Sfarsit de vara

  Dintotdeauna m-a durut sfarsitul verii la 2 Mai. Desi m-a si bucurat. Cand vin aici doar ma bucur. Cand trebuie sa plec ma bucur ca ma duc "la mine acasa" dar ma si doare in egala masura ca plec de aici si ca gata, vara s-a dus. Vara nu ma intereseaza decat in masura in care imi ofera un stat la malul marii. In rest o detest cu totul. Urasc caldura. Vara e doar un mijloc prin care omul sarac, care n-are piscine, poate inota. Cam atat. E momentul in care natura care te-a nascut intr-o tara cu multe luni de frig, iti da voie sa poti sa te bagi in apa marii. Pentru mine cam asta a insemnat vara mai mereu.

  Ce mi se pare uluitor e ca Mara cere acasa dar plange pentru ca plecam acasa de vreo saptamana. Are aceleasi sentimente amestecate. Vrea acasa cu tarie, ii e dor de casa ei, de lucrurile ei (mare tarie de caracter trebuie sa ai, copil fiind, sa nu ai cam nimic al tau intr-o curte plina cu jucarii care toate au fost ale tale de fapt!), de colegii ei, de "doamna" ei...pacat ca doamna ei nu o sa mai fie aceeasi, dar na...viata in tara asta de rahat e urata de la varste mici, ce sa facem....

  Ieri am mers la Mangalia in excursie de ziua mea de nume. A vrut neaparat sa facem ceva "special", mi-a facut niste cadouri extraordinare, a cerut cu tarie sa ma serbeze. Asa ca am plecat in "excursie" si ne-am plimbat pe faleza superba a Mangaliei. Mangalia, dragostea mea... Orasul in care ma simt ca acasa intr-un fel in care in Ploiesti nu m-am simtit niciodata. Nu pot sa explic asta... macar o zi pe an am nevoie sa bat cu piciorul niste stradute anume din Mangalia. Imi incarc sufletul pentru restul anului. 

 Maine plecam spre Ploiesti. Incerc sa nu ma gandesc ca traiesc intr-o tara in care 350 de km se fac cu doua microbuze si doua trenuri asta daca vrei sa faci mai putin de 8 ore. O sa plec in felul asta absurd pentru ca e mai scurt ca timp si ca nervi decat un tren Mangalia-Ploiesti. Zic mersi ca vara-mea mi-a preluat o geanta azi si mi-a dus-o la Ploiesti cu masina. O sa plec asa, lejer, cu rucsac, geanta si copil. Si o sa zic mersi ca nu stau in tren 7 ore. Am ajuns sa zic mersi ca pot sa merg din bucati pana acasa in anul 2014. 

  La 12 noaptea eram pe plaja cu Mara. Ne-am dus sa vedem stelele. Si valurile uriase. Am facut o seara lunga in sat cu opriri la Babusca la pizza apoi la indelungi povesti cu familia Petya, apoi pe plaja. Ne-am luat ramas bun de la toti si de la toate. Si de la doamna care ne-a vandut jucarii toata vara si acum m-a intrebat daca eu cumva sunt "de-a lu' nea Ghinea". Da, eu sunt. Nea Ghinea era strabunicul meu iar ea, doamna care acum are 50 de ani, cand era copila venea la noi in curte sa culeaga musetel si frunze de dud. Faceau probabil sarmale in frunze de dud (nu glumesc, e pe bune!). Mara s-a imprietenit cu ea in vara asta, a fost primul om din viata ei cu care a vorbit fara sa fiu eu prin preajma. Ne-am luat ramas bun si de la doamna farmacista care deja a facut o avere pe carca noastra in vara asta... virozele de vara sunt deosebite, va spun!

  Am spus pa marii, cerului cu stele, mirosului de mare si alge. Am spus pa si abea asteptam sa le vedem si cu alta ocazie. Insa acum asteptam sa ajungem la noi acasa. Unde avem de facut curat dupa 3 luni de casa parasita, unde trebuie sa ne recuperam geanta dintr-o locatie necunoscuta, sa ne cumparam ceva de mancare si sa ne facem paturile. Tineti-ne pumnii sa ni se alinieze trenurile, stelele si gentile!