La policlinică

  De azi o sa merg la un spital-centru de tratament ca sa urmez o cura de terapie cu radiatii ultraviolete pentru psoriazis. Cum homeopatia s-a dovedit a fi fix ceea ce este si anume o apa de ploaie, am trecut la urmatoarea solutie, nitel mai medicala. Medicul de familie mi-a dat trimitere catre dermatolog care mi-a dat trimitere catre terapie.

  Toate astea au durat vreo sase luni in total, nu e o problema vitala iar aici nu te duci la usa unui specialist sa faci coada acolo ca asa ti se rascoala tie. Azi am mers la prima programare, tratamentul va dura circa 10 saptamani, de trei ori pe saptamana. Deci practic mi-am mai luat un job :)))) Ce e bine e ca spitalul cu pricina e in centru, prin preajma scolilor unde am eu treaba asa ca mi-am facut programarile dupa orele de scoala imediat, fug la spital si apoi acasa.

  In clinica de dermatologie, la intrare, gasesti un semn mare si un bidon mic. "Dezinfectati-va mainile, va rugam frumos, sarumana, multumim". Ca sa nu te duci tu cu labele jegoase si sa le pui pe acolo diverse. Care cum intra, ia cu sparcaieci si merge mai departe un metru mai incolo la doamna draguta de la receptie. Care mai are nitel si te pupa de bucurie ca ai venit. Nu stie cine esti si de ce ai venit dar in tara asta doamnele proptite in usi-secretariate-joburi-cu-clientul asa sunt. Ma, radea cucoana la mine de am zis ca ma si pupa. I-am zis de ce am venit, m-a intrebat daca am mai fost ca nu ma stia dupa moaca. Nu, acu' e prima data. 

  Pai zice, uite, cand vii intri acolo in camera aia, in stanga e o masa cu o carioca. In dreapta o tabla. Intri acolo si iti scrii numele pe tabla, apoi vii acilea si stai jos. Gata bre, ma duc. Ma duc, ma intorc, ma asez. Aveam programarea la 3.40. Ma dusesem mai devreme. La 3.38 a iesit o tanti si m-a strigat. M-a introdus inauntru, intr-o sala cu mai multe aparate d-astea care mi-au adus aminte de filmele alea SF de prin anii 90.... Cocoon ceva :)))) A inceput sa-mi povesteasca, sa imi puna intrebari, sa-mi explice ce o sa fie si cum. Azi era testul initial, sa vada daca am reactii dubioase. M-au bagat imbracata pana la gat, mi-au pus vizor si ochelari si mi-au dezgolit doar o bucata de spate pe care sa testeze. 

  Ce e frumos e ca cu ochelarii aia nu mai vezi practic nimic. Deci cand te duci acolo la tratament o sa te dezbraci in curu' gol si o sa iti pui aia la ochi dupa care cred ca o sa te cam impiedici asa in aceasta situatie super amuzanta. Ba ca te urci in bidon, ba ca te dai jos, era sa ma dau cu nasu' de usa la iesire :))))) Bidonu' zici ca e d-ala de te duce inapoi pe nava-mama, rotund si cu neoane de jur imprejur. Babaiatule cand l-a pornit m-am simtit ca la rotisor, ca na, eram cu plovar pe gat. 15 secunde. Da' sincer si in curu' gol cre' ca o sa ma patrund pana la os. Mai tre' niste unt cu usturoi peste ca sa fie gata!

  Timpul de expunere se creste progresiv pana la un cinci minute total, asa a zis femeia draguta care mi s-a si prezentat cu numele mic da' sa mor daca am retinut, eram prea emotionata. Deci m-am suit, falc 15 secunde, m-am dat jos si-am plecat acasa. Hai pa, ne vedem miercuri. Deci cum, asa? Fara coada? Fara stat pe la usi? Fara nimeni in sala de asteptare ca toata lumea vine, intra si iese? Fara nervi si mirosuri dubioase? Am fugit la autobuz care tocmai tragea in statie, m-am aburcat si in vreo 20 de minute am ajuns acasa de s-a mirat fi-mea toata... ii zisesem ca na, o sa dureze, stiu eu cat, pana mea... zic oi veni pe la 5-6, stiu eu... :))))))

  Asa ca asta va fi viata mea in urmatoarea perioada. Nu sunati. Ies eu din cand in cand din bidon si va mai zic una alta :)

O dimineață de vineri

  Era o dimineata ca oricare alta, asteptam sa il vad prima data pe anul asta pe baietelul la care merg in scoala aia. Saptamana trecuta era inca in vacanta in Romania, contrar legilor Angliei. Ca deh, asa fac majoritatea romanilor de aici. I-au scos mai devreme in iulie, i-au bagat mai tarziu in septembrie, pe sistemul "ma doare la pula de ce zice statul in care traiesc acum". Amenda? Si ce daca? Am 60 de lire la indemana, nu ma costa asa mult. Cand s-or pomeni ca vin serviciile sociale sa le ia copiii pentru absenteism o sa fie ultragiati. Asta asa ca o mica introducere in lectia de azi despre scoala minunata la care am fost.

