Crazy days (3)

   In oraselul nostru lumea pare sa fi inteles sa stea acasa, cel putin asta arata azi contul de FB al Politiei locale care patruleaza in continuu pe strazi si ii imprastie pe cei care nu respecta regula. Dar a avut prim ministrul grija sa infecteze tot parlamentul asa ca suntem cu toate glumele la noi. Ce karma de gandac are Borisucu asta in carca, sa-mi bag picioarele daca asta scapa cu viata din treaba asta cred ca se retrage intr-o pestera dupa.

  Regulile aici nu-s cu armata nici cu declaratii scrise. Inca. Sincer nu cred ca se va ajunge la asa ceva, sau poate doar sper asta. Lumea se poarta civilizat iar magazinele au luat singure masuri de protectie. Sau or fi primit de la guvern. Insa cred ca nu, ca nu toti fac la fel, fiecare si-a facut regulile de vanzare insa adopta cei doi metri intre clienti pe cat se poate. Depinde de cartiere si de ce oameni contin ele. Unde sunt de exemplu conationalii aia ai nostri misto si ai altora de pe planeta asta, masurile sunt nitel mai drastice. Si cozile la intrare pe masura ca ei nu pricep ca ar trebui sa se mai duca dracu si in alta parte. 

  Mancarea se vinde rationalizata. In functie de magazin. Indianul meu mic de la colt nu mai vinde decat o bucata-pachet de ceva. Tesco si Asda 3, Aldi 4 din cate inteleg. Lidl depinde de cartier, unii nu dau decat doua, altii trei. Asa ca, cu masurile astea, au mai inceput sa apara chestii pe raft. Eu n-am mai iesit de ceva zile bune, s-a mai dus Marius dupa cate una-alta, eu cel mult pana la colt si inapoi. 

  Si in gradina, pe care azi am reusit sa o mai curat nitel cu toata durerea de mijloc pe care mi-o provoaca activitatea asta pe care o detest cel mai mult pe lume. Nimic nu mi-e mai urat decat statul cu curul in sus in gradina. Slava cerului ca ala de dinainte a fost gradinar si a plantat o gramada de flori si chestii misto, cu cap asa, cum se face profesionist. Am reusit sa dezgrop de sub uscaturi o gramada de plantute despre care n-am nici o idee ce sunt, o sa aflu eu la un moment dat. Unele au decedat peste iarna de tot, asa ca am scos azi tot ce mai era uscat sau distrus, ca sa ramana cele in viata. 

  Am doua laturi de garduri cu pat de flori, arbusti, copacei, dracu' stie ce sunt, la unele inca mai erau etichete prin tzarana dar nu arata decat floarea, nu si planta. Asa ca sunt intr-o ceata totala. Noroc ca stiu care e aia palamida si balariile periculoase si le-am dat in freza bine de tot. I am too fucking old for this stupid shit! Mi-ar fi convenit gazon cu urzici de colo colo! Ah, am descoperit niste chives plantat, asa ca avem si o chestie care se mananca, si am plantat niste leustean  intr-un butoi mare pe care l-a facut nenea fost proprietar ghiveci. Sa vedem ce-o iesi. 

  Maine, daca o sa mai pot sa ma misc dupa azi, o sa pun si ceapa pe care am luat-o si niste urzici pe langa gard. Da! Plantez urzici! Stiu, n-a mai pomenit nimeni asa ceva dar mie imi plac si cum arata si cum gusta si se pare ca si albinelor le plac si eu sunt prietena cu albinele, deja curtea e plina, ma gandesc serios la un stup! Mereu m-am gandit ca mi-as dori sa cresc albine, nu ma intrebati de ce ca mi-a fost frica de ele toata viata pana cand m-au intepat prima data in viata doua intr-o zi si m-am lecuit! :))) Vezi ce face carantina din om? Te prosteste de tot! 

  Cred ca acum o sa iasa la iveala cele mai ne-puse diagnostice la cap si tot felul de dorinte ascunse. A, si multe divorturi, ca deh, daca te prinde covidu' cu dusmanu' in casa s-ar putea sa-i lingi o tigaie peste ochi cand te eneveaza... ziceau glumetii ca creste rata natalitatii da mie mi-e ca creste aia a divorturilor si a crimelor prin otravire de inculpat :)))) 

  Al meu e bland de tot, e pastilat pana peste urechi, inca in concediu medical, intra in a patra saptamana de stat acasa, nu i s-a mai intamplat asta de cand avea 3 ani cred. E foarte cooperant, doarme de la pastilele alea de zici ca-s cu miere, paseste cu economie dar a inceput sa stea in cur ca un om deci incepem sa avem sperante ca isi revine din criza. Cred ca nici lui nu-i vine sa creada cat de mult a putut sa stea cuminte in pat :) Dar s-a odihnit, si-a recuperat somn ne-dormit de vreo sapte ani de zile si acum arata a om asa, cercurile negre de sub ochi au disparut, incep sa-l recunosc dupa moaca :))))

  Ca na, in orice rau e si nitel bine. Si eu m-am odihnit dupa atatia ani de alergatura, mie care imi place cel mai mult sa stau acasa, acum zic mersi. Ce ma enerveaza in spatele creierului e ca nu am cum sa ajung la mama daca ea pateste ceva. Si asta ma macina si noaptea in somn, dorm si visez aiurea, ma trezesc, ma culc, iar visez ca trebuie sa ajung in Romania la ea si nu am cum. Ce e bine e ca ea sta cuminte acasa, nu se expune asa ca n-am decat sa sper ca o sa fie ok. 

  Acum asteptam. Asteptam tavalugul ala mare care urmeaza. E asa o atmosfera in aer ca stii ca vine. E linistea dinaintea furtunii. Care la noi pe strada incepe sa apara, ea, furtuna. Stam vizavi de spital. Sunetul ambulantelor este acum extrem de frecvent, asa cum nu era inainte. Si o sa fie si mai si cand orasul va fi plin de cazuri de tot felul. Ma pregatesc sa traiesc in alarme de ambulante, ma gandeam azi cand gateam si am auzit trei una dupa alta... cum o sa fie peste doua saptamani cand nu se vor mai opri. Ma pregatesc sufleteste. Mara pare sa fie din ce in ce mai speriata, i-am spus sa nu se mai uite ea singura la stiri ca o vad ca se panicheaza. Norocul e ca scoala o tine ocupata destule ore din zi, pe altele i-am facut eu program si in rest se distreaza. 

  Cumva ma bucur ca trece prin asta acum, la o varsta la care intelege tot. I-am aratat rafturile goale si s-a ingrozit. I-am zis ca daca ea crede ca noi glumeam cu comunismul si alea, iata... Era ceva abstract pentru ea. Asa cum sunt si urgentele majore. Acum o vad extrem de responsabila, nu mai indrazneste sa sufle cuvintele "sunt plictisita", chestie pe care o facea in vacante sau weekenduri. S-a vaitat nitel la inceput ca nu isi va putea vedea prietenele dar i-am luat minute la telefon sa poata vorbi cu ele cat vrea. A inteles ca e groasa si ca va dura pana in septembrie, a inteles si ca vineri cand e ziua ei, nu va putea avea petrecerea pe care o are de obicei. Si asta a venit dupa anularea excursiei cadou cu scoala la Londra la teatre. 

  A fost dezamagita dar a inteles si a acceptat cu stoicism iar acum ma bucur ca am fost o mama "rea" si "nazista" si i-am impus multe de mica, pentru ca acum se vede diferenta. Am fost mandra de ea ca a mancat cu stoicism o saptamana aceeasi lasagna foarte naspa care a iesit teribil de uscata din cauza ca n-am avut sos de rosii suficient. A inghiti-o cu gogaltzi si a mancat vreo opt zile din ea fara sa comenteze. A inteles. E mare. Acum 13 ani asteptam sa o nasc si nici nu speram ce minune de om o sa iasa din mine. Acum ne-a anuntat ca de ziua ei EA GATESTE! Aperitive si fel principal si desert! Si eu i-am promis ca o sa o filmez ca sa poata sa ii trimita profesoarei de Food Tech :) 

  Facem ce putem sa fim veseli in conditiile date. Ceea ce va dorim si voua! Sa fiti bine! Va rog sa stati cuminti acasa oriunde ati fi, zambiti si ajutati cat se poate. Urmati regulile! Fiti cuminti!

Magnolia descoperita in gradina, am botezat-o Maggie :)

  

Crazy days (2)

 Gata, ia mucles ca ne-a inchis Boris tzara, fiecare la scara lui si sa nu va aud ca bateti mingea prin parcare! Bine, el saracu a inchis-o da' nici el nu stie exact cum sa faca asta pentru ca nu s-a mai facut si acum il vad cum transpira saracu' de incepe sa-mi fie chiar mila de el desi n-as fi zis vreodata ca ajung sa zic asta. Sa zicem doar ca isi ia o karma pe carca pentru toate minciunile debitate in campania Brexit :))))

  Dincolo de glume, oamenii se organizeaza. Vad ca au mai terminat cu golitul absolut de magazine, am fost acum sa caut oua (da, obsesia a ramas) si am vazut ca era si hartie igienica deci putem sa ne cacam pe noi in voie ba chiar aparuse si carne, in special pui care disparuse totalmente de vreo saptamana. Afara e soare, incepe sa fie caldut, e vant si e multa liniste. Pe cat se poate oamenii s-au conformat indicatiilor. Bine, in ziua in care s-a anuntat lock down deci si inchiderea Mecduonaldului, englezii s-au dus si s-au aliniat frumos la cozi imense sa-si ia cina cea de pe urma. Ireal! 

