miercuri, 31 decembrie 2014

14 spre 15

  A fost un an bun. Mult mai bun decat mi-as fi imaginat acum un an pe vremea asta. Sigur, au fost si chestii nasoale, in principal porcaria cu scoala de stat a Marei care m-a dus pe niste culmi ale disperarii pe care rar le-am simtit in viata asta. Pentru ca n-ai cum sa nu disperi cand un strain iti terorizeaza copilul. 

  Ieri am gasit in cutia postala o felicitare din aceea clasica. De la Scoala Spectrum Ploiesti. Ni se urau lucruri frumoase. Am fost inca odata impresionata de atentia pe care ne-o acorda oamenii astia. In ziua in care am mers la scoala pentru activitatea de Craciun parinti-copii m-am simtit cred prima data in viata mea ca si cand as trai intr-o tara normala cu oameni normali si servicii normale. Dar senzatia aia o am fix pana la iesirea pe poarta scolii. E o oaza de civilizatie dar...e mica si se termina repede. Pe strada scolii troneaza un morman de gunoi. 

  In 2014 am aflat ca exista oameni perversi la modul ilogic. Oameni care mint cu usurinta cu care respira, care manipuleaza pana obtin ce vor si-apoi dispar. Trec la urmatoarea tinta. O sa fiu mult mai atenta de aici incolo pe cine aduc in preajma copilei, pentru ca nu merita sa se ataseze de oameni care apoi ii intorc spatele. Nu are sens. Iar eu nu pot sa ii raspund la intrebarea de ce fac unii oameni asta. Pentru ca sincer si cu mana pe inima habar n-am. Dar a fost o lectie buna. 

  Anul asta casa de la 2 Mai ne-a adus foarte multi oameni minunati. Cu unii am ramas prieteni si m-au impresionat teribil vazandu-i ca sunt fericiti in gradina noastra mare si-n casuta noastra mica. Am trait alaturi de o frumoasa familie o luna de zile, atat au stat la noi...si cand au plecat mai aveam putin si plangeam cu totii, asa de bine ne-am simtit unii langa ceilalti. Si n-au fost singurii. Incet incet lumea a inteles ce soi de loc e ala, ca n-are asfalt si nu va avea niciodata, ca are plante, tarana si nisip, flori si fructe numai bune de descoperit de catre manutele mici de copil. Si ca e bine asa. Ca e o intoarcere la natura fie ea si pentru cateva zile. 

  A fost o vara lunga si destul de grea insa plina de satisfactii pentru mine personal. Nu-i mic lucru sa pleci de la zero si sa ajungi la casa plina in doar doi ani. Da, munca aia e grea, au fost zile in care ma dureau toate cele pana la os. Iar cand e cald simti cum te lichefiezi pe cand freci faiante si veceuri. Insa oamenii au apreciat. Au apreciat curatenia. Au revenit. Si-au trimis prietenii si rudele. Si asta inseamna mult pentru mine. 

  Anul asta am vazut Rasnovul, Brasovul, Sinaia, o bucata buna din Suedia. Am vazut Malta. Daca mi-ar fi zis cineva acum un an ca se va intampla asta as fi ras. Dar daca am lasat valul sa ne duca a fost tare frumos. Iar calatoriile au un efect profund asupra Marei. Acum e fascinata de harti si ne pune sa ii aratam unde am fost cu ea. Calatorind a invatat multe. A fost atrasa sa invete lucruri despre locurile respective. Ii place istoria, ii place sa-i povestesc ce s-a intamplat de-a lungul secolelor intr-un loc sau altul. Imi place de ea!

  A fost un an frumos. Si greu fara Marius langa noi. Ne-am adaptat cumva la programul asta dar nu ne e usor deloc. Nici mie nici ei. Lui cu atat mai putin. Din multe puncte de vedere a meritat. Am obtinut alte posibilitati prin asta. Am obtinut posibilitatea sa plecam de aici si momentul ala se apropie. Vom obtine un cu totul alt soi de viitor pentru Mara iar asta ma face sa nu ma mai intereseze prea multe detalii. Mergem cu pasi inceti, precaut, nu ne repezim. Destinatia e acolo, ne asteapta. Cand totul se va alinia corect o sa fie frumos. Sper sa ne iasa...

