vineri, 16 aprilie 2021

1 an. 6 ani. 14 ani. Și alte lucruri.

   Un an si ceva de pandemie. Sase ani de cand Marius a aterizat in Anglia. 14 ani de copil. Asta e statistica noastra in acest frumos aprilie. Suntem bine. Precis urmeaza sa fim si mai bine pentru ca acum noi doi astia adultii avem prima doza de Astra Zeneca circuland voios prin noi de nitel timp. Ma uit in urma, iar au trecut niste luni si n-am mai scris...e acu' sa bagam cu vaccin, zic :)

  Vai, dar cum, ai pus Astra in tine? O sa mori! O sa... alea... Eh, ce sa va zic dragii babei, nici macar eu care sunt cu sistem imunitar pizdit de psoriazis nu am murit. Am bifat cu onor niste stare de rau, urticarie, nitica febra, dureri diverse, deh, ca la vaccin. Marius a facut febra cateva ore in prima noapte. Atat. Nu am murit, n-am explodat, nu ne-am trombonizat ca sa zic asa. Suntem mereu intrebati ce face lumea aici, cum se "reactioneaza" la ideea de a te vaccina cu acest monstru de vaccin. Pai reactioneaza cam dubios, coaie, stau toti la coada cuminti sa fie vaccinati cand sunt chemati. Pentru ca statistica pe care ti-o da covidul, daca-l pescuiesti, e nitel mai de cacat decat efectele secundare ale vaccinului.

  Noi am fost chemati inainte de varsta noastra pentru ca in cazul lui cred ca au ramas ceva doze in plus la medicul de familie sau a fost considerat caz care urmeaza sa fie operat (la coloana) si atunci a intrat pe prioritati, nu stiu. In cazul meu am fost poftita de primarie care a dat ce doze au mai ramas nefolosite catre institutiile de invatamant. Eu lucrand intr-una, m-am dus prin colegiul la care lucrez. Ieri s-a dat drumul la 45 plus la vaccinarea nationala. Noi avem 41 si am mers putin inainte. Si nu, nu am dat spaga, nici macar un Rexona amarat...

  S-au facut 6 ani de cand el a ajuns aici calare pe Tico, daca va mai amintiti. Nici nu stiu cand au trecut, mai ales ca ultimul a fost asa de dubios incat nu se pune la socoteala. Ieri ma intreba prietena mea cand am luat noi casa ca cum adica doi ani, pai zic da, asta e al doilea, acusi se face iunie si vor fi doi ani de cand am batut palma. Renovarea nu e gata, statz cuminti in banci ca mai e mult pana departe, au tot fost diverse de facut inclusiv de darmat complet baia de jos pana la caramida. Ze joy!

  Statul meu acasa a luat sfarsit, ne-am intors pe metereze unde a trebuit sa testam intai toti studentii de doua ori si sa ii invatam cum sa faca asta la ei acasa. Colegiul ne-a pus la toti la dispozitie (staff si studenti) teste rapid laterale, sa ne testam de doua ori pe saptamana. La fel si la scoala Marei. De la jumatatea lui martie ne testam asa si se pare ca testele sunt extrem de eficiente, s-au gasit persoane pozitive asimptomatice care au fost trimise in carantina. De saptamana asta statul ofera teste gratuite intregii populatii. Mergi la farmacie sau la centre speciale si le iei. Cu testarea asta in masa si cu vaccinare idem, cazurile au scazut drastic, internarile idem, sistemul sanitar incepe sa poata sa respire macar putin. Acum ii asteapta cele, de exemplu, aproape 5 milioane de operatii de rutina care nu au fost efectuate de un an si ceva. Printre ele si a lui Marius care a fost pus pe lista de asteptare sa i se repare spatele. 

  La inceput de aprilie copila a facut 14 ani. Dap. 14. Cei care cititi pe aici de mai demult stiti ca ea avea nici 3 ani cand am pornit blogul asta :). Nu ma intrebati cand au trecut ca nu am idee. Tot ce stiu este ca acum am in casa o adolescenta mare, frumoasa, nabadaioasa, amuzanta, desteapta si harnica... cand vrea ea! Anul asta de pandemie a afectat-o destul de rau pentru ca e o varsta tare tampita la care a trebuit sa se izoleze si sa se arunce pe internet. N-a fost prea bine dar acum este mult mai bine. Intoarcerea la scoala i-a priit din plin, e momentul ala in care vrea sa fie cu prietenii ei, asa cum e si normal. 

  Norocul ei a fost ca pe 29 martie a fost primul pas spre indulcirea lockdownului, am avut voie sa fim 6 oameni afara asa ca si-a organizat doua picnicuri in doua zile diferite, cu oameni diferiti, in parculetul de langa casa noastra. A fost asa de fericita de parea sa zboare prin casa. Asta a fost primul an in care nu am mai gatit eu nimic pentru ziua ei pentru ca deh, e munca in zadar sa incerci sa le dai la copiii englezi mancare reala si buna cand ei tot ce vor este...KFC. Fuck me! Stiam clar asta asa ca le-am comandat mizerii timp de doua zile tot gandindu-ma ca ce porcarie traiesc copiii astia. Dupa mizerii, pe fii-mea am infundat-o cu salate si fructe, sa o spal de poluarea de la interior :))). 