  Pentru ca Marius e inca bolnav, avem de aface, tocmai acum, cu sistemul sanitar in intregimea lui. De la medicul de familie la farmacie, spital si sistem online. Ieri trebuia sa avem programare la neurolog sa il consulte, am primit sms sa nu ne ducem, il va suna medicul. Ceea ce s-a si intamplat chiar inainte de ora la care aveam programarea. I s-a facut consult telefonic care chiar daca poate parea bizar a fost extrem de amanuntit, i-au fost puse zeci de intrebari, a fost rugat sa execute anumite miscari si sa spuna cat il doare de rau cand le face, etc. Pentru ca e destul de rau i s-a dat trimitere la RMN si acum asteptam firma care se ocupa cu asta sa ne dea un sms sa-i sunam sa programam. 

  Cabinetul medicului de familie a trecut progresiv de la masuri mai laxe la masuri totale, azi nu mai primeau pe nimeni inauntru, au anulat toate programarile de rutina, totul se face online sau la telefon. Medicul te suna, te consulta telefonic, iti prescrie reteta, se trimite automat la farmacie, mergi si o iei. Eu aveam de ridicat foaia de concediu, a zis tanti ca ne-o trimite pe mail, sarumana sa traiesti ca nu imi doream sa va vizitez, trimite-o naibii ca ai adresa! Dada, trimitem. 

 La farmacie nu mai intra decat doi oameni in acelasi rand, ai banda pe jos sa nu te apropii si esti rugat sa stai la 2 metri fata de celalalt. La Tesco au pus la fel banda pe jos la case, la multe din ele nu mai primesc decat 10 sau un numar anume de oameni deodata si apoi mai intra cate unul cand iese unul. Personalul poarta masti si manusi ca sa se evite contaminarea. 

  Primariile si organizatiile de caritate au grija de batrani la domiciliu, asistentele comunitare (asa cum e vecina noastra) merg zilnic sa le administreze tratamente ambulatorii, sa le ia temperatura si sa ii verifice. Voluntarii le duc de mancare si alte necesitati. Nu i-am mai vazut nici pe strada, nici pe la magazin, e clar ca-s la domiciliu. Toti cei 15 oameni morti in Portsmouth au fost peste 70 de ani, o singura exceptie, o tipa de 56. Toti cu boli cronice. E clar ca sunt afectati in special batranii si oamenii bolnavi sau cu sistem imunitar scazut.

  Ce facem noi? Suntem ok. Daca n-ar fi chestia cu Marius as fi chiar bine, desi el ar merge la munca deci as fi stresata ca ia virusul desi noi am fost deja expusi ca familie. Expusi totalmente as putea spune. Am avut o studenta din Italia care a fost printre primele cazuri din oras. Asta n-ar fi mare lucru dar mi-a adus mie si profesorului ei, pentru ca ne iubeste nespus, branza si prosciutto aduse de la Milano de familia ei. Doua saptamani mai tarziu am aflat ca e in spital diagnosticata. Mancasem bun de tot si inca mai aveam niste branza in frigider :))))) Erau feliate de manutele ei. Eu zic ca pericolul a cam trecut pentru noi, nu avem simptome dar nici nu ne ducem sa ne pupam cu lume straina. Nu cred ca suntem in pericol de a mai lua ceva la momentul asta dar na, tot iti vine sa te pazesti ca nu se stie. 

  Mara are scoala online, care aici decurge destul de ok din cate vad eu. Li se dau explicatii si lucruri de facut de catre fiecare profesor in fiecare zi. Au sistemul scolii, au si alte site-uri dar cu astea o sa fie nitica problema ca azi au inceput sa cam pice din cauza supra solicitarii. Sincera sa fiu frica mea cea mai mare e ca moare internetul de tot, noroc ca Marius a fost inspirat si a chemat inginerul de la compania noastra ca tot zicea el ca platim viteza mai mare si nu prea avem asa ca a reclamat, a venit nenea si ne-a mai desfundat nitel teava ca incepuse netul nostru sa fluture ca chilotii lu' mamaie pe sarma. Nu stiu cum o sa mai mearga toate alea cand toata planeta va lucra online. 

  Intr-ale tehnologiei ar fi trebuit sa ne vedeti pe cei din departamentul nostru azi dimineata, deci o suma de profesori de engleza si cu mine, incercand sa facem un meeting video. A fost circ! Circ si panarama! Nimic nu mergea, intr-un final cand am reusit cate ceva ne trecuse pofta de sedinta, ne-am filmat fiecare animalele de prin casa, si nu ma refer la sotzi ci la pisici, caini, serpi si broaste testoase! Funny times, ma bucur ca m-a prins aici criza asta, atatea glume cate am auzit zilele astea, mai rar. Inclusiv directoarea aia mare ne-a dat azi un mail care se termina cu "Trebuie sa reinstalam 2020, cred ca are un virus!"

   Gatesc mult si des pentru lacustele astea doua, ma relaxez, ne hahaim pe chatul de la munca, din cand in cand mai si fac una alta dar n-am mare lucru de facut, a dat primavara si am inceput sa ies la balariile din gradina sa vad de unde o apuc desi alergia nu prea ma lasa sa ma bucur de d-astea... D-astea gospodaresti. Ma uit mult la stiri ca sa vad ce se intampla dar si la filmele mele. Ma gandesc mult la mama si si mai mult la prietena mea care chiar acum lupta cu cancerul in Romania coplesita de covid. Poate de aia nu-mi vine sa ma panichez. Nu simt ca am dreptul asta. 

  Stati cuminti acasa. Ajutati pe cat puteti. Zambiti. Faceti glume. Uitati-va la filmulete cu bebelusi care rad. O sa treaca. O sa fie bine. Candva viata va reveni la normal. Profitati de timpul asta impreuna. Timpul e pretios. 

Ce zici? Virus? Ma doare la mustatzi!

Soare cu dinti

Cand descoperi magnolia din gradina :)

Crazy days (1)

  Na ca ne pocni virusul prin toate tarile asa ca stam cuminti acasa pana la noi ordine. Eu si Mara pe motiv de inchidere, Marius pe motiv de sciatica luata razna total. Si sincer nu mi-e asa frica de virusul ala cum imi e de sciatica lui care nu-l lasa sa lucreze deci nici bani cat trebuie n-o sa primeasca. Si ca sa fie cireasa de pe tort, i-au si gresit primul payslip de concediu medical si acum stam sa vedem ce si cand se intampla sa se repare. 

  In oras e liniste, mai putin in magazine unde lumea cumpara frenetic de mancare. Daca mi-ar fi zis cineva ca o sa ajung sa traiesc vremuri cu rafturi ca in comunism as fi zis ca e nebun. Micutii au cumparat TOT. Nu doar hartie igienica. TOT. Si eu am cumparat inca ceva carne cand am vazut Tesco ca pe Alimentara de la Ploiesti in 1988. Cu singura diferenta ca atunci mai erau borcanele alea cu spanac oribil, acu' nici spanac nu gaseai. Desi mancare exista si cred ca si fabricile de hartie de cur lucreaza la foc continuu, oamenii au reusit sa cumpere TOT. Din magazine uriase si foarte multe intr-un oras relativ micut. 

  Nu stiu altii cum sunt dar eu am niste bube la cap din vremurile alea. Cand vad ca imi dispar ouale din stoc incepe sa ma ia cu tremurici. Am suferit in copilarie. Nu atat de foame, ca burta imi era plina, deseori mult prea plina cu cacaturi pe care nu mi le doream sau le uram cu spume. Mi se spunea sa mananc si nu aveam voie sa refuz, de multe ori icneam din cauza chestiilor pe care le destestam. As fi mancat proteine animale in continuu si nu aveam. Nu era carne, nu erau oua iar patele albe de pe unghiile noastre, ale copiilor in crestere, ni se spuneau ca sunt "noitze", ca vezi doamne te inoiesti. Era o lipsa acuta de zinc si calciu si probabil si altele. Cand eram mica rodeam calciul de pe pereti. Imi aduc aminte perfect cum faceam asta si ce bun mi se parea. Nu era nebuneala, era corpul care cerea si simturile care stiau de unde sa gaseasca. 

  Alti copii mancau pamant, unii chiar furnici. Imi aduc aminte vremurile alea cu o claritate infioratoare iar saptamana asta mi-a trezit toate panicile alea. Pentru ca vezi ca oamenii nu se opresc din cumparat si dupa ce razi doua saptamani de ei ca cumpara curpapir ca disperatii constati ca ti se termina baxul! Si ca n-ai de unde sa mai sperii nici o patratica de stergar curistic. Ma rog, cata vreme avem apa calda si sapun si stam acasa, e ok cu hartia. Dar cand am vazut rafturile fara carne si oua pe ele m-a luat caputzu, va zic! Asa ca vreo trei zile la rand am urmarit cum se tot golesc si am tot luat cate un unt si o branza la fiecare tura :))) Asa ca acum sunt mandra posesoare a patru pachete si jumatate de unt si circa un kil jumate de branza.

