marți, 31 iulie 2012

Un nume

    E timpul sa revin la blogul care a pornit pentru Mara si familia noastra, a Albuletzilor. Ca sa pot acum, nopatea tarziu, sa ii spun de ce eu nu pot sa ii spun ce facea tati al meu cand eram eu mica. Pentru ca acum e mare si ma intreaba de ce si cum s-a format familia noastra. Si am luat-o de la strabunicu' incoace...insa totul dinspre partea mamei mele. Azi m-a sunat o prietena foarte draga sa ma intrebe cum o cheama pe mama, ca ajungea la 2 Mai la noi si nu stia cum sa i se adreseze, credea ca o cheama "doamna Sima"...si iar mi-a trecut un cutit prin suflet. Ce putin sau ce mult inseamna un nume!

   Pe mine m-a chemat Alexandra Sima, pret de 25 de ani. Pe tatal meu il cheama Alexandru Stefan Sima. De la el am numele si atat. A, si o pensie alimentara jenanta tot pret de 25 de ani, cu intrerupere cand m-a dat in judecata ca sa imi sisteze pensia pentru ca nu intrasem la facultate din primul an. 

    Pe mama mea o cheama Ana Beffa. Pe bunica mea o cheama Eleonora Beffa. Pe unchiul (fratele mamei mele) si matusa mea care traiesc de 32 de ani in SUA ii cheama M. si D. Beffa. Astia sunt "inaintasii" mei pe lumea asta. Si pe toti ii cheama altfel decat pe mine. Asta m-a terminat pe mine in copilarie, si se pare ca si la 33 de ani aproape, ma termina la fel de mult. Un NUME. 

  Nu, nu mi-a fost "greu" fara tata, nu am avut nici o trauma reala legata de treaba asta, nu s-a intamplat nimic "dramatic" in viata mea...am avut o copilarie perfect fericita. Pana cand ma intreba cineva cum ma cheama in legatura cu numele familiei mele. Si apoi eram intrebata "de ce" nu am acelasi nume. La catalog, la scoala, la orice.  Am constatat de-a lungul vremurilor ca oameni apropiati familiei mele nu stiu CUM ma chema pe mine de familie. Ulterior m-a chemat Albu, asa ca situatia s-a reglat complet: nimeni nu mai pricepea nimic! 

  Si in ziua de azi cand sun la prietene vechi ale familiei mele eu zic ca sunt Alexandra Beffa, sau ca sunt nepoata-fiica lu' cutare Beffa...sau ceva...desi eu in ziua de azi ma simt si ma traiesc Albu, pentru ca el mi-a dat numele lui acum aproape 8 ani, eu l-am luat si am fugit cu el in lume...Si azi chiar raspund la numele asta! Mi-a luat ceva vreme sa ma invat cu el insa odata venita pe lume Mara Albu...m-am aliniat complet.

    Acum daca ma scoli noaptea si ma intrebi cum ma cheama zic repede Alexandra Albu fara ezitare...In anul 2005 luna martie ziua 2 cand ma operam la Bucuresti, ma striga de zor o asistenta pe hol "doamna Albuuuu, doamna Albuuuu" si io ma intrebam de ce dracu' doamna Albu nu raspunde odata.....si ea saraca ma striga pe mine, ca dupa aia i-am zis "doamna, dupa mine strigati Alexandra daca vreti sa va raspund, ca "doamna Albu" e soacra-mea si e la Ploiesti"

  Azi m-a lovit din nou numele ala...adica altul decat ar trebui sa fie. Daca acum m-ar intreba din somn cineva daca sunt Beffa, as raspunde DA. Daca m-ar intreba daca sunt Albu, as raspunde tot DA. Daca cineva ma intreaba azi, daca mama mea e "doamna Sima"....ma curentez. La cap. Si din nou imi aduc aminte ca n-am avut acelasi nume cu MAMA mea care m-a crescut o viata. Si iar m-ar durea. Desi stiu, e o tampenie sa ma doara asta acum. Pentru ca acum ma cheama ALBU! Si pentru ca acum sunt "om mare"...

