joi, 29 martie 2018

Phonics sau cum se invata limba engleza in scoala britanica

  Tocmai m-am intors de la sedinta lunara de la primarie unde ni s-a tinut un training despre "phonics"sau chestia aia ultra dubioasa pe care o fac englezii cu copiii lor ca sa ii invete Limba Engleza aia academica. Din pacate nu stiu sa traduc in romana cuvantul "phonics", imi declar incompetenta, nu stiu daca pot sa zic fonetica pentru ca aia s-ar traduce ca "phonetics" si inseamna doar stiinta studierii sunetelor nu chestia asta complicata numita phonics care este de fapt o relatie predictibila intre grafeme si foneme si reprezinta sunetul limbajului in scris. Deci o sa ii zic phonics si voi astia care aveti copiii pe aici o sa intelegeti. 

  In decembrie cand am mers la evaluarea personala anuala a angajatilor, la final, sefa mea m-a intrebat ce mi-as dori eu de la ei. Doresc cursuri, traininguri? Cu ce mi-as dori sa ma imbunatatesc in jobul asta care cuprinde vreo sapte de fapt. Primul lucru care mi-a venit in cap a fost "phonics" pentru ca initial am fost complet pierduta in modul astora de a preda limba engleza. In mod normal nu eu trebuie sa le predau engleza sau phonics insa in viata reala sunt mii de momente in care trebuie sa le explici copiilor exact cu metodele pe care ei le au la clasa, logic, nu? I-am zis ca as vrea sa ma invete si pe mine cineva cum se invata engleza cand esti britanic pentru ca si eu sunt EAL si am invatat engleza la modul fotografic. Drept pentru care azi ne-au tinut training pentru asa ceva, cu o tipa care e experta la nivel national, ea locuieste aici in Portsmouth dar calatoreste prin toata tara invatandu-i pe cei din scoli cum sa faca cu treaba asta numita phonics.

  Am invatat, desigur, noi astia EAL si niste gramatica si ceva reguli, insa de la invatarea unei limbi la 4 ani (cand incepe aici scoala) sau chiar la 2 ani jumate (cand incepe aici nursery) pana la gramatica, oamenii astia mici de aici trebuie invatati cum sa pronunte nenorocirea de limba si cum sa o scrie, ea fiind o limba non-fonetica, nu se scrie asa cum se citeste, cum e cazul limbii romane. Limba romana are foarte putine exceptii de la regula, singurele care imi vin in cap acum la aceasta ora inaintata dupa acest semestru lung care s-a incheiat azi (insert vomitat de oboseala acilea!!!) sunt grupurile che, chi, ghe, ghi, ce, ci, ge, gi. Cred. Nu-s sigura, ca nu-s filolog, dar astea nu se citesc cum se scriu si trebuie sa le inveti pe derost si sa stii cum se citesc ele de fapt. Ca altfel il strigi pe Gheorghe un fel de Ghîeorghîe daca incerci sa citesti litera cu litera asa cum suna ele in alfabet.

  Ei bine, engleza e formata numa' din Gheorghe d-astia, practic. Mai mult, pentru fiecare regula de citire sau scriere exista minim o exceptie daca nu cumva niste zeci! Engleza este limba exceptiilor. Drept pentru care, prin 2010, din cauza ca s-a observat ca nu e prea bine cu scrisul si cititul copiilor, s-au facut niste studii si s-a introdus in primii ani de scoala (incepand cu nursery unde ei aterizeaza de la 2 ani jumate sau 3 plus) aceasta "phonics", o metoda de descompunere a limbii in cele mai mici particule de sunet. Pana atunci se studia Analytic Phonics adica descompunerea in bucati mai mari. Nu le pot zice silabe pentru ca nu-s tocmai silabe ci grupuri de litere care sunt intalnite uneori impreuna. 

