vineri, 27 mai 2016

Ora de religie varianta englezeasca

Disclaimer d-ala: acest post contine opinii personale. Cui nu-i convin e poftit sa treaca mai departe.

  Sunt aici pe blog marturiile luptei mele cu ora de religie din Romania. Pe care am refuzat-o cu mare indarjire. Pentru ca noi suntem atei. Practicam religia biologiei si a evolutionismului. Consideram cu mare ardoare ca omul a evoluat dintr-o ramura a unui soi de maimute. Cand am ajuns aici stiam ca Anglia e un stat religios. Adica au religie a statului, nu sunt un stat secular. Asa ca religia e parte din scolile de stat. Insa nu e parte obligatorie, asta e diferenta. Desi este un stat care are la baze Biserica, Anglia nu ti-o indeasa pe gat. 

  Cand am intrat prima data intr-o clasa la ore, era prin octombrie anul trecut, la voluntariat. Era ora de religie. Li se preda Iudaismul. Au zilnic "Assembly" la prima ora, adunarea tuturor copiilor si profesorilor si discutarea unor principii crestine. Sa nu minti, sa ajuti, sa una, sa alta. Il cam ocolesc pe Iisus, singura data cand n-au putut sa-l ocoleasca a fost de Paste cand era cam greu sa zica ca ar fi inviat altu' :))))) 

  Eu i-am povestit Marei despre religiile lumii, despre fiecare "dumnezeu", despre zonele de pe pamant unde a "rasarit" ca prin minune cate un alt "dumnezeu" care se cheama altfel. Si despre pre-crestinism care contine cam toti dumnezeii planetei ca nah, despre aia e vorba de fapt. Cand am mers la Stonhenge a fost o ocazie in plus sa afle despre ce credeau oamenii acum multe mii de ani... ca despre asta e vorba pana la urma. Despre misticism. Despre frica ca nu o sa mai rasara soarele a doua zi. Despre teama de moarte.

  Ieri cand am ajuns la clasa se auzea un cantec perfect similar cu cel cantat de moscheea din Mangalia la ora chemarii la rugaciune. Pentru o secunda am crezut ca am luat-o razna si nu mai inteleg ce aud. Ca apoi sa intru in clasa si sa constat ca e ora de religie. In care li se explica despre Islam. E suficient sa va zic ca eu stiam mult mai multe despre Islam decat stia profesoara :)))) Ideea e sa le prezinte toate religiile. Toti dumnezeii cu toate "cerintele" lor. Pentru ca acum se apropie Ramadanul si pentru ca in scoala sunt destui copii care vor povesti ca mami si tati sunt lesinati de foame si de sete. Poveste adevarata! Asa descriau azi copiii chestiunea cu pricina...

  Asa descriu copiii tampeniile parintilor. Probabil ca cei musulmani spun cu oroare ca astia crestinii fug dupa oua la Paste sau ceva. Cand i-am zis colegei musulmane din Bangladesh ca ortodocsii au interdictie mai multe luni pe an la toate alimentele provenite din animale si la sex era sa-i crape ochelarii, jur! :))))) Li s-a pus un filmulet cu "Cele 99 de nume ale lui Dumnezeu" din religia Islamica. Evit sa-i zic pe nume pentru ca apoi motoarele de cautare o sa imi aduca o suma de oameni care incearca sa ma converteasca sau sa ma injure. :)))

  Ei bine, din cele 100 de nume caci deh, al o sutalea il stim cu totii... mai bine de 5 erau violente si indicau catre umilirea celor care nu "asculta". Daaaar, profesoara a trecut repede-repede si cu o mare gratie de ele :))))))).  M-am gandit o secunda la "religia pacii" dar totusi cinci la suta e cam aiurea. Apoi m-am gandit la Inchizitie si mi-a trecut. Si apoi m-am gandit cu mare duiosie la biserica ortodoxa romana de an 2016. Si la orele de religie romanesti. Ce naiba sa mai zici...

   Si m-am gandit in clipa aia "ce mare bullshit, ce suta la suta cacat sunt toate". Umilinta si pedeapsa. Castig pentru cei de sus. Din alta lume, din alta viata, aia mortii, aia care nu mai sunt.... Niciodata aia care traiesc ACUM! Aia de acum nu trebuie sa fie fericiti! Niciodata! Interzis la fericire! Vor fi in viata urmatoare! Daaaaaca vor fi tare cuminti! Si nu vor face prostii! Daca nu, ii ia dracu'! Mara era foarte plictisita azi dar se straduia acolo sa indeplineasca taskurile. Am intrebat-o daca cumva nu a inteles despre ce vorbea doamna acolo cand am ajuns eu. Mi-a zis ca da, a inteles, ca ea stie astea si ca mai ales cum de nu mananca musulmanii PORC si de ce n-a zis nimeni asta................ ii era foameeeeeee ca era ora pranzului. Si ei ii place porcul! Si mancarea. Si apa!

