Unde mancam la Sinaia? Alex Unguresc!

  M-am luat cu prostiile si n-am apucat sa povestesc, de data asta cu poze... despre unde mancam noi la Sinaia de ceva vreme adica de anul asta cand l-am descoperit. Am incercat in Sinaia cam tot incepand cu faimosul Kuib care are doar asa o poleiala de restaurant cu oameni care zambesc dar mancare foarte proasta si servicii pe masura. Ultima data cand am fost acolo ne-au servit mancarea in circa doua ore. Mancare rece, proasta, ulei neschimbat de mult timp... not my kind of place. Locatia e superba, au si parculet da' degeaba. Nu ma duc la restaurant pentru parc sau loc de joaca, ma duc ca sa mananc ceva bun, ceva pregatit cum trebuie. Deci Kuib nu.

  Caraiman odata bun, odata prost, ca orice restaurant comunist. E de retinut in caz de pericol maxim. Beef ceva ca nu stiu cum il cheama, specific americanesc, steak grill, e fix in centru... astia au mancare okeiutza insa enorm de scump. Ca si cei de langa ei, La Cerdac, specific romanesc. Unde am intrat sambata si in 20 de minute nu a venit nimeni sa ne intrebe ce dorim. Drept pentru care am plecat pentru ca daca n-a venit nici sa-mi ia comanda atunci ce asteptari sa am in legatura cu momentul in care vor veni sa ne dea sa mancam? 

  Practic in centru acolo n-ai de cine te atinge mai ales ca preturi. Insa pe Alex Restaurant Unguresc l-am gasit prin cautari pe internet in ianuarie cand am fost la Sinaia. Am ajuns acolo destul de greu pentru ca am purces pe jos cu prietena Alina si n-am nimerit prea bine drumul. Asa am crezut noi. De fapt l-am nimerit pentru ca daca vrei sa ajungi cu piciorul urci pe niste multe scari pana in strada Teodor Aman. Din centru pe langa Cerdac in dreapta, sui, treci stanga un poduletz, mai mergi putin si in dreapta, din Strada Mihail Kogalniceanu se fac niste scari pe care urci cu spor mult si abrupt pana iesi pe scurtatura in Aman, faci dreapta mai mergi oleaca si pe stanga il vezi mare. Are si hotelutz, steaguri la intrare, tot tacamul. 

  Ce imi place la ei? Ah, poate trebuia sa precizez, din nou, ca nu ma plateste nimeni si nu-mi da nimeni nimic pentru ce scriu aici. Si inca ceva: ultima data cand am scris despre un restaurant si am pus multe poze a comentat cineva ca de aia sunt eu o grasa pentru ca am mancat tot ce era in poze. Acum o sa pun si mai multe poze pentru ca m-am asezat in calea tuturor ospatarilor care au trecut duminica pe langa noi si am facut poze cu tot ce duceau la clienti. Sa vedem acum ce-or mai zice crestinii...

  Asa, ce ziceam? A, ce-mi place la ei? Pai ca doi oameni despre care eu cred ca-s patronii (ma scuzati da' eu nu prea am tupeu sa intreb "tu a lu' cine esti, maica", asa ca pot doar sa banuiesc) stau intotdeauna la masa de la intrare. Amandoi sau unul din ei sunt mereu acolo. Si da, asta face toata diferenta intr-un restaurant. Mai ales unul plasat in Romania, despre care stim cam ce lucratori are si cam cum isi fac ei treaba cand pisica nu-i acasa... Deci omuletii sunt acolo mereu si asta-mi place. Imi mai place ca au specific unguresc adica asa cum trebuie. Decor, costume la ospatari, muzica ungureasca si doua pagini de meniu cu specialitati unguresti. Deci da? Asa se face treaba... Au ei si multe alte chestii, ca deh, romanu' e prost si cand se duce la "specific" el tot ciorba de burta vrea, ce sa facem, aia e... Da' prost sa fii sa iei ciorba de burta la Alex care face o ciorba de usturoi in paine de stai in freza.

