Despre mancarea din Anglia (2)

  Acum aproape un an povesteam primele impresii despre mancarea de aici. Ajunsesem de doua luni si eram ok, gasisem tot ce-mi trebuie la casa omului. Adica ingredientele din care gatim zilnic. La un an si un pic dupa aterizare sunt, evident, si mai incantata. Pentru ca am descoperit multe chestii bune, sanatoase, unele chiar ieftine. 

  Nu zic ca e simplu sa te muti in alta tara cu bucataria ta cu tot. Nu e. Exista subltilitati de limba straina pe care le afli dupa multa vreme de stat aici. De exemplu, daca o sa cauti produse "fara gluten" o sa fii oarecum uimit sa afli ca le cheama simplu "free from", un free-from aruncat repede si printre dinti de nici nu pricepi ce zice omul ala, d-apoi sa pricepi ca e vorba de fara gluten. Asta e un exemplu care-mi vine acum in minte pentru ca am auzit-o pe o vanzatoare zilele trecute strigand ceva despre "free-from" catre un coleg... si-am zambit. Acum un an n-as fi stiut neam la ce se refera. 

  Am indraznit sa spun, acum un an, ca magazinele romanesti de aici (uneori si cele poloneze) contin alimente proaste. De proasta calitate si de multe ori stricate. Am fost temeinic injurata de romanii din preajma. Acum cateva zile era, din nou, o fotografie cu o carne plina de viermi de la magazinele cu pricina. Magazine care, de cele mai multe ori, isi platesc angajatii ilegal, fara contract, sub salariul minim pe economie. Multe fapte penale intr-un buchet viermanos. Nu, nu cumpar de la ei nimic. Nu i-am cautat, nu le-am dat buna ziua. Spre deosebire de altii eu stiu sa fac varza murata la mine acasa :))))

  Ce am gasit bun? Pai am gasit o ferma de unde cumparam lapte de vaca crud. Crud, neprocesat, iesit din vaca in ziua aia, ne-umblat la el. Este muls in mod steril, nu exista nici un pericol. Am cumparat zeci de litri de lapte, am facut branza, am baut un lapte cum n-am mai baut din copilarie. Marius (om cu probleme digestive de multi ani), care are o intoleranta la laptele dulce inca de cand era mic, nu mai bause lapte dulce de 30 de ani. In afara de cel muls proaspat de bunica lui la tara din copilarie, oricare ii facea rau instantaneu. Acum a baut lapte dulce cate un litru odata, s-a bucurat omul ca un copil. Nimic n-a avut! Pentru ca laptele crud are enzimele lui si chestiile lui bune in el, care te ajuta sa-l digeri. 

  Am incercat carnuri din animale crescute afara, am mancat porc, miel, ratza, bibilici, vita, pui, oua de tot felul. Foarte, foarte gustoase. Avem o alta ferma, pe Hyling Island, unde mergem si luam oua bio, faina integrala, sau de tot felul, legume de sezon, cartofi de 20 de soiuri. La preturi cat se poate de normale. Multe "mezeluri" sunt facute fara mari adaosuri chimicoase, daca esti atent la eticheta, exista si chestii care au doar sare. La fel, exista multe care au "de toate", adica o lista de muuuulte chestii pe langa carne, sare si condimente. Trebuie doar sa citesti. 

  Pentru ca in Anglia a tot fost scandalul cu UE si faptul ca ei le-au impus englezilor ca fructele sa fie "frumoase, egale si la fel", iar ei s-au rasculat, au aparut acum fructele si legumele "neregulate". Sunt mai ieftine si esti rugat sa le iubesti asa cum sunt. Pentru ca sunt la fel de bune. Si pentru ca e pacat sa aruncam mancare, Anglia are un record la risipa de alimente pe cap de locuitor. M-am bucurat sa vad ca oamenii astia chiar inteleg ce au de facut. Asa cum inteleg si sa reduca chiar si la sfert de pret legumele si fructele care expira. 

  Practic nu exista ceva ce sa nu poti gasi. Da, chiar si faimosul leustean dupa care alearga romanii tocmai pana la Bucuresti... chiar si ala se gaseste. Il gasesti online, gata pus in ghiveci, ti-l aduce curierul acasa. Cauti, ca mine, masline kalamata din Grecia, si nu au la Tesco decat prea scumpe? Nici o problema, exista magazine onnline de unde poti comanda, sunt mai ieftine. Si da, vin acasa. Vrei carne de vanat de tot felul? N-o gasesti la magazin? O gasesti online, ti-o aduce curierul! 

  Pentru ca traim la mare avem o pescarie in centru. Una adevarata, cu barci care vin direct cu marfa din apa, cu taliane intinse la uscat pe langa, cu miros puternic de peste de la o strada distanta. Prima data cand am fost era cam tristete acolo, era august, foarte cald, peste cam deloc, mirosul nu era imbietor. Am plecat. Ne-am intors in iarna si-am gasit cu totul alt peisaj. Pesti de toate felurile, fructe de mare de tot soiul, crabi vii in cosuri uriase, scoici care dau sa fuga din cochilii. Am cumparat de mai multe ori, am incercat niste crabi enormi, langustine, peste. Anumiti pesti sau fructe de mare sunt scumpe fata de celelalte soiuri de carne. Dar merita. 

  Cand ne-am mai facut curaj am mers si la restaurant. Si ne-a placut foarte mult. Mizeria de "fish and chips" de la milioanele de "chiparii" de aici nu e mancare. E ceva ce miroase asa de urat de nu-ti vine nici sa intri, d-apoi sa bagi in gura. Englezii doar asta par sa manance. Mi-e mila de ei. Maxima indragosteala o avem cu restaurantul chinezesc de langa noi. Le-am cercetat in prealabil pe toate si am aflat ca aici vin sa manance toti asiaticii din Portsmouth, desi sunt mai multe asiatice. Asta e semn bun. Si asa a fost. E un restaurant mic, de familie. Fac oamenii mancare cu mare pasiune. Bun, bun de tot. Mara ar manca dumplings de acolo zilnic daca s-ar putea :))) Dar nu se poate pentru ca eu sunt constienta ca oamenii pun glutamat in toate cele, ei asa gatesc de mai bine de 100 de ani si de aia mancarea lor e asaaaaa de buna :) 

  Am mai mers si la unul japonez, si la unul cu diverse, si la unul italienesc au fost cat se poate de ok. Indragosteala numarul doi a venit cu Bella Italia, un italienesc de la malul marii care ne-a dat pe spate si cu mancarea si cu serviciile. Foarte misto, oamenii aduc din Italia majoritatea ingredientelor si asta se simte. Sa mergi la restaurant aici e mult mai scump decat in Romania. Nu traducand lirele in lei ci traducand ce poti cumpara de banii aia. Dar si diferenta e una mare, oamenii au grija sa aibe ingrediente proaspete din surse bune.

  Mara e foarte incantata de mancarea de aici, imi arata ea diferente la ingrediente. Si nu, nu s-a apucat sa manance zahar asa cum imi spuneau niste inteligente ca se va intampla. In mod dubios copilul nu cere chestii, ba din contra, incearca sa-i invete si pe cei de la scoala ca se poate trai fara dulciurile infioratoare cu care ei cresc. Am fost foarte mandra de ea cand, atunci cand si-a intalnit profesoara cea noua si in clasa a aparut un tort, ea a refuzat. A fost intrebata ce mananca iar copiii au spus ca "Mara mananca doar mancare romaneasca" :)))) Mara s-a intors catre ei si-a zis "nu, eu mananc doar mancare sanatoasa!" Profesoara a umblat in geanta ei si i-a dat Marei capsunile pe care si le adusese pentru pranz :) 

  In ultimele zile la scoala au facut "biscuiti". Moment in care am constatat cat de lipsiti de orice idee despre bucatarie sunt chiar si profesorii din Anglia. Doua femei adulte, cu copii mari acasa, n-au fost capabile sa organizeze copiii si un bol cu faina, margarina (da, ei nu stiu diferenta dintre cele doua!) ou si zahar in asa fel incat sa iasa biscuiti din ele. Ce sa zic, m-am amuzat, am preluat situatia, le-am explicat cum se face iar copiii ma intrebau uluiti "de unde stiti sa FACETI biscuiti". Greu de explicat asta unor oameni mici care cred ca biscuitii cresc in cutii. 

  In ultima zi de scoala le-am dus briose cu cacao facute de mine. I-am dat pe spate, li s-a parut un miracol dumnezeiesc, am fost intrebata inclusiv daca eu am "facut hartiuta aia mica" in care era briosa. Asta ca o imagine a fenomenului alimentar din Anglia zilelor noastre. Vestea buna e ca autoritatile lupta intru educarea maselor, scolile lupta pentru alimentatie sanatoasa, cantina ofera mancare sanatoasa si dulciurile sunt interzise in scoala. Doar desertul gatit acolo e permis. Din pacate exista "sucurile" si "apa cu aroma de..." pe care copiii le beau in continuu. Groaznic, pur si simplu groaznic. Iar Mara a vazut toate astea si s-a ambitionat mai tare sa nu manance prostii. A vazut acum multi copii si adulti obezi, intelege perfect cum au ajuns asa si ii e mila de ei. Si mie. Si mereu ma intreaba de ce mama lor nu le-a dat sa manance sanatos. Si nu intelege cum de mama lor nu stie cum sa faca asta :)))))

 

miel cu dovleac

somon perfect

bibilici

o vizita la pescarie

  Asa ca da, suntem fericiti din punct de vedere culinar. Ceea ce va dorim si voua! 

  

Un an acasă

  A trecut un an. Pe de o parte nu stiu cand, parca ieri venea George sa ne ia de la Ploiesti sa ne duca la aeroport. Dupa zile de nesomn, caldura, telefoane de la reporteri si alte prostii... cand l-am vazut urcand pe culoarul blocului... am rasuflat un pic. Nu stiu nici azi cum a reusit sa coboare valiza aia pana jos :)))

  Pana la aeroport am ras. Simteam ca nu pot sa respir de emotii, asa ca am ras. Era cald, infiorator de cald. Cand ne-am dat jos la Otopeni m-a luat cu ameteli de caldura. Gabriela si Bianca venisera sa ne faca o surpriza, sa ne conduca, sa ne dea fotografii si sa ne pupe. N-am plans desi imi venea, gestul m-a surprins cu adevarat si nimic nu e mai frumos ca o surpriza. Am stat mult pe aeroport, timpul se dilata cand n-ai rabdare. Am stat si mai mult in avion. Cand am coborat pe Luton si ne-au deschis usa, un vant racoros a inundat cabina. Am pasit pe platforma afara si-am simtit cele 16 grade din aer. Eram amandoua in pantaloni scurti si in maieuri si am chiuit aproape in acelasi timp: CE BINE EEEEEEEEE la racoareeeeeeeeee! Mara avea picioarele mov dar a zis ca nu-i trebuie hanoracul. Ca "abia acum e bine, mami!"

  Cand l-a vazut pe ta-su s-a lipit de el ca untul de cutit. Eram deja dincolo de oboseala, emotiile dadeau sa ne rupa capetele. Pe drum spre casa a plans de nervi ca nu se mai termina drumul :))) Acasa am admirat fiecare perete in parte (altceva nu prea aveam) si am zis mersi ca ne-a luat Marius paturi in care sa dormim. In seara aia am tremurat, am facut febra si mi-am curatat cu un rau fizic, tot stresul adunat in ultimele 6 luni. A doua zi eram fresh. Am rupt Ikea in doua si-am inceput sa avem o casa. 

  Cand am scris la inceput despre ce frumos e aici am auzit multe voci romanesti spunandu-mi pe un ton arogant care se vroia a fi intelept cum ca "las' ca mai discutam peste un an". Pai sa discutam, zic. Un an mai tarziu sunt si mai incantata de Anglia si Portsmouth. Poftim situatie! Sunt mai incantata pentru ca atunci vazusem doar putin, nu aflasem lucruri, nu traisem chestii. Acum, dupa ce am studiat sistemul, am trait aici si am vazut ce inseamna asta... pot aprecia chiar mai mult felul in care oamenii astia pot sa faca lucruri. 