  Anul asta s-a lamurit si audienta daca are sau nu ce sa caute pe aici pe la mine. Si n-au mai injurat, n-au mai aruncat cu pietre decat vreo doi-trei. Oamenii s-au prins daca vor sau nu sa citeasca, daca rezoneaza sau nu. Si asta m-a bucurat mult. Va multumesc tuturor celor care intrati pe la mine in vizita, pe unii dintre voi i-am si cunoscut, pe altii sper sa-i cunosc. Multi, foarte multi dintre voi traiti in alte tari (cred ca cel putin jumatate) si asta imi spune foarte multe. Va invit sa comentati, sa vorbiti cu mine, sa radem si la anul cum am ras anul asta. Multumesc!

  Va dorim un an nou asa cum vi-l doriti. Sa fie cu ce vreti si cu cine vreti, sa fie cu dragoste si cu pupaturi. Sanatate! La multi ani!

marți, 30 decembrie 2014

Psoriazisul. O lupta infinita.

  Disclaimer: acest post nu e un "sfat", nu e o "solutie", nu e nimic altceva decat povestea si experienta mea. Constatarile si concluziile mele personale despre boala mea. 

  Sunt ceva mai bine, zic ceva pentru ca inca mai am vreo doua-trei locuri cu leziuni pe mine. Dar vin dupa o perioada lunga in care am avut corpul cam 40% acoperit de placi mari, unite intre ele. 

  Cea mai mare problema a fost diagnosticul initial. Care a fost gresit. Domnul doctor Mircea Razvan Bucur de la Laurus Med Ploiesti a fost de un cretinism perfect. S-a uitat la mine cu lupa, a pozat leziunile, a bagat poza intr-un program, a dat cu ochiu' si s-a gandit profund ca "seamana cu pitiriazisu' lichenoid cronic". Si apoi a zis ca aoleu, daca e sifilis in faza a doua! Am incercat sa-i zic ca la casatorie ni s-au facut analize si ca eu cred sincer ca sotul meu nu s-a dus la curve (si daca s-ar duce e suficient de destept s-o faca cu prezervativ), dar cu toate astea m-a trimis la analize extinse pentru sifilis. Alti bani, alta distractie. Evident n-aveam sifilis, asa ca mi-a dat tratament pentru pitiriazis lichenoid cronic. 

  M-am dus acasa si l-am urmat cu sfintenie. Proasta io! Mi-a facut muuuult mai rau, infiorator de rau, pentru ca boul mi-a dat Dermovate solutie pentru acele leziuni, asta e o solutie steroidica alcoolica care usuca pielea. Fix, dar FIX ce nu trebuie sa faci cand ai psoriazis. Dar cum tot el zisese ca daca nu merge cu asta imi recomanda calduros un tratament cu "imunomodulatoare" aka chimioterapie care sa-ti omoare sistemul imunitar....am zis ca n-are sens sa-l mai deranjez din culcusul lui de prost al clasei. 

  Am purces la citit cu mintea si capul din dotare, am vazut mii de poze de pe site-uri medicale din afara si m-am lamurit ca s-ar putea ca domnul doctor sa fi avut capul in cur la momentul diagnosticului. Sigur, era cu capul in curul meu pe care-l studia de bube, dar era mai mult cu capul in curul lui personal din care a si rasarit minunatia de diagnostic si de tratament. 

  Era in anul in care cazuse bunica-mea, n-am avut timp, chef si nici bani de incercat alti medici. Am incercat cateva chestii si am vazut ce merge si ce nu. Am simtit pe pielea mea ca leziunile alea cu coji trebuie emoliate si nicidecum uscate. Mi-am luat o lampa cu ultra violete care chiar mergea dar, din nou...copil de patru ani, bunica aproape la pat...nu imi dadea la socoteala niste ore pe zi in care eu trebuia sa stau cu lampa aia care e mica pe tot corpul care se umplea de la zi la zi mai rau de bube. Care apoi se uneau intre ele si formau placi mari psoriatice.

