Obosită și încântată

  Ma simt extrem de obosita. Parca niciodata in istoria mea de om n-am fost atat de obosita. Nici cand aveam copil mic de tot. Ieri cand am ajuns la scoala a fost un accident, asistenta clasei Marei a cazut in clasa. Rau. Femeie de 50 de ani s-a repezit si s-a impiedicat si a aterizat cu botul pe podea. S-a ranit destul cat sa sperie lumea in jur.

  Le-am gasit adunate in baie-vestiar cand am ajuns. Mi-au rasunat in ureche vorbele directoarei specialista in urgente... "acum e adrenalina, cand o sa treaca, o sa simti ca te dor multe chestii". Asa si eu. Ma simt obosita fizic si psihic dupa cel mai lung si mai complicat an al vietii mele. De acum inainte anii mei se vor numara din 29 iulie cand am aterizat aici :)))) Asta e reflexul. Mai e putin si se face un an care a fost atat de plin de emotii, de frici, de intrebari si de dileme, de noutati si de invatat... si de multe boli pentru mine... incat acum, cand m-a parasit adrenalina... as dormi. 

  Din octombrie pana in ianuarie am fost bolnava de viroze respiratorii. Nu stiu cate, dupa a 4a am incetat sa numar... Abia intrasem in scoala intr-o tara noua, cu alti virusi. M-am imbolnavit de fiecare in parte. La modul sinistru. In februarie am facut greseala sa iau niste medicamente prescrise de medicul de aici si m-am umplut de psoriazis asa cum n-am avut niciodata in 5 ani de cand il am. Ceva incredibil, am facut niste eforturi supra-umane sa scap. Dupa jumatatea lui aprilie a venit alergia care a tinut pana pe 6 iunie. Cand brusc, asa cum venise, a plecat. M-am trezit, peste noapte, om normal, respirator.

  Dar nu dormisem 2 luni. Asa ca acum sunt absolut lesinata, ma culc si visez in engleza, ma enervez ca e engleza si ma trezesc :))) Saptamana asta Andrei are evaluare si desi progreseaza bine, e clar ca omul are niste iesiri ale lui care nu pot fi stapanite de nimeni asa ca s-ar putea sa faca o surpriza neplacuta. Vineri a fost implicat intr-un incident violent, mereu face d-astea... n-am cum sa il educ eu daca ma-sa n-a facut-o. Am ajuns sa ma ingrijorez mai mult de el decat de fi-mea pe care o stiu ca nu face dude :)))) Si mai avem o luna de scoala inca, aici vacanta de vara vine abia dupa 20 iulie :)

  Asta ar fi la capitolul "oboseala". La capitolul incantare maxima este faptul ca dragele noastre Gabi, cea mai buna prietena a mea, si Bia, cea mai buna prietena a Marei... sosesc luni seara. Deja trepidam! O sa fie o mega distractie pe noi, mai ales ca si-a luat si Marius concediu o saptamana ca sa fie prin preajma pentru ca eu si Mara ne vom tot fatzai la si de la scoala, noi n-avem vacanta deocamdata asa ca cineva tre' sa fie cu fetele noastre in lipsa. Mara mai are putin si lesina de bucurie, asta e clar!

  Capitolul doi din incantare este planificarea vacantei pe care am pritocit-o de multe saptamani, ca ce sa faci cand ai nas infundat si nu dormi noaptea deloc decat sa cauti destinatii de vacanta. Sudul Frantei scrie pe noi la final de august. Am planuit in detaliu mersul cu masina, opriri pe drum la dus, stat acolo, oprit la intors in doua locuri al doilea fiind Parisul unde este colega mea de banca din liceu pe care n-am mai vazut-o deeeeee douaj' de ani si care este unul dintre cele mai luminoase personaje din copilaria mea... Mara vrea sa vada turnul ala neaparat asa ca ne vom opri la intoarcere si la Paris. O sa fie frumos de tot, Mara e supra-incantata ca va vedea "si Franta, mami!"... pentru ca are o lista destul de frumoasa de tari in care am dus-o pana acum. Asa ca, Franta! Mai putin daca voteaza astia "iesire" din UE si ni se inchid granitele :))))

   Cam atat pe aici, acum ma duc sa ma culc ca e deja 7 seara si ma simt obosita :))))))

Scurt training despre metoda colaborativa de rezolvare a problemelor elevilor

  Azi ni s-a spus ca trebuie sa participam la "o sedinta". Nu stiam despre ce e, am presupus ca e cea obisnuita a staff-ului. Cand colo... o ora de training despre "Behavior management policy" asa cum e ea inteleasa de scoala in care lucram. Fiecare scoala are libertatea sa-si compuna propriile politici de functionare. Unele sunt impuse de lege (cele legate de siguranta copiilor, sanatate si altele asemenea), altele sunt viziunea managerului scolii si a echipei lui. In acest caz a Inclusion Manager-ei. Tipa asta e foarte desteapta pe langa ca e foarte placuta ca om. Are studii in stiinte ale educatiei legate de nevoile copiilor cu dizabilitati.

  Ne-a vorbit azi o ora ca unor colegi sau prieteni apropiati, ne-a dat exemple concrete, a fost incredibil de coerenta si de misto. Erau acolo de la directoarea adjuncta la cateva profesoare, teacher assistente si personal de la pranz. A avut prezentarea pe ecran dar ne-a dat si formatul scris. Fac un sumar cu extrase din prezentare si explicatii ale mele pe alocuri.

  Ni l-a prezentat pe domnul Ross Greene de la Departamentul de Psihiatrie a Universitatii de Medicina Harvard si cateva dintre cartile si teoriile create de el despre felul in care copiii pot fi ajutati sa capete skill-urile necesare evolutiei in scoala si in viata din afara scolii. El a elaborat "Collaborative Problem Solving" (CPL), o metoda de a lucra cu copiii care au greutati in a se adapta mediului scolar si cerintelor acestora. Pe scurt: sa-l faci pe omul mic sa-ti spuna el singur ce are si de ce se poarta "ciudat" sau violent. Si sa-l indrumi catre gasirea unei solutii pentru rezolvarea comportamentului nedorit. Solutie care trebuie sa vina mai degraba de la el decat de la tine, adultul.

  Desigur, toti avem asta in intuitie. Sau ma rog, unii dintre noi. Dar o ai in intuitie cand e copilul tau. Eu mereu incerc sa aflu de la Mara ce anume o enerveaza cand are oarece iesiri, se enerveaza sau se frustreaza brusc din motive care la prima vedere sunt absurde dar care intotdeauna dedesubt au altceva, au o explicatie care pentru ea e logica (chiar daca taxu crede ca-s "rasfaturi", ma lupt si cu el sa inteleaga ca nu-s, ca omuleatza are o problema la ea in cap si nu stie sa o explice in momentul ala). Asta pentru ca stiu exact ce sa intreb si cand, o cunosc mai bine decat pe mine, o stiu si dupa cum respira. Insa la scoala sunt 360 de copii care nu-s ai mei si n-am cum sa ii invat pe toti pe dinafara. Desigur, o mica parte din ei i-am invatat tare repede: aia care au comportamente dubioase, ala de s-a suit pe gard sa fuga din scoala, aia care umbla asta iarna in sosete prin iarba uda si nu mai vroia sa intre in clasa, ala mic de-i trozneste pe toti cu fiecare ocazie... mna, pe astia ii inveti dupa moaca dar nu stii cam ce sa faci cu ei. Nu stii ce merge si ce nu la fiecare, habar n-ai! Asa ca scoala te trainuieste ca sa intelegi cum sa faci in general cu ei. Si cum sa ii ajuti si pe cei care nu-s asa "deosebiti" ci-s doar pusi in situatii care ii depasesc. Mereu am zis ca pusul copilului in colectivitati cand e atat de mic (4 ani au cei de la Reception si sunt zile in care va jur ca se bat intre ei ca chiorii... sau incearca, ca nu-i las) nu-l ajuta prea mult, el nu are inca aceste skilluri de a trai in comunitati mari si de a-i accepta pe ceilalti. Asa ca trebuie sa le invete, sa si le antreneze zilnic cu ajutorul nostru si in final sa ajunga un copil fericit, echilibrat si cu rezultate ok in scoala. 

 "Factors that make a difference

Environmental protective factors:

- Having an adult in their life who believes in them as a worthwhile person (aici ne-a explicat ca, in scoala, de cele mai multe ori nu e profesorul pentru ca ala e cel care cere cel mai mult de la ei, asa ca de multe ori copiii se ataseaza de o un asistent sau una din doamnele de la pranz, si asa este, am si eu cativa clienti care ma cauta zilnic doar ca sa...stam de vorba :))))

- A sense of belonging to the community

- High expectations alongside the support to achieve - being encouraged to do your best in all situations (sa nu pui stacheta nici prea sus dar suficient de sus incat toti sa poata ajunge iar cei care nu pot, sa fie ajutati)

 Personal protective factors:

- Problem solving skills

- Social and emotional skills/emotional literacy skills (adica sa poti fi capabil sa-ti spui cu glas tare emotiile, sa explici ce simti si ce gandesti in loc sa urli sau sa-i dai un pumn altuia)

- Positive thinking skills

 Resiliency studies, in fact, offer evidence of what educators have long suspected and hoped: more than any institution except the family, schools can provide the environment and conditions that foster resiliency in today's youth and tomorrow's adults - Henderson and Milstein 1996. Research identifies the most significant factor in the environment and conditions school can provide in order to foster resilience is nurturing relationships between school staff and students.

  Demonstrating belief in a pupil as a worthwhile person by:

- building raport, smiling and welcoming students

- have frequent positive interactions

- modelling courtesy and respect

- showing and interest in and actively listening to students

 Developing a sense of inclusion and belonging by:

- providing opportunities for everyone to participate (deci nu ii punem sa raspunda doar pe aia care-s olimpici, da? :))))

- valuing all students opinions without having to agree with them

- celebrating a wide range of acheivements (nu numai cand stie la matematica, da? :))))

- providing experiences which guarantee succes for everyone, however small, not setting the bar so high that students fail but high enough so they are challenged. (aici ni s-au explicat exemple inclusiv cu dizabilitati fizice)

 Demonstrating high expectations alongside the support to achieve by:

- encourage students to do their best in all situations

- supporting students to recognize their progress and praise the effort they have put in to achieve this

- using the power of "YET": "you have not achieved that YET"

-solving problems collaborative with students.

  The Succes Cycle: Small Steps of Succes - Succes Shared and Celebrated - Experience of succes - Positive Attitude - Improved self Image.

  The Failure Cycle: Limited range of skills - Situation requiring skills - Atempt to get needs met with limited succes and frequent failure - Increasingly negative self image - Reduced confidence to try out new skills to solve problems.