  Insa eu cred in teoria masurii. M-a chemat 25 de ani gresit. Mai dureaza probabil inca 25 de ani ca sa ma repar. Nu, nu cred ca un copil care creste fara tata iese eronat. Stiu sigur ca nu "simte" nimic special decat dragostea mamei si pe cea a oamenilor din jurul mamei. Da, un copil fara un parinte (oricare ar fi el) o sa fie un copil mult mai matur decat ceilalti copii din jur. Dar asta il va ajuta. Va fi mai intelept intotdeauna. Si la 1 an, si la 5 ani, si la 15 ani, si la 25 de ani si la 33 de ani...o sa fie cu un pas inaintea celor din jur. Un pas strategic, emotional. El sau ea va intelege mereu mai MULT decat isi imagineaza "adultii". Si ii va fi bine.

  Un nume e mult. Un nume e putin. Un nume e nimic in comparatie cu OMUL care poate se da peste cap si nu are acelasi nume cu tine! Aia as vrea sa stie Mara mea, ca poate cele mai bune ajutoare si lectii le va primi de la oamenii care nu se chema la fel ca ea...Cine stie ce ii aduce viata...

   

marți, 24 iulie 2012

Locuri unde se mananca bine in 2 Mai

  Va spun sincer ca nu am nici un interes financiar, nu am nici o reducere de la nimeni, desi sper ca in curand sa aranjez si cu niste voucere pentru musafirii nostri. Asadar acesta este un post pentru cine vrea sa stie experienta mea de o viata intr-ale 2 Mai-ului si carciumilor sale. 

  Cel mai bun loc pe care eu il cunosc este La Petya. Ii mai zice si Black Sea, este protapita pe strada, foarte aiuristic amplasata pe un trotuar din centrul 2 Mai-ului. Scaunele sunt la 1 metru de carosabil, mesele sunt mici, cand te uiti la stabiliment iti vine sa fugi mancand pamantul. Insa daca mananci acolo, o sa vrei sa revii mancand...tot! Domnul Petre zis si Petya este un lipovean a carui sotie face mancare traditionala lipoveneasca. Adica stie sa gateasca pestele! Fratele lui e pescar in sat, deci daca el zice ca ARE in ziua aia cutare peste, inseamna ca e pescuit proaspat. Hamsie, zargan (tot ca o hamsie mai subtire), guvid, chefal...Icre de peste facute exceptional. Bors de peste...de toate. Omul are si fripturi, are meniu destul de divers. Cireasa de pe tort sunt papanasii, care vin intr-o portie uriasa, puteti lua si o jumatate de portie, sunt doi papanasi cat capu' meu, cu dulceturi diverse si smantana cat sa te ineci in ea. Preturile sunt civilizate...iar ultima data cand am fost eu acolo, oferea cate un "medicament" din partea casei intru deschiderea apetitului: un shot mic de palinca de Ardeal :) 

  Anul asta se pare ca s-a deschis si pizzeria Da Italiano, aflata la intrarea dinspre Mangalia. Eu n-am fost acolo insa mi-am trimis buzduganul, pe mama cu niste prieteni. Un domn italian a esuat pe plajele romanesti cu multi ani in urma, asa ca a tot trait pe acolo. Acum a facut o mica pizzerie, care se pare ca e la concurenta cu Petya intr-ale aratatului dubios si non atragator. Daaaaar, omul face paste de casa, face o lasagna despre care aud ca e geniala, face pizza din aia de-adevaratelea, cu prosciuto din ala corect, nu cu salam de doi lei. Are putine lucruri in meniu, iar mie asta imi spune ca se pricepe si ca le face cu simt de raspundere. Cea mai scumpa treaba e 20 de lei. Vinul e 10 lei litru, vin de Ostrov cica, a fost tare laudat de buzduganele mele. :)

   Va mai puteti duce la Calin, in Micul Golf, cel de dupa plaja de nudisti din capatul satului. La Calin mai mult pentru peste proaspat, el are barci acolo si scoate zilnic. In rest nu am ce sa va recomand, la ei preturile sunt cam nesimtite si seriviciul lasa de dorit. E frumos ca e amplasata pe plaja in golfuletul ala acolo, asa ca te trage la o bere seara cu vedere la mare :)

   La Dinamo este in capatul dinspre Vama al satului pe stanga cum mergi spre Vama...acolo e mancare nicicum. Adica nici minunata, dar nici oribila, nici prea scumpa dar nici ieftina...au o terasa mare si o curte cu pomi si cu mese...nimic special, insa nu e vreo tzeapa.