  Cand le scarpinam, pentru ca ma mancau intr-un mare fel, sangeram. Nu puteam sa trec o zi fara sa schimb hainele de casa, sangeram si noaptea in pat, totul era plin de sange si de coji in jurul meu. Strangeam din dinti si mergeam mai departe. Nu aveam bani sa merg la Bucuresti sa incerc alte chestii, deja ma cam lamurisem in capul meu ca e psoriazis si imi era frica pur si simplu sa aflu de la un medic asta. Pentru ca toti iti spun ca "nu trece" decat cu chimioterapie. 

  Incet incet am invatat cum sa manageriez boala. Cum sa sangerez mai putin, macar cum sa nu se mai faca mai mari daca mai mici nu se faceau. Tabloul era sinistru. Pe gambe eram plina, pe coapse la fel, pe fund, pe spate si jos si sus, pe coate, incepusera si pe maini si in curand si pe moaca. Trecusera cam 2 ani si jumatate de la debut, deci daca era pitiriazis lichenoid s-ar fi dus de la sine. 

  Cand problemele s-au mai asezat si am avut timpul si banii, am mers la alt medic. O tipa foarte simpatica si care era destul de deschisa la creier. Ana Faca de la Spitalul Lotus Ploiesti a zambit si a zis "doamna, daca asta nu e psoriazis io imi dau demisia". Am asigurat-o ca stiu ca aia e, i-am povestit toata istoria, mi-a zis si ea de treaba cu chimioterapia si apoi de alta duda mai noua, bio-terapia, care practic e o suma de injectii pe care sa le faci pe viata dar care sunt pe acelasi principiu: sa omoram celulele T. Alea care te apara de diverse. Mnu, multumesc. 

  M-a ascultat cu atentie, a fost foarte profi si mi-a prezentat toate modurile de abordare pe care le-am discutat impreuna indelung, mi-a dat un tratament. Cu vaselina cu acid acetilsalicilic facuta la farmacie (5%) plus Dermovate unguent. Mi-a zis sa ma dau cu vaselina in fiecare seara si cu Dermovate in fiecare dimineata. In principiu suna bine doar ca nu e chiar asa :))))

  Adica eu am urmarit cu mare atentie efectele si am ajuns sa ajustez cu totul altfel cele doua creme. Schema facuta cum a zis ea te omoara definitiv la piele. Vaselina cu aspirina ajuta la desprinderea cojilor. Psoriazisul e o boala in care pielea se "vindeca" in mod aberant. In loc sa se inlocuiasca la 28 de zile celulele se refac la doar 3 zile, asa ca apar niste coji pe piele. Dedesubt e ca o rana rosie. Daca iei coaja incet apoi poti sa vindeci pielea de sub ea cu steroidul. Insa nu, nu asa cum zic medicii. Ci mult mai INCET. Adica m-am dat cu vaselina aia si am lasat cam 24-48 de ore pielea sa-si revina si sa se curete tot. Abia apoi am pus steroidul Dermovate unguent, nu crema! Crema nu e la fel de grasa, la psoriazis trebuie creme cat mai grase. Cu vaselina a mers mai bine dimineata data peste tot si stat despuiata cel putin o jumatate de ora ca sa nu se duca toata pe haine inainte sa intre in piele. Cum aratam facand mancare si treaba prin casa in curu' gol e treaba mea! :)))))

  Cand am urmat tratamentul cum a zis medicul pielea n-a facut altceva decat sa se ultra inflameze. Scapam de coji insa eram o carne vie ambulanta. Rosie. Nu parea sa se vindece, pentru ca steroidul ala dat asa mult si des nu face decat sa subtieze pielea si sa o "raneasca". Ai ranit-o? Pai atunci se "ultra-vindeca" in sistem psoriatic, deci intelegeti cercul total vicios in care intri...

