vineri, 28 februarie 2014

Trecut, viitor si placinta

  Bunica-mea s-a maritat "tarziu" pentru epoca in care traia. La 28 de ani. L-a luat pentru ca el insista iar ea s-a gandit ca "oricum nu ma mai ia nimeni". El era de origine greaca, nascut intr-un sat de langa Salonic. Familia lui n-a mai vrut sa auda de el cand le-a zis ca ia alt neam decat grecoaica iar el s-a suparat asa tare incat n-a mai vorbit greceste nici macar cu copiii lui pe care, daca n-ar fi fost atat de egoist, i-ar fi invatat greceste de mici si ar fi avut un avantaj major in viata. 

  Dar la placinta n-a renuntat! La placinta cu praz. Pentru ca ii placea. Stia sa o faca si a invatat-o si pe bunica-mea. Bunica a invatat-o pe mama si m-a invatat si pe mine. Eu si mama nu nimerim chiar cum trebuie sa o facem pentru ca e ceva foarte complicat si migalos daca o faci "asa cum trebuie" asa ca ne iese o varianta aproximativa. Jmecheria e aluatul care e de fapt un soi de foetaj facut cu untura. Bine, asta daca ai infinita rabdare sa faci milioane de bucatele subtiri puse unele peste altele unse cu untura. Nu, nu iese cu ulei, nu iese cu unt, urmeaza sa incerc varianta cu ulei de cocos care cred eu ca o sa iasa. Trebuie o grasime care e solida la temperatura camerei dar cu unt nu iese. Pentru era in care traim va asigur ca e foarte buna si cu foi de placinta de la magazin.

  Umplutura e simpla: praz bucatele inabusit cu sare si piper, cateva oua si branza sarata (preferabil de oaie) cam dupa gust asa. Daca te apuci sa faci aluatul, te apuci din timp. Dupa ce amesteci faina cu apa si sare si o framanti, o lasi sa stea oleaca apoi o intinzi cat poti de subtire si o ungi cu untura, o impaturesti bine de tot si o bagi la frigider cat mai multe ore. Dupa care o intinzi in doua foi si o umpli cu smecleul prazos. O coci intai la foc mai "iute" cum zice Nora, apoi dai mai incet... Chestiunea care rezulta nu seamna cu nimic din ce exista in bucataria romaneasca. E foarte, foarte gustoasa. 

  Este una din stelele copilariei mele. Si a mamei mele. Si a celorlalti participanti la trafic din familie. Toata lumea din familia noastra extinsa (care e mare de tot) cand aude de placinta cu praz suspina... "dar nu ne iese ca a Norei". Pe vremuri impricinata era chemata la rude sau prietene sa le faca "o placinta cu praz". Insotita de bere, ca asa ii placea bunicului meu care a murit inainte sa ma nasc eu. In ultimii ani, de cand Nora n-a mai putut face placinta cu praz m-am straduit sa fac cat mai multa. Ca sa nu uit. Ca sa nu pierd. Ca nu cumva sa plece ea si noi sa ramanem fara. De cate ori ii dadeam ii ziceam ca nu mi-a iesit ca a ei iar ea imi spunea ca e foarte buna. Desi nu e. Pentru ca nu am eu rabdarea sa mermelesc zeci de bucatele de aluat subtiri ca hartia unse cu untura. 

  Mara adora placinta cu praz. Dealtfel nu stiu vreun copil caruia sa nu-i fi placut. Ieri i-am zis ca pot sa o invat cum sa o faca. Evident ca a fost foarte incantata. Si a facut-o. Chiar a facut placinta, cu destul de putin ajutor din partea mea. Sa mai zic ce mandra am fost? Sau cum imi venea sa bocesc da' m-am tinut tzapana? Sau cum mi s-a parut uluitor sa predau stafeta retetei de placinta cu praz dupa 60 si ceva de ani de cand a invatat-o bunica mea? Printre cocoloase de faina si miros de praz trecutul era aici, viitorul se intrezarea clar in zare iar momentul din prezent a fost de nepretuit. Concluzia? "Mami, parca e mai buna pentru ca am facut-o eu!"....da, mami, asa e...intotdeauna mancarea facuta cu mainile tale e mai buna. Pentru ca pui suflet. Pentru ca muncesti si apreciezi altfel. 

taiem prazul

mda :D

spalam vasele 


aluat


lipicios

veselie mare

hai si cu ouale

furam din branza



cu untura de ratza

pam pam

mmm ce frumos miroaseee

  Dupa care se consuma ghebos! Pofta buna! 