  La scoala asta, la care imi e urat sa ajung pentru ca e cea mai departe de mine, am vazut eu anul trecut o productie actoriceasco-dansato-cantato a celor din anul 6, numiti aici "leavers", aia care pleaca din primara in scolile secundare care nu-s amestecate cu primarele. Cei care plecau anul trecut au facut un spectacol gandit si scris de ei, a fost o ora in care am plans mult cu mucii in batista si eu barem aveam motive puternice (ma intelegeti ca deh, comparam ca idioata cu Romania) dar sa le vedeti pe profele britanice ce mai lacrimau cot la cot cu mine! A fost ceva de vis, n-am cuvinte sa va explic cat de tare m-a emotionat. 

  Azi, tot acolo, au chemat compania de teatru "Magic of theatre", ca era vineri, ca au prins un slot care era liber din scurt si iaca la 9 si 15 dimineata, pe cand sa incepem lectiile, ne-am dus in sala de mese unde ne astepta... teatrul. Panourile de decor erau deja ridicate, luminile speciale aprinse, sala era in intuneric. Frate, suntem la scoala? Toti cei 400 de elevi au intrat cuminti in linie si s-au asezat pe jos (ah, ce oroare, o sa ma scuipe indata romanasii cum ca o sa moara copilasii din cauza asta, va zic, am patit-o!) gata de spectacol. Care spectacol a inceput la FIX 9 si 15 minute! FIX! Patru sute de oameni mici si niste zeci de adulti au putut sa fie asezati la locul lor inainte de ora de incepere cu ceva minute. 

  Apoi a urmat o ora magica pentru mine. Mi-am dorit sa fiu actor de cand ma stiu. Cand eram mica, distractia mea de sambata era sa cer cativa lei de la mama si sa ma duc singura la teatrul de papusi. Plecam si eram ataaaat de fericita sa fiu acolo, sa vad toate detaliile, incat dupa ani si ani mi-am dorit sa fiu actor... am renuntat sa dau la teatru in clasa a 11a pentru ca am realizat ca in tara aia corupta mie imi trebuie meditatii de niste sume enorme ca sa pot sa intru acolo. M-am dus in alt loc, am putut sa imi fac ambitia de a intra la facultate fara pregatire pe bani. Am refuzat coruptia. In Anglia nu face nimeni "pregatire" ca sa intre la facultate :) Teatrul pentru mine este magie. Stiu ce e ala, am urmat multi ani cursuri de teatru la "Palatul Pionierilor" cand eram mica, am avut spectacole cu ei, am facut apoi si prin liceu niste chestii. Stiu ce e aia sa fii pe o scena, sa mori gatuit de spaima, sa iti invingi absolut toate fricile si sa deschizi gura sa spui...

  Asta era intr-o tara care acum 30 de ani era lipsita de orice comunicare in public. Cam pe atunci incepeam eu cursurile de teatru cu o "wannabe actrita", o tanti urata, proasta si ne-reusita in ale teatrului care esuase ca "profesoara" la cercul de la Palat. Asta ca sa discutam despre "profesorii" Romaniei... lasa, mai bine nu discutam. Singurul ei atu era ca stia sa injure asa ca am invatat multe de la ea! Fuma ca un sharpe cu noi langa ea, avea o voce dogita, gene excesiv de rimelate, sprancene desenate din creion pentru ca idioata si le smulesese de tot... Parul ii era cum altfel decat blond platinat! Era simpatica rau per ansamblu, era ca o caricatura de femeie, atunci am inteles eu cat de prost poti sa arati cand te straduiesti prea tare sa arati bine :) Ma fascina "doamna Toni", asa i se spunea.