  Apoi ni s-a explicat cum devine cu Metoda Colaborativa. Sunt de la sine intelese trei planuri. Planul A, cel in care te rastesti la copil si ii spui sa faca ce vrei tu acum, ca asa zici tu. Planul C in care ii dai pur si simplu ce vrea si-i zici ca nu vroiai sa-i dai dar ii dai ca situatia sa nu escaladeze. Nu inseamna ca "faci ca el", inseamna ca alte lucruri sunt mai importante in momentul ala, gen siguranta copilului si altele. Si... maretul plan B in care tre' sa aflii ce naiba vrea copilul si sa-l indrumi catre o solutie pe care el singur sa o formuleze. Si ni s-a mai spus ca majoritatea scolilor au pretentia ca intotdeauna sa fie aplicat planul B numai ca... uluitor dar... planul B nu merge mereu si nu merge cu oricine. Evident. Asa ca, scoala noastra a ajuns la acceptarea faptului ca uneori trebuie sa-i dai cu planul A din start si ca la unii merge perfect treaba asta. Exact la fel cum unora tre' sa le dai planul C pentru ca uneori pur si simplu nu poti sa-l tot agiti pe ala degeaba, ca o sa faca si mai urat decat face deja. Asa ca te retragi, ca ulterior, cand e mai linistit, sa revii cu morala pe capu' lui :)))

  Cu alte cuvinte intr-o lume ideala ar merge cu vorba buna si intelegerea dar... cum nu traim intr-o lume ideala, trebuie sa stim cu care ce plan merge. Si ei fix asta fac, le-am urmarit pe tipele astea specialiste cum se duc dupa cate unul pe care-l apuca saritul peste gard si cu diverse metode, in diverse momente... il conving. Pasii metodei colaborative sunt urmatorii:

 Step 1. Empathy

- This is when you gather information so as to clarify the students concern or perspective on the unsolved problem

- Goal is to get the student talking to obtain the best possible understanding of the problem

- Important to start with a neutral statement: I've noticed... What's up? Tell me more about... I am wondering what is going on?

- Be willing to be patient - allow for silence time if needed

  Aici Wendy ne-a povestit din experienta ei, inclusiv cum l-a intrebat pe unul care vroia sa sara pe un geam intr-o zi, de 64 de ori "What's up?" pana cand i-a raspuns ce-l impingea sa vrea sa plece din scoala tocmai pe geam :))))

 Step 2. Define the problem

- Here, the teacher communicates their concerns or perspective on the unsolved problem

- Generaly adult concerns fall into 3 categories: safety, leargning or the behavior is affecting one's self or others

- Simple statements to use: My concern is.... The hing is....

  Step 3. The invitation

- Student and teacher brainstorm solutions to address both concerns

- Must let the student know you want both concerns addressed

- The step involves restating the two concerns so as to summarize the problem to be solved

- "I wonder if there is a way...."

-Then give the student the first opportunity to generate a solution: "Do you have any ideas?"

 Philosophy behind CPS theory: If children could do well they would do well. If a kid had the skills to exhibit adaptative behavior he wouldn't be exhibiting challenging behavior. There is a spectrum of things that human beings do when life's demands exceed their capacity to respond adaptatively: some cry, sulk, whine or withdraw, some swear, scream, others have the skills to hold it together. Some don't. Adica noi trebuie sa ii invatam in scoala aceste skilluri, sa repetam mereu pana cand ei invata sa raspunda in mod adecvat unei multitudini de cerinte ale scolii sau vietii in societate. 

  La final ne-a oferit un citat din Sue Roffey:

"Teachers often underestimate how important they can be in the lives of their students. In a thousand small interactions that convey warmth, welcoming and consistency they can provide the psychological input that lifts someone out of a major risk zone". 

  Cam asa e in anul 2016 intr-o tara civilizata. 

  

  

Testari de final de an

  Mara termina acum anul 4 in Anglia. Nu e chiar ca si clasa a4a in Romania. Aici anii se numara mai devreme decat acolo. La 4 ani copiii merg la Reception Class, urmata de anul 1-2-3. Conform varstei la circa 8 ani intri in anul 4. Scoala primara duce elevii pana la anul 6 inclusiv. Urmeaza scoala secundara cu alti 6. La fiecare final de an se dau testari dar testari nationale se dau doar in anii 1, 2 si 6, cel din primul an fiind de "phonics" adica felul in care copilul poate sa pronunte cuvintele. In anii 2 si 6 se dau testari nationale care insa nu au o "relevanta" directa asupra elevului, adica nu se intampla nimic daca scorul lui e jos. Nu-l mananca nimeni. Testele au ca scop statistica nationala, adica oamenii vor sa stie "cat stiu copiii nostri si unde putem imbunatati sistemul?"

  Deci sa zicem ca ar fi terminat clasa a doua in Romania daca ramaneam acolo. Ce obtinea ea? Ea adica omul ala mic de 9 ani, cu ce iesea din clasa a doua? Cu ce "cunostinte" pleca ea mai departe? Anul trecut cand a terminat clasa 1 vroia sa dea foc cartilor dupa care zilnic a facut cate 2-3 ore de teme acasa. Nu le-a dat foc. A venit aici si a invatat o alta limba si materiile predate. Aici materiile nu-s separate, este un cumul de cunostinte intersectate. Sunt doua ramuri mari "Numeracy" si "Literacy" si pe langa ele Stiintele, Artele, Sportul. Stiintele gen fizica cu 4 cutii pline cu magneti de toate formele si marimile. Biologia cu plantat de plante vii, mers in padure si urmarit gazele. Hranit gainile scolii si alte chestii la fel de "dubioase". 

  Istoria cu epoca de piatra, cu Marele Incendiu al Londrei... literatura cu Harry Potter citit in clasa. Geografia cu viata in Africa a diferitelor triburi. Toate facute ca distractie si joaca, nimic "predat". Povesti, imagini, filme, cantece, desene, culori, magie. Pentru matematica au resurse nenumarate care sa ajute copilul sa inteleaga cifrele, proportiile, fractiile, inmultirea. Au resurse materiale in fiecare clasa si au si metode. Deasemenea, au ceva extrem de important: zambetul profesoarei de cate ori gresesc. Brate intinse de cate ori au nevoie. Luat in brate cand au nevoie. Si da, si "morala" atunci cand e nevoie de ea. Pe cel mai bland ton din lume sunt invatati sa fie oameni buni. 

  Azi cand am ajuns in clasa li se dadea "testarea" la Literacy. O parte din testare, aici testarile nu-s ore in sir ci facute pe bucati in mai multe zile. Li s-a dat un text despre "conditii meteo extreme", un text inteligibil, simplu, clar si plin de informatii extraordinar de utile despre meteorologie si geografie. Li s-a mai oferit si un tabel cu fiecare element meteo explicat pe larg. Si au avut de raspuns la 14 intrebari din text. Unele mai simple, altele putin mai complicate dar nimic care sa ii depaseasca. La unele dintre ele trebuiau sa gaseasca si sa copieze exact propozitii din text.

  Au lucrat in liniste si foarte relaxati. Pentru ca nu exista nici o consecinta negativa asupra elevului a scorului de la teste. Iar scorul nu este comunicat elevului. Elevul nu stie ca a facut 5 din 14. Sau 2. Sau 14. Parintii primesc acasa anual un raport cu un scor total, un nivel la care copilul se afla per ansamblu. In rest, copiii sunt lasati sa isi traiasca scoala fara "note". Da, li se spune mereu ce au gresit si unde, sunt indrumati mereu, fiecare dintre ei, in urma acestor teste. Pentru ca profesorul nu le corecteaza mecanic, pune nota si trece mai departe. Nu, profesorul afla CE anume stie ACEL om mic. Si unde trebuie sa mai insiste la fiecare dintre ei. Pe ea asta o intereseaza! Si ii are in mana doar un an, la anul ei trec la alt profesor si acel profesor ii va cunoaste pe fiecare in parte si ii va ajuta pe fiecare. De aceea toti din scoala se cunosc intre ei. Fiecare profesor ajunge sa-i cunoasca pe toti elevii de la Reception pana la anul 6! Profesorii discuta intre ei, se sfatuiesc si se informeaza unul pe altul despre fiecare elev in parte. Profesorii sunt o echipa nu o sleahta de nepasatori care se mananca de cur si se barfesc unul pe altul ca la concurs.

  Azi am cautat in teancul cu teste pe cel al Marei. Am inceput sa rad in hohote iar profesoara m-a intrebat de ce rad, a scris ceva aiurea, sau ce? I-am spus ca rad pentru ca nu m-as fi asteptat niciodata ca la o cerinta cu "gaseste si copiaza textul" fi-mea, micul robot adus din sistemul comunist de invatamant sa faca o ditamai polologhia de nu stiu cate fraze cu CE A INTELES EA si cu CUVINTELE EI despre ideile din text :))))))))))))))))))))))))))))))) Pentru ca aici a fost antrenata tocmai intru gandirea PROPRIE, analitica, a unui text... Iata! La testare s-a lansat micuta in aprige descrieri literare ale fenomenelor meteo. Pentru ca ea de multe luni scrie povesti asa cum au invatat-o ei la scoala, face texte literare complexe. 

  Am ras impreuna cu profa si cu asistenta si le-am zis "e vina voastra, i-ati zis mereu sa zica cu vorbele ei, cine v-a pus?" Nu mai stie copilul sa fie robot si sa "copieze din text" ceva :)))))))) Au ras si ele cu placere si au fost, inca odata, uimite de Mara. Si eu am fost. Ma uimeste copilul asta in fiecare zi! De aia s-a adaptat usor si cu placere la o lume si o viata total straine. Pentru ca a fost invatata ca aici "e voie" sa spunem ce gandim la scoala. Si cu glas tare, si in scris. De fapt.... e voie sa gandim la scoala. Si ce poate fi mai placut decat sa fii lasat sa gandesti cu capul si cu sufletul tau?

10 luni

  Cu oarece intarziere din cauza de vacanta "half term" (saptamana asta avem vacanta de jumatate de trimestru, aici se face invatamant cu gandul la cat pot copiii nu la cat vor ministri) si alergie bulversanta care jur ca m-a pus la pamant mai ceva ca un tanc rusesc... mi-am adus aminte ca au trecut zece luni. Pe 29 iulie 2015 aterizam, eu si Mara, in tara unde iarba nu apune niciodata.

  Mai e putin si se face un an. Nu stiu cand a trecut. Stiu doar ca azi am mers la Posta sa pun un plic. Si ca mi s-a oferit un pahar cu apa deoarece eram transpirata si doamna m-a vazut agitata. Cred ca din reflex am transpirat, doar cu gandul ca merg la Posta! Mai stiu ca azi mi s-a pescuit o cireasa din punga luata de la magazinul de legume-fructe. Domnul vanzator a vazut ca era stricata si a luat-o. Mi-a adus alta la schimb. Si si-a cerut scuze. In timpul asta eu ma uitam dupa camerele ascunse...