sâmbătă, 22 februarie 2014

Cel mai frumos cadou

  Cadourile sunt de multe feluri. Ador sa fac cadouri si-mi placea mult sa primesc cadouri. Vorbesc la trecut pentru ca din pacate nu prea mi se intampla sa mai primesc cadouri de multa vreme. M-am maritat cu un barbat si din cate inteleg ei nu stiu sa faca cadouri. Asa ca dupa ce niste ani m-am suparat foarte rau ca nu primeam cadouri deloc sau ca am primit un ceas mare batut cu pietre pe care scria Luis Vuitton. M-as fi suparat si daca ceasul ar fi fost de acea marca din simplul motiv ca era batut cu pietre, maica... adica oricine ma cunoaste s-ar prinde ca la blugi si "tenesi" nu prea merge un ceas "da haur" let alone unul pe care sa fie vuitonu' la kil. Cred ca in ziua aia chiar m-am luminat teribil in ceea ce-i priveste pe masculi. Pe bune!

  Normal ca si el s-a suparat ca n-am apreciat! Dude, daca dupa ani si ani de zile de cand ma cunosti faci o d-asta acu' te astepti sa zambesc politicos? Ma rog, acum radem pe tema asta (mai mult eu ca el se infurie de cate ori eu rad)... da' in general eu am cam renuntat la ideea de cadouri. Asta e. In ultimii ani n-am mai avut nici finante de cadouri, ne-am dat peste cap doar pentru Mara. Acum ca se apropie ziua ei ma agit. Cu spume. Apoi imi aduc aminte ca nu, nu trebuie sa-i dau si luna de pe cer, ca n-are sens. Dar acum ca am bani imi vine sa ii iau tone de chestii, tot fac cate un cos plin in cate un magazin online si apoi renunt. Pentru ca mai e o luna si ceva pana atunci si risc sa iau 323434 de cadouri... tre' sa ma abtin :)))

  Cel mai frumos cadou pe care l-am primit in viata mea a fost un cos de gunoi. Pe care evident ca Marius mi l-a luat imediat dupa ce am nascut si eram cocosata la propriu de spate din cauza sarcinii. Aveam o cocoasa demna de Notre Damme de ii venea sa planga de cate ori ma vedea dezbracata. Culmea dar in timpul sarcinii n-o observasem nici unul din noi, probabil din cauza ca eram prea preocupati sa ne uitam la burta de balena din fata cocoasei care locuia in carca. Deci, dupa nastere, dureri de spate cervicale cu cocoasa sus acilea spre ceafa. Doar cine nu are probleme la cervicala nu stie ce-s alea durerile astea. Le-as da oricand pentru o problema lombara, atata zic. 

  Ma durea spatele, ma dureau mainile care capatasera tot de la sarcina un sindrom de tunel carpian... eram un fel de zombi care trebuia sa schimbe copilul. Si sa se aplece la cosul de gunoi. Ne-am uitat in magazine, un cos cu pedala era fabuloasa suma de 36 de lei. Acum 7 ani. Cand veniturile noastre erau de 900 de lei ca indemnizatia mea a venit 4 luni mai tarziu. 36 de lei nu m-am indurat sa dau. Dupa doua zile Marius a venit acasa cu cosul de gunoi cu pedala si a zis ca nu mai poate sa ma vada cum ma chinui si ca o sa fie bine. Mi l-a pus langa masa de infasat si a plecat inapoi la treaba. Am ramas muta in mijlocul camerei si mi-au dat lacrimile.  

  Al doilea cel mai frumos cadou din viata mea a venit de la un strain. O straina mai exact. O doamna romanca stabilita de mica in SUA care nu stiu de unde a gasit blogul, a citit si ne-a iubit. Si acum vreun an si ceva m-a contactat, s-a prezentat si pentru ca stia prin ce trecem financiar mi-a trimis bani cadou. I-am luat Marei bocanci si am platit intretinerea intr-un moment in care nu stiam cum o sa fac sa platesc intretinerea. Un om care a stiut sa faca un cadou perfect si care l-a facut cu drag si cu naturaletea omului bun. A prietenului care stie sa fie langa tine la rau. Atunci cand e greu. Ca la bine si la nunta e simplu. La greu vezi cine e acolo. La greu vezi cine iti e prieten. Nu ne-am vazut pe viu inca, am vorbit doar la telefon la un moment dat cu placerea oamenilor care simt ca se cunosc de o viata. Si pentru ca maine e ziua ei Mara a vrut sa ii trimita o felicitare. N-am nimerit cu posta pana la urma, asa ca i-o trimitem aici virtual si o pastram sa i-o dam cand ne vom vedea. La multi ani, draga noastra! Sa fii fericita! Si multumim! Si abea asteptam sa ne vedem si sa te pupam! 

