vineri, 20 martie 2020

Crazy days (1)

  Na ca ne pocni virusul prin toate tarile asa ca stam cuminti acasa pana la noi ordine. Eu si Mara pe motiv de inchidere, Marius pe motiv de sciatica luata razna total. Si sincer nu mi-e asa frica de virusul ala cum imi e de sciatica lui care nu-l lasa sa lucreze deci nici bani cat trebuie n-o sa primeasca. Si ca sa fie cireasa de pe tort, i-au si gresit primul payslip de concediu medical si acum stam sa vedem ce si cand se intampla sa se repare. 

  In oras e liniste, mai putin in magazine unde lumea cumpara frenetic de mancare. Daca mi-ar fi zis cineva ca o sa ajung sa traiesc vremuri cu rafturi ca in comunism as fi zis ca e nebun. Micutii au cumparat TOT. Nu doar hartie igienica. TOT. Si eu am cumparat inca ceva carne cand am vazut Tesco ca pe Alimentara de la Ploiesti in 1988. Cu singura diferenta ca atunci mai erau borcanele alea cu spanac oribil, acu' nici spanac nu gaseai. Desi mancare exista si cred ca si fabricile de hartie de cur lucreaza la foc continuu, oamenii au reusit sa cumpere TOT. Din magazine uriase si foarte multe intr-un oras relativ micut. 

  Nu stiu altii cum sunt dar eu am niste bube la cap din vremurile alea. Cand vad ca imi dispar ouale din stoc incepe sa ma ia cu tremurici. Am suferit in copilarie. Nu atat de foame, ca burta imi era plina, deseori mult prea plina cu cacaturi pe care nu mi le doream sau le uram cu spume. Mi se spunea sa mananc si nu aveam voie sa refuz, de multe ori icneam din cauza chestiilor pe care le destestam. As fi mancat proteine animale in continuu si nu aveam. Nu era carne, nu erau oua iar patele albe de pe unghiile noastre, ale copiilor in crestere, ni se spuneau ca sunt "noitze", ca vezi doamne te inoiesti. Era o lipsa acuta de zinc si calciu si probabil si altele. Cand eram mica rodeam calciul de pe pereti. Imi aduc aminte perfect cum faceam asta si ce bun mi se parea. Nu era nebuneala, era corpul care cerea si simturile care stiau de unde sa gaseasca. 

  Alti copii mancau pamant, unii chiar furnici. Imi aduc aminte vremurile alea cu o claritate infioratoare iar saptamana asta mi-a trezit toate panicile alea. Pentru ca vezi ca oamenii nu se opresc din cumparat si dupa ce razi doua saptamani de ei ca cumpara curpapir ca disperatii constati ca ti se termina baxul! Si ca n-ai de unde sa mai sperii nici o patratica de stergar curistic. Ma rog, cata vreme avem apa calda si sapun si stam acasa, e ok cu hartia. Dar cand am vazut rafturile fara carne si oua pe ele m-a luat caputzu, va zic! Asa ca vreo trei zile la rand am urmarit cum se tot golesc si am tot luat cate un unt si o branza la fiecare tura :))) Asa ca acum sunt mandra posesoare a patru pachete si jumatate de unt si circa un kil jumate de branza.

  Bine, cine ma cunoaste stie ca eu cam cu asta traiesc asa ca nu e chiar mult. Acum ma simt ok. Paine, unt si branza, suntem salvati. Ai dracu' la rosii si salata nu se inghesuie asa ca legume se gasesc bine mersi, deci iese si de o salata la o adica :))

  Dincolo de hilaritatea chestiei cu mancarea si hartia igienica, ramane problema cu virusul. Scolile aici se inchid oficial de luni, la momentul cand scriu Mara e la scoala inca. I-am zis sa stea acasa azi si ieri dupa anuntul de inchidere de miercuri seara, dar a refuzat categoric. A zis ca trebuie sa mearga sa i se spuna ce au de facut si sa se tina sedinta cu deciziile pe care anul 8 le vor lua in primavara asta. Si anume ce materii isi vor alege pentru GCSE, bacalaureatul din anul 11. Tare prost a picat, copiii au de ales pana pe 5 mai dar acum veneau saptamanile in care urma sa li se explice si sa li se faca niste "taster sessions" pentru anumite materii pe care le pot alege pentru GCSE. Acum nu stiu daca vor mai primi informatii suplimentare dar azi au primit un ghid complet care mi-a fost transmis si mie prin mail. Contine cumva curicula pentru examen, pe scurt si modul de impartire a examenelor. Cine e curios sa il vada imi poate lasa adresa de mail in comentarii (nu le public) si vi-l pot trimite. 