  Si da, exista copii care sunt pusi sa tina postul de o luna cel fara de mancare si apa in majoritatea zilei. La 11 ani. Sa stea la scoala in caldura, sa faca ora de sport in soare, fara APA. Evident, profesorii trebuie sa aibe grija de ei, sa-i protejeze ei daca parintii lor ii abuzeaza in felul asta. Si nimeni nu striga "abuz", nimeni nu le ia copiii. Eu i-as lua din familiile care-i tin nemancati si nebauti de la rasarit ora 5 la apus ora 9 in acest iunie. Serios! Si i-as lua si pe cei care-s pusi sa posteasca, sa treaca "pe sub masa" si sa se "spovedeasca" la ortodocsi. Serios! E absurd! Adica daca eu mi-as tine copilul nemancat si nebaut o zi intreaga s-ar considera abuz, nu? E un copil, e in crestere, cum sa-l tii nemancat sau cum sa nu ii dai proteine si lactate?

  Dar astea-s intrebari ale mele personale. Asa cum ma intreb zilnic cum pot ortodocsii sa le spuna copiilor ca daca nu-s cuminti ii omoara Dumnezeu sau ceva. Si ala tot un abuz e. De ce oare cred oamenii mari ca in numele dumnezeului LOR, pe care copiii nu l-au ales, au voie sa le faca asta? Si de ce legea, care nu te lasa sa-l bati si sa-l torturezi, te lasa sa-i faci asta? Sa mor ca nu pricep! Unele lucruri sunt foarte ciudate pentru mine. Asa-s eu. 

marți, 24 mai 2016

Scoala, sedinte, emotii

  E tarziu acum si sincer nu mai stiu daca am detaliat cealalta sedinta cu parintele de aici. Sunt doua pe an la distanta de 6 luni, cam asa, tin minte vag ca era toamna data trecuta. Tin minte ca am plans de fericire. Tin minte ca azi incepeam sa lacrimez si am zis direct, "stii, acum eu o sa plang!"... Kaileigh a zis "poate vrei sa plang si eu!"... si am ras amandoua.

  Kaileigh e invatatoarea Marei. Ne perimitem nume mici pentru ca suntem colege, din momentul in care am devenit colega ei ne-am strigat pe nume. Profesor se cheama aici. Aici trebuie sa faci o facultate ca sa predai scoala primara, liceul "pedagogic" nu e suficient. Nici vreo scoala de meserii. Faci o facultate ca sa devii profesor. Nu exista alta "scurtatura". Inveti, faci practica si apoi predai. In aceasta ordine. Nu, nu poti sa predai daca nu ai facultatea facuta. 

  Ea e foarte tanara dar are copii ai ei acasa. Este extrem de empatica, a putut sa comunice cu Mara chiar si cand nu vorbeau aceeasi limba. Si acum cand eu vorbesc in romana si explic ceva mamei lui Andrei... ea da din cap si reactioneaza perfect pe limba romana, prinde cuvintele similare si pricepe ce zic inainte sa-i traduc. Ea este prima profesoara a Marei in sistemul britanic. La anul va avea pe altcineva tocmai in ideea ca aici oamenii zic "sa invatam copiii cu oameni noi, cu stiluri de predare diferite, sa amestecam totul ca toata scoala sa fie un tot, o familie". Asta este conceptul. Aici o sa introduc o paranteza mare:

  (De aia azi cand am ajuns in scoala am fost strigata sa intru in cabinetul directoarei...sa fiu informata ca a murit doamna X, colega lor. A fost Teacher Assistant la clasa Marei niste luni, era si profesoara de muzica... si avea si cancer. Se vedea pe ea, eu am pregatit-o pe Mara care-mi zicea ca doamna aia nu e vesela, i-am zis ca ea e asa pentru ca cred ca viata ei nu e prea buna, ca ea e bolnava, era semi-cheala, schelet, avea aspect de om bolnav de cancer. I-am zis Marei in septembrie asta, a uitat. Azi a iesit de la ore transfigurata.

  Li s-a spus copiilor inainte de iesirea de la ore, in cadru organizat, ca doamna X a murit. Mie imi spusese directoarea la pranz, le vazusem pe celelalte prietene ale ei inlacrimate, le-am zis la toate ca-mi pare rau pentru pierderea lor. Se simtea ca-s o familie. Ca se cunosteau de atatia ani, cum a zis Tina azi... "de cand noi am facut scoala asta", si asa e, scoala are 60 de ani iar ele sunt aici de 30 unele dintre ele :) Scoala ne-a dat doua mesaje text azi, unul cu pierderea suferita si inca unul cu "daca aveti nevoie de suport in plus apelati la noi". Directoarea si directoarea adjuncta au stat azi afara la ora iesirii copiilor de la scoala pentru a incuraja copiii si familiile. Multi copii plangeau.

