Suedia. Malmo pietonal, linistea, si intoarcerea acasa.

  Sambata dimineata ne-am sculat intr-un nor negru, un vant de iarna si-un rece clar. Dupa 4 zile de soare si caldut. Normal, plecam din Suedia si pana si norilor le parea rau. Nenea Ingerman a venit inainte de ora 10 (ora teoretica de plecare din pensiune) ca sa ne zica pa, sa ne zica ca mai putem sta linistiti si ca el pleaca sa aduca o fata de la aeroport. Si sa lasam cheia in cutia postala. A dat mana cu mine si mi-a zis ca spera ca ne-a placut. L-am informat ca ne-a placut enorm si ca ii multumim asisderea. 

  Cand sa ma sui in masina mi s-a pus un nod in gat. Niciodata in viata mea n-am regretat ca plec de undeva asa cum am regretat ca trebuie sa plec in secunda aia. M-am uitat inca odata la casuta aia, m-am urcat in masina si mi-am mai zis odata "la multi ani" in gand. E ziua mea, n-am voie sa plang. Am pornit spre Malmo sa-l mai vizitam pana pe seara pentru ca de abea la 8 si 40 aveam avionul de intoarcere. La Malmo eram ferm pornita sa gasesc naibii centrul ala pietonal care stiam ca exista dar pe care la prima tura nu l-am nimerit deloc. Eram prea ocupati sa cautam Turnul ala cel Intors. Si sa intram in Folkets Park de data asta. Un fel de parc. Doar ca mai misto. Un parc facut pe la 1850. Da, e cu opt, nu cu noua. Am gasit centrul pietonal care pe mine m-a dat pe spate total pentru ca era prea frumos. Am plecat repede de acolo din cauza ca-mi venea sa ma asez pe jos si sa refuz imbarcarea in avion. Si cum buletinul de identitate expira fix in ziua de ieri...riscam sa raman pe acolo (da Doamne!). 

  Dupa ceva invarteli prin centru am nimerit si un loc de parcare gratis. Cred ca singurul din oras. La oamenii astia suedezi treaba e foarte clara: scrie pe panouri. Ai voie sau ai aparat de parcare. Sau ambele. Sau niciuna. E simplu. Mbine, e simplu daca stii suedeza pentru ca circa un ceas mai tarziu am cumparat veseli parcare la parc pentru ...luni. Maine adica. Deoarece noi nu stiam ca nenii aia scriau acolo ca in weekend la parc e gratis. Moca cum ar veni. Asa ca am bagat monede in aparat pana a dat ala sa vomite si-am luat parcare sambata. Pana luni la 11! Cum noi am platit doua ore iar orele de parcaj cu plata incep la 9, presupun ca de aia zicea pe bilet ca expira la ora 11. Am ras copios pe tema asta si-am dus copilul in parc.

  In parcul din Malmo lucrurile sunt clare. Nici un copil nu urla. Nu tipa, nu zbiara, nu se imbranceste. Am stat acolo cam 2 ore si confirm: singurul copil care urla ca un apucat era unul romanesc. Nu al nostru. Al nostru era prea incantat de utilajele de joaca, de iarba si de ziua lu' mami. Si al nostru e educat cum ca nu e ok sa zbieram in parc. Toti copiii se jucau in liniste si pace, nimeni nu se imbrancea, nu se lovea si nu se agresa. Am vrut sa scot telefonul si sa fac un film. N-am apucat pentru ca m-am luat cu linistea din cap si m-am bucurat pentru prima data de cand sunt parinte ca sunt intr-un parc cu copila mea. Prima data in 7 ani si jumatate aproape cand m-am simtit "in parc" bine, confortabil, linistita si calma. 

  Mara s-a cocotat pe toate chestiile alea iar eu am stat linistita. Nu din cauza de aer suedez ci din cauza ca toate obiectele pentru copii erau total safe. Erau facute cu cap de inginer, din lemn, sfoara sau plastic moale. Cele de la inaltime erau asigurate perfect. Sa vezi o constructie cocotzabila din sfori impletite care se duce spre 4 metri inaltime si sa o vezi si ca e perfect sigura pentru copii e un sentiment coplesitor. Practic nu aveau cum sa cada direct jos pentru ca era ca un triungi, cu baza mai lata, cu sfori oarecum elastice dar prin care copilul nu prea putea sa cada. Iar daca se intampla asta, sforile de mai jos ii amortizau aterizarea. 