  Mancarea e buna si prea multa. Pleci cu pachet clar. Preturile nu-s de Sinaia, sunt de Ploiesti. Adica foarte decente la mancare, bautura e un pic mai coltzoasa, dar presupun ca te duci sa mananci nu sa cazi sub masa de beat, asa ca e ok. Dupa ce comanzi primesti din partea casei un platou cu paine unsa cu untura, paine cu slanina de porc si ceapa. Evident ca mananci ca porcu' alea de nu-ti mai trebuie nimic dupa aia :)))) Ce-mi mai place e ca la final primesti comment-card. Iti aduc oamenii o foaie cu chestionar si cu spatiu in care sa descrii lucruri. Dupa ce am fost de vreo 3 ori acolo, cand l-am dus si pe Marius acum vreo 3 saptamani...ce sa vezi, supa de usturoi a fost sarataaaaaa si ce si-a luat el idem (era ceva cu niste kaizere prea sarate, carnati la fel...deh, asa e cand alegi sa mananci mezeluri la restaurant). Am spus tipei care ne-a servit, a zis ca-s de cumparat... cand a adus cardul am scris acolo ce si cum cu explicatii si le-am spus ca vom reveni.

  Acum cand m-am dus era clar ca m-au recunoscut. Si am luat iar supa. Si a fost perfecta. Mara e fan supa aia, m-a carat acolo si duminica, cu ditamai rucsacul in spate am urcat ca purceaua potcovita muntele sa duc copilul la supa de usturoi. Ea tzopaia, eu dadeam sa mor... Ma dor si acum picioarele da' na... merita! Ce-mi mai place este ca au parterul de nefumatori si etajul de fumatori. Esti intotdeauna intr-un spatiu maricel unde nu se fumeaza si nu se simte nimic, nici un fel de miros, nici de tutun nici de mancare. Asta e ceva deosebit, va spun cu mana pe inima. Si acum...pozeeeeeee:

hai mamiiiiiii

mamiiii, mancareeee!

hehe

aperitiv

supa de usturoi in paine

o ceafa cu cartofi pentru vecinii

ce buna eeeee

in spate un snitel, in fata era un pui umplut cu sunca si sos de ciuperci, l-am depistat din meniu

un desert shomloi, o prajitura cumva...a zis ca mai trebuia frisca da' nu aveau 

clatite

platoul nostru cu branzeturi de burduf, cas afumat, urda, ceapa, rosii, castraveti si-un mezel pe care l-am lasat in farfurie :)

galuste cu prune!

  Asadar, daca mergeti la Sinaia si nu vreti sa fiti jupuiti de bani si sa vi se dea mancare proasta, mergeti la Alex Unguresc. Cu masina e simplu, pe jos dureaza un pic, pui sangele in miscare sus pe munte dar merita. Oamenii fac treaba buna! 

Surubul si mainile in minus

  Nu-s o inginera din nascare. Urasc cifrele, le-am urat din totdeauna asa cum am iubit cuvintele si literele. Vorba si gandurile. Pentru ca am crescut fara un tata sau fara un personaj masculin in casa a trebuit sa ma invat sa fac chestii mecanice singura. Sa repar diverse, sa fac diverse chestii din astea care necesita si putere si gandire mecanica. Mainile mele, adica palmele, sunt de marimea unui copil. Vorbesc serios. Am 1,64. Am 36 la picior dupa sarcina, inainte aveam 35. Iar palma mi-e cam jumate din talpa! Deci n-am cum sa am forta aplicata mecanic din cauza de lipsa parghie. Oricati muschi ai avea, cand n-ai cu ce sa apuci e grav. 

  Acestea fiind spuse azi am realizat imposibilul Stan si Bran. Adica am montat un pat metalic Ikea fara instructiuni si fara un alt om. Mi-a luat 2 ore si as zice cam... 2 ani din viata. Nu m-am mai enervat asa demult! Cand am reusit sa gasesc instructiunile online si pe prima pagina mi-a aratat un prost singur taiat adica nu incerca asta singur m-am enervat si mai tare :)))) 

  Domle, am doua maini pe stanga, ce sa zic! Iar tablia patului are doua gauri pe parti diferite. Una mai mare si una mai mica. Si daca intai am montat de zor si am scapat piulita in gaura inauntrul piciorului metalic(nu ma intrebati cum e sa o scoti!), ulterior am constatat ca nu montasem bine, am demontat si cand sa montez la loc.... gaura era prea mica, ca sa zic asa. Pentru ca atata m-am invartit cu fiarele prin camera incat am intors fara sa-mi dau seama tablia invers. Si cum e din metal sculptat... de unde dracu' sa stii care e fata si care e spatele. Si cum sa-ti imaginezi ca pe o parte gaozu' e mai mare si pe o parte mai mic.