  Revenind din trecut in ziua de azi. Azi am petrecut o ora de teatru pentru copii, ora care m-a dat pe spate. Asta dupa ce mi-au dat lacrimile de trei ori de bucuria actului actoricesc. Sa va explic. 4 oameni, doar 4 oameni, au pus in scena intr-o sala de mese... "Oliver Twist". Cu decoruri care clar incapeau intr-o dubita mica dar care erau atat de bine gandite si erau pictate de ziceai ca esti acolo. Multe imagini incredibile, care cu ajutorul luminilor si uneori al fumului, te faceau sa lesini de bucurie. Cea cu Tower Bridge noaptea, cu luminile potrivite, m-a dat pe spate!!! Cu cel putin 30 de personaje diferite imbracate diferit! Doua fete si doi baieti au facut zeci de personaje fiecare cu hainele lui, in spatele unor panouri mobile, astea de erau ele super frumos pictate.

  Au jucat? Ooooh, DA!!! Pe toate vocile, alea corecte nu alea schieunate, trase de par. Au cantat la modul opera? DA!!! Ca o nota amuzanta pentru asa zisa productie zurleasca din Romania (absolut sinistra), aici se canta live la microfon, nu dublat de banda cum facura aia la Sinaia cand i-am vazut io cu fi-mea pe cand era ea cu doar cativa ani mai mica si cand au intarziat 30 de minute atunci cand erau 8 grade afara si noi asteptam ca boii, o jumate de Sinaia si inca multi turisti in plus! De mi-a zis fi-mea: "mami, astia au intarziat, tzipa, si eu vreau sa mergem de aici!" :)))

  Oamenii astia 4 au dus o ora de spectacol doar ei, manevrand perfect decoruri, schimband hainele in 10 secunde, lasandu-ma pe mine masca, ceea ce sincer nu e usor de facut in ale teatrului. Am aplaudat, chiuit si lacrimat, timp de o ora am fost in lumea lui Oliver Twist, lume nu prea usor de dus in carca de o trupa de actori. Nu e ca si cand ar fi o poveste vesela. Au reusit sa o faca si vesela si dramatica si inspaimantatoare, si muzicala si tooootal amuzanta, ca deh, asa sunt britanicii. M-am bucurat ca un copil.

  Si in ora aia am fost si platita sa fac asta! :)))) 

  

  

  

38 viteza garduri

  Azi, de ziua mea de baba ce sunt, am avut nu doua ci trei scoli de vizitat. Evident ca tziganul cu care trebuia sa ma intalnesc la prima n-a venit, si cand zic tzigan ma refer la cetatean de nationalitate romana si etnie rroma. Mare si rotund, nu stia prea multa romana, dupa ce am stat ca idioata intr-un hol de scoala o ora, a venit. A venit sa ne spuna ca el nu vrea scoala aia.

  Mbine, plec la urmatoarea, unde aveam eu treaba. Ma duc acolo, desenez monstrii si Batmani cu niste indivizi de 5 ani, plec la aialalata. Pe drum mananc un senvis. M-a plouat de doua ori, m-a insorit de sapte ori, m-au urat niste multi oameni dragi mie. Mi s-a imbolnavit copila fix azi, m-au sunat de la scoala de mi-au facut genunchii piftie de spaima... o raceala. 

  Ajunsa acasa am vorbit la telefon cu oamenii mei cei mai dragi , pe rand, niste ore bune, ma doare urechea :)) Va multumesc tuturor pentru mesajele primite si vi le intorc inzecit. 

                                       Azi, intre niste scoli

Mici bucurii

  Ziua de azi mi-a adus o bucurie in plus. Carole, fosta mea sefa, doamna cu care m-am ras pe la scoala Marei circa un an si jumatate, mi-a dat azi un mesaj scurt dar cuprinzator... "zi-mi si mie adresa ta ca sa pot sa vin marti pe la tine spre seara, sa-ti aduc alea de ziua ta"... "your birthday bits"... acest "bits" total britanic pe care l-am invatat cu stupoare acum doi ani... "bits and bobs", chestiile, lucrurile, maruntisurile. 

  Ziua mea e miercuri si ea stie cand e. N-am mai vazut-o din aprilie si mor de dorul ei, ne tot trimitem sms-uri in sus si in jos, femeia clar m-a indragit. Si eu stiu cand e ziua ei si i-am luat cadouri in cele doua ocazii in care am fost acolo. Nu ma asteptam la asta. Chiar nu ma asteptam. Ma asteptam la un sms, stiu sigur ca stie cand e ziua mea, mi-a luat cadou si anul trecut, dar cand pleci dintr-un loc si na, e un loc plin cu bastinasi d-astia britanici, nu te gandesti ca o sa ti se intample asta. Se pare ca sunt o tipa destul de simpatica :)))))

  Mi-a placut mult gestul asta, felul in care s-a invitat la mine acasa fara sa ma intrebe sau sa ii fie rusine. Rusinea aia romaneasca gen aoleu, cum adica sa ii zic unuia "bah, vezi ca vin de ziua ta sa-ti aduc ceva"... Noooo, tre' sa asteptam invitatie speciala, suntem niste regi, ceva. Deci femeia m-a anuntat ca vine, nici nu si-a pus problema ca as avea vreo treaba sau ca nu mi-as dori sa vina. Si asta mi se pare minunat. Deschiderea asta catre oamenii pe care ii indragesti. Naturaletea. Firescul. 