  Norocul e ca Mara a fost extrem de hotarata anul asta sa studieze toate aspectele problemei si acum este decisa si linistita, fericita cu decizia ei. Scoala la care este ea le ofera si Fotografie si Studii Media si ea le va alege pe astea ca optionale iar dintre Geografie si Istorie, istoria e favorita ei, e foarte buna la asta si extrem de pasionata de tot ce inseamna chestii istorice (2 examene). Vor mai da examene la Engleza (Language si Literatura, fiecare cu cate 2 examene separate), Matematica (3 examene), Stiinte (chimie, biologie, fizica), Franceza (Listening, Speaking, Reading,Writing), deasemenea vor fi examinati la IT si vor primi o calificare valabila pe piata de munca, OCR Nationals. 

  Acum ca suntem informati o sa vedem cum decurge restul de an 8 in conditiile in care astia au zis ca e posibil sa se stea acasa pana in septembrie, asa ca o sa fie si treaba mea sa o ajut cu chestii si sa urmaresc exact ce se intampla cu procesul ei de invatare. Aici lucrurile se fac la clasa si copiii in general nu-s prea invatati sa faca singuri acasa prea mult asa ca acum o sa ii foloseasca faptul ca eu am batut-o mereu la cap sa faca chestii cu mare atentie, la timp, cat mai informate, etc. Ieri mi-a zis ca ea vrea sa se scoale tot la 7 de luni incolo ca ea vrea sa isi faca ziua de studiu asa cum era ea la scoala, ca ea vrea sa aibe rutina ei. Oook, intai era sa ma enervez, altii cand aud de luni de vacanta neasteptata chiuie, asta a mea zici ca nu e a mea! :D 

  Traim zile complicate, vor fi probabil luni de zile in care trebuie sa ne adaptam. Eu una nu am probleme cu statul acasa, am facut asta zece ani din viata de adult, sunt mult mai bine acasa decat oriunde. Si Mara e invatata sa isi faca de lucru asa ca nu avem probleme d-astea de vaicarit de plictiseala sau altele. Inca mai avem treaba la casa asa ca ne va prinde chiar bine nebunia asta, sincera sa fiu. Inca mai am de vopsit o suma de chestii si de aranjat un pic gradina :) Sunt prevazatoare, mi-am cumparat, atentie, seminte deeeeeeee... urzici! Ca nu aveam decat o tufa mica, daca vine foametea o sa am urzici in toata gradina :))) Si ceapa verde. Mai mult de atat nu pot sa gandesc anul asta pentru ca trebuie intai sa gasesc gradina de sub mizeria lasata de proprietarul anterior. Asa ca avem ce face, ba chiar mai mult decat suntem in stare. 

  Si in curand o sa instalam jacuzziul la loc de cinste asa ca, odata scufundati in apa calda, totul va parea mult mai roz. Ceea ce va doresc si voua. Toata hartia igienica fie cu voi! Eu o sa va scriu sa va povestesc cum decurg ostilitatile pe frontul viral englezesc :)

  Aveti grija de voi si fiti responsabili! Zambiti. Ajutati unde puteti si nu va mai vaitati de plictiseala. Unii trebuie sa supravietuiasca cancerului sau altor boli crunte in vremea asta. Multi vor da faliment. Multi vor muri de pneumonie. Noi suntem ok, chiar nu avem dreptul sa ne vaitam. Multi oameni nu vor putea sta acasa, daca cunoasteti asistente sau medici, faceti de mancare pentru ei, ajutati-i cum puteti. Vecina noastra e asistenta si iubeste prajiturile, eu stiu ce am de facut in urmatoarea perioada. Marius e iar categorie care nu poate sta acasa, cineva trebuie sa duca mancarea la locul ei, in magazine. Va rog eu mult, nu va mai vaitati de plictiseala voastra sau a copiilor vostri. Nu e ok! Imaginati-va ca e 1980 si trebuie sa stati inchisi in casa, iar magazinele nu-si vor reveni la starea de plin... o sa va treaca repede "plictiseala" asta din era tehnologiei. Rugati-va la toti sfintii sa nu va cada internetul, chestie care e foarte probabil sa se intample cand toata planeta va munci online...