  Asadar m-am gasit in fata imposibilului de film absurd: piulita nu mai incapea! La modul DELOC! Ma uitam si creierul imi zicea "fah, esti tampita? adineauri l-ai montat si acu nu-ti mai incape surubu'?". Raspuns da. Plina de spumele cele mai spumoase am cautat instructiunile. Am mai zis eu si alte dati ca-s facute pentru ceva genii. Sau ceva oameni care nu cunosc cuvinte si imaginea e singura disponibila. Insa imaginea nu spunea nimic. Imi interzicea unele lucruri, asta am banuit deoarece ele lucrurile ierea taiate cu o linie si ti se arata cum tre' sa fie. Insa a doua imagine era identica cu prima! :)))))))))))

  Cand sa zic ca ma lamuresc...pac n-am toate piulitele. Mutzucumbarele ca nu prea seamana a piulite. Ie asa ca niste moatze cu doo capete. Doua n-aveam. Ma, ce dracu'... ii zic Adei, aia lesina ca mi-a dat tot, punga cu ele fusese lipita cu simt de raspundere pe pachet...Zic aia e, da-le dracu', gasim inlocuitor. Si-l fac asa, impart ce am la cate gauri... La finalul finalului le gasesc trase de Mara sub aspiratorul pe care o rugasem sa-l dea in pana mea oleaca mai incolo ca era camera de n-aveam pe unde sa trec intre televizor, fotoliu, pat, bucati de pat, etc...Si ea, ajutorul de nadejde, a tras ala cu piulite cu tot. Si eu tocmai il pusesem pe pozitie si terminasem. Trage-l iar, muta alea pune suruburile corect. Nene, dupa doua ore ma ceream piua!

  In plus...azi chiar ma gandeam cat de funny era daca aveam aici camere de luat vederi sa ma vaza careva pe repede inainte. Pai tine tu nene de capu' si curu' patului un singur om. Mara saraca incerca sa ma ajute dar nu putea sa tina ala de metal ca era prea greu. Si incepea sa se foiasca. Si cand se foia, ia ghici, mai nimeream io surubu in gaoz? Raspuns ...f#$@^^&)......mamicaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!! Bre si patul metalic e greu si pentru mine! Dar mi l-am doriiiiit! Era fix patutul pe care tot baleam la Ikea de niste ani. Si pe care acum prin vointa ambasadei care i-a dat Adei unda verde.... l-am primit! 

  Asadar, dupa doua ore de rupt de maini, spate, picioare... bre, mai aveam putin si-l tineam in dintzi ca sa poci sa bag cate 3 suruburi pe fiecare picior...copilul nostru are patul ei. Prima data in viata ei. Intai a dormit pe salteaua de langa tati. Apoi pe o canapeluta (canapeaua mea din adolescenta) langa patul nostru, apoi pe un fotoliu extensibil. Acum are primul ei pat care din prima i-a semanat cu o "caleasca", asa i-a zis. E o caleasca cu valuri pe margini, e un pat frumos cum doar Ikea stie sa faca. Si mai ales e un pat cu energia Lioarei in el. Si a Irinei, prietena Marei. Si a Adei, prietena mea. Si precis a lui Laur (pe care imi era rusine azi sa-l sun sa-i zic ca-s proasta rau) care l-a demontat pentru noi. Va multumim, va pupam si va uram drum-bun si o viata asa cum meritati in alta tara! Mara are caleasca! 

O poza proasta caci telefonul meu atat poate. Insa se vede incantarea! 

  

Suedia. Malmo pietonal, linistea, si intoarcerea acasa.

  Sambata dimineata ne-am sculat intr-un nor negru, un vant de iarna si-un rece clar. Dupa 4 zile de soare si caldut. Normal, plecam din Suedia si pana si norilor le parea rau. Nenea Ingerman a venit inainte de ora 10 (ora teoretica de plecare din pensiune) ca sa ne zica pa, sa ne zica ca mai putem sta linistiti si ca el pleaca sa aduca o fata de la aeroport. Si sa lasam cheia in cutia postala. A dat mana cu mine si mi-a zis ca spera ca ne-a placut. L-am informat ca ne-a placut enorm si ca ii multumim asisderea. 

