din care sa alegi chestii, se duce la toti dracii si se inchide din nou. Ma rog... detalii. 

  Tare multe puli am irosit in seara aia cand am facut programarea, serios. E, ala a fost doar examenul initial. E ca un fel de initiere, gen, coaie, crezi ca esti capabil sa te bagi in seama cu sectia consulara de la Londra? Hai sa vedem daca te tine. E, si dupa ce te tine si ajungi la Londra, trebuie sa dai dovada de mult curaj. E momentul ala in care ajungi sa crezi in Dumnezeu. Nu pentru ca te rogi sa mearga treaba ci pentru ca te miri ca n-ai omorat pe nimeni, doar Dumnezeu te-a tinut sa nu faci prapad azi. Pentru ca odata ajuns acolo, completezi, din nou, de mana, hartii cu toate datele alea! :)))))

  Adica ai programare. Si te duci ca omu' la ora corecta. In sala cat o baie mai mica in care are consulatul "sala de la parter", se afla circa 50-60 de oameni impachetati ca sardelele in cutie. In apropierea usii, o cucoana la vreo 60 de ani, blonda platinata, cu ecuson de om important, urla la oameni. Noi am ajuns mai devreme si am vrut sa intrebam daca nu cumva, din greseala, ne pot primi mai devreme. Asa ca am stat nitel ca sa apucam sa intrebam un alt cetatean care discuta in mod persiflator cu o clienta, explicandu-i de ce este domnia sa foarte proasta. In timpul asta, Platinata certa oameni. Oamenii, cu caciula in mana ca la pomana, cu ochii in pamant, in pozitia ghiocelului. 

  Am aflat ca tre' sa ne intoarcem la ora corecta si am plecat. Mara, care pe cand ma luptam eu cu cazierul acu' vreun an jumate, nu a intrat cu mine in consulat, era acum cu ochii cat cepele. Deci ea de un an si aproape noua luni, n-a mai avut de-a face cu sistemul romanesc. Acum era siderata, mi-a zis "maaami, tu ai vazut cum vorbea doamna aia cu ADULTII? ca si cand erau niste copii MICI!" Pentru ca na, aici la scoala li se spune ca ei tre' sa respecte adultii si ca adultii sunt ceva important si ca trebuie sa le vorbesti frumos. Nu ca unor copii tampiti :))) Sindromul invatatoarei, acesti functionari publici au impresia ca ei sunt cumva deasupra ta, a cetateanului. Ei sunt mai destepti, ei sunt speciali, ei sunt de aur. TU? Tu esti un gunoi. 

  Si stai asa si te gandesti ca ei se cred mai jmecheri pentru ca SUNT. Pai ia du-te tu la MAE si angajeaza-te lingator d-asta de hartii la sectia consulara de la Londra. Ia, sa te vad, coaie! Ha? Ai impresia ca o sa poti vreodata sa faci asta? Cine e ma-ta? Barbac-tu? Al cui esti tu, de-ti permiti sa te gandesti cum au primit ei joburi acolo? Deci... era o duamna. O doamna tot la un... mmm... 55 sa zic? Imaginati-va: plovaras bleu-chilotzi din PNA (cine mai stie ce e ala, cine nu, e un ceva de pe vremea lu' Ceasca), coafura de parca acu' era scapata de la alea din anii 80 si mult fard bleu-chilotzi pe la uochi. Bai, deci era fix din filmul ala! A cui nevasta o fi ea? Ca a mea sigur nu e! Misca hartiile cu viteza si precizia unui melc beat. 

  Asa ca cum sa nu se creada mah, ei, jmecheri? Cum? Cu ambasadorul lor care lua la puli ziarista aia si ii explica el cum sa faca ea si cat e ea de proasta? Cu tanti aia de la usa, Platinata, care se purta efectiv ca ultimul jeg de om cu niste oameni care ii platesc ei salariul. A, si langa ea, era domnul... militzian! Un flacau la un douajcinci asa, al cui pui de securist o fi el de are asa job important in consulat, sta de paza la usa si se rasteste la lume. Vegheaza ca nu cumva lumea sa nu fie cuminte. Te pofteste apostrofator "dupa paravan", adica ala care semi-desparte usa de "sala", ce daca dupa paravan nu mai e loc de-un lat de pula, d-apoi de trei oameni cum eram noi azi. Deci cate cururi si tzatze am simtit io azi frecandu-ma printre sardele, nu poci sa va marturisesc. Si am si impartit la randul meu, cu generozitate... ca altfel cum sa inaintezi cand oamenii sunt lipiti unul de altul? Ia si tu o tzatza, ia si tu o buca, multumesc pentru curu' matale... 