  Bine, cine ma cunoaste stie ca eu cam cu asta traiesc asa ca nu e chiar mult. Acum ma simt ok. Paine, unt si branza, suntem salvati. Ai dracu' la rosii si salata nu se inghesuie asa ca legume se gasesc bine mersi, deci iese si de o salata la o adica :))

  Dincolo de hilaritatea chestiei cu mancarea si hartia igienica, ramane problema cu virusul. Scolile aici se inchid oficial de luni, la momentul cand scriu Mara e la scoala inca. I-am zis sa stea acasa azi si ieri dupa anuntul de inchidere de miercuri seara, dar a refuzat categoric. A zis ca trebuie sa mearga sa i se spuna ce au de facut si sa se tina sedinta cu deciziile pe care anul 8 le vor lua in primavara asta. Si anume ce materii isi vor alege pentru GCSE, bacalaureatul din anul 11. Tare prost a picat, copiii au de ales pana pe 5 mai dar acum veneau saptamanile in care urma sa li se explice si sa li se faca niste "taster sessions" pentru anumite materii pe care le pot alege pentru GCSE. Acum nu stiu daca vor mai primi informatii suplimentare dar azi au primit un ghid complet care mi-a fost transmis si mie prin mail. Contine cumva curicula pentru examen, pe scurt si modul de impartire a examenelor. Cine e curios sa il vada imi poate lasa adresa de mail in comentarii (nu le public) si vi-l pot trimite. 

  Norocul e ca Mara a fost extrem de hotarata anul asta sa studieze toate aspectele problemei si acum este decisa si linistita, fericita cu decizia ei. Scoala la care este ea le ofera si Fotografie si Studii Media si ea le va alege pe astea ca optionale iar dintre Geografie si Istorie, istoria e favorita ei, e foarte buna la asta si extrem de pasionata de tot ce inseamna chestii istorice (2 examene). Vor mai da examene la Engleza (Language si Literatura, fiecare cu cate 2 examene separate), Matematica (3 examene), Stiinte (chimie, biologie, fizica), Franceza (Listening, Speaking, Reading,Writing), deasemenea vor fi examinati la IT si vor primi o calificare valabila pe piata de munca, OCR Nationals. 

  Acum ca suntem informati o sa vedem cum decurge restul de an 8 in conditiile in care astia au zis ca e posibil sa se stea acasa pana in septembrie, asa ca o sa fie si treaba mea sa o ajut cu chestii si sa urmaresc exact ce se intampla cu procesul ei de invatare. Aici lucrurile se fac la clasa si copiii in general nu-s prea invatati sa faca singuri acasa prea mult asa ca acum o sa ii foloseasca faptul ca eu am batut-o mereu la cap sa faca chestii cu mare atentie, la timp, cat mai informate, etc. Ieri mi-a zis ca ea vrea sa se scoale tot la 7 de luni incolo ca ea vrea sa isi faca ziua de studiu asa cum era ea la scoala, ca ea vrea sa aibe rutina ei. Oook, intai era sa ma enervez, altii cand aud de luni de vacanta neasteptata chiuie, asta a mea zici ca nu e a mea! :D 

  Traim zile complicate, vor fi probabil luni de zile in care trebuie sa ne adaptam. Eu una nu am probleme cu statul acasa, am facut asta zece ani din viata de adult, sunt mult mai bine acasa decat oriunde. Si Mara e invatata sa isi faca de lucru asa ca nu avem probleme d-astea de vaicarit de plictiseala sau altele. Inca mai avem treaba la casa asa ca ne va prinde chiar bine nebunia asta, sincera sa fiu. Inca mai am de vopsit o suma de chestii si de aranjat un pic gradina :) Sunt prevazatoare, mi-am cumparat, atentie, seminte deeeeeeee... urzici! Ca nu aveam decat o tufa mica, daca vine foametea o sa am urzici in toata gradina :))) Si ceapa verde. Mai mult de atat nu pot sa gandesc anul asta pentru ca trebuie intai sa gasesc gradina de sub mizeria lasata de proprietarul anterior. Asa ca avem ce face, ba chiar mai mult decat suntem in stare. 

  Si in curand o sa instalam jacuzziul la loc de cinste asa ca, odata scufundati in apa calda, totul va parea mult mai roz. Ceea ce va doresc si voua. Toata hartia igienica fie cu voi! Eu o sa va scriu sa va povestesc cum decurg ostilitatile pe frontul viral englezesc :)

  Aveti grija de voi si fiti responsabili! Zambiti. Ajutati unde puteti si nu va mai vaitati de plictiseala. Unii trebuie sa supravietuiasca cancerului sau altor boli crunte in vremea asta. Multi vor da faliment. Multi vor muri de pneumonie. Noi suntem ok, chiar nu avem dreptul sa ne vaitam. Multi oameni nu vor putea sta acasa, daca cunoasteti asistente sau medici, faceti de mancare pentru ei, ajutati-i cum puteti. Vecina noastra e asistenta si iubeste prajiturile, eu stiu ce am de facut in urmatoarea perioada. Marius e iar categorie care nu poate sta acasa, cineva trebuie sa duca mancarea la locul ei, in magazine. Va rog eu mult, nu va mai vaitati de plictiseala voastra sau a copiilor vostri. Nu e ok! Imaginati-va ca e 1980 si trebuie sa stati inchisi in casa, iar magazinele nu-si vor reveni la starea de plin... o sa va treaca repede "plictiseala" asta din era tehnologiei. Rugati-va la toti sfintii sa nu va cada internetul, chestie care e foarte probabil sa se intample cand toata planeta va munci online...

    A, si luati-va pisica! :)

Prea multa pisica sau prea putina cutie :)

Ședința cu părintele la școala secundară

  Sau cum e sa faci speed dating cu 12 oameni de toate sexele intr-o singura ora :))) Ieri a fost a doua mea experienta din asta, din postura de mama, am mai fost la d-astea din postura de lucrator la EMAS. Vreau sa va povestesc nitel despre experienta asta. Pentru ca e o experienta in sine. 

  Ok deci scoala zice in ziua cutare o sa aveti sedinta cu profesorii copilului de pe inventar. Acum copilul tre' sa se responsabilizeze (nu am aici nici o problema, Mara e spirt la d-astea ca d-aia o cert de mica aaahahaaha) si sa obtina ea singura cate un slot orar pentru fiecare profesor. Sloturile sunt de, atentie, cinci minute. Atat! Chestiunea dureaza de la ora 4 la ora 6. Deci daca ai un copil care nu te aude si nu face ce trebuie o sa ai de stat acolo doua ore in loc de una, ca o sa iti faca programari de cate cinci minute din cand in cand ca sa zic asa :))))

  Mara acum, fiind a doua tura, a fost chiar mai eficienta decat prima data. Stie ca eu, terminand devreme munca, vreau sa fiu acolo la 4 si sa incep, mai ales ca eu stiu ce tare se poate intarzia cand programarile incep sa se dea peste cap. Asa ca mi-a facut fata lista cu toti inculpatii, mi-a adus-o mai mandra decat aduce pisica soaricele ala mort tavalit trei zile prin curte. 

  Buuuun, iei lista, te duci la scoala, preferabil mai devreme daca esti nebuna ca mine. Pentru ca stii sigur ca mai sunt si alti nebuni de profesori care apar inainte si poti sa-i tai de pe lista lejer si sa o iei inaintea programului ca sa ai sanse sa scapi totusi dupa o ora nu dupa trei :) E, si aici incepe distractia. Intr-o sala mare, de sport, sunt masute mici-mici cat un a4, cu scaun pentru profesor si unul-doua scaune pentru parinti-copii. Aici traditia e sa-ti duci copilul la sedinta asta. Eu nu fac asta, am facut-o doar in primul an in prima clasa, cand nu conta mai nimic. Acum eu cred ca adultii ar trebui sa poata sa spuna lucruri in absenta minorului.

  In special pentru ca profesorii englezi sunt atat de gentili si de politicosi incat risti sa nu afli mai nimic in afara de laude sau, din contra, sa stresezi copilul pentru ca ii zice ala ceva ce nu i-a zis la clasa. Asta se intampla rar, ei au un feedback atat de bun de la profesori incat Mara nu vrea sa fie acolo, ea mi-a zis mereu ca ea stie ce are de facut si ei i-au zis ce si cum. Si asa e. Trebuie doar sa aflu si eu ce se intampla :) Ca de aia se cheama Parents Evening. Cu toate astea multi dintre ei ii aduc acolo si cred ca-s aia care vor sa-i rusineze nitel sau ceva de genul asta :))) Nu stiu, chiar nu stiu care e "traditia", eu ma prezint fara ea pentru ca vreau sa am o discutie onesta cu adultii din scoala. 

  Asa, deci multe masute si scaune, cu numele profesorilor scris pe mese, in ordine alfabetica, de la stanga spre dreapta. Sunt cateva sute de elevi in an si vreo 14 materii, asa ca e o gramada de lume acolo :) Si te uiti la ceas si incepi speed datingul. Buna seara, Mara e copilu, aaaaaa Mara .... insert aici toate laudele lumii. Da bai, ea face bine de tot la scoala 4 ani si jumatate mai tarziu. Se straduieste, munceste foarte mult, face tot ce i se cere si ajuta in scoala pe oricine cu orice. Ce face scoala pentru ea? TOT!

  Scoala englezeasca a ajutat-o sa isi descopere cu adevarat si sa isi creasca latura ei nativ artistica. Copilul asta a desenat si a facut chestii foarte misto de mica. Pe cand am dat-o la gradinita in Romania, avea 5 ani, am auzit educatoarea spunandu-mi ca "ea vrea doar sa picteze, doamna!" Aaa, ok, mna, toti copiii vor sa picteze, e ok. "Da, dar eu sunt una singura si nu POT sa le car apa de la chiuveta sa faca ei mazgaleli, noi trebuie sa facem LITERE!" Mna, ce era sa zic? N-am zis nimic. Mazgaleli. E, azi, dupa 4 ani si jumatate de mazgaleli organizate din care un an si jumatate de scoala secundara, copilul e absolut minunat la desen si d-astea!

