marți, 24 februarie 2015

The Romanians are coming si bravo lor...

  Disclaimer d-ala: opinii personale, a se trata ca atare si a se comenta doar dupa vizionarea episodului din link. Multumesc!

  Chiar imi doream sa vad primul episod din documentarul Channel 4, "The Romanians are coming". Pai da, pentru ca stirile din Romania au facut atata porcarie pe tema asta incat eu una stiam sigur ca n-am ce concluzie sa trag pana nu vad cu ochiul meu documentarul. Pentru ca stirile sunt un "spectacol", sunt circul la lipsa painii zilnice din Romania, am invatat sa le iau cu mare, mare indoiala pe toate. Titlurile "incendiare" nu-mi mai dau foc la chiloti de multa vreme si orice chestie de genul "O noua lege ne va ucide" ma face sa rad pana cand nu o verific in Monitorul Oficial. Cele mai multe nu-s acolo, sunt "proiect, la proiect la ce-a visat Gigel, parlametar de ocazie azi noapte". Daca Gigel a visat multa piftie de porc ne-am dus dracu'! Ii screme mintea un "proiect de lege" si mancatorii de vorbe imediat o dau ca "stire". 

  Azi mi-a parvenit acest articol cu care rezonez de altfel perfect. Si in corpul postarii aveti si primul episod din documentarul cel infam. L-am urmarit cu mare atentie si m-am infiorat. Nu din cauza ca-i defaimat cineva acolo, deloc. Ci din cauza de cat de mult au fost trase de par stirile si sentimentele unora despre acest documentar. Nu, nu denigreaza pe nimeni! Nici macar pe oamenii aia pe care multi ii numesc in scarba "tzigani". Eu n-am nimic cu aceasta etnie si sincer nu mi se pare ca fura mai mult ca romanii. Care-s mai multi ca ei si deci fura mai mult, statistic vorbind. 

  Eu nu zic ca nu-s multi, foarte multi "romani" plecati in alte tari ca sa fure, sa dea in cap sau sa se dea loviti-cersetoreste pe strada. Nu zic asta, doamne-fere! Eram la Venetia cand ne-a acostat o rromaneza de-a noastra, eram in Suedia in toamna cand niste baieti tuciurii cantau la acordeon in fata hipermarketului din Malmo. Stiu cu ce se ocupa multi din cei dusi prin alte tari. Doar ca nu toti "tiganii" pleaca ca sa fure. Si nu toti romanii sunt "onesti". Dar astia din documentar sunt chiar simpatic de onesti, deschisi si cu multa minte la ei pentru nivelul de la care au plecat. Si n-au plecat sa dea in cap! 

  Documentarul asta e fix invers de cum a fost el prezentat. Adica nu e o defaimare ci o "reclama", o "justificare" si o explicare a fenomenului migratiei din paturile extrem de sarace si ne-cultivate ale Romaniei (primul episod, inteleg ca urmatorul ii are in vedere pe cei dusi cu contract acolo). Sunt niste "tigani" din Ardeal, stiti genul ala de tigan care rupe hamul daca ii dai de munca, super bisericosi si la locul lor. Nu se compara cu romanii tziganizati de prin Muntenia de la noi de aici care ti-ar da in cap in secunda doi doar pentru ca te uiti la ei cumva. Deloc! Sunt prezentati cativa tati de familie, oameni care pleaca spre UK cu mana-n... fund, merg acolo ca sa munceasca. Aurolacul pe care vi l-au aratat nesimtitii astia la stiri era DIN ROMANIA! Aici l-au filmat si n-au sustinut altceva! 

  Au aratat un ghetou mizerabil din Romania. Le stiti, da? Sau poate nu le stiti pentru ca aveti o facultate, o casa, doi copii si-un caine, o masina si planuri de vacanta in strainatate la vara. Si nu prea va pasa, toti sunt niste "boraturi" cu care nu vreti sa fiti asimilati. Iar cine nu are un job inseamna ca nu-l merita si e prost. Pacat insa ca v-ati nascut in acelasi borcan cu ei. Mna, ghinionul ovulului care a fost pe plaiuri romanesti la perforare... Documentarul asta nu arata oameni dusi sa fure in Marea Britanie! Arata oameni disperati de saracia de aici, oameni care nu au ce sa faca cu cele 2-3-8 clase din dotare pentru ca Romania nu mai are nici industrie, nici agricultura, nici santiere. Oameni care sunt dispusi sa munceasca munci foarte, foarte grele, pe nu prea multi bani, oameni care pleaca de la Baia Mare ca sa doarma pe jos in gari sau in parcuri si a doua zi sa incerce sa gaseasca de munca acolo. Unii reusesc, altii nu. Altii dupa multe luni de dormit in aer liber. 