 Mai stiu ca suntem in vacanta. Si toti copiii de la scoala sunt pe strada si mai ales tipa cand ma vad si pe mine pe strada :))) Cu chiote, cu fluturat din maini si cu un "helllllooooouuu" miorlait aruncat printre buze. Ba unii dintre ei vin si ma iau in brate direct, pe strada, la Tesco, in parc sau unde ma prind :)))) Dupa care ii aud spunand mamelor "this lady works at school". Si ma gandesc, din nou, ca nu e adevarat... Serios? La 10 luni dupa aterizare lucrez intr-o scoala din Anglia de aproape 7 luni? 

  Mara e fericita. Din toate punctele de vedere. Cel culinar imi vine in minte azi pentru ca a cerut din nou mancare indiana. Cand nu cere chinezeasca. Cand nu cere greceasca. Cand nu cere italiana. Pe multe le stia din viata anterioara, indiana a descoperit-o aici. Si ii place enorm. Ca sa nu mai zic de chinezeasca care e viata ei la ora actuala :))) Si de japoneza ca nici taiteii aia cu supa nu i-ar da deoparte deloc! Micuta iubeste haleala exotica, ce sa mai...

Fericire dupa mult alergat

  Cam asta facem noi dupa 10 luni in Anglia. Marius a implinit deja un an din aprilie. Ne simtim bine, suntem acasa. Abia acum suntem acasa. Ceea ce va dorim si voua. 

  

Ora de religie varianta englezeasca

Disclaimer d-ala: acest post contine opinii personale. Cui nu-i convin e poftit sa treaca mai departe.

  Sunt aici pe blog marturiile luptei mele cu ora de religie din Romania. Pe care am refuzat-o cu mare indarjire. Pentru ca noi suntem atei. Practicam religia biologiei si a evolutionismului. Consideram cu mare ardoare ca omul a evoluat dintr-o ramura a unui soi de maimute. Cand am ajuns aici stiam ca Anglia e un stat religios. Adica au religie a statului, nu sunt un stat secular. Asa ca religia e parte din scolile de stat. Insa nu e parte obligatorie, asta e diferenta. Desi este un stat care are la baze Biserica, Anglia nu ti-o indeasa pe gat. 

  Cand am intrat prima data intr-o clasa la ore, era prin octombrie anul trecut, la voluntariat. Era ora de religie. Li se preda Iudaismul. Au zilnic "Assembly" la prima ora, adunarea tuturor copiilor si profesorilor si discutarea unor principii crestine. Sa nu minti, sa ajuti, sa una, sa alta. Il cam ocolesc pe Iisus, singura data cand n-au putut sa-l ocoleasca a fost de Paste cand era cam greu sa zica ca ar fi inviat altu' :))))) 

  Eu i-am povestit Marei despre religiile lumii, despre fiecare "dumnezeu", despre zonele de pe pamant unde a "rasarit" ca prin minune cate un alt "dumnezeu" care se cheama altfel. Si despre pre-crestinism care contine cam toti dumnezeii planetei ca nah, despre aia e vorba de fapt. Cand am mers la Stonhenge a fost o ocazie in plus sa afle despre ce credeau oamenii acum multe mii de ani... ca despre asta e vorba pana la urma. Despre misticism. Despre frica ca nu o sa mai rasara soarele a doua zi. Despre teama de moarte.

  Ieri cand am ajuns la clasa se auzea un cantec perfect similar cu cel cantat de moscheea din Mangalia la ora chemarii la rugaciune. Pentru o secunda am crezut ca am luat-o razna si nu mai inteleg ce aud. Ca apoi sa intru in clasa si sa constat ca e ora de religie. In care li se explica despre Islam. E suficient sa va zic ca eu stiam mult mai multe despre Islam decat stia profesoara :)))) Ideea e sa le prezinte toate religiile. Toti dumnezeii cu toate "cerintele" lor. Pentru ca acum se apropie Ramadanul si pentru ca in scoala sunt destui copii care vor povesti ca mami si tati sunt lesinati de foame si de sete. Poveste adevarata! Asa descriau azi copiii chestiunea cu pricina...

  Asa descriu copiii tampeniile parintilor. Probabil ca cei musulmani spun cu oroare ca astia crestinii fug dupa oua la Paste sau ceva. Cand i-am zis colegei musulmane din Bangladesh ca ortodocsii au interdictie mai multe luni pe an la toate alimentele provenite din animale si la sex era sa-i crape ochelarii, jur! :))))) Li s-a pus un filmulet cu "Cele 99 de nume ale lui Dumnezeu" din religia Islamica. Evit sa-i zic pe nume pentru ca apoi motoarele de cautare o sa imi aduca o suma de oameni care incearca sa ma converteasca sau sa ma injure. :)))

  Ei bine, din cele 100 de nume caci deh, al o sutalea il stim cu totii... mai bine de 5 erau violente si indicau catre umilirea celor care nu "asculta". Daaaar, profesoara a trecut repede-repede si cu o mare gratie de ele :))))))).  M-am gandit o secunda la "religia pacii" dar totusi cinci la suta e cam aiurea. Apoi m-am gandit la Inchizitie si mi-a trecut. Si apoi m-am gandit cu mare duiosie la biserica ortodoxa romana de an 2016. Si la orele de religie romanesti. Ce naiba sa mai zici...

   Si m-am gandit in clipa aia "ce mare bullshit, ce suta la suta cacat sunt toate". Umilinta si pedeapsa. Castig pentru cei de sus. Din alta lume, din alta viata, aia mortii, aia care nu mai sunt.... Niciodata aia care traiesc ACUM! Aia de acum nu trebuie sa fie fericiti! Niciodata! Interzis la fericire! Vor fi in viata urmatoare! Daaaaaca vor fi tare cuminti! Si nu vor face prostii! Daca nu, ii ia dracu'! Mara era foarte plictisita azi dar se straduia acolo sa indeplineasca taskurile. Am intrebat-o daca cumva nu a inteles despre ce vorbea doamna acolo cand am ajuns eu. Mi-a zis ca da, a inteles, ca ea stie astea si ca mai ales cum de nu mananca musulmanii PORC si de ce n-a zis nimeni asta................ ii era foameeeeeee ca era ora pranzului. Si ei ii place porcul! Si mancarea. Si apa!

  Si da, exista copii care sunt pusi sa tina postul de o luna cel fara de mancare si apa in majoritatea zilei. La 11 ani. Sa stea la scoala in caldura, sa faca ora de sport in soare, fara APA. Evident, profesorii trebuie sa aibe grija de ei, sa-i protejeze ei daca parintii lor ii abuzeaza in felul asta. Si nimeni nu striga "abuz", nimeni nu le ia copiii. Eu i-as lua din familiile care-i tin nemancati si nebauti de la rasarit ora 5 la apus ora 9 in acest iunie. Serios! Si i-as lua si pe cei care-s pusi sa posteasca, sa treaca "pe sub masa" si sa se "spovedeasca" la ortodocsi. Serios! E absurd! Adica daca eu mi-as tine copilul nemancat si nebaut o zi intreaga s-ar considera abuz, nu? E un copil, e in crestere, cum sa-l tii nemancat sau cum sa nu ii dai proteine si lactate?

  Dar astea-s intrebari ale mele personale. Asa cum ma intreb zilnic cum pot ortodocsii sa le spuna copiilor ca daca nu-s cuminti ii omoara Dumnezeu sau ceva. Si ala tot un abuz e. De ce oare cred oamenii mari ca in numele dumnezeului LOR, pe care copiii nu l-au ales, au voie sa le faca asta? Si de ce legea, care nu te lasa sa-l bati si sa-l torturezi, te lasa sa-i faci asta? Sa mor ca nu pricep! Unele lucruri sunt foarte ciudate pentru mine. Asa-s eu. 

Scoala, sedinte, emotii

  E tarziu acum si sincer nu mai stiu daca am detaliat cealalta sedinta cu parintele de aici. Sunt doua pe an la distanta de 6 luni, cam asa, tin minte vag ca era toamna data trecuta. Tin minte ca am plans de fericire. Tin minte ca azi incepeam sa lacrimez si am zis direct, "stii, acum eu o sa plang!"... Kaileigh a zis "poate vrei sa plang si eu!"... si am ras amandoua.

  Kaileigh e invatatoarea Marei. Ne perimitem nume mici pentru ca suntem colege, din momentul in care am devenit colega ei ne-am strigat pe nume. Profesor se cheama aici. Aici trebuie sa faci o facultate ca sa predai scoala primara, liceul "pedagogic" nu e suficient. Nici vreo scoala de meserii. Faci o facultate ca sa devii profesor. Nu exista alta "scurtatura". Inveti, faci practica si apoi predai. In aceasta ordine. Nu, nu poti sa predai daca nu ai facultatea facuta. 

  Ea e foarte tanara dar are copii ai ei acasa. Este extrem de empatica, a putut sa comunice cu Mara chiar si cand nu vorbeau aceeasi limba. Si acum cand eu vorbesc in romana si explic ceva mamei lui Andrei... ea da din cap si reactioneaza perfect pe limba romana, prinde cuvintele similare si pricepe ce zic inainte sa-i traduc. Ea este prima profesoara a Marei in sistemul britanic. La anul va avea pe altcineva tocmai in ideea ca aici oamenii zic "sa invatam copiii cu oameni noi, cu stiluri de predare diferite, sa amestecam totul ca toata scoala sa fie un tot, o familie". Asta este conceptul. Aici o sa introduc o paranteza mare:

  (De aia azi cand am ajuns in scoala am fost strigata sa intru in cabinetul directoarei...sa fiu informata ca a murit doamna X, colega lor. A fost Teacher Assistant la clasa Marei niste luni, era si profesoara de muzica... si avea si cancer. Se vedea pe ea, eu am pregatit-o pe Mara care-mi zicea ca doamna aia nu e vesela, i-am zis ca ea e asa pentru ca cred ca viata ei nu e prea buna, ca ea e bolnava, era semi-cheala, schelet, avea aspect de om bolnav de cancer. I-am zis Marei in septembrie asta, a uitat. Azi a iesit de la ore transfigurata.

  Li s-a spus copiilor inainte de iesirea de la ore, in cadru organizat, ca doamna X a murit. Mie imi spusese directoarea la pranz, le vazusem pe celelalte prietene ale ei inlacrimate, le-am zis la toate ca-mi pare rau pentru pierderea lor. Se simtea ca-s o familie. Ca se cunosteau de atatia ani, cum a zis Tina azi... "de cand noi am facut scoala asta", si asa e, scoala are 60 de ani iar ele sunt aici de 30 unele dintre ele :) Scoala ne-a dat doua mesaje text azi, unul cu pierderea suferita si inca unul cu "daca aveti nevoie de suport in plus apelati la noi". Directoarea si directoarea adjuncta au stat azi afara la ora iesirii copiilor de la scoala pentru a incuraja copiii si familiile. Multi copii plangeau.

