duminică, 29 ianuarie 2017

Un an si jumatate

  Azi se implineste un an si jumatate de cand ne-am mutat in Anglia. Nu stiu cand a trecut, mi se pare ca am trait aici toata viata, cumva timpul s-a amestecat. Cum zice Marius, parca ne-am nascut aici. 

  Suntem bine, relaxati, fericiti, Mara infloreste aici, are prieteni draguti, se simte bine la scoala. E fericita. Invata mult, vrea sa tina pasul cu tot ce se intampla in jur, acumuleaza informatii cu viteza luminii. Deh, asa e cand nu traiesti in teroare si spaima zilnica in scoala. Si noi astia mari, invatam sa traim oarecum lipsiti de stres, chestie care se vede si se simte. E o senzatie necunoscuta noua pana acum, nici nu stiam ca viata poate fi atat de frumoasa daca nu esti stresat si haituit in permanenta. Daca nu scrasnesti din dinti de cate ori iesi din casa. Daca nu stai sa numeri fiecare ban, daca nu te gandesti deloc la costul intretinerii, curentului, apei si a altor chestii utile in viata. 

  Mi-am facut curaj sa incerc sa incep o afacere, un ceva al meu. Nu stiu daca o sa iasa dar nu ma costa nimic sa incerc, i-am studiat pe englezi un an jumate, sper ca o sa le ofer ceva care o sa le placa. Am emotii. Dar sunt din cele bune. 

  
Bucurie tigrata

miercuri, 11 ianuarie 2017

Eficiența englezească se numește Steve

  Domnle, oamenii astia sunt minunati, politicosi, draguti, amabili, calzi, frumosi. Ii iubesc (si nu e gluma) de mor! Niciodata nu m-am simtit atat de bine printre oameni! Eficienta englezeasca? E sublima, si anume lipseste cu desavarsire. Nuuu, nu ma intelegeti gresit, aici nu-s cozi la Posta sau ceva. Sunt, da' mai rar. Oamenii trebuie sa aibe instructiuni precise despre ce au de facut. Daca le au si ii duce capul cat pana la potcoava puricelui, o nimeresc. Daca nu... mister total!

  Este drept ei au "proceduri" pentru orice. Cateodata ma gandesc ca au o procedura care ii invata pe barbati, le permite, ca dimineata sa se scarpine la coaie. Presupun ca au o mica agenda pe noptiera si, cand deschid ochii, o iau la puricat. 1. Cascat. 2. Scarpinat la coaie. 3. Adormit la loc ca e prea devreme, etc. Dincolo de gluma mea de santier, astia au proceduri asa de bine puse la punct incat, intr-o scoala, toata lumea stie ce are de facut in caz de panica. Si n-o stiu doar o data pe an, cand semneaza fisa "PSI" sau cum dracu' ii zicea lu' aia. Nu, aici oamenii chiar stiu procedura.

  Da' ce te faci cand, in mijlocu', in... buricu'... in... bre, in matzele procedurii, s-a produs o eroare. Cineva a gresit ceva. Pai sa va zic eu ce se intampla: ma suna pe mine unu' Steve (sau altii, asta e acu' mai de curand), la 2 noaptea, de mai bine de un an! Nu, nu mi-am gasit vreun amant englezesc, stati linistiti, mi-e de ajuns un mascul la casa omului, imaginati-va ca ar trebui sa hranesc DOI care mananca asa... Mnu, multumesc! :))))

  Nu, nene. Ci firma la care lucreaza Marius de mai bine de un an, la inceput, cand i-au facut marele dosar de angajare, ne-au cerut si "numar de telefon al apartinatorului"... adica daca omu' moare pe drum, sa stie astia pe cine sa cheme cu dricu' sau ceva utilaj, sa ia crestinu' d-acolo. E, si noi, le-am dat numerele de telefon. Cel al lui Marius in dreptul lui, cel al meu in dreptul meu, pe un formular facut pentru maimute oarbe. Maaaa, si ce-au facut eficientii? Au facut in asa fel incat, undeva, nu se stie unde, in adancile meandre ale firmei, numarul meu a fost pus in dreptul lui Marius. 