  Ma uitam aseara in caietul ei de desen-pictura de la scoala si ma cruceam. Da, casa mea este bombardata de chestii artistico-picturistico-desenistico pentru ca eu am zis nene, eu am vrut sa ma fac actrita si n-am avut cum, poate ca ea poate sa-si urmeze naibii inclinatiile alea din nascare. Asa ca i-am luat tot felul de chestii si face desene si picturi mereu. Nu vreau sa ma gandesc acum la "ce-o sa manance ca o sa moara de foame" pentru ca in tara asta nu se moare de foame nici cu arta. Ii place asta. Ii mai place fotografia iar scoala ei ofera cursul asta inclusiv pentru GCSE, iar de anul asta si Media Studies iar ea a zis clar ca ea vrea astea doua ca optionale pentru examen. 

  Are nici 13 ani si cumva a inteles ce ii place ei cel mai mult sa faca, ce-ar face-o fericita. Si mereu i-am zis cu glas tare ca cel mai bun job e ala care iti place cu adevarat. Si a inteles si restul din ce i-am zis eu, asa putin, in soapta: auzi, da' stii ca tre' si bani de chirie, mancare, alea... Dar aia e doar o soapta pe care mi-o pleznesc peste bot de cate ori imi vine. Pentru ca o vad ce poate sa faca si ii vad creierul inclinat catre limbi, istorie, arte, si e clar ca ea asa e. Si e si mai clar ca scoala asta ajutat-o sa se descopere, sa inteleaga ce si cum vrea, sa invete, sa fie EA. Ea, asa cum s-a nascut ea, cu drag de arte, pictura, fotografie. Avem si norocul sa ne fi asezat langa scoala care ofera chestii total diferite de alte scoli. Dar na, pentru asta o sa ma simt eu mandra ca eu am fost aia care a studiat inclusiv scoli secundare inainte sa iau prima casa in orasul asta :) Organizarea ajuta! Si norocul idem. 

  Da, deci treci de la profesor la profesor si ai cinci minute! Sa te vad! Pentru ca eu nu-s aia care da din cap si zambeste, eu am de zis lucruri pentru ca ei intreaba! Oamenii intreaba si eu le raspund. Si in toti acesti ani, de cand era ea anul 6 la scoala primara si am constatat ca unul dintre profesorii ei habar nu avea ca ea era venita de un an si jumatate in tara asta... in sedintele de la scoala secundara am fost de-a dreptul simpatica. I-am lasat sa o laude cat au vrut ei si dupa aia am zis ca le multumesc si ca eu sper ca ei stiu ca ea a venit aici acum patru ani si jumatate cu zero engleza. :))))))

 Asa am facut si in anul 7, acum suntem in 8 si le-am zis doar la cei care erau noi in viata ei. Deci cand le spun astora ca fiinta care sta in motzul clasei e venita acum 4 ani fara engleza, intai le aud inima cum se opreste cu zdranganituri, apoi vad ochii cum se bulbuca si moacele cum se inrosesc. Pe aia cu rosu ii simt a fi Brexitari sau ceva :))) Cea mai misto chestie a fost ca Mara a venit azi de la scoala si a zis maaaaami, doamna de engleza m-a luat deoparte sa imi zica cat de impresionata este de mineeeee! Pai asa si trebuie! 

  Mami e piar d-ala! Mi-am facut un scop in viata sa le arat lor cine ea de fapt. In alea cinci minute ei imi zic multe eu le zic asta :) Profesorii care ma stiau de anul trecut mi-au strans mana cu spor, mi-au multumit inca o data pentru tot ce fac cu ea acasa. Culmea ca nu fac nimic altceva decat sa ii tin limba romana cat mai sus si sa o ajut cu cate un proiect pe ici pe colo. Si sa o bat la cap sa nu tranforme temele in corvoada, sa le faca vinerea sau sambata sau cat mai curand. Si sa lucreze pe site-urile lor macar un pic si in vacante. Putin. O rog si o las in pace. Pentru ca in timp a invatat ca da rateuri daca nu face!

 Navigam prin apele adolescentei, peste nici doua luni face 13 ani. Este cat poate sa fie la varsta asta de constiincioasa, face chestii inimaginabil de gandite, a mers la repetitii pentru piesa scolii din septembrie pana saptamana asta, a suferit si s-a si imbolnavit din cauza ca trebuie sa mearga si cate 40 de minute pe jos per sens, dar rezultatul a fost magnific. Munca, in tara asta, este rasplatita. Cu mai mult, cu mai putin, aia depinde de context. Dar simti ca esti apreciat. Am venit de la maratonul de speed dating si i-am povestit tot, am luat-o in brate si-am pupat-o, am felicitat-o si i-am zis ca-s mandra de ea dar ca mai degraba EA ar trebui sa fie mandra de ea. Este! Bai, chiar ESTE! Iar azi a avut sansa sa fie mandra si ea de mine pentru ca profesoara de Drama i-a zis ca mama ei este fantastica si ca este extrem de desteapta! Mara e mandra de mine si de Marius in general, dar e cu totul altceva cand scoala ii spune asta :)

  Am ras si am intrebat-o cum s-a simtit sa auda asta. Mi-a zis ca asa e si ca a fost foaaaarte impresionata si mandra! Corect. Suntem mandre una de alta, care mai de care! Ca ciorile, deh! 

Brexitarea

  Ptiu drace, ca s-a facut februarie si n-am mai apucat sa pun doua randuri unul peste altul pe aici. Adevarul e ca renovarea vietii o sa ma duca curand pe campii, nu suntem gata nici acum si chiar n-am nici o idee cand vom fi gata la interior. Probabil fix cand o sa dea primavara si fara de suflare va trebui sa ne ocupam de gradina! :))) 

  Ne-am si Brexitat pe noi intre timp, ca sa zic asa. E, ce sa zic, nu ne-a aliniat nimeni la Dover cu valizele in mana sa ne dea branci in mare de pe stanci, suntem ok. Nimeni nu stie ce se va intampla, dar de intamplat se va intampla in decembrie anul asta si pana atunci noi o sa avem si cetatenia, sau asa ne-am propus, trebuie sa strangem bani pentru distractia asta ca nu e ieftina deloc iar economiile s-au dus pulii pe renovare :) Anul asta vacanta noastra se va numi "mergem in Cetatenie" si "plantam gradina" si altele asemenea. Vreo trei mii juma' vrea coana Lizi de la noi trei ca sa ne treaca la domnia sa pe inventar si na, ce sa zicem, ne va face chiar placere sa ii dam ca sa devenim cetateni cu drepturi depline. 

  Chestia asta cu Brexitul e destul de amuzanta. In special cand o vezi traind de aici dar descrisa de oameni din Romania sau alte tari, oameni care isi dau cu parerea despre o chestie despre care nu au prea multe informatii. Adica din alea reale, nu din cele inflamate de presa. Britanicii isi vor tara inapoi. Mie una mi se pare corect. Nu stiu insa daca vor fi lasati sa faca asta, e drept, aici intervine problema. Insa de multe ori eu in Romania am fost enervata de regulile UE pentru ca sunt de multe ori cretine. 

  Proiectul asta nu e unul sustenabil, nu poti sa aduni o suma de tari de toate nivelurile, sa tragi linie si sa faci media. Ca nu iese! Nu poti sa impui reguli absurde pentru Romania, de exemplu ca ciobanii nu mai au voie sa faca transhumanta (asta e doar una din cele care imi vin in minte acum) doar pentru ca altii n-o mai fac sau n-au facut-o niciodata. Nu poti sa ii scoti pe tzaranii aia dintr-ale lor. Nu poti sa ii tragi la oras si la industrie pe toti. Unii tre' sa ramana cu oile lor facand ce fac de sute de ani. Ca barem aia nimereau dracu' sa faca o branza telemea comestibila nu ca aia de la "fabrica". 

  Englezii n-au atata rasism sau xenofobie in ei cat au nostalgie. Sunt pe doua grupuri FB de cartier, cel de unde am venit (unde sunt multi oameni de varsta noastra pentru ca e intr-o zona in care casele s-au vandut de multe ori) si cel unde ne-am mutat acum, printre chiar cei mai albi si mai batrani dintre toti Britanicii lumii. Astia toti au votat Brexit, va zic eu sigur! Sunt mandri de asta si vorbesc despre asta deschis, insa nu au nici o treaba cu strainii. Toate argumentele lor sunt legate de viata de mai demult. De legi si reglementari, de parlamentul european, de lucruri din astea. Suntem singurii oameni straini pe o raza foarte mare, si de asta sunt sigura. Cred ca se mira si ei saracii cum de le-au aterizat "polonezi" d-astia pe aici. 

  Cum ne-au primit? Cu drag, cu politete, cu vorbe bune, cu zambete pe strada, cu buna-ziua dat in fiecare zi cand ne vedem. Si daca or intra la ei in casa si-or injura de "fucking immigrants" chiar nu ma intereseaza atata vreme cat m-au oprit pe strada sa imi ureze bun venit pe strada asta si sa imi zica uite, daca ai nevoie de ceva, io sunt cutarica de la numarul cutare. E drept insa ca acest cartier este unul cu oameni destul de scuturati, sunt si zone de low dar per total este cam cea mai buna zona din oras. Sunt si zone in care majoritari sunt aia necivilizatii si cand zic asta ma refer si la englezi dar si la toate natiunile astea hmmmm, cum sa le zici daca nu mai e liber la cuvantul tigan? Ca nu e vorba doar de ai nostri. Dar si de aia de unde s-au tras ai nostri, si de multi altii. Si cum se aduc unii pe altii normal ca ajung sa populeze zone si zonele alea sa nu fie chiar vesele. 