  Asa s-a trecut la Syntetic Phonics, adica invatarea tuturor sunetelor, fonemelor, grafemelor, "diagraphs" si "triagraphs" si cum sunt ele folosite. Gen la 4 ani. Din nou, nu stiu daca in romana exista diagrafe si triagrafe dar eu o sa le zic asa ca sa nu ma doara mana de atata ph bagat in cuvinte. Care ph, apropo, e un diagraf, adica aceste doua litere formeaza sunetul f. Da? Hai ca nu e greu. Triagraf e ala din trei litere care formeaza un sunet, de exemplu "ing" formeaza un soi de ng zis din gat. Asadar un grafem poate avea una (l) doua (sh) sau trei (igh) litere. Care ele litere formeaza un sunet. Problema e ca acelasi grafem poate reprezenta mai mult decat un singur fonem, de exemplu daca am "me" citesc "MI" dar daca am "met" citesc "MEt". Da? Hai ca nu e greu. 

  Programul asta de invatare (Letters and Sounds Pathway) are 5 faze incepand cu 3 ani si terminand la 7 ani. Se porneste de la acele "nursery rhymes", poezioare pline de rime simple care se repeta la infinit pentru ca cei mici sa capete ceea ce se numeste "phonics awareness". Adica sa AUDA. Sa inteleaga ca unele cuvinte rimeaza si au ritm, sa auda sunete diverse, onomatopee, cantece. Dupa asta li se prezinta primele litere care aici sunt: s,a,t,p,i,n. Nu, nu se incepe cu A, Ana are mere, B "Batrana Bubulina bombane bibilicile" (am si acum caietul Marei din clasa 1!). Nu. Se incepe cu literele din care se pot forma cel mai usor cuvinte simple. Sat, pin, tap, sip, tip. 

  In engleza exista 26 de litere si 44 de foneme. Va las aici sunetele facute de litere si foneme asa cum sunt ele facute la scoala. Din astea se ajunge la 144 de moduri de a reprezenta sunetele in scris. Pe care copiii de acum trebuie sa le stie pana la finalul anului 1(varsta de 5 ani plus) cand se face Phonics Check. Daca ei nu trec testul, il repeta la finalul anului 2. Evident ca multi copii EAL ajunsi aici in perioada aia de varsta nu au cum sa treaca testul, de aia ar fi util ca parintii sa stie exact ce fac ei la scoala ca sa ii poata ajuta acasa. 

  Asa, dupa ce invata foneme, ceva diagrafe... pac li se trage covorul de sub picioare. Vin ingrozitoarele "split diagraphs". Adica astia de inventara engleza asta, cre' ca erau beti. Au tras din caciula doua litere si au zis aaa, pai "ae" face sunetul "e", da? Oooook. Dupa mult uiski d-ala, daca mai bagam noi o litera intre ele... ce-o sa fie? Pai o sa fie tot e! Ca asa vrea pulicica noastra. Sa le punem in cuvinte ca si cand le-am trage din caciula. Astfel, cuvantul "make" contine diagraful spart "ae", care se citeste ca e INAINTEA lui k. "Meic". Acel e este diagraful pentru "ae". Hai ca nu e greu.

  Ca sa le indice copiilor ce si cum, au inventat baietii metoda "carnati cu fasole". English breackfast, bre. Adica, iei un cuvant si incerci sa afli cate sunete are, da? Acu' stim (ca de cand scriu aici poate pricepuram) ca avem sunete de o litera, doua, trei si acele sunete sparte. E, pe alea de-s diagrafe si triagrafe, le subliniem cu o linie. Un carnat. La alea singure le tragem o boaba dedesubt. Fasolea. Si, uite asa, mai un carnat,  mai o fasole, invata copiii cum sa sparga cuvintele in cele mai mici sunete in asa fel incat sa invete sa citeasca si sa pronunte corect. Ei fac asta in fiecare zi incepand cu Reception Class pana in anul 2 (deci trei ani) cand se considera ca ar trebui sa stie cam toate diagrafele, triagrafele, sunetele si combinatiile, precum si o suma de ceea ce se cheama "common exception words". Adica alea exceptie, pe care ei, dupa atata phonics, ghici ce, o sa incerce sa le scrie dupa regula cu care i-ai futut atata la cap. Ghinion! La alea nu merge asa. De exemplu "his" pe care ei il scriu "hes" cand il aud... doooh!