  In acelasi timp cu asta am inghitit doua chestii: Inositol (am gasit un studiu in care o pacienta se vindecase intamplator de psoriazis cu Inositol care e un derivat de B din orez) si complex de vitamine B (de pe www.suplimente.ro). Am mai luat si extract de Neem de la ProNatura. Astea trei ajuta insa nu peste noapte. Sa nu te astepti ca le inghiti azi si iti trece maine. Efectul se vede in niste luni de zile. 

  Ce nu am facut: n-am tinut "regimuri" pentru psoriazis. Pentru ca dupa ce am incercat cateva saptamani fara diverse din dieta mea normala si am vazut ca n-are nici un efect am ajuns la concluzia logica ca daca eu n-am schimbat absolut nimic in dieta si am facut boala asta nu o sa ma scape excluderea din alimentatie a unui ceva. Mie mi-a aparut asta pe baza de stres in secunda in care mi s-a zis la telefon ca bunica-mea e cazuta intr-o casa incuiata si oamenii nu pot ajunge la ea, ca plange acolo si se vaita singura. In 24 de ore aveam primele leziuni. Si incepeam sa fac si hipertensiune.

  Dupa ce in primavara asta m-am ultra investigat si nici unul dintre specialisti n-a putut sa-mi zica de ce fac pusee de tensiune, m-am pus pe citit si am gasit o corelatie care spune ca la pacientii cu psoriazis apare si hipertensiunea. Deci nu e invers. Nu iti apare de la stres (desi si aia se poate dar aia trece odata cu stresul) ci de la boala psoriatica in sine. 

  Asta vara am luat masuri solare. Cu un an inainte imi disparuse placa de pe umar la prima expunere la soare din an, cand intamplator m-am si ars pe umarul respectiv. In doua zile trecuse. Atunci am inteles ca e psoriazis. Asa ca anul asta m-am expus la soare cat de mult am putut (nu-mi place sa stau la plaja cam deloc) si evident fara crema de protectie. Daca dai cu d-aia stai la soare degeaba. La fel, am fost atenta sa ma spal cu apa dulce si sapun dupa fiecare baie in mare. E foarte important, apa de mare imi face foarte, foarte rau pentru ca usuca leziunile care se inflameaza. 

  Spre toamna au inceput sa se duca. In ordinea in care aparusera, adica au disparut intai primele iar acum mai am doar ce aparuse ultima tura de "inflorire". In iarna am intrat cu picioarele mele cu pielea mea pe care nu le mai vazusem de circa 3 ani. Ma uit si acum la mine si nu-mi vine sa cred. A fost cumplit. Mai am inca de tras pana se vor duce toate insa cred ca se vor duce. Faptul ca acum pot sa-mi arat picioarele vara fara sa explic ca n-am lepra e ceva deosebit. 

  Putina lume a inteles prin ce-am trecut in anii astia. Sotul meu m-a vazut plangand cand ranile ma acoperisera aproape in totalitate. Tot el m-a iubit si atunci, nu i-a fost sila de mine si nici o secunda nu am simtit vreo repulsie din partea lui pentru corpul meu mutilat. Asta inseamna enorm, n-am cuvinte sa explic ce inseamna asta pentru o femeie. Sa stii ca el te iubeste oricum si oricat de urata ai fi. Sa stii ca si daca stingi lumina, ranile se simt la mana ca o scoarta de copac...sa stii ca nu ii e sila ci ca i se rupe sufletul de tine si ca ar da orice sa nu le mai ai. 