  Una peste alta eu zic ca n-a fost atat despre xenofobie cat despre nostalgie. Si in timp o sa aflam daca o fi bine sau rau. Schimbarea, din punctul meu de vedere, nu este intotdeauna rea. Doar pentru ca hora joaca si n-a iesit nimeni din ea pana acum nu inseamna ca nu-s toti ametiti si gata sa vomite. Inseamna ca cineva poate are curajul sa se opreasca din ea si sa afle ce se intampla dupa aia. Ca nu e ca si cand nu se pot face acorduri de comert sau circulatie. Dar este ca si cand britanicul care i-a invadat pe toti acum simte ca n-are puterea pe care o avea. Si asa au simtit un pic din nostalgia aia de demult, aia a celui care are puterea sa schimbe ceva. 

  Daca in bine sau in rau, ramane de vazut. Insa increderea mea in natia asta e una mare. Istoric vorbind au demostrat ca pot multe. Si cand traiesti aici si chiar nu locuiesti cu capul intre urechi plangand dupa leustean ci informandu-te despre sistem, afli ca el merge, e acolo, ca mai si contine oameni care stiu ce au de facut. Si atunci ajungi sa ai incredere ca o sa fie ok si dupa spaima numita Brexit. Spaima care e de fapt alimentata de manipulare. Si este spaima de necunoscut. Nu stim ce-o sa fie pentru ca nimeni n-a facut asta pana acum. Acum o sa aflam. Eu una ma bucur ca s-a terminat, ca statul asta in suspans, ma stresa mai rau decat orice decizie. 

  Acu' ce sa zic, cand ne-or alinia cu valizele la Dover, imi fac un selfie si va trimit. Pana una alta, mangaiem pisica, mergem la joburi si scoala si renovam ca dracii aia raii! 

Rasarit de la noi de la etaj

Craciun Fericit!

  Hai ca m-am urnit sa mai scriu nitel ca iar a trecut o luna de cand am reusit. Craciunul asta a fost poate cel mai frumos din toata viata mea. Desi am incheiat decembriele scolar extrem de obosite, si eu si Mara, am reusit sa dormim chiar binisor si ne-au mai revenit fortele. Mutarea asta ne-a stors pe toti trei ca pe niste ciorapei de dama. Renovarea asta o sa fie infinita pentru ca nu avem destul timp sa le facem pe toate si s-au tot ivit chestii care au trebuit sa fie reparate. 

  Dar e ok. Suntem acasa. Atat de acasa. Ma bucur de fiecare camera, am incercat sa fac casa asta un cuib cald si moale si cred ca incepe sa imi iasa. Ne bucuram enorm ca avem foarte mult spatiu pentru o casa din Anglia, eu una in sfarsit simt ca pot sa respir cat de cat, ca spatiile nu ma mai apasa. De exemplu nu ma mai dau cu capul de chiuveta cand ma asez pe veceu iar asta e un ideal in viata, va zic eu! :))))

  Am sacrificat insa drumurile. Mergem foarte mult pe jos, si eu si Mara, merge copila mea 6 kilometri pe zi pana la scoala, trei pe sens, pe jos. Vreo 35 de minute ii ia, mie cam 20 pana la gara sa ajung la birou. In mod normal n-ar fi prea rau dar anul asta Anglia s-a decis sa ne ploua insistent, asa cum n-a plouat de cinci ani de cand suntem aici. Asa ca lucrurile nu-s tocmai roz cand te bate vantul si te ploua, noroc ca Marius isi rupe somnul sa ne arunce cu masina unde avem treaba daca situatia e sinistra. Da, ii ridicam altar pentru asta. Curand! :)))) Miscarea insa ne face foarte bine doar lenea aia din cap e mare, cand ma vad pe stradutele din cartier ma simt tare incantata, e o liniste si o pace si o frumusete incredibila. 

  La 8 fara zece in fiecare dimineata ma intalnesc cu un cuplu de oameni de circa 80 de ani care merg de mana la noi pe strada. Unde s-or duce si de ce, nu am idee, cert e ca in fiecare dimineata ma saluta zgomotos, dupa cateva zile au inceput sa ma intrebe ce mai fac, cred ca curand o sa ma pupe. Vecinii de langa noi sunt absolut incredibili, ne-am imprietenit si presimt o viata frumoasa impreuna. 

  Copila e tare fericita, are o mansarda enorma si foarte frumoasa acum, o camera pe care si-ar dori-o orice adolescenta. Cred ca cea mai mare bucurie din casa asta este, pentru mine, camera ei, faptul ca am reusit sa ii oferim ceva foarte important pentru perioada delicata care urmeaza. Cu putin noroc o sa reusesc sa-i pun si cartile pe la loc in vacanta asta, sa aranjez ultimele chestii pe acolo. De Craciun i-am luat tot felul de utilaje de gatit, aparate de facut waffles, clatite si omleta (ca se vaita ca aia din tigaie parca nu-i iese asa bine) asa ca s-a distrat maxim cautand retete si facand d-astea. 

Hai odataaaaa!

Succes total!

Yesss!

Sa ma lasatz in pace! Sunt traumatizata de somn!

Fuck off!

  Craciunul asta a fost fericit. Sper din suflet ca si pe la voi, oriunde v-ati afla, e bine, cald si moale. Va pupam!

Albuletzii

Dragostea se măsoară în șuruburi

  Ma dor toate alea. Ma dor si parti din corp despre care nu stiam ca ar contine muschi. Ma doare pielea, un deget mi-a crapat de tot ieri pe cand caram niste mobile prin casa asta care nu se mai termina de renovat. Ma doare si limba. Si sub-limba. De shale si picioare nu mai zic. 

  Apoi imi aduc aminte de omul asta al meu si cate a facut el in ultimele luni. Ma gandesc la cat a muncit la casa asta si la job si incep cred ca uneori dragostea se masoara si in cantitatea de holtzsuruburi pe care un barbat e capabil sa le bage sau scoata, dupa caz, pentru familia lui :))) In cantitatea de metri de cabluri, intrerupatoare, trafaleti pe pereti si glet dat la 2 noaptea ca nebunu' in conditiile in care tu n-ai dat cu glet niciodata in viata asta. Dar ai invatat cum sa o faci si "io vreau sa fie calumea, nu asa!" :) 

  Dragostea se masoara si in tone de gunoaie duse la centrul special, in mii de locuri unde "da' nu am vopsit bine, mai dau o data", in sute de "sunt obosit de nu mai pot". Mie imi vine sa-i sparg capul doar sa se odihneasca nitel, lui ii vine sa mai faca ceva, inca ceva, doar nitel, inca doua suruburi si am terminat, Mutzi! 

  Suntem obositi. Rau. Dar el se da peste cap cu totul si il iubesc enorm pentru asta, io sunt meduza uda, mai am nitel si mor, el e calare pe eleeee. Mai e mult pana sa terminam dar deocamdata incepem sa vedem franturi din ce urmeaza sa fie casa noastra si asta ne face sa prindem puteri. Casa noastra aia plina de suruburi. Si de dragoste. Momentan incepem sa avem si parter nu doar dormitoare :) Casa viselor mele albastre va fi asta. Am refacut semineul cu cele doua maini din dotare, am gandit-o si razgandit-o pe mediterraneo-greceasco-marocano-dracu'samaia. Incepe sa arate ca o casa. A noastra. E buna, calda, pufoasa si cand o sa fie gata o sa fie un cuib asa cum visam noi de o viata ca am putea avea. O sa fie surubul vietii!

  Tineti minte, dragostea se masoara si in suruburi! Si in munca, si in implicare, si in certuri si in "sa te ia dracu' ca ma enervezi" si in "vino incoace sa te puuuup"! Dar mai ales in suruburi! 

   

           

Home sweet home

 E, nu inca. Deocamdata, santier, dulce santier ca sa zic asa. Saptamana asta am fost eu si Mara in vacanta si Marius in "concediu". In ghilimele pentru ca a darmat si refacut jumatate din casa noastra cea noua. Noua a noastra ca ea babutza are 70 de primaveri din ce am descoperit eu pe un site cu harti pe cand ma chinuiam sa o cumpar :))))

 Dap, am aflat cu aproximatie anul de constructie pentru ca aici nu ti se spune exact cand e facuta casa, ar trebui sa stii, sa te fi nascut pe aici sau sa nu-ti pese :) Babutza se tine bine, a mai avut parte de renovari dar facute englezeste adica pune tapet peste tapet, peste vopsea peste tapet. Asa ca acum descoperim istoria casei :) Ma astept sa dam de ziare din razboi curand. 

  Am reusit sa ma odihnesc nitel desi sunt stresata teribil pentru ca trebuie sa incep sa strang de aici toate alea, azi am facut primele cinci cutii si de cateva zile eu si Mara aruncam tone de chestii inutile. Tone. Este incredibil cate cacaturi pot oamenii sa adune. In special copiii. Ii zic vezi acolo in birou, ce trebuie aruncat. Nimiiiic. Mhm, cinci minute mai tarziu a iesit cu un sac. Zece minute mai tarziu cu al doilea. Oooook, deci e bine. 

  Lupta e stransa pentru ca omul cu mocheta vine pe abia pe 11 ca atunci putea iar noi pe 14 tre' sa parasim incinta aici la chirie. Asa ca m-am apucat sa strang ca sa fie totul gata de dus acolo. Evident ca jumatatea mea mai buna, imediat ce s-a semnat contractul si-a cumparat o remorca. Ca el e ca ardeleanul din banc care suspina dupa trenul pierdut cu "aaaapoooi vezi daca n-are omu' lucru' lui?". E bine ca e nitel ardelean ca acum o sa putem sa caram toata casa instantaneu. Data trecuta ne-am mutat practic dupa colt, pe strada urmatoare, le-au carat baietii in brate dar acum nu mai merge ca ne-am suit nitel pe deal :) 

  Una peste alta, ziua in care am luat cheile a fost una atat de emotionanta incat mi-a cam stat creierul in loc. Desi Marius era la munca am avut omul meu cu mine, draga de Diana care a venit sa deschidem casa. Greu de zis in cuvinte cat de mult a insemnat sa mai am un adult acolo, ca o capra mica aveam deja, e buna si capra mica dar la momente mari ai nevoie de adulti :) 

  Va las cu cateva franturi din ziua aia, ma duc sa mai caut diverse pe Amazon :))))

Mansarda EI

Gradina EI

Casa EI

Veranda EI

Breloc cadou de la colega mea turcoaica care ne iubeste :)

Bucuria EI

  Cam asa. Acum santier mult. Stam si ne intrebam daca reusim sa ne linistim pana la Craciun. Sa speram. Ceea ce va dorim si voua :)

40, zece zile mai tarziu

  Am facut 40 de ani si stiu sigur cand s-a intaplat asta. Adica pentru mine viata a trecut destul de greu, de incet, de infiorator de lenes si fara sens. Intai pana am avut-o pe Mara. Apoi pana cand am venit aici. Ultimii patru ani au trecut asa cum se zice in vorba aia cu timpul zboara cand te distrezi. Anul asta m-am cam distrat dar a si fost absolut cel mai lung din viata mea. 

  E putin cam mult sa emigrezi, sa schimbi trei joburi in trei ani jumate, sa iei casa, sa vezi de copil si de omu' din dotare, sa inveti tot ce ai de invatat si sa suporti si psoriazisul pe deasupra. Putin cam mult. M-am resimtit la intoarcerea din vacanta pentru ca am tras si o alergie peste ranile de psoriazis, nu stiu de ce si de unde, cert e ca si azi inca am zile in care imi apar bube pe mine. 

  Dincolo de asta, ce mi-a adus maturizarea asta babistica? Mai nimic. Eu m-am nascut baba comentatoare deci azi sunt asa cum am fost mereu. Doar ca mult mai rapusa de diverse boli. Faptul ca s-a terminat procesul de cumparare a casei care a durat 3 luni si jumatate dar de fapt cu tot cu cautari de casa, 9 luni... ma face extrem de fericita. Da, stiu ca am invatat multe si din chestia asta dar sincer as fi preferat sa nu trebuiasca sa o fac. Am obosit. Rau. 

  Si in foarte putin timp va trebui sa strang din nou o casa intreaga si sa le mut astora doi chilotzii si toate cele, Si sa stiu eu care chilotz e in care cutie. Am noroc ca Mara e mai mare acum si o sa ii pun ei in carca si in memorie multe chestii pentru ca eu ma simt sfarsita. La job am fost asteptata cu aplauze, se pare ca tot eu tre' sa ii tin in carca si sa ii organizez pe toti si acolo. Mi-a picat un departament in spinare si nu stiu cand s-a intamplat asta pentru ca mai ieri ma luptam cu Emasu. :))))

  Sa respiram, deci, si sa ne bucuram de urmatoarea perioada. Aia a mutarii. In ultima mea casa din viata asta. Din asta or sa ma mai extraga doar cu picioarele inainte! Pana una alta, incerc sa ma tin pe linia de plutire si atat. V-am mai zis ca am obosit? 

  Hai ca va las una vesela, de cand am iesit in oras de ziua mea: 

4 ani mai tarziu

  A trecut 29 iulie si n-am apucat sa scriu, conform traditiei, lucruri despre inca un an trecut pe meleaguri britanice. Anul asta s-au intamplat atat de multe incat eu acum ma uit la acest 1 august din calendar si n-am idee cand s-a intamplat asta. Intre schimbarea de job, cautarea de case, procesul de mortgage, anul 7 al Marei... n-am mai avut timp sa-mi dai seama cand trec lunile in mare viteza. 

  Peste putin timp o sa implinesc 40 de ani. Cu 4 ani in Anglia. Zece la suta din viata mea, cea de aici, a fost cea mai frumoasa viata posibila in conditiile date. Adica cu emigrare tarzie, copil destul de mare, joburi complicate... dar cu toate astea, 4 ani mai tarziu suntem la fel daca nu si mai incantati de mutarea noastra aici. Muncim mult, in special Marius care lucreaza ore imposibile, insa aici simtim ca merita efortul. Se vede ceva in urma. Vezi oamenii ca te apreciaza, vezi unde se duc banii tai de taxe, vezi evolutie de la an la an. 

  Vezi copilul cum evolueaza, cum infloreste, cum anul asta, primul de scoala secundara, a prins incredere in ea, enorm de multa incredere. Iti vin rapoartele scolare, vezi cat de bine se descurca, o vezi cat munceste si ca de cele mai multe ori o face de drag, cu constiinciozitate dar de drag. Isi iubeste profesorii la modul real, vrea sa ii faca mandri de ea! Si da, ei sunt mandri de ea. Am mers la sedinta de final de an, abea acum i-am cunoscut si eu pe cei 12-13 oameni care i-au stat anul asta in spatele catedrei. M-au dat pe spate cu tot ce mi-au povestit despre ea. Asa cum o vad ei. Oameni diferiti, de sexe, varste si etnii diferite. Si nu, nu o ridicau in slavi ca un cliseu. Nu spuneau aceleasi lucruri tuturor si stiu asta pentru ca totul se petrece in sala cea mare de sport. Stai si astepti cuminte sa te vada profesorul care sta la o masuta mica.

  Si auzi ce li se spune si altora. Unii vin cu copil cu tot, eu nu cred ca asta e o solutie, copilul are feedback personal la scoala, asta tre' sa fie o discutie sincera intre adulti. Si sinceri mi-au fost. Coplesitor de sinceri. Sa deschizi gura si sa spui "eu sunt mama Marei" si sa-l vezi pe omul din fata ta cum se lumineaza la fata, iti strange mana cu cea mai mare fericire din lume si iti multumeste pentru ca ai adus-o acolo. Le-am spus tuturor ca ea a venit aici acum nici patru ani fara engleza. Nimeni nu stia asta. Nici unul dintre ei. Multi s-au blocat, profesoara de engleza m-a intrebat daca glumesc. Dupa amiaza aia a fost magica. Am plecat de acolo pe trei carari, cu lacrimi in ochi, ca de obicei. 

  A fost un an bun. A invatat atat de multe. Si ea dar si noi. De 4 ani tot invatam. Am invatat de la capat o alta viata, un alt sistem. Si a fost o calatorie fabuloasa. Inca este. Desi ne simtim mai acasa ca oricand, inca o sa mai invatam lucruri, sunt convinsa. Nu, inca n-am mers deloc in Romania. Nu avem de ce si nu simtim nici o nevoie sa dam bani ca sa ne enervam. Zilele astea, am trait, ca voi toti presupun, stirile despre sistemul romanesc. Pentru ca nu e vorba doar de un copil, nu e vorba doar de fata aia. E vorba de sistemul care te omoara la o adica. Nu cred ca murit, cred ca a fost data mai departe, cred ca o sa aflam cu ce se ocupau multi militieni din tara aia. Mafia. Caracatita perpetua. 

  Ieri am ascultat inregistrarea de la 112. Scarba, sila, lipsa de respect si de orice farama de umanitate cu care acei oameni vorbeau cu o copila de 15 ani m-au terminat. M-a ingenuncheat, din nou, Romania. Cata scarba sa ai pe tine? Iti zice o copila ca a fost violata si batuta si tu o iei la misto? Iti zice mi-e frica si tu n-ai nici macar UN cuvant de alinare sa-i zici? Ce fel de animal trebuie sa fii? Ce soi de psihopat sa zaca in tine? Ce soi de societate naste asemenea monstri pe care ii pune in functii publice? Cum mama dracu'? Cum?

  Cum sa nu ma simt bine aici unde ma simt in siguranta? Unde stiu ca la o adica nu doar serviciile de urgenta mi-ar ajuta copila dar si oamenii de pe strada, vecinii, necunoscutii. Un copil in pericol... Mi s-a mai intamplat uneori sa ma lase mijlocul pe strada si sa trebuiasca sa ma aplec, sa fac grimase si sa incerc sa reusesc sa merg mai departe. De absolut fiecare data am fost intrebata de primul trecator daca sunt ok si daca ma poate ajuta cu ceva. Asa cum e normal. Uman. 

  Suntem in vacanta acum, ne odihnim putin pana peste o luna cand scoala incepe din nou. Urmeaza sa plecam in Cipru, presimt o aventura maxima, suntem veseli, facem planuri. Inca asteptam sa se termine luatul de casa, in curand o sa se finalizeze actele si ne vom putea muta. Fac planuri de decorat casa grecesco-mediteranean, am inceput cu o masa cu scaune luate de pe FaceBook Market de la niste neni englezi, pe care sotul le-a restaurat nitel iar eu le-am revopsit cu Mara. Ne-am distrat teribil cu chestia asta, mai ales ca Mara e super artistica de fel asa ca a avut un mare avant la restaurarea mobilelor. 

  Cam asta facem noi. Daca apuc va scriu impresii din Cipru. Hai pa, va pup!

Warner Brothers Studios The Making of Harry Potter Londra

  Daca aveti copii si le-a placut Harry Potter sau daca v-a placut voua si ajungeti la Londra, eu zic sa sariti prostia aia cu Madame Tussaud si sa ii duceti repejor la studiourile WB sa le aratati cum au fost facute filmele. Mara ieri a decis ferm ca ea o sa devina producator-constructor de decoruri de film. Ceea ce s-ar potrivi teribil cu inclinatiile ei artistice. Copila a fost foarte impresionata, da' ce sa zic de ea ca si noi am fost nitel coplesiti de magnitudinea industriei care a stat in spatele filmelor.