  Profesorii au materiale nenumarate, majoritatea sunt disponibile online. Exista Twinkl, BBC Bitesize si alte site-uri unde puteti gasi materiale fun de lucrat cu copiii acasa. Exista si se lucreaza mult acum cu "sunetele ca activitate", Jolly Phonics, adica in loc de "alfabet" invatat ca o suma de semne abstracte, fiecarui semn i se asociaza o activitate fizica a unei actiuni care incepe cu litera aia. De exemplu pentru vvvv este sunetul de masina si imitatul de tinut de volan. Pentru W e un zgaltait din burta care indica "wobbly" adica ceva ce tremura, o burta grasa care se misca :) Copiii de cinci ani retin miscarile imediat si cand ii pui sa scrie w ei fac intai miscarea cu pricina si atunci isi amintesc litera care corespunde sunetului. Cat am ras cand am vazut asta prima data! Astia toti in clasa fluturand din maini si facand diverse chestii :)))))

  Ar mai fi multe de zis dar nu ma mai tin nici creierii nici mainile sa mai scriu. Cine are informatii mai multe poate interveni in comentarii, eu imi cer scuze pentru eventualele greseli, am incercat sa redau ce-am auzit azi, toata experienta mea de un an si ce ne-a dat doamna intr-un material special. Va las aici si "mat"-urile care se regasesc in fiecare clasa, pe fiecare masa, cele cu grafeme si foneme. Daca vine vreunul acasa si zice ceva de "pres" sa nu va speriati, sunt astea de engleza :) 


  

joi, 22 martie 2018

Când vii tu la mine...

 - Cand vii tu la mine ma simt mai cuminte, mi-a zis el uitandu-se in foaia pe care se straduia sa faca niste litere strambe care o tot luau razna ba in sus ba in josul liniilor trasate pe caiet.
 - De ce?
 - Pentru ca tu ma certi si atunci mi sî fașî rușini...
 - Pai si decat sa te cert nu mai bine nu mai bati tu copiii?
 - Da iei ma bati pi mini.
 - Ti-am zis sa nu ma mai minti ca nu iti merge, eu stiu tot ce faci tu cand nu sunt eu aici. 
 - Da... meditativ... e mai bini cand iești tu aici. 

  Are sapte ani, e blond si e cu un cap mai inalt decat toti piticii din scoala. E o scoala mica, cu clase doar pana la anul 2, 7 ani. El a aterizat aici acum circa o luna si jumatate dupa ce a stat o vreme la Londra si parintii au constatat ca la Londra viata e naspa si scoala nu prea prietenoasa cu noii veniti. Poate pentru ca-s prea multi. Imi zice cu tu pentru ca i-am spus ca ma cheama Alexandra, intr-o incercare disperata de a ma apropia de el si a-l determina sa nu se mai poarte ca un animal crescut in padure.

  A crescut intr-un sat din fundul judetului Bacau, intr-o familie tipica. Adica tipic de saraca lipita pamantului. Cand am fost chemata sa il vad prima data, toate profesoarele erau disperate de felul in care se purta. Pe langa ca maraia la copii, ca ii troznea si ii impingea cu fiecare ocazie, reusea sa le exaspereze pe doamne si cu dusul obsesiv la toaleta. L-am cunoscut, am dat mana cu el si l-am poftit intr-o camera sa stam de vorba. Mi-a povestit multe de tot, e foarte vorbaret si nativ foarte inteligent. L-am intrebat daca el la ei acasa aveau toaleta. A zis ca da. L-am intrebat daca toaleta era in casa sau afara si a zis ca nuuu in casa, era afara, in curte.