  Mara a iesit de la ore foarte trista, m-am speriat ca ii e rau. Am intrebat-o ce a patit si mi-a zis ca "mami, nu stii? a murit o doamna!". Zic, stiu, dar tu stii cine era? (ea a avut-o la clasa dar nu mai stia dupa nume!)... mi-a zis "nu mai stiu dar eu am plans, mami, am plans pentru ca m-am gandit la Colea! m-am gandit la el si cand l-am vazut ultima data si la desenele lui! si mi-a venit sa plang!".

  Colea este unchiul meu. Stra-unchiul adica sotul surorii bunicii mele. Este un om pe care eu l-am iubit mult si pe care Mara l-a indragit. El a murit acum 1 an si 3 luni. Si cum ea m-a vazut pe mine ca-l plang si ca-l vorbesc si ca traiesc un fel de doliu... acum a rezonat cu asta, si-a adus aminte de omul asta al ei, al nostru, mi-a descris desenele lui si ce facea el la 2 Mai. Ar trebui sa fie trist, asa si este. Dar dincolo de asta m-am bucurat ca ea a putut sa relationeze, sa isi traiasca pierderea asta, sa inteleaga ca doamna aia a murit si ca uite, cum mi-a spus ulterior, ea este doamna care ii invata sa cante. Pentru ca era specialista in muzica.)

  Dupa toate astea am ramas la scoala pentru sedinta "cu parintele" pentru ca aici asa e, e doar cu parintele aluia nu si cu ceilalti parinti. Sedinta se petrece asa: ti se da acasa o scrisoare in care esti informat ca in zilele de luni si marti intre orele 3.30 si 6 se tine sedinta. Sa iti alegi sloturi orare, ai mai multe. Bifezi pe scrisoare, o dai inapoi la scoala si primesti inapoi ora la care sa te prezinti. Te prezinti. Esti dus catre "tava copilului" adica sertarul lui cu caiete si lucruri facute de el in acea perioada. Ti se dau la studiat si apoi intri la discutie cu profesorul. Tu si cu el. Si daca preferi cu copilul, nu este interzis ba din contra. 

  Azi Mara a ramas afara pentru ca era agatata de niste acareturi din curte, alerga pe pajiste si se distra. Data trecuta a fost cu mine la discutie. Azi ma gandeam ca o sa aud ceva ce trebuie "imbunatatit" ca na, eu sunt romanca, am sechele grave in cap... caut nenorocirile, nu se poate sa fie bine. La prima a fost bine pentru ca era noiembrie, Mara abia venise, n-avea cum sa fie cum au zis ei! :))) Da, am sechele comuniste. Sunt atat de inradacinate in creierul meu incat astept sa mi se critice copilul, astept sa ceva rau... astept! Undeva inconstient astept asta desi o vad zilnic, acum sunt cu ea in clasa o ora pe zi... eu tot astept intrebarea aia a maica-mii cand eu luam 9: "de ce n-ai luat zece?"

  Mara exceleaza. Este dincolo de orice grafic pe care il au ei despre elevii straini :)))) Are scor de "as expected" pentru anul 4 in care este, in conditiile in care ea cand a inceput anul 4 nu stia engleza  si nu studiase tabla inmultirii care aici se face din anul 2 si se face pana la 12x12  :)))) Este unde ar trebui sa fie toti elevii de anul 4 din UK. Inclusiv la scriere in limba lor. Iar eu stiam asta dar cumva tot asteptam ceva "rau", asteptam sa mi se zica ceva nu e bine. Iar femeia din fata mea imi explica ca probabil la anul Mara o sa fie la scor de "peste nivel" din moment ce acum a fost asa. Si imi povestea cum se uita ei toti la ea si-si amintesc cum in septembrie vorbeau cu ea prin intermediul Google Translate, la calculator :))))))))

  Si ea si Jackie, asistenta clasei, doamna cu care am mers mereu la inot, sunt indragostite de Mara. O urmaresc, o iubesc, o ajuta si o admira cum doar un om civilizat o poate face. Azi am stat inca o ora si jumtate la scoala. I-am dus Marei fructe la iesire, a mancat un pic si apoi s-a dus "pe teren, mami". Si s-a jucat, a alergat si, din nou, n-a mai vrut acasa! "Sedinta cu parintii", na!

Doar ea in curtea scolii

Soarele meu

La cauciucuri


  

  

sâmbătă, 21 mai 2016

Unghiuri si perspective

   Azi am fost la o sala uriasa plina cu trambuline. Au tzopait fetele noastre pana le-a iesit limba de un cot. La un moment dat un domn la vreo 30 si ceva de ani si-a rupt piciorul cu trosc. Adica a sarit sa faca el niste jmecherii, chestie despre care fusese informat cu filme explicative cum ca nu e ok... si la aterizare am auzit in ditamai hala si harmalaia de oameni si de muzica un TROSC distinct.

