Cum e sa intalnesti un om? Unul adevarat. Dupa ani si ani de zile in care n-ai simtit ca esti ascultat decat de cei de acasa, cum e sa intalnesti un om care sa fie ca tine?
Cum e sa iti faci curaj sa vorbesti cu ea? E o ea care e oarecum persoana publica...ce-o mai insemna si asta, dar oricum sigur este...vedeta...sute de oameni vorbesc cu EA zilnic. Cum e sa vorbeasca EA cu mine? Cum e sa imi dau seama ca as fi prea tampita daca nu mi-as face curaj sa vorbesc cu ea? Rara treaba...Pentru ca eu de obicei sunt tampita. De exemplu ani de zile m-am crezut prea proasta si pentru asta am lasat pe cate unul sa ma scuipe in ochi iar eu am zambit politicos...
Anul asta mi-a fost prea greu. Mult prea greu. Nu financiar, cum a fost in 2010...atunci a fost crima. Anul asta a fost cumplit psihic. Anul asta mi-am schimbat bunica de pampersi. Anul asta am trecut prin momente crunte. Anul asta m-a invatat ca atata vreme cat suntem sanatosi, banii nu conteaza.
Insa anul asta, e anul in care eu cred ca mi-am gasit un om...UN OM...o persoana care sa gandeasca si sa simta ca mine (cu aproximatie, ca deh, nu e matematica). Dragul si iubitul meu sotz este mult mai iubit anul asta, pentru ca el m-a tinut in viata pe toate planurile, insa oricat si-ar dori el, nu poate sa ma inteleaga complet pentru ca el, culmea, nu e FEMEIE.
Acum am gasit, m-am impiedicat... de o femeie. Cea mai femeie dintre toate: femeia care ma PLACE pe mine fix asa cum sunt. Femeia care e la fel ca mine, asa de tare, incat ma ingrozesc uneori. Eu nu prea am avut prietenii cu femei pentru ca sunt rele. Ele nu prea stiu sa fie sincere, asa ca rareori mi-am batut capul sa le inteleg. Iar cand mi-am gasit BARBAT, l-am luat pe ala care era pentru mine, pe ala care ma place si ma asculta si chiar ii pasa de mine, aia asa cum sunt eu, si cu bune si cu rele...
Ei bine, anul asta...mi-am gasit FEMEIE! Am gasit o femeie care stie sa fie prietena. Care stie sa ma intrebe chiar si cand ea MOARE de rau, "dar voi ce mai faceti?", care stie sa spuna tot ce are de spus in clipa in care ii trece prin cap, si care, cred eu sincer, ca ma place pe mine, cu bune si cu rele...Asta nu inseamna ca "relele" mele devin dezirabile, insa cine te iubeste real...tre sa te iubeasca cu toate si sa presupuna despre tine intotdeauna ca esti un om BUN si ca si tu la randul tau il iubesti la fel de tare.
Ea asa face. Si o face cu o gratie si o naturalete incredibile. Ea e omul care m-a luat in brate sa ma pupe cand eu m-am apropiat stangace de ea in Gara de Nord...eu care as fi vrut sa o iau pe sus si sa o invart ca la tiribombe de draga ce imi era...insa nu indrazneam. Ea o iubeste pe Mara. Mult si incredibil de real. Pana si pisica ei o iubeste pe Mara. Pana si sotul ei, care e mai sobru chiar si ca pisica ei, o iubeste pe Mara...
Draga si iubita mea Mara, asta este anul in care noi toti i-am cunoscut pe ei....toti! Peste multi ani cand o sa citesti tu toate astea, cred ca o sa fii foarte incantata, si mai cred ca Liviu o sa stea langa tine in fata acvariului si o sa iti explice cum face fiecare peste si de ce e verde fiecare planta...si cred ca tu o sa mori de placere, pentru ca o sa ai, in sfarsit, Discovery live...
luni, 24 octombrie 2011
luni, 17 octombrie 2011
Doroftei Pub
Dintr-o intamplare am ajuns azi la restaurantul lui Dorin Doroftei. Desi e in centru, desi imi propun sa merg acolo de cand s-a infiintat, desi...de abea azi am mers acolo cu Mara mea mult prea draguta si doritoare de carciumi.
Adevarul este ca omul asta, stim cu totii cine e el si ce a realizat el, a reusit sa faca ceva in acest oras, si anume un restaurant. Nu mai aveti, bre, alte restaurante(?), o sa ma intrebati...Well...pana azi stiam ca nu avem, azi m-am sucit. Asta pentru ca in capul meu, un restaurant e ceva unde te duci la cineva, sa aibe grija de tine...sa te rasfete un pic, ca de aia ai plecat de acasa de la tine unde puteai sa gatesti tu singur si sa iti rupi carca.