  Cum sa nu se tot duca el la baia cea colorata cu chiuvete si veceuri mici pentru copii? La baie e frumos. Se duce, intra, se uita in oglinda si isi face freza. Sta nitel si se uita in jur si apoi merge inapoi in clasa. De circa cincizeci de ori pe zi. Daca mai gasea cate un amarat prin baie ii repezea cate una asa, de control... sa fie! L-am luat la prelucrat, ba cu vorba buna, ba cu un ton din ala de mama suparata si-o privire pe masura. Cand il certi se face semafor, se uita intr-o parte si da din cap ca si cand ar zice "da mah, asa e, ce plm sa fac, am comis-o!"

  Azi cand m-a vazut a racnit un "bunaaaaaaa" de s-au spart geamurile. De multe ori, in timp ce profesoara vorbeste sau trebuie sa fie liniste, moldoveanu' incepe si canta, fluiera sau vorbeste singur de parca ar fi cu oile pe deal. A crescut cu o totala lipsa de reguli sau restrictii insa cu violenta in familie. Evident. Aici insa, cand ma-sa s-a prezentat batuta pe la scoala, au fost pusi imediat in evidenta serviciilor sociale. Ca deh, aici nu e Bacau. Aici toti oamenii se dau peste cap ca lui si familiei lui sa le fie bine. Ma lupt cu el de saptamani bune sa il invat cum sa se poarte in mediul scolar britanic. A evoluat mult de tot, ii e rusine de gura mea mare cu care il cert de cate ori aflu ca a lovit pe careva :)))

  Azi i-au pus in sala de mese sa vada un film. I-am zis ca ma duc la cealalta fetita pe care o am in scoala dar ca o sa fiu atenta la el sa stea linistit si sa se comporte civilizat. Cand m-am intors era gramada pe colegul de langa, cred ca incerca sa ii vare aluia sticla de apa intr-o ureche sau ceva. M-am dus repede la el si i-am tinut morala. Dupa care m-am mai intors de nu mai putin de 18 ori intr-o ora ca sa vad ce face si daca sta cum trebuie pe nenorocitul ala de scaun. S-a straduit. S-a straduit enorm de mult desi corpul lui pur si simplu avea alata opinie. Se foia, evident ca se plictisise pentru ca el nu intelegea filmul, dar na, scoala mai inseamna si sa stii sa stai potolit chiar si cand te plictisesti teribil. La un moment dat isi baga singur un deget in ochi. Nu stiu ce incerca sa faca, stiu doar ca am ras teribil.

  Saptamana trecuta scoala a chemat-o pe mama lui sa stea de vorba cu ea. Am mers si eu sa ii traduc pentru ca femeia evident ca nu stie engleza. S-a prezentat cu oarece intarziere si a inceput sa ne zica ca da, ea e de vina, ca l-a rasfatat. A urmat o discutie ireala in care doamnele englezoaice tot incercau sa-i laude copilul si sa ii arate si partea buna iar ea saraca ii tot dadea inainte ca "eu ii zic mereu sa fie cuminte". La intrebarea doamnelor: "spuneti-ne va putem ajuta cu ceva, orice?" s-a blocat. M-a intrebat "cum adica sa ma ajute" cu o moaca de m-a bufnit rasul. I-am zis ca nu se refera la spalat de vase sau ceva, ci la educatia copilului si in general la bunastarea lui emotionala si intelectuala. A ridicat din umeri si-a zis ca ea vrea doar sa ne multumeasca. 

- Acuma pleci?
- Plec, da. Vin la tine din nou, joia viitoare.
- Sa vii. Io te astept.
- O sa mai faci litere?
- Da' stii ca nu-mi place sa le fac!
- Pai ce-am vorbit noi doi?
- Da, stiu. O sa le fac. 
- Si? Mai ce?
- Si nu mai lovesc pe nimeni! O sa vezi... cand vii tu la mine, o sa vezi. 



