Sa ne imprietenim!

  Pe Face Book. Dar nu pe contul meu personal...pe care intentionez sa il tin inchis doar  pentru prieteni si lume apropiata, sau macar oameni pe care i-am vazut in carne si oase cel putin odata in viata...si mi-a placut de ei :)...Rar fac exceptii de la regula asta pe care mi-am impus-o cand am intrat in "cercul" Facebucistic. 

  Am destule motive. Am vazut in mediul asta al "anonimatului" internaut atatea porcarii incat nu le pot numara. Asa ca le tinem separate, pe cat se poate. Asa ca pentru toti cei care citesc aici si ar vrea sa fim "mai aproape" am facut o pagina dedicata. 

  Asadar, "Albuletzi Blog" pe Face Book!

    https://www.facebook.com/pages/Albuletzi-Blog/491924547547688

  Pam pam! Acolo o sa ne imprietenim cat de mult vreti voi...veniti, vorbiti, trageti-ma de maneca...Spuneti-mi lucruri, aratati-mi chestii. Un singur lucru: nu imi spuneti 1. ce trebuie sa simt si 2. ce trebuie sa cred despre lucrurile din viata mea. Si daca injurati stiti ce va iesi, da? :)))))

  V-am pupat!

Miroase a vara...sau a ceva

  Miroase a vara. Pot sa spun cu exactitate a ce miroase pentru ca atunci cand aveam vreo 5 ani si ma urca mama in bloc am tipat ca miroase a unt. Pe vremea aia, cand aveam eu 5 ani, untul la noi in familie se intamplase probabil de 3 ori. Nu aveam neamuri la tzara, nu aveam carne, branza, unt, smantana si alte chestii dubioase ca astea.

  Mama a zis ca cum sa miroasa "a unt" si cand a ajuns cu mine la etajul doi unde locuiam...i-a mirosit si ei a unt. Ca sa vezi. Am un nas special. Care din pacate e legat indubitabil de fiinta mea. Aia fizica. Nazala. Cum,  ai facut cafea in casa in care locuiesc si dorm? Ai impresia ca nu stiu asta? Ha!

  Sunt trei lucruri care ma omoara la nivel olfactiv pe lumea asta: oaia (mielul) gatite in orice forma, usturoiul prajit sau copt (desi mananc usturoi la orice masa) si cafeaua. Cafeaua facuta de dimineata cand eu inca dorm. Daca vrei sa ma omori imi dai cu cafea la prima ora pe sub nas. Icnesc instant!

  Daaa, sarcina e un lucru mirific. Minunat. Extatic. Doar ca mama mea se scula la ora 5 cand eu eram gravida...si facea cafea. Si n-aveam usi sigilate. Ma trezeam zilnic cu voma in gat. La ora 5. Nu ca as fi dormit prea bine pana atunci. Nu ca as mai fi putut dormi de atunci incolo...mna... Eu mi-am jurat ca n-o sa fac asta nimanui. 

  Acum am facut o cafea la ore tarzii pentru Marius, care are maine treaba la prima ora. Daca vreau sa fiu sigura ca nu mi-e greata o zi intreaga (cam asa se pastreaza genul asta de rau asociat cu cafeaua si sarcina pentru mine!) o fac eu de acum si o bea el maine rece. Cand mi-a mirosit a cafea mi s-a intors stomacul pe dos imediat. 

  Am intrat in camera noastra si mi-a mirosit imediat a Mara. Care in seara asta a adormit la mine in pat uitandu-se la Masterchef (ha!) sau mai precis lesinand de somn...Pe geam intra un miros de vara, de frunze, de verde. De 2 Mai. Ahhhh, abea astept...........

Un tren, multe "babe"

  Ieri cand ne-am intors de la Sinaia am luat un tren personal. Pardon, Regio, ca ne-am dat dracului si denumirea romaneasca nu mai era buna. Intram in europa cu vorbe si denumiri. Cu fapte mai incetinel. Mai ca Regio, asa...Am trait uimirea de a nu reusi sa ma urc in tren deoarece Gara Sinaia sambata la ora 18 nu avea posibilitatea sa imi dea rest de la o hartie de 50 de lei...si nici vanzatorii de bere si cico de langa nu pareau ca au vreo dorinta ferma sa imi vanda o sticla de apa din acelasi motiv...Noroc cu niste domni si doamne dragute care consumau sus numitul cico acolo si care au pus mana de la mana cu tot ce aveau prin buzunare si mi-au dat mie. 

  Intr-un final, cu biletul luat, ne-am suit in tren. Vagoane noi, chiar de lux pentru un personal. Doar ca mai inghesuite. Adica tre' sa mai lasi din picioare acasa daca vrei sa stai jos. La cei 1.65 ai mei de abea aveam loc sa nu mi le pun dupa gat. Fi-mea a stat perfect confortabil deci nu pot sa presupun decat ca trenurile au fost achizitionate la mana a doua din Liliput. 

  Din Sinaia s-au suit si doua doamne pe la 60 de ani cam asa. Cu betze de munte in maini, bocanci de piele in picioare si ciorapi de lana inauntrul lor. Al bocancilor nu al doamnelor. Doamnele super simpatice. Mergeau la Bucuresti. Si-au povestit una alta traseele efectuate in ziua aia, sub ochii mei. Era si greu sa nu fie sub ochii mei ca in personal esti ochi in ochi cu toti con-trenuitorii. Ma uitam uluita la ele. Nu erau nici slabe nici musculoase. Cu rucsaci de munte dupa ele, desi din cate am inteles mersesera doar o zi la "plimbare". 

  Pe la Nistoresti sau ceva...s-a urcat un sobor de doamne care erau fix ca primele doua. 4-5 tipe, unele binisor peste 60, toate cu betze si cu bocanci si cu rucsaci. Se cunosteau cu astea doua, si-au recitat traseele si companionii...am dedus ca fac parte dintr-un club. Probabil "Alpiniste in Etate" sau cumva. 

  Pana si Mara se uita uluita la ele si m-a intrebat in soapta de ce doamnele au doar cate un batz de ski. Era asa de uimita de ideea de un batz de ski  incat nu si-a pus problema ca acu' e vara. Si nici ca cucoanele n-aveau skiuri. Una era profesoara de romana (fusese de fapt, dar inca mai da meditatii). Extrem de pline de cultura, discutii de oameni cititi o viata. Cealalta nu stiu ce era dar povestea la un moment dat, cu amar, cum intr-un traseu montan cand au ajuns pe sus pe la o cabana care avea si restaurant...a auzit cum un grup de tineri facea misto de ele pe la spatele lor ca si cand ele ar fi fost surde.

  Cum ca sunt "niste babe, si haha, ete la ele, urca pe munte, au si betze"...Tinerii erau pe tocuri si veniti cu masina. "Baba" cu pricina povestea asa cu uimire, ca cum sa fii domnule asa nesimtit, si de ce sa zici asa, mai ales cand tu precis nu esti in stare sa mergi cat merge ea. Am zambit si mi-au dat lacrimile. Eu personal eram siderata de ele toate...de ce trasee fac, de cum se duc ele pe munti mereu. Apoi mi-a fost brusc sila. De "tinerii" din ziua de azi. De noua generatie. De pustii pe care parintii ii pun cu curu' in masina de la gradinita si care n-au urcat niciodata pe munte decat cu masina. Dar care pot sa zica de cineva ca e "baba"...cand "baba" aia e de o mie de ori omul care va fi el vreodata. Doar ca el nu stie asta. 

  Eu una am fost atat de uimita incat o ora si jumatate le-am ascultat tot ce au povestit. Cand noi ne-am dat jos la Ploiesti ele ajunsesera la Sadoveanu. M-am ridicat, le-am zis bun ramas si le-am felicitat ca sunt asa cum sunt. Le-am asigurat ca eu sunt mult mai "baba" decat ele...au ras in cor si ne-au facut cu mana vesele, pline de energie si fericite. 

  Mie una nu imi place sa merg pe munte, nu mi-a placut niciodata si nici n-o sa imi placa vreodata. Eu sunt water-people. Mie imi place sa inot. Imi place sa merg pe jos prin Sinaia pana simt ca imi pica picioarele, cum am facut si ieri. Nu imi place sa ma duc in padure cu masina si consider ca asta e cam cea mai cretina chestie pe care i-o poti face naturii. Sa o admiri dintr-o masina in mers. Eu n-o sa fiu niciodata asa de puternica ca doamnele care presteaza saptamanal trasee de la Nistoresti pana-n Campina si din Sinaia pana-n Balea si de la nu stiu care pisc la nu stiu ce culme. Jos palaria, bre!

  Dragi tineri ai Romaniei. Sadoveanu nu e doar o strada. Nu e nici o marca de chiloti. Iar la munte, culmea, nu toti oamenii merg ca sa intre intr-o carciuma si sa isi infunde matzul. Si sa bea. In mod absolut dubios, unora le place sa mearga de nebuni prin padure din punctul A in punctul B. Si doar pentru ca ii auziti ca pe drum discuta de Sadoveanu, nu trebuie sa va speriati. Nu e contagios! Si cu cat e mai in varsta cu atat ar trebui sa tineti capetele plecate, mancatorilor de shaorma ce sunteti! Ca una din "babele" astea s-ar putea sa se eneveze si sa va puna pe genunchi sa va aplice o corectie binemeritata. Va doresc mult huo! 