  Mara a iesit de la ore foarte trista, m-am speriat ca ii e rau. Am intrebat-o ce a patit si mi-a zis ca "mami, nu stii? a murit o doamna!". Zic, stiu, dar tu stii cine era? (ea a avut-o la clasa dar nu mai stia dupa nume!)... mi-a zis "nu mai stiu dar eu am plans, mami, am plans pentru ca m-am gandit la Colea! m-am gandit la el si cand l-am vazut ultima data si la desenele lui! si mi-a venit sa plang!".

  Colea este unchiul meu. Stra-unchiul adica sotul surorii bunicii mele. Este un om pe care eu l-am iubit mult si pe care Mara l-a indragit. El a murit acum 1 an si 3 luni. Si cum ea m-a vazut pe mine ca-l plang si ca-l vorbesc si ca traiesc un fel de doliu... acum a rezonat cu asta, si-a adus aminte de omul asta al ei, al nostru, mi-a descris desenele lui si ce facea el la 2 Mai. Ar trebui sa fie trist, asa si este. Dar dincolo de asta m-am bucurat ca ea a putut sa relationeze, sa isi traiasca pierderea asta, sa inteleaga ca doamna aia a murit si ca uite, cum mi-a spus ulterior, ea este doamna care ii invata sa cante. Pentru ca era specialista in muzica.)

  Dupa toate astea am ramas la scoala pentru sedinta "cu parintele" pentru ca aici asa e, e doar cu parintele aluia nu si cu ceilalti parinti. Sedinta se petrece asa: ti se da acasa o scrisoare in care esti informat ca in zilele de luni si marti intre orele 3.30 si 6 se tine sedinta. Sa iti alegi sloturi orare, ai mai multe. Bifezi pe scrisoare, o dai inapoi la scoala si primesti inapoi ora la care sa te prezinti. Te prezinti. Esti dus catre "tava copilului" adica sertarul lui cu caiete si lucruri facute de el in acea perioada. Ti se dau la studiat si apoi intri la discutie cu profesorul. Tu si cu el. Si daca preferi cu copilul, nu este interzis ba din contra. 

  Azi Mara a ramas afara pentru ca era agatata de niste acareturi din curte, alerga pe pajiste si se distra. Data trecuta a fost cu mine la discutie. Azi ma gandeam ca o sa aud ceva ce trebuie "imbunatatit" ca na, eu sunt romanca, am sechele grave in cap... caut nenorocirile, nu se poate sa fie bine. La prima a fost bine pentru ca era noiembrie, Mara abia venise, n-avea cum sa fie cum au zis ei! :))) Da, am sechele comuniste. Sunt atat de inradacinate in creierul meu incat astept sa mi se critice copilul, astept sa ceva rau... astept! Undeva inconstient astept asta desi o vad zilnic, acum sunt cu ea in clasa o ora pe zi... eu tot astept intrebarea aia a maica-mii cand eu luam 9: "de ce n-ai luat zece?"

  Mara exceleaza. Este dincolo de orice grafic pe care il au ei despre elevii straini :)))) Are scor de "as expected" pentru anul 4 in care este, in conditiile in care ea cand a inceput anul 4 nu stia engleza  si nu studiase tabla inmultirii care aici se face din anul 2 si se face pana la 12x12  :)))) Este unde ar trebui sa fie toti elevii de anul 4 din UK. Inclusiv la scriere in limba lor. Iar eu stiam asta dar cumva tot asteptam ceva "rau", asteptam sa mi se zica ceva nu e bine. Iar femeia din fata mea imi explica ca probabil la anul Mara o sa fie la scor de "peste nivel" din moment ce acum a fost asa. Si imi povestea cum se uita ei toti la ea si-si amintesc cum in septembrie vorbeau cu ea prin intermediul Google Translate, la calculator :))))))))

  Si ea si Jackie, asistenta clasei, doamna cu care am mers mereu la inot, sunt indragostite de Mara. O urmaresc, o iubesc, o ajuta si o admira cum doar un om civilizat o poate face. Azi am stat inca o ora si jumtate la scoala. I-am dus Marei fructe la iesire, a mancat un pic si apoi s-a dus "pe teren, mami". Si s-a jucat, a alergat si, din nou, n-a mai vrut acasa! "Sedinta cu parintii", na!

Doar ea in curtea scolii

Soarele meu

La cauciucuri

  

  

Unghiuri si perspective

   Azi am fost la o sala uriasa plina cu trambuline. Au tzopait fetele noastre pana le-a iesit limba de un cot. La un moment dat un domn la vreo 30 si ceva de ani si-a rupt piciorul cu trosc. Adica a sarit sa faca el niste jmecherii, chestie despre care fusese informat cu filme explicative cum ca nu e ok... si la aterizare am auzit in ditamai hala si harmalaia de oameni si de muzica un TROSC distinct.

   Cand s-a ridicat, piciorul domniei sale, era indoit din genunchi la 90 de grade. Asta n-ar fi o problema daca directia de indoire nu era una total gresita :)))))))))))) Deci i se indoise genunchiul in unghi de 90 spre stanga. Cand l-a vazut s-a schimbat la moaca, la fel si angajatii Flip Out de pe langa. L-au lasat picat in bureti, i-au spus ca nu au voie sa-l mute si au chemat ambulanta (chestie care mie mi-a placut mult, in Romania cred ca se gaseau 3-4 crestini care sa-l zmulga de acolo imediat!). Au inchis zona si au asteptat cuminti sosirea ambulantei.

   Moment in care, in capu' meu de mama, s-a petrecut urmatoarea discutie:

Eu: ete si-asta ce-a troznit! UAAAAU ce unghi are? Care e anatomia de fapt? O avea proteza la picior? A, n-are, e al lui! WOOWWW!

Eu MAMA: fah, tampito, daca era fi-ta?

Eu: nu era fi-mea ca ea e desteapta, uite, de unde s-a aruncat tartanu' asta ea n-a avut curaj... iar ea a urmarit filmul de instructie cu mare atentie, stia ca nu are VOIE sa se arunce in cap!

Eu MAMA: idioato, daca era fi-ta? Ce fel de parinte esti tu de aduci copilul in asa loc groaznic de periculos? Uite, Mihaela e galbena la fatza, sta sa lesine si ea nici macar nu i-a vazul aluia piciorul!

Eu: nu era fi-mea! era un nene care credea ca are coaiele mai mari decat regulile, cred ca mamica lui nu l-a invatat ce trebuie... Mihaela e moale, apropo, mai bine te uiti la ea si-i dai niste apa ca s-a cam albastrit!

Eu MAMA: esti o tampita! iti dai seama ce-ti facea Marius daca aduceai copilul acasa cu unghiurile gresite?

Eu: Marius cred ca ar vrea si el la tzopaiaca. Noroc ca burta nu-i permite sa se accidenteze, o sa aplaneze tot!

Eu MAMA: esti o tampita! cum sa aduci copilul AICI? Si Ambulanta aia undeeeee eeeeeeeeeeeeeeeee????

Eu: ai dracu' rabdare, stii ca spitalul de langa e supra aglomerat, tartanu' asta nu moare de la picior rupt, altii mor, e chestie de prioritati!

Eu MAMA: ti-am mai zis, esti tampita! Ia vezi, unde e fi-ta? Vezi, are toate unghiurile corecte?

  Am plecat de acolo convinsa fiind ca voi reveni. Sala este una foarte misto, securitatea este asigurata de oameni multi care stau cu ochii pe toata lumea, unii dintre ei sunt "semafoare" pentru saritul in piscina asta unde si-a rupt nenea piciorul. O piscina plina cu niste cuburi de burete, sari in ea de pe o alta trambulina. Am observat azi zeci de chestii facute pentru bunastarea fizica a cientilor, pentru protejarea de orice. Trebuia doar sa le iei in seama cum ar veni! Foaaaarte misto! Mi-a lasat gura apa, va jur. Dar da, cand i-am auzit aluia facand trosc piciorul... m-am gandit la toate cele de mai sus. Pe de alta parte si daca sari in cap de pe o bicicleta s-ar putea sa patesti acelasi lucru ba chiar mai rau. 

  Sareau azi acolo oameni intre 2 si 70 de ani. Serios, era o doamna despre care as fi putut sa cred ca se imprastie in neant daca pica in cur. Tzopaia si incerca sa se dea si peste cap! La fel un nene sarit bine de 60 care a nimerit niste flic-flacuri d-alea de cred ca s-a speriat si el ca dupa aia nu mai avea curaj sa se lanseze de pe margine in bazin :))))) Da, asa e cand stai sus la balcon si comentezi! Da' data viitoare ma duc si ma dau de-a rostogolu' precis! Ce apa in gura mi-a venit azi vazandu-i pe astia toti cum sareaaaaaaaaaaaaauuuuu!!!!!!!!

  Mara si Iulia au fost in extaz azi, dupa o ora acolo erau lesinate, Mara a urcat scara din casa in 4 labe, a mancat ca un lup si apoi a facut o mare baie fierbinte ca sa-si gaseasca muschii de la picioare :))))) 

zbor

MI-E FOAME!!!

M-am intalnit cu un copac

  Ne-am dat intalnire in fiecare zi, povestea de iubire s-a infiintat imediat. Nu, nu ne-am pupat, sunt femeie maritata... Cu toate astea el, iubitul meu copac... mi-a provocat o criza alergica. Niciodata n-am fost alergica la nimic. Pai ce alergie sa fac eu la Ploiesti unde pe o raza de 2km patrati nu aveam nici un copac si nici o iarba? Doar beton. 

  Dupa atatea nopti nedormite, dar citite, as putea sa va zic ca 1 din 5 locuitori din UK e alergic. Sunt 60 de milioane deci multicei. Pentru ca polen, ei ii zic "hay fever" dar nu are treaba cu fanul ci cu multe zeci de polenuri alergene atunci cand ai o tzara plina-plina de copaci, pasuni si plante. Speranta mea e 1. sa nu mor acum sufocata si 2. sa nu mai fie si in anul urmator, adica sa fie asta prima mea intalnire cu copacul si de aia sa ma fi rasculat asa la nas. Nas care nu mai primeste oxigen. 

  Deloc. Ai inflorit, batu-te-ar vina! Polenizezi, fir-ai iubit sa fii! De cand am venit in tara asta merg cu limba scoasa de un cot pe strada de dragoste de copaci, iarba si plante. Da, da, fix magariile alea care te rup la nas, fir-ar ele colorate si udate sa fie!