  Cand sa ma sui in masina mi s-a pus un nod in gat. Niciodata in viata mea n-am regretat ca plec de undeva asa cum am regretat ca trebuie sa plec in secunda aia. M-am uitat inca odata la casuta aia, m-am urcat in masina si mi-am mai zis odata "la multi ani" in gand. E ziua mea, n-am voie sa plang. Am pornit spre Malmo sa-l mai vizitam pana pe seara pentru ca de abea la 8 si 40 aveam avionul de intoarcere. La Malmo eram ferm pornita sa gasesc naibii centrul ala pietonal care stiam ca exista dar pe care la prima tura nu l-am nimerit deloc. Eram prea ocupati sa cautam Turnul ala cel Intors. Si sa intram in Folkets Park de data asta. Un fel de parc. Doar ca mai misto. Un parc facut pe la 1850. Da, e cu opt, nu cu noua. Am gasit centrul pietonal care pe mine m-a dat pe spate total pentru ca era prea frumos. Am plecat repede de acolo din cauza ca-mi venea sa ma asez pe jos si sa refuz imbarcarea in avion. Si cum buletinul de identitate expira fix in ziua de ieri...riscam sa raman pe acolo (da Doamne!). 

  Dupa ceva invarteli prin centru am nimerit si un loc de parcare gratis. Cred ca singurul din oras. La oamenii astia suedezi treaba e foarte clara: scrie pe panouri. Ai voie sau ai aparat de parcare. Sau ambele. Sau niciuna. E simplu. Mbine, e simplu daca stii suedeza pentru ca circa un ceas mai tarziu am cumparat veseli parcare la parc pentru ...luni. Maine adica. Deoarece noi nu stiam ca nenii aia scriau acolo ca in weekend la parc e gratis. Moca cum ar veni. Asa ca am bagat monede in aparat pana a dat ala sa vomite si-am luat parcare sambata. Pana luni la 11! Cum noi am platit doua ore iar orele de parcaj cu plata incep la 9, presupun ca de aia zicea pe bilet ca expira la ora 11. Am ras copios pe tema asta si-am dus copilul in parc.

  In parcul din Malmo lucrurile sunt clare. Nici un copil nu urla. Nu tipa, nu zbiara, nu se imbranceste. Am stat acolo cam 2 ore si confirm: singurul copil care urla ca un apucat era unul romanesc. Nu al nostru. Al nostru era prea incantat de utilajele de joaca, de iarba si de ziua lu' mami. Si al nostru e educat cum ca nu e ok sa zbieram in parc. Toti copiii se jucau in liniste si pace, nimeni nu se imbrancea, nu se lovea si nu se agresa. Am vrut sa scot telefonul si sa fac un film. N-am apucat pentru ca m-am luat cu linistea din cap si m-am bucurat pentru prima data de cand sunt parinte ca sunt intr-un parc cu copila mea. Prima data in 7 ani si jumatate aproape cand m-am simtit "in parc" bine, confortabil, linistita si calma. 

  Mara s-a cocotat pe toate chestiile alea iar eu am stat linistita. Nu din cauza de aer suedez ci din cauza ca toate obiectele pentru copii erau total safe. Erau facute cu cap de inginer, din lemn, sfoara sau plastic moale. Cele de la inaltime erau asigurate perfect. Sa vezi o constructie cocotzabila din sfori impletite care se duce spre 4 metri inaltime si sa o vezi si ca e perfect sigura pentru copii e un sentiment coplesitor. Practic nu aveau cum sa cada direct jos pentru ca era ca un triungi, cu baza mai lata, cu sfori oarecum elastice dar prin care copilul nu prea putea sa cada. Iar daca se intampla asta, sforile de mai jos ii amortizau aterizarea. 