  

miercuri, 21 martie 2018

Patru ani si jumatate mai tarziu, o alta salata

 Recomand calduros sa cititi si postul de acum 4 ani. Multumesc.

  Acum patru ani si jumatate Mara era clasa 0 la Scoala Nicolaie Titulescu din Ploiesti. Spre fericirea mea si a ei ea a avut in clasa zero o invatatoare fabuloasa, pe numele sau Doina Naie. Doamna, din pacate, s-a pensionat imediat in anul ce a urmat, domnia sa mai avea dreptul sa profeseze niste ani dupa varsta maxima insa din cauza subspeciei de directoare care o manca de pardon posterior, femeia cu mult talent intr-ale copiilor, a preferat sa renunte. In urma ei a venit madam Puie, adusa de subspecia sus numita. Asta ca o mica introducere in istoria acestei povestiri din viata mea cea mult prea plina de aventuri diverse.

  Doamna Naie era un fel de Mary Poppins in viata. Mary Poppins daca ea ar fi fost intr-o scoala. Pentru mine femeia asta a insemnat singura exceptie pe care am intalnit-o in invatamantul primar. Stiu ce facea la clasa pentru ca intram pe furis in scoala cu mult inainte sa se termine ora si ascultam la usa. Eram fascinata de felul in care le vorbea copiilor. Nicaieri, niciodata nu auzisem asa ceva. Invatatoare care le spune copiilor ca ii iubeste, la modul cel mai sincer, invatatoare care nu urla si nu ii pedepseste, nu ii umileste si nu ii face sa se simta "mici" ci din contra, mari, mari pana la cer. 

  In anul ala mi s-au cerut bani pentru "badigard" si "fondul scolii". Am refuzat sa dau banii astia. Motivul e simplu: banii mei erau undeva la Primarie, in sistem. Am platit toate taxele. Nu dau bani la fondul scolii. Directoarea mi-a "trimis vorba" sa ma duc eu sa o caut la ea in birou atunci cand a aflat ca eram singura care refuza. I-am "trimis vorba" inapoi ca daca vrea sa ma gaseasca, stie unde sa o faca: in fata clasei cand vin sa-mi aduc si iau copilul. Punct. Culmea, nu m-a mai cautat. 

  In ziua cand doamna Naie mi-a spus ca ar vrea sa faca o salata de fructe cu copiii, mi-a stat inima de bucurie. Era in dilema daca sa faca asta sau nu, ei erau patruzeci, ea una singura, mi-a zis ca si-ar dori sa faca asta pentru ei dar nu stie cum sa faca. Am sarit imediat si m-am oferit sa merg sa o ajut. Nu i-a venit sa creada. I-am spus ca eu o sa cumpar toate ingredientele si ca asta va fi "fondul scolii" oferit de mine. Iar nu i-a venit sa creada. Aproape ca i-au dat lacrimile si a zis "doamna, in aproape 40 de ani de cariera nici un parinte nu s-a oferit sa faca asta". Am ras. Ce era sa zic? Am mers, am cumparat, am facut si am bucurat copiii de sase ani. In comentariile postului am primit o tona de injuraturi, pe multe nu le-am publicat pentru ca nu-mi doresc sa ramana mizerie pe aici. 

  Azi am bucurat niste copii de 7 ani. Azi am facut toata dimineata salata greceasca la o scoala. Nu, azi n-am cumparat eu ingredientele. Aici asa e programa scolara si exista si buget pentru ea si din cauza ca nu-l fura nimeni pe el, bugetul, aici oamenii asta fac cu copiii la materia numita DT (design and technology) inca de la varste mici. Azi de dimineata am intrat in clasa si am vazut cum profesoara se aprinde la moaca "aaaaa, ce biiiine ca ai venit, nici nu mai stiam ce zi e azi dar ma bucur eeenorm ca esti aici"... dude, da' ce-am facut? Deja ma ingrijoram! Ca ulterior sa aflu ca teacher assistanta clasei lipsea iar era era singura cu 30 de infractori d-astia mici si ca trebuia sa faca cu ei... salata greceasca. 