In Romania zilelor noastre nu prea exista locuri unde sa te duci si sa te simti "bine-primit" sau "ca acasa" sau "primit cu bratele deschise". Foarte rar. Mie pana acum nu mi s-a intamplat, sincer. Azi povestea a fost simpla, am ajuns acolo la ora 12 fix, am comandat. Mai eram noi si inca doua mese cu cate doi oameni la ele. Si am ....asteptat. Mult. Pe la 12 si jumatate intorc capul si il vad pe marele Doroftei sub nasul meu. Misto senzatie. Zambesc si ii dau buna ziua, din reflexul omului care stie o persoana publica si are impresia ca si ala te cunoaste. Bai nene...iar el...rade la mine laaaaaaaarg, face cu mana si ma saluta de parca ma stie de o viata. Misto senzatie, si nu pentru ca il cheama Doroftei, ci pentru ca il stiam patronul stabilimentului.
Mai stam si mai asteptam...in total pana la venirea unei portii de mancare a durat...55 de minute. Mult, enorm de mult in conditiile date. Vine mancarea, ne apucam de ea. In cateva minute ma pomenesc in carca mea cu...da, ati ghicit, domnul Doroftei, care a venit sa ma intrebe daca totul e in ordine, daca e bun si daca ne place. WOW...o premiera pentru acest oras. Misto senzatie.
Acu' io...intai zic repede un da entuziast, dupa care ma gandesc ca omul merita mai mult, adica merita adevarul (care stiu ca e supraestimat in ziua de azi, insa eu sunt o naiva) si ii zic "doar ca a durat 55 de minute sa ne aduca aceasta mancare, ea e buna, dar ne era foame". Omul a fost intai ingrijorat apoi jenat apoi ...a cautat o solutie sa se revanseze, mai ales ca eram cu copil care a asteptat mancare. Si-a cerut scuze de o suta de ori, s-a dus la ospatar si i-a zis, ala a dat vina PE DOROFTEI ca i-a bagat intr-o sedinta la 12 jumate. El saracu l-a crezut si a venit sa imi zica asta. Eu i-am spus razand ora la care am venit eu, ora la care a venit el, si cam cand ar fi trebuit sa primesc mancarea. A fost perfect deacord, mi-a multumit, si-a cerut scuze, m-a invitat la concertul lui Mihai Margineanu si peste un sfert de ora ne-a adus o mare, mare, mare placinta cu mere si de toate. Si cand zic mare...adica...MARE...cam cat sufletu' lui de om incercat de viata, asa...
Una peste alta, mancarea buna dar nu stralucita (insa cred ca am si ales eu aiurea) preturi chiar decente, interior super frumos renovat. Cine stie cum arata/mirosea restaurantul comunist de la Patria...stie ce zic. Mancarea, eu ma voi duce sa o mai testez, meniul are chestii interesante in el...si chiar daca mancarea n-o fi de sapte stele, ideea ca acesti oameni SE STRADUIESC, ca lor le PASA daca pleci de acolo fericit sau nu, ca isi dau TOT INTERESUL ca lucrurile sa fie bune, sa arate bine, si simplul fapt ca baia era IMPECABILA...toate astea ma vor face sa il felicit pe Dorin Doroftei pentru ca ales orasul natal in incercarea lui de a aduce un pic de civilizatie in toata mocirla numita Romania.
Adevarul este ca omul asta, stim cu totii cine e el si ce a realizat el, a reusit sa faca ceva in acest oras, si anume un restaurant. Nu mai aveti, bre, alte restaurante(?), o sa ma intrebati...Well...pana azi stiam ca nu avem, azi m-am sucit. Asta pentru ca in capul meu, un restaurant e ceva unde te duci la cineva, sa aibe grija de tine...sa te rasfete un pic, ca de aia ai plecat de acasa de la tine unde puteai sa gatesti tu singur si sa iti rupi carca.
In Romania zilelor noastre nu prea exista locuri unde sa te duci si sa te simti "bine-primit" sau "ca acasa" sau "primit cu bratele deschise". Foarte rar. Mie pana acum nu mi s-a intamplat, sincer. Azi povestea a fost simpla, am ajuns acolo la ora 12 fix, am comandat. Mai eram noi si inca doua mese cu cate doi oameni la ele. Si am ....asteptat. Mult. Pe la 12 si jumatate intorc capul si il vad pe marele Doroftei sub nasul meu. Misto senzatie. Zambesc si ii dau buna ziua, din reflexul omului care stie o persoana publica si are impresia ca si ala te cunoaste. Bai nene...iar el...rade la mine laaaaaaaarg, face cu mana si ma saluta de parca ma stie de o viata. Misto senzatie, si nu pentru ca il cheama Doroftei, ci pentru ca il stiam patronul stabilimentului.