  A fost un gest mai cald si mai apropiat decat mi-au oferit multi oameni pe care ii cunosc de mult si cu care vorbesc aceeasi limba natala. Asa ca marti o astept pe la mine. Cu ceai. Si prajituri! Va trebui sa ma intrebuintez sa fac niste prajituri :) Ceaiul nu merge fara biscuiti, va zic, englezii sunt absolut setati pe ceai cu biscuiti :) Si pe zambete. 

Coperți pentru caiete. De ce?

  De ce Romania face copertariada in fiecare septembrie? In primul meu an de scoala, prin cretacic, tin minte cum m-am dus cu mama la ceva magazin sa cumpere "pentru scoala". Este una dintre cele mai puternice amintiri din copilaria mea, una care ma bantuie si azi, imi era atat de frica de ce urma sa se intample, toti adultii ma amenintau ca "gata, acum O SA MERGI LA SCOALA", ca si cand viata mea s-ar fi terminat. Magazinul era mare si plin de lume, am stat mult la coada si mama a dat niste bani pe o tona de chestii de neinteles pentru mine.

  Lumea ma impingea, se pare ca nu erau destule coperti sa se ajunga la toata lumea, sau ceva, aer prea mult nu era in libraria cu tavan inalt, un soare urias batea prin ferestrele enorme. Coperti pentru caiete. Ok, intelegeam de ce imi trebuie caiete, creion, stilou. Nu intelegeam ce-s alea coperti si la ce ne trebuie. Acasa, mi-a explicat mama ca a luat doar cateva pentru ca erau "nesimtit de scumpe" asa ca deja am stiut ca am ajuns in alta epoca, mama nu injura, ma uitam la ea cu ochii beliti si tot nu pricepeam. Dupa ce mi-a aratat ce facem cu ele, si anume stricam frumusetea de "dizaintz" (daca nu stiti filmuletul cu emigrantul in SUA, imi pare rau, cautati-l!) de caiete romanesti comuniste. De ce? De ce, am intrebat eu uimita? Daca el, caietul, asa e facut... de ce facem asta? 

  Asa trebuie, asa vrea tovarasa. A mai mormait ea ceva printre dinti despre tovarasi si comunisti dar cum n-am prins exact, n-as vrea sa reproduc. Apoi, pe restul de caiete mi-a zis "o sa ii aratam lu' tovarasa cum se invelesc caietele cu hartie daca tine neaparat, e mai ieftin". Si s-a apucat femeia sa-mi infese toate caietele si cartile cu hartie alba. Pentru ca, vezi matale, ele caietele, se pare ca in Romania trebuie imbracate. Motivul, va jur, imi e necunoscut si in ziua de azi cand aud ca si in acest septembrie din epoca asta, parintii dau fuga la magazin sa dea niste milioane pe diverse acareturi pentru copilul scolar, printre care si copertile! 

  Acuma, ca niste tovarase cretinoide din Romania inca mai cer asta, nu ma mira. Ce ma mira este ca parintii se duc sa faca asta! Mi se pare absolut hilar, jur! Ce sa fac ma? Sa iau coperti? Pentru ce, mah? A, pentru caiete? Pai care caiete, coaie, alea desenate cu personaje de desene animate, eventual si de marca, alea pe care am dat cat pe juma' de mertzan? Pai cum sa o acopar, coaie pe printzesa aia, vrei sa se sufoce acolo? Si Winnie ala galbenu? Si pe ala sa-l invelesc? Pai de ce? Copilul a vrut caiet CU ALA, nu cu coperta :))))

  Adica serios, care e faza? Uite, oamenii astia englezesti reusesc sa traiasca de niste mii de ani (pe bune, la astia scolile s-au inventat pe cand romanasii verzi se scurmau cu coceanu' de porumb in cur) prin scoli fara nici o coperta pentru caiet. Bai, va zic, sunt niste barbari, folosesc caietele... goale. Dezbracate! In curu' gol! Eu nu stiu cum pot sa faca o asemenea magarie sinistra, cum pot copilasii astia sa scrie fara coperti. Daca, doamne-fereste isi varsa cana de cafea pe caiet, nu se uda? Poate cine stie, o sa si stranute, viata e grea si complicata si are multe aspecte, ca sa citez un mare film... cum sa lasi caietu' asa belit, supus intemperiilor?