  Ca parte din "topicul" semestrului, si anume Mediterana, tari, calatorii, mancare. Ajunsera oamenii la mancare si hop si salata greceasca. Am lesinat de ras mai ales pentru ca reteta era gresita, dar asta e alta poveste, nu au de unde sa stie englezii ce contine o salata greceasca. Am linistit-o pe femeie, mi-am scos ceasul si verigheta, m-am spalat pe mani si am preluat situatia. I-am organizat pe grupuri, le-am pregatit masa de lucru, profesoara le-a dat celor in asteptare activitati de facut si de lipit in caiete.

  Am petrecut 3 ore absolut fabuloase in care am ras, ne-am bucurat si ne-am mirat de copiii astia care taiau rosii, ardei, castraveti si branza feta. Unii dintre ei nu pusesera mana pe mancare cruda pana acum asa ca a fost foarte funny sa le vedem reactiile. Omuletii au fost super-mega-extra incantati sa poata taia lucruri si sa vada cum se amesteca si ce frumos arata o salata. Desi nu multi dintre ei mananca salata de obicei, unora li s-a facut chiar pofta! Copiii sunt atat de dornici sa umble cu mancarea, sa FACA mancare, eu sunt mereu extaziata de chestia asta. Trebuie doar sa le dai o sansa sa invete ce inseamna mancarea, cum sa o manevreze, cum sa o faca... toti isi doresc sa faca chestii de mancare care sa fie BUNE. Cred ca toti oamenii se nasc cu ideea de "sa facem mancare buna" dar mai cred ca depinde de parinti si de scoli care sa duca mai departe ceva ce a fost de mult o nevoie ancestrala iar azi ar trebui sa fie cunoastere, nutritie, inteligenta a hranei.

  Pentru ca nu, nu mancam ca sa traim. Aia e in puscarie. Nici nu traim ca sa mancam ca aia e la porci. Traim ca sa invatam cum si ce anume sa mancam in asa fel incat sa fim si sanatosi si fericiti atunci cand mancam. Mancarea este fericire iar copiii stiu cel mai bine asta. Inca de cand ne nastem, laptele mamei e dulce ca sa ne gadile la creier senzatia de fericire. Mancarea trebuie sa nu fie o corvoada, o munca naspa, un chin. Mancarea trebuie sa fie relaxare, bucurie, senzatie de bine si de bun, evolutie, invatare, adaptare, dexteritate, management al timpului si resurselor, curatenie pe parcurs ce gatesti. A gati eficient si bun inseamna toate astea si mult mai multe. A sti sa faci mancare, fie si o salata buna, inseamna multe. 

  Azi am lasat in scoala aia 30 de copii care mi-au racnit un multumesc frumos dupa ce statusem aplecata cu fiecare dintre ei sa le arat cum se taie o rosie cherry fara a se taia degetele din posesie. Le-am povestit despre bunicul meu grec, le-am pus muzica greceasca adevarata cu bouzouki, le-am spus si reteta adevarata de salata greceasca. Le-am explicat ce este feta si de ce ea, daca se cheama feta, nu poate fi decat din lapte de oaie si capra, ca asa e reteta. Profesoara clasei a zis ca s-a simtit "iluminata" :)))) Am ras. Am ras mult azi, am plecat de acolo dupa o dimineata plina de bucurie, cand am iesit afara era soare si cald de primavara. 

  Mi-am adus aminte azi de acea zi de acum patru ani si jumatate. Si de bucuria de atunci, cea care a fost oarecum sugrumata de cititorii mei de atunci... Bucuria de azi a fost dintr-o alta epoca, dintr-o alta sfera, cea a scolii care face asta pentru copiii ei, cea a oamenilor astora pentru care eu eram un strain dar care m-au ascultat si s-au minunat de informatiile cu care veneam eu in jurul acelor mese mici pline cu pitici care taiau de zor rosii, castraveti si branza feta. 