   Cand s-a ridicat, piciorul domniei sale, era indoit din genunchi la 90 de grade. Asta n-ar fi o problema daca directia de indoire nu era una total gresita :)))))))))))) Deci i se indoise genunchiul in unghi de 90 spre stanga. Cand l-a vazut s-a schimbat la moaca, la fel si angajatii Flip Out de pe langa. L-au lasat picat in bureti, i-au spus ca nu au voie sa-l mute si au chemat ambulanta (chestie care mie mi-a placut mult, in Romania cred ca se gaseau 3-4 crestini care sa-l zmulga de acolo imediat!). Au inchis zona si au asteptat cuminti sosirea ambulantei.

   Moment in care, in capu' meu de mama, s-a petrecut urmatoarea discutie:
Eu: ete si-asta ce-a troznit! UAAAAU ce unghi are? Care e anatomia de fapt? O avea proteza la picior? A, n-are, e al lui! WOOWWW!
Eu MAMA: fah, tampito, daca era fi-ta?
Eu: nu era fi-mea ca ea e desteapta, uite, de unde s-a aruncat tartanu' asta ea n-a avut curaj... iar ea a urmarit filmul de instructie cu mare atentie, stia ca nu are VOIE sa se arunce in cap!
Eu MAMA: idioato, daca era fi-ta? Ce fel de parinte esti tu de aduci copilul in asa loc groaznic de periculos? Uite, Mihaela e galbena la fatza, sta sa lesine si ea nici macar nu i-a vazul aluia piciorul!
Eu: nu era fi-mea! era un nene care credea ca are coaiele mai mari decat regulile, cred ca mamica lui nu l-a invatat ce trebuie... Mihaela e moale, apropo, mai bine te uiti la ea si-i dai niste apa ca s-a cam albastrit!
Eu MAMA: esti o tampita! iti dai seama ce-ti facea Marius daca aduceai copilul acasa cu unghiurile gresite?
Eu: Marius cred ca ar vrea si el la tzopaiaca. Noroc ca burta nu-i permite sa se accidenteze, o sa aplaneze tot!
Eu MAMA: esti o tampita! cum sa aduci copilul AICI? Si Ambulanta aia undeeeee eeeeeeeeeeeeeeeee????
Eu: ai dracu' rabdare, stii ca spitalul de langa e supra aglomerat, tartanu' asta nu moare de la picior rupt, altii mor, e chestie de prioritati!
Eu MAMA: ti-am mai zis, esti tampita! Ia vezi, unde e fi-ta? Vezi, are toate unghiurile corecte?

  Am plecat de acolo convinsa fiind ca voi reveni. Sala este una foarte misto, securitatea este asigurata de oameni multi care stau cu ochii pe toata lumea, unii dintre ei sunt "semafoare" pentru saritul in piscina asta unde si-a rupt nenea piciorul. O piscina plina cu niste cuburi de burete, sari in ea de pe o alta trambulina. Am observat azi zeci de chestii facute pentru bunastarea fizica a cientilor, pentru protejarea de orice. Trebuia doar sa le iei in seama cum ar veni! Foaaaarte misto! Mi-a lasat gura apa, va jur. Dar da, cand i-am auzit aluia facand trosc piciorul... m-am gandit la toate cele de mai sus. Pe de alta parte si daca sari in cap de pe o bicicleta s-ar putea sa patesti acelasi lucru ba chiar mai rau. 

  Sareau azi acolo oameni intre 2 si 70 de ani. Serios, era o doamna despre care as fi putut sa cred ca se imprastie in neant daca pica in cur. Tzopaia si incerca sa se dea si peste cap! La fel un nene sarit bine de 60 care a nimerit niste flic-flacuri d-alea de cred ca s-a speriat si el ca dupa aia nu mai avea curaj sa se lanseze de pe margine in bazin :))))) Da, asa e cand stai sus la balcon si comentezi! Da' data viitoare ma duc si ma dau de-a rostogolu' precis! Ce apa in gura mi-a venit azi vazandu-i pe astia toti cum sareaaaaaaaaaaaaauuuuu!!!!!!!!

  Mara si Iulia au fost in extaz azi, dupa o ora acolo erau lesinate, Mara a urcat scara din casa in 4 labe, a mancat ca un lup si apoi a facut o mare baie fierbinte ca sa-si gaseasca muschii de la picioare :))))) 



zbor
MI-E FOAME!!!


vineri, 20 mai 2016

M-am intalnit cu un copac

  Ne-am dat intalnire in fiecare zi, povestea de iubire s-a infiintat imediat. Nu, nu ne-am pupat, sunt femeie maritata... Cu toate astea el, iubitul meu copac... mi-a provocat o criza alergica. Niciodata n-am fost alergica la nimic. Pai ce alergie sa fac eu la Ploiesti unde pe o raza de 2km patrati nu aveam nici un copac si nici o iarba? Doar beton. 