Mai stam si mai asteptam...in total pana la venirea unei portii de mancare a durat...55 de minute. Mult, enorm de mult in conditiile date. Vine mancarea, ne apucam de ea. In cateva minute ma pomenesc in carca mea cu...da, ati ghicit, domnul Doroftei, care a venit sa ma intrebe daca totul e in ordine, daca e bun si daca ne place. WOW...o premiera pentru acest oras. Misto senzatie.
Acu' io...intai zic repede un da entuziast, dupa care ma gandesc ca omul merita mai mult, adica merita adevarul (care stiu ca e supraestimat in ziua de azi, insa eu sunt o naiva) si ii zic "doar ca a durat 55 de minute sa ne aduca aceasta mancare, ea e buna, dar ne era foame". Omul a fost intai ingrijorat apoi jenat apoi ...a cautat o solutie sa se revanseze, mai ales ca eram cu copil care a asteptat mancare. Si-a cerut scuze de o suta de ori, s-a dus la ospatar si i-a zis, ala a dat vina PE DOROFTEI ca i-a bagat intr-o sedinta la 12 jumate. El saracu l-a crezut si a venit sa imi zica asta. Eu i-am spus razand ora la care am venit eu, ora la care a venit el, si cam cand ar fi trebuit sa primesc mancarea. A fost perfect deacord, mi-a multumit, si-a cerut scuze, m-a invitat la concertul lui Mihai Margineanu si peste un sfert de ora ne-a adus o mare, mare, mare placinta cu mere si de toate. Si cand zic mare...adica...MARE...cam cat sufletu' lui de om incercat de viata, asa...
Una peste alta, mancarea buna dar nu stralucita (insa cred ca am si ales eu aiurea) preturi chiar decente, interior super frumos renovat. Cine stie cum arata/mirosea restaurantul comunist de la Patria...stie ce zic. Mancarea, eu ma voi duce sa o mai testez, meniul are chestii interesante in el...si chiar daca mancarea n-o fi de sapte stele, ideea ca acesti oameni SE STRADUIESC, ca lor le PASA daca pleci de acolo fericit sau nu, ca isi dau TOT INTERESUL ca lucrurile sa fie bune, sa arate bine, si simplul fapt ca baia era IMPECABILA...toate astea ma vor face sa il felicit pe Dorin Doroftei pentru ca ales orasul natal in incercarea lui de a aduce un pic de civilizatie in toata mocirla numita Romania.
duminică, 9 octombrie 2011
Oranduiala ortodoxa
Urasc biserica. Despre putine lucruri din lumea asta pot sa spun cu tarie ca le urasc cu toata fiinta mea. Un altul ar fi dovleceii.
Uram biserica si pe vremea cand credeam in Dumnezeu. Si credeam cu taria cu care numai un copil poate crede asta, atunci cand intreaga lui familie ii spune ca "asta" exista si e reala. Ma rog, chestia asta e irelevanta, pentru ca azi urasc biserica din niste motive cat se poate de banale.
Biserica si slujotorii sai vor bani. Propozitia asta nu ar trebui sa existe, deoarece contrazice tot ce inseamna Biblia si invatatura lui Hristos si tot restul...insa in realitatea tarii in care traim...Biserica cere bani. Si ii cere cu nesimtire. Cu nerusinare. Cu o obraznicie demna de cei care pazesc, nu-i asa, poarta raiului. As zice eu si a iadului, dupa ce a venit popa beat ranga sa imi boteze copilul, dar se pare ca vinul de la parastasul la care fusese el e un vin sfant domnule, nu e un "viciu" ordinar, si betia lui nu era o betie asa ca a oamenilor de rand, era un har dumnezeiesc.
Prestatiile preotilor se cumpara. Ca doar n-oti vrea sa fie gratis, ce naiba. Lasam deoparte ca bisericile nu platesc taxe la stat pentru nimic. Popa tre sa primeasca spaga. Ca vamesii. Si ce nu inteleg eu sunt aceia care injura vamesii sau alti functionari care cer spagi, insa merg la biserica si dau spaga pentru pomelnice. Pentru botezuri, nunti, inmormantari. Si o fac cu mare bucurie, pentru ca, nu-i asa, banii aia asigura un loc mai sus pe lista de la poarta raiului. Sau ii asigura ca pomelnicul lor va fi citit primul sau ceva...n-am inteles exact.