  Sau cum ar zice un prieten de-al nostru "razi de babe? razi de viitorul tau, prostule!" Nu va mai purtati ca si cand voi nu veti imbatrani. Destepti n-aveti sanse sa ajungeti daca n-ati facut-o pana la douajcinci de ani...da' de imbatranit sigur veti reusi! 

N-am indraznit

  Acest post este dedicat. Este pentru Monica, cea care m-a rugat mereu sa scriu despre asta. Este  pentru Marius care stie tot ce am simtit eu, este pentru Ioana si Liviu, si este in cel mai special mod, un tribut adus doctorului meu, care a avut grija de noi si de multi altii, care este si acum langa noi si langa multi altii. El este un medic din acela "nascut si nu facut"...Este pentru orice femeie care indrazneste sa nasca intr-un spital din Romania.

 N-am indraznit pana acum sa povestesc despre nasterea copilului meu. Prea multe bloguri care fac asta, prea multe femei care s-au simtit in vacanta cand au nascut. S-au simtit bine, relaxate, zen...prea multe femei care acum isi aduc aminte in roz tot ce s-a intamplat. E natural dealtfel. 

  Stiinta ne zice ca exista niste hormoni care se declanseaza dupa nastere si care iti "sterg" memoria aia imediata. Uiti ca te-a durut. Mi-e clar asta, pentru ca eu stiu sigur ca sunt defecta si ca n-am avut acei hormoni asa cum n-am avut hormonii care sa imi umfle sanii plini de lapte. Eu tin minte secunda cu secunda tot. A durat de duminica dimineata, o duminica de Florii, pana in vinerea mare cand am plecat acasa. Am fost chemata la "indus" pentru ca depasisem termenul, placenta incepea sa arate urat si medicul  meu, un om si un medic de mare exceptie....asa a decis. Eu cred ca a decis gresit pentru mine dar bine pentru copil.

  I-a fost teama. Trebuia sa ajung de la Ploiesti la Bucuresti. Nu puteam sa nasc la Ploiesti, nimeni nu poate face asta. Nimeni cu mai mult de 4 clase si 5 carti citite. N-ai cum. N-ai cu cine. Bine, la o adica n-ai cu cine nici la capitala. 

 M-a internat doctorul meu pe 1 aprilie 2007. Suna a gluma. Atunci era de garda, la Spitalul Cantacuzino din Bucuresti. Era in duminica de Florii. A vrut sa imi "induca" nasterea pentru ca in joia urmatoare eu implineam 41 de saptamani de sarcina. Placenta nu arata bine. Omul are calificari in ecografie, asa ca am stat linistita. Mi-a spus ca daca "doamne fereste" trec de pragul 42 va urma cezariana. Pentru mine cezariana n-a fost in cap niciodata. A fost dupa nastere, din cauza experientei nasterii intr-o maternitate de stat din Romania. 

  1 aprilie ora 5 dimineata. Nu dormisem DELOC in noaptea aia. Normal, imi era teama. Eu am avut contractii toata sarcina incepand cu 12 saptamani. Tot timpul. La 33 de saptamani eu aveam patutul pus cu asternut si geanta la usa, pentru ca am avut o noapte intreaga de contractii dureroase la interval de 4 minute. Nu stii ce te asteapta, esti la prima nastere. Am plecat la 6 jumate de acasa ca sa fim la 8 acolo. M-au preluat, mi-au luat hainele ca la puscarie, m-au ras cu lama in partile intime (desi eram rasa zero), mi-au facut clisma absolut degeaba....apoi am fost dusa la sala de nasteri. 

  Noroc ca erau Floriile si duminica. A fost liniste. O tiganca sangera intr-un pat. Sangera ca un porc, dadea sa nasca si nimeni nu se uita la ea. Nici macar eu, pentru ca in secunda aia am decis ca orice instinct de "om ajutator" as avea, trebuie sa imi revin. Eu si copilul meu eram mai importanti. Mi-au bagat in vena niste seringi de calciu si vitamina B. M-au trimis sa merg, sa ma plimb pe scari, pe afara.

  Asta am facut pana la ora 23 in aceeasi zi. Mi-au mai bagat niste seringi, n-am putut sa mananc mai nimic, tiganca tot sangera si nu stiu ce au facut cu ea ca la un moment a disparut de acolo. Nu stateam acolo, la sala de nasteri, pentru ca era GROAZNIC. Doua camere cu cate 3 paturi fiecare, legate intre ele si din ele sala de nasteri. Ce sa caut eu acolo? Eu aveam contractii cum avusesem fix toata sarcina mea. La ora 23, medicul meu a zis sa merg la "gravide" la subsol-parter (circa 45 de grade, calorifere de fonta pornite si geamuri sigilate de oamenii care au probleme cu "curentul"). Eram la puscarie. Nu mai puteam pleca acasa. Am inceput sa plang in hohote, m-a luat in brate si a incercat sa ma linisteasca. Aia a fost prima mea greseala. Eu trebuia sa plec la mine acasa, insa mi-a fost teama pentru ca el a zis ca nu are cum sa imi "dea drumul" pentru ca m-a internat si sunt responsabilitatea lui. 

  La vremea aia imi era "mila" de oameni. Mi-a fost mai mila de el decat de mine Azi i-as zice "ha! ne vedem maine!". Spun sincer si cu mana pe inima ca eu am vrut sa plec, i-am si zis asta, mai ales dupa ce mi se promisese nastere cu epidurala iar eu tocmai ce asistasem la chinurile urlate ale unei fete careia i se promisese idem. Si careia medicul ei ii zicea la telefon ca "ce domnle n-avem acum pe cine sa chemam in seara asta, ca-s Floriile si n-avem anestezist". Pai si mie mi s-a promis epidurala. Am fost ASA de furioasa in secunda cand am aflat ca in seara aia n-o sa am parte...incat i-am zis medicului ca "eu nu nasc!". Apoi am plans in hohote pe umarul lui.

  Mi-am trimis sotul acasa. Cum s-o fi simtit el? Cum o fi sa stii ca copilul tau e blocat inauntrul celei mai dragi persoane din lume pentru tine? Cat de rupt in suflet sa fii? Cum sa faci tu sa scoti copilul tau de acolo, dinauntrul femeii care iti e jumatate? Nu poti sa faci nimic! Stai ca prostul si te uiti. Si ai un nod in gat, pe care mi-l aduc aminte si azi...il vedeam cum i se duce privirea departe, cum incearca sa ma incurajeze nestiind daca o sa mor sau o sa traiesc. Nestiind daca o sa isi vada copilul. 

  2 aprilie. Toata ziua m-am "plimbat" si am primit alte "manevre pe col" si injectii in vena. Cred cu mana pe inima ca "manevrele pe col" facute intre 1 si 3 aprilie 2007 ma vor face sa rad daca voi avea nesansa sa fiu vreodata victima unui viol. Nu cred ca mai poate cineva vreodata abuza de mine in felul ala. Cand am ajuns acasa de la maternitate aveam vanatai negre in locul unde medicii isi proptissera mana care ramanea in afara mea...in timp ce se impingeau cu toata forta unor barbati in toata firea...in mine. La un moment dat, prin seara lui 2 aprilie ora 23...pe cand eram adanc scormonita, a venit o studenta si l-a intrebat pe medicul de garda "Pot sa vad si eu, domnule doctor?". Doctorul acela, cu care am si nascut ulterior, din cauza de dezorganizare, s-a simtit jenat. Niciodata n-am iubit un om mai mult ca pe omul ala care a zis "pai ma intrebi pe mine? intreab-o PE DOAMNA!!!". Studenta bovina si-a dat seama si s-a defecat pe ea de rusine. Am ras, am ras....i-am zis ca sigur, la mine e ca la Gara de Nord..."help yourself"! S-a bagat si ea si dupa aia am fost trimisa la culcare.

  Am reusit sa adorm cu niste dopuri adanc infundate in creier. Erau dopuri din alea proaste, din cele cu care iti auzi pulsul si respiratia proprie, in loc sa fie liniste e mai rau decat daca auzi zgomotele de afara. Am adormit si am visat-o pe Mara. Cum credeam eu ca o sa fie. N-a avut ulterior nici un fel de legatura cu ce am visat eu, dar eu m-am simtit bine visand-o. Si am tot visat. Si ma tot durea burta. Mereu rad ca eu mi-am trait parte din travaliu in somn. Am dormit pana pe la 4 jumate cand m-am dus urgent la baie si am constatat ca ce vroiam eu sa fac la baie...hmmm....parca ceva era cam dureros...