  Si au inceput sa ma sune baietii, voiosi, la toate orele! Ca na, omul cand pleaca cu camionul cu marfa, tre' sa tina legatura cu "baza". Cu baza de eficienti cum ar veni. Toate orele din zi, dar mai ales din noapte, pentru ca omul meu lucreaza si mai mult noaptea. De mai mult de un an, eu le tot spun, de cate ori ii prind, ca ala e NUMARUL MEU de telefon. Unuia, pe numele sau Steve, i-am zis si ce tre' sa faca ca sa il schimbe, i-am zis sa se duca la HR si sa spuna ca undeva e o greseala. Da, da! Azi noapte la 2 juma', cine ma suna pe mine? Firmaaaaaaa! Da, eu tin telefonul pe silent noaptea, dar una la mana ca poate as avea nevoie sa nu il tin, a doua ca poate uit!

  Au avut pana acu' norocul, sa nu sune asta in craparea noptii si sa sar eu din pat! Pentru ca, draga Steve, daca cumva ai acest ghinion al planetei... ma baiatule, o sa te invat eu niste injuraturi noi-noute, in limba ta natala! Cu bonus, unele din limba mea natala! Maaa, stii cum o sa fie? Festival de injuraturi, concurs, olimpiada! Ai scapat pana acum, ca ai avut noroc! Dar am de gand sa-l las pornit si sa te prind. Ma baiatule, si daca te prind, o sa te invat eficienta! Aia romaneasca, si anume eficienta la injurat-viteza! Olimpic te fac!

joi, 5 ianuarie 2017

Cu inima plina

  Azi cand am ajuns la scoala, Mara tzopaia precum o capra beata, a venit chiraind la mine si a inceput cu "mami, mami, mami", strigatul consacrat de mare entuziasm. Eram cam zapacita, n-am prea dormit azi noapte, nu intelegeam ce imi zice. Ca sa se duca sambata la o scoala sa faca nu stiu ce cu Fiona, colega ei cea-aproape-geniala. Ce sa faci, maica? Sambata la scoala? Te-ai zarghit? Ea turuia de ziceai ca are diaree la gura, dar prea multe informatii nu-mi dadea. Concluzia a fost ca "o sa iti zica doamna!". 

  La finalul pauzei m-a abordat numita doamna, mi-a inmanat o foaie si mi-a zis ca e vorba despre un program pentru "copii dotati", ca se petrece timp de doua luni cate 2 ore sambata, la o scoala privata din oras. La astia scolile private sunt mare duda, ma si gandeam ca o sa imi zica si vreo suma. Nu, era gratis programul, e un program de "extended learning", aleg cate 2 copii din scoli de juniori, din anul 5, sunt doar 20 de locuri disponibile pentru intreg orasul. Si ca dupa Fiona, si inca cineva care n-a dorit, Mara era "urmatoarea alegere logica". Aoleu! De abia atunci m-am trezit. Era frig, batea nitel vant, mi s-a parut ca n-am auzit bine ce-mi zice. 

  Femeia retinuse ca eu nu conduc asa ca mi-a zis ca poate vorbesc cu parintii Fionei sa facem cumva. Si ca sa-i zic pana maine. Zic sigur, fata, lasa ca ma duc io acasa, caut pe harta si vaz io cu ce autobuz oi ajnge io acolo sambata la ora 9 juma dimineata :)))) Proiectul implica echipe care sa isi "faca o tzara". Sunt in felul asta acoperite toate materiile incepand cu geografia, trecand prin matematica si ajungand la economie si mancare specifica. Cu "democratie si public speaking" printre. Si pentru materia "design and technology" o sa isi creeze propria moneda. 

  Proiectul se termina cu o mare prezentare in fata scolii si a parintilor si a... domnului Primar al orasului. Am plecat pe trei carari de la scoala gandindu-ma ca stiu cam pe unde e scoala asta si ca o sa am cam 45 de minute de mers cu autobuzul pana acolo, ca o sa injur cu spor multe sambete de acum inainte dar ca asa o oportunitate nu e de lasat cu nici un chip. Si sa o sun pe mama Fionei sa vedem daca impartim cumva drumul. N-au trecut trei ore si m-a sunat de la scoala profesoara Marei, sa imi spuna ca tatal Fionei a abordat-o la finalul zilei, la indemnul fiicei cea blonda si vorbareata care i-a zis ce si cum... sa imi transmita ca ar fi mai mult decat fericit sa o ia si pe Mara cu masina, ca el tot trece p-aci prin fata casei noastre ca sa ajunga in Southsea. 

  Am inchis telefonul si mi-au dat lacrimile. Dupa care l-am sunat pe ta-su, ca sa ii dea si lui.