vineri, 29 iunie 2012

2 Mai

 Pentru mine nu e o data, e o localitate. Locul in care imi petreceam verile in copilarie. Strabunicii mei, la origine din Cadrilaterul aflat azi in Bulgaria, au fost nevoiti sa se stramute la un moment comunist al istoriei. Li s-a spus de azi pe maine sa isi ia tot ce aveau si sa plece. Strabunicul meu era un om avut acolo, avea o carciuma, avea o gospodarie mare, avea pamant mult. Era "chiabur" cum ar veni. Avea 4 fete pe care le-a luat, le-a pus in caruta cu ce au mai strans de prin casa...si le-a adus la Mangalia. Dupa o vreme in Mangalia li s-a arondat o casa in 2 Mai, locul de unde dobitocii aia stramutasera familiile de bulgari. 

  Si asa am aterizat eu la numarul 473 pe strada principala din 2 Mai. Unde aterizam in fiecare vara si de unde plecam tocmai toamna tarziu. Mama nu avea alta solutie cu mine peste vara. Solutia a fost buna pentru momentul ala pentru adulti. Pentru mine nu prea...la mare era frumos cat eram cu mama acolo, insa cand ea pleca nu mai era asa misto. Aveam 5 ani cand am realizat in mod constient ca dorul de mama e mai important decat statul la mare 4 luni pe an. 

  Toti copiii ma invidiau. Asta imi provoca o sila teribila. Cred ca atunci am invatat ca oamenii sunt limitati si egocentrici. Pentru ca dupa ce ca ei nu intelegeau ca eu am un singur parinte, lor li se parea asa interesanta MAREA incat se gandeau ca e o minune sa stai acolo atatea luni vara. Ei se gandeau la EI. Ei nu puteau face asta, ei stateau in concediu dat de sindicat cate 10 zile pe an daca aveau noroc. Marea e frumoasa. A devenit prietena mea cu timpul, insa dorul de mama era mai mare decat orice. Si in ziua de azi am o nostalgie, cand vad o apa ma gandesc automat la mama. Nu stiu de ce. Poate pentru ca eu stiam atunci ca "nu se poate" altfel...si ca si ei i se rupea inima cand ma lasa acolo. De cate ori vad o apa ma intorc la varsta de 5 ani.

  Poate devine repetititva asta cu 5 ani, insa e explicabila: Mara are acum 5 ani. Eu stiu acum sigur ca ea isi va aminti tot ce se intampla acum in jurul ei. Ba chiar mai multe decat ne imaginam noi acum. Ma bucur ca a apucat si ea sa vada 2 Mai-ul oarecum cum era el cand eram eu mica, adica a prins gradina noastra cea mare ne-ciopartita...a vazut-o inainte sa ii tragem garduri prin ea si sa delimitam mostenirile. A trait momentele in care gradina aia "uriasa" e asa de mare incat se vede pana la orizont...asa par 5000 de metri patrati cand ai 2 ani. La 2 ani am dus-o prima data acolo. 



  In poza asta era in al doilea an, in 2010. In primul an a stat 7 saptamani la cort. Dap. Eu care toata viata mea n-am pus un picior in vreun cort, am facut acest lucru pentru ea. Am vrut sa stea acolo, la racoare si mare in loc sa stea aici in apartamentul cu chirie de la un ultim etaj, apartament in care se faceau 45 de grade vara. Si am facut asta. Si a fost tare frumos. 

  In al doilea an a stat 4 luni la rulota. Am stat acolo, in gradina, sub un nuc amandoua...am fiert multe luni de cald, caci deh, rulota n-are aer conditionat si nu e nici cort sa se raceasca noaptea. In poza se zareste cortul din fata rulotei, rulota e pitita intre pomii aia mari. Iar Mara e mica. Mica, mica...si ma striga sa vin repede dupa eaaaaa ca are probleme importante sa imi arate!