  Parintii nu isi lasau copiii sa urce pe tobogan invers. Ca sa vezi! Neamul suedez cel ultra-permisiv considera ca a spune NU intr-un astfel de caz e ok. Dealtfel am auzit multi parinti spunand multe NU-uri in aceasta calatorie. In special cand copiii doreau sa se duca peste alti oameni si sa ii "deranjeze". Cand incercau sa se urce invers pe tobogan sau incercau sa se arunce in cap din diverse locuri. Tot timpul isi indrumau copiii sa nu ii DERANJEZE pe cei din jurul lor. Si la pista de trotinete, si oriunde. Pista de troti-trici era o chestie cel putin dubioasa. Adica te duceai si luai de acolo un utilaj, il foloseai si il puneai la loc. Woooow! Fara plata, fara nimic. Am stat ca prostii cinci minute sa ne lamurim unde naiba tre' sa dam bani. Nu era cu bani. Nu, nimeni nu se gandea sa plece cu ele de acolo, sa nu le puna la loc sau sa le foloseasca in alta parte decat acea mica pista facuta din sfori. Care continea semafor real cu trecere de pietoni cu tot (!!!) semne de circulatie si sens giratoriu. Pentru ca cei mici sa invete cum se face treaba. Si toti stiau. Era unu' mic cu o casca cat el de mare, cred ca aveam un an jumate maxim... stia sa stea la culoarea rosie, sa se duca sa apese pentru cerere de schimbare-verde la pietoni si sa mearga cand e verde.

  Dupa ce am reusit sa smulgem copilul din parc am pornit spre aeroport ca tocmai ce venea si niste ploaie. Care ploaie iti spala masina, nu o murdareste. Am plecat in ideea ca la aeroport va dura sa predam masina inapoi la firma care ne-o inchiriase. Cand colo, era sambata, biroul incuiat. Nimeni. Aaaaa...si? Acu' ce facem? Mda...masina se preda la "automatul de masini". Eu vazusem mai devreme la Gara Centrala langa o firma de inchirieri masini doua d-astea si ma intrebam cu glas tare oare de ce or avea aia automate. Ce tichete sa scoti din ele? Ca la astia totul e cu automate si tichete. Asa si la predare masina. Daca oamenii nu-s acolo te duci frumos la aparat, bagi numarul masinii, il recunoaste si iti deblocheaza un ditamai bulumacu' de fier mare cu maner. Tragi de maner cu forta, iese din aparat si are o gaura in care bagi cheia masinii. Cheia are in breloc un chip pe care masina il citeste, vede ca ai lasat masina corecta si iti da o chitanta. Si gata. Pleci. Acasa. 

  Daca cumva n-ai facut plinul conform intelegerii ei oricum ti-au blocat 250 de euro de pe card la venire si il opresc de acolo. Daca ai facut buba mare la masina nu stiu ce fac baietii, probabil vin dupa tine cu securea. Eu de fapt cred ca nimeni acolo n-ar avaria masina fara sa anunte. Ala e spilul. Totul merge pe incredere. Increderea ca omul ala e un om nu o javra. Ca e un om onest. Simplu. 

  Pe aeroport am avut de asteptat pentru ca era furtuna deja si aeronava noastra a intarziat sa apara. Asa ca am ajuns la Bucuresti pe la 1 si la Ploiesti acasa la 2. Cu un copil semi-lesinat de somn dar care ne tot repeta obsesiv ca ea vrea sa se mute in Suedia. Impactul acestei calatorii asupra ei a fost unul enorm. Si asupra mea mai rau. E de rau cand mergi undeva unde vrei sa ramai pentru totdeauna. E foarte urata senzatia. Mereu in fundul capului iti vin comparatii si apoi iti aduci aminte ca nu ai ce sa compari. Nu ai cu ce sa compari. Daca la Italia si Grecia (ca sa nu zic Bulgaria) mai mergea sa ai termen de comparatie... la Suedia dispare un termen. Se dizolva. Intelegi ca de fapt asa trebuie sa fie, cum stiai tu din capul tau ca trebuie sa fie. Vezi pe toti peretii "bio-eco-sustenabil" si intelegi care-i treaba cu mancarea si ecologia. Simti mirosul aerului si intelegi de ce pe toate autobuzele din Malmo scrie Biogaz. 

  Ca o concluzie: in aeroportul Malmo aerul miroase a padure, pamant si verde. Cum mirosea la Sinaia acum 30 de ani cand ma dadeam jos din tren insa mult, mult mai curat, mai limpede. La Otopeni aerul miroase urat de tot si simti ca te sufoci dupa doar 4 zile. Iar la Ploiesti mirosea de-a dreptul urat pentru ca era o ora la care tot mirosul de gaze parca se lasa usor la pamant. Intr-o racoare de toamna am inchis geamul masinii ca sa nu-l mai simt. M-am uitat spre copilul care dormea in scaun langa mine, mi-au dat lacrimile si am inteles inca odata ca eu ii datorez ei altceva. Un ceva mai bun. 

am hanorac nou!

daaaaaaaaaaaaaa

decor

alt decor

culori

alte culori

asta e pentru mama!