mami, o fi frumoasa felicitarea?

este in faza "sa facem o plaja de 2 Mai" 

si sa ne aratam opera

hihiiii

si pe o parte

veselieeee


victorioasa!

vineri, 21 februarie 2014

Tovarasul director

   M-am perindat pe la medici in ultimele luni cu mare avant. Nu-i vorba cica-s sanatoasa tun, pe sistemul "operatia reusita, pacientu' mort" da' asta e alta discutie. Intr-una din perindarile pe la micuta clinica la care am mers pentru diverse ecografii... cum imi zbura mie gandul asa pe scaun in sala de asteptare, ma uitam la oamenii din jur. In marea lor majoritate diabetici (clinica are contract cu casa de asigurari si vin oamenii sa stea la cozi sa ia retetele periodice) sau varstnici. Era acel moment al lunii cand vine lumea sa stea la coada ca sa-si ia actele pentru boli cronice. 

  Io, tra-la-la... ma uit la un nene de vizavi de mine si zic in gand "pfoaiiii ce seamana asta cu Dad!". Detalierea situatiei. Primii patru ani de scoala i-am prestat cu onor la Liceul Pedagogic, o institutie de mare prestigiu la ora aceea. Tovarasu' Dad era director. Scoala cu clasele 1-13, internat si cantina. Si mini ferma proprie. Am fost inscrisa acolo "cu pile" pentru ca nu apartineam de acea scoala, mama a vrut sa ma dea acolo tocmai pentru ca aveau optiunea mesei de pranz pentru copiii ai caror parinti munceau si n-avea cine sta cu ei. Gen aia cu cheia de gat ca mine. 

  Acolo in prima luna de scoala (si singura de cantina ca s-a prins mama ca muream de foame) au reusit sa ma faca sa urasc mancarea gatita chiar mai mult decat o uram. Am mai povestit despre ciorba din bucati de slanina de porc care pluteau la suprafata apei. Pe care le luam si le basculam sub masa ca nu puteam sa le mananc. Mancarea de mazare (si orice alta mancare) continea aceleasi bucati de slanina fiarta. Profesoara care era pila noastra ii laudase mamei mancarea de acolo. Ca e buna, ca au ferma proprie, au carne! Va dati seama ce insemna asta in 1986. Aveau carne! Aveau porci si pasari. Ce nu stia doamna cu pricina era ca profesorii nu primeau aceeasi mancare ca elevii. Nici n-avea de unde sa stie, la ei in farfurii era carne. 

  Ce stia insa toata lumea (cred, ca daca stiam eu la 7 ani presupun ca stiau si altii) era ca Tovarasu Dad cara cu Dacia lui neagra cu numere mici (le mai stiti, da? cei care nu erati vii pe vremea aia puteti intreba parintii ce insemna asta) carne. Porcii plecau inainte de Craciun cu Dacia. La plimbare. Sub forma de carcase semi-transate si bagate in saci de plastic. Puii erau mici, probabil ca plecau singuri pe jos catre casa tovarasului Dad si a rudelor sale. N-aveau nevoie de Dacie. Zburau. 

  Tovarasul Dad nu stia sa zambeasca. Era un tiran absolut, conducea cu mana de fier institutia, toata lumea tremura doar la auzul numelui sau. Un barbat inalt, spre 1,90, gras, cu falci de porc si o burta in care puteai baga cel putin trei butoaie de bere. Enorm. Cu costum gri si cravata. Cand ii tuna si urla se auzea in toata scoala. Atunci, in primul an de scoala am inteles ce-s "comunistii" si ce inseamna sa fii "jmecher" in Romania anilor in care traiam. Atunci am stiut. Ala lua carnea. O lua de la copii si o ducea la el acasa. Parintii plateau masa pentru copii si primeau slanina plutitoare. Un porc are muuuulta slanina. D-aia alba, fiarta, nu sunca pe care tot Dad o afuma si o lua acasa. Isi facuse si afumatoare tot acolo, uneori mirosea a fum si apoi m-am prins eu ce si cum pentru ca eram un copil extrem de "viu", urmaream cu atentie si pricepeam tot ce se intampla. L-am detestat. Imi era sila de slanina aia si cand am inteles ca porcul pleca la el acasa pe furis mi-a fost mai sila de el decat de slanina aia de care imi era o silaaaaaaa...L-am detestat 4 ani apoi am plecat la alta scoala unde directorii chiar au fost oameni de exceptie in urmatorii 8 ani. 