  In al treilea an a stat doua luni, tot la rulota, insa doar cu tati si cu mama mea. Si se pare ca s-a resimtit mai mult decat ne imaginam noi, pentru ca anul asta cand a plecat pentru doua saptamani tot cu ei, a apucat-o o mare jale pe drum, a plans si acolo, mi-a zis zilnic cu lacrimi in glas ca ea vrea la mine si ca nu o mai intereseaza de nimic. Dupa cum ziceam, magica varsta de 5 ani...cand totul devine limpede, cand incepem sa fim de fapt oameni cu totul si stim tot ce misca in jurul nostru. Nu mai putem fi "pacaliti" cu nimic...Cand am auzit-o plangand la telefon de pe drum si spunand ca ea vrea la  mine...m-am rupt in doua. Am simtit ca sunt cel mai prost om de pe fata pamantului, ca am pus-o in aceeasi situatie in care eram eu demult. Desi ea a vrut sa plece, desi statuse anul trecut foarte linistita acolo...acum plangea ca vrea la mami. Am vazut negru in fata ochilor si n-am dormit pana cand nu am vazut-o acasa. 

  Acum decupeaza la masuta ei lucruri. Ma uit la ea, ma uit la casa asta stupida si fara pomi, ma uit afara pe geam si vad canicula cum apare...si sunt linistita. Si ea e la fel. Suntem aici amandoua, diseara vine si tati al ei si ii poate sari direct in brate cum intra pe usa. Despre asta e vorba...La mare e frumos cand esti in familie. Si cand iti e bine. Frumos e frumos cand e frumos. 

miercuri, 27 iunie 2012

Doi parinti

  Eu n-am avut decat unul. Pe mama. Parintii mei au divortat cand eu aveam cateva luni, mama a ales sa ma creasca singura, tata a ales sa nu-l intereseze nimic despre mine pana in ziua cand l-am cautat eu. Ulterior a zis ca mama nu l-a lasat, mama a zis ca el n-a intrebat...vechea telenovela a doi oameni care isi joaca ambitiile pe cartea aia importanta: copilul. Doi oameni care pierd amandoi. Cu mine trei.

  De mine le-a pasat cel mai putin. Nu ca nu le-a pasat, ci ca nimeni nu a vrut sa imi explice ce s-a intamplat. Imi aduc aminte perfect cum aveam 5 ani, mergeam cu mama de mana prin gangul care ducea catre casa in care locuiam, cum mi-am facut curaj sa intreb. Da, curaj. Intr-o epoca a lipsei de comunicare totale, eu care sunt un comunicator din natura mea...am simtit nevoia sa intreb cu glas tare, desi stiam ca e tabu: "tatal meu unde e?"...la care mi s-a raspuns scurt pe doi "o sa intelegi cand o sa fii mare". Si punct. Asta a zis mama. Bunica cu care imparteam aceeasi locuinta zicea chestii gen "esti nesimtita ca tac-tu"...sau faceam o chestie naspa si ea zicea "asta numa' de la tac-tu ai mostenit-o"...pana cand a culminat cand aveam 14 ani si m-a auzit zicand "ce dracu"...mare tabu sa injuri la noi in casa...si a zis dupa multe alte chestii "trebuia sa ramai la tac-tu sa mananci bataie de sapte ori pe zi". Aoleu! Chiar de 7? Pai nu obosea si omu' ala, mai nene?

  Acum rad si glumesc. La 14 ani a fost tragic pentru mine. Am scormonit toata casa, am gasit poze, am facut deductii matematice, am aflat ca mama era de fapt gravida cand era in poza cu tata la casatoria civila. Mi s-a luminat creierul. Ah, deci era o greseala...au facut un compromis ca sa faca ei o duda. Bun...am luat cartea de telefoane, am cautat numele ca il stiam din catalog de la scoala, am sunat. La el acasa. Am auzit la telefon cum i-a stat inima. A facut greselile cele mai mari care se pot face. Si cand aveam 14 ani si cand aveam 25...si chiar si mai tarziu. Nu stie cine sunt, nu intelege cum sunt, nu are cum sa recupereze aproape 33 de ani acum. N-are cum. Iar mie nu are cum sa imi dea cineva ideea de TATA. Eu nu stiu ce e aia. 