  Cand ajungeai la Platinata, ce crezi ca te punea sa te faci? Sa te TAI de pe lista cu programari :)))))) Eu as fi taiat oamenii care erau strigati la ora x si nu raspundeau, nu erau acolo. Ei, baieti vigilenti, taiau oamenii existenti. Si taiau si taiau si habar nu mai conta cine la ce pula lui de ora trebuia sa fie sus, la etaj, in Raiul Pasapoartelor... Unde cand ajungeai, jumulit, transpirat, pipait intensiv, numa' bun de poza. Eeee, stai linistit, am glumit, doar nu crezi ca iti facea poza si gata? Intai iti lua banii, inainte, ca la curve. Apoi stateai doua ore si jumatate la coada. Ce, ai programare, te simti jmecher? 6 oameni cu sase aparate foto lingeau incetinel hartii. Alti oameni de-ai lor in frunte cu madam consul Oprescu (oare cu cine o fi ea neam, ma intreb si eu), aduceau oameni prin fata. Luau cererea corecta si o duceau la poza direct. Luau oameni fara programare inaintea celor care aveau si apoi explicau ca "nu ne merge sistemul si de aia suntem in intarziere.

  Da, sistemul nu le merge. In sensul ca e unul corupt. Care nu da erori, face dintotdeauna aceleasi lucruri. In acelasi fel. Cu aceleasi rezultate. Dupa aproape 3 ore am iesit din consulat si am inceput sa plang pe strada. De nervi, furie, neputinta, durere de spate, picioare si cur, deoarece nu-s destule scaune si cand sunt sunt din cele de tortionari. Umilinta. Mi-au distrus o zi din vacanta. Pardon, mi-au distrus vreo 36 de ani. Urmatoarele pasapoarte speram ca le facem ca cetateni britanici. 

  

Despre vacanta si altele

  Azi de dimineata m-am trezit cu gandul ca e 8 aprilie. Azi sunt 2 ani de cand Marius a plecat de la Ploiesti catre Anglia. Cum a plecat el cu un Tico infundat cu chiloti pana la tavan, v-am mai povestit. 

  Ziua aia a fost complicata. Lunile alea de dinainte au fost greu de suportat. Nici lunile care au urmat n-au fost simple. Pentru ca nu stii. Senzatia de necunoscut te doboara. Nu stii daca o sa iasa sau nu. Nu stii ce se va intampla. Esti constient ca se poate sa iti iasa dar se poate la fel de bine sa nu-ti iasa. Si ti-e teama. Nu atat de un esec oarecare, n-ar fi primul si n-o sa fie nici ultimul... ti-e teama ca distrugi copilul. Pe care il zmulgi din radacini si cu care nu te poti juca de-a "hai ca ne mutam, hai ca ne intoarcem, hai ca om mai vedea". Pentru ca nu e asa simplu. Mara se ataseaza puternic de locuri, de case, de stabilitate. Ca orice om dealtfel. 

  Ne-a fost frica? Oho! Eu una eram cacata pe mine. Marius parea vesel dar doar el stie ce-o fi fost de fapt in sufletul lui. El era vesel pentru ca in sfarsit i se intampla ce-si dorise de-o viata. Pentru el era nitel mai usor, pleca, facea ceva, urma sa faca lucruri si sa descopere chestii. Eu urma sa raman acasa cu copilul plangand de dorul lui, din nou... si sa astept... din nou. La nici una dintre astea doua nu reactionez prea bine :))))) 

  Si azi se fac doi ani de la ziua aia iar eu iar am facut bagaje o jumatate de zi. Doar ca azi e pentru vacanta care urmeaza. Am intrat, in sfarsit, in vacanta. Si-a luat si Marius cateva zile de concediu, le merita cu varf si indesat la cat de mult munceste in fiecare zi. O sa plecam o saptamana sa mai vizitam Londra si alte locuri frumoase de pe aici si promit sa va arat multe poze frumoase. Plecam de acasa. Ha! Cum suna asta... 

O decada si alte bucurii majore

  De 10 ani te iubesc mai mult decat orice. Sau oricine. De zece ani m-ai invatat de toate. Cum sa iubesc, cum sa traiesc, cum sa am macar putina rabdare. Cum sa stiu sa fiu. Cum sa cresc o fata. Care va fi o femeie. 