  Dincolo de idee, de firul epic si de povestea documentarului, este si foarte misto facut. Povestitorul e un tigan roman care vorbeste engleza aia dobandita cu greu. Engleza pe care n-ar fi visat probabil niciodata ca o va invata pana cand viata nu l-a aruncat intr-un colt de lume pe care nu-l cunoaste si unde, ca un om aruncat in apa... trebuie sa invete sa inoate ca sa nu moara. Si culmea e ca multi invata. Si culmea e ca si majoritatea englezilor alora mai scuturati chiar nu inghit discursurile sforaitoare ale domnului Cameron. Pentru ca nu-s prosti si pentru ca muncesc cot la cot cu cealalta jumatate de romani din Anglia, aia... cu studii. Aia care de cele mai multe ori ii impresioneaza in mod pozitiv. Oriunde se duc. 

  Ma intrebam azi cand ma uitam la documentar oare cati dintre romanii ultragiati care au iesit in strada l-au si vazut! Serios! Pentru ca daca il vezi nu ai de ce sa vrei sa tipi contra, nu e nimic neadevarat acolo, nimic scos din context, nici un om nu face rau nimanui. E un documentar foarte emotionant, iti da doua palme peste ochi, te uiti si iti vine sa zici "auoleu mama, prin cat chin trec oamenii astia!" Da, oamenii aia care-s altfel decat tine, cel dus in UK cu bani si cu job! Tu ai avut noroc. Si ai muncit si muncesti si ai un rost. Dar si oamenii astia tot aia vor sa faca, numai ca pornesc din cu totul alt punct decat ai pornit tu, absolventul de facultate, sau mai multe clase decat trenul, omul cu ceva bani care pleaca de aici ca sa ia acolo o chirie nu ca sa doarma in Gara Victoria. Tu ai avea curajul sa faci asta? Eu una nu. 

  Dar ai avea curajul sa mai stai in ghetourile Romaniei, in satele pustii si fara munca, in sistemul in care nu iti permiti sa iti ingrijesti dintii? Ca pe asta s-a batut apa in piua, ca n-au oamenii aia dinti. Ca si cand in Romania ai putea sa-ti ingrijesti dintii la medic fara bani! Pai n-au frate! De unde sa aiba? Banii sunt in conturile offshore ale unora sau altora. In afaceri cu statul, in... chestii... Da, sunt si multi care nu vor sa munceasca, dar sa fim seriosi, nu-s majoritari cei care nu vor sa munceasca si pleaca de acasa jumate de Europa. De ce? Pai pentru ca le e lene :)))))

  Nu stiu altii cum sunt dar eu astept episodul al doilea cu mare nerabdare... Ca toata marlania cu "sclavi pe meleaguri Siciliene" de la ProTv m-a lasat usor ingretosata saptamana care trecu si n-am auzit pe nimeni sa iasa in strada sa tipe ca e Romania portretizata foarte urat daca se arata la teveu niste oameni eeeextrem de penibili care fac numai nazbatii prin Italia aia si apoi se vaita ca-s sclavi. Dar, deh, aia nu erau "tzigani" ci romanasi neaosi. Moldoveni!

  Moderatie, people, moderatie si gandire!

vineri, 20 februarie 2015

România tâmpitoreasca

  Miercuri dimineata inainte sa se trezeasca a tusit prin somn. Mi-am ascutit urechea instinctiv si m-am trezit de tot. E clar, se imbolnaveste. S-a sculat, s-a dus la scoala, cand s-a intors tusea. Putin si din cand in cand, daca nu o cunosti si nu stii ai fi zis ca n-are absolut nimic. Doar ca pe la 4 ii sticleau ochii un pic, n-a facut mare febra dar imediat am decis ca a doua zi n-o duc la scoala. Am vorbit cu invatatoarea dupa ce Mara mi-a zis ca sunt multi care au venit bolnavi la scoala. Da, m-am enervat. Speram ca parintii de la scoala privata sunt trecuti intelectual de genunchiul broastei si stiu ca nu e ok sa duci copilul copt in scoala. Eu chiar sunt un parinte responsabil si nu o duc cand stiu eu sigur ca urmeaza sa vina valul pentru ca stiu ca e contagioasa. 