  Nu stiam ce e aia. Eram mica si am invatat ca unii au tata si altii nu. Eu am fost singura din toate clasele mele  de scoala, singura care nu aveam tata. Nu mai era nimeni ca mine. Primul om ca mine a fost Radu, colegul meu de facultate, omul de care m-am legat cel mai tare in toata facultatea, tocmai de asta. Pentru ca atunci am avut si eu cu cine sa discut chestia asta. Am fost ca un negru crescut intr-un sat de albi pana atunci. Nu stiam ca mai e si altu negru pe planeta. 

  N-am simtit nici o lipsa cat am fost copil. Aia nu pricep cei carora le e "mila" de copiii cu un parinte. Singura chestie e sa fie cu unul singur de la inceput. Adica nu sa plece unul din ei pe parcurs, mie aia mi se pare o tragedie reala pentru un copil. Eu...pentru mine tatal sau un mascul in casa era cum sunt extraterestrii: stii ca-s undeva acolo, da' n-ai nici o treaba cu ei :) Ce am vrut a fost sa mi se povesteasca. Ce, cine, cand, unde, cum, de ce...aia imi doream si n-am primit-o nici la 18 ani cand intr-o cearta cu mama am intrebat cu toate cuvintele de ce s-au despartit. Si ea a zis ca nu isi mai aduce aminte. Mna...ce puteam sa mai zic? Eram  inca mica, nu imi permiteam sa zic "presupun ca glumesti"...aia n-am primit-o nici in ziua de azi si sincer ma indoiesc ca o sa primesc vreodata o varianta totala din partea amandurora. La ora asta nici nu ma mai intereseaza, ma interesa ATUNCI cand am intrebat.

  Cea mai dureroasa chestie a venit culmea de la cineva care nu trebuia sa ma raneasca. Cineva care vroia sa faca un copil fara partener si care mi-a zis ca stie ca copiii care cresc fara tata sunt oarecum retardati si ca nu se integreaza si ca nu au succes in viata (ca sunt "studii" despre asta). Si ca se vede ca eu am probleme de relationare cu barbatii din cauza asta. Apoi na...asa o fi. Eu n-am vazut vreun barbat in casa pana nu l-am luat pe al meu. Ce sa zic? Ca stiu cum se umbla cu ei? Nu stiu nici azi, la 15 ani de relatie cum sa umblu cu ASTA de il am io...d-apoi cu "barbatii" ca si cand ei ar fi o specie aparte de animale de companie. M-a durut atunci pentru ca n-am inteles cum cineva poate presupune despre mine ca nu-s ACUM ok pentru ceva ce a trecut demult. Pentru ca aia a fost nene...sa fim seriosi, daca ne traim copilaria la 30 de ani e grav. Orice traume din astea minore ai avea, trebuie sa le depasesti pe la un maxim 20 de ani ma gandesc. Ca sa nu o iei naibii razna. Eu zic la asta ca e o trauma minora pentru ca eu stiu oameni cu traume grave. Oameni care si-au vazut mama batuta de tata pana a picat in freza, oameni care au stat in teroare ani de zile din cauza de un curajos d-asta de barbat jmecher...mna...trauma ca am crescut fara tata? Sa fim seriosi...

  De fapt atunci cand omul asta mi-a spus chestiile astea, pe mine m-a durut enorm pentru ca eu eram in eroare, eu nu intelesesem ca oamenii crescuti de doi parinti au impresia ca aialaltii pierd ceva. Asta pentru ca eu, crescuta de un parinte, n-am avut impresia niciodata nici ca aialaltii au ceva in plus, nici ca aia au ceva in minus. Ori barbati care sa fie in MINUS pentru copiii lor eu am vazut ulterior destui. Din aia care sa isi tina familia in teroare, in sila, in dezamagire totala si perpetua. Sau mame care sa nu fie mame ci panarame care isi lasa copiii pe mana altora pentru ca ele tre' sa isi "traiasca viata" sau ceva...am vazut de toate pentru toti pana acum. 