  Esti frumoasa, iubita mea! Esti frumoasa si pe dinafara dar mai ales, mai ales pe dinauntru, acolo unde conteaza cu adevarat. Esti deja un om bun, esti deja cineva cu care mi-as dori sa fiu prieten pe viata. Ne iubesti pe amandoi la disperare. Si noi pe tine idem si asisjderea :)))

  Nu stiu cand a trecut o decada. Am scris ieri o compunere in engleza despre asta, mi s-a cerut la un interviu. Si despre tine si cat de mult iti place in Anglia. Nu stiu cand s-au dus cei zece ani dar s-au dus cu mare folos. Eu una sunt mai fericita decat am fost vreodata. Tu pari sa fii la fel. Esti un om bun. Sunt mandra de tine. Te-am aruncat intr-o tara straina, intr-o limba pe care nu o stiai, ai inotat din rasputeri si te-ai ridicat mult mai sus decat ne-am fi putut imagina. Esti incredibila! Esti minunata! 

  I-as mai scrie asa pana poimaine. Cand vine vorba sa o laud nu ma pot opri. Se trezeste singura dimineata, isi pune sa manance, se imbraca si pleaca la scoala. Noi dormim. Niste parinti denaturati! Stie sa tina si sa respecte ordinea din casa, face ordine cand ii atrag atentia ca lucrurile o iau razna. Nu arunca haine pe jos, i-am spus ca daca isi iubeste hainele, trebuie sa le respecte. Isi iubeste hainele, in special pe cele comode. A vrut par lung dar l-a detestat si mi-a cerut sa-l tai scurt "pentru ca mami, e ingrozitor, ma gadila si mi-e cald" :) Cand isi pune ceva in cap nu renunta usor.

  Inca ma vrea langa ea desi nu sta practic langa mine, vrea sa stie ca sunt inca aici cu ea. O intreb de ce, ca tot sta in alta camera, ce conteaza daca eu sunt sau nu aici... ridica din umeri si imi zice ca vrea sa fiu aici. S-a speriat cand a auzit ca am aplicat pentru un alt job. Imediat a inceput sa ma intrebe. Da' cand, da' cum, da' cand vii acasa? Eu cu cine stau? Cand te intorci? Aoleu. I-am explicat ca va fi tot un job in scoli si ca o sa vin acasa odata cu ea. A rasuflat adanc si a zis ceva ce zice de ani de zile, de cand educatoarea batrana de la gradinita le tot repeta ca o moara stricata: "asa mai vii de-acasa!" Nu vin ci ma duc, i-am raspuns.

  Ultima luna am asteptat. Am asteptat cu multa speranta, rar mi-am dorit atat de mult ceva in viata mea. Ieri, chiar de ziua ei, am mers la interviu la Primarie, am dat teste si am vorbit cu doamne dragute. Azi m-au sunat si mi-au oferit jobul de Bilingual Learning Assistant in cadrul Ethnic Minority Acheivement Service (EMAS) din Primaria Portsmouth. Am povestit despre ei atunci cand au venit la scoala Marei si au evaluat-o dupa o luna de la inscrierea ei in scoala. Pe atunci, directoarea scolii noastre mi-a zis sa incerc sa aplic la EMAS, ca au nevoie de oameni. Dar Mary mi-a zis ca nu au loc, tocmai au mai angajat pe cineva pe romana.

  Si am asteptat. Am continuat sa muncesc ora de la pranz, sa invat sistemul, am lucrat si cu Andrei, am facut si afterschool. Am mers cu copiii la inot ca voluntariat. Acum o luna s-a deschis un post pe limba romana. Am aplicat. Si mi l-au dat. Si nu oricum ci cu bucuria oamenilor care vad in fata lor un om destept, muncitor si simpatic. Lauda-te gura, ca d-aia iti dau friptura! :)))))

  O sa incep peste circa o luna, pentru ca asa e preavizul aici. Voi merge la diferite scoli din oras unde sunt copii romani si ii voi ajuta sa se integreze, voi evalua ce stiu si ii voi invata diverse. Ziua de ieri a fost ireala. Si cea de azi. Sunt extrem, extrem de fericita, nu prea am destule cuvinte sa exprim ce simt eu acum!

La multi ani, frumoasa mea!