  Mara nu isi mai aducea aminte cum arat eu fara ranile alea pe mine. Ma intreba mereu cand o sa imi treaca, cand o sa am picioarele "frumoase" inapoi. Ma mangaia si imi spunea mereu ca ar vrea sa-mi treaca :) Iar eu ii spuneam mereu ca s-ar putea sa nu mai treaca niciodata si ca e bine ca nu e o boala mai grava. Acum imi spune mereu ca e fericita ca nu mai am bubele alea :))) Vine cateodata pe furis si ma mangaie asa usor pe picior si apoi chitzaie multumita "ce frumoasa esti, mami!" :)

  Sper ca anul urmator sa le inving pe toate si apoi sa stau cu ochii deschisi: daca iese o bubita mica trebuie imediat tratata pentru ca altfel se face maaaaare si mai cheama si niste neamuri in vizita. Dupa care joaca hora pe curu' tau! 

luni, 29 decembrie 2014

Invarteala

  Zilele astea sunt d-alea stupide de invarteala degeaba in jurul cozii. Cred ca cea mai nesuferita perioada din an e cea dintre Craciun si Revelion. Nu se intampla nimic insa toata lumea e isterica. Azi la banca, farmacie si magazin erau cozi de oameni isterici care cumparau nimic "pe ultima suta de metri" ca si cand pe 31 ar muri sau ceva. 

  Am avut un noroc fantastic sambata. Am plecat cu doar o ora si un pic intarziere din Malta. Deja avioanele intarziau sau erau anulate, de la Otopeni pana la Ploiesti s-a lasat o ceata s-o tai cu cutitul. Asa ca ne-am considerat norocosi. Ajunsul acasa a fost dubios. E teribil de ciudat sa te urci in avion la 17 grade si peste doua ore sa te dai jos la 0 cu zapada. Acum ma tot uit pe geam si nu-mi iese la socoteala deloc :))))

  A fost frumos rau. Dar si obositor bine. De abia azi Mara s-a linistit desi inca e cam in urma cu somnul. Ieri a refuzat total sa mearga in vizita la sora lui Marius sa ne vedem nepotelul mititel. Am plecat doar noi doi si ne-am bucurat cateva ore de proaspatul bucalat al familiei. Care evident seamana cu Marius si mama lui Marius. Femeia e din 10 frati, e clar ca in copilarie si-a simtit persoana amenintata de lipse de resurse si atunci si-a reprogramat ADN-ul sa se duca pe orice filiera si sa mearga mai departe :)))

  Mara seamana cu ea si cu Marius, cand s-a nascut si am vazut-o prima data m-a busit un ras incredibil. Nu credeam ca se poate o asa asemanare. Si cand s-a nascut bucalatul asta si am vazut prima poza cu el si-asta tot cu Marius semana! E atat de simpatic si de frumusel ca era sa-l mananc. Sunt mandra de cumnata-mea ca, in mod absolut instinctiv, e o tanara mama destul de relaxata. Drept pentru care viata e frumoasa cu bebelus de 3 luni jumate.

  Il ia in brate cand e cazul dar stie sa-l lase si jos iar el sta cu ochii mari ba pe ea ba pe vreo jucarie. Il asculta si-l pricepe dar nu traieste dupa "aoleu acum trebuie sa fac asta sau astalalta, altfel copilul va fi pe vecie traumatizat". Are casa curata pentru ca se organizeaza suficient cat sa poata sa le tina pe toate din frau. Nimereste sa faca si dus, sa se spele si pe cap si in general sa duca o viata pe cat se poate de normala si relaxata alaturi de un bebel mic si de un sot care lucreaza si noaptea pentru ca asa e la Smurd... E frumoasa, ca orice proaspata mama. E mai frumoasa ca inainte. Ieri am fost mandra de ea de parca ar fi a mea. Asa e cand cunosti un om de pe cand avea 12 ani :) 

  Ieri ne-am intors veseli de acolo. Promisiunea viitorului adusa de un nou bebelus e intotdeauna capabila sa ma duca pe norii fericiriii aleia tampe. Mai ales ca o alta prietena veche a nascut ieri. E tare frumos cand cunosti un om de niste zeci de ani si apoi ii vezi copilul. E ceva magic in asta. Recunosti in mutrita aia mica si mama si tatal, si vreun bunic sau sora...Iti dai seama ce repede trece viata cand vezi un copil crescand. 