  Ce ma bucura nespus e ca eu am invatat din copilaria mea o lectie fenomenala: daca vrei sa ai un copil cu doi parinti, alege bine tatal-mama pentru copilul tau! Daca vrei sa ai un copil cu un parinte, e cat se poate de bine! Copilaria mea m-a invatat sa nu discriminez. Eu sunt cea care aplauda DIVORTUL...pentru mine aia e solutia EXTREMA in viata unui copil care e mare deja, insa e solutia BUNA pentru el. E mult mai bine asa decat sa traiasca in scandaluri si sile de ambele parti. Eu sunt cea care aplauda orice femeie a ramas insarcinata si isi doreste copilul insa e "singura" adica fara un partener de viata. Foarte bine ca e singura! Daca vrea acel copil, sa il faca si sa il creasca cu dragoste...va asigur din start ca acel copil nu va fi nici handicapat nici fara "succes" in viata nici fara nimic. Daca e iubit va fi cel mai minunat copil din toata lumea asta. 

  Eu sunt cea care aplauda tatii care isi cresc copiii chiar daca ei sunt divortati de sotie. Cei care sunt prezenti, cei care vor sa fie acolo, sa traiasca copilaria celor pe care i-au creat. Sa fie prezenti! Sa iubeasca la fel de mult ca oricand acel copil pe care l-au adus pe lume! Chiar daca e o zi pe saptamana, chiar daca e o ora pe saptamana...sa fie ACOLO pentru copiii lor. 

  Eu sunt cea care se bucura enorm de faptul ca fetita mea are doi parinti care o iubesc. Stiu sigur ca noi o sa fim mereu impreuna, intr-o forma sau alta noi suntem impreuna chiar si cand viata ne tine departe. Insa primii ani din viata ei ne-a apropiat pe toti trei intr-un fel indestructibil. Asta nu inteleg multe cupluri, ca venirea pe lume a unui copil nu te desparte ci te apropie fantastic. Asta daca, bineinteles, e ceva de apropiat acolo, ca apa si focul nu o sa le apropie nimeni niciodata :)...In fiecare zi ma uimesc de relatia dintre ea si el...eu nu cunosc relatia asta, eu nu inteleg nimic din ea. Imi da de furca uneori, pentru ca eu nu am cu ce sa o compar...eu nu prea am cum sa zic ce si cum pentru ca eu nu pricep cam nimic. Nu stiu cum sa ii zic unui copil sa se poarte cu tatal lui, nu stiu cum sa ii zic unui tata ce vrea copilul lui de la el...eu nu pot decat sa pun semnul egal intre mine si EL, tatal ei...si sa ii zic Marei ca suntem la fel, desi eu in capul meu stiu cumva ca nu suntem...

    Pentru ca oricat ai vrea, aia doi din care provii, nu-s la fel.

luni, 18 iunie 2012

Noi, ei, ele...

  Si cand el nu e acasa pare a fi. Vorbesc cu el in gand tot timpul. Ce daca e la sute de kilometri distanta, mie imi vine sa ma duc sa pregatesc mancarea pe care sa i-o asez pe masa. Apoi imi aduc aminte ca nu vine in seara asta, deci nu e cazul. Nu ca n-ar putea sau n-ar vrea sa isi ia singur de mancare. Insa ..."daca imi pui tu e mai buna si e fix cata trebuie, eu ma incurc, pun ori prea multa ori prea putina"...si eu zambesc...pentru ca stiu ca data viitoare cand ne dam jos din masina cu 5 sacose de cumparaturi in total de 25 de kile, el zice "ia copilu' ca astea le iau io...de aia ti-ai luat barbat, nu?"

  Haha...de aia mi-am luat da! Si pentru ca ma iubeste. Si pentru ca il iubesc inapoi de imi creste parul numai cand ma gandesc ce mult il iubesc si ce bine ne e impreuna. Toti trei. Aseara eram foarte, foarte obosita, asa ca m-am apucat sa ma uit la poze cu noi de acum cativa ani cand Mara era mica si noi eram la fel de misto :D. Si ma uitam la el cum l-am pozat cu toate mutrele pe care le face din cauza de fiecare sentiment: cum e cand rade de o gluma, cum arata cand se uita la Mara, cum e cand il supara ceva, cum e cand e uimit...nepasator, obosit...am reusit cumva de-a lungul a multi ani sa fac cate o poza cu mutra lui spunand chestii. Eu stiu ce spune fiecare mutra. Eu stiu cum se simte dupa cum respira cand intra pe usa.