  3 aprilie. Ora 5 dimineata. Spalata, curata si cu o alta clisma facuta (caci asa a zis medicul si eu am cerut singura, zici ca-s neam cu bunica-mea ca doar aia cere cu indarjire tot ce zice un medic)...m-am prezentat singurica si pe picioarele mele la sala de nasteri. Despre cum eu am facut reclamatie "domnisoarei" pe care am trezit-o din somn sa imi faca clisma si care m-a tratat in asa fel incat cred siner ca ATUNCI, in secunda aia am decis ca vreau sa plec in alta tara pentru acest copil....alta data... Eram de doua zile acolo, stiam si unde e bucataria! M-am dus si am sculat asistentele care dormeau in doua paturi de nasteri. Cu papucii in picioare, pe cearceaful pe care urma eu sa ma asez in fundul gol si sa fac schimb de fluide cu mediul. Minunat. Iar am ras. Bre, eu AM RAS mult...

  Am ras pana cand n-am mai putut sa rad. Pentru ca am cerut anestezist. Pentru ca am cerut insistent sa mi se ia tensiunea si cand au vazut care sunt numerele, doamnele s-au albit la fata. Pentru ca am cerut sa mi se aduca medicul MEU care imi urmarise sarcina si imi promisese ca nu imi face epiziotomie decat daca e necesara, pentru ca la un moment dat mi-au adus o rezidenta care a bagat mana si a zis ca io am dilatatie DOI, mi-au bagat Scobutil in cur si peste fix 20 de minute eu nasteam pe masa!!! Pentru ca "SEFA" asistentelor de acolo nu le-a lasat sa cheme medicul de garda desi amandoua asistentele i-au zis ca TREBUIE! Cele doua se numeau Dorina si Alina. Nu stiu cum o chema pe javra de sefa....Am sunat medicul meu pe la ora 7 cand am vazut ca ele chiar nu il suna. Telefonul lui nu avea semnal, omul era in drum spre spital, la 7 si 25 el era acolo, eu nascusem de 10 minute. 

  El s-a infuriat. Rau. A strigat spre mine, care eram pe masa de nasteri necusuta la epiziotomie...m-a intrebat daca l-am sunat. I-am zis ca da, si i-am zis si ora la care l-am sunat. S-a certat cu medicul de garda. A aruncat o geanta catre o asistenta. M-am simtit "razbunata" cumva. Stiam ca ii pasa!

     Avusese grija de noi 10 luni. Omul a vrut sa se tina de promisiune si javra aia nu l-a sunat, nu a chemat nici medicul de garda si imi repeta obsesiv "sunteti la prima nastere, dureaza 8-10-12 ore"...iar eu ii spuneam calm ca ce SIMT eu acum nu are cum sa dureze 10 ore...tensiometrul i-a aratat ca mai aveam putin si imi iesea copilul pe nas, monitorul la care eram pusa arata cum pe fiecare contractie pulsul copilului scadea ingrijorator de tare...

  Dorina a strigat catre javra ca "domne, naste femeia aici!" si atunci, intr-un final, au chemat medicul de garda. Alina, o doamna blonda, care avea atunci 47 de ani si un copil mare (mna, asa sunt eu sociabila cand sunt bagata la puscarie)...femeia aia blonda si cu ochii albastri, a stat cu mine si m-a tinut de mana pe masa de nasteri. Pe masa unde m-au pus sa merg pe picoarele mele, sa ma urc si sa ma dau jos si la 3 minute sa ma urc iar, pentru ca nu imi gaseau medicul la telefon. Iar am ras. Cand mi-au zis a doua oara sa ma urc acolo, am ras si le-am zis ca daca ma mai urc odata nu ma mai dau jos, sa se hotarasca precis. La ora 7 si 10 minute, cand eu eram pe masa de nasteri, javra aia care era "sefa" si nu le-a lasat sa il sune pe doctorul meu si nu m-a lasat sa nasc...a venit si mi-a zis "eu ies din tura, la revedere si succes!". Alina, grasunica mea blonda, a stat si m-a tinut de mana, am nascut si a stat LANGA MINE pana cand s-a lamurit ca totul e ok si cu mine si cu Mara. 

  Eu statusem cu trusa de epidurala pe care o primisem cadou de la nasa noastra dar care costa 70 de lei la vremea aia, trusa cu care trebuia sa te prezinti la spital...statusem cu ea in mana si cerusem, frumos, politicos si foarte calm, un anestezist. Cerusem, fara sa urlu sau sa tip, sa fie sunat medicul meu. Post-travaliul se intampla in acelasi pat de la travaliu de unde plecasei. Doua ore. I-am dat trusa unei fete numita Magda, care  era atunci in travaliu, era frumoasa si singura. Sotul ei era plecat din tara. Urma sa nasca o fetita numita Ioana Alexandra. Nu stia ca poate avea epidurala, nu stia ca ii trebuie trusa. I-am dat-o si era stresata ca trebuie sa mi-o plateasca. I-am zis sa o ia, ca e cadou, si pentru mine a fost cadou, sa ii foloseasca macar ei! A luat-o. 

  A doua zi m-a cautat in maternitate, spre seara. I-au montat epidurala dupa dilatatie 4...n-a mai simtit nimic, a nascut razand...Mi-a adus un body roz pentru Mara. Il am si in ziua de azi. Nu mai am cum sa dau de Magda, nu stiu cum o cheama...m-am bucurat enorm ca i-am facut ei nasterea o minune. A venit si mi-a povestit "cat de bine a fost" dupa ce i-au pus epidurala. Mi-a multumit de sute de ori...

  Cum a fost nasterea mea? A fost groaznica. Au scos-o din mine si nu avea nici o miscare, nici un gest. Era o masa de carne cu sange atarnand pe mana medicului. Apgar 8 initial. 9 la 5 minute. Copila mea ar fi iesit cu cel putin o ora inainte. Travaliul a fost unul violent si precipitat. Asa e cand umbli la natura. Cand ii dai calciu, ii dai chestii, ii umbli la col, apoi te miri ca iese prea repede. 2 ore si 15 minute...si daca era dupa mine erau cam 1 ora si 45. N-am fost lasata sa nasc. Mi s-a spus ca nu e voie. N-am indraznit. 

  

Asteptarea bate implinirea

  De multe ori cand astepti si planuiesti ceva e atat de bine incat cand se intampla ceva-ul esti profund dezamagit. Preludiul e mai placut. E mai lung si mai plin de posibilitati. Finalul, implinirea...dureaza putin si de multe ori va fi altfel decat ti-ai imaginat. Rar va fi mai bine decat ti-ai imaginat. Foarte des va fi mai prost, mai putin, mai altfel, mai mic, mai larg sau mai scund decat ai nevoie. 

  De aia mama mea mereu imi zicea cand eram copil ca lucrurile prea atent "planuite" nu prea ies asa de misto, de cool, de vesel...ca cele care se intampla la modul ne-am intalnit acum din greseala si am ajuns sa ne distram mai mult decat ne-am distrat in ultimul an de "planuri". 

  Niciodata nu intelegeam despre ce vorbeste, de ce sa nu planifici. Noi doua suntem doua fiinte diametral opuse. Eu sunt planificatorul, organizatorul. Ea a fost mereu persoana care s-a lasat dusa de viata si de oameni sau fapte. Asa ne e firea. Dar da...multe excursii ies mult mai bine daca te hotarasti azi ca mergi azi undeva. Maxim maine. Cand stai si planuiesti si astepti si visezi ce bine o sa iti fie si ce fericit o sa fii...cel mai probabil o sa te apuce diareea in drum spre aeroport. 

  Asteptarea bate implinirea. Preludiul bate orgasmul. Azi am decis ca maine de dimineata o sa fiu cu Mara in tren spre Sinaia. Sa ii vedem pe prietenii nostri dragi. Sa luam o gura de aer. Sa radem. Sa povestim. Sa ne uitam la ele cum cresc sub ochii nostri si sa ne miram ca a trecut un an, ca au trecut doi, ca au trecut sase. Marei nu i-am spus. Maine o sa ma duc spre gara cu o minge saltareatza de mana. Va tzopai pana la tren. Ne imbracam bine ca vad ca a venit fix vremea care ne place noua. 

  Azi i-am spus sa adune din jucariile ei lucruri care nu ii mai trebuie in mod special, sa le ducem la 2 Mai sa aibe copilasii care vin acolo cu ce sa se joace, sa fie fericiti si sa doreasca sa mai vina pe la noi. Cand a auzit asta a facut un maldar cat ea de lucruri. A simtit ca poate sa ne ajute sa avem succes cu casuta noastra cea mica si de lemn...A vrut sa ajute si ea. 

  Sinaia, here we comeeee!

  

Când râgâie sertarul

  Este ora 2 noaptea. La propriu. Ceasul arata ora 2 si e negru geamul deci pot sa presupun ca e ora doua noaptea. Sunt atat de obosita incat pe la ora 20 in seara asta cand discutam cu cineva o ultima plata care mi se cuvenea (am muncit, bre!) de acu' doua saptamani si mi-a zis ca imi da duminica...am intrebat ce zi e azi. 

  E greu sa ajungi la Nuci la bunica. Parca te omoara nenorocitul ala de Baragan pe care il urasc si o sa il urasc cate zile oi avea. Simti ca mori pe drum desi dureaza doar o ora si jumatate. Ar trebui sa dureze o ora daca am trai intr-o tara civilizata. Cati nervi si cata rabdare sa ai sa traiesti in Romania si sa fii "multumit" cu ce ai?