  Parintii nu isi lasau copiii sa urce pe tobogan invers. Ca sa vezi! Neamul suedez cel ultra-permisiv considera ca a spune NU intr-un astfel de caz e ok. Dealtfel am auzit multi parinti spunand multe NU-uri in aceasta calatorie. In special cand copiii doreau sa se duca peste alti oameni si sa ii "deranjeze". Cand incercau sa se urce invers pe tobogan sau incercau sa se arunce in cap din diverse locuri. Tot timpul isi indrumau copiii sa nu ii DERANJEZE pe cei din jurul lor. Si la pista de trotinete, si oriunde. Pista de troti-trici era o chestie cel putin dubioasa. Adica te duceai si luai de acolo un utilaj, il foloseai si il puneai la loc. Woooow! Fara plata, fara nimic. Am stat ca prostii cinci minute sa ne lamurim unde naiba tre' sa dam bani. Nu era cu bani. Nu, nimeni nu se gandea sa plece cu ele de acolo, sa nu le puna la loc sau sa le foloseasca in alta parte decat acea mica pista facuta din sfori. Care continea semafor real cu trecere de pietoni cu tot (!!!) semne de circulatie si sens giratoriu. Pentru ca cei mici sa invete cum se face treaba. Si toti stiau. Era unu' mic cu o casca cat el de mare, cred ca aveam un an jumate maxim... stia sa stea la culoarea rosie, sa se duca sa apese pentru cerere de schimbare-verde la pietoni si sa mearga cand e verde.

  Dupa ce am reusit sa smulgem copilul din parc am pornit spre aeroport ca tocmai ce venea si niste ploaie. Care ploaie iti spala masina, nu o murdareste. Am plecat in ideea ca la aeroport va dura sa predam masina inapoi la firma care ne-o inchiriase. Cand colo, era sambata, biroul incuiat. Nimeni. Aaaaa...si? Acu' ce facem? Mda...masina se preda la "automatul de masini". Eu vazusem mai devreme la Gara Centrala langa o firma de inchirieri masini doua d-astea si ma intrebam cu glas tare oare de ce or avea aia automate. Ce tichete sa scoti din ele? Ca la astia totul e cu automate si tichete. Asa si la predare masina. Daca oamenii nu-s acolo te duci frumos la aparat, bagi numarul masinii, il recunoaste si iti deblocheaza un ditamai bulumacu' de fier mare cu maner. Tragi de maner cu forta, iese din aparat si are o gaura in care bagi cheia masinii. Cheia are in breloc un chip pe care masina il citeste, vede ca ai lasat masina corecta si iti da o chitanta. Si gata. Pleci. Acasa. 

  Daca cumva n-ai facut plinul conform intelegerii ei oricum ti-au blocat 250 de euro de pe card la venire si il opresc de acolo. Daca ai facut buba mare la masina nu stiu ce fac baietii, probabil vin dupa tine cu securea. Eu de fapt cred ca nimeni acolo n-ar avaria masina fara sa anunte. Ala e spilul. Totul merge pe incredere. Increderea ca omul ala e un om nu o javra. Ca e un om onest. Simplu. 

  Pe aeroport am avut de asteptat pentru ca era furtuna deja si aeronava noastra a intarziat sa apara. Asa ca am ajuns la Bucuresti pe la 1 si la Ploiesti acasa la 2. Cu un copil semi-lesinat de somn dar care ne tot repeta obsesiv ca ea vrea sa se mute in Suedia. Impactul acestei calatorii asupra ei a fost unul enorm. Si asupra mea mai rau. E de rau cand mergi undeva unde vrei sa ramai pentru totdeauna. E foarte urata senzatia. Mereu in fundul capului iti vin comparatii si apoi iti aduci aminte ca nu ai ce sa compari. Nu ai cu ce sa compari. Daca la Italia si Grecia (ca sa nu zic Bulgaria) mai mergea sa ai termen de comparatie... la Suedia dispare un termen. Se dizolva. Intelegi ca de fapt asa trebuie sa fie, cum stiai tu din capul tau ca trebuie sa fie. Vezi pe toti peretii "bio-eco-sustenabil" si intelegi care-i treaba cu mancarea si ecologia. Simti mirosul aerului si intelegi de ce pe toate autobuzele din Malmo scrie Biogaz. 

  Ca o concluzie: in aeroportul Malmo aerul miroase a padure, pamant si verde. Cum mirosea la Sinaia acum 30 de ani cand ma dadeam jos din tren insa mult, mult mai curat, mai limpede. La Otopeni aerul miroase urat de tot si simti ca te sufoci dupa doar 4 zile. Iar la Ploiesti mirosea de-a dreptul urat pentru ca era o ora la care tot mirosul de gaze parca se lasa usor la pamant. Intr-o racoare de toamna am inchis geamul masinii ca sa nu-l mai simt. M-am uitat spre copilul care dormea in scaun langa mine, mi-au dat lacrimile si am inteles inca odata ca eu ii datorez ei altceva. Un ceva mai bun. 

am hanorac nou!

daaaaaaaaaaaaaa

decor

alt decor

culori

alte culori

asta e pentru mama!