  Dupa atatea nopti nedormite, dar citite, as putea sa va zic ca 1 din 5 locuitori din UK e alergic. Sunt 60 de milioane deci multicei. Pentru ca polen, ei ii zic "hay fever" dar nu are treaba cu fanul ci cu multe zeci de polenuri alergene atunci cand ai o tzara plina-plina de copaci, pasuni si plante. Speranta mea e 1. sa nu mor acum sufocata si 2. sa nu mai fie si in anul urmator, adica sa fie asta prima mea intalnire cu copacul si de aia sa ma fi rasculat asa la nas. Nas care nu mai primeste oxigen. 

  Deloc. Ai inflorit, batu-te-ar vina! Polenizezi, fir-ai iubit sa fii! De cand am venit in tara asta merg cu limba scoasa de un cot pe strada de dragoste de copaci, iarba si plante. Da, da, fix magariile alea care te rup la nas, fir-ar ele colorate si udate sa fie!

  Azi am lipsit de la munca. Pentru prima data din octombrie pana acum, iar in octombrie mi-a inceput o viroza care a durat "decat" 2 luni si jumatate. Tot din cauza de schimbat de mediu. Mna, m-am dus moarta-coapta la scoala. Bre, azi m-am cerut piua. La 7 si un sfert imi cautam toata limba engleza din capul fizic cat sa las un mesaj pe robot. Cu ma-scuzati-da-io-mor! Avem dreptul la o multitudine de zile de boala pe an dar eu am fost soldatelul de plumb pana acum... si cu febra m-am carat la scoala. Ei bine, aseara, cu ochii umflati si nasul si mai umflat... am decis ca nu.

  Azi a ajuns si aparatul de purificat aerul pe care, acum doua nopti, pe cand n-am dormit de la ora 2 la ora 8, l-am comandat cu frenezie. Sa-mi scoata polenul iubitului de prin casa. Sa poci sa dorm barem. Ca il vad pe asta mare din fata cum da din frunze si deja imi vine sa imi iau masca d-aia de gaze de pompieri si sa umblu cu ea pe moaca.

  Istoria noastra a inceput de prin martie. Dar cum se tot supra-plasa pe raceli am zis ca oleleeeei ale dracu' ce raceli au astia de nu mai intra aerul prin nas nici cu dalta. Azi asa, maine asa... s-a facut aprilie. Buba mare. Si frunze in pomi nu erau deci tind sa cred ca de la iarba. Care iarba nu plecase, ca aici nu moare niciodata, doar ca acum incepea sa polenizeze. V-am zis ca sunt treaza de niste nopti si am citit, si la cat imi e nasul de infundat la ora cand va scriu presimt ca la noapte o sa mai aflu multe! :)))

  Asadar... am luat multe chestii, am inghitit, am luat aparat, am stat acasa, tre' sa ies din momentul asta acut si apoi sunt sigura ca e gata. Da ma, lasa, stiu ca alergia e boala cronica, eu mai am si psoriazisul asa ca nu-mi permit sa fac inca una cronica pentru ca asta ar insemna sa ma sinucid si ar fi pacat. Aleg sa cred ca daca ies din criza asta, gata, eu si iubitul meu copac o sa fim bine. Pana la urma e ca in orice casnicie, cu suisuri si coborasuri in care il iubim pe ala de langa mereu, doar ca uneori ne vine sa-i dam cu securea :))))))))))

marți, 17 mai 2016

37. El

  Pentru ca si-a dorit un tort de jumari.


 Pentru ca viseaza la ziua cand ii voi face un tort de sarmale. Pentru ca nu intelege de ce viata e uneori nedreapta si se supara ca un copil din cauza asta. Pentru ca de cand a ajuns aici vrea sa ii mute aici pe toti oamenii de care ii place. Pentru ca ne-a adus aici. Pentru ca acum un an el era aici singur de ziua lui iar mie mi s-a rupt sufletul.

  Pentru ca aseara a facut-o pe Mara sa rada de era sa pice de pe scaun. Pentru ca sta in zilele libere sa dea cu aspiratorul pe toate scarile din casa fiindca stie ca mi-e prea greu. Pentru ca a cumparat un cadou surpriza pentru unul dintre prietenii nostri din Romania doar pentru ca era foarte amuzant. Pentru ca rade cu lacrimi la filmulete in care oamenii cad foarte rau.

  Pentru ca se scoala in zilele libere sa o duca pe Mara la scoala. Pentru ca nu vrea sa arunce nici un tricou oricat de vechi ar fi. Pentru ca le aduce pe Gabi si Bia la noi in vizita iar Mara e in al noualea cer. Pentru ca a stat aseara sa-i puna fi-sa fundita si urechi.

  La multi ani, iubitule!


vineri, 13 mai 2016

Ce cred englezii despre romani?