  Revenind la sala de asteptare...zic maiculitza ce seamana asta cu Dad. Mi-a venit un val de saliva de greata in gura pentru ca asocierea e Dad-slanina. M-am gandit bai ce tampita sunt, am asa niste chestii in cap dupa atatia ani, cine stie cine-o fi asta (desi seamana al dracu' de bine cu el, doar ca ete ce slab e) si io ma gandesc acu' la Dad. Si astia nu ma mai baga odata la ecografia aia... Si iar ma uit la el si vad ca e cu nevasta. Se contraziceau. Ma uit la aia si vad ca e asa platinata, cu niste aur pe ea (desi bine trecuta de 70) si zic mama astia chiar arata a securisti, sa mor io... ete si costumu' parca e la fel doar ca asta e maro. Si evident ca ma busea rasu' de propriile mele ganduri. Si cum ma auto-admonestam in gand ca ce om rau sunt odata ce aud asistenta "Domnul Dad, poftiti!". 

  Si se ridica. Si vorbeste si grimaseaza un zambet. Si imi dau seama ca el e! Si rad brusc, apoi ma opresc ca mi-e ca ma baga astia in cabinetu' de psiho direct daca ma vad razand singura. Apoi il vad cum ia o punga de 1 leu cu ceva in ea. Prin punga se zareste pentru ca e semi-transparenta. Suntem la o clinica privata. In interiorul pungii de 1 leu se afla... o punga de cadou colorata cu "o atentie" in ea. Cu care se ducea la cardiolog. Probabil porcii s-au depus pe inimioara.

marți, 18 februarie 2014

Sa fugim la manastire

  Hai cu religia in scoli. Hai cu ortodoxia la copii. Hai cu popii si cu manualele si cu indoctrinarea. Si apoi...hai ca fuge la 15 ani la manastire, ca e mai simplu sa nu traiesti decat sa traiesti, nu? E mai simplu cu dumnezeii. E mai simplu sa fugi de ma-ta care te trimite la olimpiade. Cineva ti-a dat solutia: manastirea!

  Acum ceva vreme ma intreba cineva "si cu ce inlocuiesti religia din scoli" si de nervi am raspuns "cu nimic". Adica de ce trebuie sa o inlocuiesc cu ceva. Ete cu etica daca tot se gandira astia ca "sa fim buni si sa facem bine". Nu e neaparat sa fie cu popi facerea de bine. Cu pictura, cu modelaj, cu orice! Pentru ca religia indoctrineaza. Mai ales spiritele slabe. Cu cat esti mai slab cu atat esti mai expus la manipularea religiei.

  Stiu o tipa care s-a dus la manastire pe la un...36 de ani. Dupa ce a avut o tinerete ok dar cu niste dezamagiri masculine foarte nasoale si profunde... a dat-o cu sfintii. Intai i-a fost teama sa mai incerce cu barbati de orice fel. Dupa care si-a vandut casa, a dat banii lu nea' BOR si s-a dus la manastire. E greu cu barbatii. E greu si cu traitul. E greu sa suferi. E greu sa fii om si sa traiesti. E greu. 

  Dar e frumos. N-as da viata mea pe toate manastirile lumii. N-as da omul meu si copilul meu pentru toti dumnezeii galaxiei. Pai ce, daca e greu nu ma bag? Ba ma bag in ea de viata, ma bag pana la gat, infund mana pana la cot in cacat si in tot ce mai trebuie, rad si glumesc, mananc si beau si ma bucur de ea. De viata. Si de ea, de copila mea. La 15 ani cat are fata asta acu' io imi doream copil de ma durea! Pentru ca asa sunt femeile facute. Nu de dumnezei, sa fim seriosi, de natura...Daca esti o femeie sanatoasa si cu toti hormonii la tine, o sa iti doresti copii de-o sa te doara. Cum sa iti vinzi viitorul pentru un loc in raiul altora? 