  Ce ma deranjeaza aici? Pai fix aceleasi lucruri care ma deranjau si in Romania. Nesimtirea umana are aceleasi valente peste tot in lume. Mai exista si oameni care arunca, de exemplu, gunoi pe strada. Dar sunt putini. Si amendati imediat daca sunt prinsi. Exista si aici oameni care fumeaza pe strada (la interior nu exista, nu si-a pus nimeni o secunda problema sa conteste legea anti-fumat data acum 10 ani) insa cand ei se apropie de alt om ridica mana cu tigarea pana in pod, sau o duc la spate, sau in mana cealalta. Da? Asta e diferenta. Este si aici birocratie tampita. Asta e pleonasm de fapt. Birocratia n-are cum sa fie altfel. Sunt si aici functionari ingusti la minte care nu pricep multe si nu pot duce firul gandirii dincolo de varful nasului. Eu nu i-am intalnit, doar am auzit despre ei :)))

  Eficienta englezeasca asta de rand, cea la care te astepti asa, sa existe la orice nivel... e sublima si lipseste cu desavarsire :))))) Marius a plimbat nu o data camioane fie goale fie incarcate aiurea pentru ca domnii de la birou nu-si disting nasul de cur. Dar, cumva, treaba merge. Lucrurile se misca, Anglia evolueaza. Social vorbind ei incearca acum sa repare niste erori majore din trecut: alimentatia procesata, milioanele de obezi si diabetici, ajutoarele de la stat care au facut in asa fel incat kilogramele de lene pe cap de locuitor sa fie in cantitati industriale... De vreo 2 generatii oamenii astia s-au inmultit la varste infiorator de mici. Vezi oameni de nici 20 de ani cu 3-4 copii mici in carca. Traiesc din ajutoare de la stat. Si mai toarna 2-3... Acum legile s-au schimbat, sunt obligati sa ramana intr-o forma sau alta de invatamant sau training macar pana la 19 ani. Au inteles unde au gresit si au corectat. 

  Oamenii zambesc in continuu pentru ca asa sunt invatati de mici. La scoala li se zambeste. Acasa si pe strada li se zambeste. Da, sunt si familii cu probleme mari de tot, insa scoala ii urmareste atent impreuna cu serviciile sociale. Am fost de curand la un training in care ni s-a explicat cum functioneaza sistemul pentru "Safeguarding", cum toate institutiile se aduna si au grija de copiii si de familiile cu probleme. Cum statul si-a propus sa nu mai existe cazuri de copii care mor din neglijenta sau abuzul adultilor. Este absolut impresionant sa vezi cum aici legea se schimba cand moare un copil. Cum lucrurile se corecteaza atunci cand sunt stupide. Pentru mine, e impresionant. 

  M-au impresionat colegii de la scoala dupa Brexit. Cativa au vrut sa-mi spuna in  mod special ca ei au votat Remain. Ca sa nu ma simt prost. Desi traiesc intr-un oras in care 95 la suta din populatie sunt albi britanici care au votat Leave... votul a trecut, prim ministul cel nou a inceput treaba. Cei de jos, tineri sau inculti, isi permit sa fie lenesi. Pentru ca aia de sus cam muncesc. Oamenii care-s aici cu studii pot fi recunoscuti pe strada de la sapte poste. Aici nu oricine se sterge la bot cu o diploma de facultate-master-doctorat. Pentru ca aici scoala superioara costa si se face pe bune nu pe coltul mesei. 

  De aia daca esti inteligent, scuturat si cu simtul umorului... englezii te iau in brate. Ba chiar se uita cu admiratie la tine si iti si spun asta. Dar asta daca esti deschis si zambitor. Daca esti paranoic, inchis si cu capsa pusa, presupun ca n-o sa bagi de seama ce frumos e in Anglia. Daca tu traiesti doar pentru mici, ciorba de burta sau pufuleti, mori fara porcu' "de acasa" si nu stii cum se obtine varza murata in afara de putina lu' mamaie... e nasol! Am auzit romani spunand ca "astia zambesc ipocrit"... asta inseamna sa nu intelegi ca politetea prin definitie este o forma de ipocrizie, o norma sociala. Ca ala de pe strada nu e ma-ta sau tac-tu, nu tre' sa il iubesti la modul real si sa-l pupi pe gura... e suficient sa-i zambesti. Iar oamenii aici zambesc si cu ochii nu doar cu gura, e usor de vazut ca ei asa sunt, le vine natural. Tie nu-ti vine initial pentru ca esti dintr-o tara fost-comunista plina de tristete. Daca te adaptezi o sa constati ca zambetul face bine. Daca nu, o sa mergi pe strada tot cu capul intre urechi si privirea in jos asa cum o faceai "acasa" la tine. Si-o sa ai mii de motive de nemultumire.

  Azi mergeam pe strada si mi-am dat seama ca zambeam fara sa vreau. O doamna m-a vazut si a zambit si ea. Alt domn mi-a dat buna-dimineata. La inceput Mara casca ochii cat cepele si ma intreba "maaaaaaaaaamiiii, de unde il cunosti???". Nu-l cunosc, mama, omul a fost politicos asa ca i-am raspuns. Asa sunt oamenii aici. Un an mai tarziu raspunde si ea cu mine la salut pe strada si stie sigur ca nu ne cunoastem cu toti cei care ne ies in cale... doar suntem draguti unii cu altii. Ca nu ne costa nimic. Dar ne face sa ne simtim fericiti. 

  Ca o coincidenta placuta, azi ea e in vizita la colega ei de clasa. Au invitat-o oamenii iar ea a fost ultra incantata sa mearga la ei o zi intreaga. Si eu m-am bucurat mult pentru ea. Pentru ca se integreaza, e fericita, e iubita, se simte mai bine aici decat s-a simtit toata viata ei. Iar asta conteaza enorm. Daca inchid ochii si ma concentrez un pic, ii pot zari viitorul. Si e unul tare frumos. Plin de lumina si zambete. 

P.S. Vreau sa multumesc acelora dintre voi care m-au incurajat in anul asta, multumesc pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le-ati transmis. Conteaza mult! Ma inclin.

Ce sa NU ii spui unui om care emigreaza

     Dragi cititori,  

  Am trait multe si in anul anterior emigrarii si in cel care a trecut de cand am plecat din Romania. O viata plina. Au fost multe lucruri bune, prea multe ca sa le enumar. Au fost si surprize neplacute de la oamenii pe care mi-i credeam cei mai apropiati. Cumva, cand emigrezi, esti integrat in marea masa care pleaca. Adica moare. Sunt multi oameni care brusc dispar din viata ta fara sa zica nimic. Altii, mai rau, comit gafe. Pe care tu le simti pana la os. Pentru ca osul e dezgolit. 

  E greu sa faci pasul asta. Ti-e frica cum nu ti-a fost niciodata. Totul e in balanta, in aer, in infinit. Totul e undeva nicaieri. Cand pleci si cu un copil mare, care stie ce i se intampla, lucrurile sunt si mai grele. E greu sa inteleaga ca "acolo, dincolo", ii va fi mai bine, stai ore si ore de vorba cu ea si ii povestesti, ii arati poze si harti. Si accepti, in fata ei, sa spui ca nici tu nu stii cum va fi (in special in cazul meu care nu pasisem in Anglia niciodata). Asa ca accepta si ea. Accepta cu stoicism. E fi-ta, cunoaste stoicismul de mica, asa ai crescut-o. Dar o vezi cum tremura de spaima si nu poti sa-i zici decat ca o iubesti si ca o sa fie bine. Si sa speri ca te crede si ca nu-i faci ceva ingrozitor din care nu-si va mai putea reveni vreodata :)

  Ce sa NU ii spui unuia care-si ia inima si valiza in dinti si pleaca in alta parte? Pai, din experienta mea personala, as zice cam asa:

 1. Nu-i spune "aaa, acum, gata, pleci, s-a terminat prietenia noastra, nu ne mai vedem deci o sa se termine"! Nu face asta. Il vei darma pe omul ala intr-un mod iremediabil, ii vei sparge sufletul in bucati. Ti-a fost prieten multa vreme, nu crede ca te paraseste pe TINE. Nu e vorba de TINE. Abtine-te.

 2. Nu-i spune "las' ca mai vorbim peste un an, ce crezi tu ca acolo's cainii cu covrigii in..." Lasa-l. Nu stii cum ii va fi lui peste un an chiar daca tu traiesti in tara aia unde vrea el sa mearga. Doar pentru ca tu esti o lamaie acra nu inseamna ca si altii sunt la fel. Nu-i da link catre "All my friends are leaving Brisbane" daca omul iti zice ca se muta in Australia. Ala e doar un film foarte prost despre nimic.

 3. Nu-i spune "io de aia muncesc aici, ca sa am si sa fiu fericit"... imagineaza-ti pentru o secunda ca si ala a muncit. Si ca el fericit in Romania n-o sa prea fie pana cand Romania n-o sa fie un judet dintr-o tara cu adevarat CIVILIZATA. Unii s-au nascut "altfel".

 5. Nu il intreba "auzi, da' cand mai veniti in Romania?". Sincer, nu stie. Habar nu are. Poate sa zica orice, o sa o zica din politete. Nu are idee ce i se va intampla maine cand aterizeaza acolo, nu-l intreba despre "la anul". Ca nu stie. Si il frustrezi in plus.

 6. Nu-i spune ca in Anglia ploua. Sau ca in Australia e cald. Sau ca in Canada e frig. Sau ca in Franta sunt atentate. Sau ca in Germania moare inecat cu bere. Serios. Nu-i spune nimic despre tara in care se duce. Nu are sens. El fie a studiat tara in care se duce si stie unde se duce, fie, daca nu i-a pasat... nu-i pasa sau va constata pe pielea lui la fata locului. Si gata. Nu e cazul sa crezi ca el nu stie ca in Anglia ploua. 

 7. Nu-l intreba "aaaa, si aia mica cum o sa se descurce la scoala daca nu stie limba?". Ammm, d-aia mergem in alte tari, ca sa invete copiii nostri limba. Suntem ferm convinsi ca se POATE asta, nu e cazul sa ne agitam. Consideram ca e posibil pentru o fiinta umana mica sa invete alta limba. Na!

 8. Nu-l intreba "Iti e frica?". E ca la sexul copilului, sunt sanse fifty-fifty: 50 la suta sa zica "ma cac pe mine" si 50 la suta sa minta si sa zica "noooo, sunt relaxat". Nu te ajuta pe tine cu nimic frica sau "curajul" lui. 

 9. Te rog mult, mult de tot, nu-l intreba "da' ce faci cu mama, bunica, tata?". Nu intreba asta. Asta il face sa vrea sa te pocneasca in freza direct. Nu stim ce "facem" cu ei. Si din experienta personala nici cand esti in acelasi oras cu omul care cade la pamant nu stii ce sa faci cu el si cum sa-l ingrijesti. Asa ca stai linistit, vom gasi noi solutii. Noi plecam pentru noi, vom avea noi grija dupa aia si de cei ce raman in urma noastra, nu e cazul sa fim intrebati asta inainte de plecarea de pe aeroport. Pentru ca ne doare.

 10. Daca tot am zis ce sa NU ii spui unui om care pleaca din tara, o sa spun acum ca m-au bucurat toti, absolut toti oamenii care au spus atat: "ne bucuram pentru voi, speram sa va fie bine acolo unde mergeti". M-am bucurat si mai mult de toti prietenii din trecut care cumva s-au "activat" atunci cand am plecat, desi nu mai vorbisem de multa vreme. M-au sunat, mi-au urat, m-au pupat fie si virtual. A contat enorm pentru mine asta. Si cel mai mult din lume au contat cei 2 prieteni care s-au vorbit intre ei si ne-au dus la aeroport. Faptul ca doi dintre oamenii mei s-au vorbit intre ei sa ma surprinda, faptul ca un prieten a venit de la Bucuresti ca sa ne duca la aeroport. Alea au fost cele mai frumoase momente posibile din ziua aia. Atunci cand esti la marginea sufletului vezi cine e langa tine.