  Asta e "norocul" nostru ca am trait in saracie si subzistenta si am invatat sa gatim, sa facem chestii acasa, cat de cat sa mancam mancare nu mizerii. Insa copiii de varsta Marei din Anglia au prins foarte prost momentul in care s-au nascut. De atunci pana acum, Jamie Oliver a schimbat legea, au fost tot felul de modificari in sistemul scolar de exemplu, si in sistemul national. Ma uitam acum la The F Word al lui Gordon Ramsay, emisiune inceputa in 2005 (apropo, care mai ai creierul ca al meu de are impresia ca 2005 a fost alaltaieri, sa ridice doo dejte!) care a tinut 5 ani. Pe care am mai vazut-o de doua ori dar o data inainte sa vin aici, a doua putin dupa, chiar nu aveam reperele culturale si culinare ale vietii de aici.

  E, sa vad chestia asta acum este asa ca si cand sunt aici de o suta de ani, pe langa ca stiu toate persoanele publice care apar acolo, macar din auzite, stiu si toate produsele si chestiile. E, si acum am realizat ca acum circa 15 ani a inceput o "revolutie" pe aici. De exemplu nu au mai permis etichete mincinoase. "Low fat" care era echivalat si cu "low calories" cand de fapt bagau zahar cu tona sa mascheze gustul naspa non-fat. Si multe altele. Intre timp legile s-au schimbat, ba de la ei, ba de la UE, una peste alta acum e ca la prosti pe etichete, cu sistem semafor, cu trei culori care iti indica pericolul pe fiecare chestie, grasimi, zahar, sare. 

  E, copiii astia care erau atunci mici au crescut preponderent cu mizerii. Sunt copii de 14 ani care nu mananca decat pateuri cu carnati, ca nu stiu cum sa le zic la saussage roll, care este foetaj cu o carne de porc plina de faina si rahat. Aia e "mancare". Salata? Cand s-a dat drumul acum la statul in gradina si-a chemat Mara una dintre prietene sa stea in gradina. Le-am oferit masa de pranz cu mare atentie ca sa manance si fiinta englezistica ceva, ca m-am invatat minte din alte ocazii din ultimii ani, cand erau mai mici erau nitel mai deschisi la minte. E, am facut friptura de pui cu piure din pliiiiic! Nu din cartofi, ca mi-a fost si frica, jur! Si cu salata langa. Na, salata eisberg cu rosii, castravete, mna ca o salata. Mai nene, fii-mea a basculat toata salata si restul. Copila cealalta nu s-a atins absolut de nici un fir de salata dar a mai cerut piure. Iar din carne a ramas cam jumate pe os, ca deh, pulpa de pui e "complicat" de mancat. Dar de la desert nu s-a dat inapoi :) 

  Asa ca acum navigam prin ape tulburi pentru ca Mara stie cat inseamna pentru mine ca ea sa manance sanatos si cumva ar vrea sa nu ma supere pe mine dar sa nu isi incomodeze nici prietenele. Ceea ce e normal. Hey ho, pana la urma ce-mi pasa mie ce mananca ei, mi-am zis eu si am comandat voioasa doua zile de KFC. Duamneee, o gramada de bani! Deci cu banii aia hraneam cu de toate toti copiii aia vreo doua saptamani, pe cuvantul meu. Apoi lumea striga pe aici ca nu-s domle destui bani, salarii de cacat, nu ne ajung banii, cerem si benefits, ca deh, KFC e al dracu' de scump :))))))

  Cu tortul idem, nu m-am mai ostenit ca mi-era ca ma obosesc degeaba si nu avea sens. Si cum Asda vinde un tort marca Mary Berry, o tipa foarte tare de pe aici care a facut istoric pe la tv niste chestii... tort care continea faina, oua and shit, cu niste gem la mijoc...pac, l-am luat si gataaaaa. Fetele au fost fericite se pare. Well done me! 

  Asteptam cu nerabdare luna mai cand, spre final, se mai relaxeaza nitel treaba asa ca vom putea sa facem petreceri in curte dupa pofta inimii. Ceea ce eu una abea astept, sa ne vedem din nou cu prietenii dupa atata vreme, va fi ceva minunat. Noi pe aici am stat cuminti si am respectat regulile asa ca suntem dornici sa ajungem cat de cat la o normalitate. In iunie avem si rapelul la vaccin asa ca spre vara o sa fim mai linistiti. Asta in legatura cu covidul pentru ca avem multe altele pe cap, renovare inca o groaza, operatia  lui Marius care nu se stie cand... 

