Ce cred englezii despre romani?

  Ne intreaba lumea mereu. Evident ca ne intrebam si noi mereu daca nu cumva deranjam. Suntem musafiri in aceasta tara, musafiri pe termen nelimitat. Dar adevarul e ca nu ne putem intreba ce cred ei despre noi, romanii. Pentru ca noi toti nu suntem la fel. Si nici ei toti nu-s la fel. 

  Azi am fost in discutii multe cu diferite "cadre didactice" despre copilul roman care mi-a fost dat in grija.  Iar eu, romanca... trebuie sa le explic unor oameni fabulos de buni si de profesionisti intr-ale invatamantului, ca doamna care trebuia sa il ajute cu traducerea asta i-a mintit cam doi ani. Ca ea a spus niste lucruri despre copilul ala iar acele lucruri nu-s adevarate. Stiu, ar trebui sa-mi crape obrazul de rusine pentru ca-s romanca, nu? Bai, sincer nu prea! Eu nu ma identific cu aceasta natiune care dilueaza dezinfectantii din spitalul unde eu acum 9 ani, 1 luna si 9 zile am nascut un pui de om viu. Si am nascut-o vie in ciuda faptului ca niste asistente au gresit atat de rau incat eu si Mara puteam sa murim. 

  Insa oamenii astia de aici au o mare calitate: ei se uita si vad ce poti tu sa faci mai degraba decat ce poti tu sa zici ca ai putea face. Cumva imi retraiesc o copilarie pierduta, simt ca am acum mai multe mame care ma lauda zilnic, ma apreciaza si mai au putin sa ma aplaude pe mine, micul pui de roman care abia-abia nimeresc sa vorbesc bine cu ei pentru ca da, cum le-am zis de atatea ori, eu ma grabesc sa-mi zic gandurile atat de tare incat niciodata pe gura nu iese engleza care e toata in cap la locul ei. Dar cand ele ma vad turuindu-i lui Andrei cu 5454 de cuvinte pe minut si il vad pe el, care oricum reactioneaza greu de tot, ca zambeste si interactioneaza si acum cere carti pe care sa le citeasca... maaaaaa, parca mai mult m-ar lua si m-ar pupa!

  Azi, zi de inot. Cu o alta colega care nu ma cunostea prea bine dar care de la o vreme trage catre mine ca musca la miere. Tipa asta era si la cantina cand am inceput eu pe 19 octombrie 2015. O cheama Sally, e frumoasa si simpatica. Doar ca nu pricepeam atunci NIMIC din ce-mi spunea. La modul nimic. Dar e bine ca barem nici ea nu pricepe ce-i zic eu de multe ori. Si nici ce-i zic copiii, chestie care ma face sa cred ca nu-s eu aia eronata :))) Intre timp eu mi-am ascutit bine urechea si i-am invatat dulcele grai portsmouthean. Ei bine, azi, intr-un soare orbitor pe cand asteptam sa iasa inculpatii aia din piscina, femeia m-a luat iar la intrebari. Despre mine, despre noi, despre cine suntem noi asa... Si i-am povestit cu cea mai mare sinceritate despre doamna Puie care mi-a traumatizat copilul, despre scolile din Romania, despre comunism, despre coruptia care ne-a diluat si mintzile nu numai sapunurile.

  Femeia era atat de absorbita de discutie incat a fost total dezamagita ca trebuie sa plecam inapoi cu copiii. Mi-a zis ca i se pare extraordinar ca noi am ales sa ne salvam copilul in felul asta si ca ei, englezii, nu au nici o idee despre cum traiesc alti oameni, despre cat ar putea sa fie de greu si ca "uite, vezi, oamenii zic ca de ce vin aici alti oameni, dar noi de fapt nu intelegem ca alti oameni nu au norocul sa traiasca ca noi". Bingo, fata! Hai ca te-ai prins!

  Cealalta doamna cu care am interactionat tot din cauza de inot, ca nu degeaba imi rup eu picioarele atata ci ca sa cunosc oameni de aici, este Teacher Assistant la clasa Marei. O doamna de 51 de ani cu o pofta de viata, o bucurie si o inteligenta nativa in ea de nu-ti vine a crede. Ei bine, doamna asta, dupa niste saptamani in care a interactionat cu mine mi-a zis ca s-a dus intr-o miercuri seara (joi urma sa ne intalnim la inot) si a cautat pe harta lumii Romania. Pentru ca a vrut sa vada unde e exact. Si ii era rusine ca nu stia. Si era ferm convinsa ca Romania fusese parte din blocul sovietic si ca de aia nu stia ea... Am facut-o de rusine in fata clasei de elevi de 8 ani, le-am zis la toti ca nu, Romania nu a fost parte din URSS :))))

  Copiii? Toti copiii care ma intalnesc stiu acum ca-s romanca si ma intreaba cuvinte sau expresii in romana. Ba una chiar s-a rastit la mine saptamana trecuta ca "noi vrem sa invataaaaaaaaam" pe cand eu incercam sa fac lectii cu Andrei iar ele ma intrebau ba pe mine ba pe Mara cum se zice cutare si cutare in romana! :)))) Limbile straine sunt si vor fi intotdeauna exotice. Tineti minte asta! 