  O teapa e ceea ce se cheama Terasa Doi Mai si se afla in centru, oarecum vis-a-vis de Petya. Arata bine cand te uiti de afara, insa inauntru mancarea e extrem de proasta ( au fost ai mei in sezonul asta) si fabulos de scumpa pentru 2 Mai. Deci de evitat. Tot de evitat e Margo, care se vrea a fi de fitze...uite cum apare un leit-motiv...in 2 Mai, se vor de fitze insa sunt cam tzepe. Poate pentru ca 2 Mai nu are nici o legatura cu fitzele. 

  La Scorpion, care e un hotel pe plaja exact in fundul curtii noastre, langa digul cel mare, noi mereu am mancat bine. Mancare ok, facuta decent, preturi bune, serviciu bun. Nu avem a ne plange de ei. Dincolo de Sorpion cand te uiti spre Vama, tot pe dreapta e un hotel mai maricel si alb asa, nu stiu cum ii zice ca n-am putut sa retin. Si ei faceau de mancare ok, intr-o vreme a fost un soi de "impinge tava" apoi era restaurant normal, stiu ca am mancat de vreo doua ori acolo si n-a fost naspa. Preturile erau cam mari insa. 

  Ceva care mie imi place enorm este SUBEREK-ul, o placinta prajita umpluta cu branza sau carne. In mod traditional se facea cu carne de oaie insa acum e cu carne de vita. Si e foarte, foarte buna. Zice-se ca anul asta e amplasata pe drumul din centru care duce catre tabara din 2 Mai. In stanga cum mergi spre vama. S-ar putea insa ca suberekul sa fie cu prea putina carne sau cu prea putina branza, sau prea scump pentru o placinta. Eu una il iubesc si asa, merge genial cu lapte batut sau iaurt! Desi locatia s-ar putea sa para dubioasa, nu stiu pe nimeni care sa fi patit vreodata ceva de la suberek, au vanzare foarte mare, nu apuca sa se altereze nimic. Suberek foarte bun am mancat in Mangalia, langa piata. 

  Mangalia nu prea are ce sa va ofere "turistic"...sunt si cateva restaurante, noi am mers la pizzeria La Mihnea, unde ne-a placut. Ii gasiti pe internet si cu locatie. Preturile stiu ca erau decente, mancarea era bunicica. In Mangalia este un Lidl de unde va puteti aproviziona. Preturile de la alimentarele din 2 Mai sunt foarte mari in sezon, asa ca nu recomand. 

  Sper sa va fie de folos si sper, daca mai aflu ceva o sa mai adaug! VACANTA PLACUTA!
  

duminică, 15 iulie 2012

Cronica unei nunti frumoase

  Poate am fi tentati sa credem ca toate nuntile sunt frumoase. Eu nu-s deacord. A mea n-a fost. Cea la care am fost aseara insa...a fost un eveniment perfect. Precis ca datorita celor doi oameni misto care ieri s-au invartit cu popa in biserica, au luat vinul si li s-au pus verighetele. Precis si datorita invitatilor care erau oameni misto, evident prieteni si cunoscuti apropiati ai celor doi. Adica n-a fost lume in plus. Se vedea ca nimeni nu e acolo din vreo obligatie si ca toata lumea a venit de drag. 

  Nu credeam sa vad vreodata in Romania o nunta la care sa nu vad pietre, paiete si lame. Si nici sa vad o mireasa cu o rochie uluitor de simpla si fantastic de potrivita corpului ei. Era asa de linistit aleasa incat nu mai avea nevoie de nimic, de nici un accesoriu...privirea posesoarei ei stralucea suficient cat sa nu mai fie nevoie de nimic artificial, de nimic metalic, de nimic in plus. 