  Pana una alta asteptam niste primavara dupa cea mai rece si lunga iarna de cand suntem noi aici. Cred ca natura a stiut ca trebuie sa-i tina pe prosti prin case (sunt si aici destui care sunt inclinati sa nu respecte legile in vigoare), asa ca le-a dat cu frig de i-a potolit :)

  Sper ca voi toti sunteti bine. Si mai sper ca sunteti destepti si va vaccinati. Pupix!

joi, 18 februarie 2021

Ce zi e azi?

   Asta ne intrebam una pe alta zilnic, eu si Mara. Marius a mers la munca in toata pandemia, pentru el zilele curg cumva la fel, logic si idem. Isi incepe saptamana duminica, o termina joia. Noi astea inchise prin casa pe aici avem mari dubii ca ne mai stim si numele d-apoi altele :)))

  Azi Mara zice ah, mi-am dat seama ca azi e 18, deci noi suntem acasa de doua luni, am intrat in tura asta pe 18 decembrie. Pfff, doua luni, zic. Apoi mi-a venit lumina in cap si nu i-am mai zis ca tot azi, pe 18, eu implinesc 11 luni de cand am fost prima data trimisi acasa de urgenta toti cei din cladirea noastra, pe 18 martie 2020. Era intr-o miercuri si ni s-a spus ca o studenta are covid, deci sa parasim incinta. De luni, 23, a intrat si restul tarii in primul lockdown. 

  Tin minte ca eram obosita si m-am bucurat sa merg acasa, mi-am luat niste chestii de la birou, am facut curat, am aranjat tot si am plecat spre casa gandindu-ma ca magaria s-ar putea sa dureze mai mult decat imi imaginasem eu pana atunci. Atunci, gandeam ca luni. Peste o luna se face anul. Azi pot sa cred ca o sa mai treaca inca unul, doi sau o viata, pana cand sa zici ca e "inapoi la normal". Si din punct de vedere medical dar si economic. Aia parca ma sperie mai tare decat astalalta, pentru asta exista vaccin si speranta de imunizare, inclusiv naturala asa cum acum se pare ca incepe sa existe intr-o parte importanta din populatia anterior infectata.

   Cu toate variantele si mutatiile, probabil se va ajunge la sistem de gripa, virusul gripal exista printre noi, face mutatii anuale si este tinut sub control. Dar mutatiile monetare care urmeaza, cea mai grea recesiune din istoria multor tari... acolo e buba. E drept ca aici ma simt mult mai in siguranta pentru ca oamenii s-au organizat si s-au invatat sa cumpere chiar si mai mult din online, nu ca n-ar fi facut-o pana acum. La fel de drept e ca multi au dat faliment, firme foarte mari s-au scufundat. Insa erau redundante si ne-modernizate de zeci sau sute de ani. A se vedea cazul Debenhams. Sau multe lanturi de carciumi care serveau cacat pe post de mancare de fite pe multi bani. 

  Greu de stiut care scapa si care moare, somajul este la cotele cele mai inalte ever, scaderea economica idem. Insa cand oamenii vor fi lasati sa munceasca, lucrurile se vor aduce pe fagasul normal. Statul i-a ajutat pe toti cat de bine a putut, cei angajati au fost pusi pe furlough cu 80 la suta din salariu, cei self employed au primit plati speciale, firmele au putut accesa credituri cu dobanda zero de circa 50 de mii de lire. Cei care sunt buni manageri si oameni de afaceri, or sa iasa la mal. Ceilalti se vor cerne. 

  Ce zi e azi? Stiu ca e joi doar pentru ca stiu ca e ultima zi de munca din saptamana pentru el si mai stiu ca ieri a fost miercuri ca atunci imi plasez comanda saptamanala la Asda, sa mi-o aduca sambata. Vreau nu vreau trebuie sa deschid comanda miercurea. Acum avem si vacanta saptamana asta deci chiar nu mai stiu pe ce lume sunt, nu mai verific mailuri si nu mai fac nimic de-astea, stau cu fii-mea si ne uitam la filme, ceea ce nu e rau, azi am vazut cu ea Immitation Game, pe care eu il vazusem cand a fost lansat. Acum studiaza intens la istorie si intr-o conversatie azi mi-a zis ea de Enigma asa ca mi s-au aprins becurile sa caut filmul sa-l vedem. E incredibil cate chestii stia ea despre Alan Touring si toata treaba aia. 

  "Mami, ce zi e azi? Am visat ca eram la scoala!"... inclusiv eu am inceput sa visez ca sunt afara desi eu sunt genul de om care e perfect fericit la el acasa. Azi a fost soare de primavara, s-a inmuiat gerul, am simtit ca in sfarsit trece iarna asta care a fost prea lunga. Am iesit in gradina si m-am uitat la plante, incep toate sa invie. Cel mai mult ma bucur ca am reusit sa salvez smochinul si vitza de vie de la inghet, noroc ca m-am prins (cam tarziu) sa le bag in casa cand a fost ger si acum au inmugurit :) Poate in primavara asta om reusi sa le plantam in gradina. 