  Domnul asistent cu care am interactionat tot la inot este si profesor de sport. Deoarece mi-a povestit cum el nu stia ce mama dracu' sa se faca cand era tanar si s-a dus intai la facultatea cu sporturi si apoi la teaching si apoi s-a sucit ca la teaching era prea multa munca si s-a facut asistent :)))) El nu prea interactiona cu mine pentru ca cred ca l-am speriat pe la inceputuri cand am vorbit la telefon in romana de fata cu el si se cacase tot cand m-a vazut cum turui. Ulterior cand n-aveam ce face si eram doar noi si o fatuca practicanta, s-a dat omu' la vorbe. Si cand m-a auzit ca am studii superioare si ca nu-s chiar de la coada vacii (aici conteaza enorm daca ai studii universitare) ia sa-l vezi pe nenea ce a inceput si el sa discute una-alta. Hopa! Si cand m-a auzit ca-l iau la mistouri, gata, situatia s-a clasat. 

  Doamna profesoara de sport a Marei nu stia cine sunt luni si luni de zile. Ma vedea la cancelarie, imi zambea politicos, ma saluta (aici asta e in sangele tuturor). Eu mi-am facut curaj mult timp cum sa o abordez si sa ii multumesc pentru faptul ca ea, si doar ea, a putut sa lucreze cu Mara in fiecare zi gimnastica incat Marei i s-a ameliorat o durere de spate pe care o are de la 6 ani cand a cazut pe un scaun la gradinita si ceva i s-a intamplat cu coloana. De atunci a ramas cu o durere intr-un loc, durere ameliorata de femeia asta care 6 ore pe zi tzopaie impreuna cu toate clasele din scoala. Ii invata sporturi. Intr-o zi, mi-am facut curaj pentru ca s-a asezat langa mine in cancelarie, si i-am zis repede ca "eu sunt mama Marei si ca vreau sa-ti multumesc din suflet pentru ca...." si i-am zis tot, i-am zis cum corpul Marei s-a tonifiat fantastic, cum are muschii la brate definiti ca un atlet.... Pai femeii i-au dat lacrimile de unde eu o incadrasem sub eticheta "e cam rece". Mi-a multumit enorm pentru ce i-am zis si a zis ca uite, asa simt si eu ca tot efortul meu nu e degeaba. De atunci chiuie de cate ori ma vede.

  Despre sefa mea Carole, doamna de 61 de ani, am mai povestit. Acum ma iubeste de o mie de ori mai mult pentru ca saptamana trecuta a lipsit din cauza de boala. Si cand s-a intors, subalterna si prietena ei de-o viata Sue, i-a zis ca noroc ca m-a avut pe mine acolo, ca noi doua am tinut toata scoala la pranz. E, da, asa mai zic si io descriere :)))) Sue care multa vreme nu a stiut cine sunt sau ce sunt pe acolo pana cand n-am fost impreuna cu ea la Reception si a vazut ca fac ce trebuie si cand trebuie. Ca deh, nu e chirurgie pe creier, maica! 

 Deci? Ce cred englezii despre romani? Pai e simplu: unii englezi cred despre unii romani pe care i-au cunoscut, ca-s misto. Uite, pe Marius l-au pus pe locul 1 in topul firmei cu cei mai eficienti soferi iar acolo e o chestiune de calculatoare, nu alege englezul ci spune calculatorul de la bordul masinii daca soferul este unul eficient, economic si ecologic sau daca nu... Da' cand englezii l-au vazut cap de lista parca cu alt spor i-au dat buna-ziua prin curte... Ca deh, asa sunt oamenii. 

  Pe Mara nu pot sa va explic cum mi-o descriu oamenii astia din scoala. Si pe ea si pe prietena ei Iulia, un an mai mare. Sunt chemate maine, le-au dat un job, maine vine o alta fetita romanca noua in scoala iar ele trebuie sa se ocupe de ea, sa o ajute sa se integreze. Profesorul de la anul 6 (Mara e anul 4) le-a cautat zilele trecute si le-a rugat sa-l ajute cu asta. Este un tinerel pe care daca il vezi zici ca are 15 ani. Si circa mai mic ca mine de inaltime care io am 1.64. Ei bine, nu pot sa povestesc cum vorbeste el cu semi-adolescentii de anul 6 si cum toti il iubesc. 

  Iar noi ne bucuram de bucuria lor. Sally azi cand ne-am despartit mi-a zis "a fost asa o discutie interesanta, mai vreau sa mai discutam, vreau sa iesim in oras impreuna si sa-mi mai spui!" M-am bucurat. Nu-i putin lucru sa te simti acceptat in felul asta. Da, joia e o zi buna pentru mine, mi-am zis. Apoi mi-am adus aminte ca m-am nascut intr-o joi.