   Atat. Nu e nevoie de mai mult. Pentru ca primele 9 sunt de fapt despre TINE cel care intrebi sau afirmi. Sunt cele mai lipsite de empatie intrebari sau afirmatii pe care le-am simtit la viata mea. Sunt proiectiile oamenilor asupra unui lucru fie cunoscut lor (emigrantii de aici) fie total necunoscut dar la care se gandesc (cei din Romania). 

  Peste doua zile, cand se implineste un an de cand eu si Mara suntem aici si 1 an si 4 luni de cand e Marius aici, o sa va povestesc cum am sarbatorit asta si care este lista de lucruri absolut minunate care ne face sa ne simtim aici mai acasa decat ne-am simtit toata viata. Pana atunci va pup cu tzonc in ureche! 

                                                     Alexandra

Sfarsit de an scolar

  Ieri a fost ultima zi de scoala. Lung an. Frumos an. Plin de detoate. Ieri dimineata Mara plangea. M-am si speriat, am crezut ca ii e rau, luni a facut un soc termic din cauza caldurii si am crezut ca ii e cumva. Nu. Plangea de tristete ca se termina scoala. A plans acasa si apoi a plans si la scoala. Eu n-am plans. Eu am ras. Nu intelegea de ce rad. I-am adus aminte cum s-a simtit la sfarsitul anului scolar 2015. Cum vroia sa arda carti, sa nu mai mearga niciodata la scoala, sa moara. 

 A inceput si ea sa rada si mi-a zis ca nuuuu, ca e trista ca n-o sa o mai vada pe doamnaaaa. Am asigurat-o ca o sa o vada, aici toata lumea vede pe toata lumea zilnic. A decis ca o sa o ia in brate cand o vede in septembrie. Am fost de acord.

  La final de an copiii duc felicitari de multumire speciale profesorilor. Exista raion cu asa ceva in fiecare magazin. M-am gandit ca si copiii din clasa merita un mare multumesc pentru cum au primit-o pe Mara, au iubit-o si au acceptat-o fix asa cum e ea. De cate ori a plans la scoala in anul asta cineva sau mai multi cineva au imbratisat-o pana i-a trecut. De cate ori n-a inteles ceva, cineva sau mai multi cineva au ajutat-o. Asa ca le-am facut briose cu ciocolata si ieri la 11 m-am prezentat cu ele in clasa. Chiotele au fost inimaginabile. Le-am multumit la toti pentru tot. Am mers si la directoare si i-am spus ca mi-a salvat copilul de la tristete iremediabila si de la ura de scoala. 

  La finalul zilei de ieri am primit toate caietele Marei si o scrisoare cu "scorul final". S-a descurcat extrem de bine. Ea, singura. A facut tot ce i s-a cerut, a muncit cu constiinciozitate (unoeri ne inebuneste cu ambitia) a facut singura temele, cu mine doar la inceput cand trebuia sa-i traduc cerinta. Acum un an nu stia engleza deloc. Cel mai bun lucru pe care eu personal l-am facut pentru ea in acest an a fost ca am mers la scoala acea ora de job la pranz si la voluntariat. Faptul ca am intrat in sistem, am vazut ce si cum fac ei acolo, i-am cunoscut pe toti cei implicati mi-a permis sa o ajut cu informatii "de interior". Faptul ca am inteles cam cum lucreaza ei cu copiii m-a ajutat pe mine sa nu intru in isteria "aoleu, mama, or face ceva carte la scoala asta?", isterie des intalnita printre parintii romani de aici.

  La scoala se lucreaza. Intens. Zi de zi 6 ore pe zi. De aia nu e nevoie de milioane de teme acasa, de aia copilul a putut sa-si rezolve tema saptamanala singura. Ajutorul meu a fost faptul ca i-am cumparat un mare dictionar Oxford. Nu refuz sa-i traduc cuvinte engleza-romana sau invers dar am inceput sa refuz sa-i explic definitii. Am trimis-o la dictionar si a invatat sa apeleze la el tot timpul. In timp, dupa invatarea englezei, a aflat ca poate apela la el si pentru traducere pentru ca daca citeste explicatia cuvantului o intelege si atunci stie sa traduca singura cuvantul respectiv. 

  Faptul ca dupa primul an de scoala aici, an in care a inceput fara limba, ea a putut sa obtina scor maxim la citire-intelegere de text si scor "in asteptarile varstei" la scriere si matematica ma face sa cred ca se descurca. Ca ii place. Ca intelege. Ca poate. Ieri cand i-am explicat scorul din scrisoare a stat putin si apoi a zis "sunt mandra de mine, mami!" Ea e un copil care tinde sa se autocritice, e prima data cand a zis ca e mandra de ea desi eu ii spun mereu-mereu-mereu asta. Acum i-a venit confirmarea de la "forul superior" pentru ca scoala asa e in viata copilului, de multe ori ea nu ne mai crede sau asculta pe noi, ea vrea confirmarea doamnei, a scolii, a profesorilor. Pe care acum a obtinut-o in cifre clare. Si in zambete si imbratisari si cuvinte minunate din partea profesoarei. 

  Pe 29 iulie se face un an de cand ne-am dat jos din avionul ala. A fost al doilea cel mai bun lucru pe care l-am facut noi in viata asta. Primul a fost Mara. 

Aseara am scos-o la restaurant ca sa o felicit :)

Tornada din cap

  Zile pline. Oboseala maxima. Nu tin minte vreo perioada din viata mea in care sa fi fost asa obosita. Cumva pragul asta de un an parca te pune la pamant. Nu stiu de ce, l-am observat si la Marius acum cateva luni. Poate e ceva psihologic, te tot gandesti mereu ca esti doar de "cateva luni" aici... e pragul psihologic de "an". De acum o sa numeri in ani viata ta mai buna. Dar acum esti criminal de obosit. 

  Mara mai are putin si lesina. Si abia miercuri terminam anul acesta scolar. 10 luni in care a invatat cat in 10 ani. Efortul a fost urias insa ea nu l-a perceput ca pe un efort. Zilele trecute mi-a zis ca a trecut "asa de repede anul asta scolar" si ca abia asteapta sa se faca septembrie pentru ca la anul va fi si mai interesant! Da, normal... mi-a venit sa plang. Anul asta mi-au dat lacrimile de fericire de mii de ori. Despre ea. Despre oamenii din jur. Despre felul in care ne vad ei pe noi astia trei Albuletzi care le-am aterizat pe pres. 

  Saptamana asta au invatat sa faca singuri rime si poezii. Si despre arta lui Piet Mondrian si geometria lui. Si despre... Si e abia joi, mai e si maine o zi! Luni o sa fie "Sports Day" adica o zi intreaga de activitati sportive afara pe terenul cel verde-neon. Cu parinti cu tot. Cu picnic la pranz cu parintii. Cu... veselie mare! Aici scoala e scoala pana in ultima zi, ultimele saptamani nu-s "de umplutura" cum stiu eu de-o viata. Nu, aici oamenii muncesc din prima zi de scoala pana in ultima. 

  La fel si noua Prim Ministra proaspat achizitionata. Au banuit-o astia ca a stat treaza azi noapte pe metereze, asa a scuipat cucoana ministri ieri juma' de zi si azi toata ziua... Mna, s-au mobilizat si si-au dat seama ca n-au de ce sa mai astepte pana in octombrie, ca n-au de ce sa faca alegeri in Partidul Conservator cand cucoana asta vroia de o viata sa ajunga in jobul asta. Ia-l cucoana, i-au zis baietii! Sa te vedem acu' ce faci. Prima data l-a pus pe retardatul ala de Boris Johnson ministru de externe si sef peste MI6. Deci o sa fie tare amuzanta treaba de acu' incolo. Toti politicienii lumii au fost socati. Eu sincer cred ca l-a pus in ideea ca ala e asa dobitoc incat in primele 5 minute se va face de mare-mare cacat si va trebui sa-si dea demisia :))))) Serios, e perversa tanti May asta! Si e genul de femeia-robot, ma indoiesc sincer ca i-a dat aluia pe bune acest job... cred ca a facut-o ca sa n-o critice nimeni. Stie sigur ca ciufulitul idiot va da cu oistea in gard de indata ce va deschide gura :))))

  Sunt curioasa ce-o mai iesi. Cert e ca eu una caut de doua zile toate titlurile astora din guvern, toate numele celor care vin sau pleaca. Ca sa inteleg. Nu pot, nene, sa traiesc cum o fac unii pe aici... cu antena satelit cu ProTv si fara sa intelegi nimic din nimic. Io-s cu BBC in brate si cu Google in mana ca sa inteleg pe ce lume traiesc, sa le aflu trecutul, sa le inteleg lumea. Nu e usor deloc, azi noapte mi s-a invartit o tornada de informatii in cap de n-am putut sa adorm. Dar na, traim istoria, este foarte interesant sa vezi pe viu o asa schimbare intr-o asa tara. Imi place de ei, sunt majoritatea culti, educati, elocventi... mna, pe la astia nu-i Gigi Becali in Parlament. 

  Desigur, nu m-am nascut ieri. Oamenii politici sunt niste curve oriunde in lumea asta. Doar ca e diferenta aia intre curva de santz si curva educata si spalata care a mai citit si-o carte sau doua. Tot o curva. Dar nitzel doamna. 

Transition days sau ce inseamna sa primesti un elev in bratele tale

  Evident eu nu stiam ce e aia. "Transition days" sunt 2 zile la final de an scolar, sau spre final de an ca noi mai avem scoala pana pe 20 iulie. Auzisem ceva despre asta si am asteptat cuminte.

  E mare noroc ca-s si parinte in scoala asta, informatiile imi vin prima data ca parinte. Personalul se presupune ca stie ce sa faca asa ca nimeni nu m-a informat ce se va intampla azi "ca personal". Am fost informata in calitate de parinte printr-o scrisoare venita acum circa 10 zile. Cum ca uite, in aceste doua zile, luni si marti, o sa facem "zilele trecerii". Adica fiecare clasa va avansa cu un an pentru doua zile. Isi vor cunoaste profesorul nou, clasa cea noua, ideile cele noi. Cei de anul 6 care pleaca mai departe la scoala "secundara" sau gimnaziala, sunt scoli separate, vor merge acolo in vizita pentru asta. 

  Adica oamenii vor sa se asigure ca acesti copii sunt fara-de-stres la toamna pe 5 septembrie cand incepe scoala. Ca stiu ce au de facut, cum este locul, care este profesorul, ce au de facut in ziua de scoala, unde trebuie sa vina, care-s cladirile si clasele. Petrec 2 zile cu profesorul nou ca sa se cunoasca reciproc. Mara aseara avea emotii. Avusese si inainte, era foarte stresata ca se termina anul si ca "mami, cine o sa fie la anul? daca nu o sa fie bine? daca nu o sa imi placa? daca, daca, daca?"...  Era tarziu si si-a adus aminte iar ca o sa o cunoasca pe "noua profesoara" si iar nu putea sa doarma. Ea are bagajul facut de madam Puie in carca. E greu sa scape de el. A avut si aici o pitzipoanca-asistenta in mana careia s-a simtit speriata si umilita. Experienta a invatat-o ca se poate ca unii profesori sa fie naspa... si ii e foarte teama de asta. O inteleg!

 Azi am ajuns la scoala si trebuia sa depistez unde e Andrei. Nu stiam daca mai e inca in clasa cu Mara pentru ca azi toti erau "anul 5" si cum sunt doua clase nu stiam care, ce si cum. Am ajuns si i-am gasit. Profesoara este chiar mai tanara decat cea de acum. Tot frumoasa, plina de umor si tot felul de glume care m-au amuzat pana si pe mine d-apoi pe copiii care erau deja extrem de emotionati. Am petrecut o ora cu ei acolo, am ascultat-o cum ii intreaba despre ei, despre ce si-ar dori ei si despre ce "reguli de aur" ar trebui sa aibe clasa lor. 