  Si inainte de asta am avut emotii la primele ore, si pana sa plecam am avut sapte mii de chestii de facut...toate astea cu un copil care isi cere drepturile. Si ne SPUNE, cu toate cuvintele, tot ce simte si tot ce isi doreste. Ca na, asa am invatat-o. Nu, nici un "ataciment-parienting" acilea. Deloc! 

  La ora 2, deci acum fix 24 de minute, strangeam rufe spalate. Si le duceam pe la locul lor. Si am ajuns la sertarele sotului. Care ragaie. DA. Si sertarele, si sotul. Sotul e neam cu mine deci ragaim in tandem la oaresce bere in viteza...Sertarele lui ragaie de tzoale....

  Si el saracu' declara oricui poate sa il asculte ca citez "eu n-am haine!"...am scos odata vreo 58 de tricouri si l-am ingropat cu ele cand a mai zis el ca el "n-are tricouri"...am zis ca s-a lecuit. Acum doua zile umbla decapitat prin casa ca el n-are pantaloni scurti. Acum fix TREI zile....par un egzamplu', facuse niste treaba la doamna vecina si venise cu pantalonii scurti si tricoul pline de ceva carmaz-non-spalabil-cu-nici-un-aparat-inventat-de-omenire. Cica de la bormasina niste ulei care n-a dorit sa mai plece, ca i-a placut acolo. Bre, nu ma intereseaza!

  Nu am unde sa ii mai pun acusi cele 4 perechi de pantaloni scurti cu care m-am prezentat brusc si incognito fix a doua zi ca o sotie-model-cunoscatoare-de-magazin-second-hand-genial ce sunt...deoarece sertarele domniei sale au zis "mai du-te fah in...doamne apara si fereste" si mai aveau oleaca si vomitau cantitatea de haine care locuia intr-insele. Nu am unde sa mai indes 93343 de tricouri si el sa zica mereu ca el nu are nene nici un tricou "calumea". Nu am, ca nah...locuim intr-o sufragerie toti 3. Si tocmai am dat de pomana fix doi saci mari de haine. 

  Da' barem ragaim fericiti impreuna! Iar eu acum radeam la ora 2 noaptea prin casa...E misto sa ai tzoale putine de fapt, dar sa ai asa de multi oameni intr-o casa incat sa n-ai unde sa le mai pui! Oamenii sunt mai buni decat carpele! Am zis!

Becali, televiziunea si serele

  Mie imi place mass media din Romania. Mult de tot. Tocatorii de frunze la caini ne povestesc de doua zile despre Becali. I-au luat la mana toate actele caritabile, l-au laudat si l-au ridicat in slavi, s-au dus in satul reconstruit de el si au luat interviuri la toate babele care boceau ca ele se duc la Bucuresti sa-l scoata pe nea Jiji de la parnaica. 

  Fix posturile care il injurau pana acum il pupa acum pe frunte. Ni-l arata in toate pozitiile, ne povestesc de 48 de ore tot ce face. Cum face. Cine se duce pe la el. De cate ori. Ca i-au dus televizor, laptop si alte lucruri. Ce bancuri s-au inventat despre el. Daca si-a taiat unghiile sau s-a scobit in urechi. Cate oi a numarat seara la culcare. Si daca erau albe sau negre. 

  Mie una fenomenul Becali mi se pare perfect. Si faptul ca Becali e parlamentar european mi se pare mirific. El este fix reprezentantul acestei tari. E stindardul. E combinatia maxima de jmecherie, traditionalism, hotie, noblete cu bani necuveniti, fanatism religios, lipsa de scoala si agramatism...e fix Romania. 

  Eu cred ca o sa faca si asta fo' trei doctorate si o sa scrie 42 de carti si la anu' pe vremea asta o sa fie liber. Si oricum daca ai plasma in camera si laptop cu internet presupun ca nu prea se cheama ca esti la parnaie. Si cica poate sa se mute la Jilava si sa presteze munca la serele proprii de rosii. Ca are contract cu penitenciaru'. Si mai baga si o sapa si pentru fiecare 4 zile i se scade o zi de detentie.

  Deci daca tragem o linie io cred ca o sa le dea cu minus. Dar eu mai cred ca in timp ce baietii astia numiti jurnalisti fac reportaje despre babele care au primit case acum nu stiu cati ani...eu cred ca in timpul asta cineva da niste legi fara sa stim. D-alea cu dedicatie. Si mai cred ca statul Roman da faliment. As in...in cateva luni o sa fie in imposibilitate de plata a salariilor...gen...Eu asa cred.

  Si mai cred ca hotul neprins e negustor cinstit. Si daca n-ai probe sa il bagi pentru spaga pe care a dat-o la MAI...mai bine stai in banca ta. Ca nu faci decat sa il faci erou. Si sper din suflet sa iasa presedinte la urmatoarele alegeri. Dupa Basescu, e evolutia logica pentru Romania. 

Batranii si "tratamentele"

  Am mai vorbit despre asta de multe ori. Cum pleaca orice batran al Romaniei de la (aproape) orice medic cu o reteta mare. Cum inghit plase de medicamente, uneori mai multe care au aceeasi substanta, cum le este rau tocmai din cauza medicamentelor. 

  Acum am avut confirmarea. Dupa accidentul vascular ischemic minor pe care l-a avut bunica-mea a stat in spital fix 6 nopti. Cand am dus-o era ok. Semnele accidentului de abea se mai distingeau. Mergea bine pe picioarele ei, fara ajutor. Avea o moaca respectabila, adica de om pe care nu l-a calcat tractorul. Dupa fix 6 zile in spital la sectia de Neurologie, unde i s-au administrat nu stiu cate pastile si nici de care pentru ca in spital aceste informatii sunt mai classified decat planurile lu' CIA...mi-au adus acasa o epava. 

  Da, stiu ca dupa adrenalina initiala, dupa spaima atacului, dupa momentul in care sistemul n-a mai primit adrenalina in exces...stiu ca urmeaza ceea ce se chema decompensarea naturala a evenimentului. Adica acum ai atacul facut dar te simti bine. Maine insa o sa te simti mai prost, mai slabit, mai rau...e normal. Insa femeia pe care au adus-o de la spital era...varza. Cu carne. Un soi de varza a la Cluj...De abea mergea in baston, nu putea sa stea singura in picioare, nu se putea ridica de pe pat singura, nu se putea ridica cat sa se suie in pat mai sus sau mai jos. 

  De la spital ni s-a dat o reteta iar doctorita mi-a zis ca "e pe viata". Pentru ca nu aveam cuponul de pensie ne-a dat doar pentru 5 zile. Am ajuns acasa cu ele si m-am apucat sa le caut prospectele online pentru ca nu aveam cutii la ele. Am gasit prospectele...mai putin unul pe care n-am apucat sa-l caut ca am fost strigata brusc si apoi am uitat. Urma sa regret asta. 

  Sa o luam pe rand. Pe Nora in seara internarii si dupa aia au gasit-o cu tensiune mare. S-au uitat in buletin, au vazut 89 si au inceput sa ii administreze doze uriase de pastile anti-tensiune. De unde stiu ca-s uriase? Pai scrie in prospect! Asta in conditiile in care ea nu are de obicei tensiune mare. Da' nah...cam cum ar putea fi tensiunea cand te anunta cineva ca tocmai ce ai facut un atac cerebral? Ca ea e o femeie foarte zen asa de soiul ei da' totusi....

  Cat a stat acolo tensiunea a fost mare. Din nou...cine in conditiile de spital din Romania n-ar avea tensiunea mare cand te pune careva in pampers la pat si nu vine sa te schimbe? Cum a venit acasa tensiunea a coborat insa dozele de pastile cat pentru un cal mai maricel...au ramas. Asa ca dupa vreo 4 zile acasa...s-a sculat intr-o dimineata jumate moarta. Avea o tensiune de o cautam cu penseta si ciuleam urechea in stetoscop de simteam ca mi se lungeste ca lu' Buggs Buny. M-am enervat.

  M-am dus la prospecte si le-am luat pe rand. Ma gandeam ca sunt prea multe si prea toxice pentru un om care pana atunci inghitise un singur medicament (pentru crescut pulsul) o singura data pe zi. Si acu' avea pastile de am facut un tabel sa stim cum i le dam sa nu omoram femeia din greseala. Asadar, avea cam asa:

  

  1.Prestarium (anti-tensiune mai precis inhibitor de angio-tensina): DOUA pe zi. Pe el scrie clar ca mai ales la batrani (ei au reactii paradoxale, la doze mai mici reactioneaza mai puternic) se incepe cu cate putin pe zi si se creste dupa o luna. Neaaa, noi ii dadeam doua pe zi. Lista de efecte secundare? Pai era cam cat Constitutia. Am decis sa ii dau cum ii dadeam inainte, doar la nevoie. Cu monitorizare de 3 ori pe zi e imposibil fizic sa ii creasca tensiunea atat de mult atat de repede incat sa pateasca ceva. Vorbim aici de un om care toata viata pana la 87 de ani a fost hipotensiv.