  Ne intreaba lumea mereu. Evident ca ne intrebam si noi mereu daca nu cumva deranjam. Suntem musafiri in aceasta tara, musafiri pe termen nelimitat. Dar adevarul e ca nu ne putem intreba ce cred ei despre noi, romanii. Pentru ca noi toti nu suntem la fel. Si nici ei toti nu-s la fel. 

  Azi am fost in discutii multe cu diferite "cadre didactice" despre copilul roman care mi-a fost dat in grija.  Iar eu, romanca... trebuie sa le explic unor oameni fabulos de buni si de profesionisti intr-ale invatamantului, ca doamna care trebuia sa il ajute cu traducerea asta i-a mintit cam doi ani. Ca ea a spus niste lucruri despre copilul ala iar acele lucruri nu-s adevarate. Stiu, ar trebui sa-mi crape obrazul de rusine pentru ca-s romanca, nu? Bai, sincer nu prea! Eu nu ma identific cu aceasta natiune care dilueaza dezinfectantii din spitalul unde eu acum 9 ani, 1 luna si 9 zile am nascut un pui de om viu. Si am nascut-o vie in ciuda faptului ca niste asistente au gresit atat de rau incat eu si Mara puteam sa murim. 

  Insa oamenii astia de aici au o mare calitate: ei se uita si vad ce poti tu sa faci mai degraba decat ce poti tu sa zici ca ai putea face. Cumva imi retraiesc o copilarie pierduta, simt ca am acum mai multe mame care ma lauda zilnic, ma apreciaza si mai au putin sa ma aplaude pe mine, micul pui de roman care abia-abia nimeresc sa vorbesc bine cu ei pentru ca da, cum le-am zis de atatea ori, eu ma grabesc sa-mi zic gandurile atat de tare incat niciodata pe gura nu iese engleza care e toata in cap la locul ei. Dar cand ele ma vad turuindu-i lui Andrei cu 5454 de cuvinte pe minut si il vad pe el, care oricum reactioneaza greu de tot, ca zambeste si interactioneaza si acum cere carti pe care sa le citeasca... maaaaaa, parca mai mult m-ar lua si m-ar pupa!

  Azi, zi de inot. Cu o alta colega care nu ma cunostea prea bine dar care de la o vreme trage catre mine ca musca la miere. Tipa asta era si la cantina cand am inceput eu pe 19 octombrie 2015. O cheama Sally, e frumoasa si simpatica. Doar ca nu pricepeam atunci NIMIC din ce-mi spunea. La modul nimic. Dar e bine ca barem nici ea nu pricepe ce-i zic eu de multe ori. Si nici ce-i zic copiii, chestie care ma face sa cred ca nu-s eu aia eronata :))) Intre timp eu mi-am ascutit bine urechea si i-am invatat dulcele grai portsmouthean. Ei bine, azi, intr-un soare orbitor pe cand asteptam sa iasa inculpatii aia din piscina, femeia m-a luat iar la intrebari. Despre mine, despre noi, despre cine suntem noi asa... Si i-am povestit cu cea mai mare sinceritate despre doamna Puie care mi-a traumatizat copilul, despre scolile din Romania, despre comunism, despre coruptia care ne-a diluat si mintzile nu numai sapunurile.

  Femeia era atat de absorbita de discutie incat a fost total dezamagita ca trebuie sa plecam inapoi cu copiii. Mi-a zis ca i se pare extraordinar ca noi am ales sa ne salvam copilul in felul asta si ca ei, englezii, nu au nici o idee despre cum traiesc alti oameni, despre cat ar putea sa fie de greu si ca "uite, vezi, oamenii zic ca de ce vin aici alti oameni, dar noi de fapt nu intelegem ca alti oameni nu au norocul sa traiasca ca noi". Bingo, fata! Hai ca te-ai prins!

  Cealalta doamna cu care am interactionat tot din cauza de inot, ca nu degeaba imi rup eu picioarele atata ci ca sa cunosc oameni de aici, este Teacher Assistant la clasa Marei. O doamna de 51 de ani cu o pofta de viata, o bucurie si o inteligenta nativa in ea de nu-ti vine a crede. Ei bine, doamna asta, dupa niste saptamani in care a interactionat cu mine mi-a zis ca s-a dus intr-o miercuri seara (joi urma sa ne intalnim la inot) si a cautat pe harta lumii Romania. Pentru ca a vrut sa vada unde e exact. Si ii era rusine ca nu stia. Si era ferm convinsa ca Romania fusese parte din blocul sovietic si ca de aia nu stia ea... Am facut-o de rusine in fata clasei de elevi de 8 ani, le-am zis la toti ca nu, Romania nu a fost parte din URSS :))))

  Copiii? Toti copiii care ma intalnesc stiu acum ca-s romanca si ma intreaba cuvinte sau expresii in romana. Ba una chiar s-a rastit la mine saptamana trecuta ca "noi vrem sa invataaaaaaaaam" pe cand eu incercam sa fac lectii cu Andrei iar ele ma intrebau ba pe mine ba pe Mara cum se zice cutare si cutare in romana! :)))) Limbile straine sunt si vor fi intotdeauna exotice. Tineti minte asta! 