  Aseara cand m-am intors de la cocolosul ala mic Mara mi s-a parut mare. Apoi am luat-o in brate si s-a dizolvat in mainile mele si iar mi s-a parut piticutza. E inca mica dar e mare. Si la fiecare Revelion ni se aduce aminte ca a mai trecut un an din noi. Si cumva, cand ai copil, parca nu-ti mai pare rau. Nu mai simti ca timpul "se duce" ci ca e castigat. Un om mic creste langa tine. Timpul care pe tine te duce in jos pe el il duce in sus si atunci barterul are sens si nu mai aduce tristete. Ci bucurie. Uite cum creste, manca-o-ar mama pe ea de fetita mare si frumoasa! Asa zice si cioara! :)))))

  De Revelion iar taiem crevetele! Am achizitionat ieri de la Metro un kil de grasunei numa' buni de imbaiat in ulei de masline cu usturoi. Si-o sa ne radem caci suntem toti trei prezenti. Si-o sa fie bine. 

  

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Spre casa

  In cateva ore plecam spre Romania dupa o saptamana extraordinara pe meleaguri Malteze. Un sfarsit de an perfect pentru un an aproape perfect. Craciunul asta am facut asta:

Paradise Bay, pustiu la ora asta. Perfect.

Noi trei. Perfect.

Cea mai frumoasa apa. Perfect. 

  E tare frumoasa Malta asta. Nu-i de locuit aici, asta mi-e clar. Insa e frumoasa, oamenii sunt foarte diversi asa, e o combinatie de culturi si populatii teribila. E ca un muzeu. N-are posibilitate de evolutie sau extindere, doar de conservare. Sper ca oamenii astia sa o tina cu grija asa, e un monument istoric si natural. 

  In a doua zi de Craciun am mers la Mediterraneo Park, un parc cu delfini, lei de mare si papagali exotici. Foarte, foarte misto. Extrem de educativ si organizat in asa fel incat copiii plecau foarte fericiti de acolo. Si noi adultii idem. 

  











  A fost minunat! Cel mai frumos Craciun ever. Ne-am incarcat bateriile cu soare si mare. Sa ne tina pana la vara! Acum speram sa putem ateriza la Bucuresti ca inteleg ca acolo a venit iarna intre timp :)))) 

miercuri, 24 decembrie 2014

Merry Malta

  Cum a zis Marius azi..."bine ca n-am avut program si am zis ca ne odihnim ca ne-am rupt in doua" :)))) Azi am incantat copilul cu Acvariul National Malta (la astia orice e national pentru ca orice e unul singur deci national cum ar veni) si apoi cu Parcul de Pasari Malta. 

  Printre ele am intercalat un Lidl scurt de spaima ca maine sunt toate cele inchise si ramanem fara haleala. Frate, astia si-au pus Lidl printre niste casute mici, in dosu' la curtea lu' nea Tase din fundu' strazii. Doar ca cu oaresce parcare subterana de doo' etaje dedesubt. Unde azi pe la pranz se inghesuiau maltezii ca la pomana porcului, ca deh, pana acu' fu liniste da' acu or fi zis oamenii ca aoleu e Craciunul, ne-am prins de faza, sa cumparam si noi niste varza si cateva becuri de la Lidl. 

  La acvariu a fost genial, cu tunel de pesti pe sub apa, cu nava scufundata sub pamant prin care mergeam, clar mult mai mic ca la Copenhaga, insa la fel de frumos si de ingrijit. Teribil de frumos. Cam asa:


tunel pentru oameni mici cat ea

din care a iesit extrem de fericita!


cand arata spontan cu degetelul ala mic imi vine s-o mananc!

marca malteza de barcute colorate


tunelul prin acvariu pentru oameni mari sau mici

niste rechin

si anghila


inside...ze brad!

incantare

la iesire, caleasa cu cai...de mare!

si privelistea!

sa dansam privelistea asta!

hai cu dansuuuul!