  Asistenta clasei imi place la fel de mult, o cunosc doar din vedere, am stat una langa alta la cursul despre "managementul comportamentului" si atunci am schimbat niste vorbe. Azi, o invatatoare foarte tanara s-a straduit sa-mi retina si pronunte numele de familie corect. M-a incantat faptul asta asa ca i-am spus ca, intamplator, numele meu de familie e aproximativ acelasi cu numele ei de familie. O cheama doamna White. A fost asa de fericita, inimaginabil. In clasa este Mara Albu si mai este o fetita, Lucy White, si mai sunt si eu Mrs. Albu :) 

  Azi am primit la pranz noii elevi din clasa Reception de la toamna. Adica niste dopuri de 4 ani, unii nici 4 nu au implinit inca. Oaaaauuuuu! Pranzul a durat infinit. Doi plangeau, amandoi erau, culmea, baieti, exact cum nu te-ai astepta sa fie... insa eu stiu sigur ca baietii sunt de multe ori mult mai sensibili la schimbari decat fetele. Pe unul l-a alinat una dintre invatatoarele de la Reception, care apropo azi si maine nu vor avea pauza de pranz pentru ca vor trebui sa isi indrume noii elevi catre ceea ce inseamna pranz la scoala. Pe al doilea l-am luat eu in brate, l-am intrebat cum il cheama si i-am admirat gentuta cu Minioni. Pai ce, bah, nu stiu eu Minioni???? Vaiiiii, dar la Minioni sunt maestra, fi-mea e fan Minioni, i-am zis eu! L-am invaluit pe micutz pana cand mi-a povestit pe indelete toata viata lui, tot senvisul din mana, mi-a explicat tot ghiozdanelul si toate suferintele lui recente gen "mami o sa vina sa ma ia dupa-amiaza". M-am topit toata! 

  Il cheama William, nu e un rege, e un om cat un genunchi, are preferinte si dorinte si una peste alta a decis ca-i place de mine si ca el mai vine p-acilea. A mai fost unu', tot baiat, care m-a tinut de o mana pret de juma' de ora. Cand imi trebuia mana, ma tinea de pantaloni. Noroc ca-i am ferm legati de corpul fizic ca va jur ca azi ramaneam in chiloti la clasa 0! Deci cum dadeam sa respir simteam o mana care se tine de mine cu mare atasament gen agatzat de nadragii mei! :)))))) Sunt mici, atat de mici, de singuri si de... pana la urma pierduti intr-o lume mareeee... Insa au inteles din prima regulile, au ascultat ce li se spune, s-au comportat foarte ok pentru o prima "zi de scoala". Maine mai au una, ca sa se obisnuiasca. Cat de tare e asta?

  Fetele? Pai fetele azi erau foarte relaxate. E una creatza, Phoebe, asa ce-mi aduce aminte de o anumita merinoasa din tineretea mea doar ca e blonda cu ochii teribil de albastri. L-a pocnit pe unu' dupa cap cand invatatoarea incerca sa le zica ceva si masculii nu auzeau. Jap, taci mah si auzi la doamna! :))))))))) Dupa care m-a informat ca "pe mine vine sa ma ia bunica la de la scoala!". Of, atata ce asteapta ei ora plecarii. Sunt mici, prea mici. Iar acum, cei "ai mei" de la Reception par MARI, atat de mari! 

  Azi nu stiau unde sa se duca de mari ce erau! Dar au avut grija sa-i spuna asistentei de la clasa lor "noi azi nu mai vorbim cu tine, azi suntem ANUL UNU!" :)))))))) Dar da, ii vezi cat de mult au evoluat, eu i-am cunoscut in decembrie pe cei mici de la Reception. Din decembrie pana azi ei au invatat atat de mult despre cum trebuie sa se poarte in scoala, ce au voie, ce nu, ce e frumos sa faca, ce nu. Vin si iti spun cu mandrie ca uite, am facut asta sau asta. Si da, simti adrenalina aia ca si cand ai fi facut tu ceva. Si intelegi de ce stau profesorii pe salarii mici :))))) Le gadila orgoliul, pur si simplu. Azi cand cei de la Reception ma imbratisau strigand "we are year 1 nowwww" m-am gandit la asta. 

  N-am facut nimic insa simteam adrenalina aia... 

  

  

Crește

  Creste piticuta noastra vazand cu ochii. Se lungeste de la o zi la alta. Se desteapta de la o zi la alta. Anul asta, cel mai lung si mai complicat din viata noastra, i-a adus o deschidere mentala fenomenala. Tuturor ne-a adus, experienta emigrarii nu e una usoara sau simpla. Te intorci pe dos ca o manusa ca la final sa constati ca esti chiar mai misto pe partea astalalta. Fusesei intors pe dos inainte, de fapt, abia acum este pe fatza, materialul e mai fin, cusaturile sunt frumoase, te-ai rafinat si ai inteles multe. 

  Ne-am depasit toti trei puterile. Si fizic dar mai ales psihic. Ea cel mai mult pentru ca este in crestere, acum se creaza femeia din ea. Noi mai putin ca suntem animale batrane si destul de tavalite de viata, insa si asa, ne-am transformat, am lucrat la noi si cu noi ca sa ne putem adapta cat mai bine. Luna asta se face un an de cand am venit aici. Pe de o parte nu stiu cand a trecut insa pe de alta anul asta a fost cat o viata intreaga. Probabil din cauza ca a trebuit sa invatam enorm de multe chestii. De la limba, expresii portsmutene, subtilitati si prescurtari pana la birocratie, autoritati, politica, sistem sanitar si tot ce inseamna viata. Ne-am invatat viata de la capat.

  Asa ca pare ca a trecut o viata. Enorm. E ca atunci cand ai un copil si nu-ti mai aduci bine aminte ce dracu' faceai inainte sa-l ai si cum era viata ta inainte ca minusculul animalutz sa ti-o preia in totalitate. Mara a acumulat atat de mult incat au fost zile in care ma gandeam ca o sa ii explodeze capul ca in desene animate. Nu numai ca a invatat engleza dar a invatat si tot ce i s-a predat la scoala. Si multe, multe altele. Si a facut-o usor, frumos, nu pot sa zic ca a avut frustrari, nu a facut crize de nervi decat foarte rar si atunci a fost din cauza ca nu dormise suficient. A dormit mult anul asta, am tarat-o in pat cu forta la ore inimaginabil de mici pentru ca stiam sigur ca doar cu mult somn va putea creierul ei sa proceseze tot. In foarte multe seri a adormit imediat dupa 8. In majoritatea inainte de 9 desi discutiile dinaintea culcarii au fost infinite si teribil de enervante pentru mine. Odata ajunsa in pat, citea si pica lata. 

  A crescut, e un om mare acum. Sigur, mai face greseli teribile din neatentie, cum ar fi ca intr-o zi era sa pice pe fereastra afara. Dadea sa se urce cu fundul pe marginea ferestrei desi aceasta era deschisa. Vorbea cu mine si nu si-a dat seama ce face. Eu era sa mor si am imbatranit cu minim zece secole in secunda aia. Am urlat un NU de mi-au pocnit corzile vocale :))) Alearga tot timpul, tzopaie tot timpul. Asa ca evident ca se impiedica sau se pocneste de pereti, mobile, usi care ii stau in cale, colegi de scoala. Are nenumarate vanatai in diverse locuri, i-am zis sa se potoleasca ca o sa ne caute astia de la serviciile sociale sa ne intrebe de sanatate daca mai apare mult mov la scoala :))))

  Citeste Harry Potter, a ajuns la volumul 4 si e viata ei. Viseaza si respira Harry Potter. Si Lego, mania cu Lego n-a disparut. Vrea parul lung dar nu vrea sa il pieptene, umbla jumulita si cu o clama infipta fix in frunte. Isi pune fusta cand merge la scoala dar uita ca o are asa ca se apleaca si craceste linistita cu chilotzii la vederea publicului de cate ori are ocazia. Pe sistemul "sunt o doamna, ce pula mea"... E fericita, relaxata, increzatoare in sine, scoala de aici i-a oferit toate astea si multe in plus. Nu s-a mai  imbolnavit de mult, organismul s-a adaptat la virusii diversi care umbla pe aici. 

  Ii place mancarea asiatica, indiana, exotica de orice fel. Ii place mancarea in general, asa cum i-a placut toata viata. E inebunita dupa fructe si aici avem din belsug, mananca in fiecare zi cu mare placere. A inceput sa-si ia singura si sa-si si faca unele chestii de mancare, e foarte relaxata in bucatarie, cred ca stie sa faca cam orice mancare pe care i-am prezentat-o eu anterior. Mereu imi zice ca ea vrea sa ne facem un restaurant :))) 

  Are o prietena romanca, Iulia, cu care se joaca si se intelege atat de frumos incat atunci cand ne intalnim nici nu stim ca avem copii. Exact asa e si cu Bianca, am avut parte de o saptamana desprinsa din vise cat au fost ele aici. Are prieteni si la scoala, copiii o iubesc si o respecta, toti profesorii sunt absolut indragostiti de ea si imi spun asta cu fiecare ocazie. Exista o singura exceptie, ca na, in orice padure tre' sa fie si o uscatura, o teacher assistenta care vorbeste tare, urat si de sus. Mara s-a speriat de ea la inceput si nu i-a mai trecut. Am facut pana acum doua plangeri in sensul asta drept pentru care individa nu-mi mai da nici buna ziua :)))) Nu ca mi-ar pasa. Toata lumea a fost de partea Marei cand le-am explicat ce s-a intamplat, asa ca stiu clar ca nu-s eu aia exagerata. Unii nu sunt facuti sa lucreze cu copiii. 

  In lipsa de altceva mai bun i-am zis Marei sa si-o imagineze in curu' gol de cate ori o vede. Ca sa nu ii mai fie teama de ea si sa nu se mai streseze de fiecare data cand o vede sau o aude. A ras atat de tare de-am crezut ca lesina. A doua zi mi-a zis ca asa a facut cand a vazut-o si ca s-a simtit mai bine. Mna, uneori solutia e mai simpla decat ti-ai putea imagina :))))

  E inca mica si copilaroasa insa se transforma in femeie de la zi la zi. Mie tot sa o zmotocesc imi vine si din fericire asta e activitatea ei preferata, asa ca deocamdata nu am auzit chestii gen "nu ma pupa" sau altele. E dulce si dragastoasa si mereu vine si-mi cere sa o tin in brate si sa o pup, mai ales daca e trista sau obosita. Si-o pup si-i trece si ma bucur ca inca am aceasta putere magica. Nu-s genul de nostalgica, nu-mi vine sa zic "vai, nu mai creste", niciodata n-am fost asa, mereu mi-am dorit sa vad ce urmeaza, sa o vad mai mare, sa o vad si pe treapta urmatoare. Acum astept cu nerabdare anii urmatori pentru ca mi-e clar ca o sa fim prietene bune dincolo de nabadaile ei de Berbeaca incapatanata.

  Mi-e asa de drag de ea cand o vad cum se transforma intr-o femeie-baietzoasa cu gura mare (oare cu cine o semana?) de mor! Il pune pe taxu la punct din doua vorbe si-o virgula, abia astept sa-l vad in anii urmatori cum o sa mai nimereasca sa-i raspunda :))))) Ca deh, si el e la fel de nabadaios si incapatanat ca ea... Una peste alta se face un om frumos si bun. Dar mai ales amuzant (oare cu cine o semana?)

si-a facut singura salata si tinea sa o pozez cu calupul de cheddar

noul truc pe care-l face si de care e tare mandra :)))

Atat de ea...

Iaurt, anyone?

Saptamana infinita

  Lunga saptamana si nici n-a inceput sa se termine inca. Azi imi zicea Carole pe la 1 fara un sfert ca mai avem 10 minute si nu pricepeam de ce nu 15. Pentru ca era joi si joia se aduna copiii mai devreme din pauza de pranz din cauza de activitati speciale. Zic a, e joi? Radea femeia. Zic nene, am pierdut si sirul zilelor cu referendumu' vostru, ca-mi vine sa zic ca Howard ca nu mai dau drumul la stiri ca ma ia capul. 

  De fapt acum toaca in bucla. Intamplarile s-au intamplat. Nimic nu se mai intampla decat o cearta intre conservatori, e un nene care e sef de partid si care nu doreste sa plece desi pierdura referendumu' si acilea cine pierde pleaca acasa, nu ca in Romania, cine pierde fura si iese boier la final. Neaaaa, astia toti sunt cu demisiile in mana mai putin nea' Corbinu' care se tine de scaun mai ceva ca turistu' de chilotzi cand vine valu' mare pe plaja la 2 Mai. Serios! N-am vazut asa neam prost in Anglia, striga toti la el huo, du-te-acas' si el nimic! :)))) 

  I-am zis Carolei mele ca habar n-am pe ce lume sunt si ca ma simt ca si cand a venit viitura si ne-a luat pe sus si i-au dat lacrimile. Dupa ce am dat-o pe glume zice "tre' sa-mi fac pasaport!" Zic de ce, te duci in Romania cumva? Deci sa moara babutza de ras pe teren nu alta! Mdaaaa, tot o hahaiala pe noi ca ce naiba sa facem. 

  Coana mare aialalta, directoarea adjuncta despre care povesteam zilele trecute, m-a prins la toaleta. M-a prins in usa baii si m-a luat repede cu "aoleu, eu am uitat sa-ti multumesc ca ai fost luni la sedinta de planning" doar ca ea cum vorbeste repede si foarte portsmuteneste io sa mor de n-am auzit decat luni si sedinta si-am zis intr-o doara "da, sigur ca vin". S-a uitat aia la mine ca la avioane si a mai zis odata. Aaaaaaaaaa, daaaaaaaaaaa! :))))))) Cu placere, cucoana! Si ii zic ca ii multumesc si eu pentru experienta extraordinara si pentru ca le pasa si ca cred ca asta este un management eficient si ca asa trebuie cladita o scoala. 

  Mai nene si odata o vad ca sare, trage de usa (eram chiar in pragul baii), iese pe culoar si intra rupand usa in cutiuta-birou de vis-a-vis de baie (aici birourile sunt mici si clasele mari, cei importanti au spatiu mult!) unde colega Tracey (m-am imprietenit cu ea inca de la cursul de Harry Potter Math) pigulea niste litere la calculator. Si striga (am mai zis ca femeia contine bojoci): "AI AUZIIIIIIIIIIT? AI AUZIIIIIIIIIIIIIIT CE-A ZIIIIIIIIIS? Trebuie sa o avem pe Alex cand vine Ofsted la evaluare, ai auzit ce-a zis? A zis ca asta-i management eficient!" :))))))) Tracy se speriase de era galbena deja, astalalta mai avea putin sa chiuie si a inceput sa explice cum ca asa e si ce chestie ca eu inteleg asta si pfffffff... i-am facut ziua. Da' si ea mie! 

  Andreiul care-mi e in grija a facut scor 100% la testul de citire pentru ca am cerut voie sa stau cu el sa-i traduc si sa-l intreb eu cu profesoara langa. Si, uimire, s-a descurcat. Azi au avut un test "rece"(cold task) asa se cheama, la matematica. Adica li se prezinta niste intrebari inainte sa li se prezinte o lectie, o tema, un subiect major. Ca sa se afle care este nivelul, cam ce anume stiu sau inteleg copiii din chestiile alea. Ca dupa ce li se preda o vreme lucrul respectiv sa li se ofere "hot task" si sa se masoare cat au progresat. Si ala rece si ala cald contin la final "scopurile" bine definite, obiectivele. La care elevul trebuie sa bifeze daca crede ca le intelege/stie iar profesorul la fel din punctul lui de vedere in functie de ce a raspuns copilul la cerinte. E o lista legata de fiecare subiect in parte. Azi era despre geometrie pe care o vor face la anul mai in amanunt. Nu nimerea sa inteleaga cuvintele, nu stie ce-s alea triunghiuri si de cate feluri sunt insa la partea de "simetrie" omul a facut o chestie care ma face sa cred ca totusi este undeva in spectrul problemelor de invatare.

  Adica mi-e clar ca nu intelege (nici in romana) chestii simple, evidente. Nu priveste omul in ochi decat daca ii spui sa faca asta, are niste manifestari dubioase cand se excita la activitatile sportive sau la pranz pe teren, cumva il ia valul si face gesturi dure dar pe care nu vrea sa le faca. Insa azi la capitolul simetrie 2D omul a vazut niste chestii pe care eu sigur nu le vedeam de nici un fel! :)))) Noi n-am facut la scoala "linii de simetrie" sau daca am facut va rog sa-mi spuneti. Este practic "impaturirea" unei imagini in mod simetric. Pe liniile de simetrie. Mi s-a parut fabulos felul in care el le vedea in conditiile in care el nu stie sa adune sau sa scada si nu stie sa inteleaga cerintele pana nu i le explic eu. 

  Am muncit cu copilul asta cat n-am muncit cu fi-mea tot anul asta. Pentru ca ea s-a descurcat, a inteles. E atat de cumplit de greu sa vezi un copil care chiar nu INTELEGE. Ii explici in sapte feluri, te uiti la el si-l vezi pierdut. La inceput o chemam si pe profesoara ca ma gandeam ca nu stiu eu sa explic, si spunea ea in engleza... pana m-am prins ca o chem degeaba ca eu ii spun aceleasi lucruri, nu e fizica nucleara, ma descurc :))) Doar ca el nu intelege. Decat unele lucruri. Cititul i s-a imbunatatit vizibil ca nivel de intelegere a textului. Si scrisul, nu am reusit sa il invat literele caligrafice si am renuntat in ideea ca nu conteaza aia asa mult cum conteaza sa scrie un pic mai repede. Si am obtinut asta. 

  Si uite asa zilele imi sunt pline de ganduri de tot felul. Ma bucur enorm de prima vara confortabila din viata mea, e placut afara, e racoare in casa, azi mi-am cumparat cea mai frumoasa fusta in dungi si m-am plimbat pe strazi cu ea. M-am dus sa culeg copilul de la concursul de golf si nu m-a recunoscut fara vesnicii blugi si rucsacul din spate :)))) S-a distrat teribil o zi intreaga intr-o excursie fabuloasa. Dusi in autocare care au centuri de siguranta, asta am observat prima data dimineata :) Spaima mare pe mine sa plece de acasa si din mediul nostru tocmai acum cand s-a rasculat xenofobia in tot felul de animale... Incidentele rasiste si xenofobe curg in lant la stiri si pe retelele de socializare. E drept, nu aici unde stam noi insa nu poti sa nu te gandesti "ia sa vorbesc mai incet sa nu ma auda nimeni pe strada ca nu stiu cine se propteste cu un cutit in mine" sau ceva. Mna... 

  Iar copiii pot fi uneori mai rai ca adultii iar mie imi e teama sa n-o raneasca careva cu vorbele in prima instanta. I-am spus ca s-ar putea intampla ca in urmatoarea perioada sa auda vreo remarca urata la adresa romanilor. Si sa n-o bage in seama. Pentru simplul fapt ca si noi ii criticam pe ei de cate ori avem ocazia doar ca o facem acasa la noi. Iata! A zis ca nu intelege de ce sa-i zica cineva ceva urat, ca ea se poarta frumos si nu zice niciodata nimic urat despre nimeni :)))) Cam asa. Cum ii cresti asa ii ai. 

  

Life goes on

  E doar marti si s-au intamplat multe. Anglia a inceput sa se scuture de socul rezultatelor de la referendum. Atmosfera de la stiri e una haotica, apasatoare, desi sunt antrenati sa fie neutri, mi-e clar ca reporterii BBC au votat Remain :)))) Brusc au devenit foarte coltzosi in exprimare, intrebarile curg una dupa alta, comentariile sunt acide. Raspunsurile nu exista, asa cum nu existau nici inainte de ziua de joi. Cameron s-a dus azi sa vorbeasca la Bruxelles dupa ce ieri a fost o dezbatere in Camera Comunelor. Dezbatere in care nimeni nu se mai grabea sa iasa din UE. Ma uitam siderata si ma gandeam ca prostii aia de jos care s-au lasat manipulati sunt nimic fata de conducatorii lor. 

  Ne intreaba lumea ce facem, cum e. Pai cum sa fie... greu de suportat. Apasare pe creier. Nesiguranta. Neliniste. Nu, nu cred ca ne va spune cineva sa ne facem bagajul si sa parasim incinta, nu cred asta. Pe de alta parte englezii au cautat pe net "ce este acela UE" dupa ce au votat si abia atunci am inteles cam cum a mers treaba. Abia atunci am realizat ca se poate de fapt orice. Ma rog, daca mi s-ar spune azi iesi afara... probabil m-as duce in Norvegia, Suedia, Danemarca. Sau in alta tara. Nu in Romania. Ne gandeam la Franta da' cre' ca si aia-s pe cale sa paraseasca corabia :)))

  Deocamdata n-am ce sa fac decat sa traiesc nesiguranta asta, chestie care pe mine una ma face cu capul de tot. Insa in jurul meu viata merge linistita inainte cu mine cu tot, chiar daca eu sunt blocata. Luni am fost poftita la o sedinta. Ne-au zis acum vreo 10 zile. Nu mi s-a spus despre ce doar ca s-au ales cateva persoane din staff, persoane care au copii in scoala. Si ni s-a dat si un chestionar de completat, legat de cat suntem de fericiti in scoala. Luni, timp de 2 ore am raspuns la intrebari, noi, parinti care nu lucreaza in scoala si... cativa copii din toate clasele scolii. In sala mare de muzica au amplasat 9 mese cu mai multe locuri. La fiecare, 1-2 membri ai conducerii scolii iti puneau intrebari. Raspundeai la un set pentru parinti ai copiilor din scoala si unul al personalului care lucreaza in scoala. Ce-a fost bine? Ce n-a fost bine? Ce ai facut sa imbunatatesti? Ce ai putea face mai mult si ce resurse ti-ar trebui? Ce zice copilul? El ce-ar vrea, ce l-a incantat cel mai mult anul asta? Ce si-ar dori la anul?

  Doua ore ne-am mutat de la masa la masa si-am discutat. Ei isi luau notite si urmau sa faca o mare suma si o planificare pentru tot anul care urmeaza din septembrie incolo. Ce, cum, unde, cand, cu ce, in ce fel... Dupa doua ore produsesem impreuna, cele cateva zeci de persoane de acolo... cateva sute de post-it-uri cu idei. Ma uitam in jur si nu-mi venea sa cred. Cot la cot cu mine la masa statea Tawar, un baietel de 5 ani de la Reception. Lesinat de oboseala si pupandu-si degetele din cand in cand, raspundea la intrebari despre cum ii place lui sa citeasca si ce i-ar placea mai mult sau mai des! Cei mai mari aveau o gramada de chestii in cap si nu erau deloc incurcati sa raspunda in fata directoarei si a celorlalti. 

  La pauza de baut ceai, cafele si de mancat diverse (ca doar nu credeati ca ne-au chemat sa suferim pe burta goala, nu-i sta englezului in fire sa nu puna ceva pe masa) a venit la mine prietenul meu nenea Howard, bunicul uneia dintre colegele Marei. Vizavi de ei sta un baiat pe nume Liviu, roman, venit cu familia aici. Howard i-a indragit pe toti si a si invatat cateva cuvinte in romana, cand a auzit prima data ca suntem romani a inceput sa vina zilnic la mine sa ma salute in romaneste :))) Am discutat diverse cu el pentru ca e teribil de vorbaret. Ieri a venit sa ma intrebe ce fac, daca suntem bine, ca uite, Liviu e ingrijorat. Zic nah, tu sa-mi zici ce fac ca io nu mai stiu! Omul mi-a zis ca el nu mai da drumul la stiri ca nu mai suporta ce se intampla, el se simte mai degraba european decat britanic (tipul are o masina-caravana-rulota deci a vazut toata Europa) si ca na, sa nu ne temem ca nu o sa ne dea nimeni afara.

  E foarte placut sa auzi asa ceva intr-o situatie ca asta. Pentru ca oricum paranoia-i gata, fandacsia urmeaza, serios... sunt momente in care te gandesti ca te vad astia pe strada ca esti roman, ca-ti scrie pe frunte sau ca... nu stiu! Creierul incepe sa mearga fara tine, am avut mai multe momente zilele astea in care m-a dus in paranoie fara sa-mi doresc asta :))))) Si cand ma gandeam eu ca e placut sa aud asta, le vad aproape de noi, tragand cu urechea, pe 3 doamne din staff, directoarea adjuncta, cea financiara si o colega de-a mea, Sally despre care am mai povestit, ea imediat s-a bagat in discutie pentru ca stie de la mine cateva chestii de prin Romania. Si am povestit cu ei cum ca na, noi muncim pe aici, care pe cat poate, ca sotul meu lucreaza 15 ore pe zi pe un job pe care tinerii englezi nu-l doresc ca altfel n-ar mai cauta firma lui soferi tot timpul, si alte asmenea. Ca am venit aici pentru viitorul copilului si pentru o tara CIVILIZATA. Si ca de un an am fost teribil de fericiti intr-o tara care tara acum practic ne-a spus ca "io nu te iubesc, fa, Caterino!" :)))

   La un moment dat, directoarea adjuncta care e o tipa mare si impunatoare, cu o voce pe masura (la inceput imi era o frica de ea cand o auzeam cum se ratzoieste la copii :)))) a venit langa mine, si-a pus mana pe dupa umarul meu si mi-a zis "Alex, I want you to know you are extremely wellcomed here! You are amazing and nobody will tell you to leave!" 

  Nu stiam daca sa rad sau sa plang. I-am zis ca-i multumesc enorm dar ca britanicii ei s-ar putea sa nu fie asa impresionati de cat de amazing sunt eu la o adica :))) Dintr-o gluma in alta s-a apropiat si directoarea financiara, cu ochii inlacrimati, si ne-a povestit cum s-a nascut ea in Zambia si apoi parintii ei britanici s-au mutat in Africa de Sud unde si-a petrecut primii 13 ani din viata ca abia apoi sa ajunga in Anglia. Si ca toata chestia asta e absurda si se va rezolva de la sine. Am intrat inapoi la discutiile sedintei cu capul ametit, imi era cald, eram foarte obosita de orele de harmalaie in alta limba... la ultima masa am cunoscut-o pe una din guvernatoarele scolii. Aici scolile au un director si un corp de guvernatori, ei decid lucrurile legate de scoala si sunt numiti prin alegeri in cadrul scolii. 

  Tipa, trecuta bine de 60... eu tot discutam problemele legate de copiii bilingvi si cum le putem regla spre integrarea rapida a copiilor care nu aduce decat lucruri bune. M-a intrebat de unde sunt si a sarit de pe scaun de bucurie ca si fi-su are iubita romanca si nu cumva as vrea sa o invat si pe ea romaneste, ca omu' o sa se cam insoare si ea vrea si ea sa stie cate ceva in romana?!!!??? Ma uitam la ea si ma gandeam ca cineva sare si-mi zice ca-s la camera ascunsa sau ceva. Dupa care m-a intrebat despre scoala si sistemul romanesc, i-am povestit, s-a terifiat si m-a felicitat ca am venit aici pentru fiica mea. Am zambit politicos si i-am zis ca se pare ca Portsmouth (populatie 90% britanici albi) si Hampshire (judetul) care au votat majoritar Leave nu-s la fel de incantati ca ea :))))) A ras din toata inima si a zis ca ea crede ca lumea nu s-a informat prea bine inainte sa voteze... si ca o sa plateasca pentru ingnoranta. Si ca de aia copiii trebuie crescuti cu cat mai multa informatie despre toate tarile din lume, ca sa nu ajunga adulti ignoranti. I-am dat dreptate si am plecat acasa.

  Si viata merge mai departe. Linistita. Joi, Mara merge la finala concursului de golf la care au castigat ultima data, acum vor reprezenta orasul Portsmouth. Ii ia o zi intrega si-i duce in alt oras ca sa faca intrecerea cu alte orase. Le-au dat tricouri inscriptionate cu mentiunea "le puteti pastra!" chestie care a incantat-o dincolo de orice! Iar saptamana viitoare are loc "Transition Days" adica luni isi vor cunoaste profesorul de anul viitor si vor merge in clasa cea noua iar marti vor avea o zi intreaga cu noul profesor si vor lucra la un proiect despre Olimpiada. Pentru ca da, in general, aici nu te lasa nimeni sa astepti mult si cu emotii ca sa afli ce vei face la anul. Subliniez: in general! :))))) 

  Si una amuzanta la final, de asta vreau sa-mi aduc aminte toata viata pentru ca moshuletele a fost ultra-amuzant si cum eu nu preget in a raspunde interpelarilor de pe strada, a iesit asta: in fata mea, un moshulete de circa 150 de primaveri abia mergea carand in mana niste scanduri sau ceva de genul asta. Mergeam repede in spatele lui si sandalele mele scoteau sunet. Cand l-am ajuns din urma la o margine de bordura unde se oprise sa traverseze s-a intors la mine, a ras si a zis:

El: are you following me?

Eu: not at the moment! would you like me to follow you another day... I'm in a hurry now?

El (razand in hohote- ma masoara de sus pana jos): I wouldn't say no, love!

Eu: It's a deal! But you should know I am Romanian and I understand that is pretty scarry around here :D

El (razand si mai tare): I fought in the War, dear, nothing scares me! Not even that bloody wanker called Farage!

Si am traversat razand amandoi. 

  

Ce-ai facut, coana mare? Ti-a trebuit referendum!

    Draga Lizzi,

  Stiu, e tarziu acu', aproape 8. Te-o fi luat somnul de la atata ceai cu prajiturele la ora 5. Da' nu stiu cum naiba de-ai lasat tu un baietel puber ca nea' Cameronu' asta sa va aduca in asa situatie demna de Mr. Bean... ca io ma gandeam ca bancurile alea cu Sir si John sunt doar bancuri, mai cucoana!

  Ne culcaram in UE si ne treziram in padure. Nu se stie unde. Supusii matale sa stii ca-s decapitati de spaima, mi-am dat seama azi cand am ajuns la scoala si i-am vazut cat de bulversati sunt desi ei au votat asa, coana mare. In Hampshire cred ca a fost 90 la suta pentru Leave ca pe aici traiesc doar englezi albi. Si noi, o mana de soferi, ceva personal medical, multe asistente, mna, oameni d-astia care muncesc cum ar veni. Stiu, matale ti-e strain conceptu' asta. 

  Da' sa stii tu, draga Lizzi, ca tinerii patriei tale stau pe benefits si refuza sa munceasca. Daaaa, ei se agita ca le-am luat noi joburile doar ca sa stii ca noi astia care circulam pe strada ii vedem ce fac. Azi, o tanti pe numele ei Carole, o doamna care munceste de o viata p-aci pe la tarlaua talica, era total oripilata de faptul ca toti tinerii sunt in pub la toate orele. Si ca pur si simplu nu se astepta ca o suma de cretini sa voteze asa. Stii, doamna asta apreciaza ca eu am venit aici pentru ca nimeni n-a vrut sa acceseze jobul pe care eu l-am vrut imediat. N-am avut concurenti. Pentru ca munca e naspa. 

  Carole asta, femeie de peste 60 de ani, mi-a zis azi ca e ingrozita de ce se va intampla. Si ca 40 de ani de progres o sa zboare pe fereastra. Eu o cred, e de-o varsta cu mama si a trait pe aici o viata. Si a si muncit. Si faza e ca nici pensie n-o sa aibe din cauza de niste bube birocratice tampite... ca mai bine va ocupati dracu' de alea decat de referendum pe baza de turme de boi. Mi-a zis azi ca nu stie ce o sa se "intample cu noi"... Zic cu VOI? Poate cu NOI! La care femeia a suspinat resemnata "well, you're an EUROPEAN CITIZEN". Si cumva, mai Lizzi, m-am simtit mai bine. Eu care am simtit ca-mi pica cerul in cap cand dimineata am dat drumul la un BBC plin de oameni ciudat de debusolati, de tristi si de incordati. 

  Eu, care toata dimineata m-am gandit la negru. La mutare in Franta...ce Franta, bre Lizzico, ca din cauza de tampitii tai, se cer si aia afara imediat. Ca na, prosti sunt peste tot... O sa zgaltaie acu' Europa din toti tzatzanii Cameronu' lu' matale si alti idioti. Marea Britanie? Pai imi pare rau sa te anunt, o sa te cam ia cu tensiune si palpitatii da' tare mi-e teama... tare-tare mi-e teama ca o sa scapati si de Irlanda si Scotia cu ocazia asta. Stiu, tarletzii care au votat iesire AIA ZIC! Si aia VOR! I-am auzit zicand asta. Asa-s de destepti... Bai Lizzi insa intre noi doua fie vorba, matale stii cam cati bani din turism iti aduce Scotia pe an. Tiriplicii nu stiu. Ei nu stiu nimic decat ce li se spune de sus... si daca voi sus ati adormit de tot... Si l-ati lasat pe alde Farage sa latre si sa minta... Farage care azi dimineata a recunoscut ca a mintit, ca cifrele alea nu erau corecte. In direct. :))))))

  Zilele astea nu te-am vazut sau auzit. Pare ca dormi. Familia regala e pitita intr-un buncar undeva, presupun... Nu stiu care e eticheta da' io zic sa o mai lasi dracu' de democratie ca vad ca nu va prieste. 

Traim istoria

  Azi cica voteaza astia daca stau sau pleaca din Uniunea Europeana. Urmarind zecile de dezbateri mi-e clar un singur lucru: habar n-am ce-ar fi bine. Da, desigur, vuieste lumea ca moare Anglia fara UE. Da, desigur, realitatile pietei europene exista si nu-s de neglijat. Englezii? Pricep ei ceva din economie, politica sau altele? Eu cred ca cei de jos nu. Si din 46 de milioane de oameni care se incardreaza cu drept de vot azi... cred ca exista o majoritate covarsitoare care habar n-are pe ce lume traieste :))))

  E normal. Nu-i intereseaza. Ei traiesc bine, unii doar supravietuiesc cu ajutoare de la stat... iar traditia le zice ca "lu' Britania sa nu-i zica, nimeni, coaie, ce sa faca!". Asta ii oftica pe cei de jos care inteleg doar argumente legate de "fucking Polish guys that are stealing our jobs" :)))) Pacat ca pentru joburile alea nu se duc sa aplice si ei, britanicii. Nuuuu. Nu e ca si cand le ia cineva jobul de sub nas, revin, la noi la scoala mai e nevoie multi oameni pentru tura de pranz, ba chiar si de asistenti... vreo doua profe sunt insarcinate si sunt curioasa la toamna cine apare in loc ca si acolo e trauma mare sa gasesti oameni... salariile-s mici si munca e multa. Si grea. 

  Dar da, agricultura si pescuitul Marii Britanii au avut de suferit enorm de pe urma UE. Ca si in Romania dealtfel. Oamenii astia produceau peste mult si divers pana cand UE i-a pocnit cu niste reglementari foarte "inteligente" gen: tu pescuiesti cod, da? Daca in plasa ta apare si alt peste tre' sa il arunci inapoi in mare chiar daca e nitel mort! Nu ai voie sa aduci la mal alt peste ca intri la puscarie!"... i-a luat unui tip fabulos care e bucatar de fapt, niste multe luni de campanie, emisiuni televizate si interpelari in Parlament, urmate de interogari la Bruxelles... sa schimbe putin reglementarile. Sa nu se mai arunce inapoi in mare peste mort cand oamenii n-au ce manca! 