  Zis si facut. Ieri n-am dus-o, a facut febra peste zi moderat. Azi noapte m-am sculat sa pun mana pe ea, ardea la nici 6 ore de la antitermic. Pfff, cam nasol. Dimineata era semi-lesinata de febra si vazand ca dupa Nurofen tot n-a scazut cat sa fie bine, am pus-o in masina si-am fugit la Slanic la salina. Sa coboram in mina si sa ne tratam. M-a uluit cineva azi care a considerat ca ii pun in pericol pe ceilalti oameni din salina cu virusii copilului meu. Am incercat sa-i explic biologie de baza, cum ca in sare nu traieste nici un microb de nici un fel dar n-am avut succes. Domnul Google i-a dat la o prima cautare informatii infiorator de cretine si gresite de pe un site romanesc. Probabil unul care vinde chiloti. Baietii de la salina aia veche din Polonia zic cam asa. Iar Slanicul a fost "sanatoriu" cu paturi in salina toata viata mea pre-democratie. "Democratia" tampitoreasca a distrus cam tot, da' aia e alta poveste. 

  De-a lungul vietii Marei am dus-o de cate ori a fost bolnava si am putut merge, la salina. Efectele sunt aproape miraculoase. Cand a avut afte la 2 ani si alti copii au intrat in spital din cauza ca nu puteau manca si bea, eu am luat-o si am dus-o la Slanic, am stat doua nopti acolo, am intrat 3 zile in mina si dupa prima zi bubele din gura se redusesera spre disparitie. La viroze respiratorii face mai mult decat toti steroizii care inteleg ca acum sunt moda la bebelusi si copii. Inhalatii cu steroizi si adrenalina. N-as face asta sub nici o forma copilului meu. Poate in boli extrem de grave, in spitalizari cu insuficienta respiratorie. Poate atunci. Nu la fiecare raceala, tuse, viroza... e o moda medicala sinistra in opinia mea. 

  Asa ca azi ne-am dus. Mara s-a bucurat, am plecat cu ea cu temperatura 39 jumate, cu ochii sticlind...pana acolo s-a mai dez-fiert oleaca. Cand am ajuns....surrrrprizeeeee, suuuurrrprizeeee, salina se inchisese. Pentru ca? Pai pentru ca aia care o au sunt niste jmecheri corupti care nu fac nimic sa imbunatateasca conditiile. Asa ca mai bine o inchid. Cica liftul nu mai merge si esti bagat in salina cu microbuzul prin vechile tunele de exploatare a sarii. Chestie super misto pentru mine care de 30 de ani merg acolo si nu stiu cum e in tunele! Doar ca na... Romania tampitoreasca nu poate sa nimic. Restaurantul din fata minei continea o doamna care pusese la uscat fetele de masa pe scaune :)))) Ghereta de vandut sare era inchisa si nu scria pe ea daca si cand ar putea fi deschisa. Nenea "gardianu" care se tinea de pardon prohab in fata minei nu stia de ce da' stia ca maine se deschide. De la 8 la 2 maine. De la 7 juma la 1 miercuri, joi si vineri. Luni si marti inchis!!!

  Evident ca Mara mai avea putin si plangea de ciuda ca nu putem intra, ei ii place mult la salina, si-o aminteste perfect si era fericita ca mergem acolo. Am plecat obiditi injurand printre dinti. Ne-am dus la Roberto, hotel-restaurant din Slanic cu mancare buna rau si ieftina. Cand am intrat am dat hotarat dreapta ca acolo stateam de obicei. Cand colo...niste multe mese mai mari rezervate. Ups...

  Ne-am dus in partea cealalta, si dupa circa 15 minute au venit pacientii. Multi batranei, Marius a zis ca-i parastas, am ras copios si dupa aia ne-am uitat cu atentie si....chiar era. Parastas. Cu popa, adjunct d-ala de popa si tot tacamu'! Am mai ras noi un pic si cand ne-a adus berea odata a inceput popa sa cante!!! In mijlocul carciumii!!!!!!!!!!!!!!!!!! Vesnica Pomenireeeeeeee! Cu zgaltait de coliva, cu tot dichisu', cu toate babele tinandu-se in brate in jurul lui si cu toatele incercand sa atinga fusta popii! (dude, care e faza cu chestia asta? tre' sa se atinga toti pacientii intre ei!).

  La o masa noi, la alta masa vreo 6 adolescenti. Mama si am inceput sa radem!!! Duamneeee cum am inceput sa radem! Mi-au iesit ochii ca la melc incerand sa-mi tin hohotele in mine, adolescentii au pus jos tigarile piosi dupa care incercau sa rada asa intr-o parte chipurile nu-i vedea nimeni daca intorceau capul. Chelnerii erau pe jos, cand ne-au vazut pe noi cum radem au ras si mai tare, barmanul s-a bagat brusc sub bar ca era fix in raza popii si i-o fi fost frica ca-l blesteama ala...... nenica nu se auzea popa de hohote, babele isi faceau cruci, eu imi faceam cruci da' nu din acelasi motiv.... "si iaaaaaartaaaaaaaaa-l pe adormiiiiiiiiitul taaaaaaaaaaaaaaau Vasileeeeeeeeeeeeeeeeee aaaaaaaaaaamiiiihhihiiin". 