  Azi am lipsit de la munca. Pentru prima data din octombrie pana acum, iar in octombrie mi-a inceput o viroza care a durat "decat" 2 luni si jumatate. Tot din cauza de schimbat de mediu. Mna, m-am dus moarta-coapta la scoala. Bre, azi m-am cerut piua. La 7 si un sfert imi cautam toata limba engleza din capul fizic cat sa las un mesaj pe robot. Cu ma-scuzati-da-io-mor! Avem dreptul la o multitudine de zile de boala pe an dar eu am fost soldatelul de plumb pana acum... si cu febra m-am carat la scoala. Ei bine, aseara, cu ochii umflati si nasul si mai umflat... am decis ca nu.

  Azi a ajuns si aparatul de purificat aerul pe care, acum doua nopti, pe cand n-am dormit de la ora 2 la ora 8, l-am comandat cu frenezie. Sa-mi scoata polenul iubitului de prin casa. Sa poci sa dorm barem. Ca il vad pe asta mare din fata cum da din frunze si deja imi vine sa imi iau masca d-aia de gaze de pompieri si sa umblu cu ea pe moaca.

  Istoria noastra a inceput de prin martie. Dar cum se tot supra-plasa pe raceli am zis ca oleleeeei ale dracu' ce raceli au astia de nu mai intra aerul prin nas nici cu dalta. Azi asa, maine asa... s-a facut aprilie. Buba mare. Si frunze in pomi nu erau deci tind sa cred ca de la iarba. Care iarba nu plecase, ca aici nu moare niciodata, doar ca acum incepea sa polenizeze. V-am zis ca sunt treaza de niste nopti si am citit, si la cat imi e nasul de infundat la ora cand va scriu presimt ca la noapte o sa mai aflu multe! :)))

  Asadar... am luat multe chestii, am inghitit, am luat aparat, am stat acasa, tre' sa ies din momentul asta acut si apoi sunt sigura ca e gata. Da ma, lasa, stiu ca alergia e boala cronica, eu mai am si psoriazisul asa ca nu-mi permit sa fac inca una cronica pentru ca asta ar insemna sa ma sinucid si ar fi pacat. Aleg sa cred ca daca ies din criza asta, gata, eu si iubitul meu copac o sa fim bine. Pana la urma e ca in orice casnicie, cu suisuri si coborasuri in care il iubim pe ala de langa mereu, doar ca uneori ne vine sa-i dam cu securea :))))))))))

37. El

  Pentru ca si-a dorit un tort de jumari.

 Pentru ca viseaza la ziua cand ii voi face un tort de sarmale. Pentru ca nu intelege de ce viata e uneori nedreapta si se supara ca un copil din cauza asta. Pentru ca de cand a ajuns aici vrea sa ii mute aici pe toti oamenii de care ii place. Pentru ca ne-a adus aici. Pentru ca acum un an el era aici singur de ziua lui iar mie mi s-a rupt sufletul.

  Pentru ca aseara a facut-o pe Mara sa rada de era sa pice de pe scaun. Pentru ca sta in zilele libere sa dea cu aspiratorul pe toate scarile din casa fiindca stie ca mi-e prea greu. Pentru ca a cumparat un cadou surpriza pentru unul dintre prietenii nostri din Romania doar pentru ca era foarte amuzant. Pentru ca rade cu lacrimi la filmulete in care oamenii cad foarte rau.

  Pentru ca se scoala in zilele libere sa o duca pe Mara la scoala. Pentru ca nu vrea sa arunce nici un tricou oricat de vechi ar fi. Pentru ca le aduce pe Gabi si Bia la noi in vizita iar Mara e in al noualea cer. Pentru ca a stat aseara sa-i puna fi-sa fundita si urechi.

  La multi ani, iubitule!

Ce cred englezii despre romani?

  Ne intreaba lumea mereu. Evident ca ne intrebam si noi mereu daca nu cumva deranjam. Suntem musafiri in aceasta tara, musafiri pe termen nelimitat. Dar adevarul e ca nu ne putem intreba ce cred ei despre noi, romanii. Pentru ca noi toti nu suntem la fel. Si nici ei toti nu-s la fel. 

  Azi am fost in discutii multe cu diferite "cadre didactice" despre copilul roman care mi-a fost dat in grija.  Iar eu, romanca... trebuie sa le explic unor oameni fabulos de buni si de profesionisti intr-ale invatamantului, ca doamna care trebuia sa il ajute cu traducerea asta i-a mintit cam doi ani. Ca ea a spus niste lucruri despre copilul ala iar acele lucruri nu-s adevarate. Stiu, ar trebui sa-mi crape obrazul de rusine pentru ca-s romanca, nu? Bai, sincer nu prea! Eu nu ma identific cu aceasta natiune care dilueaza dezinfectantii din spitalul unde eu acum 9 ani, 1 luna si 9 zile am nascut un pui de om viu. Si am nascut-o vie in ciuda faptului ca niste asistente au gresit atat de rau incat eu si Mara puteam sa murim. 

  Insa oamenii astia de aici au o mare calitate: ei se uita si vad ce poti tu sa faci mai degraba decat ce poti tu sa zici ca ai putea face. Cumva imi retraiesc o copilarie pierduta, simt ca am acum mai multe mame care ma lauda zilnic, ma apreciaza si mai au putin sa ma aplaude pe mine, micul pui de roman care abia-abia nimeresc sa vorbesc bine cu ei pentru ca da, cum le-am zis de atatea ori, eu ma grabesc sa-mi zic gandurile atat de tare incat niciodata pe gura nu iese engleza care e toata in cap la locul ei. Dar cand ele ma vad turuindu-i lui Andrei cu 5454 de cuvinte pe minut si il vad pe el, care oricum reactioneaza greu de tot, ca zambeste si interactioneaza si acum cere carti pe care sa le citeasca... maaaaaa, parca mai mult m-ar lua si m-ar pupa!

  Azi, zi de inot. Cu o alta colega care nu ma cunostea prea bine dar care de la o vreme trage catre mine ca musca la miere. Tipa asta era si la cantina cand am inceput eu pe 19 octombrie 2015. O cheama Sally, e frumoasa si simpatica. Doar ca nu pricepeam atunci NIMIC din ce-mi spunea. La modul nimic. Dar e bine ca barem nici ea nu pricepe ce-i zic eu de multe ori. Si nici ce-i zic copiii, chestie care ma face sa cred ca nu-s eu aia eronata :))) Intre timp eu mi-am ascutit bine urechea si i-am invatat dulcele grai portsmouthean. Ei bine, azi, intr-un soare orbitor pe cand asteptam sa iasa inculpatii aia din piscina, femeia m-a luat iar la intrebari. Despre mine, despre noi, despre cine suntem noi asa... Si i-am povestit cu cea mai mare sinceritate despre doamna Puie care mi-a traumatizat copilul, despre scolile din Romania, despre comunism, despre coruptia care ne-a diluat si mintzile nu numai sapunurile.

  Femeia era atat de absorbita de discutie incat a fost total dezamagita ca trebuie sa plecam inapoi cu copiii. Mi-a zis ca i se pare extraordinar ca noi am ales sa ne salvam copilul in felul asta si ca ei, englezii, nu au nici o idee despre cum traiesc alti oameni, despre cat ar putea sa fie de greu si ca "uite, vezi, oamenii zic ca de ce vin aici alti oameni, dar noi de fapt nu intelegem ca alti oameni nu au norocul sa traiasca ca noi". Bingo, fata! Hai ca te-ai prins!

  Cealalta doamna cu care am interactionat tot din cauza de inot, ca nu degeaba imi rup eu picioarele atata ci ca sa cunosc oameni de aici, este Teacher Assistant la clasa Marei. O doamna de 51 de ani cu o pofta de viata, o bucurie si o inteligenta nativa in ea de nu-ti vine a crede. Ei bine, doamna asta, dupa niste saptamani in care a interactionat cu mine mi-a zis ca s-a dus intr-o miercuri seara (joi urma sa ne intalnim la inot) si a cautat pe harta lumii Romania. Pentru ca a vrut sa vada unde e exact. Si ii era rusine ca nu stia. Si era ferm convinsa ca Romania fusese parte din blocul sovietic si ca de aia nu stia ea... Am facut-o de rusine in fata clasei de elevi de 8 ani, le-am zis la toti ca nu, Romania nu a fost parte din URSS :))))

  Copiii? Toti copiii care ma intalnesc stiu acum ca-s romanca si ma intreaba cuvinte sau expresii in romana. Ba una chiar s-a rastit la mine saptamana trecuta ca "noi vrem sa invataaaaaaaaam" pe cand eu incercam sa fac lectii cu Andrei iar ele ma intrebau ba pe mine ba pe Mara cum se zice cutare si cutare in romana! :)))) Limbile straine sunt si vor fi intotdeauna exotice. Tineti minte asta! 

  Domnul asistent cu care am interactionat tot la inot este si profesor de sport. Deoarece mi-a povestit cum el nu stia ce mama dracu' sa se faca cand era tanar si s-a dus intai la facultatea cu sporturi si apoi la teaching si apoi s-a sucit ca la teaching era prea multa munca si s-a facut asistent :)))) El nu prea interactiona cu mine pentru ca cred ca l-am speriat pe la inceputuri cand am vorbit la telefon in romana de fata cu el si se cacase tot cand m-a vazut cum turui. Ulterior cand n-aveam ce face si eram doar noi si o fatuca practicanta, s-a dat omu' la vorbe. Si cand m-a auzit ca am studii superioare si ca nu-s chiar de la coada vacii (aici conteaza enorm daca ai studii universitare) ia sa-l vezi pe nenea ce a inceput si el sa discute una-alta. Hopa! Si cand m-a auzit ca-l iau la mistouri, gata, situatia s-a clasat. 

  Doamna profesoara de sport a Marei nu stia cine sunt luni si luni de zile. Ma vedea la cancelarie, imi zambea politicos, ma saluta (aici asta e in sangele tuturor). Eu mi-am facut curaj mult timp cum sa o abordez si sa ii multumesc pentru faptul ca ea, si doar ea, a putut sa lucreze cu Mara in fiecare zi gimnastica incat Marei i s-a ameliorat o durere de spate pe care o are de la 6 ani cand a cazut pe un scaun la gradinita si ceva i s-a intamplat cu coloana. De atunci a ramas cu o durere intr-un loc, durere ameliorata de femeia asta care 6 ore pe zi tzopaie impreuna cu toate clasele din scoala. Ii invata sporturi. Intr-o zi, mi-am facut curaj pentru ca s-a asezat langa mine in cancelarie, si i-am zis repede ca "eu sunt mama Marei si ca vreau sa-ti multumesc din suflet pentru ca...." si i-am zis tot, i-am zis cum corpul Marei s-a tonifiat fantastic, cum are muschii la brate definiti ca un atlet.... Pai femeii i-au dat lacrimile de unde eu o incadrasem sub eticheta "e cam rece". Mi-a multumit enorm pentru ce i-am zis si a zis ca uite, asa simt si eu ca tot efortul meu nu e degeaba. De atunci chiuie de cate ori ma vede.