    A, si luati-va pisica! :)

Prea multa pisica sau prea putina cutie :)

6 comentarii :

  1. Daca mi-ar fi spus cineva vreodata ca canadianul de rand o sa goleasca magazinele ca disperatul, as fi ras o saptamana. Dar nu mai rad. De cand ne-au inchis pe noi cu totul (o saptamana), am fost o data la magazin pentru ca nu mai aveam lapte deloc. Ai mei traiesc pe lapte, branza, legume si fructe in principal, si alea nu prea le poti congela, nu poti face provizii, deci va trebui sa iesim in continuare, macar o data la 10 zile asa... Am uimit-o pe fiica-mea cand am facut raportul cu ce avem in casa, ce cat ne tine si care sunt prioritatile, s-a uitat cu ochii mari la mine si m-a intrebat de unde stiu asa bine ce se consuma si in ce ordine, i-am spus razand cum am crescut in comunism, stia din povestile mele dinainte, dar brusc toate au capatat o nuanta de "fuck, maica-mea nu-mi spune basme, this shit is real!", hahaha. Eu zic ca e un prilej de a oferi niste lectii de viata generatiei tinere, sa isi regandeasca si ei prioritatile putin. Si ai mei plang dupa scoala, dar cred ca e mai mult rutina si prietenii, in rest am zis ca-i las de chiulangeala o vreme (oricum, in vremuri normale acum ar fi avut March Break, vacanta de primavara) si apoi ne restructuram putin si educational. Sunt tare fericita ca am o casa si o gradina, nu cred ca as avea timp sa ma plictisesc nici dupa 6 luni de carantina, tot se gasesc chestii de facut, reparat, curatat, vopsit sau inlocuit. Plus ca acum incepe sa vina vremea buna, s-a topit zapada si am reinceput batalia anuala cu vrabiile, hahaha... Si ma rog sa nu cada internetul, am setat de luni jumate de departament sa munceasca de acasa, cred ca toti care pot munci de acasa asta fac (al meu om e in categoria lui Marse, cumva chestiile trebuie sa se si livreze, hahaha), o sa vedem cum evolueaza lucrurile. Uneori mi se pare ca daca deschid ochii o sa ma trezesc, dar apoi realizez ca nu-i vis, e o senzatie tare ciudata dar ai dreptate, noi suntem foarte bine fata de multi altii care au nevoie multa de ajutor. Va pup, sanatate multa, sa treaca sciaticile si alte magarii si sa ne auzim cu bine! P.S. Nu exista prea multa pisica sau prea putina cutie, nu stiai ca pisicile sunt lichide?! (https://www.boredpanda.com/cats-are-liquids/?utm_source=google&utm_medium=organic&utm_campaign=organic) Pupam!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai tu nu iti amintesti ma din comunism? Eu stateam la coada cu orele, ce sa imi zica mama ca eu participam activ la mizeria aia. Stiam, vedeam, eram extrem de prezenta in viata mea. Poare si pentru ca aveam dolari de la unchiul din SUA si luam si de la Shop, veneau pachete de acolo, vedeam fotografii cu vietile lor. Imi puteam imagina magazine pline de mancare. Iar noi cum nu aveam "la tzara", mama singura... obtinerea de mancare si gatitul stil "sa faci din cacat bici" era la ordinea zilei. Ca se tot mira fetele de pe Iubesc de ce sunt eu asa inventiva. De atunci! De cand o observam pe mama care nu e genul de "mancare de cartofi" cum inventeaza pizza pe paine si alte asemenea :) Si cum dintr-un pui aschilopatic facea trei feluri de mancare :) Azi cand gateam ma si gandeam la asta pe cand numaram feliile de bacon sa-i fac lui o ciorba de fasole cu afumatura :)))

      Ștergere
    2. La noi taica-meu era ala care facea cate un festin din doua boabe de fasole si-o lingura de pesmet uitata in camara, de la el am si eu skill-urile de improvizat la nevoie :-) Tot tata imi arata cum traiesc altii in alte tari, nici noi nu aveam nici un "la tara", dar am avut bafta ca bunica-mea avea un petec de gradina pe care cresteau rosii, morcovi, chestii din astea, si ea reusea sa cultive o tona de verdeturi pe-o batista de pamant, mama lui tata, ce ma mir. Asta e marele avantaj, ca doar toti am crescut in comunism dar atitudinea cu care am fost crescuti face diferenta, cred. Am plecat sa bag niste chiftele marinate, sa ne ajunga pe trei zile :-) Pup!

      Ștergere
  2. Toata treaba asta activeaza romanul infometat din mine. Ma jur ca mi-e mai foame decat de obicei.
    Hai sa fim sanatosi si scrie-ne, femeie, cat de des poti.

    Sanatate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da pai activeaza si in cei care n-au trait comunism, d-apoi in alde noi. Azi mi-a adus vecina care e asistenta, un pachet de oua pentru ca Tesco a deschis o ora doar pentru lucatorii NHS. Sunt intr-o fericire maxima, am macat UN OU de dimineata! :)))

      Ștergere
  3. BUNA Alexandra

    Sunt si eu interesată de disciplinele de examen pe care le ai menționat. Fiica mea e ă 7a la Liceul de muzica aici în Ro, dar acum 1 an jumate am vrut sa ne relocam. Multumesc. ancavsl@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere