Scoala, sedinte, emotii

  E tarziu acum si sincer nu mai stiu daca am detaliat cealalta sedinta cu parintele de aici. Sunt doua pe an la distanta de 6 luni, cam asa, tin minte vag ca era toamna data trecuta. Tin minte ca am plans de fericire. Tin minte ca azi incepeam sa lacrimez si am zis direct, "stii, acum eu o sa plang!"... Kaileigh a zis "poate vrei sa plang si eu!"... si am ras amandoua.

  Kaileigh e invatatoarea Marei. Ne perimitem nume mici pentru ca suntem colege, din momentul in care am devenit colega ei ne-am strigat pe nume. Profesor se cheama aici. Aici trebuie sa faci o facultate ca sa predai scoala primara, liceul "pedagogic" nu e suficient. Nici vreo scoala de meserii. Faci o facultate ca sa devii profesor. Nu exista alta "scurtatura". Inveti, faci practica si apoi predai. In aceasta ordine. Nu, nu poti sa predai daca nu ai facultatea facuta. 

  Ea e foarte tanara dar are copii ai ei acasa. Este extrem de empatica, a putut sa comunice cu Mara chiar si cand nu vorbeau aceeasi limba. Si acum cand eu vorbesc in romana si explic ceva mamei lui Andrei... ea da din cap si reactioneaza perfect pe limba romana, prinde cuvintele similare si pricepe ce zic inainte sa-i traduc. Ea este prima profesoara a Marei in sistemul britanic. La anul va avea pe altcineva tocmai in ideea ca aici oamenii zic "sa invatam copiii cu oameni noi, cu stiluri de predare diferite, sa amestecam totul ca toata scoala sa fie un tot, o familie". Asta este conceptul. Aici o sa introduc o paranteza mare:

  (De aia azi cand am ajuns in scoala am fost strigata sa intru in cabinetul directoarei...sa fiu informata ca a murit doamna X, colega lor. A fost Teacher Assistant la clasa Marei niste luni, era si profesoara de muzica... si avea si cancer. Se vedea pe ea, eu am pregatit-o pe Mara care-mi zicea ca doamna aia nu e vesela, i-am zis ca ea e asa pentru ca cred ca viata ei nu e prea buna, ca ea e bolnava, era semi-cheala, schelet, avea aspect de om bolnav de cancer. I-am zis Marei in septembrie asta, a uitat. Azi a iesit de la ore transfigurata.

  Li s-a spus copiilor inainte de iesirea de la ore, in cadru organizat, ca doamna X a murit. Mie imi spusese directoarea la pranz, le vazusem pe celelalte prietene ale ei inlacrimate, le-am zis la toate ca-mi pare rau pentru pierderea lor. Se simtea ca-s o familie. Ca se cunosteau de atatia ani, cum a zis Tina azi... "de cand noi am facut scoala asta", si asa e, scoala are 60 de ani iar ele sunt aici de 30 unele dintre ele :) Scoala ne-a dat doua mesaje text azi, unul cu pierderea suferita si inca unul cu "daca aveti nevoie de suport in plus apelati la noi". Directoarea si directoarea adjuncta au stat azi afara la ora iesirii copiilor de la scoala pentru a incuraja copiii si familiile. Multi copii plangeau.

  Mara a iesit de la ore foarte trista, m-am speriat ca ii e rau. Am intrebat-o ce a patit si mi-a zis ca "mami, nu stii? a murit o doamna!". Zic, stiu, dar tu stii cine era? (ea a avut-o la clasa dar nu mai stia dupa nume!)... mi-a zis "nu mai stiu dar eu am plans, mami, am plans pentru ca m-am gandit la Colea! m-am gandit la el si cand l-am vazut ultima data si la desenele lui! si mi-a venit sa plang!".

  Colea este unchiul meu. Stra-unchiul adica sotul surorii bunicii mele. Este un om pe care eu l-am iubit mult si pe care Mara l-a indragit. El a murit acum 1 an si 3 luni. Si cum ea m-a vazut pe mine ca-l plang si ca-l vorbesc si ca traiesc un fel de doliu... acum a rezonat cu asta, si-a adus aminte de omul asta al ei, al nostru, mi-a descris desenele lui si ce facea el la 2 Mai. Ar trebui sa fie trist, asa si este. Dar dincolo de asta m-am bucurat ca ea a putut sa relationeze, sa isi traiasca pierderea asta, sa inteleaga ca doamna aia a murit si ca uite, cum mi-a spus ulterior, ea este doamna care ii invata sa cante. Pentru ca era specialista in muzica.)

  Dupa toate astea am ramas la scoala pentru sedinta "cu parintele" pentru ca aici asa e, e doar cu parintele aluia nu si cu ceilalti parinti. Sedinta se petrece asa: ti se da acasa o scrisoare in care esti informat ca in zilele de luni si marti intre orele 3.30 si 6 se tine sedinta. Sa iti alegi sloturi orare, ai mai multe. Bifezi pe scrisoare, o dai inapoi la scoala si primesti inapoi ora la care sa te prezinti. Te prezinti. Esti dus catre "tava copilului" adica sertarul lui cu caiete si lucruri facute de el in acea perioada. Ti se dau la studiat si apoi intri la discutie cu profesorul. Tu si cu el. Si daca preferi cu copilul, nu este interzis ba din contra. 

  Azi Mara a ramas afara pentru ca era agatata de niste acareturi din curte, alerga pe pajiste si se distra. Data trecuta a fost cu mine la discutie. Azi ma gandeam ca o sa aud ceva ce trebuie "imbunatatit" ca na, eu sunt romanca, am sechele grave in cap... caut nenorocirile, nu se poate sa fie bine. La prima a fost bine pentru ca era noiembrie, Mara abia venise, n-avea cum sa fie cum au zis ei! :))) Da, am sechele comuniste. Sunt atat de inradacinate in creierul meu incat astept sa mi se critice copilul, astept sa ceva rau... astept! Undeva inconstient astept asta desi o vad zilnic, acum sunt cu ea in clasa o ora pe zi... eu tot astept intrebarea aia a maica-mii cand eu luam 9: "de ce n-ai luat zece?"

  Mara exceleaza. Este dincolo de orice grafic pe care il au ei despre elevii straini :)))) Are scor de "as expected" pentru anul 4 in care este, in conditiile in care ea cand a inceput anul 4 nu stia engleza  si nu studiase tabla inmultirii care aici se face din anul 2 si se face pana la 12x12  :)))) Este unde ar trebui sa fie toti elevii de anul 4 din UK. Inclusiv la scriere in limba lor. Iar eu stiam asta dar cumva tot asteptam ceva "rau", asteptam sa mi se zica ceva nu e bine. Iar femeia din fata mea imi explica ca probabil la anul Mara o sa fie la scor de "peste nivel" din moment ce acum a fost asa. Si imi povestea cum se uita ei toti la ea si-si amintesc cum in septembrie vorbeau cu ea prin intermediul Google Translate, la calculator :))))))))

  Si ea si Jackie, asistenta clasei, doamna cu care am mers mereu la inot, sunt indragostite de Mara. O urmaresc, o iubesc, o ajuta si o admira cum doar un om civilizat o poate face. Azi am stat inca o ora si jumtate la scoala. I-am dus Marei fructe la iesire, a mancat un pic si apoi s-a dus "pe teren, mami". Si s-a jucat, a alergat si, din nou, n-a mai vrut acasa! "Sedinta cu parintii", na!

Doar ea in curtea scolii

Soarele meu

La cauciucuri