  Cand au terminat, popa si-a luat chestiunea aia cu care face fum d-ala scarbos si s-a dus in... ati ghicit! in bucatarie!!! Unde poate ca nu stiti dar nu are voie prin lege sa intre nimeni din afara angajatilor stabilimentului! N-ai voie fara patalama si analize sa intri in bucatarie de restaurant. Dupa el, grabite, doo-trei babute care probabil trebuiau sa verifice nivelu' la coliva...

  Nu mi-am sters bine lacrimile ca a inceput Marse cu mistourile. I-a adus chelnerul ciorba i-a zis omu' "bogdaproste, sa fie primit, da' sa trecem la parintele pe nota" si multe altele. Pe Face Book se incingea discutia, ca femeia minunata care mi-a zis asta cu Romania tampitoreasca a mai zis-o si p-aia cu "nu-i nevasta ca si diva, nici placinta ca coliva".... Si iar da-i si razi cu dat cu capu' de masa! Si cum radeam noi trecuse o juma' de ora si pacientii gata, aspirasera aperitive, fel doi si acu' se trecea la...tort, pardon coliva! Domle... o fi fost proba de parastas viteza, faza pe judet sau ceva... In 30 de minute popa se stergea la gura si se indrepta satisfacut catre usa. 

  Mara a fost cea  mai uimita. Ta-su a fost cel mai simpatic, era cat pe ce sa dea note, el a zis ca se simte ca la Vocea Romaniei. Eu am fost cea mai siderata, da, stiam ca se fac acum la carciuma dar nu stiam ca se si canta slujba intr-o carciuma cu alti oameni in ea. Mi s-a parut de un prost gust, de o tziganie sinistra. Mi s-a parut din nou ca m-am nascut gresita... mi s-a parut ca pusul de poale in cap la carciuma si cantatul de slujbe la restaurant e ceva infiorator de amuzant. Penibil, sinistru si ne-la-locul lui... Ori ca venea una sa faca streap-tease in mijlocul carciumii vinerea la ora 2 ori ca au venit astia....cam la fel de stupid. Dar oh, atat de hilar!!!

  Maine dimineata mergem iar. Speram sa intram in mina. Ospatarul a zis ca spera ca "maine nu e cu muzica" :))))) Am ras teribil. Cand am ajuns acasa am aflat de ce. A murit azi unchiul meu Colea. Cel mai drag, mai amuzant si mai simpatic personaj din familia mea extinsa. O lumina de om, un pictor extrem de talentat. Un om caruia ii placea sa rada si sa glumeasca fix ca noua azi. Probabil ca energia lui s-a imprastiat azi pana la Slanic. Marius a zis ca "nu-i a buna cu rasul asta". Dar a fost a buna. A fost fix energia lui hahaita intr-o carciuma la Slanic. Am ras cu lacrimi, ma doare burta de ras. Maine mergem iar.

P.S. Stiu cum se cheama adjunctul de popa si chestia cu care afuma popa lucruri, e un pamflet, a se trata totul ca atare! 

vineri, 13 februarie 2015

Amintiri de departe

  Am crescut deasupra unui restaurant. O carciuma mare din Ploiesti...Dealu' Mare...Blocurile de deasupra ei sunt organizate in niste cvartale, patrate perfecte cu tunel de trecere intre ele si spre strada din fata. Pe vremuri era o straduta in fata. Prima pe care am invatat sa o traversez. Acum e alee pietonala. Acum e mai frumos. Atunci era mai util.

  Carciuma avea doua sedii prin astea trei cvartale, una intr-o parte, "bar"-ul si alta fix dedesubtul apartamentului bunicii mele. Un apartament de doua camere nedecomandate, o casa mica cat o cutie de chibrituri. Asa zis-ul balcon are circa 15 centimetri latime. Jur! Au facut comunistii case pentru militari, si ca sa nu zica ca n-au facut "balcoane" au facut asa doar niste iesiri cu bare...Utilitatea lor? Nici una! 