  Asa ca da, lumea e impartita jumi-juma. Si cand te uiti la o dezbatere facuta de oameni care stiu sa dezbata lucruri si sa vorbeasca in public cu argumente... devine hilar. Pentru ca dai dreptate cand unuia, cand altuia. Si la final tot nu stii cum ar fi mai bine. Si din pacate nimeni nu are raspunsurile pentru ca asta e o situatie unica si nu se poate prezice de fapt nimic. Asa ca asta va fi pur un vot emotional. Care nu va avea legatura nici cu cifrele si statisticile economice, nici cu realitatile din teren, nici cu predictiile analistilor. Lumea va vota cu sufletul iar oamenii sunt plini de pasiune ca si la fotbal. 

  Sau plini de indiferenta precum colega mea Marie de care radeam azi ca are treaba sa voteze dupa amiaza si mi-a zis ca nuuuuuuuu, ea nu se duce la vot. Am intrebat-o de ce si mi-a raspuns ireal:

 "Pai la cum merg lucrurile... toate alea, curentul, mancarea, s-au scumpit. Aia cu Leave zic ca o sa fie mai bine. Aia cu Stay zic ca n-o sa fie. Io ma gandesc ca ori o sa fie mai bine, ori nu. Nu-mi bat capul cu votul". :))))))))))))

  E clar, da? Ori o sa fie mai bine, ori nu! 

Obosită și încântată

  Ma simt extrem de obosita. Parca niciodata in istoria mea de om n-am fost atat de obosita. Nici cand aveam copil mic de tot. Ieri cand am ajuns la scoala a fost un accident, asistenta clasei Marei a cazut in clasa. Rau. Femeie de 50 de ani s-a repezit si s-a impiedicat si a aterizat cu botul pe podea. S-a ranit destul cat sa sperie lumea in jur.

  Le-am gasit adunate in baie-vestiar cand am ajuns. Mi-au rasunat in ureche vorbele directoarei specialista in urgente... "acum e adrenalina, cand o sa treaca, o sa simti ca te dor multe chestii". Asa si eu. Ma simt obosita fizic si psihic dupa cel mai lung si mai complicat an al vietii mele. De acum inainte anii mei se vor numara din 29 iulie cand am aterizat aici :)))) Asta e reflexul. Mai e putin si se face un an care a fost atat de plin de emotii, de frici, de intrebari si de dileme, de noutati si de invatat... si de multe boli pentru mine... incat acum, cand m-a parasit adrenalina... as dormi. 

  Din octombrie pana in ianuarie am fost bolnava de viroze respiratorii. Nu stiu cate, dupa a 4a am incetat sa numar... Abia intrasem in scoala intr-o tara noua, cu alti virusi. M-am imbolnavit de fiecare in parte. La modul sinistru. In februarie am facut greseala sa iau niste medicamente prescrise de medicul de aici si m-am umplut de psoriazis asa cum n-am avut niciodata in 5 ani de cand il am. Ceva incredibil, am facut niste eforturi supra-umane sa scap. Dupa jumatatea lui aprilie a venit alergia care a tinut pana pe 6 iunie. Cand brusc, asa cum venise, a plecat. M-am trezit, peste noapte, om normal, respirator.

  Dar nu dormisem 2 luni. Asa ca acum sunt absolut lesinata, ma culc si visez in engleza, ma enervez ca e engleza si ma trezesc :))) Saptamana asta Andrei are evaluare si desi progreseaza bine, e clar ca omul are niste iesiri ale lui care nu pot fi stapanite de nimeni asa ca s-ar putea sa faca o surpriza neplacuta. Vineri a fost implicat intr-un incident violent, mereu face d-astea... n-am cum sa il educ eu daca ma-sa n-a facut-o. Am ajuns sa ma ingrijorez mai mult de el decat de fi-mea pe care o stiu ca nu face dude :)))) Si mai avem o luna de scoala inca, aici vacanta de vara vine abia dupa 20 iulie :)

  Asta ar fi la capitolul "oboseala". La capitolul incantare maxima este faptul ca dragele noastre Gabi, cea mai buna prietena a mea, si Bia, cea mai buna prietena a Marei... sosesc luni seara. Deja trepidam! O sa fie o mega distractie pe noi, mai ales ca si-a luat si Marius concediu o saptamana ca sa fie prin preajma pentru ca eu si Mara ne vom tot fatzai la si de la scoala, noi n-avem vacanta deocamdata asa ca cineva tre' sa fie cu fetele noastre in lipsa. Mara mai are putin si lesina de bucurie, asta e clar!

  Capitolul doi din incantare este planificarea vacantei pe care am pritocit-o de multe saptamani, ca ce sa faci cand ai nas infundat si nu dormi noaptea deloc decat sa cauti destinatii de vacanta. Sudul Frantei scrie pe noi la final de august. Am planuit in detaliu mersul cu masina, opriri pe drum la dus, stat acolo, oprit la intors in doua locuri al doilea fiind Parisul unde este colega mea de banca din liceu pe care n-am mai vazut-o deeeeee douaj' de ani si care este unul dintre cele mai luminoase personaje din copilaria mea... Mara vrea sa vada turnul ala neaparat asa ca ne vom opri la intoarcere si la Paris. O sa fie frumos de tot, Mara e supra-incantata ca va vedea "si Franta, mami!"... pentru ca are o lista destul de frumoasa de tari in care am dus-o pana acum. Asa ca, Franta! Mai putin daca voteaza astia "iesire" din UE si ni se inchid granitele :))))

   Cam atat pe aici, acum ma duc sa ma culc ca e deja 7 seara si ma simt obosita :))))))

Scurt training despre metoda colaborativa de rezolvare a problemelor elevilor

  Azi ni s-a spus ca trebuie sa participam la "o sedinta". Nu stiam despre ce e, am presupus ca e cea obisnuita a staff-ului. Cand colo... o ora de training despre "Behavior management policy" asa cum e ea inteleasa de scoala in care lucram. Fiecare scoala are libertatea sa-si compuna propriile politici de functionare. Unele sunt impuse de lege (cele legate de siguranta copiilor, sanatate si altele asemenea), altele sunt viziunea managerului scolii si a echipei lui. In acest caz a Inclusion Manager-ei. Tipa asta e foarte desteapta pe langa ca e foarte placuta ca om. Are studii in stiinte ale educatiei legate de nevoile copiilor cu dizabilitati.

  Ne-a vorbit azi o ora ca unor colegi sau prieteni apropiati, ne-a dat exemple concrete, a fost incredibil de coerenta si de misto. Erau acolo de la directoarea adjuncta la cateva profesoare, teacher assistente si personal de la pranz. A avut prezentarea pe ecran dar ne-a dat si formatul scris. Fac un sumar cu extrase din prezentare si explicatii ale mele pe alocuri.

  Ni l-a prezentat pe domnul Ross Greene de la Departamentul de Psihiatrie a Universitatii de Medicina Harvard si cateva dintre cartile si teoriile create de el despre felul in care copiii pot fi ajutati sa capete skill-urile necesare evolutiei in scoala si in viata din afara scolii. El a elaborat "Collaborative Problem Solving" (CPL), o metoda de a lucra cu copiii care au greutati in a se adapta mediului scolar si cerintelor acestora. Pe scurt: sa-l faci pe omul mic sa-ti spuna el singur ce are si de ce se poarta "ciudat" sau violent. Si sa-l indrumi catre gasirea unei solutii pentru rezolvarea comportamentului nedorit. Solutie care trebuie sa vina mai degraba de la el decat de la tine, adultul.

  Desigur, toti avem asta in intuitie. Sau ma rog, unii dintre noi. Dar o ai in intuitie cand e copilul tau. Eu mereu incerc sa aflu de la Mara ce anume o enerveaza cand are oarece iesiri, se enerveaza sau se frustreaza brusc din motive care la prima vedere sunt absurde dar care intotdeauna dedesubt au altceva, au o explicatie care pentru ea e logica (chiar daca taxu crede ca-s "rasfaturi", ma lupt si cu el sa inteleaga ca nu-s, ca omuleatza are o problema la ea in cap si nu stie sa o explice in momentul ala). Asta pentru ca stiu exact ce sa intreb si cand, o cunosc mai bine decat pe mine, o stiu si dupa cum respira. Insa la scoala sunt 360 de copii care nu-s ai mei si n-am cum sa ii invat pe toti pe dinafara. Desigur, o mica parte din ei i-am invatat tare repede: aia care au comportamente dubioase, ala de s-a suit pe gard sa fuga din scoala, aia care umbla asta iarna in sosete prin iarba uda si nu mai vroia sa intre in clasa, ala mic de-i trozneste pe toti cu fiecare ocazie... mna, pe astia ii inveti dupa moaca dar nu stii cam ce sa faci cu ei. Nu stii ce merge si ce nu la fiecare, habar n-ai! Asa ca scoala te trainuieste ca sa intelegi cum sa faci in general cu ei. Si cum sa ii ajuti si pe cei care nu-s asa "deosebiti" ci-s doar pusi in situatii care ii depasesc. Mereu am zis ca pusul copilului in colectivitati cand e atat de mic (4 ani au cei de la Reception si sunt zile in care va jur ca se bat intre ei ca chiorii... sau incearca, ca nu-i las) nu-l ajuta prea mult, el nu are inca aceste skilluri de a trai in comunitati mari si de a-i accepta pe ceilalti. Asa ca trebuie sa le invete, sa si le antreneze zilnic cu ajutorul nostru si in final sa ajunga un copil fericit, echilibrat si cu rezultate ok in scoala. 

 "Factors that make a difference

Environmental protective factors:

- Having an adult in their life who believes in them as a worthwhile person (aici ne-a explicat ca, in scoala, de cele mai multe ori nu e profesorul pentru ca ala e cel care cere cel mai mult de la ei, asa ca de multe ori copiii se ataseaza de o un asistent sau una din doamnele de la pranz, si asa este, am si eu cativa clienti care ma cauta zilnic doar ca sa...stam de vorba :))))

- A sense of belonging to the community

- High expectations alongside the support to achieve - being encouraged to do your best in all situations (sa nu pui stacheta nici prea sus dar suficient de sus incat toti sa poata ajunge iar cei care nu pot, sa fie ajutati)

 Personal protective factors:

- Problem solving skills

- Social and emotional skills/emotional literacy skills (adica sa poti fi capabil sa-ti spui cu glas tare emotiile, sa explici ce simti si ce gandesti in loc sa urli sau sa-i dai un pumn altuia)

- Positive thinking skills

 Resiliency studies, in fact, offer evidence of what educators have long suspected and hoped: more than any institution except the family, schools can provide the environment and conditions that foster resiliency in today's youth and tomorrow's adults - Henderson and Milstein 1996. Research identifies the most significant factor in the environment and conditions school can provide in order to foster resilience is nurturing relationships between school staff and students.

  Demonstrating belief in a pupil as a worthwhile person by:

- building raport, smiling and welcoming students

- have frequent positive interactions

- modelling courtesy and respect

- showing and interest in and actively listening to students

 Developing a sense of inclusion and belonging by:

- providing opportunities for everyone to participate (deci nu ii punem sa raspunda doar pe aia care-s olimpici, da? :))))

- valuing all students opinions without having to agree with them

- celebrating a wide range of acheivements (nu numai cand stie la matematica, da? :))))

- providing experiences which guarantee succes for everyone, however small, not setting the bar so high that students fail but high enough so they are challenged. (aici ni s-au explicat exemple inclusiv cu dizabilitati fizice)

 Demonstrating high expectations alongside the support to achieve by:

- encourage students to do their best in all situations

- supporting students to recognize their progress and praise the effort they have put in to achieve this

- using the power of "YET": "you have not achieved that YET"

-solving problems collaborative with students.

  The Succes Cycle: Small Steps of Succes - Succes Shared and Celebrated - Experience of succes - Positive Attitude - Improved self Image.

  The Failure Cycle: Limited range of skills - Situation requiring skills - Atempt to get needs met with limited succes and frequent failure - Increasingly negative self image - Reduced confidence to try out new skills to solve problems.