Ieri am mers la un parastas care s-a incheiat cu o masa la restaurant. Acolo era o maicuta de la o manastire din Nordul Moldovei. Nu am idee ce cauta acolo, insa am impresia ca ea era la job. Pentru ca impartea cate trei hartiute la doamne. Pe una erau datele manastirii, locatie si sef de trib. Inca doua erau goale, si baba (pardon maicutza fara dinti) iti zicea sa scrii tu acolo vii si mortii sa ii pomeneasca ei acolo la manastire. Se pare ca bisericile din Ploiesti nus prea bune. Probabil ca pomenirea aici ajunge mai greu la seful ala de sus, ca suntem mai la sud sau ceva. Cica acolo e jmenu'. Aia e duda maxima, sa fie la manastire din Moldova. E probabil un brand, ca na, de alea a auzit toata lumea, da' de Maica Precista din Ploiesti, nah...numa' noi p-acilea.
Una peste alta baba alerga cucoanele. Si cu cucoanele o alergau cu bani. Ca doar nu credeati ca primea ea asa pomelnice ploiestene de dragul nostru. Tipa era exact ca un reprezentant Avon, doar ca nu avea si catalog. Dar avea un catastif mare si la o adica te scria si in ala. Lua comenzi care urmau a fi onorate nu stu cate duminici la rand in cadrul slujbei manastiresti. N-am intrebat daca tariful era per-pomenire, sau asa la liber. Dar in mod sigur a strans ceva milioane.
Cand m-am apropiat de masa cu pricina ca sa vorbesc cu cineva, pac mi-a plasat si mie cele trei hartiute. I-am zis politicos, nu multumesc, la care a insistat mai tare, ca nu ca sa ma treaca "in caiet" si sa nu stu ce. I-am zis ca nu ma pasioneaza conceptul. Am scapat doar cand am zis "eu sunt budista, doamna"...moment in care s-a blocat. Nu cred ca stie ce e aia, dar precis o fi zis ca e ceva de rau ca a facut asa o fata uimita si n-a mai zis nimic. Am fost tentata sa ii zic ca io sunt satanista dar imi era teama ca tre sa sunam la salvare dupa aia.
Ma intreb oare la spovedanie tre sa prestezi si financiar? Cand iti pune patrafirul in cap, daca indesi ceva acolo la soseta popii...vine iertarea mai repede? Scapi cu pedeapsa mai mica? Ajunge mesajul mai repede la seful ala mare? Schimbul de bani contra sfinteniei l-a spalat pana si pe domnul Becali, ca uite, au adus aia moastele si la el acasa daca "s-a simtit si el cu ceva" pe la Athos pe-acolo...
Uram biserica si pe vremea cand credeam in Dumnezeu. Si credeam cu taria cu care numai un copil poate crede asta, atunci cand intreaga lui familie ii spune ca "asta" exista si e reala. Ma rog, chestia asta e irelevanta, pentru ca azi urasc biserica din niste motive cat se poate de banale.
Biserica si slujotorii sai vor bani. Propozitia asta nu ar trebui sa existe, deoarece contrazice tot ce inseamna Biblia si invatatura lui Hristos si tot restul...insa in realitatea tarii in care traim...Biserica cere bani. Si ii cere cu nesimtire. Cu nerusinare. Cu o obraznicie demna de cei care pazesc, nu-i asa, poarta raiului. As zice eu si a iadului, dupa ce a venit popa beat ranga sa imi boteze copilul, dar se pare ca vinul de la parastasul la care fusese el e un vin sfant domnule, nu e un "viciu" ordinar, si betia lui nu era o betie asa ca a oamenilor de rand, era un har dumnezeiesc.
Prestatiile preotilor se cumpara. Ca doar n-oti vrea sa fie gratis, ce naiba. Lasam deoparte ca bisericile nu platesc taxe la stat pentru nimic. Popa tre sa primeasca spaga. Ca vamesii. Si ce nu inteleg eu sunt aceia care injura vamesii sau alti functionari care cer spagi, insa merg la biserica si dau spaga pentru pomelnice. Pentru botezuri, nunti, inmormantari. Si o fac cu mare bucurie, pentru ca, nu-i asa, banii aia asigura un loc mai sus pe lista de la poarta raiului. Sau ii asigura ca pomelnicul lor va fi citit primul sau ceva...n-am inteles exact.