  2.Lucetam (piracetam) este un medicament care cica se da la copiii cu ADHD, pe ei ii calmeaza. Pe adulti (cu boli pe la cap) ii agita. Ii zapaceste de cap. Prima mea intalnire cu acest medicament a fost atunci cand  pe la 18 ani unul din prietenii nostri l-a confundat cu Paracetamolul si n-a mai dormit o noapte. Nu, nu vreau sa stiu ce fac studentii la medicina si farmacie cu el ca sa "treaca de examene"...ca eu nu-s nebuna. Printre altele ar face ceva pe la circulatia cerebrala insa asta era cam ultimul pe lista efectelor. DOUA de DOUA ori pe zi. Lista de efecte adverse? Vezi punctul 1 si mai adaugi fo' doo pagini. Am scuipat in san si l-am aruncat la gunoi. 

  3. Sermion (pentru circulatie cerebrala). Asta era cam singurul care avea un sens si scria clar pe el ca ajuta la evitarea de alte atacuri si ca le "repara" pe cele facute. Sa fim seriosi, daca se inventa pastila care ne pazea de asa ceva nu mai mureau oameni. Pe asta l-am pastrat desi sunt ferm convinsa ca e o apa de ploaie care costa 50 de lei per cutie. Barem n-are un pomelnic de efecte adverse. 

 4. Duda maxima si anume Sortis. Pentru ce e Sortis? Este o statina, un medicament anti-colesterol!!! In situatia in care femeia mea are 189 colesterol total in sange. Si in care testul Doppler facut pe carotide acum doi ani arata (citez cardiologul): "asa de bine nici noi n-avem" (omu' era de varsta mea)...Statinele sunt unele din cele mai toxice medicamente existente. Lista de efecte secundare contine de la diabet pana la...orice altceva...cam orice...Medicamentele numite statine fac atat de rau incat daca incepi sa iei asa ceva te asiguri ca vrei sa mori repede inainte. Pentru ca te indrepti cu mare viteza catre asta. Iar daca ai 89 de ani deci sisteme mult mai fragile, sper ca ai o nepoata ca mine :). Deci nu, nu i-am mai dat. Nu cred in "explicatiile" agentilor de vanzari farmaceutice care le canta farmacistilor si medicilor in ureche. Am lucrat intr-un studiu in care ofeream bijuterii de aur farmacistilor care imi recomandau un anumit medicament. 

 5. Aspirina cardio 100 de mg. Adica a cincea parte dintr-o aspirina normala. Care iar "pazeste" ea de nu stiu ce...dar intre timp poate iti produce o hemoragie gastrica, asta daca ai "noroc". Ma rog, pe aia ma mai gandesc daca i-o dau.

 6. Omeprazol. Adica inhibitor de acid gastric. E sistemic, adica merge la creier si comanda sa nu mai produca acid gastric. Ne ofera, printre altele ameteli diverse. Eu nu i l-am luat din start, pentru ca nu cred ca o plasa de medicamente se repara cu Omez, sincer. Nu asa "pazesti" stomacul. Iar bunica mea in spital a primit asa ceva, si era un soi de zombi. 

  Cum spuneam, m-am enervat si nu i-am mai dat in ziua aia nimic iar a doua zi doar Sermionul si medicamentul pe care il lua ea pentru puls (Miofilin, este pentru astm dar ca efect secundar are cresterea pulsului). Ce credeti ca s-a intamplat a doua zi? Pai bunica mea s-a ridicat din pat si a mers prin casa. Privirea era din nou a ei nu a unui extraterestru. Eu am zis ca e o coincidenta, ca e greu sa crezi ca medicamentele sunt atat de rele pentru un om. Tanar sau batran. Medicii care nu-s geriatri dau retete, le dau la toti la fel. Ei nu trateaza pacientul, trateaza varsta din buletin si eventual boala pe care o are. Omul nu-i intereseaza. Nimeni nu te intreaba de istoricul pacientului!"

  Cel mai mult mi-a placut cand am ajuns cu ea la Mosia Bunicilor ca mi s-a cerut reteta sau acte medicale din care sa reiasa ce i s-a prescris. Le-am zis cu spaima ca am insa ca eu nu vreau sa ii dau tot ce e acolo. Doamna Melinger, patroana, a rasuflat usurata si a zis "aaaaaaaa, pai in MINUS nu e nici o problema ca am vazut cu ce sunt trimisi toti aici". Asistentul medical cu care am vorbit atunci si i-am dat medicamentele...stia despre ce vorbeste. A spus "pe astia ii trimit sa moara la ei acasa cand ei sunt chiar ok, le prescriu multe si scapa putini din "tratamentele" astea". A fost una din putinele dati in astia doi ani de zile de cand o am in grija cand cineva cadru-medical a priceput ce vreau sa zic. Aici este zilele trecute la "gimnastica", in afara de asta merge zilnic si se plimba si merge pe bicicleta stationara pana la 20 de minute! 

  Pe 7 mai cand am dus-o acolo mergea binisor, cand am fost ultima data la ea ne-am intors in extaz. Arata atat de bine ca as fi putut sa jur ca nu s-a intamplat nimic. Arata asa cum arata ea acum doi ani...inainte de 2 iunie cand a cazut. Era fata ei, era colorata la fata, a luat si in greutate ca se vede pe ea...aseara m-a sunat singura (nu mai nimerea nici sa umble cu telefonul cand am dus-o acolo) sa imi zica ca a "certat-o" doamna care trebuia sa o spele seara. S-a dus singura si s-a spalat. I-am zis ca nu a certat-o nimeni si ca doamnele de aia sunt acolo, si ca ea e responsabilitatea lor. A zis "asa e mama, dupa aia mi-a parut rau ca am suparat-o"...

  Nu, batranilor NU le trebuie tratamente. Decat daca au boli cronice. Normal ca daca are diabet trebuie intai sa ii umbli la dieta si apoi sa ii dai pastile. Normal ca daca are o infectie, o tratezi, insa nu cum a tratat-o medicul de familie pe bunica mea cu toate antibioticele uzuale cate 3 zile de sapte ori pe an pana cand a devenit imuna la antibiotice. Iar eu i-am dat vagoane intregi de merisoare confiate si de picaturi din extract de merisor si nu a mai avut nici o infectie din septembrie 2011. Daca are tensiune confirmata pe LUNI de zile, nu pe o vizita la un cabinet...ii dai doze foarte mici si doar la nevoie initial. 

  Daca ai un batran in familie, spala-i hainele, cearta-l daca nu se spala si tine-l din scurt. Toti devin delasatori de la un punct incolo iar lumea zice ca "pute a mos"...va asigur ca un batran nu miroase a nimic daca este tinut curat! Si tine-l curat si pe dinauntru. Nu ii da margarina pentru ca asa vede el la tv ca "scade colesterolul". Da-i unt. Da-i cele mai bune alimente, in cantitati mai mici, pentru ca ei mananca putin...dar da-i nutrienti. Dupa ce am adus-o de la spital acum doi ani, i-am luat oua de prepelita si i le-am bagat pe gat, i le-am pitit ca si acum, in orezul cu lapte si in ce ii mai placea ei. I-am dat carne zilnic impotriva vointei ei...macar 50 de grame de carne sau oua. Batranii pierd masa musculara. Ea nu se tine puternica cu spanac chiar daca Popey asa te-a invatat.

  Cu cat il vei lasa mai fara medicamente, cu atat se va simti MAI BINE. Medicamentele sunt toxice!

P.S. La acest post comentariile vor fi publicate doar daca contin nume si prenume ca in buletin! 

34

  Pentru ca la 18 ani a stat doua ore in fata blocului si nu m-a lasat sa ma duc in casa, pana s-a hotarat sa ma pupe. Pentru ca ma bucur de cate ori deschid ochii dimineata si il vad langa mine. Pentru ca am trecut prin multe noi doi si pentru ca ne iubim si mai mult. Pentru ca zambeste cu lacrimi catre bunica mea de cate ori o vede. Si face glume cu ea, iar ea rade cu el. 

  Pentru ca ma face sa rad oricand, in orice situatie, oricat de nasol ar fi. Pentru ca munceste mult si mereu are impresia ca nu face destul pentru noi doua. Pentru ca ii dau lacrimile cand o vede pe Mara. Pentru ca ii dau lacrimile cand ii dau lacrimile altui barbat cand vorbeste despre copilul sau. Pentru ca e modest. Pentru ca imi aducea si ducea prietena de la Bucuresti de cate ori ea vroia sa vina in vizita. 

  Pentru ca tace cand se supara. Pentru ca tipa cand se supara. Pentru ca a inteles, dupa ani de zile...ca nu e cazul sa se supere. Pentru ca ma iubeste asa cum sunt, pana dincolo de cer. Pentru ca se joaca cu fi-sa pe podea pana ii iese hernia pe nas. Pentru ca merge cracanat ca un ratzoi. Pentru ca glumeste despre coliva in mijlocul unui azil plin de oameni de 85 de ani.