fa-mi o poza!

ma ia vantul pe sus

:))))))

   Dupa ce am reusit sa gasim si Bird Park cel ascuns am vazut o suma de bufnite de toate soiurile si marimile si culorile, am vazut muuuulte pasareturi diverse iar Mara a fost asaaaa de incantataaaaaaaa! Cam asa:


asta era vie desi am crezut ca e o statuie

pufoasa asta era ca o perna



moaaaama!

un dans vesel sa mai dansam spre iesire!



ce sa-ti mai arat?


era vie in afara custilor, se pare ca orice pasaret e ca gaina domestica

  Ne-am distrat, ne-am minunat de felul in care maltezii stiu sa faca turism, ne-am simtit perfect in bucuria copilului. Acum (ora 21.30 ora locala) stam cu geamurile larg deschise si ascultam niste copii cum se joaca pe strada. Probabil toata lumea merge la 12 la slujba de Craciun ca pana acum n-am auzit nici pas pe strazi. Rasete de copii, oameni care discuta si rad...un Craciun fericit! Ceea ce va dorim si voua!






marți, 23 decembrie 2014

Gozo, sora mai mica a Maltei

  Aia mai mica, timida, urata si cu ochelari :)))))). Malta are 3 insule cu totul. Malta-Malta unde se intampla lucruri, Gozo asta de o vazuram noi azi si Comino care poseda oficial 4 locuitori: doi soti hotelieri care poseda un stabiliment acolo si inca doi. Un popa si un politist care fac naveta de pe Gozo probabil ca sa verifice daca aia doi mai sunt in viata sau ceva...

  Azi am mers pe Gozo. Care e extrem de misto vazuta de pe ferry, in rest nu pot sa zic ca m-a lesinat. E mica si mult mai inghesuita decat Malta, evident. Si se faceau si lucrari la stradutele care-s fix cat o batista de unica folosinta. E normal, noi suntem aici in fix unicul moment din an in care nu se intampla absolut nimic deosebit, drept pentru care fac si baietii astia ceva lucrari de restaurare si intretinere. Ca deh, asa e cand locuiesti intr-un muzeu. 

  Stiu, in Romania e Craciunul. Aici pare ca nu e. Am vazut fix 5 beculete pe strazi si vreo 2 mosi rataciti, din aceia atarnati pe langa ferestre. E soare, sunt aproape 20 de grade si pe ici pe colo mai vezi cate o coronita de Craciun atarnata pe cate o usa de intrare. Si cand o vezi ai senzatia ca pe acolo sunt niste nebuni care au uitat sa dea jos decoratiile de la Craciunul trecut :))) Nu canta nimeni colinde, nu zboara liber nici un ler iar la televizor n-am auzit nici macar una bucata colind-prohod in care ni se explica tanguit de ce trebuie sa ne "bucuram". 

  Pe 20 decembrie mosul ne-a vizitat casa si Mara si-a desfacut sub brad si ger cadourile. Apoi am plecat pe planeta in care e liniste. E atat de liniste, oamenii isi vad de ale lor destul de calm si de "normal", asa... Cred ca asta e primul Craciun din viata mea pe care o sa il trec linistita in cap si in suflet. Fara isterii, sarmale, reni impaiati si alte asemenea chestii care au ajuns sa copleseasca momentul frumos. Avem un bradut mic in camera, fix cat trebuie sa ne reaminteasca in ce perioada a anului ne aflam. 

  Un secret: carnatii maltezi, specialitatea locului, sunt mult, mult mai buni decat cei romanesti :) Serios! Contin carne in proportii uluitoare, cam 90 la suta, ii iei proaspeti de la magazin si ii faci imediat. Gustosi teribil alaturi de o salata de rosii din acelea crete, din alea infoiate si mari cu gust fix ca cel pe care obisnuiau rosiile sa le aiba in copilaria noastra. Am mancat foarte bine in Malta. Nici ca imi doresc vreo sarma. Stiu, sunt o dubioasa...