  O alta salata dintr-o alta viata. Am iesit din scoala in soarele de primavara, am respirat adanc si, inca o data, pentru a mia oara, m-am mirat ca sunt aici, ca mi se intampla toate astea, ca inca nu visez. In seara asta, ca in multe alte seri, Mara a zis ca-si face "platouas" cu de toate. Si s-a dus si si-a facut singura. A fiert oua, si-a taiat chestii, a spalat vase, si-a asternut farfuria. Dupa care a zis "Mie imi place mami, sa le pun asa, frumos, pe farfurie! Tu le cam arunci!" :))))) Well, ce sa zic, capra sare masa, iada sare casa! Si asa si trebuie!

Ze proud Masterchef :))))

marți, 13 martie 2018

Putine vorbe

  Scriu tot mai putin, stiu asta, primesc mesaje de la voi in fiecare zi. Unele sunt simpatice, gen ce mai faci, esti bine. Altele sunt de-a dreptul nesimtite, ca si cand m-ar fi castigat la zaruri sau ceva... ca de ce scriu rar si cum imi permit sa le fac LOR asta sau ceva :))))

  Multe din povestile mele de peste zi s-au mutat in contul meu cel inchis de FB, pentru ca nu le pot pune aici. Aici, din cate am vazut, sunt si foarte multi oameni nebuni. Acum lucrez cu copii, nu imi permit oameni nebuni prin preajma. Intru aici doar cat sa imi mai strig nitel fericirea noastra personala. Da, suntem bine, suntem foarte bine. Eh, am fost acum bolnava de-am zis ca dau coltzu' da' asta e ceva obisnuit pentru lucratorii din scoli. 

  Azi de dimineata m-am intalnit intr-o cancelarie cu doua colege de la Emas si am inceput toate trei sa tusim. RAU. La modul sinistru. Si din ce tuseam, radeam si din ce radeam evident ca tuseam mai tare. In ditai harmalaia asta a venit o tanti din biroul de langa sa ne intrebe daca suntem bine sau cheama o salvare. Da' ea saraca se hahaia si ea pentru ca ne hahaiam noi in timp ce behaiam ca trei etnice afectate :)))

  A fost zapada la Portsmouth, a fost si niste ger, aici nu s-a prea pomenit asa ceva... toti copiii s-au prezentat la scoala cu mucii la genunchi in secunda doi. Evident ca noi, astia care mergem pe la cate doua scoli pe zi, ne-am captusit misto de tot, cu tot ce era la indemana :)))) Eu una am crezut ca mor de miercuri incoace. Nici azi n-am fost prea bine desi joi si vineri le-am stat acasa... ieri si azi am umblat ca o oaie capie si toti cei care ma stiau prin scoli erau la modul: ummmm, tu ar trebui sa fii aici la HALUL in care arati? Vai, dar multumesc frumos! :))) Nuuuuuuuu, dar esti sigura ca mai si ajungi acasa intreaga? Nu stiu, vedem noi... Si fix asa ma simt, nefunctionala.

  Iar maine am un assessment cu una din sefele mele, trebuie sa decidem daca o fetita este ok sau nu. Norocul e ca e o scoala de langa noi asa ca o sa am timp sa imi gasesc toti mucii, creierii si tusea pana cand ajung la fata locului. Acolo o sa ma tin vartoasa! 

marți, 6 martie 2018

Cifre si vorbe

  Acum fix un an, pe 6 martie, intr-o luni, aplicam pentru jobul asta de asistent bilingv la Primarie. In duminica de dinainte gasisem jobul pe care il urmaream de mult. Luni mi-am facut curaj si am aplicat. A durat cam o luna sa merg la interviu si inca o luna pana sa incep. A trecut un an. In anul asta am vazut niste zeci de copii romani, vreo 15 scoli primare si secundare, mii de copii in total. 