  Si acum mi-e dor de el. Marei ii e dor de el...Parca ne e dor unii de altii si cand suntem aici gramada in sufrageria in care locuim. Parca nu ne mai saturam de noi. Sunt putini anii copilariei...ma bucur enorm ca i-am  trait pe ai Marei asa...la gramada, toti trei aici, acolo, dincolo...oriunde am plecat am plecat impreuna, cand am ras am ras toti, cand am plans am plans toti. Trece repede timpul...nu stiu cand au trecut anii.

  Poate pentru ca azi am cautat rochie de mireasa pentru sora lui. Sora lui...da...aia mica...Mica? Mai e mica? Nu mai e mica demult. Cand am cunoscut-o eu era o chestie mica pe o bicicleta mica, a venit in tromba pe o ulitza mica dintr-un sat mic...a intins mana fortzos si a zis cu mandrie "eu sunt Corina!"...stia ca fra-su ma iubeste. Nu stiu de unde, ca nu ii spusese nimeni. Stia ea cumva asta. Probabil il vazuse pe terminat ca se inrosea la moaca cand vorbea cu mine la telefon. Telefonu' fix! Da! La d-alea vorbeam atunci. 

  Si acum cautam rochie de mireasa pentru ea. Iar Mara seamana cu ea asa de tare ca uneori ma uimesc fantastic. Acum Corina e o femeie frumoasa, desteapta, descurcareata, copia fidela a lu' fra-su...nu stiu sa vorbeasca intre ei prea bine da' de aia ma au pe mine, sa le dau dupa ceafa la fiecare, sa le dau mereu branci unul spre celalalt. Sa le aduc aminte mereu ca ei sunt frati DAR ca trebuie sa fie si prieteni. Fratia e de la sine, prietenia e ceva la care muncesti, ceva ce vrei sa faci, ceva ce nu ti-a adus natura, barza si un prezervativ lipsa. 

   Dar ca sa fie prieteni trebuie sa ajunga sa se cunoasca intai. Distanta de ani dintre ei e mare, de abea acum pot avea sansa sa inceapa sa stie unul despre altul si altceva decat cliseele cu "asta face...x" sau "aia mereu face...y"...mie mi se pare foarte amuzant sa ii vad cum interactioneaza unul cu altul. Si cum de la an la an ea se face mai mare, mai muiere si mai a dracu' si il plezneste pe asta mai abitir peste bot cand el se da cocos. Hahah...si-a gasit Albu nasu'....

 Maine poimaine o sa cautam cadouri de bebelus pentru ei si rochie de mireasa pentru Mara...trece repede timpul...trebuie sa ne bucuram in fiecare zi de anii astia...se duc cu mare viteza. Si sunt tare frumosi...

duminică, 10 iunie 2012

Masterchef plus Nicusor Dan egal love

  Da, pentru ca suntem o tara de oameni "destepti"...a se citi idioti retardati. Unii din ei s-au uitat la Masterchef Romania in ideea ca eh, poate, macar odata, televiziunile o sa produca ceva comestibil ochiului. Ala am fost eu. Altii s-au uitat la sfintia-sa-preacucernicul Nicusor Dan, (despre care acu' pot sa vorbesc liber pentru ca nu mai e campanie electorala, deci nu mai ofensez dracului pe nimeni) si au zis cum am zis cu totii (aia care n-am avut rude la fostu' Secu'...eu stiu doua persoane apropiate care mi-au zis ca Base egal minus si nu le-am crezut, da' na, aveam o varsta frageda)....ca o sa fie o duda. 

  Ei bine, duda Basescu s-a desumflat...imi vine sa scriu deZumflat asa cum se zice in ziua de azi in Romania la ulei "de maZline" de catre toti bucatarii-de-UCECOM care apar oriunde ca sa vorbeasca despre orice. Va rog sa percutati ca am adus-o din condei de la Base si alea la dude si uleiuri, da? Ca poate va intrebati de unde titlul asta bengos asa...