  Cum sa fugi de acasa pentru manastire? Inteleg sa fugi ca te bate sau te violeaza careva. Sa fugi ca ti-e rau, foame, frig, somn...sa tot fugi. Dar sa fugi ca sa te duci la manastire? Bine ati venit cu religia in scoli. O sa mai fie cazuri, sunt convinsa. Pentru ca e mai simplu sa fugi in dumnezeu decat sa traiesti, sa iubesti si sa suferi printre oameni. Pe cand aveam nici 14 ani am petrecut o vara cu verisoara mea care avea 7 luni. Atunci am stiut sigur ca m-am nascut pentru asta, ca e tot ce imi doresc pe lumea asta si ca nimic, nimic nu se va compara cu asta. Asa a fost. Asta vreau sa stie Mara... orice ar fi, familia si copilul tau merita orice.
Eu si Ana Maria la 2 Mai in leaganul casei batranesti in vara la capatul careia urma sa fac 14 ani (acum 20 de ani!!!)

duminică, 16 februarie 2014

Culori

  
 Mancare de iepure cu ardei copti si orez cu turmeric si rozmarin. Am fiert iepurele in oala cu presiune, l-am dezosat, am pus carnea impreuna cu ardeii copti, bulion si condimente sa dea intr-un clocot. Gata. Am fiert orez in zeama de la iepure, am pus turmeric si rozmarin. Gata. A iesit asta:




  Foarte bun. Merge cu orice carne va place, daca e una moale se poate inabusi in tigaie, nu e necesar fiertul. Ze yumm! Si sanatos! Mara a zis ca e ca un soare :) 

joi, 13 februarie 2014

N-am nici o sansa!

  Probabil e o combinatie intre decizia de a o da la gradinita "tarziu", dupa 5 ani, cu minime suferinte pentru ea si faptul ca ea asa s-a nascut, doritoare de a invata lucruri legate de scris si desenat. La 1 an si jumatate cand i-am pus masuta ei de la Ikea cu scaunelul ei pe care atunci nu se putea sui singura... nu ma gandeam decat ca o sa manance confortabil. Nu m-am gandit ca o va atrage desenatul cu orele, scrisul de litere de una singura ca si cand nimic n-ar fi mai simplu. 

  Ii place la scoala. N-am nici o sansa sa incerc sa chiulesc! Azi era o zi scurta, ieri fu una scurta din cauza de religie la care nu participam (manualele in care ni se spune ca daca copilul nu e cuminte va muri calcat de masina nu ne atrag) si vineri e scurta de obicei, asa ca aseara m-am gandit eeee, las' ca nu mai pun ceasul sa sune la 7 si nu mai mergem ca n-are rost sa ne trambalam pentru doua ore. Asa ca am oprit alarma si m-am culcat. La 7 si 10 m-am trezit cu o manutza care ma batea pe umar. M-am intors, soricelul meu cu ochii mari (dimineata nu stiu cum ca parca sunt si mai mari si mai frumosi, asa carpiti de somn)... ma batea pe umar "MAMIIII, mie mi-e teama sa nu intarziem!" si imi arata ceasul panicata. 

  Mi-a venit intai sa plang (de somn) apoi sa rad (era funny) si apoi sa ma minunez! I-am zis ca ma gandeam sa nu mergem si m-a informat ofensata ca ea trebuie sa le dea maimutzoii din hartie la colegii ei. Ii pictase ieri. Mna, m-am carabanit jos din pat si m-am dus. N-am nici o sansa sa chiulesc cu copilul asta! Nu stiu cu cine seamana. Eu ca eu, ca m-am straduit sa trec prin scoala cat mai bine (desi am urat-o pana am ajuns la facultate), da' taxu a fugit de scoala ca dracu' de tamaie toata viata lui :)))))

  Si azi a zis ca ea vrea sa mearga singura la scoala si ca ii pare rau ca nu poate trece strada singura. Avem un bulevard mare (exclus sa o las sa il treaca singura acum) plus inca 3 stradute mici dar pe care se circula si mai ales se circula de catre masini de scoala cu dezorientati care nu gasesc frana din prima. Asa ca am trecut-o toate stradutele si dupa ultima s-a dus singura restul de drum. N-am plans desi imi venea... Mi se parea atat de mica. Un pitic cu ghiozdan rosu. 


miercuri, 12 februarie 2014

Cosmarul lui nea Gicu

  V-am mai povestit despre nea' Gicutza, "badigardu" de la scoala. Tocmai ce a ramas saracu' fara job deoarece strangerea de bani era ilegala (moama, ca sa vezi uluirea dracului), tanti directoarea a prins un pospai de spaima in urma cacatului cu madam Blandu' si imparnaierea celor care strang bani de la parinti. Nu-i vorba ca madam Blandu a fost gasita absolut nevinovata, asa cum stiam cu totii ca va fi. Ca doar na, parintii au dorit sa dea bani si cadouri. 