  Asa, cum ziceam...ce zi e azi? 

miercuri, 10 februarie 2021

Niste luni mai tarziu

   Am realizat acum ca n-am mai scris de trei luni, noroc ca m-a tras o doamna de maneca sa-mi zica ca ii e dor, moment in care m-am dus sa aflu cat a trecut si m-am ingrozit. Nu pentru ca as avea vreo norma pe aici dar pentru ca nu stiu cand a trecut timpul, nu am nici o idee. Vad ca ultima data de abea mai ieseam dintr-un lockdown ca sa intram inainte de Craciun direct cu picioarele in altu' precum vacarul in balega. Acu, ce sa zic, s-a cam flendurit lumea pe strazi si na, ce sa faci, covidu' creste, premierul inchide ca aia e treaba lui. Saracu' Boris are o karma deosebit de proasta. 

   Mi-am mai adus aminte ca incepusem traditionala postare de anul nou pe care am abandonat-o intr-un miez de noapte din lipsa de inspiratie ca acu' serios si despre pandemia asta, cat sa mai vorbesti, mamica? Cam cat? Ca deh, io stiu ca in Romania se duce lumea la ski linistita si se pare ca acolo nu e de fapt nici un covid, doar cinci geu prin vaccin s-ar mai gasi, dar noi pe aici suntem prin case cu spor. Eh, pe 1 ianuarie ziceam asa:

"As vrea sa pot sa zic ca 2020 a fost un an oribil de nasol dar pentru mine una chiar nu a fost asa. Imi aduc aminte prea bine un 2011 in care a picat bunica-mea, an urmat de urmatorii in care a trebuit sa o ingrijesc si sa fac fata la niste crize medicale d-alea cu aproape facut de respiratie gura la gura la un moment dat. Eu, singura cu ea si cu copila de 4 ani. 

  Pentru mine, pana acum, cam perioada aia a fost cea mai nasoala din viata asta. Perioada care m-a lasat cu un psoriazis pe care il stiti si care m-a acoperit intre timp. Dar... bine ca nu e cancer. Inca. Cum ar zice prietena mea de-o viata care anul asta (ma rog, a trecut dar o sa ii zicem "asta" o vreme) a fost diagnosticata cu asa ceva. Ce, vi se pare ca e nasol sa stai in casa? E, sa vezi cum e sa mergi un an la chimioterapie si radioterapie si alte "rapii" d-astea care te omoara incet si nici macar nu ai idee daca scapi sau nu pana in final. Toata concentrarea din mine s-a dus catre ea un an intreg. 

  Anul asta am fost din nou, uimita. Oamenii astia de aici s-au organizat sa ajute, mi-au aratat ce e aia comunitatea, incepand cu capitanul Tom cel de o suta de primaveri si terminand cu toaaaate afacerile mici si toate scolile care au stat deschise peste vara si au strans bani sa faca pachete de mancare pentru oamenii vulnerabili care nu puteau sa iasa din casa. E greu de descris de cate ori am fost cu nodul in gat de emotie. Cu lacrimi in ochi in fata efortului enorm pe care extrem de multi oameni l-au facut. "

  Ca sa o iau in ordine, bunica-mea e foarte bine, a facut 97 de ani in ianuarie si are tot felul de mofturi. Ceea ce nu ma uimeste deloc, asa a fost o viata si de aia ea n-a facut nici o boala de stres pe lumea asta, ea e bine mersi, acum refuza vaccinul pentru ca fiul ei trait in SUA o viata asa i-a zis ca trebuie. Fiul a votat si cu Trump de doua ori asa ca na, ce sa mai zic, nu mai zic nimic doar ma sochez de fiecare data cu maxima sinceritate. Fiul ei de 70 plus de ani "nu crede in Covid" dar crede in Dumnezo aprig. Scoti omu din Romania 40 de ani, dar nu poti sa scoti Romania din el cu nici un chip se pare. 

  Prietena mea nu stiu cat de bine e pentru ca nu-s acolo sa o vad la ochi :) Toate complicatiile posibile i s-au intamplat si nimic nu a putut sa fie "ca la toti ceilalti pacienti" ca de obicei. Asa suntem cate unii mai speciali. Suntem cu gandul la ea in fiecare zi, acum reusesc sa nu mai plang cand ma gandesc si chiar sa port cu ea conversatii telefonice in care sa nu ma buseasca pe MINE plansul. Ha. Ze irony! 

  Tom cel de o suta de ani a murit, evident de Covid. Ma rog, sigur ca faptul ca avea o suta de ani probabil a ajutat situatiei, dar in tara asta sunt multi care apuca chiar mai mult de o suta. A lasat in urma lui un sentiment de comunitate si... nu stiu. Nu stiu sa descriu ce a facut el dar de fapt nu el ci oamenii din tara asta. Sa vrei sa strangi 100 de lire pentru NHS si oamenii sa arunce spre NHS 40 de milioane de lire pentru ca ei inteleg ce zici tu, e ceva ireal. Un om care a trait doua razboaie mondiale si a vazut niste orori crunte a putut sa zambeasca si sa fie exact ideea de britanic. Hotarat si zambitor pana la capat. 