  Despre sefa mea Carole, doamna de 61 de ani, am mai povestit. Acum ma iubeste de o mie de ori mai mult pentru ca saptamana trecuta a lipsit din cauza de boala. Si cand s-a intors, subalterna si prietena ei de-o viata Sue, i-a zis ca noroc ca m-a avut pe mine acolo, ca noi doua am tinut toata scoala la pranz. E, da, asa mai zic si io descriere :)))) Sue care multa vreme nu a stiut cine sunt sau ce sunt pe acolo pana cand n-am fost impreuna cu ea la Reception si a vazut ca fac ce trebuie si cand trebuie. Ca deh, nu e chirurgie pe creier, maica! 

 Deci? Ce cred englezii despre romani? Pai e simplu: unii englezi cred despre unii romani pe care i-au cunoscut, ca-s misto. Uite, pe Marius l-au pus pe locul 1 in topul firmei cu cei mai eficienti soferi iar acolo e o chestiune de calculatoare, nu alege englezul ci spune calculatorul de la bordul masinii daca soferul este unul eficient, economic si ecologic sau daca nu... Da' cand englezii l-au vazut cap de lista parca cu alt spor i-au dat buna-ziua prin curte... Ca deh, asa sunt oamenii. 

  Pe Mara nu pot sa va explic cum mi-o descriu oamenii astia din scoala. Si pe ea si pe prietena ei Iulia, un an mai mare. Sunt chemate maine, le-au dat un job, maine vine o alta fetita romanca noua in scoala iar ele trebuie sa se ocupe de ea, sa o ajute sa se integreze. Profesorul de la anul 6 (Mara e anul 4) le-a cautat zilele trecute si le-a rugat sa-l ajute cu asta. Este un tinerel pe care daca il vezi zici ca are 15 ani. Si circa mai mic ca mine de inaltime care io am 1.64. Ei bine, nu pot sa povestesc cum vorbeste el cu semi-adolescentii de anul 6 si cum toti il iubesc. 

  Iar noi ne bucuram de bucuria lor. Sally azi cand ne-am despartit mi-a zis "a fost asa o discutie interesanta, mai vreau sa mai discutam, vreau sa iesim in oras impreuna si sa-mi mai spui!" M-am bucurat. Nu-i putin lucru sa te simti acceptat in felul asta. Da, joia e o zi buna pentru mine, mi-am zis. Apoi mi-am adus aminte ca m-am nascut intr-o joi. 

Despre o pajiste cu carti

  In general viata e doar o suma de imagini puternice. La asta se reduce totul. Toate amintirile, senzatiile, trairile majore... toate sunt ca niste tablouri pictate puternic, cu tuse groase, in culori tipatoare. Pe alea ti le vei aminti. Alea vor ramane cu tine multi, multi ani mai tarziu.

  Si cand te muti din prima casa in a doua, si cand te muti dintr-un oras in altul, si cand schimbi tara. Raman imagini. Zile, franturi, mirosuri care te vor umple probabil de nostalgie. Asta daca ti-ai dorit si ai iubit tara in care ai aterizat. Altfel presupun ca e urat si negru, nu vreau sa ma gandesc la asta. Cand schimbi o tara urata si nasoala (nu la peisaje ma refer) pe una civilizata si luminoasa (din nou, nu la nori ma refer) ramai multa vreme cu imagini pe care ti le aduni in suflet. La unele lucruri poti avea aparatul foto sau telefonul la indemana. La altele nu. Nu am voie la scoala cu telefonul asupra mea atunci cand sunt acolo in calitate de angajat tocmai din cauza ca el stie sa faca poze. Asa e regula. 

  Azi am regretat mult regula asta. M-a durut sufletul ca n-am putut face o fotografie. Au trecut 2 saptamani de cand lucrez inca o ora in scoala, o ora de cursuri. Am vazut si auzit atat de multe chestii minunate in astea doua saptamani incat ma doare sufletul pentru Andrei si pentru faptul ca el a ramas atat de in urma cu tot ce inseamna scoala. Asta e. I se trage tot de la tara din care vine. I se trage de la o romanca ce lucreaza la EMAS (directia Primariei care se ocupa cu copiii straini) si care l-a etichetat ca fiind "lenes". A decis ea ca el nu vrea. I se mai trage si de la alti parinti romani care nu au reclamat-o pe doamna aceasta pentru ca na, si ei sunt "straini" si le-a fost teama de diverse. Dar in general i se trage de la Romania cu toate mentalitatile ei oribile. 

  Dar am divagat. Fotografia pe care mi-o doream azi era cea cu 4 clase de copii de 7-9 ani care stateau pe o pajiste uriasa si citeau. Curtea scolii v-am mai aratat-o pe aici. E o enormitate de pajiste plus una de teren asfaltat, niste multe mii de metri patrati. Pajistea are pe margine un sir mare de copaci si boscheti de mure in care este format un tunel prin care ei sa se poata duce sa exploreze. Tot pe margine sunt utilaje din lemn pentru catzarat si tot pe acolo doamna directoare a dispus sa se aseze multi busteni de toate formele si marimile. Tot ce au mai taiat de pe acolo formeaza gramezi mari si stabile pe care ei sa se poata sui. 

  Asta fac ei in ora de la pranz. Azi la 11 era ora de clasa. De "Romana" cum ar veni. Literacy. Zeci de elevi mititei erau tolaniti la soare pe iarba ultra verde. Care pe spate, care pe burta, care pe branci, fiecare isi citea cartea personala. Doamnele profesoare idem. Era liniste. Era o fotografie care s-a lipit de inima mea de copil care a citit cu dragoste de carti dar de om care stie ca doar datorita mamei mele am prins dragoste de carti. 

  Scoala n-a contribuit niciodata in sensul asta! Ba din contra, am citit in CIUDA scolii. Am citit pe furis pe sub banca ani de zile in ore stupide si plictisitoare pline de limbaj de lemn comunist. Am citit cu cartea bagata intre copertile manualelor sau ale caietelor. Am citit in ciuda celor care incercau sa ne omoare spiritul. Am citit carti de aventura in ciuda lu' Sadoveanu si a altor raposati care desi or fi scris ei bine au scris prea demult ca sa mai fie atragatori pentru copiii anilor de mai incoace. Ca sa nu mai zic ai anilor astora ca deja ma ia rasul cand ma gandesc la programa de Romana a scolilor romanesti de AZI.  

   Doamna Marei i-a intrebat democratic, cand i-am dus, cati doresc sa stea pe bancute si cati pe iarba (in prealabil fiecare isi alesese o carte pe care o doreste, exista cartile clasei!). S-a votat pe iarba, eeeeeviiiiiideeeent, cu yeeeeeeeeeeeeey si yeeeeeeees si altele. Asa ca am stat pe iarba si am citit. Nu, statul in cur pe iarba nu imi place. Nu mi-a placut niciodata. Acum ca-s batrana si ma dor toate incheieturile nici atat. Niste zeci de minute mai tarziu m-am ridicat de acolo cu mare greutate :)))) Daaaar mi-a placut asaaaaaaaaa de mult ca ei fac asta pentru copiii!

  Azi, pe o pajiste mare din Portsmouth, 100 de oameni mici citeau cu placere. 

Curtea scolii noastre

9 luni in tara care ma iubeste

  Tara asta care ma iubeste. Tara asta imi iubeste copilul cu o putere aproape la fel de mare ca cea cu care mi-l iubesc eu. Sistemul de aici m-a luat in brate. Nu, n-am cerut "benefits", nu traim din "ajutoare" de nici un fel. Marius munceste mult de tot, Mara munceste poate cel mai mult dintre noi pentru ca ea are de dobandit o limba si o cultura. Eu muncesc doar putin. Dar tara asta ne iubeste de 9 luni de cand ne-am dat jos din avionul ala.

  Pe 11 aprilie s-a facut un an de cand Marius a ajuns aici. Pe cand eu cautam scoli, case si vieti pe internet... I-am povestit lucrurile astea colegei Jackie, o doamna de 51 de ani cu care ii duc pe mini-oamenii astia la inot joia. Cand i-am povestit femeii cum am ales eu scoala online si care a fost intreg procesul gandirii mele... i-au dat lacrimile putin, s-a aplecat spre mine si mi-a zis "you're amazing, you know that?"... Are doi copii mari acasa. A putut sa se puna putin in locul meu. Sa-si imagineze.

  In timp cam toate doamnele (si domnii) de la scoala au inceput sa ma intrebe cum am ajuns noi aici, cum am venit si de ce ne-am rupt de familia noastra. Nici unul dintre ei n-a zis "tara". Deloc! Niciunul n-a intrebat de "mancarea" sau ciorba de burta... Toti oamenii astia carora le-a pasat, le-a pasat de familie. Aici asa e. Ei si pe copiii din scoala ii considera familie. Am inceput sa-i inteleg, pe unii din ei ii simt ai mei, mi-e drag de ei, m-am atasat de ei ca de orice pui mic iti iese in cale. 

  Nu, nu mi-am imaginat ca o sa lucrez intr-o scoala. In octombrie cand am aplicat pentru job nu-mi imaginam ca ma vor primi proaspat aterizata dar am zis sa o fac pentru ca mama mereu mi-a zis ca "incercarea moarte n-are". Copiii altora nu-s punctul meu forte. Sau asa credeam. Aici copiii sunt altfel, asta e adevarul dur al vietii. Faptul ca aici copiii sunt educati. Asta e cuvantul. Sunt politicosi din nascare, la 4 ani cand ajung la Reception ei deja sunt pui englezesti educati in marea lor majoritate. Si care nu-s... sunt educati de scoala. Cand un cadru didactic vrea sa-l certe pe un copil aici striga la el "EEEEXCUUUUSEEEEEE MEEEE!" Ala e semnalul! Pana si certatul e cu titlu de scuze politicoase, maica!

   Copiii m-au iubit cu cat le-am impus mai multe limite. Cu cat le-am spus sa se spele pe moaca dupa masa de pranz. Au venit si mi-au spus ca "teacher" i-a laudat ca n-au mai venit inapoi de la masa mizerabili :)))) Nu le-am dat abtibilduri cu "Dinner lady award" decat daca mi-au aratat ca au terminat mancarea (multi vor sa te pacaleasca da' io-s din Romania :)))) ) sau daca au facut ceva exceptional: sa imparta jucariile, sa nu loveasca, sa ajute un coleg, sa fie BUNI asa cum stiu ei ca li se cere in scoala care ii iubeste. 