  La fel nu credeam ca o sa mi se intample vreodata sa merg la o nunta la care sunt mai putine cravate decat picioare la scaune. Sau la care mesele si scaunele sa nu fie impopotzonate excesiv. In ziua de azi gasesti pe masa mai multe flori, funde si baloane decat mi-ar trebui mie la ochiul meu simplist. Aici nu erau. Aici erau niste aranjamente florale superbe foarte inteligent amplasate mai sus decat statatorii la masa, in asa fel incat toata lumea de la masa sa poata discuta cu toata lumea. 

                                                       

  La Residence Domenii Plaza primirea ni s-a facut sus de tot pe acoperis, pe o terasa mare si frumoasa, aranjata cu mult bun gust, unde am fost intampinati de o cantareata live care presta magnific. Bar cu coctailuri, prosecco, aperitive...caldura cu duiumul, ca doar e luna lui cuptor. Niste ventilatoare cu apa mai reglau un pic situatia. 
  
                                                                              
     A urmat coborarea in sala de la un etaj mai jos, o sala care ne astepta cu ...Italia...Foarte simpatica ideea, George si Ioana au asociat fiecare masa si cetatenii ei unei regiuni din Italia. La intrare era o harta colorata pe care puteai vedea carei regiuni apartii. Noi eram, evident, in Veneto, prietenul George stiind pasiunea noastra pentru Venetia. 

   Si uite asa a inceput o masa cu niste preparate care pe mine m-au dat pe spate, iar eu nu-s deloc usor de dat pe spate cand vine vorba de evenimente de genul asta si mancarea care se serveste de obicei la ele. Totul a fost bun, facut la perfectie...subliniez...la perfectie...iar asta nu e usor cand sunt de hranit circa 90 de oameni simultan. Nimic nu statuse pe farfurie inainte sa fie servit, cum se intampla de obicei pe la restaurante in cazuri din astea. Nimic nu era OFILIT, inegrit, oxidat, uscat, prea rece sau prea nimic. Totul a fost facut cu mare simt de raspundere. La un moment dat am intalnit bucatarul sef si l-am felicitat calduros. A fost foarte impresionat ca m-am oprit sa il felicit. 


     Salata Residence: salata verde, somon afumat, sunca de Parma, mozarella, andive, creveti si avocado.


         Mamaliga cu branza si smantana, pentru ca Mara a fost intrebata ce vrea, au zis ca ii pot face pe loc orice doreste...si ea ca de obicei a ales mamaligaaaaa...



     Trebusoara asta e cea mai buna chestie pe care am mancat-o eu in ultimii...neaaa...cam in toata viata mea! Un foetaj cu pui, ciuperci si un sos alb pe care il banuiesc a fi bechamel...perfectiune.



     File de dorada cu legume la gratar: peste facut exact cat trebuie, legume gustoase...eu care nu mananc peste cu legume de felul meu, am mancat aproape tot. Apoi am regretat, pentru ca a urmat piesa de rezistenta:



  Steak de vita cu gratin Douphinois, adica muschi de vita facut in sange, moale de iti faceai cruci, cu cartofi din aia frantuzesti la cuptor, cartofii taiati felii aproape invizibile, pusi pe straturi cu branza si smantana...totul era facut perfect. Era sa plang ca a trebuit sa las in farfurie pentru ca nu mai intra. Pentru cateva secunde am cochetat cu ideea de a mi-o baga in san si a fugi cu ea de acolo...........ah mama........ce friptura!

    Ar fi urmat desertul, adica platou de branzeturi cu struguri si nuci, tort de ciocolata si nougat glace, insa cum copilul meu dormea asa:




   am zis ca e cazul sa plecam spre Ploiesti, ca oricum ar fi trebuit sa imi bag desertul in urechi probabil, pentru ca in stomac nu mai intra nici un capat de ac. Au contribuit la starea de fapt si cele circa zece mohitos pe care le-am basculat toata seara, ca pe caldurica aia intrau de ziceai ca nu-s.