  Eh si acum lockdown iar de iar nu mai stiu ce dracu de zi e, ce luna, ce an, cine sunt si cum ma cheama. Daca n-ar pleca Marius de acasa zilnic la munca cred ca n-am mai sti nimic. Zilele sunt la fel, trec una dupa alta, frustrarea se simte ca incepe sa creasca chiar si prin noi astia care am fost destul de zen initial. Cred ca e si accentuata de cea mai rece iarna de cand suntem noi aici, oiiii, muica, am avut si niste zapada pe la malul marii, chestie rar intalnita. E si frig inca, alta data pana la ora asta era orasul plin de narcise inflorite, acum plantele se pitesc linistite, nu prea se simte vant de primavara momentan. 

  Cea mai grea chestie din ultimele luni a fost faptul ca Mara n-a fost ok. Deh, adolescenta si anturajul gresit au dus-o in niste meandre ale internetului din care a trebuit sa ne luptam sa o scoatem. A fost cumplit initial, acum suntem ok as zice eu, doar ca va trebui sa stam cu ochii pe ea mai rau ca vulturii pe soarec. Nu, nu pandemia a fost de vina ci internetul. Ma rog, o parte din el. Pana la urma eu trebuie sa zic mersi ca acum e acasa cu noi si putem vedea exact ce se intampla. Ce va mai fi vom mai vedea. 

  Multe si de toate acum. Noi asteptam vaccinul, chiar si eu care sunt cu boala autoimuna si care nu stiu cum voi reactiona. O sa merg cu bucurie sa mi-l fac cand o sa ne cheme, aici sunt 60 de milioane de oameni si multi vor trebui vaccinati inaintea noastra, a astora cat de cat "tineri si sanatosi" :))))) 

  Suntem ok. Mama e ok, a fost la noi si ne-am bucurat de ea desi na, inchisi in casa nu e prea fun, am avut un Craciun normal, cu sarmale d-alea in varza mea murata din butoiul din curte. Faptul ca am reusit sa ii definitivez si ei actele pentru rezidenta aici m-a bucurat teribil, o avem acum inscrisa si la medicul de familie si tot. A fost foarte misto ca la fix o saptamana dupa ce a venit scrisoarea cum ca e inscrisa, i-au dat alta cum ca e asteptata la mamografia de preventie. Ea tocmai ce plecase dar na, vezi asa cum se misca oamenii astia totusi, chiar si in conditiile date. 

  Intru renovarea casei va zic nu doar ca a trebuit sa facem in vara o parte de acoperis dar acum in iarna am darmat toata baia de la parter. Adica toataaaaa de tot pana la caramida. Probleme cu felul in care a fost izolata, construita, etc. Treaba "noua", ca restul casei, veche de 70 de ani, e tzapana. Vikingii au uitat cum se face treaba calumea si deh, cand cumperi nu stii ce dracu e dedesubt. Inca suntem cu ea belita, omu' asta al meu care e o minune de om o sa o pritoceasca el cum trebuie printre crizele de spate. La final de martie are programare cu chirurgul sa se uite in uochii lui sa-i zica "taie-ma, coaie, ca nu mai pot". De un an e in dureri si tratat in diverse moduri si tot degeaba. Trebuie niste extract de cutit. :)

  Cam asta ar fi despre noi, sper ca toti cei care sunteti pe aici sunteti bine si voi si ai vostri, sper sa va protejati si sa mergeti la vaccin imediat ce se poate. Va pupam!

Albuletzii

duminică, 29 noiembrie 2020

Noutati de pe frontul covidistic

   Eh si iata-ma ajunsa si in auto-izolare doua saptamani, mi-a luat ceva din septembrie pana acum, dar am reusit :)))). Una a trecut, mai am una si zic mersi sincera sa fiu, sunt ok, n-am luat covidul sau speram ca nu l-am luat, inca poate sa apara de dupa colt. Vroiam sa povestesc doar despre cum traim noi aici din martie incoace ca tot vad oamenii din Romania cam relaxati asa, isi cam vad de viata cate unii si asta se vede in numarul de cazuri dar se pare ca statul nu nimereste cam nimic. (Sunt inca ingrozita pentru mama si sper sa poata sa ajunga aici, are bilet luat si acum mai ramane sa opereze aia zborul cu pricina, sa ne tineti pumnii!)