  Mie mi-au placut enorm filmele astea, Mara a citit si toate cartile in engleza asa ca e specialista in HP. Am vazut primele filme cand eram insarcinata cu ea, mi-am pierdut la un moment dat niste nopti uitandu-ma la ele cu o fascinatie greu de descris. La vremea aia nici nu intelegeam prea bine engleza britanica, le-am vazut cu subtitrare d-aia cretina romaneasca, la rezolutie super proasta. Apoi am venit aici si le-am vazut din nou pentru ca Mara se marise si am putut sa i le arat si ei. A fost super incantata desi uneori zicea ca se sperie, s-a speriat si cand a citit cartile daca e posibil asa ceva :)))) 

  Odata ajunsi aici am constatat ca stim sa descifram cheia filmului mult mai bine. Pentru ca sunt milioane de clisee legate strict de viata in UK. Incepand cu debaraua de sub scara care exista in marea majoritate a caselor si arata fix la fel si terminand cu faptul ca HP avea 11 ani cand a fost dus la scoala de vrajitori. Ritualul trecerii pentru copiii englezi, de la scoala primara la cea secundara :) Intrarea in adolescenta. Un moment extrem de complicat pentru ei, plin de spaime si de aventuri noi, incarcat de emotii si frici de tot felul. Cu oameni mai buni sau mai rai, in scoli muuuult mai mari decat erau ei obisnuiti pana atunci... intelegeti ce zic? E o metafora a vietii englezesti. Iar realizarea mie mi s-a parut fenomenala pentru ca se vedea ca nu e doar animatie ci productie din aia super misto. Si ieri am inteles de ce.

  Asa, deci anul asta cand Mara a implinit 12 ani i-am zis de locul asta, ii mai zisesem si inainte dar nu paruse mega incantata iar  biletele costa destul (35 de lire copilul si 46 adultul) asa ca am asteptat o alta ocazie speciala ca sa o mai intrebam si sa fie sigura ca vrea. Intre timp a citit si toate cartile ba chiar de mai multe ori. A zis imediat ca vrea, mai ales ca site-ul lor e foarte misto si iti explica destule fara sa-ti arate de fapt minunatiile de acolo. Cand am incercat sa iau eu bilete, in martie, am constatat ca e foarte greu sa gasesti loc sambata, in mod evident. Apoi am aflat ca ei urmeaza sa construiasca si Gringotts, banca cu troli si ca aia se deschide in mai asa ca am cautat sa gasim loc dupa deschiderea aleia. Well, prima data care se potrivea a fost 13 iulie, ca sa va imaginati popor ce se duce acolo :)))

  Asa ca ieri am mers acolo si am ramas gura-casca la toate chestiunile. Practic sunt decoruri in care s-a filmat la interior, costume ale personajelor, machetele de productie, o macheta uriasa cu care s-a filmat castelul pe dinafara. Sunt multe, multe chestii. E un loc unde poti sa stai linistit patru-cinci ore daca te tin picioarele. Eu dupa doua eram lesinata. Si da, a fost foarte aglomerat, fiind sambata la ora pranzului. Pentru ca dureaza atat de mult si nu poti sa intri si sa iesi, e recomandabil sa iei mancare in traista pentru ca la restaurantul din incinta cozile sunt interminabile si n-are sens sa lungesti treaba care si asa e lunga rau :)))

  Am fost absolut fascinati sa vedem cum s-au realizat anumite efecte speciale, cum s-au construit decoruri, multe dintre ele sunt legate de primul film dar sunt si din altele. Si da, aseara ne-am intors lesinati de la Londra si stiti ce am facut, da? Ne-am uitat la Harry Potter! :)))) Pentru ca iti raman toate chestiile alea in cap si vrei sa revezi filmul ca sa le plasezi corect. Mara a fost in al noualea cer :))) 

incantare nestapanita :)

  Cam asa. Mergeti daca aveti drum la Londra! O sa va placa!

   

Sunt aici!

   Sunt acilea, sunt acilea, n-am murit! De tot. Mult de scris putin timp dar cum am inceput sa primesc mesaje de genul "auzi, ai patit ceva?" zic sa mai dau o tura si pe aici ca prin viata reala s-au intamplat cam multe in ultima vreme si n-am apucat sa mai scriu.

  In ultima luna si un pic ne-am gasit o casa de cumparat, am deschis dosarul de mortgage si am facut toate cele. Acele cele sunt infiorator de multe mai ales cand esti incalcit in acte englezesti de sute de pagini. Au fost momente in care, dupa ce am citit de patruzeci de ori acelasi cacat am decis ca ma dau batuta. Nici un dictionar din lume nu m-ar putea scoate la liman :))) M-a obosit procesul asta dincolo de cuvinte, milioane de mailuri si telefoane in sus si in jos, asteptarea infinita, cautatul si vazutul de multe case de la un moment dat nu mai stiam care de pe ce strada ce avea in ea, cate camere, ce sau cum. Am inceput sa cautam la inceput de februarie si am gasit ce cautam la inceput de mai. 

  Cumplit de greu sa gasesti in Anglia, cu un buget limitat, o casa care sa-ti indeplineasca eeeextrem de multe conditii. Multe rau. Prea multe. Am ales o casa care desi nu era chiar in zona unde vroiam are spatiu excelent pentru tara asta unde faci pipi cu chiuveta in brate iar in dormitoare daca ai loc sa treci pe langa pat e miracol. Are si posibilitati pentru alte chestii pe care ni le dorim, e si intr-o zona foarte linistita dar... cum pe toate nu le poti avea e nitel mai departe de scoala Marei. Dar cum scoala aia mai dureaza cam trei ani calendaristici, o sa fie ok. Mersul pe jos face... ceva frumos :) 

  Azi a venit vestea buna si anume ca ni sa-a aprobat creditul. Inca nu imi vine sa cred, totul e asa o chestie ireala, luna asta se implinesc patru ani de cand am venit aici si eu inca ma intreb daca e de-adevaratelea sau am visat. Pare ca a fost intr-o alta viata momentul in care m-am suit cu Mara in avionul ala. Sau pare ca a fost ieri. 

  Mara e in al noualea cer, de fapt cu totii cred ca suntem desi o sa ne astepte o vara plina tare de tot pentru ca avem programata si o vacanta pe care n-o putem dez-programa. E prima data in viata cand mi-as dori sa pot sa anulez tot dar nu am cum pentru ca biletele de avion catre Cipru sunt castigate de sotul care a castigat soferul anului la nivel national in firma din care face parte. Asa ca am tocmit vacanta, mai ales ca nu stiam ca luam casa si oricum biletele trebuiau folosite curand. Asa ca intre o mutare care nu stim exact cand va fi si vreo zece zile in Cipru... o sa am nitica treaba. Nu sunati, ies eu din cand in cand! 

  Anul asta e de pomina. Si e doar la jumatate! 

P.S. Daca ati fost in Cipru si aveti lucruri frumoase de recomandat, va rog sa o faceti cu incredere. Vom sta in partea de sud :) 

  Hai va pup!

Sectia de votare Portsmouth, Irina Gheorghiu si alte intamplari amuzante

  De ce nu am votat ieri? Pai e simplu: nu mi s-a dat voie. Nu am putut sa votez. De ce? Iar e simplu, pentru ca Romania a organizat alegerile pentru diaspora ca de obicei: in asa fel incat sa nu putem sa votam. Cu scop si in mod deliberat. O orchestratie de rea vointa tricotata cu cea mai crasa incompetenta posibila.

 Ne-am dus pana acolo ca sa votam referendumul romanesc pentru ca noi am votat Europarlamentare pentru UK. Ni s-a dat voie sa facem asta si am ales sa facem asta. Ma intereseaza foarte mult cine va fi europarlamentar aici si cam deloc cine va fi pentru tara in care nu mai traiesc. Asa ca am votat pentru UK. Civilizat, prin posta, acum cateva saptamani. Noi votam prin posta, stiti, suntem mai prosti, asa, nu stim sa ne ducem la sectia de votare :))) Asa votam si la locale, si, de la anul vom vota ca cetateni care ne vom face pa persoana fizica in tara asta la noi acasa. Am mers acum la mizeria asta pentru toti oamenii ramasi in urma in Romania, pentru toti cei care sunt azi disperati si sufocati de sistemul comunist. Am infrant!

  Asa, de unde pornisem? Pornisem de la asta: ieri nu ni s-a dat voie sa votam. E ok, sunt invatata ca Romania sa imi incalce toate drepturile de baza, sunt perfect de acord ca de aici pornim in orice discutie. Pur si simplu asta este realitatea. Marius trebuia sa fie la munca la 12, ca na, unii mai si munceste duminica, coaie, asa ie pa Anglea daca vrei sa si traiesti cu niste salam prin gura, si nu ma refer la manele. El incepe saptamana duminica si o termina joia. Iaca pozna. Asa, dimineata zic cu juma' de gura, hai coiutz, nu ne ducem si noi la referendum? Ne-am dus! Ce a urmat a fost ca la desene animate.

  Ne-am dus si am gasit, intr-un colt de Portsmouth, pe niste cele mai inghesuite strazi din lumea asta, o ... biserica... ca na, asa ie ai nostri mai credinciosi. O ceva care avea ea si niste alt sediu langa. Din povesti am aflat, ca, undeva, la tooooocmai etaju' doi al fiintei cladirii aleia, acolo se intampla minunea. Si ca erau circa trei stampile de vot. Afara, niste multe sute de oameni (ulterior mi s-a spus ca erau doar doua de fapt, cred ca pe una au pierdut-o si una s-a stricat). Dupa ce el a plecat in pana lui la serviciu eu am ramas, am filmat si am vorbit cu lume, am asteptat sa vad cati oameni ies invingatori din negura cladirii. Au iesit vreo 2 in juma' de ora. Afara, niste sute.