  Am cunoscut oameni pe care ii stiam de la distanta si pe care imi doream sa ii cunosc, am ras mult, ne-am simtit cumva ca acasa, ne-am tot uitat dupa miri sa vedem cat de mult ii alearga lumea la frumosul eveniment, am dansat de m-au durut picioarele, ne-am uitat ca prostii la CTP cum dansa fix ca piticul din Twin Peaks ba chiar am si schimbat niste politeturi cu el in toaleta doamnelor unde intrase sa se spele pe cap deoarece ii era cald. I-am admirat tricoul negru de gala in care s-a prezentat...am fost fericiti sa vedem ca e la fel de misto in real life cum e la televizor sau in editoriale. 

   Una peste alta, niste oameni care s-au priceput, serviciu impecabil, ospatari politicosi si atenti insa nu sufocanti. Eu apreciez asta foarte mult, e mare lucru sa nu iti sufle in ceafa insa sa il poti gasi cand ai ceva de cerut de la el. E si asta o arta. Fiecare detaliu conteaza enorm cand ai de hranit si servit 90 de oameni. Tipii s-au organizat perfect. 

  Am plecat spre casa foarte incantati, am trancanit ca de obicei pana la Ploiesti, a trecut repejor drumul...azi am dormit intru recuperare. O seara minunata...ramane doar sa speram ca si George si Ioana s-au simtit la fel de misto ca noi astialaltii :)


                                                                          

joi, 12 iulie 2012

Trafic ploiestean

 Azi in centrul Ploiestiului la ora 12 cand e traficul mai abitir, in intersectia cea mai aglomerata din motzul targului, semafoare ioc. De nici un fel. Mort tot. Soferii insa...vii, vioi, plini de energie. Am cantarit un pic situatia, am stat cateva secunde sa ma gandesc daca am cum sa fac sa nu mai am nevoie sa traversez, poate cine stie, gasesc alt magazin pe partea pe care sunt, conform bancului cu "daca ne-am nascut pe partea asta..." Nu aveam cum asa ca am inceput sa observ traficul. 

  M-a uimit destul de tare faptul ca era mai LINISTE ca de obicei. La acele semafoare, in mod constant soferii nebuni claxoneaza imediat ce stopul da semne ca ar vrea ca in urmatorul minut sa se faca verde...toti sunt cu mainile pe claxoane ca intr-un balamuc perpetuu in care niste oameni ne-tratati la cap au primit trompete la liber si nu stiu ce sa faca cu ele decat sa le actioneze intr-o dementa. Ca si cand s-ar misca masina mai repede daca ei claxoneaza.

  Acum era liniste. Erau motoare, lume, masini multe care veneau din absolut toate partile in acelasi timp. Si care treceau toate in acelasi timp desi eu stiu ca ar fi trebuit ca cel putin 50 la suta din ei sa se opreasca si sa acorde frumoasa prioritate de dreapta, care intra automat in functiune daca semaforul e defect. Bineinteles ca nu se opreau, insa nici nu claxonau! ULUITOR! Au fost obligati sa se civilizeze din greseala, din cauza situatiei care ii facea pe toti sa nu mai aibe TIMP sa urle din claxon pentru ca sunt prea concentrati sa incerce sa treaca intersectia fara sa iasa cu bube la tabla masinii. 

  Erau si multi pietoni care asteptau ca si cand semaforul ar fi fost rosu. Nu stiu ce asteptau, cred ca le era teama ca masinile o sa vina direct peste ei sau ceva. M-am bagat cu Mara printre ei si am zis cu glas tare: "propun sa pornim si sa trecem strada, soferii se vor opri"...o doamna a zambit, toti cei 7 oameni care asteptau au inceput sa se miste in tandem odata cu noi...am trecut frumos strada, soferii s-au oprit, traficul s-a reluat. Buuuun, asta la dus. Cand ne-am intors peste vreo 15 minute, vad in intersectie o cascheta.

  Din pacate nu era goala. Era plina cu un militian de la circuatie care probabil fusese informat ca Ploiestiul e incalcit si care se tarase din supa preistorica sa vina sa "faca ordine". Pai si credeti ca am mai putut sa trecem strada inapoi? Sau credeti ca soferii puteau sa mai ajunga unde or fi avut si ei treaba? Credeti ca s-a fluidizat traficul? 