  Aici avem biciul in carca, si foarte bine face, acolo e locul lui in conditiile astea. De exemplu eu am intrat in contact cu o persoana cu covid. Femeia nu avea nici un simptom dar cum lucreaza la un azil de batrani, personalul este acum sunt testat automat o data pe saptamana. Bun lucru, iata, femeia era infectata si habar nu avea, raspandea covidul cu voiosie. A venit la colegiu asa ca 3 profesoare, eu si gardianul am zburat imediat acasa in auto-izolare 14 zile. Ea doar 10, toti cei care intra in contact 14 daca nu fac simptome, daca fac simptome, inca 10 dupa primul simptom. Bine, asta daca reusesc sa mai fie in viata dupa ce fac simptome. Contactul inseamna foarte clar: 60 de secunde la 1 metru sau mai putin sau 15 minute la 2 metri. Clar, da?

  Cand esti in auto-izolare trebuie sa stai in casa. Nu ai voie sa pleci nicaieri. Cei de la tine din casa au voie sa plece, ceea ce poate parea stupid dar asta e, ei nu stau acasa decat daca tu faci simptome. Economia e si asa cu curuletzu in penis la ora asta, nu mai merge sa stam toti acasa de tot. Eu am norocul sa pot lucra de acasa, daca nu poti lucra de acasa si trebuie sa te izolezi, primesti bani de la guvern. Pentru ca nu esti bolnav deci nu intra pe concediu medical, au creat un fond special pentru asta. 

  Miercuri iesim din al doilea lockdown si intram din nou in sistemul "trei niveluri" dar care de data asta o sa fie mai strict decat data trecuta (intre cele doua lokdownuri am avut acest sistem la nivel national, acum o sa fie local). Practic locu' unu' e castigator (tier one - medium alert), viata merge oarecum "normal"(adica normal-covid) dar cu toate restrictiile legate de masca si distantare inca in vigoare. Nu ai voie sa socializezi mai mult de 6 persoane in casa sau afara. Restaurante, baruri si toate cele deschise. Locul doi (high alert) cel in care se va afla si zona noastra, aici nu ai voie sa socializezi cu nimeni care nu locuieste cu tine sau nu e in support bubble la interior (de orice fel ar fi el) va avea doar restaurante si magazine deschise, nu si baruri. Iar alcool nu se va vinde decat impreuna cu "o masa substantiala". Adica nu se merge la pub ca sa se bea pana se intra sub masa. Mergi la restaurant, mananci, bei ceva, pleci acasa. Cu sistemul track and trace, iti lasi acolo prin aplicatie detaliile ca in cazul in care apare covid acolo in saptamana aia, sa poti fi izolat de urgenta. 

  Daca nu te izolezi, amenzile ajung de la sute la degraba mii de lire, maximul pentru repetitie e de 10 mii dar se mai poate da inca o data daca incalci din nou. Politia poate sa iti vina la usa oricand. De exemplu o scroafa romanca a ajuns la stiri pentru ca n-a dorit sa isi inchida salonul de "unghiutze". 27 de mii de lire are de plata si cred ca urmeaza puscaria pentru ca legile s-au dat in asa fel incat acum politia sa aibe posibilitatea sa faca lucruri pe care inainte nu le putea face. Si da, daca o sa zic acum ca romanii si alte natii din astea "civilizate" sunt extrem de inclinati sa nu respecte regulile iar imi iau rosii in cap. Mi-a venit o studenta poloneza la colegiu, o tipa simpatica, nu foarte tanara, pe care o credeam sanatoasa la cap... a venit, s-a apropiat de mine, si-a tras masca in sudul botului si mi-a soptit asa foarte complice "tu esti romanca, tu doar nu pui botul la epidemia asta"... Sa zicem doar ca am strigat la ea sa-si puna masca si sa sara doi pasi in spate si au mai urmat niste chestii pe care mi-e teama ca nu le-a inteles deloc! 

  Asa, deci... locul trei (very high alert) o sa fie pentru codasii aia de prin nord din orasele consacrate, tiganimea pardon totala, aia sunt de mai multa vreme cu restrictii locale pentru ca, iata, nu se pot abtine si au rata de infectie foarte mare si spitalele pline. Nu ai voie sa socializezi cu nimeni nici afara, nici in casa iar restrictiile pentru afaceri non-esentiale sunt impuse, totul e inchis in afara de magazine de mancare si farmacii, asa cum a fost in lockdownuri. Acum e si sezon de alte boli asa ca unele spitale sunt chiar mai aglomerate decat in varful din aprilie, desi nu mai sunt aglomerate cu la fel de multe cazuri de covid pentru ca oamenii astia intre timp au reusit sa afle si cum sa ii trateze pe bolnavii aia ca sa nu mai ajunga agatati la ventilator sau prin spital. Personalul NHS din spitale este testat de doua ori pe saptamana. In zonele din tier 3 se va face testare in masa cu noile teste "rapid laterale" care sunt similare unui test de sarcina si care dau rezultatul in circa 30 de minute. In felul asta au reusit sa mai opreasca prin nord raspandirea, ii gasesc acum pe foarte multi asimptomatici si ii tin acasa. 