  E pai e simplu: la Masterchefu' de balta ne-au aratat homelesi care se indopau saracii cu mancare, apoi taximetristi care isi dadeau parerea despre mici. Si cam atat. Cam asta e "fala tarii" asteia. La alte d-alea internationale erau adusi "eroii" natiunii cum ar veni. Nu, nu Nicusor Dan, ci pompierii, paramedicii, camionagii (da, da...aia sunt eroi nene, ca iti aduc tie Cola in bot cand te arde micu pe traseu si n-ai cu ce sa-l stingi!), tipii din armata...si altii asemenea. La noi...taximetristii! 

  Sau Nicusor Dan. Da' asta din urma a fost asa, mult mai hilar decat taximetristii. Pe bune! Pentru simplul fapt ca a indraznit sa pretinda ca el se duce "acolo" pentru ca sa "salveze" el ceva. El se ducea acolo ca sa faca el o duda cu maZline la cuptor, da' nu vroia si bani pentru asta, ca de aia s-a intors el de nu stiu unde ca sa fie acilea muritor de foame. Si oengist. Si fost-olimpic-la-ceva-cand-avea-16-ani....ca na...cam asa scrii intr-un cv, nu? Cand te duci tu asa ca un fel de om la un interviu. Ca alegerile astea nu-s decat un interviu in fata unor sute de mii de cetateni. Si tu la interviu cand ai 30 si cati o avea el saracu (ma scuzati, nu stiu cam nimic despre el decat ce mi-a parvenit online, ca la vreo "dezbatere" nu l-am vazut) pui acolo in cv...ca ai fost tu olimplic la geografie cand erai tu mic. Si eventual ca te-ai invatat la olitza doar la 2 ani! Esti un geniu! 

  Politica in Romania? Platforme electorale? Idei marete? Oameni care se duc "la conducere" pentru ca stiu ce e aia si ce vor sa faca in mod real cu banii fizici care exista la ora asta in orase? Da? Hai maaaa...pe buneee? Unul din cei mai vechi prieteni ai mei din copilarie a ajuns consilier judetean in Prahova cu niste multi ani in urma. Stiti ce mi-a zis cand m-am intalnit ultima data cu el? "Pai frate, ma duc acolo, ca ACOLO SUNT BANII! Ce dracului, tre' sa iti explic io?"

  Eu zic ca un fel de om simplu ce ma aflu: in tara lui Caragiale, numai cei care vor ceva bani si faima se duc "acolo", pentru ca pentru acest popor, istoric si politic vorbind, acel "acolo" fix asta inseamna. Nu altceva! Hai sa ne sculam din cei 7 la suta ai lui Nicusor Dan, sa ne revenim, si sa intelegem ca pe nenii astia care ne-au cotropit mai demult, nu ii putem da jos de acolo decat cu o toxiinfectie alimentara marca Masterchef Romania! Sa fie clar! 

  Daca ati avut rabdare sa cititi dezlanarea asta, aflati ca sunt foarte obosita. Pentru ca azi am mers cu trenul Inter Regio (da, draga, asa ii zice acu') de la Bucuresti la Ploiesti. Si la cele multe grade afara, domnii n-au dat drumul si la aerul conditionat care sa se asorteze cu geamurile LIPITE ale trenului. Si am fiert 42 de minute! Da, in tara asta traiesc eu. Nu stiu voi. Nicusor Dan o merge el cu trenu'? Acum o sa ziceti ca am io ceva cu nenea asta. Bai, oameni buni, nu am nimic. Dupa mine, el o sa faca una din doua: fie nu o sa mai existe politic (si atunci veti sti toti cei care l-ati votat ca e degeaba sa crezi in sfantu-asteapta romanesc) fie o sa se umple brusc de 1. gusa, 2. bani, 3. tupeu. 

  Eu nu cu el am o problema, ci cu toti cei 7 la suta care au votat asa ceva. Care au votat o himera in numele unui "ideal sfintit" care pentru mine e clar ca in sistemul politic romanesc nu exista. Pentru ca nu exista nici "politicieni" in adevaratul sens al cuvantului. Io cu aia am o problema! Cu naivii! Mi se pare mult mai bine sa nu se prezinte nene NIMENI la vot intr-o tara atat de gresita si corupta cum e asta...ca sa fie amendati domnii de acolo! Pentru AIA trebuiau facute campanii pe FB! Nu pentru Nicusor Dan saracu' de el...l-ati facut voi mah vedeta mai ceva ca la Masterchef...