  Pentru Mara scoala asta a fost tot ce mi-as fi putut dori pentru ea vreodata. Am ales-o dintr-o suma de 6 scoli, am mers dupa instinctul de a citi scrisoarea-introducere a directoarei, scrisoare care aparea pe prima pagina a site-ului. Instinctul a fost bun, femeia e un manager priceput, m-am lamurit de mult de asta. Ca sa fii director de scoala aici trebuie sa fii facut multe scoli reale, sunt etape intregi serioase pana sa ajungi sa fii Head Teacher. Si acum stiu asta pentru ca vad ce mi se cere mie pentru un curs de Teacher Assistent pe care il fac acum. E munca si scoala serioasa. 

 Treaba pe care am facut-o saptamana asta impreuna cu invatatoarea si asistenta pentru copilul roman care este mult in urma turmei... faptul ca am asistat la ore ca un "cadru didactic" si i-am vazut cam cum fac ei cu elevii la ore, chestia asta a fost extrem de relevanta. Metodele de predare, invatarea, atentia catre nevoile fiecarui elev, faptul ca sunt doi oameni la 20 de elevi, resursele mari (limitate din punctul englezilor de vedere, nelimitate din punctul MEU de vedere)... Toate astea m-au facut sa ma indragostesc inca odata de scoala asta, de orasul asta, de oamenii astia.

   Din ce-mi ziceau romanii acum 9 luni ca "vad prin ochelari roz" si ca o sa "imi treaca" entuziasmul, parca de aia totul mi se arata invers. Numa' de a dracului ce sunt io, na! :))))) Da, sistemul are si el gaurile lui, problemele, birocratiile, prostiile inimaginabile, da! A fost greva doua zile la trenuri, alte 5 la doctorii rezidenti care-s foarte chinuiti... Sunt probleme si aici, e clar asta. Dar sistemul le repara. Nu exista coruptie la nivel mic. Nu-ti cere nimeni bani pentru diverse. Au si ei coruptii lor, au prostii lor, au probleme grave cu alimentatia, sanatatea, drogurile. Nu au probleme cu armele pentru ca n-au arme. Nici macar Politia nu poarta arme :) Au d-alea cu electricitate, te pun baietii cu roatele-n sus imediat daca nu esti cuminte. Dar nu te impusca. Nici macar din greseala :)))) Au probleme cu scolile, nu toate-s misto, nu toate au rezultate, nu toate sunt bune. Asta e realitatea. 

  Cand i-am zis azi invatatoarei Marei ca fac un curs de T.A. si ca o rog sa-mi fie mentor si sa-mi semneze actele alea s-a bucurat de parca era mama! Mi-a zis ca daca am nevoie sa ma ajute cu ceva sa nu ezit sa o intreb, mi-a dat adresa ei de mail ca sa nu cumva sa mai scot la imprimanta materiale pentru Andrei cum scosesem eu azi de la mine de acasa, ca scoate ea la scoala, pe imprimanta scolii. Plus ca e asa de draguta in general... e genul de om pe care-ti vine sa-l iei in brate si sa-l zmotocesti ca pe hamsteri, serios! Toti copiii stau si-n coada pentru ea. E suficient sa le zica "mie nu-mi place ce aud" ca fac astia liniste, zici ca-i data cu zahar, nene!

  Azi a venit Mara cu o medalie de la turneul de golf. Au facut 6 saptamani de cricket, 6 de inot, 6 de golf, fac acum 6 de tenis. Cu profesori specializati de la universitatea de langa noi. E, si moaca asta pitica se pare ca e destul de jos fata de pamant cat sa nimereasca sa bage mingioacele alea mici in gaurile alea. Au chemat-o la echipa scolii si au dus-o la un concurs azi. De unde a venit cu o medalie de gat. Nu, nu s-a dat la toata lumea cum se dadea la Piticot, Canguri si alte magarii romanesti. Nu. Echipa lor de cativa pitici a nimerit mai multe gauri decat celelalte echipe de pitici de la alte scoli. Si i-au dat o bucatica de metal agatata de un snur. Sa mai explic ce a insemnat asta pentru ea? In primul rand ca a fost ALEASA in echipa de catre antrenorul de golf. Apoi ca a mers acolo si a participat. Apoi ca li s-a strigat numele scolii si punctajul... Azi m-am bagat intr-un cotlon si-am lacrimat de fericire... Pentru ca tara asta ne iubeste.

Baby steps

  Cu pasi mici, incet, catre victorie :))))))))))))) Glumesc, nu e asa o victorie ce mi se intampla dar oricum eu ma bucur ca un copil. Asadar, detaliile. Am aplicat inainte de vacanta de Paste (cel anglican) pentru un mini-job la scoala. Adica altul decat ala pe care cu onor' il prestez din octombrie incoace. Pentru ca una din fetele teacher assistant de la clasa Reception are ceva treaba vinerea s-a deschis un job pentru asa ceva pana la final de mai cand termina crestina ce-are de rezolvat. 

  Mi-am zis sa incerc pentru ca desi n-am nici o calificare in acest sens s-ar putea sa ma accepte daca nu se mai prezinta si alt candidat, in special pentru ca petrec o jumatate de ora in fiecare zi cu cei mici de acolo deci cam stiu care-i treaba. Din pacate sau de fapt din fericire, s-a mai prezentat o doamna (tot romanca) la interviu si cum ea avea calificarea necesara directoarea m-a chemat la ea sa-mi zica ca cu mare regret nu poate sa imi dea mie postul pentru ca ea are calificare. Dar ca ar vrea sa ma trainuiasca si pe mine ca sa pot sa accesez in viitor joburi similare. 

  M-am pleostit oleaca insa de ciuda m-am dus repejor, am studiat problema intens si peste cateva zile eram inscrisa la scoala care te scoate "teacher assistant nivel 3" (cel mai mare posibil). Scoala online ca de alt soi chiar nu ma mai tin nervii. Pentru frumosul curs am nevoie si de 50 de ore de practica in scoala. Si zic na, las' ca ma inscriu si dupa aia ma duc io cu caciula in mana la doamna directoare care sigur n-o sa ma refuze. Dupa vacanta intamplarea mult prea fericita a facut ca eu sa nu o gasesc pe tipa prin preajma cam deloc 2 saptamani. Asteptam sa ma intalnesc cu ea intamplator ca sa o rog pentru practica. 

  Ieri... surpriza. Managera de incluziune (asa-i zice femeii pe ecuson) m-a chemat pana la ea sa ma roage frumos sa-mi mai dea un job... platit! Pentru ca le trebuie om cu limba romana la el care sa il ajute pe colegul Marei roman, baietel care se pare ca are mari probleme de intelegere. Practic nu evolueaza deloc in nici o directie iar oamenii s-au cam ingrijorat. Asa ca s-au gandit la mine care io mai aveam putin s-o pup pe cucoana caci iata, s-a rezolvat si cu practica si mi-a crescut si leafa :))))) 

  E drept ca va fi un job greu daca nu imposibil. Baietelul nu are un diagnostic pus dar cred ca in curand o sa il aiba pentru ca el nu intelege cam nimic din ce-i spui sau ce-l intrebi nici macar in romana d-apoi in alta limba gen engleza care, avand in vedere locatia, i-ar fi extrem de utila. Azi a venit si tipa de la Primarie de la EMAS (Ethnic Minority Acheivement Service), o autoritate care se ocupa cu integrarea copiilor straini in scoala. Au angajati bilingvi care sa le descalceasca un pic problema. Acu' romancutza asta a venit da' prea multe n-am putut sa aflu nici de la ea pentru ca vorbea mult si nu spunea nimic. Si o facea in ardeleneasca. 

  Mi-a zis ca baiatul e "lenes" si ca de aia nu se descurca. Eu, auzindu-l cum raspunde la intrebari despre o poveste care tocmai i se spusese... am mari dubii ca de lene nu pricepe el nimic. O sa vedem de maine incolo ce-o iesi si unde om ajunge cu aventura asta. Incet incet fac si cursul, baby steps, mamaie, ca nu mai esti chiar puicutza tanara da' nici dracu' nu te-ai dus de tot. Si cand le vad pe cucoanele astea ce tare ma iubesc parca altfel ma simt. 

  Ce sa mai, una peste alta sunt tare fericita. Ceea ce va doresc si 'mneavoastra!

Lupta cu ora

 Disclaimer d-ala: in caz ca cineva a uitat acesta este un blog pentru amintiri personale si atat.

 Ora de culcare, ce credeati? Da, si schimbarea de ora anuala ne fute, pardon limbajul, total. E chestie demostrata, niste oameni se lupta si ei sa schimbe magaria asta de schimbat de ora. Lupta cu ora de nani e cea a Marei. 

  Fiecare vacanta minuscula ii distruge programul. O vacanta mai "mare" adica de 2 saptamani cum a fost acum de Paste... ii rupe tot ritmul. Ea este om care necesita culcat devreme seara. Are 9 ani si daca se culca dupa ora 10 seara nu se poate scula dimineata la 7.30 confortabil. Asta inseamna sa se scoale SINGURA. Ea se scoala singura de o viata intreaga. A avut norocul ca ma-sa sa fie o ratata fara job care sa o tina acasa si sa-i lase acest timp de crestere. Ea nu mai doarme ziua de cand avea 2 ani. 

  Daca adoarme ziua e grav. Subliniat cu trei linii rosii. Inseamna ca e bolnava de dus la spital. O mai ia somnul in masina, masina este viata ei, de cand s-a nascut adoarme in masina de zici ca e ceva magie in cutia aia de conserve. 

  Ideal acum pentru ea in timpul saptamanii este sa adoarma la 9 fara un sfert. Sa adoarma. Si atunci se scoala singura. Daca o scol eu la 7.30 este clar ceva inconfortabil pentru ea. Nu zice sau face ceva deosebit. Doar ca nu e vesela in dimineata aia iar la final de zi... Aici ziua copiilor la scoala se termina foarte tarziu adica la 3.15. Lupt mai mult decat am luptat vreodata... pentru ora de culcare. Da, e mare acum. Nu mai e "bebe" dar clar ea nu stie ce-i trebuie ei. CLAR nu stie asta :))))))))). Daca o lasi (am incercat!) sta pana la 1 noaptea si plange a doua zi... nu, nu asa trebuie sa se odihneasca un om. Mai ales un om mic. 

  Asa ca ma lupt cu ora. Vrea sa citeasca seara. Doar seara. Sau doar la scoala dar acolo nu are timp mereu. Asa ca trebuie sa calculez toata baia (sta in apa cel putin 30 de minute dar de cele mai multe ori 45) apoi tot cititul (minim 45 de minute) apoi tot adormitul ca na, e si ea om, nu lesina direct. Asa ca la ora 7.30 o chem catre cada de baie. Sa-si faca baia cu pricina, cu pestisorii robofish, cu toate alea, sa discute in voie cu cine vrea ea... Apoi sa citeasca din Horrid Henry sau Harry Potter sau Nesfarsita goana dupa elefanti sau alte sute de alte alea (ca are un teanc de carti pe care le ruleaza).... si apoi sa se culce. Nu pot sa-i interzic cititul. Nici baia! Asa ca o aduc la culcare cat mai devreme cu putinta ca sa le poata face pe toate in liniste.