  La Dealu' Mare cantau oameni. Oameni d-aia care stiau sa cante. Erau si nunti si erau si seri in care se canta. Pe vremea aia se canta. Foarte multi din artistii vremii veneau acolo sa cante. Cred ca era cam singurul loc din Ploiesti unde se canta cu formatie. Noi, copiii cartierului...locuiam mereu mai mult afara, in cvartal. In acea curte maaaare interioara, care la ora aia era populata de fix 5 masini. Au niste mii de metri patrati curtile alea, sunt 3 la numar... in fiecare erau cateva masini cand eu aveam 6-7 ani. In rest...loc de batut mingea. 

  Eram singura fata din toate acele blocuri. Imaginati-va trei patrate facute din blocuri, fiecare latura cu doua scari. Pe fiecare fata de bloc cate 8 apartamente cu cate 2 geamuri mari cu pseudo-balcon si un geam minuscul la bucataria care era cat o baie normala. Singura fata de acolo. In rest, doar baieti. Atunci am invatat interactiunea corecta cu ei, atunci am invatat cum sunt ei, ce sigur imi place si ce voi detesta tot restul vietii mele de femeie la ei.

  Ieseam afara si jucam fotbal, peretzel, tenis (cand aduceau Radu si Raul rachete), leapsa si mai ales pititea. Cand era vara, seara, muzica de la restaurant facea sa vibreze peretii de sticla care tronau in curtea noastra interioara. Stateam aliniati pe marginea aia de fereastra si ascultam cum muzica ne vibra in plamani. Unele din cele mai infierate in sufletul meu sunt amintirile de atunci, din locul ala si momentul ala... Cald, soare, miros de Ploiesti (doar cine a fost aici vara in Ploiestiul celor 3 rafinarii care mergeau stie ce miros e ala), muzica aia de atunci cu "The Power of Love" reinterpretata pana la lesin de toata lumea...dar muzica aia era totul!

  De cate ori aud "Drumurile noastre toate" sufletul imi alearga inapoi in timp la vremurile copilariei. La momentele de vara, asfalt incins, sandale care alearga cu viteza prin praf, genunchi juliti. ploaie de vara care vine si spala tot. Atunci era simplu. Ploaia spala tot. Acum nu mai e asa simplu. De cate ori intru in cvartalele alea ma simt trista. E plin de zeci de masini, nu mai e nici un spatiu...Nimic nu mai e cum era si stiu ca trebuie sa uit cum era si sa nu-mi mai pese. Doar ca nu pot.

  

duminică, 8 februarie 2015

Poveste de iarna

 - Tie nu ti-e frica? m-a intrebat ea in parcul Sinaii cand stateam amandoua zgribulite ca doua gaini in ger asteptandu-ne fetele sa se joace pana nu mai au a se juca. 
 - Ba mi-e frica de ma cac pe mine...mi-e frica de Schimbarea asta cum nu mi-a fost frica in viata mea de prea multe lucruri. Poate doar de moarte, dar ei nu i-am zis asta. 
   A inceput sa rada prin ochelarii ei de intelectuala. Am ras si eu si ne-am mai gandit inca odata cum o sa facem. Cum s-o dam la pace cu Schimbarea, cum sa ne organizam, cum sa nu murim de grija celor doua care se joaca in zapada la 20 de metri de noi. 

  De trei zile alergam prin Sinaia ca doua gaini decapitate, urcand si coborand strazi, munti, scari si vise. Si intrebandu-ne cum o sa facem. Ce-o sa facem cu fetele. Ei doi o sa fie bine...noi nu stim cum o sa fim....dar cum o sa fie cu fetele? Ele cum o sa fie? De cate ori ne afundam in discutia asta parea ca inotam in zapada mare de afara. Intr-o avalansa care ne ia si ne duce. Iar noi speram ca o sa ne duca unde trebuie. Adica unde vrem noi, nu unde vrea ea. 

  Trei ore dupa ce m-a intrebat daca mi-e frica eram in tren spre casa. Si trebuia sa dam explicatii despre un bilet cumparat online care avea o eroare pe el. Si "Nashii" au vrut spaga. Au vrut in felul ala "voalat" pe care doar un roman l-ar recunoaste. "Ce facem, doamna? Cum REZOLVAM?" au intrebat-o. Le-am zis ca rezolvam cu alt bilet cu chitanta, ca noua spaga nu ne place. S-au ofensat. A platit inca odata ceva ce platise deja. Ei au plecat ofensati de cele doua muieri care au dorit bilet cu chitanta. 

  - Iti mai e frica? am intrebat-o razand si cu inima batandu-mi in urechi de nervi si neputinta...
  - NU, a zis razand prin ochelarii ei de intelectuala...Nu-mi mai e frica...