  Domnul asistent cu care am interactionat tot la inot este si profesor de sport. Deoarece mi-a povestit cum el nu stia ce mama dracu' sa se faca cand era tanar si s-a dus intai la facultatea cu sporturi si apoi la teaching si apoi s-a sucit ca la teaching era prea multa munca si s-a facut asistent :)))) El nu prea interactiona cu mine pentru ca cred ca l-am speriat pe la inceputuri cand am vorbit la telefon in romana de fata cu el si se cacase tot cand m-a vazut cum turui. Ulterior cand n-aveam ce face si eram doar noi si o fatuca practicanta, s-a dat omu' la vorbe. Si cand m-a auzit ca am studii superioare si ca nu-s chiar de la coada vacii (aici conteaza enorm daca ai studii universitare) ia sa-l vezi pe nenea ce a inceput si el sa discute una-alta. Hopa! Si cand m-a auzit ca-l iau la mistouri, gata, situatia s-a clasat. 

  Doamna profesoara de sport a Marei nu stia cine sunt luni si luni de zile. Ma vedea la cancelarie, imi zambea politicos, ma saluta (aici asta e in sangele tuturor). Eu mi-am facut curaj mult timp cum sa o abordez si sa ii multumesc pentru faptul ca ea, si doar ea, a putut sa lucreze cu Mara in fiecare zi gimnastica incat Marei i s-a ameliorat o durere de spate pe care o are de la 6 ani cand a cazut pe un scaun la gradinita si ceva i s-a intamplat cu coloana. De atunci a ramas cu o durere intr-un loc, durere ameliorata de femeia asta care 6 ore pe zi tzopaie impreuna cu toate clasele din scoala. Ii invata sporturi. Intr-o zi, mi-am facut curaj pentru ca s-a asezat langa mine in cancelarie, si i-am zis repede ca "eu sunt mama Marei si ca vreau sa-ti multumesc din suflet pentru ca...." si i-am zis tot, i-am zis cum corpul Marei s-a tonifiat fantastic, cum are muschii la brate definiti ca un atlet.... Pai femeii i-au dat lacrimile de unde eu o incadrasem sub eticheta "e cam rece". Mi-a multumit enorm pentru ce i-am zis si a zis ca uite, asa simt si eu ca tot efortul meu nu e degeaba. De atunci chiuie de cate ori ma vede.

  Despre sefa mea Carole, doamna de 61 de ani, am mai povestit. Acum ma iubeste de o mie de ori mai mult pentru ca saptamana trecuta a lipsit din cauza de boala. Si cand s-a intors, subalterna si prietena ei de-o viata Sue, i-a zis ca noroc ca m-a avut pe mine acolo, ca noi doua am tinut toata scoala la pranz. E, da, asa mai zic si io descriere :)))) Sue care multa vreme nu a stiut cine sunt sau ce sunt pe acolo pana cand n-am fost impreuna cu ea la Reception si a vazut ca fac ce trebuie si cand trebuie. Ca deh, nu e chirurgie pe creier, maica! 

 Deci? Ce cred englezii despre romani? Pai e simplu: unii englezi cred despre unii romani pe care i-au cunoscut, ca-s misto. Uite, pe Marius l-au pus pe locul 1 in topul firmei cu cei mai eficienti soferi iar acolo e o chestiune de calculatoare, nu alege englezul ci spune calculatorul de la bordul masinii daca soferul este unul eficient, economic si ecologic sau daca nu... Da' cand englezii l-au vazut cap de lista parca cu alt spor i-au dat buna-ziua prin curte... Ca deh, asa sunt oamenii. 

  Pe Mara nu pot sa va explic cum mi-o descriu oamenii astia din scoala. Si pe ea si pe prietena ei Iulia, un an mai mare. Sunt chemate maine, le-au dat un job, maine vine o alta fetita romanca noua in scoala iar ele trebuie sa se ocupe de ea, sa o ajute sa se integreze. Profesorul de la anul 6 (Mara e anul 4) le-a cautat zilele trecute si le-a rugat sa-l ajute cu asta. Este un tinerel pe care daca il vezi zici ca are 15 ani. Si circa mai mic ca mine de inaltime care io am 1.64. Ei bine, nu pot sa povestesc cum vorbeste el cu semi-adolescentii de anul 6 si cum toti il iubesc. 

  Iar noi ne bucuram de bucuria lor. Sally azi cand ne-am despartit mi-a zis "a fost asa o discutie interesanta, mai vreau sa mai discutam, vreau sa iesim in oras impreuna si sa-mi mai spui!" M-am bucurat. Nu-i putin lucru sa te simti acceptat in felul asta. Da, joia e o zi buna pentru mine, mi-am zis. Apoi mi-am adus aminte ca m-am nascut intr-o joi. 

vineri, 6 mai 2016

Despre o pajiste cu carti

  In general viata e doar o suma de imagini puternice. La asta se reduce totul. Toate amintirile, senzatiile, trairile majore... toate sunt ca niste tablouri pictate puternic, cu tuse groase, in culori tipatoare. Pe alea ti le vei aminti. Alea vor ramane cu tine multi, multi ani mai tarziu.