  In anul de dinainte vazusem o scoala in amanunt, pe cea a Marei. Cu doar 400 de copii, doar cativa romani acolo, ii numaram pe degetele de la o mana, noi locuim intr-o zona cu putini emigranti. Am vazut si trait multe, am vazut multi copii care se straduiesc, destui care reusesc, foarte multi care nu pot face fata schimbarii de tara, limba si obiceiuri. Ca deh, daca mami plange dupa leustean si spune mereu ca aici e naspa, ca aici scoala e de cacat, ca aici nu gasesti nimic bun de mancare, de facut sau de trait, e cam greu ca acel copil sa fie cu adevarat fericit.  

 Azi, la un an de cand mi-au tremurat mainile pe tastatura pe cand povesteam despre mine unor oameni de la Primarie intr-o scrisoare... azi mi-au tremurat mainile cand am deschis ultimul ei raport scolar. Acum un an nu-mi pasa de d-astea, aveam impresia ca nu conteaza prea mult ce se intampla la finalul anului 6. Acum un an nu traisem si nu vazusem si nu aveam in cap toate imaginile pe care le am azi. Imagini din unele scoli secundare in care politica este ca elevii EAL (English as an additional language) veniti acum sau acum cativa ani aici, sunt aruncati in cele mai de jos grupuri de studiu. Acele grupuri de studiu cu oamenii care au cele mai cumplite probleme de comportament (eu am vazut doua scoli secundare cu grupuri din astea). Cele in care profesorii nu pot preda nimic in orele alea. Cele in care am fost scosi afara din clasa de urgenta pentru ca un individ de 12 ani arunca cu scaune dupa noi. Scene din astea am vazut si in scolile primare... si acum stiu unde vor ajunge oamenii aia, si anume in aceste grupuri de studiu din secundare :))

  Pentru ca Mara a venit aici de doar 2 ani si jumatate, ea este inca incadrata ca EAL. O sa mai dureze niste ani pana cand nu va mai avea aceasta incadrare. Circa sapte-zece in total de cand a aterizat aici fara limba engleza, asta zic studiile si din cate inteleg, asta zic si noile grile de evaluare a elevilor EAL. Pentru ca si aici regulile se modifica de la an la an. Acum un an nu stiam detaliile. Nu vazusem ne-vazutele. Nu intelesesem sistemul in amanunt. Acum imi era cumva pentru ca raportul asta conteaza mult, impreuna cu rezultatele de la SATs-ul din mai. O examinare nationala la matematica si engleza. Nu poti sa "pici" la SATs. Vei merge mai departe la scoala secundara. Dar daca ai scor sub asteptarile varstei (aici asa se cheama, sub asteptarile varstei, in asteptarile varstei si peste asteptarile varstei), ai scor prost si de la scoala de unde vii si mai esti si EAL pe deasupra... risti sa aterizezi prost rau in scoala urmatoare. Iar eu acum am vazut ce e aia prost! :)))) 

  Asa, deci a venit raportul. O sa va zic doar ca am plans cu sughituri si nu de tristete. Copila asta, aterizata aici acum doi ani si jumatate, are toate cele peste asteptarile varstei. Si scoruri maxime pentru eforturile depuse. Ma uitam pe hartiile alea si mi se parea ireal, a avut si anul trecut o parte din ele dar acum sunt toate. Dincolo de cifre, au fost cuvintele. Cuvintele profesoarei ei de anul asta despre ea, mititica noastra iubita care iata, acum este ca un fel de om mare. Si da, am plans de fericire. Ea nu intelegea de ce, i-am dat sa citeasca si a plans si ea de fericire. Se simte iubita si apreciata de oamenii care o invata zilnic lucruri. Iar asta nu e putin lucru.