   Cred ca am stat cinci minute pana am reusit sa traversam. Acu' io nu stiu ce sa zic...omu' parea ca are Parkinson, sau ca il curenteaza cineva la manute din cand in cand. El nu facea semne, el flutura aberant din aripi de parca ar fi vrut sa isi ia zborul spre tarile calde. Si nu cred numai eu asta ci si soferii...care nu intelegeau CINE trebuie sa treaca, pentru ca omu' se bataia asa de tare si facea toate semnele din dotare deodata, incat soferii aveau toti tendinta sa se opreasca. 

  Micutul incaschetat se ofensa, sufla si in fluier, se mai curenta oleaca, bataia aproape si din picioare, se sucea, facea semn pe un sens apoi se invartea, aia dadeau sa porneasca da' se opreau, pentru ca pana sa ajunga ei in intersectie, militianu' parea ca face semn la aialaltii. Era tanar saracu. Nu parea sa aibe vreun handicap psihic, desi asa ai fi crezut daca il vedeai cam CUM facea. Adica pana si EU daca ma pui in intersectie stiu sa fac semnele alea, sa ii opresc pe unii, sa stea altii, clatiti si repetati. 

  Sufla in fluier de se inverzise. El nu fluierul. Fluierul nu facea decat sa ii determine pe toti cei cu volan sa se opreasca. Din reflex. O singura tipa a fost cea care s-a prins imediat ca omu' e lipsit de medicamente, si-a bagat picioarele si a pornit frumos si a trecut intersectia fix cand ala se hotarase sa se suceasca invers de s-a trezit uluit cu o masina la curu' lui, s-a speriat, s-a dat intr-o parte si aia a fost. Tipa cu pricina a invins. Era blonda, probabil ca pentru ea a fost evident ce semnaliza tiripliciu'. Vorbeau cumva aceeasi limba.

  Ne-am mai invartit o tura si cand am ajuns iar in intersectie..venise alt caschetar. Au adus unu' batran si burtos nene. Sa repare el situatia. Asta...nu-si vedea pantofii de burta, cascheta mai pe ceafa asa, sa nu il incurce la circumvolutiune...fluiera o doina...oprea si pornea alene traficul, nu se grabea omu'. Pana la un moment cand l-a injurat un sofer. Da, da...l-a injurat din masina...asa ca porcusorul fluierici a injurat si el, s-a repezit cu mana la cascheta si s-a facut ca arunca cu cascheta in ala. Ala s-a ferit ca prostu', apoi i-a dat pedale sa fuga de acolo. O fi zis ca are cascheta de beton sau ceva. 

  Trafic nu era. Pe o parte semafoarele incepusera sa mearga la pietoni, asa ca am avut noroc. Am ajuns inapoi acasa azi. Restul cred ca sunt cu masinile in intersectie si acum. Sper ca au apa la ei ca e cam cald. 

marți, 10 iulie 2012

Cu si fara par

  Sau diferenta dintre un centimetru si trei centimetri. De par. Daca ai doi-trei centimetri de par pe cap se cheama ca nu esti chel. Daca n-ai...sa te tii distractie in Romania mileniului 3. 

  De pe la 20 de ani incolo am inceput sa ma tund scurt de cate ori aveam nevoie de o schimbare. Ma plictiseam de ce vedeam in oglinda, dadeam fuga si ma tundeam scurt scurt. Si toata lumea se mira ca si cand mi-as fi taiat o mana sau un picior. Eu ma miram cel mai tare de reactiile astea dramatice, pentru ca istoria imi demonstrase ca intotdeauna parul ala creste la loc in cateva luni, deci nici o uimire aici. 

  In ultimii ani, avand probleme cu pielea de pe scalpul in care locuiesc...m-am ras in cap vara. Nu exista tratament mai bun si mai eficient pentru problemele de par sau scalp. Si culmea, nu e nimic tragic. El tot creste inapoi, ori de cate ori l-ai rade. Insa reactia oamenilor e una care duce de la penibil la oribil. Vara trecuta am stat mult timp rasa in cap, din iulie pana prin octombrie, timp in care n-a fost zi in care sa nu aud straini comentand, sa nu ma intrebe cineva ceva, sa nu se uite careva ciudat la mine.