  Na ca ramaseram fara badigard da' cu banii luati. Aia de i-au dat ca io am refuzat. Au dat oamenii banii pe tot anu' ca deh, asa e la casele mari, spaga se invarte mai cu spor. Mai ales cand esti naiv. Si acu' au fost serviti: badigard nu mai e, banii nu stiu cine o sa ii dea inapoi...si lovitura de gratie, razbunarea directoarei: nu mai avem voie sa intram in scoala, noi parintii. As in deloc. Da' cuieru' de pe holul ala sa stiti ca e tot la 1,80 metri inaltime si din cate am verificat niciunul dintre copii n-a crescut miraculos pe parcursul vacantei, nu doar a mea are un metru si-o palma... 

  Explicatia halucinanta e "nu mai aveti voie in scoala pentru ca nu mai avem badigardu' si sa nu intre infractorii". Deci noi eram infractorii. Precizarea ar fi ca ala saracu nu statea la poarta niciodata, nici la venire nici la plecare, puteam sa fiu mama infractorului cu cutitu' in dinti intram acolo. Nici acum nu sta nimeni la poarta pe care intram, dar cica "n-avem voie". Drept pentru care dimineata a fost convocata tanti Clara, femeia de serviciu, care sa le puna piticilor hainele in cuierul regal. Tanti Clara, de fericire ca a fost chemata la job la ora 7 ieri cica a tras una mica intru inveselirea spiritului, ca maica-mea care a dus copilu' la institutie a zis ca traznea a beutura de la doi metri. Mbon, deci tanti Clara pune hainele in cuier la venire. 

  La plecare ii "asambleaza" oarecum doamna invatatoare, adica sta sa le dea ea hainele, sa ii vada pe toti 37 daca au fiecare geaca lui, fiecare pantofii lui, ghiozdanu', penaru', manusile, caciulile si de restu'...vorba bancului. Pentru ca unii au 5 ani si un pic, nu le poti cere prea multe. La intrebarea maica-mii (care da, are intrebari ca ea asa e invatata la cei 57 de anisori sa isi puna intrebari logice) cum ca "da' nu putem sa punem cuierul MAI JOS?" i s-a raspuns "pai nu se poate, ca acolo e intrarea in birou a doamnei contabile, care de abea NE-A DAT VOIE sa punem acolo cuierul nostru". 

  Intelegeti? Duamna contabila si-a luat hol si intrare in birou. I le-a cumparat mamitzica dumneaei imediat ce a scos-o din pixda prin nastere naturala! Ma scuzati da' n-am avut alta rima. Hainele puse cu 30 de centimetri mai jos ar putea-o cumva impiedica sa mearga. Daca-s mai sus nu! :))))))))) 

  Ce sa zic, mie imi pare rau de nea Gicu, era baiat de comitet, imi dadea "sarumana duamna" de cate ori ma vedea" cu zambet larg. Altceva va spun cu mana pe inima ca nu prea facea omu'...se mai invartea pe teren cand alergau astia micii daca erau lasati in pauza afara, mai striga dupa ei, mai una, mai alta. In rest omu' nu statea la poarta sa vada cine intra si cine iese, daca vine infractoru' sau cum a zis vecina mea care are fetita la clasa 1 acolo "ce, sa intre tiganii la copilu' meu???? eu imi permit, eu vreau sa platesc badigardu', eu fac orice pentru copilu' meu!!!" Am informat-o ca peste 30 la suta din elevii scolii sunt de etnia aceea, deci nu acolo va fi problema...cu sau fara nea Gicu "tiganii" vor intra din pacate la "copilu' ei" pentru ca vor si ei sa invete carte. Asa cu fustele lor si cu basmalele lor. Au copii frumosi si curati care merg la scoala. Ete ca sa vezi ghinionu' naibii. 

  Problema nu e nea Gicu, nici "tiganii"...problema e cu parintii care acum sunt ba isterici ca n-au badigardu' ba uimiti ca sunt tinuti la poarta. Ca la penitenciar, maica. Nimeni nu intra, nimeni nu iese... iar eu ma intreb sincer daca o fi legal sa imi faca mie o institutie chestia asta, sa imi restrictioneze accesul la copilul minor (in afara de parnaie sau scoala de corectie care au ca scop asta!). Eu as zice ca nu prea dar cum nu cunosc nici un avocat o sa raman cu parerea mea. Cert e ca la ora asta sunt singura din clasa care nu se intreaba "oare mai primim inapoi banii pe care i-am dat?" Oh, well...

joi, 6 februarie 2014

Feministele si menstruatia

   Disclaimer: acesta este un post despre menstruatie cu mentionare de parti ale corpului. Va rugam parasiti incinta daca va e sila!