   In restul zonelor si situatiilor, test nu faci decat daca ai simptome. Asta este din cauza ca testul ala are o fereastra foarte mica in care chiar functioneaza real. Sa explic. Virusul are o perioada mare de incubatie dar o perioada foarte mica in care apare in nas si gat. Probabil apare in sange dar nu se poate trage sange din milioane de oameni pe zi asa ca cel din saliva ramane momentan de folosit. Fie cel cu betigas, fie cel lateral. Am prietenii de aici care au avut covid in vara si unde a fost extrem de clara chestia asta. Fetita lor a facut simptome, la momentul ala reglementarea NHS era sa faci testul in maxim cinci zile de la primul simptom. Ea a avut febra, oboseala mare si un rash specific adolescentilor. Parintii ei au fost doar obositi dar s-au gandit ca e din cauza ca muncesc foarte mult. Cum tatal e taximetrist si reincepuse munca de circa o luna, a zis duc copilul la test (in ziua cinci) si imi fac si eu testul. Rezultatul? Fetita negativa, el pozitiv :) Asa ca asta cu testarea e de multe ori hit and miss dar na, e ultra folositoare cand e facuta pe mase mari de populatie.

  Testarea este gratuita. NHS a creat mai multe centre de testare drive throug sau walk-in in intreg orasul. Nuuuu, nu te duci la spital si nici la medicul de familie si nici nicaieri unde ai putea imprastia virusul!!! Toate spitalele au screening la usa cu termometru de ureche, nu din ala de frunte care nu zice nimic. Primul lucru cand ajungi e sa te intrebe daca cumva ai ceva simptome ca nu te primesc decat cu capul in traista la urgente sau chestii serioase. In rest, testul se face din masina sau in locuri special amenajate pentru asta. Unul de exemplu, este special pentru studentii de la universitate si mai sunt inca doua sau trei intr-un oras de 200 si ceva de mii de locuitori. La ora actuala avem 4200 si ceva de cazuri pozitiv confirmate in oras si daca in aprilie mureau 10 pe zi, azi mor sub doi, ca sa zic asa, din ce imi arata ultima statistica. 

  Evident ca toata lumea s-a cam saturat. E normal. Problema e ca astia, ca sa nu sara lumea chiar cu furcile la ei cum au facut desteptii de prin alte tari, au zis ca domnule, de Craciun, fiti atenti, facem un plan. Va dam dracu' drumul cinci zile. Eeeeee, stai, nu de tot! Va dam asa drumul nitel de tot, cat sa ziceti ca nu mai simtiti. Adica! Aici s-a bagat inca din primul lockdown, spre final, notiunea de "support-bubble" aia de ziceam mai sus de ea, adicatelea bula. Cand au realizat ca unii parinti singuri riscau sa moara prin case cu copiii in brate au zis ba, uite, poti sa aduci pe alta mama singura sau pe careva si sa stati aici toti intr-o casa. Si atunci aia e bula voastra, deveniti o familie. Exista si acum asta cu bula iar de Craciun putem sa ne bulim ca sa zic asa, din trei case! :))) Adica putem sa ne vedem trei case, la interior sau exterior, din 23 pana in 27 decembrie. E, acum problema mea e urmatoarea: casa mea contine 3 oameni. Ba, dar eu stiu "case" de "indieni" d-astia romani (si alte soiuri) care contin 13 daca nu mai multi. Pai cand s-or aduna aia cate trei case fac cat de o nunta mai mica. E, sa vezi bucuria dracu' in ianuarie!

   Guvernul i-a rugat frumos sa se gandeasca bine daca chiar trebuie sa faca asta si cam ce bunici au de gand sa omoare, dar eu va zic sigur ca va fi haos :)))) Pentru ca na, politia chiar n-o sa se duca peste ei de Craciun prin case si atunci o sa vedem doua-trei saptamani mai tarziu rezultatul. Pana la vaccin mai este, si nu putin. Daca avem noroc si se aproba, in februarie or sa inceapa sa vaccineze categoriile de mare risc, asa ca mai e mult pana departe maica... rabdare si tutun, ca mai dureaza nitel. 

  A iesit lunga cat o zi de post postarea asta dar as vrea sa inteleaga cate unii oameni de prin Romania ca noi din 23 martie, adica de opt luni, cam asa traim. Si ca uite, daca respecti regulile, dupa o luna de al doilea lockdown, rata de infectare este sub 1 si numarul de infectati a inceput sa se aplatizeze. Si na, asta trebuie sa facem ca sa fie ok si sa iesim cat mai curand din chestia asta. Si da, aici nu se sperie lumea de vaccinul ala deloc, toti il asteptam cu mare interes ba chiar unii dintre noi au fost chemati la tot felul de studii legate de asta. Si s-au dus. Ca na, e ok sa faci asta si zici mersi ca niste oameni de stiinta muncesc de le sar capacele sa ne scape pe noi de ciuma cat mai repede. 