  Cred ca la Masterchef avea mai multe sanse, pe bune! 

   
  

vineri, 1 iunie 2012

1 iunie...de ce?

  Cand la Geneva in 1925 a fost adus in prim plan copilul si bunastarea lui nimeni nu se gandea ca o sa devina chestia asta un motiv de extra-rasfat al copiilor romani. Nimeni nu se gandea cu precadere la copiii romani. Noi cei care am haladuit pe vremurile ceausiste am avut acest 1 iunie ca prilej de o jucarie in plus, de o pereche de sosete sau chiloti...de ceva ce puteau bietii nostri parinti sa ne mai "faca rost" din sistemul plenar. 

  Declaratia pentru Protectia Copilului adoptata atunci la Geneva a fost ceva bun menit copiilor care nu au o soarta buna. Care nu au nimic decat abuz sau probleme de viata. Ala a fost inceputul. UNICEF a venit apoi si a zis mai baieti, bagati si voi prin toate statele o zi A Copilului...pentru sublinierea problemelor copiilor din toata lumea. Probleme nu insemnau o statie Nintendo in minus. Nici o "bagare in seama" odata pe an de catre niste parinti care in rest muncesc prea mult si stau cu copilul prea putin.

  In seara asta la stiri am aflat ca 50 la suta din copiii romani petrec mai putin de o ORA pe zi cu parintii lor. Apoi am aflat ca AZI s-au trezit toti sa faca coada la Gradina Botanica, Muzeul Antipa, Muzeul Taranului Roman, Teatrul de Papusi...parc, etc, etc...AZI...azi si-au cinstit copiii! Azi i-au dus si la acvariu. Si la delfinariu si la....oriunde. Pe scurt azi i-au bagat in seama. Mai mult ca de obicei. Deci cei care oricum ii "rasfata" cu bani si jucarii le-au luat azi MAI MULTE, cei care nu-s pe acasa azi s-au "straduit"....si tot asa. 

  Dar azi cine a fost in ideea oamenilor de la Geneva? Cine a dat ceva acelor copii sarmani? Cine s-a dus la orfelinat sa ii viziteze? Cine si-a pus problema ca 1 iunie e altceva decat ne-a zis Ceausescu: un motiv sa ne inmultim...Da, stiu, majoritatea romanilor o iau ca atare. 1 iunie, deci ne porcim. Caci asta este de fapt. O porceala in plus. 1 Mai ne porcim cu gratar, Sf Valentin imprumutat ne porcim cu ciocolata, 1-8 Martie ne porcim cu diverse ca sa ne spalam pacatele fata de muieri. De Paste si de Craciun ne porcim cu porcu', mielu' si alte asemenea caltabosherii....

  De 1 iunie ar trebui sa fim cu totii aliniati la orfelinat. Unde sa imbratisam copii singuri pe lume. Ar trebui sa facem toti cate ceva bun de mancare si sa le ducem lor. Ar trebui sa ne promitem ca copilul nostru nu va fi singur si ca atunci cand suntem acasa suntem cu si pentru el. Si ca ii vorbim, il ascultam si il iubim activ. Mie asa imi place sa zic...sa iubim activ un copil. Adica nu cu jucarii, nu cu dus la nu stiu ce "pentru ca e 1 iunie"...ar trebui ca macar odata pe saptamana sa facem asta cu un copil. De orice varsta ar fi el si orice placeri ar avea el. 

  1 iunie e bun. Dar e doar odata pe an. Nu,nu intentionez sa "sarbatoresc" vreodata in mod special aceasta ocazie. Nu cred ca copilul meu are nevoie de alta jucarie. Nu despre copilul meu era vorba la Geneva. Copilul meu e norocos! E hranit, iubit, fericit...ea trebuie sa sarbatoreasca fiecare zi a anului in care traieste intr-o familie care o pretuieste mai mult decat orice.