  Daca mi-ar fi zis cineva acum 9 ani ca va fi MAI GREU peste 9 ani sa "o adorm", as fi zis ca-i tampit la cap. Ce n-as da pentru o SUZETA! 

9 ani

  9 ani au trecut ca fulgerul. Dar aproape la fel de repede ca 9000 de ani. Daca ma intrebi azi daca as mai face "inca unul", daca as mai lua-o inca odata de la capat o sa zic un nu hotarat. In momentul asta al vietii ea se scoala, isi pune singura de mancare si practic are grija singura de ea.

  In ziua cand a facut 5 ani i-am prezentat dusul si i-am zis ca acum se poate spala singura. A ramas in grija mea spalatul pe cap. Pe cand a facut 6 ani i-am zis sa-si ia dimineata singura de mancare, ii las eu paine taiata si isi ia. Si i-am subliniat ca oamenii care dorm nu trebuie sa fie sculati din somn. Decat daca iti e rau. Daca ti-e rau trebuie sa strigi cat te tin bojocii! Ca ei i-a fost rau in diverse momente, a avut niste episoade in astia 9 ani, mereu m-a strigat pana acum cateva luni cand a stat si a tremurat o noapte intreaga de frisoane pentru ca n-a vrut sa ne deranjeze! Deci ca mama, daca nu ti-e frica de una, ti-e frica de alta! :)))

  Pe la 7 ani am lasat-o sa "gateasca" sub supravegherea mea, adica cu foc. Sa dea drumul la aragaz cu mine care tineam chibritul, tot felul de d-astea. La 8 ani i-am dat la gioale grav pentru ca am luat-o de "acasa" si am adus-o in alta tara si alta limba. Avea 8 ani si aproape 4 luni cand am zburatacit-o aici. Cand s-a scufundat in alta limba pe care a invatat-o deja, cand s-a simtit total pierduta in alta scoala din alta tara. Azi nu-si mai poate imagina cum ar fi sa traiasca din nou intr-o scoala romaneasca. 

  Azi n-am facut nimic. N-am facut "petrecere" pentru ca ea a zis ca prefera sa fim "in familie", e si mama aici si a vrut sa fim doar noi. Pe parcursul lunilor a tot oscilat intre diverse soiuri de activitati dar odata vacanta venita (aici acum este vacanta de Paste) s-a relaxat si n-a mai vrut nimic decat "sa fim noi" si CAAADOURI! :)))) Si pentru ca tocmai ce am fost la Stonehenge e inca patrunsa de moment...am stat acasa. Am mers azi pana in centru, la plaja si la "balciul" proaspat re-deschis in acest sezon. 

  In Southsea, la malul marii, exista un parc de "amuzament" pe parcursul "verii". Englezii considera ca a venit vara desi noi azi ne-am cacat pe noi de frig la modul ca ne-am cumparat repede cate un plovaras de la fata locului... pentru ei s-a deschis "sezonul". Le vezi pe multe in fusta-non-ciorapi si maneca scurta cand tu esti imbracat asa ca de un... februarie romanesc :)))))) E, acolo in parcul ala de la malul marii, tocmai ce s-a cladit un Eye. Ca London Eye. O roata mare care merge usor si te ridica sa vezi de sus. Solent Eye ii zice, Solent fiind numele "fasiei" de apa care ne desparte de Isle of Wight. Un soi de fasie-canal parte din ocean. 

  Asa ca ne-am dus sa-l vedem si cum la "balciul" de langa nu fusesem cu copilul... azi a fost zi de haos. Intai ca mi-a fost super frica in Roata aia. E de cacat rau! Cutiutele alea mici nu-s inchise, te bate vantul prin ele si le bate pe ele vantul cu tine cu tot! Deci ce senzatii tari ai in chestia aiaaaaa! Huo, mah! Toata calatoria n-am vazut decat sudurile! Nene, astia abia au ridicat magaria in picioare, pot io sa stiu ca e ea sigura? Avea niste suduri asa voioase la toate fiarele cabinei de puteai sa juri ca le-am facut EU. Si eu sunt anti-talent la sudura sau orice munca manuala de migala. Bai, parca se bashisera pescarusii sudurile alea! Aruncate asa, lipiturile alea! Duuuude, ej' nebun? Ne tine magaoaia? Bre, am avut noroc, ne-a tinut! A doua oara jur ca nu mai sui in dansa!

 Dupa Roata planetei, copilu' zice hai si la alealalte asa ca ne-am mai dat in chestii pe acolo. Adica io coana asta batrana cu copil de 9 ani m-am dat pentru prima si va spun sincer ULTIMA data in viata... intr-o ceva gen roller-coaster. Era asa cam pentru copii. Domle, mi-am vazut albu' ochilor incercand sa deschid ochii si sa nu mor acolo! Eu urasc viteza, urasc inaltimea si da, urasc VITEZA. Orice chestie se misca mai repede decat ma pot eu misca in fuga... ma ucide psihic. Aia cu suitul in Spinnaker Tower a fost nimica pe langa dusul 3 ture cu magaria vietii azi. Deci am coborat din ala asa de traumatizata incat pe drum la intoarcere cand era o coada in trafic am zis in gand "multumesc Naturo ca mi-ai adus trafic in cale, 20 la ora e SUFICIENT pentru mine!" 

 In timp ce zburam cu roller-u ala, fi-mea urla "aaaaa asta e cea mai tare zi din viata meaaaa!" iar eu urlam "sa-mi baaaaaaag in ea de viataaaaaaaaaaaaa" Sotul facea poze de jos, da' n-a nimerit saracu' decat unele dragute, alea in care eram albastra la moaca le-a ratat! :)))) Bai, ce sa zic, ne-am distrat. La intoarcere aveam in cap sa mergem la o pizzerie de langa casa. Da' dupa ce am intrat si pret de 20 de minute nu ne-a bagat nimeni in seama ne-am dus repejor la Pizza Hut de langa si am luat la pachet. Ziua s-a incheiat magistral cu un "tort" din mini-eclere facut impreuna cu Mara si cu aportul lui Marius care a frecat la aluat... in care ea cu mandrie a suflat in lumanare. 

  Bine ca am scapat intreaga! 

Cu avant!

Despre sex la bariera

  Se anunta a fi o zi absolut normala, banala, aproape plictisitoare. Evident urma sa ma uit la poze de cand era bebe, asta fac mereu in ajunul zilei ei de nastere. Ma uit cat era de mica si ma minunez. Am poftit-o la cumparaturi sa mai luam una alta si pana sa plecam i-am zis ca ii dau bani de buzunar de azi inainte. Maine face 9 ani, mi-a demonstrat ca stie cum sa fie (macar putin!) cumpatata si ca stie sa primeasca restul corect. Asa ca am decis sa-i dam de acum inainte 2 lire pe saptamana pe care i-am inmanat azi in mod foarte sobru. 

  De aici o intreaga discutie aoleu n-am portofel. I-am dat portofelul meu vechi cu Mikey Mouse, nu ma intrebati de ce ani de zile am umblat cu un asemenea portofel, are legatura cu niste rude din SUA care pentru o vreme au facut design pentru Disney si de acolo cadoul. I l-am dat ei, mega incantare. Da' mami, unde-l PUN? As vrea o geanta cum aveai tu. Corect, aveam, de ani de zile umblu cu un rucsac sport pentru ca daca ajung la magazin in el intra doua kile de cartofi, unu' de morcovi si sapte de bere :)))) Pfff, bine hai ca mergem si iti iau o geanta. Ceea ce am si facut. Una mititica de piele colorat-peticita stil postas, de la charity-ul de langa casa. 

  Am trecut apoi pe la toate magazinele unde brusc a constatat ca e cam zgarcita. Din doua in doua minute zicea "io nu dau atatia bani PE ASTA" si pleca ofensata mai departe :)))))))) Pfff, ce schimbare de atitudine! Strangea posetuta cu amandoua mainile, nu cumva sa piarda comoara. Pentru ca are noroc chior (de cate ori o scot din casa ea gaseste monede pe strada) si-a suplimentat bugetul cu inca 21 de pence de pe trotuar! I-a pus mandra in portofel si a plecat mai departe. S-a indurat sa dea o lira la un aparat cu monede care i-a scuipat inapoi un Minion breloc pe care si l-a agatat de noua geanta. 

  Ajunse langa casa a trebuit sa stam la bariera de la gara. Cazuta pe ganduri, in soarele ala, m-a intrebat brusc cum se face ca ea seamana si cu tati si cu mine. Opa! Am respirat repede-repede ca sa imi iau avant. Stiam ce urmeaza. Si m-a prins cu doua sacose in maini langa o bariera... 

Ea: mami, m-am tot gandit aseara, cum se face ca eu seman si tu tati si cu tine?

Eu: pai noi te-am facut

Ea (foarte docta): nuuuu, ca io am iesit DIN TINE... gest laaaaarg catre burta subsemnatei!

Eu: pai din mine dar tati te-a facut, impreuna cu mine, a fost o celula a mea si una a lui. Doar nu crezi ca te-am facut doar eu, nu vezi ce tare semeni cu tati?

Ea: CUM? Adica cum a ajuns celula lui?

Eu (respirand adaaaaanc): Pai barbatul are sperma care contine celulele lui de reproducere. Barbatul si femeia fac sex si din penisul barbatului iese sperma care ajunge in uterul femeii si acolo se produce copilul, din cele doua celule.

Ea: ahaaaa, acum incepe sa fie logic!

Eu (imi zic in gand... daca a mers pana acu' pot sa-i dau mai departe): da pai oamenii se dezbraca si se iubesc, penisul barbatului intra in vaginul femeii si lasa sperma. Si apoi femeia ramane gravida.

Ea (foarte relaxata): AHA! E, asa da, acum am priceput! Nu e asa complicat! 

  A urmat o intreaga discutie despre genetica, despre gemeni si cum sunt ei identici sau nu, despre culoarea ochilor si alte trasaturi mostenite. Eu fiind foarte amuzata dar fara sa rad vreo secunda, ea super relaxata si deloc scarbita de idee. Stie cum se nasc copiii de cand avea 3 ani si eu lasam televizorul sa mearga pe "Birth Stories", stie ce e ala ciclu de cand avea 5 ani si m-a intrebat care-i faza cu tampoanele. Cu detalii medicale cu tot. Totul a venit foarte normal si natural. Si m-am bucurat. Mult. Maine implineste 9 ani.