  Pentru ca atunci cand zambeste la mine ma topesc. Pentru ca atunci cand ma pupa si ma ia in brate uit cum ma cheama si ce caut aici. Pentru ca are mainile cele mai calde cu care face sa imi treaca orice durere. Pentru ca pe ce pune mana repara. Pentru ca poate sa desfaca si sa faca la loc orice masina si stie la orice ora de ce face masina nu stiu cum. 

  Pentru ajuta oamenii oricand si la orice ora. Pentru ca e cel mai bun prieten al meu. Pentru ca alaltaieri am stat de vorba pana la 2 noaptea ca si cand nu ne vazusem de un an. Pentru ca ma cunoaste. Pentru ca o ia in brate pe Mara si danseaza cu ea in brate prin toata camera, desi stie ca n-are voie din cauza ca e un babalac cu mijlocul rupt.

  Pentru ca e un babalac de 34 de ani azi. Te iubesc. La multi ani, maimutzoiule! Sa fii sanatos, ca restul o sa fie bine. Peste 34 de ani o sa iti aduc aminte de ziua de azi. 

Un leu şaizeci

  M-am suit azi in troleu sa ma duc unde aveam treaba. Vine controlul. Io, femeie serioasa cu beletu' la mine. Unul din ala cu doua capete, ca balaurii din povesti. Pe unul il compostasem, mai ramasese unul bun. 

  Eu detest controlorii de la RATPH. Pentru ca sunt toti de etnie spaniola (am auzit eu cum il striga unu' pe fi-su Rafaiel), toti sunt colorati, cu burta, si cu o infatisare din aia de nu iti doresti sa te intalnesti cu ei noaptea pe strada. Asta ma deranjeaza, pentru ca mi-e clar ca i-au ales special ca sa te sperie. Unu' nu e alb sau de alta etnie decat cea  creola. Si culmea, niciodata ei nu cer biletul con-etniashilor lor (na ca am facut o rima cu parnaiashilor, ca asa imi vine la gura). Cand vin sa iti ceara biletul, lasa politistul cu care umbla mai nou mai in spate, ca sa isi poata ei etala "puterea" lasata de Dumnezeu in mainile lor pe acest pamant.

  Vine burtosu', cere beletu. Ii dau beletu' si el ii face o ruptura fix pe capatul ala virgin. Ala necompostatu'....Pleaca. Io, ma uit la bilet siderata, ma duc dupa el si zic "nu va suparati, ati rupt capatul gresit"...la care el face "n-are nimica"....

  Am vazut verde. Apoi albastru. Apoi rosu. Cand dau de rosu e clar ca mi s-a aliniat curcubeul din cap si e cazul sa fugi de mine. Ii zic..."mi-ati distrus capatul BUN al biletului". Se uita la mine cu cele patru clase din dotare si cu privirea bovina. Nici macar nu pricepe despre ce vorbesc. Autobuzul ajunge in prima statie si ei toti coboara. Ma arunc din autobuz dupa ei. Ma gandesc pret de o secunda ca s-ar putea sa musc pe cineva pentru acel capat de un leu saizeci al biletului. Ma pufneste rasul.

  In statie cand si-au dat seama cu totii (3 etnici si un politist alb-alb ca spuma laptelui si tanar-tanar ca de doishpe anisori) ca eu sunt langa ei....stupoare. Ii arat porcinei biletul. "Mi-ati rupt capatul bun, imi dati un leu saizeci pentru el". Se uita la mine blond (ha, ironia!). Repet: "e ceva neclar? mi-ati rupt biletul ( a se observa pluralul maxim reverentios de care am fost capabila) si vreau banii pe el".

  Incep toti sa rada..."haideti domnisoara (mbine, oricat m-ar flata complimentul tot te duci la dracu') hahaha...ce, are, inca e bun". Pai zic si cand o sa vina urmatoru' "coleg" si io o sa fiu cu un bilet rupt si compostat si eventual prins de aparat, ce o sa imi faca? O sa imi dea amenda, nu? Liniste. Nimeni nu pricepe nimic. Incep sa discute intre ei ca si cand nu-s acolo.

  Scot telefonul din geanta si zic "a pai sa sunam la 112, asta e furt". Dupa care ma uit la politistul care se facuse galben ca un racan care se respecta, ma duc langa el, il bat pe umar si zic "domnul politist, am de declarat un furt". Liniste. Zic "un leu saizeci mi-a furat domnul". Asta s-a defecat pe el imediat si i-a facut semn etnicului care a inceput sa rada si a scos portofelul. 

  Cand l-a deschis am rectificat: "Pardon, e vorba de 3 lei douazeci pentru ca m-am dat jos din autobuz si acum imi trebuie alt bilet!!!". Au inceput sa rada toti, am ras si eu, mi-a dat tziganu' 5 lei, i-am dat restul (caci sunt o doamna si noroc ca aveam ceva marunti asupra-mi) si am plecat in rasete de acolo. Am auzit in urma mea pe unul strigand "esti tare, fataaaaaah"...I-am raspuns ca stiu asta, poa' sa doarma linistit.

  Bre...sa fie si 10 bani, eu le stiu valoarea. O stiam si la 6 ani cum o stie si copilul meu azi...pentru ca noi venim dintr-un neam de femei aprige care au stiut sa induca copiilor valoarea muncii si a banului cu greu castigat. Bunica-mea a fost femeia care in anii 50 s-a dus si a castigat trei lulele de bani doar ca sa ii faca in ciuda sotului ei care nu i-a "permis" sa munceasca si radea de ea ca s-a angajat pe un salariu cat un sfert dintr-al lui...Femeia si-a luat ce mobila a vrut EA de banii EI si atunci el a tacut din gura fix cum au tacut astia azi. Lucrul meu e al meu si e muncit. Nu scuipa pe munca mea sau a familiei mele, ca vad curcubeul si imi vine rosul primul.

Mosia Bunicilor (2)

   A cerut lumea detalii cat mai repede, asa ca revin cu ele! Si o sa mai fie, acum sunt pe fuga... 

  

   Dupa cum am mai zis, la Mosia Bunicilor toata lumea e "oaspete". Toti rezidentii sunt tratati ca si cand de aia s-ar fi inventat Mosia Bunicilor. Si ea, Mosia, tocmai pentru asta s-a inventat, pentru ei. Am vorbit azi la telefon cu Doru, asistentul de care va povesteam in postul anterior. De fapt a vorbit mama, eu doar am tras cu urechea. El e acolo pentru ei...pentru batranii nostri. L-a trimis mama sa vada de ce telefonul Norei e inchis (ea apasa aiurea pe taste si il inchide de la o vreme, nu mai stie sa umble cu el). 

  A vorbit de parca era vorba de bunica lui. Ne-a spus cum a stat cu tensiunea, ne-a dat-o la telefon de pe telefonul lui personal. Nora acum vorbeste BINE. Cand am dus-o era usor pierduta, vorbea inca incalcit din cauza faptului ca accidentul cerebral ischemic i-a afectat un pic limba si gura. Acum vorbea bine si intelegea la telefon ce i se spune. A fost o conversatie ca pe vremuri, cu doi oameni in ea, nu doar cu noi care tipam si ea care nu pricepe :)  Acum 10 minute am sunat-o eu si am vorbit cu ea si chiar sunt incantata, mi-a povestit tot meniul de seara, tocmai mancase si iar mi-a zis "ce multa mancareeee, mai mamaaaa" :)))

  Nu stiu cum sa explic lucrurile astea clar pentru ca pana cand n-ai stat cu un batran care nu aude si care incepe sa fie confuz cand il doare de exemplu nervul sciatic de la picior....nu stii despre ce vorbesc eu. Pe noi astia tinerii si sanatosi cand ne doare ceva nu ne pierdem din functii. Ei, batranii, atunci cand sunt obositi si in durere, transfera parte din concentrare pe ideea de "sa nu mor de durere"...asa ca te intelegi mult mai greu cu ei. Cam asta am observat eu in ultimii 2 ani cand am stat zilnic cu ea. 

  Alaltaieri, dupa tura de curte pe care a dat-o s-a urcat si pe bicicleta stationara. Vorbim despre o femeie care martea asta de abea se ridica de jos singura. Acum e motivata. E intr-un loc nou, i-a fost teama la inceput...insa acum e MOTIVATA pentru ca in primul rand poate iesi afara. Pentru ea asta era ceva capital. Eu as putea trai in casa toata viata mea. N-am probleme. Ea vrea sa iasa din casa zilnic si n-a mai putut face asta de multa vreme. Acolo...paseste afara pe terasa, apoi pe iarba si de acolo...tutuuuuuucaaaaaa cat vrea ea. Asta ajuta la psihic! 