Ieri am mers la un parastas care s-a incheiat cu o masa la restaurant. Acolo era o maicuta de la o manastire din Nordul Moldovei. Nu am idee ce cauta acolo, insa am impresia ca ea era la job. Pentru ca impartea cate trei hartiute la doamne. Pe una erau datele manastirii, locatie si sef de trib. Inca doua erau goale, si baba (pardon maicutza fara dinti) iti zicea sa scrii tu acolo vii si mortii sa ii pomeneasca ei acolo la manastire. Se pare ca bisericile din Ploiesti nus prea bune. Probabil ca pomenirea aici ajunge mai greu la seful ala de sus, ca suntem mai la sud sau ceva. Cica acolo e jmenu'. Aia e duda maxima, sa fie la manastire din Moldova. E probabil un brand, ca na, de alea a auzit toata lumea, da' de Maica Precista din Ploiesti, nah...numa' noi p-acilea.
Una peste alta baba alerga cucoanele. Si cu cucoanele o alergau cu bani. Ca doar nu credeati ca primea ea asa pomelnice ploiestene de dragul nostru. Tipa era exact ca un reprezentant Avon, doar ca nu avea si catalog. Dar avea un catastif mare si la o adica te scria si in ala. Lua comenzi care urmau a fi onorate nu stu cate duminici la rand in cadrul slujbei manastiresti. N-am intrebat daca tariful era per-pomenire, sau asa la liber. Dar in mod sigur a strans ceva milioane.
Cand m-am apropiat de masa cu pricina ca sa vorbesc cu cineva, pac mi-a plasat si mie cele trei hartiute. I-am zis politicos, nu multumesc, la care a insistat mai tare, ca nu ca sa ma treaca "in caiet" si sa nu stu ce. I-am zis ca nu ma pasioneaza conceptul. Am scapat doar cand am zis "eu sunt budista, doamna"...moment in care s-a blocat. Nu cred ca stie ce e aia, dar precis o fi zis ca e ceva de rau ca a facut asa o fata uimita si n-a mai zis nimic. Am fost tentata sa ii zic ca io sunt satanista dar imi era teama ca tre sa sunam la salvare dupa aia.
Ma intreb oare la spovedanie tre sa prestezi si financiar? Cand iti pune patrafirul in cap, daca indesi ceva acolo la soseta popii...vine iertarea mai repede? Scapi cu pedeapsa mai mica? Ajunge mesajul mai repede la seful ala mare? Schimbul de bani contra sfinteniei l-a spalat pana si pe domnul Becali, ca uite, au adus aia moastele si la el acasa daca "s-a simtit si el cu ceva" pe la Athos pe-acolo...
joi, 6 octombrie 2011
Atat
Azi pe strada un baietel statea pe jos pe asfalt. Langa el un bunic mult prea batran si prea lipsit de noima. Baietelul, la vreo 3 ani...statea turceste pe jos cu cea mai trista privire pe care am vazut-o vreodata la un copil.
- Haide, nu mergem? Cat o sa stai aici? il intreaba bunicul
- Pana vine TATI! spune el apasat, cu ochii lipiti de asfalt
- Tati vine diseara tarziu...stai aici pana atunci?
- DA!
Lumea lui nu se intindea mai mult de varfurile pantofilor...nu putea el sa inteleaga de ce mami si tati nu sunt cu el, cum de a ramas pe mana astuia care nu pricepe nimic, ce cauta el acolo si de ce ar trebui sa fie vesel.
Am mai mers 50 de metri, m-am aplecat la Mara, am luat-o in brate, am pupat-o si i-am spus ca e cel mai bun copil din lume si ca eu si tati o iubim mai mult decat orice. Ea m-a strans in brate si mi-a zis "si eu va iubesc pe voi mami! MUUUUULT"
Atat. Atat iti trebuie pe lumea asta.
- Haide, nu mergem? Cat o sa stai aici? il intreaba bunicul
- Pana vine TATI! spune el apasat, cu ochii lipiti de asfalt
- Tati vine diseara tarziu...stai aici pana atunci?
- DA!
Lumea lui nu se intindea mai mult de varfurile pantofilor...nu putea el sa inteleaga de ce mami si tati nu sunt cu el, cum de a ramas pe mana astuia care nu pricepe nimic, ce cauta el acolo si de ce ar trebui sa fie vesel.
Am mai mers 50 de metri, m-am aplecat la Mara, am luat-o in brate, am pupat-o si i-am spus ca e cel mai bun copil din lume si ca eu si tati o iubim mai mult decat orice. Ea m-a strans in brate si mi-a zis "si eu va iubesc pe voi mami! MUUUUULT"
Atat. Atat iti trebuie pe lumea asta.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)