  Dincolo de ideea ca poate am ceva grav, cum ar fi cancerul...oamenii sunt disperati de ideea ca o femeie umbla rasa in cap. Pentru ca, nu-i asa, o femeie e femeie pentru ca are parul lung. Si sosete roz. Eu zic ca pe mine se vede destul de limpede ca nu sunt bolnava (nu-s slaba, am pielea colorata normal, n-am cearcane, umblu machiata si rujata pe afara..ca un fel de femeie cum ar veni)...si cred ca si lumea de aia ma comenta, pentru ca sunt femeie, deci "nu e voie". 

  Un nene taximetrist mi-a spus in primele 20 de secunde de la urcarea mea in trasura lui cum ca ar trebui sa incerc sa ma spal pe cap cu sapun de rufe. Ca lui asa i-a trecut matreata si i s-a indesit parul. Ce puteam sa ii raspund? Creierul meu nici n-a percutat ca vorbeste cu mine, mai ales ca vorbeste cu mine despre asa ceva. La cateva luni mai tarziu, am nimerit din nou in masina lui, a zis ca ne-am mai vazut si m-a intrebat daca am incercat cu sapunu' de rufe...ca e miraculos, domle...

  Pe Mara am ras-o in cap de la 2 luni din motive de caldura si confort. Si s-a invatat asa. Iarna a avut parul mai mare, ii creste foarte repede, ii sta foarte bine, are ochii mari si frumosi, capul perfect...e foarte frumoasa rasa in cap. Vara asta a cerut ea insistent, ca si anul trecut, sa o tund si pe ea din  nou. Vara trecuta am umblat amandoua rase in cap si ei i-a placut grozav ideea ca suntem amandoua la fel de "frumoase"...

  Pe o baba am injurat-o pe strada. Cu cuvinte din alea urate legate de anatomia mamei domniei sale. Pentru ca eram cu Mara de mana si pentru ca baba a inceput sa comenteze pe strada de una singura, sa intoarca capul si sa strige catre copil ca suntem rase in cap si ca doamne fereste si alte aberatii. Asa ca daca ea si-a permis sa faca asta, mi-am permis si io sa ma intorc catre ea si sa o injur, explicandu-i ca noua o sa ne creasca parul insa ei mintea nu o sa ii mai vina daca nu i-a reusit pana acu'.

  De la taximetristi si babe ma astept la orice, insa nu ma asteptam sa merg la o sindrofie asta toamna si sa constat ca si intelectualii de capitala au cam aceleasi apucaturi. Singura diferenta a fost ca nu au comentat atat de tare incat sa ii aud. Dar de uitat in mod nepotrivit dupa noi (desi atunci aveam circa un cm de par in cap si eu si ea, deci nu mai eram chele)...s-au uitat. Le simteam privirile si ma gandeam cum ar fi sa ma duc si sa ii intreb "de ce va uitati asa oameni buni?" Ce vi se pare asa de ciudat? 

  Insa multe dintre femeile care se uita asa dupa mine cand sunt rasa in cap o fac de in ideea ca si-ar dori si ele, si ca nu au curajul sa faca asta. Se uita cu jind. Multe isi doresc...nu pot sa spun in ultimii ani cate zeci de femei mi-au spus asta! Mereu le intreb de ce nu fac asta macar odata in viata...ca nu e nici o drama nene...Parul creste cu o viteza foarte mare. Daca azi te tunzi zero, peste doua saptamani deja ai par destul de ok cat sa nu mai poti fi numit "chel". Deci poti face asta intr-un concediu, nu? De ce sa nu ai "curaj"? Toate mi-au raspuns ca e din cauza ca se uita lumea ciudat sau ca e din cauza ca ele nu stiu cum le-ar "sta"...  O singura exceptie am intalnit. Prietena mea Paula, careia i s-a facut pofta cand m-a vazut ca ma tund si s-a tuns si ea. Apoi s-a mirat ce bine ii sta!