  Azi pe Gozo dupa ce ne-am invartit prin si in jurul micii cetatui din Victoria, am pornit spre un satuc turistico-pescaresc, Marsalforn (criminale denumiri, jur ca in viata mea n-am fost pusa mai in piua de niste litere ca in aceasta tara!!!) care are o faleza foarte frumoasa care vara cred ca e pliiiina de restaurante deschise si de turisti asemenea. Acum eram noi, mai erau si altii la ora pranzului acolo prin diferite stabilimente insa mie cand imi arata a cafenea bucuresteana o chestie....fug mancand pamantul. 

  Pe faleza, cum ne indreptam noi asa catre un stabiliment care parea mai populat si avea si norocul sa fie in plin soare...am dat de un baiat la umbra. Care statea in picioare langa mesele de pe trotuar, cu gluga in cap din cauza brizei voioase care-l cuprinsese pan' la os si cu un meniu in mana. Mesele si scaunele nu aratau a cafenea de fitze, aratau asa mai vechiutze si mai folosite. Semn bun, mi-am zis. Ca si faptul ca cineva se ostenea sa incerce sa te convinga sa ii calci pragul. Un tip tanar ne-a intrebat daca vrem sa vedem meniul. Ne-a aratat prima pagina si-am vazut preturi mai mult decat decente (cand suntem in alte tari avem mare grija la tzepuitorii de turisti care-s peste tot in lumea asta mare), a continuat cu "bruschete, apa si vin din partea casei".

  Pai sa mai zici nu? L-am intrebat daca are creveti, avea. Daca are si interior, avea! Si prin peretele din plastic se vedea si toata marea. Dupa ce ne-am asezat, a venit cineva pe care-l banuiesc a fi patronul, care i-a recomandat lui Marius niste peste bun. S-a dovedit a fi o dorada foarte buna. Si restul mancarii a fost de nota zece. O masa buna se poate numi de exceptie daca eu n-apuc sa fac nici o poza. Si n-am apucat. Iar pastele pe care i le-am luat Marei o sa ma urmareasca probabil toata viata. Paste cu somon. Dar in plus un sos din creveti si icre negre si roz. Si ceva legume taiate mici. Fantastic! 

  Alaltaieri am mancat aici unde stam pe faleza si ne-a speriat un nene cu niste portii uriase de mancare pe care am apucat sa le si pozez. Au fost bune, dar turistice. Diferenta intre mancarea turistica si cea mancata azi e una foarte mare. Si aia a fost buna pentru ca deh, cand ti se da un morman de creveti mari cat capatana ta...nu prea mai ai ce comenta. In cazul meu, dedesubt a fost un pat de orez care era facut cu masline si cu supa de creveti, a fost si acela o chestie foarte, foarte gustoasa. Iaca poza:

farfuria era un platou iar crevetii lungi cat palma

  Nebunia zilei de azi a fost calatoria cu feribotul, Mediterana de iarna cu niste culori albastre, stancile lui Gozo vazute de sus de pe mare cam asa:


Mami, as rade da' mi-e fricaaaa de inaltime! Tine-ma de manaaa!

Comino vazuta de pe mare









aici Mara dadea sa sara in apa pe motiv ca "eu vreau sa inoooot!"

da, mama, si eu vreau da' ie receeee!

insa teribil de frumoasa!


Gozo, portul



iete niste Craciun!

Pun si ei globurile pe unde pot :)

  Cam asta a fost azi, maine o ardem mai lejer ca deja nu ne mai simtim picioarele si mijlocurile de atata mers. Iar in masina in spate e teroare, drumurile sunt proaste ca in Romania, masina e mica si ma da cu capul de toti peretii, practic stau incordata de cand ma sui pana ma dau jos si mai tin si de copil pe care-l basculeaza ca pe seminte, curbele sunt multe, vaile si dealurile idem. Maine o sa ne invartim pe aici prin jur, cautam golfuri si plaje si mergem la un Acvariu. Vedem, pozam si va povestim!