  Va pun acum niste poze, trimise azi de doamna Melinger care a fost atat de draguta incat sa imi transfere poze, ca eu am facut cateva cand am fost, dar putine si mai mult cu bunica-mea. Acum va arat si locatia, pe cat pot. 

asta e "sufrageria" din corpul in care sta Nora, cel principal din cate am vazut eu, aici se ia masa, sunt canapele si plasma mare, la masa se difuzeaza muzica simfonica :), aici era o sarbatoare, lumea era cu familiile la masa.

 o camera de doua persoane

cam asa e la Nora in camera, are camera ei 

platforme de lemn peste tot, ca sa nu mergi prin nici un noroi sau alte chestii nasoale, cararile din lemn duc de la corp la corp peste tot

pentru mine poza asta e absolut PERFECTA... cred eu ca aceasta e cararea de lemn care duce catre poarta mare a proprietatii, drumul e acoperit cu zapada, insa deck-ul e liber si rezidentii se pot plimba oricand

cam asa...cu supraveghere, asistentii au grija sa ii insoteasca la plimbare

o camera cu baie proprie, si da, orhideele vii sunt reale si sunt peste tot! :)

uluitoarea "sufragerie" care cred ca se cheama atrium in arhitectura (sper sa nu ma insel) unde mereu este lumina naturala si caldura de la soare...batranii au nevoie mare de asta, credeti-ma...spatiul e mare si cand intri acolo si ii vezi cum isi vad fiecare de ale lor parca iti vine inima la loc (am avut emotii mari!)

Mosia Bunicilor, un colt de rai (1)

  Batranii sanatosi nu mor brusc. Se desprind. Zilnic se desprind de viata, de lume, de pamant. De la ora la ora li se duce viata din ei. Unii sunt sanatosi si la trup si la minte insa pur si simplu "sufera" de toate etapele degradarii naturale ale acestora. Altii sunt sanatosi la trup insa bolnavi de Altzheimer. Altii sunt bolnavi peste tot. 

  Pana cand nu stai langa un batran care pateste ceva zi de zi, luna de luna, an de an...nu stii. Ai notiunile, ca nu esti retardat, poti sa banuiesti cam cum e, cam cat de greu si de istovitor. Poti sa ghicesti in mod abstract ca e nasol. Daca batranul ala iti e si ruda, poate ai si sentimente pentru el. Sau cum a fost cazul meu, n-ai prea multe sentimente initial insa ajungi sa te atasezi de el fix ca de un copil pe care l-ai adoptat. Pentru ca ai minte si suflet, nu poti sa nu iti pese. N-ai cum sa nu te doara. 

  Stii ca urmeaza sa moara, si pe asta o stii tot asa, la nivel teoretic. Iti doresti sa moara si sa nu mai sufere. Da, suna groaznic. Insa cand un om imbatraneste si ajunge sa faca pipi pe el eu una imi doresc sa moara. Mai ales daca e perfect lucid si are fix toate facultatile mintale pe care le avea si la 30 de ani. Atunci e groaznic. I se ia demnitatea de a ajunge cu bine la veceu. I se ia demnitatea de a putea sa se ridice fara ajutor din pat. Vrea sa moara si se roaga in fiecare seara la un Dumnezeu prea ocupat. Il intreaba la modul serios de ce ia copii si nu vrea sa o ia si pe ea, ca uite, ea nu mai poate si ar vrea sa se duca, sa nu imi mai fie povara. 

  In ultima luna a zis tuturor plangand cum sunt eu "bastonul ei cu suflet". Cum a venit cineva pe la ea cum s-a pus pe plans. O rog sa nu mai planga pentru ca i se face rau. Mint. O rog sa nu mai planga pentru ca mi se rupe mie sufletul. Cand mi-au adus-o de la spital inapoi, acum, dupa atacul cerebral...m-am socat. Am dus om viu si pe picioarele lui si dupa 6 zile mi-au dat-o varza. De abea mergea si nu se mai putea ridica din pat singura cu nici un chip. Trageam de ea, eu sunt mica de inaltime, patul e jos...trageam de ea sa o pun in pat de am crezut ca mi se rupe si mie ceva. Mi s-au rupt mainile, la care am un sindrom de tunel carpian ramas dupa nastere. Nu pot sa car nici o sacosa si acum o ridicam pe ea de zeci de ori pe zi. 

  Intr-o zi, eram si cu mama si ne chinuiam sa o punem in pat...si n-am mai reusit...bunica a ramas semi-atarnata, noi amandoua rosii si transpirate la moaca...ea s-a uitat de jos in sus la noi si brusc, toate trei am inceput sa radem. Bunica a sugerat macaraua, da' i-am zis ca sotul inca nu si-a luat asa ceva. 

  M-am apucat sa caut camine private. Nu stiam ce urmeaza si am zis ca asa nu mai pot. Trebuia sa vina si ziua in care sa zic ca nu mai pot, pentru ca altfel familia tinde sa iti lase grija tie, mai ales cand de doi ani de zile faci asta ca pe balet. Am avut noroc, am postat pe FaceBook intrebarea si mi-a venit raspunsul. Mosia Bunicilor. Niste oameni pe care i-am cunoscut asta vara cand au venit sa stea la noi la 2 Mai si cu care am ramas prieteni, ne-au recomandat locul unde si-au dus ei bunica. Stefan mi-a povestit in ziua aia tot ce au patit ei cu bunica lui si cu alt camin din motzul Bucurestiului, unde batranii erau drogati si batuti cu pampersul murdar peste fata. Pretul era acelasi ca la Mosia Bunicilor. Oamenii si-au luat bunica de acolo si au dus-o pe targa la Nuci, in judetul Calarasi, la 30 de km de Bucuresti. Oamenii de la Mosia Bunicilor au pus-o pe picioare la propriu in cateva zile. 

  M-a convins. Am trimis-o pe mama sa vada despre ce e vorba, a aranjat si cu prietena cea mai buna a bunicii mele (medicul pediatru despre care va povesteam intr-un alt post mai demult) care acum are Altzheimer, sa fie si ea dusa acolo. Si am purces marti la relocare. 

  Bunica-mea a fost usor speriata, nu ne-a zis nimic, a acceptat perfect linistita sa o ducem undeva, i-am explicat ca nu e "un azil" si nici "un spital" si ca poate sta acolo cat doreste, nici o clipa mai mult. Si ca peste vara i-ar fi mai bine la aer si soare. Oamenii astia au niste hectare de pamant unde au construit special in acest scop un centru rezidential asistat pentru oameni mai batrani sau mai tineri, oameni care acolo sunt ingrijiti 24 din 24 cu o mega atentie. Asistentul medical e permanent acolo, au si medic care vine odata pe saptamana, au posibilitatea sa iti aduca si sa iti faca absolut orice iti doresti, de la masaj la orice altceva. Patronii sunt o familie care a fost plecata in Israel si ulterior s-au intors in Romania. Mama patroanei a facut Altzheimer si cand doamna Melinger a cautat in Romania un loc ca asta nu l-a gasit. 

  O cred ca nu l-a gasit pentru ca ea cauta ceva civilizat, cu gradini, iarba, flori, leagane, spatiu, aer, animale, gradina de legume...unde era sa gaseasca? Asa ca l-a facut ea. L-a facut si cu cap si cu suflet. Isi tine mama acolo alaturi de ceilalti oaspeti. Asa le spune, oaspeti. Nu-s "mamaie" nici "tataie" nici "mamaitza"...fiecare oaspete e strigat pe numele sau, cu o maxima reverenta. Fiecare oaspete primeste 5 mese pe zi absolut oricat doreste sa manance. Camerele sunt ca intr-un hotel super-civilizat doar ca gandite pentru batrani. Fara trepte, praguri, cazi de baie. Cu bare de sustinere la baie cu sonerie langa pat si in baie. Suna la cabinetul asistentului care alearga imediat sa vada despre ce e vorba. Stiu pentru ca am sunat eu din greseala, am zis ca aprind lumina :)))

  Mult suflet iti trebuie ca sa faci si sa tii un loc din asta. Mult. Patroana munceste cot la cot cu ingrijitoarele, sotul ei le face de mancare la oaspeti. Ne-au pus la masa alaturi de toti si am mancat meniul lor. Mult mai bun si mai bine gatit ca in multe restaurante pe care le-am intalnit eu. Fiecare camera are televizor si terasa proprie. Unele sunt cu baia lor, altele sunt cu mai multi in camera, depinde ce alegi. Noi am ales sa le faca celor doua bunicute un apartament propriu si oamenii au tras un perete si au despartit un spatiu ca sa ne acomodeze. Acum au un hol, doua camere si baia lor. Si asta au facut in cateva zile de cand i-am anuntat ca noi asa vrem. 

  Marti am dus-o pe Nora acolo. De abea se plimba prin casa cate doua ture. Acum am sunat-o si mi-a zis ca a mers pana spre poarta si inapoi. Poarta e la vreo 300 de metri de locul in care sta ea. Pentru azi atat, o sa tot povestesc despre locul asta, pentru ca merita. Si pentru ca vreau sa povestesc discutia avuta cu Doru, asistentul medical care are 2 metri si pupa bunicii altora zilnic. Si ii mangaie. Si stie cum sunt batranii trimisi acasa cu retete pline de porcarii inutile care le fac mult mai rau. 