  Apoi ni s-a explicat cum devine cu Metoda Colaborativa. Sunt de la sine intelese trei planuri. Planul A, cel in care te rastesti la copil si ii spui sa faca ce vrei tu acum, ca asa zici tu. Planul C in care ii dai pur si simplu ce vrea si-i zici ca nu vroiai sa-i dai dar ii dai ca situatia sa nu escaladeze. Nu inseamna ca "faci ca el", inseamna ca alte lucruri sunt mai importante in momentul ala, gen siguranta copilului si altele. Si... maretul plan B in care tre' sa aflii ce naiba vrea copilul si sa-l indrumi catre o solutie pe care el singur sa o formuleze. Si ni s-a mai spus ca majoritatea scolilor au pretentia ca intotdeauna sa fie aplicat planul B numai ca... uluitor dar... planul B nu merge mereu si nu merge cu oricine. Evident. Asa ca, scoala noastra a ajuns la acceptarea faptului ca uneori trebuie sa-i dai cu planul A din start si ca la unii merge perfect treaba asta. Exact la fel cum unora tre' sa le dai planul C pentru ca uneori pur si simplu nu poti sa-l tot agiti pe ala degeaba, ca o sa faca si mai urat decat face deja. Asa ca te retragi, ca ulterior, cand e mai linistit, sa revii cu morala pe capu' lui :)))

  Cu alte cuvinte intr-o lume ideala ar merge cu vorba buna si intelegerea dar... cum nu traim intr-o lume ideala, trebuie sa stim cu care ce plan merge. Si ei fix asta fac, le-am urmarit pe tipele astea specialiste cum se duc dupa cate unul pe care-l apuca saritul peste gard si cu diverse metode, in diverse momente... il conving. Pasii metodei colaborative sunt urmatorii:

 Step 1. Empathy

- This is when you gather information so as to clarify the students concern or perspective on the unsolved problem

- Goal is to get the student talking to obtain the best possible understanding of the problem

- Important to start with a neutral statement: I've noticed... What's up? Tell me more about... I am wondering what is going on?

- Be willing to be patient - allow for silence time if needed

  Aici Wendy ne-a povestit din experienta ei, inclusiv cum l-a intrebat pe unul care vroia sa sara pe un geam intr-o zi, de 64 de ori "What's up?" pana cand i-a raspuns ce-l impingea sa vrea sa plece din scoala tocmai pe geam :))))

 Step 2. Define the problem

- Here, the teacher communicates their concerns or perspective on the unsolved problem

- Generaly adult concerns fall into 3 categories: safety, leargning or the behavior is affecting one's self or others

- Simple statements to use: My concern is.... The hing is....

  Step 3. The invitation

- Student and teacher brainstorm solutions to address both concerns

- Must let the student know you want both concerns addressed

- The step involves restating the two concerns so as to summarize the problem to be solved

- "I wonder if there is a way...."

-Then give the student the first opportunity to generate a solution: "Do you have any ideas?"

 Philosophy behind CPS theory: If children could do well they would do well. If a kid had the skills to exhibit adaptative behavior he wouldn't be exhibiting challenging behavior. There is a spectrum of things that human beings do when life's demands exceed their capacity to respond adaptatively: some cry, sulk, whine or withdraw, some swear, scream, others have the skills to hold it together. Some don't. Adica noi trebuie sa ii invatam in scoala aceste skilluri, sa repetam mereu pana cand ei invata sa raspunda in mod adecvat unei multitudini de cerinte ale scolii sau vietii in societate. 

  La final ne-a oferit un citat din Sue Roffey:

"Teachers often underestimate how important they can be in the lives of their students. In a thousand small interactions that convey warmth, welcoming and consistency they can provide the psychological input that lifts someone out of a major risk zone". 

  Cam asa e in anul 2016 intr-o tara civilizata. 

  

  

Testari de final de an

  Mara termina acum anul 4 in Anglia. Nu e chiar ca si clasa a4a in Romania. Aici anii se numara mai devreme decat acolo. La 4 ani copiii merg la Reception Class, urmata de anul 1-2-3. Conform varstei la circa 8 ani intri in anul 4. Scoala primara duce elevii pana la anul 6 inclusiv. Urmeaza scoala secundara cu alti 6. La fiecare final de an se dau testari dar testari nationale se dau doar in anii 1, 2 si 6, cel din primul an fiind de "phonics" adica felul in care copilul poate sa pronunte cuvintele. In anii 2 si 6 se dau testari nationale care insa nu au o "relevanta" directa asupra elevului, adica nu se intampla nimic daca scorul lui e jos. Nu-l mananca nimeni. Testele au ca scop statistica nationala, adica oamenii vor sa stie "cat stiu copiii nostri si unde putem imbunatati sistemul?"

  Deci sa zicem ca ar fi terminat clasa a doua in Romania daca ramaneam acolo. Ce obtinea ea? Ea adica omul ala mic de 9 ani, cu ce iesea din clasa a doua? Cu ce "cunostinte" pleca ea mai departe? Anul trecut cand a terminat clasa 1 vroia sa dea foc cartilor dupa care zilnic a facut cate 2-3 ore de teme acasa. Nu le-a dat foc. A venit aici si a invatat o alta limba si materiile predate. Aici materiile nu-s separate, este un cumul de cunostinte intersectate. Sunt doua ramuri mari "Numeracy" si "Literacy" si pe langa ele Stiintele, Artele, Sportul. Stiintele gen fizica cu 4 cutii pline cu magneti de toate formele si marimile. Biologia cu plantat de plante vii, mers in padure si urmarit gazele. Hranit gainile scolii si alte chestii la fel de "dubioase". 

  Istoria cu epoca de piatra, cu Marele Incendiu al Londrei... literatura cu Harry Potter citit in clasa. Geografia cu viata in Africa a diferitelor triburi. Toate facute ca distractie si joaca, nimic "predat". Povesti, imagini, filme, cantece, desene, culori, magie. Pentru matematica au resurse nenumarate care sa ajute copilul sa inteleaga cifrele, proportiile, fractiile, inmultirea. Au resurse materiale in fiecare clasa si au si metode. Deasemenea, au ceva extrem de important: zambetul profesoarei de cate ori gresesc. Brate intinse de cate ori au nevoie. Luat in brate cand au nevoie. Si da, si "morala" atunci cand e nevoie de ea. Pe cel mai bland ton din lume sunt invatati sa fie oameni buni. 

  Azi cand am ajuns in clasa li se dadea "testarea" la Literacy. O parte din testare, aici testarile nu-s ore in sir ci facute pe bucati in mai multe zile. Li s-a dat un text despre "conditii meteo extreme", un text inteligibil, simplu, clar si plin de informatii extraordinar de utile despre meteorologie si geografie. Li s-a mai oferit si un tabel cu fiecare element meteo explicat pe larg. Si au avut de raspuns la 14 intrebari din text. Unele mai simple, altele putin mai complicate dar nimic care sa ii depaseasca. La unele dintre ele trebuiau sa gaseasca si sa copieze exact propozitii din text.

  Au lucrat in liniste si foarte relaxati. Pentru ca nu exista nici o consecinta negativa asupra elevului a scorului de la teste. Iar scorul nu este comunicat elevului. Elevul nu stie ca a facut 5 din 14. Sau 2. Sau 14. Parintii primesc acasa anual un raport cu un scor total, un nivel la care copilul se afla per ansamblu. In rest, copiii sunt lasati sa isi traiasca scoala fara "note". Da, li se spune mereu ce au gresit si unde, sunt indrumati mereu, fiecare dintre ei, in urma acestor teste. Pentru ca profesorul nu le corecteaza mecanic, pune nota si trece mai departe. Nu, profesorul afla CE anume stie ACEL om mic. Si unde trebuie sa mai insiste la fiecare dintre ei. Pe ea asta o intereseaza! Si ii are in mana doar un an, la anul ei trec la alt profesor si acel profesor ii va cunoaste pe fiecare in parte si ii va ajuta pe fiecare. De aceea toti din scoala se cunosc intre ei. Fiecare profesor ajunge sa-i cunoasca pe toti elevii de la Reception pana la anul 6! Profesorii discuta intre ei, se sfatuiesc si se informeaza unul pe altul despre fiecare elev in parte. Profesorii sunt o echipa nu o sleahta de nepasatori care se mananca de cur si se barfesc unul pe altul ca la concurs.

  Azi am cautat in teancul cu teste pe cel al Marei. Am inceput sa rad in hohote iar profesoara m-a intrebat de ce rad, a scris ceva aiurea, sau ce? I-am spus ca rad pentru ca nu m-as fi asteptat niciodata ca la o cerinta cu "gaseste si copiaza textul" fi-mea, micul robot adus din sistemul comunist de invatamant sa faca o ditamai polologhia de nu stiu cate fraze cu CE A INTELES EA si cu CUVINTELE EI despre ideile din text :))))))))))))))))))))))))))))))) Pentru ca aici a fost antrenata tocmai intru gandirea PROPRIE, analitica, a unui text... Iata! La testare s-a lansat micuta in aprige descrieri literare ale fenomenelor meteo. Pentru ca ea de multe luni scrie povesti asa cum au invatat-o ei la scoala, face texte literare complexe. 

  Am ras impreuna cu profa si cu asistenta si le-am zis "e vina voastra, i-ati zis mereu sa zica cu vorbele ei, cine v-a pus?" Nu mai stie copilul sa fie robot si sa "copieze din text" ceva :)))))))) Au ras si ele cu placere si au fost, inca odata, uimite de Mara. Si eu am fost. Ma uimeste copilul asta in fiecare zi! De aia s-a adaptat usor si cu placere la o lume si o viata total straine. Pentru ca a fost invatata ca aici "e voie" sa spunem ce gandim la scoala. Si cu glas tare, si in scris. De fapt.... e voie sa gandim la scoala. Si ce poate fi mai placut decat sa fii lasat sa gandesti cu capul si cu sufletul tau?

10 luni

  Cu oarece intarziere din cauza de vacanta "half term" (saptamana asta avem vacanta de jumatate de trimestru, aici se face invatamant cu gandul la cat pot copiii nu la cat vor ministri) si alergie bulversanta care jur ca m-a pus la pamant mai ceva ca un tanc rusesc... mi-am adus aminte ca au trecut zece luni. Pe 29 iulie 2015 aterizam, eu si Mara, in tara unde iarba nu apune niciodata.

  Mai e putin si se face un an. Nu stiu cand a trecut. Stiu doar ca azi am mers la Posta sa pun un plic. Si ca mi s-a oferit un pahar cu apa deoarece eram transpirata si doamna m-a vazut agitata. Cred ca din reflex am transpirat, doar cu gandul ca merg la Posta! Mai stiu ca azi mi s-a pescuit o cireasa din punga luata de la magazinul de legume-fructe. Domnul vanzator a vazut ca era stricata si a luat-o. Mi-a adus alta la schimb. Si si-a cerut scuze. In timpul asta eu ma uitam dupa camerele ascunse...

 Mai stiu ca suntem in vacanta. Si toti copiii de la scoala sunt pe strada si mai ales tipa cand ma vad si pe mine pe strada :))) Cu chiote, cu fluturat din maini si cu un "helllllooooouuu" miorlait aruncat printre buze. Ba unii dintre ei vin si ma iau in brate direct, pe strada, la Tesco, in parc sau unde ma prind :)))) Dupa care ii aud spunand mamelor "this lady works at school". Si ma gandesc, din nou, ca nu e adevarat... Serios? La 10 luni dupa aterizare lucrez intr-o scoala din Anglia de aproape 7 luni? 

  Mara e fericita. Din toate punctele de vedere. Cel culinar imi vine in minte azi pentru ca a cerut din nou mancare indiana. Cand nu cere chinezeasca. Cand nu cere greceasca. Cand nu cere italiana. Pe multe le stia din viata anterioara, indiana a descoperit-o aici. Si ii place enorm. Ca sa nu mai zic de chinezeasca care e viata ei la ora actuala :))) Si de japoneza ca nici taiteii aia cu supa nu i-ar da deoparte deloc! Micuta iubeste haleala exotica, ce sa mai...

Fericire dupa mult alergat

  Cam asta facem noi dupa 10 luni in Anglia. Marius a implinit deja un an din aprilie. Ne simtim bine, suntem acasa. Abia acum suntem acasa. Ceea ce va dorim si voua.