Ea citeste

  Nu stiam de ce fusese asa de agitata in weekendul trecut. Am zis ca-i raceala care ii dadea tarcoale, ca-s cele trei zile in care a stat in casa, ce sa fie, ce sa fie. Creierul i se alinia sa invete ceva major, ceva nou. Si anume sa citeasca aproape cursiv. Dupa doua saptamani si jumatate la scoala cea noua a invatat sa citeasca. 

  Aseara si l-a luat pe Pixi, s-a suit in pat si a incercat din nou. Mai incercase de sute de ori. Aseara i-a iesit si pentru prima data in viata chiar a inteles ceea ce citea, a urmarit si firul narativ nu doar literele. Literele le bunghea demult insa nu reusea sa citeasca atat de cursiv incat sa si priceapa alinierea cuvintelor, zborul lor in pagini si ideile. 7 ani si aproape 7 luni. O seara rece de octombrie si noi doua bagate in pat. 

  O ascultam cu atentie ca sa o ajut unde nu nimereste cand s-a oprit brusc si-a zis "nu vreau sa ma culc, vreau sa o citesc pe toata ACUM!" si mi l-a aruncat pe acum ala de parca frigea. Am mai lasat-o o vreme si cand s-a facut prea tarziu i-am zis ca gata, ca poate citi si maine. N-a vrut asa ca m-am dus la ea si i-am zis ca punem carticica sub perna ca sa il viseze pe Pixi pana dimineata. A fost atat de incantata incat s-a culcat dar s-a mai foit o jumatate de ora mormaind litere pe sub plapuma.

  Dimineata la 6 jumate (ceasul suna la 7) a sarit ca un arc din pat, a fugit la baie, s-a intors si a inceput sa caute frenetic carticica, a luat-o si, pe jumatate adormita, ciufulita si balbaita a inceput sa citeasca de unde ramasese aseara. Printre doua cuvinte a ordonat niste mancare, ca toate ca toate da' sa nu cumva sa uitam de mancare...i-am adus-o in pat si-am lesinat de ras uitandu-ma la ea cum rontzaie si citeste molfait in acelasi timp. A terminat cartea repede si a inceput sa chiuie ca ea e cea mai tare si ca a citit "o carte intreagaaaa" in doua zileeee! :)))) Pentru cine nu stie ce e un Pixi, acesta e un cartzuliu de 10 cm cu vreo sase paginutze pline de poze cu putine cuvinte printre ele. Dar da, e "o carte"...

  Eu nu prea i-am citit ei decat putin si cand a fost mai mare. Cat a fost mica nu vroia de nici un fel sa stea sa asculte povesti. Nu-i trebuia. Pentru ea, orice lucru pe care nu-l poate face EA personal nu prezinta interes si o enerveaza teribil ca ea nu poate sau nu stie ceva. Aha, bine, vorbesti tu ceva acolo... nu ma intereseaza. Asa ca am lasat-o in pace si n-am insistat sa-i bag pe gat ceva ce eu stiam ca va dori ea singura sa faca la un moment dat. Incet incet s-a apropiat de carti dar tot o enerva sa stea sa ma asculte pe mine citind. Se straduieste de cand avea 6 ani sa citeasca "ea singura" si acum a reusit. Lumea cartilor i s-a deschis. Acum a inteles povestea lui Pixi si a tinut-o minte. I le citisem si eu de multe ori dar nu le percutase. In drum spre scoala a vorbit numai despre Pixi si cum o sa vina acasa sa le citeasca si pe celelalte. 

  Din 13 octombrie de cand am mers prima data la Scoala Spectrum se scoala inaintea ceasului singura, pleaca la scoala cu nerabdare, merge pe jos mult (cam 4 kilometri dus intors daca mergem doar pe jos!) fara sa se vaite si se intoarce bucuroasa, fericita, plina de informatii si povesti noi. De atunci pana acum in acea scoala nu s-a intamplat nimic urat, rau, umilitor, nepotrivit, periculos(!), stupid, greu, obositor, plictisitor. Absolut nimic. Toata lumea zambeste catre toata lumea, toata lumea te saluta si toti copiii intra pe poarta razand. Chiar si cei mai mari. Ma uit la ei cum vin la scoala relaxati, zambitori. Si se lucreaza mult cu ei, fac multe lucruri, fac engleza cum trebuie (deja imi zice chestii in engleza desi ea nu stia cam nimic cand am dus-o acolo) au tot felul de proiecte la clasa. Au teme cat sa repete literele si ce fac in clasa dar nu multe, inutile sau obositoare. 

    Dimineata:

uuuu

  Cam asa. Citeste. Si vine vacanta. Si ea nu vrea.