   Pana una alta, o poza cu Nora si bunica lui Stefan imediat ce le-am facut cunostinta. Si-au parcat cadrele de mers pe laturi si s-au pozat. Stefane, tanti Florica a cerut sa le tragem in poza imediat ce a vazut ca avem aparatul la noi :) 

   Revin cu poze si alte detalii. Va doresc tuturor sa nu aveti nevoie de Mosia Bunicilor. Insa daca cumva aveti nevoie, va doresc din suflet sa aveti cum sa va duceti oamenii dragi acolo. Acolo e mai bine decat acasa. In primul rand pentru ei. Eu una umblu ca o gaina decapitata prin casa, o caut, ma gandesc ca am uitat sa ii dau de mancare si multe altele asemenea. Si mi-e dor de ea. Si acum mi-am dat seama cat de dor o sa imi fie cand Dumnezeu nu va mai fi ocupat cu copii. 

Cat people sau o zi la ţară

  Aia suntem noi. Ni s-a demonstrat ieri din plin. Toate pisicile trag la Marius, fara incetare. Mara iubeste toate pisicile si fuge de orice caine mai mare decat un portofel de dama. Si suntem si iepuri-people din cate stim pentru ca fi-mea s-a asociat un un animal extrem de urecheat. Dap, am fost la tzara la cumnata mea, aka sora lu' sotu' din dotare. Bai nene, frumos e la Valenii de Munte in "cartieru"...."gardu' din padure" sau asa ceva...:))))) Adica unde a intzarcat mutu' un animal si au iesit trei...Cam asa:

poza pe sub salcie

domnul urecheat

o floricica

mai multe floricele

first time ever

'ah ce pufosenie'

ia, mah si mananca!

probabil cea mai frumoasa poza cu noi doua...bine, trei!

cat people

...in action...all the cats...the Master is here!

A plânge

  Prima data cand am vazut-o plangand aveam undeva spre 14 ani. Am gasit-o bocind in bucatarie. Cozonacul pe care il facuse pentru Paste se lasase la iesirea din cuptor...definitiv...Ea plangea  cu fatza adanc ingropata in palme. M-am speriat sa mor...cand am intrebat-o de ce plange si mi-a zis...am rasuflat usurata si apoi mi-am jurat ca niciodata un "ceva" de mancare nu ma va face sa plang. M-am tinut de cuvant.

  A plans in ultimele 3 saptamani cat n-a plans in toata viata ei de 89 de ani. A venit baiatul ei din SUA, a plans. A stricat in doua zile o masa rabatabila si o chiuveta, a plans. A venit azi nepotul ei din Italia...a plans...plange, plange cu disperarea omului care stie ca o sa moara si care mai stie ca nu o sa moara azi.

  Azi, prin casa m-a intrebat, din nou..."cand o sa se termine cu mine?"...Marti mergem cu ea la un centru de recuperare pentru ca nici eu nu mai pot. Si eu plang. In seara asta am iesit in oras, pentru ca un amic al lui Marius a vrut sa ne vada. Am stat pana tarziu, pe la 11 jumate am ajuns acasa. M-am dus la ea direct si am vazut ca nu dormea. M-a vazut si m-a intrebat ce fac, unde am fost...si mi-a zis asa....in treacat...ca ar fi vrut sa vada slujba de Inviere.

  I-am aprins televizorul, i-am pus castile in urechi...nu mergeau...i-am adus alte casti...a fost fericita. Am pupat-o de noapte buna, cum fac in fiecare seara. Mi-a luat mainile intr-ale ei si mi le-a pupat. Am fugit in bucatarie. Prin geamul deschis se auzeau clopotele batand de 12 fara un sfert...se cheama enoriasii sa ia lumina. Care lumina, m-am intrebat, absurd, in capul din dotare? 

  Nu cred ca a inviat nimeni. Oamenii morti nu se scoala. Oamenii batrani nu intineresc. Mos Craciun nu exista. Exista doar oameni care plang in pragul mortii, plang de neputinta, plang....Am fugit in bucatarie si am plans in hohote. Marius m-a auzit si a venit si m-a tinut in brate. M-am cocosat de plans la el in brate si am zis mersi ca am in bratele cui sa plang cand imi vine. 

Primul. Cu lacrimi.

  Acu' vreo saptamana jumate a inceput sa i se balangane. Eu nu eram acasa, s-a dus repede la ta-su si i-a zis ca "am o senzatie ciudata in gura"...iar el, ca un adevarat detectiv...a concluzionat dupa o prealabila balaceala prin gura ei. Ti se misca un dintisor. Ea, impacientata, desi stia ca urmeaza. Dar cred ca in sinea ei nu ne crezuse pe cuvant, parea sceptica si se uita la mine gen "dubioaso, cum sa imi pice dintii din gura, ce-ai?" de cate ori ii spuneam ca o sa se clatine, o sa cada si o sa creasca altul. 

  Nici nu se invatase bine cu senzatia ciudata clatinatoare...ca s-a apucat ieri sa roada un mar desi i-am zis ca trebuie sa i-l feliez ca sa nu zapaceasca dintisorul. Daca insisti prea devreme pe el se poate distruge mugurele de crestere din gingie. Si apoi il astepti pe urmatorul degeaba. (I know. Am fost traumatizata de niste doamne cand eram ca ea, una mi-a scos cu mana doi dinti care nu se miscau in ideea ca oricum vor pica, alta mi-a scos o masea de lapte atat de violent incat a distrus mugurele de crestere. Ambele stomatoloage.) Asadar, si l-a zmotocit prea tare dupa care a inceput sa chiraie ca ala nu mai poate sa stea acolo asa ca nu-l suporta. 

  Zis si facut. Mi s-au inmuiat picioarele, nu atat de emotie cat de ideea ca n-o sa reusesc eu. Mai incercasem sa trag de el usor in sus si vazusem ca are circa 2 mm cu totul si ca n-am cum sa-l apuc. Acum m-am inarmat cu o penseta, cu o atza dentara si cu mult curaj si am purces. Daaaaa. Io am purces, da' dupa prima incercare, penseta fugea de pe dinte cu viteza luminii, atza de dinti idem...mana mea ce sa apuce de piticania aia ca imi venea sa ma intreb cum naiba a mancat copilu' asta de la 6 luni incoa cu micutzeniile alea in gura!

  Si, evident cand a simtit ca o doare...a inceput cu bocitul. Ba cand a vazut si un strop de sange pe servetelul cu care o stergeam strategic tocmai ca sa nu bage de seama...a zbierat cat au tinut-o bojocii: sangeeeeeeeeeeeee! de am zis ca cheama vecinii Smurdu' si Pompierii doi in unu' ca la balsamu' de rufe.

  Lacrimile ii curgeau mari cat boabele de strugure, ah era sa zic pepene da' noroc ca mi-am corectat exagerarea...plangea si eu o rugam sa nu planga ca nu doare asa tare si ca pana nu se opreste chiar nu poci sa il scot ca lesin io de plansu' ei. Intr-un final am infasurat cu ata si am tras in sus tinand de el si de copil si de atza si de mintzile mele...pana a iesit glorios afara. In secunda aia am rasuflat usurata. 

  Ea...pai ea e o Berbeaca. A inceput sa urle si mai tare. De spaima, de nervi, de tot procesul care durase vreun minut cu totul probabil...si in care ma atinsesem de ea fix de trei ori cate o secunda. Si mi-a comunicat ca "are o senzatie ciudata in gura". Pai zic asa ziceai si inainte, acu' ai o gaura ciudata in gura...da' te inveti tu si cu senzatia asta, ce sa facem...S-a dus la oglinda si a vazut gaurica rosie si iar a chirait ca aoleu e sange, ca aoleu ea e urata, ca aoleu, aoleu.....

  Situatia semi-inlacrimata a durat niste ore! Ca senzatia e ciudata, ca cum se spala ea pe dinti, ca ...ca...care a culminat cu niste poze si cu "sa nu ma pui pe blog sa ma vada lumea urata!" I-am zis ca o sa o pun pe blog si o sa o vada lumea cat e de frumoasa. Ea e cea mai frumoasa fetita din lume. Asa a fost de cand am vazut-o prima data. Jur! Uitati dovada:

  Da, mi-a venit sa plang. Da, si lu' ta-su i-au dat lacrimile. Si lu' bunica-sa. Si lu' unchi-su de peste ocean care e p-acilea acum. Am lacrimat cu totii si ne-am mirat din nou cum au trecut "sase ani de pui mic". Cand de abea se nascuse asa numaram saptamanile, eu cu ta-su..."doua saptamani de pui mic"..."doua luni de pui mic"...Acum...6 ani si o luna de pui mic...un dintisor minus. Alte si alte etape si momente de "primul". Alte inmuieri de picioare, de lacrimi si noduri in gat care te apuca de parca n-ai fi om in toata firea ci un ciorap ud. Alte si alte bucurii mereu altele si mereu mai frumoase. 

  Iubita mea, esti cea mai frumoasa fetita din lume. Asa te vad din prima zi in care te-am vazut. Asa o sa te vad mereu, si asa vreau sa crezi despre tine mereu. Esti cea mai frumoasa si cea mai desteapta!