     CAM ASA!

  Asta se intampla la 11.30. Cand multi oameni erau acolo de la 7! Sectia Portsmouth deserveste cam tot sudul UK-ului, urmatoarea pe sud fiind la Plymouth, adica la vreo patru ore de noi! Inspre nord urmatoarea e la Londra! Au venit oameni de la o ora, doua sau trei distanta. Eu am plecat spre casa cu gandul sa revin seara sa vad ce se intampla. Pe la 3 s-au dus si prietenii mei si s-au asezat la coada. Dupa trei ore au renuntat pentru ca stiau sigur ca n-au cum sa voteze. Asa ca ne-am linistit cu totii si aia a fost.

  Cand mi-a mai trecut socul, m-am intrebat, cu uimirea omului prost, de ce nu au ales o locatie diferita, uite, colegiul de la capatul orasului, cel la care sunt eu acum angajata are si parcare mare si sali mari! Stiti poate, ca in Anglia nu te poti duce sa parchezi unde vrea pula ta pentru 8-10-12 ore cat iti ia tie sa votezi la statul romanesc. Trebuie sa ai permis pe zona aia sau sa platesti sume foarte de mari sau amenzi si mai mari. Uite, scoala Marei, aia secundara, tot aici in nord, pe unde vin toti oamenii aia multi din afara orasului, are si parcare mare si o sala de sport in care puteau pune multe cabine de vot! Bine, asta insemna ca cineva dorea ca noi sa votam.

  Eu am plecat de acolo destul de inmuiata psihic. Am inteles ieri, inca o data, ca nu putem face nimic cu Romania aia. Ma bucur ca multi oameni din Romania au dat ieri veseli poze cu cozi MARI ca si cand asta ar fi ceva DE BINE. Le doresc sa se mai gandeasca nitel daca si-ar dori sa li se inchida tejgheaua la ultima paine si sa nu mai primeasca nici un ou la cozile alea de zece ore, aia traiti in comunism isi aduc aminte bine despre ce vorbesc eu aici. Mie ziua de ieri starea asta mi-a dat-o, am revizitat anii aia de cozi. Oiiiii, ce bine, au venit oameni multi si noi nu stim sau nu vrem sa-i procesam! Sau de fapt aia vrem. Ca asta facem mereu.

  Doamna presedinta a sectiei de votare a sectiei 303 Portsmouth, doamna Irina Gheorghiu, aseara, la ore la care multi oameni romani spumegau de furie si neputinta, isi schimba poza de profil de la FB cu o "glumitza", zicea cum ca "Nu-i poti face pe toti fericiti ca nu esti Nutella". Azi de dimineata, cand am vazut chestia asta, dupa ce m-am sufocat de indignare, am fost destul de desteapta cat sa fac un print screen, stiam ca urmeaza ca jivina sa-si inchida contul sau sa stearga, ceea ce si l-a si inchis. Poftim:

  Cea mai misto chestie este ca de fapt sistemul asta este atat de bine ancorat si are mecanisme atat de bine puse la punct si incompetenti atat de fabulosi incat el, sistemul, se auto-protejeaza. Nimeni nu va pica sau intra la puscarie pentru incalcarea legii produsa ieri. La Portsmouth au avut DOUA stampile de vot. Spre dupa amiaza, cumva au mai "gasit" inca doua. Unde? Bai, nu se stie, cred ca undeva, printr-un fund de geanta, stiti, cateodata cand esti piloasa d-asta lucratoare la consulatul romanesc si ai geanta d-aia mare, mai pica chestii de colo colo, mai o stampila, trei urne si doi jandarmi, nu stii niciodata ce pula mea poti sa gasesti langa ultimul OB care ti-a aterizat pe acolo!

  Senzatia de ireal de ieri o sa iasa greu de tot din mine. Cand zici ca Romania nu te mai poate soca, iei una d-asta in freza, mamica, si iti aduci aminte, din nou, ca astia sunt toti o apa si un pamant ca si nenea ala autistu' care e acum presedinte, tin eu minte ca in campania electorala tot macanea ca ce face el pentru votul diasporei. A facut o pula. Nu stiu cum de azi ala nu si-a dat demisia. A, pardon, asta insemna sa aibe macar un centimetru de coloana vertebrala. Meduza de Melescanu ne-a explicat ca trebuia sa ne sculam mai devreme ca sa votam. Bai cacatule, ne-am sculat, unii inaintea pulii, si ne-am dus sa votam. Au votat 370 de mii de romani. Auzi, cica atatia suntem in lumea asta! Niste lenesi care nu ne-am prezentat de fapt la vot, Romania acum calculeaza cat la suta din romanii despre care de fapt ei n-au nici o idee cam CATI sunt, s-au prezentat la vot! HA! Pai s-au prezentat coaie, mult mai multi. Doar ca au petrecut o duminica pe trotuare, garduri si alei si nu au apucat sa voteze.

  Doamna Irina Gheorghiu, presedinta sectiei de votare 303 Portsmouth, nu i-a mai lasat sa voteze la ora 9 pe cei care erau deja in cladire, asa cum zice legea. N-a dorit. Sectia era la etajul doi (o alta alegere speciala!) si cladirea era plina de oameni care de fapt nu au mai votat. Din cate mi s-a spus, comisia a iesit cu ajutorul Politiei prin spate si pe prosti i-au lasat acolo la coada :)))) O alta incalcare a legii este ca cei din comisie sau consulat sau cine dracu' a organizat cacatul asta, trebuia sa anunte Primaria ca acolo vor fi sau sunt niste multe sute de oameni, in asa fel ca Primaria sa detaseze minim o masina de Politie si una de Ambulanta. Asta e legea. Romania? Da, da! Comisia a chemat Politia la ora 9 sa-i scoata din cladire prin spate pentru ca prin fata stiau sigur ca mor daca ies.

  Prin alte tari, ambasadorii s-au dat peste cap sa ii primeasca pe cat mai multi in sectie la 9 fara ceva, ca sa poata vota conform legii. Parisul si Berlinul le-au deschis usile, la Munchen Politia a pus garduri in afara cladirii si a declarat ca teritoriul consulatului se extinde. Ce a facut Bucurestiul? Le-a oprit sistemul informatic! N-au mai putut sa voteze! Pam pam! La ora 9 au stins lumina si gata. S-a rezolvat.

  Mie mi-e mila azi de oamenii care se bucura mult, asa, in naivitatea lor. Se bucura ca cei din alte tari sau chiar din Romania, au stat la coada, vaaaaai, ce draguuut, ce simpatic, ce induiosatoooor, a venit lumea la vot. Aaaam, ooook! N-ati inteles nimic, faptul ca sunt niste multe mii de oameni care n-au votat nu e de bine! E de foarte rau! Si sper ca realizati ca tura urmatoare nu se vor mai duce. Pentru ca nu au de ce sa-si futa cate o zi libera din viata, oamenii astia muncesc atat de mult, unii dintre ei au joburi imposibil de grele, cu 29 de sectii pe UK, oamenii trebuie sa calatoreasca ore, sa stea 10 ore la coada si apoi inapoi acasa, toate astea cu copiii dupa ei, da? Foarte multi dintre cei de la coada de ieri au zis ca asta e ultima data! Unii au tot patit-o de zeci de ani.

  Alt motiv de bucurie e ca un retardat se duce la puscarie. Bai, ok, eu inteleg disperarea, dar tara aia nu e facuta de sau din Dragnea! Nu s-a terminat nimic! Nici macar PSD-ul. Nu s-a intamplat nimic deosebit azi altceva decat faptul ca v-ati putut defula nitel, asa, in neant. Ala se duce acum la odihna, tratament si relaxare, cu conditii de hotel, iese repede pentru buna purtare si doua carti scrise, si, ce este cel mai important, el ramane cu toti banii nostri. Mai ca m-as inscrie si io la o puscarie d-asta pentru banii aia, serios!

  Sistemul e acolo, bine mersi. Irina Gheorghiu nu este vreo pensionara sau primitoare de ajutor social, e o tipa tanara. Asta pentru ca se tot flutura asta cu pensionarii si PSD-ul. Sistemul comunist e dus mai departe de oameni tineri, ca Irina Gheorghiu, oameni care au ajuns acolo cu pile si nu pe merit, in mod sigur. Oameni care dau pilele mai departe, care fac jocurile si care tricoteaza aparatul de stat romanesc. Asta este realitatea. Noi, astia de am sarit gardul si vedem si de afara inauntrul curtii, avem un pic de alta perspectiva. Nicaieri in Romania nu vezi mai clar nenorocirea cum o vezi la consulate si ambasade peste tot in lumea asta. Am citit in ultimele 24 de ore postari din toata lumea. Unde merge sistemul romanesc, se arde iarba.

   Daca maine diaspora n-ar mai aduce nici un leu-euro-etc in tara si nu si-ar mai plati taxe si impozite pe la chestiile ramase pe acolo, poate am putea sa aratam Romaniei cat de tare bubuie economia aia fulminata. Si cum tara aia nu da faliment pentru ca niste milioane de oameni (mai multe decat spun "statisticile" facute de statul roman) baga bani cash cu lopata in tara. Motivele sunt multe, de la prostie crasa (vile, case, turnulete pe care nu le foloseste nimeni) pana la nevoia acuta de a ajuta copii, rude, familie. Un an de "greva de import de bani diasporezi" ar arata de fapt unde e Romania azi.

Eu am vazut ieri.