  Voi sa stati cuminti si sa fiti bine, da? Hai pupix! 

  

joi, 19 noiembrie 2020

Când anul ăsta vi se pare greu...

   Ma uit asa in jur si vad oamenii disperati de statul in casa, de lipsa vacantelor, de toate restrictiile astea. Dar care n-au probleme reale sau grave. Care restrictii aici chiar sunt, nu ca in Romania unde mai mult nu sunt sau nu se respecta. Adica, pe bune, noi aici stam prin case din martie, foarte multi dintre noi. N-am vazut vacante si nu ne-am vaitat de asta. Mii de oameni mureau in fiecare zi in tara asta si eu sa ma vait?

  Eu una le-am avut pe ale mele, foarte multe si culmea, pandemia e cam ultima dintre ele. Pe noi primul lockdown ne-a prins cu Marius la pat. O luna. Nu vreti sa stiti cum e sa iti vezi omul ca nu poate sta nici in picioare, nici in patru labe, nici intins, nici in cap. In conditiile in care casa era inca in renovare iar noi cu aproape toate economiile stinse de renovare iar el nu primeste concediu medical real decat cinci zile pe an. A fost foarte fun sa-l vad cum isi pierde mintile nu atat de durerea care era insuportabila cat de ideea ca n-o sa avem bani sa platim rata. Fun days, va zic!

  La inceputul anului prietena mea din Romania a fost diagnosticata cu cancer de san. Urat si avansat. Ea singura acolo, eu legata de maini, picioare si avioane aici. Anul asta pentru mine, a fost despre asta mai mult decat despre orice altceva. Si anul asta nu s-a terminat, drumul ei catre o viata oarecum normala nu e nici pe departe aproape de final iar tot procesul asta te face sa nu poti dormi nopti in sir gandindu-te la toate scenariile posibile. Cum a fost sa faca chimioterapie in Romania in pandemie? Nu va puteti imagina si e mai bine asa.

 In mai, alt prieten, cel mai vechi pe care il am pe lumea asta, a facut un colaps psihologic major in Polonia, unde lucra atunci. N-am dormit doua luni de grija lui, m-am zbatut cat am putut sa ajut sa fie adus inapoi in Romania si sa intelegem ce i s-a intamplat. Daca pun peste asta modul in care a abordat consulatul roman din Polonia problema iar imi vine sa imi smulg parul din cap si ar fi pacat. Nu vreti sa stiti ce "ajutor" iti este statul roman cand esti blocat, bolnav, in alta tara. Ireal. 

  N-am iesit bine din asta ca prietenul nostru din Belgia, prieten foarte bun si drag, a avut un accident oribil cu camionul pe care il conducea. Cand m-a sunat sotia lui sa-mi zica ca el a fost ridicat cu elicopterul si dus in stare critica, am crezut ca imi sta inima. Multe operatii mai tarziu inca se recupereaza, accidentul a fost unul atat de oribil incat toti cei de la fata locului au zis ca e un miracol ca omul e inca in viata. Zile in sir am stat pe video call cu sotia lui uimindu-ma de cata putere a putut sa aibe in ea, cu un copil de 3 ani intr-o mana si viata asta neasteptata in alta. Ce am visat eu saptamani in sir? Desigur, ca moare Marius in accident de camion. Ca na, nu ai cum sa nu o iei personal, coaie! :))))

  Acum, spre final de an, cea mai draga colega a mea, o doamna turcoaica, isi priveste sotul cum se stinge de metastaze la creier. Ea e cea mai vesela si pozitiva persoana din lume dar acum o vad cum i se stinge lumina din ochi de la zi la zi, a trecut printr-un episod oribil saptamanile trecute... mi se rupe sufletul. Cand nu ne vede nimeni, imi bag pula in ele de reguli de covid si ma duc si o iau in brate. 

  Anul asta imi pare interminabil pentru ca am asistat la toate astea, asa, ale mele cum ar veni, nu din cauza de restrictii pandemice. Ma rog, nu-s chiar ale mele personale si de cate ori imi vine sa plang ma gandesc ca n-am dreptul sa fac asta. Ca mama si-a pierdut mirosul niste zile, si a fost ok. Mereu ma gandesc la asta. A avut covid si a scapat. Ca am avut noroc. Ca prietenul din Belgia e ok si o sa fie, ca cel mai vechi om din viata mea e mai bine acum si sper ca o sa fie. Ca prietena mea o sa traiasca si o sa fie ok. Si ca minunata mea colega o sa poata sa duca ceva imposibil de dus si o sa mai poata zambi dupa asta. 

  Cand anul asta vi se pare greu, ganditi-va ca e doar un an oarecare. Si, ca orice alt an, va trece. Ce lasa in urma vom vedea. Ar trebui sa lase in urma niste oameni mai constienti de lucrurile simple si mai putin doritori de vaicareala absurda. 

 Zambiti! Stati cuminti acasa si protejati-va! V-am pupat pe motzul de la basca!