  Ieri am fost sa ma tund mai scurt, ca acum am par si trebuia scurtat un pic deoarece sambata ma duc la o nunta la capitala. M-as fi ras in cap si vara asta daca nu era acest eveniment, insa experienta destul de neplacuta de anul trecut m-a facut sa imi revizuiesc atitudinea, pentru ca viata e scurta si nu merita sa ma enervez degeaba. Marius e ras in cap mereu, insa stiti, el e mascul. Deci e voie. La el nu se uita nimeni niciodata ciudat, nu comenteaza nimeni. Bineinteles, in teorie n-ar trebui sa imi pese deloc, nu? Weeeel, cand stai 3 sau 4 luni ras in cap continuu si zilnic simti priviri din astea pe chelie, devine inconfortabil. Eu nu imi doresc atentie din partea strainilor, n-am placeri din astea. Asa ca ma simt agresata de priviri insistente. Nu e placut deloc. 

  Si aici intervine minunata experienta a saloanelor si frizeriilor romanesti. Unde te duci si incepi sa o rogi pe tanti: "vreau si eu sa ma tundeti SCURT". Ieri era o fatuca acolo unde am mers si data trecuta si unde atunci era o tipa care a nimerit sa priceapa cuvantul scurt. Fatuca avea o coafura nehotarata. Cam ca atunci cand ti se termina bateriile la masina de tuns in timpul actului. Jumate de cap era aproape chel, jumate era cu parul lung. Am vazut ca e o moda. Nu o inteleg, nu-s o femeie care intelege trendurile, cine sunt eu sa discut fericirea capilara a domnisoarei nehotarate. Probabil o e o idee buna, daca se uita dintr-o parte e tunsa scurt, daca se uita din aialalta are parul lung si mov...deci nu are cum sa se plictiseasca. E si asta o strategie.

  Bun. Ii zic scurt, incepe ea sa taie asa cu frica. Am vazut-o dupa primele miscari ca nu o sa faca ce i-am zis. Sunt doua feluri de coafeze: alea care stiu frizerie si stiu sa tunda scurt din foarfeca, si nimeresc sa faca asta foarte bine ( eu am intalnit UNA singura in toata viata mea, la Bucuresti, langa Piata Matache unde era o frizerie pentru domni la care ma tundea Lili cu 3 lei) si cele care se dau "stilisto-coafeze" sau ceva...si care chiar nu stiu sa taie par. Le e frica de el. 

  Domnisoara de ieri, dupa ce ca se incadra la a doua tipologie, nici nu era priceputa...era prea tanara si chiar nu stia meserie. Dupa ce i-am zis de patru ori "mai scurt" si am vazut ca o ia cu transpiratii, am lasat-o in pace, i-am dat cei 15 lei aferenti si am plecat acasa, unde am rectificat eu problema. Adevaru' e ca de 15 lei nu stiu la ce sa ma astept. Imi lasase o chica de cocalar pe ceafa, ca na, asa "se face la doamne", doamne-fereste sa tai frumos parul scurt...Una peste alta, o sa imi trag si o vopsea si o sa ma prezint la nunta cu pricina, dupa care probabil o sa trag o tunsoare zero ca sa mai dreg un pic problema pielii cu care vara ma lupt ingrozitor din cauza caldurii care exacerbeaza afectiunea. 

  Cam asa e cu parul si ne-parul. Cam asa e cu lumea care in Romania simte nevoia sa-l discute pe altul si sa moara de grija pantofilor cu care s-a dus el la cununia civila. Si simte nevoia sa ii si spuna cu glas tare omului ca e ras in cap, ca are pantofi urati, ca e nepotrivit, ca e nu stiu cum....O natie de oameni preocupati de celalalt mult mai mult decat de propria inteligenta. Io una zic ca daca esti curat, decent, zambitor si daca te porti frumos...esti cel mai bun! Zdrentele de pe noi, pilozitatea in plus sau minus, silicoanele bagate prin corp...nu astea ne fac frumosi. Frumos esti cand te simti bine cu tine. Si cand esti om cu altii.