  Si cand te muti din prima casa in a doua, si cand te muti dintr-un oras in altul, si cand schimbi tara. Raman imagini. Zile, franturi, mirosuri care te vor umple probabil de nostalgie. Asta daca ti-ai dorit si ai iubit tara in care ai aterizat. Altfel presupun ca e urat si negru, nu vreau sa ma gandesc la asta. Cand schimbi o tara urata si nasoala (nu la peisaje ma refer) pe una civilizata si luminoasa (din nou, nu la nori ma refer) ramai multa vreme cu imagini pe care ti le aduni in suflet. La unele lucruri poti avea aparatul foto sau telefonul la indemana. La altele nu. Nu am voie la scoala cu telefonul asupra mea atunci cand sunt acolo in calitate de angajat tocmai din cauza ca el stie sa faca poze. Asa e regula. 

  Azi am regretat mult regula asta. M-a durut sufletul ca n-am putut face o fotografie. Au trecut 2 saptamani de cand lucrez inca o ora in scoala, o ora de cursuri. Am vazut si auzit atat de multe chestii minunate in astea doua saptamani incat ma doare sufletul pentru Andrei si pentru faptul ca el a ramas atat de in urma cu tot ce inseamna scoala. Asta e. I se trage tot de la tara din care vine. I se trage de la o romanca ce lucreaza la EMAS (directia Primariei care se ocupa cu copiii straini) si care l-a etichetat ca fiind "lenes". A decis ea ca el nu vrea. I se mai trage si de la alti parinti romani care nu au reclamat-o pe doamna aceasta pentru ca na, si ei sunt "straini" si le-a fost teama de diverse. Dar in general i se trage de la Romania cu toate mentalitatile ei oribile. 

  Dar am divagat. Fotografia pe care mi-o doream azi era cea cu 4 clase de copii de 7-9 ani care stateau pe o pajiste uriasa si citeau. Curtea scolii v-am mai aratat-o pe aici. E o enormitate de pajiste plus una de teren asfaltat, niste multe mii de metri patrati. Pajistea are pe margine un sir mare de copaci si boscheti de mure in care este format un tunel prin care ei sa se poata duce sa exploreze. Tot pe margine sunt utilaje din lemn pentru catzarat si tot pe acolo doamna directoare a dispus sa se aseze multi busteni de toate formele si marimile. Tot ce au mai taiat de pe acolo formeaza gramezi mari si stabile pe care ei sa se poata sui. 

  Asta fac ei in ora de la pranz. Azi la 11 era ora de clasa. De "Romana" cum ar veni. Literacy. Zeci de elevi mititei erau tolaniti la soare pe iarba ultra verde. Care pe spate, care pe burta, care pe branci, fiecare isi citea cartea personala. Doamnele profesoare idem. Era liniste. Era o fotografie care s-a lipit de inima mea de copil care a citit cu dragoste de carti dar de om care stie ca doar datorita mamei mele am prins dragoste de carti. 

  Scoala n-a contribuit niciodata in sensul asta! Ba din contra, am citit in CIUDA scolii. Am citit pe furis pe sub banca ani de zile in ore stupide si plictisitoare pline de limbaj de lemn comunist. Am citit cu cartea bagata intre copertile manualelor sau ale caietelor. Am citit in ciuda celor care incercau sa ne omoare spiritul. Am citit carti de aventura in ciuda lu' Sadoveanu si a altor raposati care desi or fi scris ei bine au scris prea demult ca sa mai fie atragatori pentru copiii anilor de mai incoace. Ca sa nu mai zic ai anilor astora ca deja ma ia rasul cand ma gandesc la programa de Romana a scolilor romanesti de AZI.  

   Doamna Marei i-a intrebat democratic, cand i-am dus, cati doresc sa stea pe bancute si cati pe iarba (in prealabil fiecare isi alesese o carte pe care o doreste, exista cartile clasei!). S-a votat pe iarba, eeeeeviiiiiideeeent, cu yeeeeeeeeeeeeey si yeeeeeeees si altele. Asa ca am stat pe iarba si am citit. Nu, statul in cur pe iarba nu imi place. Nu mi-a placut niciodata. Acum ca-s batrana si ma dor toate incheieturile nici atat. Niste zeci de minute mai tarziu m-am ridicat de acolo cu mare greutate :)))) Daaaar mi-a placut asaaaaaaaaa de mult ca ei fac asta pentru copiii!

  Azi, pe o pajiste mare din Portsmouth, 100 de oameni mici citeau cu placere. 

Curtea scolii noastre