  M-am amuzat teribil cand am vazut azi linkul asta. Pe scurt feministele se gandesc sa renunte total la mijloacele de restrictionare a sangelui menstrual. Adica sa umblam maica pe strazi la liber. Cica ii zice Free Bleeding si e ultma duda din curentul feminist. Mie-mi plac de mor "curentele" astea, inclusiv cel asa zis feminist. Zic asa zis pentru ca dupa mine in secolul in care traim feminismul e un soi de dinozaur care umbla gafaind prin capul unora. S-a dat dreptul la vot, s-a dat drumul la divort? S-a dat. Ce mai vreti maica? Purtati pantaloni? Purtati? Feministele alea de la inceput si-au facut treaba, puteti sa va linistiti. 

  Adica de acu' incolo e "fiecare pentru el". Te descurci in viata? Esti tare. Nu conteaza ca esti femeie sau barbat. Aaaa, ca in Romania societatea e una pur misogina aia e alta discutie. Asa va ramane intotdeauna. Un negru a ajuns sef  SUA, ma indoiesc ca o femeie va reusi asta vreodata. Da' pana la urma asa a zis lumea si de negri si uite ca cumva unu' a fost pus acolo. Cine l-a pus asta e alta discutie. 

  Discutia de fata e despre menstruatie. Vai, bleaaaaah, vai, vai, vai. Reactiile la articolul cu poza cu femeia ciclista libera au fost unele gen "soc si groaza". Nu le inteleg. Bine, nu le inteleg nici pe tantiile care considera ca ar fi "simplu" sa sangerezi peste tot, mi se pare ca contrazice total ideea de feminism. Fetelor, tre' sa stiti ca veti avea oleaca mai multe rufe de spalat...da' cine-s io sa ma pun cu placerea voastra. Da' de ce m-ar deranja pe mine sa o vad pe una plina de sange?

  Inteleg barbatii, ei vor fi pe vecie terorizati de ideea de ciclu. Vor fugi mancand pamantul la orice zvon de discutie despre vreun tampon din viata reala dar vor face mistouri si bancuri despre cum ele trebuie bagate in nas, urechi sau cana cu ceai. Bancurile cu Dracula si OB-uri sunt in cantitati enorme. De cand barbatul roman a auzit ca exista un ceva care se baga in gaura aceea a inceput sa fie invidios. Lesina de nervi ca intra altceva acolo cand el nu poate. Nu ca nu l-ar lasa posesoarea, multe femei au libidoul ridicat la ciclu...da' ii e o silaaaa!!! Pe de alta parte ei lesina ca la concurs cand li se ia sange asa ca pot sa pricep ca au ceva cu sangele si in special cu cel de ciclu. Ala e "altfel" pentru ca iese "de acolo". Daca menstruatia ne curgea prin sani i-ar fi zmotocit si s-ar fi incantat ca-s alunecosi!

  N-o sa uit o vara la 2 Mai cu multi ani in urma cand am cunoscut o fata din Germania, genul de hipioata din aia cu par peste tot. Natural (atunci am vazut si eu cat creste parul de la subtioara netaiat). Pe plaja de la nudisti. Uitandu-ma spre ea la un moment dat am vazut ca...ca...surprizaaaa...la nudisti insa nimic nu e surpriza, totul e vizibil. Ea habar n-avea, eu eram tanara si desi incepusem sa las in urma pudoarea inutila si faceam nudism...ma simteam cumva...sa ii zic, sa nu-i zic? Cuprinsa de "mila" i-am zis ce se intampla. A inceput sa rada, a dat din mana a lehamite si a zis "oh, let it be". Reactia ei m-a incantat pentru ca nu era plina de disperarea femeii romance invatate in pudoare, in "rusine" in "aoleuuuuuuu"...I-am spus totusi ca in Romania s-ar putea sa aibe parte de niste reactii total neprietenoase daca o zareste careva. De atunci (aveam 22 de ani ea era mai mica decat mine) n-am mai avut niciodata disperarea aia a femeii care menstrueaza. 

  Normal, nu doresc nimanui sa o apuce pe curentul Free Bleeding. Ma gandesc ca daca faci asta s-ar putea sa mori maica. Nu de la ciclu, da' daca doamne-fere aluneci pe gresie? E inevitabil ca gravitatia sa duca problema in jos. In cizme. Daca se duce direct pe jos si mergi mai repejor asa...si pici ca proasta? Spargi dintzii prin balti! Ma mai gandesc ca trebuie si multe masini de spalat, haine...o adevarata armata. Si ca s-ar putea sa nu mai fii invitata in vizita la prieteni asa des, sau o sa fii intai intrebata daca esti la ciclu. Prieteniile ori se vor strange asa tare incat sotul prietenei tale va sti mereu cand esti pe stop....ori se vor duce dracu' definitiv. 