  

  

Suedia. Noptiera cu pedala, plaja, haleala si kilometri.

  De trei zile ma minunez ce birouas frumos mi-au pus crestinii astia pe post de noptiera. Cu jiltz asortat, mobila de la una mie...cat o fi fost la ei acolo. Ce masutza dragutzaaaa... In seara asta ceva mai devreme, uitandu-ma sub ea vaz o pedala cu o sfoara care ducea in ea cum ar veni. Ma holbez ca curca-n craci si ma gandesc aoleu asta e un birouas d-ala de i se ridica capacu'...maaaama! Pun mana pe capac, il ridic oleaca si gasesc dedesubt... niste clape. Normal, era o pianina de la secolu' cine dracu' stie care! Pe care eu imi tot pun de trei zile diverse acareturi. Ca deh, e "noptiera" de langa pat. Ii mai mergeau niste clape, a clantzanit-o Mara vreo cinci minute, sper ca nu ne-a auzit nea' Ingerman...

  Azi am pornit spre coasta de sud a regiunii Skane. Judetu' Skane asta e ca un soi de Constanta a noastra, doar ca e misto. E cum ar veni "la mare" la ei acilea. Si e cam singurul loc unde pe la astia mai traieste ba o floare p-afar', ba o balarie, ba o sfecla, ba o duda. Am vazut azi campuri cu sfecla sau cu iarba-gazonistica veeeeerdeee de imi venea sa plang. Bre, la astia le-a dat Dumnezo ala de-a impartit el treburile... le-a dat mai mult verde. Culoarea verde a plantelor de aici e mai verde. Mai vie. Nu stiu cum sa zic ca nu cred ca mi se pare mie doar din cauza ca e in curte la altu'. Adica unde e iarba e asa cu niste clorofila in plus. 

  Azi am auzit al doilea claxon in patru zile. Primul a fost ieri la Malmo cand un sofer de autobuz s-a speriat de ceva. Nu stiu exact ce si cum da' ala a claxonat. Azi a mai facut unu' un tit scurt asa de am sarit din scaun de spaima. De ce? Pai pentru ca de patru zile nu aud nimic cand merg cu masina. Una pentru ca masina e una noua de tot si merge asa intr-un mare fel de n-o auzi. Apoi pentru ca nimeni nu claxoneaza. Drept pentru care am fost de o relaxare teribila in masina, chestie care mie nu mi se intampla niciodata deoarece mi-e frica mereu. Azi cand a claxonat ala am sarit moarta de spaima pentru ca mi s-a intors creierul in modul-spaima cu care sunt invatata. Aici poti sa adormi la volan la stop cand se face verde si toti cetatenii se vor duce ei asa usurel pe langa tine, mai incet, sa nu te scoale cumva din somn! 

  Am pornit-o usurel spre Ystad cu scop zero si oprire unde ne tuna. Ne-a tunat un Lidl pentru ca nu mai aveam paine pentru senvisurile de maine si pentru ca Marius care a fost prin Lidl din cam toata Europa vroia sa vada la astia cum e. Si bine am facut pentru ca i-am luat Marei super bocanci de iarna-apa, hanorac si chiloti-ma-scuzati-pardon. La preturi modice si la calitate... oh, well, bocancii sunt facuti in Austria. Am mai luat niste kilograme de branza suedeza de diverse tipuri pentru a o cara cu spor spre Romania (Gabi, va astept duminica!). Oarece rucola pentru ca am mancat aici rucola ca pe iarba din cauza ca e la pret de... iarba... Si niste cartofi noi productie locala. Ca niste carne de vita aveam in frigider de ieri... Am luat rosii care la astia au gust de rosii! D-alea cu gust si miros de rosii! In seara asta am facut o cina atat de spectaculoasa incat n-am avut cum sa o pozam deoarece am mancat-o! Iar diferenta intre ingredientele de calitate si cele de la noi e asa cumva una de la cer la pamant.