  Pe de alta parte, daca e sa ne pese de murdarie, englezii interzic orice stilou cu cerneala in scoala primara! Mama, daca ii afla tantiile tovarase invatatoare, cre' ca iese cu scandal... cum adica? Fara stilou? Pai cum discutaram, nene, mai devreme, nu ne era frica de pete? De murdarie? De.... bomba atomica? Ce e mai bomba decat un stilou plin pe mana unui copil de 7 ani care e inconjurat de o satra de copii de 7 ani? Serios, acu... S-a dus si fi-mea mandra la scoala cu "stilou' meu, mami" in primul an aici, saraca profa cica a belit niste ochi cat cepele, a luat-o cu "frezoane", s-a ingalbenit nitel la moaca la ideea de cerneala peste tot si i l-a pus frumos in ghiozdan cu indicatia "nu umblam cu asa ceva aici" :)))))) 

  Da, se poate asta, copiii scriu cu creionul de cand invata sa scrie, la 4-5 ani la YR (pregatitoarea), acolo au creioane speciale, mult mai mari, mai groase si triunghiulare in sectiune, pentru ca micutii sa poata sa isi coordoneze mai bine apucatura ca sa zic asa. Ii ajuta foarte mult sa scrie mai frumos si mai repede. Apoi, dupa anul 1 merg cu creionul pana cand profesorul constata ca pot scrie ok si atunci li se inmnaneaza ceremonios un "writing pen" care este un soi de pix special pentru scris, lasa o urma ca cerneala si are un varf foarte subtire ca o carioca. Varful este rugos, opune rezistenta pe hartie, mult mai multa rezistenta decat un stilou, in felul asta copiii pot sa isi continue scrisul frumos (sau urat, aici nu ii cearta nimeni pentru asta) cu ceva ce seamana a pix. La diverse activitati scriu cu pixul, nu sunt obligati sa foloseasca acel soi de unealta speciala. 

  Coperti? Nu, nu exista nene coperti. Exista caiete care vin de undeva din neant, nu stiu de unde dar daca ma mai lasati cativa ani s-ar putea sa ajung si pe firul achizitiilor :)))) In scoala exista absolut tot ce trebuie de la pixuri la caiete si orice altceva. Caietele sunt de mai multe feluri si sunt de forme si culori diferite. Asa ca stii intotdeauna ce soi de caiet e ala cand il vezi. Cele de mate sunt galbene, cele de scris sunt maro, cele de nu stiu ce sunt albastre. Copilul primeste cate caiete vrea pe masura ce le umple sau poate le pierde sau poate se distrug cumva. Copilul nu primeste indicatia "zi lu' ma-ta sa ia coperti ca te ia mama dracu". 

  Dupa coperti vin alea: hartie creponata, hartie glasata! Bai nene... sunteti cu capul? Cumparati 40 de familii cate un set, nu? In fiecare an, in fiecare nenorocit de an, cate un set. Asta in conditiile in care un set i-ar ajunge pentru 4 ani si i-ar si ramane! Stiu, asa am vazut ca se poarta. Fratica, cata hartie toaca aia la O ORA de lucru manual, daca se face si aia, pe saptamana? Serios, eu am impresia ca undeva pe lumea asta exista niste case de invatatoare tapetate cu nenorocita aia de hartie creponata. Cand a fost Mara la pregatitoare radeam cu doamna de atunci ca avea un dulap plin! Bai nene, un sifonier d-ala, era hartie ramasa din anii anteriori, sa-si faca muzeu, nu alta. Si, de ce ne-ati cerut, doamna, alta? Pai eu? Asa vrea doamna directoare, asa e LISTA! Doamna Naie era cu tot umorul la ea, ma lua deoparte si imi arata aberatiile, simtea ca are cu cine sa discute... Sunt altele care n-au. Nu le duce. Cer coperti si hartii exact cum fac bolnavii aia de Tourette... cum se face septembrie cum incep involuntar sa urle dupa coperti, hartii, lipici, draci, laci.

  Asa, si daca nu iau coperti? Ce? N-am luat, cata vreme am fost in Romania, aia 2 ani de scoala. Nu am luat. Mi s-a zis sa iau si nu am luat, am intrebat DE CE! Nu mi s-a raspuns in mod satisfacator, pentru mine "asa trebuie" nu e un raspuns, asa ca am plecat zambind mai departe iar copilul a putut sa scrie foarte bine si fara coperti. Ceea ce va doresc si voua!