  Dar as vrea sa vad cum te duci la birou asa! Cum o fi cu feministele astea, ca ele totusi isi doreau sa munceasca, asa a aparut curentul, nu? Cum s-or duce la munca? Ma rog, glumesc, cred ca "curentul" e o tragere de par grava a unor norme sociale de igiena elementara. Adica, maica, daca eu nu fac caca pe tine in tramvai, ma gandesc sa nu menstruezi nici tu pe mine...gen....La tine acasa treaba ta ce faci, da' in public nu umbli cu mucii atarnati din nas sub forma de lumanari (bine, unii o fac si aia ma umple de sila mult mai rau ca ciclurile altora). Insa mi se pare cumva trista reactia femeilor la ideea asta, oricat de dementa ar fi ea. De ce m-ar interesa daca umbla o doamna plina de sange pe strada? Normal, la mine acasa i-as oferi o punga de plastic la asezarea pe canapea...da' in rest...let it be. E bio, maica, e bio! 

sâmbătă, 1 februarie 2014

Dionysos Ploiesti. Asa da!

  Disclaimer: nu, nu am fost platita sa scriu asta. Dealtfel nu m-a platit nimeni niciodata sa scriu nimic p-acilea pe blogu'...

  Cand intri pe usa oamenii sar. Si nu orice oameni ci patronii. Greci. Sar de la locul lor, li se aprind zambetele si luminile, te saluta, te primesc, despre noi stiu sigur ca vrem "la separeul de nefumatori" din spatele stabilimentului. Aprind repede luminile, dau caloriferele la maxim, afara e frig dar inauntru e Grecia. Inauntru e cald din caldul oamenilor care au facut restaurantul asta.

  Dupa cum povesteam anterior sunt putine locuri in care poti manca in Ploiesti. Putine spre deloc. Daca despre altii am povestit cum mi-au dat creveti stricati desi mancam la ei de cand se infiintasera si dupa aia se contraziceau cu noi cum ca asa trebuie sa fie crevetii... saptamana asta am luat de doua ori creveti la Dionysos, si, ce sa vezi... erau buni! Miroseau a creveti, gustau sublim si erau facuti  fix cat trebuie ca sa nu fie cauciuc expandat ci bunatate pura. 

  Mergem la ei de cativa ani de cand am auzit ca "s-a deschis grecesc" in Ploiesti. Oamenii fac mancare buna, mancare ca in Grecia, mancare cu ulei bun de masline, mancare cu gust, mancare care e mereu la fel si nu te dezamageste niciodata. Locatia e mica, cocheta, frumos aranjata. La toaleta e mai frumos ca intr-un hotel de lux. In restaurant nu miroase niciodata a ulei ranced sau refolosit, a prajeli "de restaurant". Da, am "pretentii" mari. 

  Iar mancarea... mancarea e de vis. De cate ori mergem acolo ne aducem aminte de saptamanile din Grecia, de taverna lui Vasilis din Neos Marmaras, aia cu scaune care stateau sa pice si cu localnicii printre care doar noi eram straini. Aia in care totul era bun si proaspat... si scaldat in ulei de masline. Azi am mers la pranz si ne-am delectat cam asa:

pai intai niste ouzo cu gheata (14 lei 100 ml)

ciorba de pui a la grec PERFECTA! adica fix cum e ea aia adevarata despre care scriam eu mai demult 

painea prajita cu oregano si ulei de masline

tzatziki (7 lei) plus ardei copt umplut cu feta la cuptor (12 lei)... DELICIOS 

n-am apucat sa pozez felia intreaga din cauze obiective :D

salata cu creveti la gratar (28 lei)

dorada foarte proaspata la gradar cu cartofi, paste orzo, brocoli si sos (30 lei)

moussaka din aia adevarata! (22 lei)

si o baclava uriasa cu miere si nuci din care am mancat 3 adulti (12 lei)

  Bun, foarte bun. Preturi mai mult decat decente as zice eu. Gusturi mai mult decat perfecte. Oameni frumosi, muzica greceasca, mancare excelenta. Bravo le-as zice! Le-am si zis de cate ori am fost acolo. Si o sa le mai zic. Efharisto pentru masa!