  Pentru ca n-am mancat caviar. Am mancat o vita facuta in tigaie in sange dar care se topea in gura. Cu cartofi natur cu rozmarin. Cu salata de rosii, busuioc si ceva branza-albastra ramasa de zilele trecute, cu otet balsamic (am gasit recipiente foarte mici de ulei de masline si otet balsamic la marketul suedez ICA), si cu salata de rucola. Da, recunosc, era iar apusul ala, eram aici pe terasuca asta frumoasa si eram in Suedia dar va rog sa ma credeti ca asta nu-mi incurca deloc papilele gustative. Imi incurca mintea si creierul, aia da, dar ma indoiesc ca toate cele erau extrem de gustoase din cauza ca-s eu in prag de a implini 35 de ani maine pe meleaguri suedeze... Ingrediente de calitate. Cam toate bio-eco-draci... Nu ca ai avea de ales, aici cam asa sunt toate. Stam pe camp, oamenii au dat cu ceva extract de baliga in fiecare zi! Toti fac compost acasa, avem cos de gunoi special pentru asta...

  Azi am gasit si un loc unde ne-am bagat picioarele in ea de Mare Baltica. Langa Ystad, vizavi de cimitir, aveau si parcare gratis o ora. Deci daca moare tata mare nu poti sa te duci sa-l vizitezi si sa discuti cu el politica de ultima ora... decat o ora! Pe sistemul schimbat lumanare, aprins treburi, schimbat apa la flori si gata. Glumesc, astia sunt oameni seriosi, n-au nici cruci, nici flori nici lumanari si nici alte tampenii d-astea inventate de ortodocsi ca sa te jupoaie. Baietii sunt vikingi, inainte le dadeau drumu' usurel pe mare cu un chibrit aprins varat in bot. Se rezolva treaba lejer. Acu' ne gandeam cam cum ar fi sa fie aici o slujba ortodoxa, ca aia intr-o ora nici nu incep bine sa cante, sa se invarta si sa urle... La suedezi e simplu, hai repejor ca ne blocheaza astia dracu' roata la masina daca ne intindem la coliva prea tare.

  Noi nu vroiam la cimitir ci peste drum la loc cu verdeata si liniste. Deci la o plaja prin balarii cum ar veni. Ne-am parcat frumos la cimitir si am trecut strada, am coborat pe o potecuta si-am ajuns la apa. Si la algele negreeeeeeeeeee langa care cu o ora mai devreme mancasem un senvis in alt loc maritim. Si unde eu era sa vomit. Aceste alge erau adunate la mal intr-o patura neagra-pacura de am zis ca e...pacura... si miroseau ingrozitor de rau nu a alge, nu a peste ci a sulf! Nu a iod, a sulf! Am mancat pe repede inainte desi peisajul era minunat insa... te alerga cate un val de vant venit din apa aiaaaa de te lua cu racori. 

  Am mers azi cam 250 de kilometri. Daca ii faceam in Romania as fi fost lata acum. Aici... am ajuns inapoi, am facut cina, ne-am distrat si in curand ne culcam intr-o liniste perturbata doar de pomii de afara care in bataia vantului scot un sunet absolut ciudat. Zici ca ploua o cascada. Azi noapte pe la 1 am iesit sa vad cum e afara, am mers pana in drumul care trece pe langa ferma. Era luna, ceata, o noapte albastra. Adica albastra. Nu e intuneric total pentru ca e destul de aproape de vara. Iar vara aici nu se mai intuneca deloc noaptea. Acum noaptea e albastra. 

peste tot acesti pomi cu fructute mici si rosii plini-plini...

unde e frate plaja aia?

stuf

case de "statiune"

niste plajuca si evident un mos biciclist care mi-a iesit brusc in poza

am gasit plajaaa

cu nisip ciudat, de roca, praf fin

alga aceea care aici insa era proaspata, nu mirosea

ce de pietreeeee! sa le culeeeeeegem!!!

la vanatoare de pietre

ma! l-am dat pe timer! acu' razi 10 secunde, na!

selfie de fete

cucuiete

dom' sofer!

la noi in hol, e neam cu pianina!

tot in hol

copil pe terasa

un bradut frumos rau

  Maine ne sculam, eliberam camera, punem tot in masina si plecam spre Malmo unde o sa ne petrecem ziua in asteptarea avionului de la ora 20. Aterizam in miez de noapte acasa. Asa ca ne vedem poimaine!