Din urma

  S-au intamplat gramada unele peste altele si n-am mai apucat sa scriu ceva din decembrie. Mai precis ziua parinti-copii de la scoala Marei. Povesteam ca in loc de serbarea clasei sau ceva la scoala s-a organizat o serbare mare, a scolii (tinuta in aula universitatii de petrol, ocazie cu care am bajbait cu spor pentru prima data in viata in frumoasa institutie in care mirosea a veceu si a spital vechi...sau invers) in care au avut si clasele primare intr-un cor mare niste colinde foarte dragute.

  Copiii au fost foarte relaxati, incantati de toata serbarea. Si noi adultii la fel. Nu am cuvinte sa descriu diferenta. Ca tot se agita lumea despre musulmani zilele astea...as vrea sa subliniez cu rosu faptul ca domnii astia musulmani de la aceasta scolala nu numai ca respecta copiii dar directorul turc se poarta ca si cand toti ar fi ai lui. Si cand m-a vazut cu lacrimi in ochi cum ma uitam la fi-mea cum canta si danseaza pe scena...i-au dat si lui lacrimile. 

  Ce m-a impresionat cel mai mult la serbare au fost copiii mai mari. Pentru ca daca ai nostri au cantat trei colinde, cei mari au pus in scena teatru misto. Si in romana, si intr-o engleza impecabila. Dansuri frumoase, romanesti si turcesti, muzica ce suna a muzica. Fiecare cu talentul lui incurajat si protejat ca sa creasca. 

  Cateva zile mai devreme mersesem la activitatea cu copiii. Ne-am prezentat cu totii la ora 10 la scoala si am gasit clasa nu numai impodobita de Craciun (doamna le facuse bradutul cu cateva zile inainte) dar aranjata in asa fel cu scaune in plus ca sa putem sta fata in fata cu progenitura din dotare sa pictam ornamente de pom. Pe care ni le-a adus domnisoara invatatoare. Laolalta cu cafea, sucuri, prajituri si un tort. Si...ne-am distrat. Am ras, am discutat, am pictat panaramele alea de gips, copiii s-au jucat, noi am socializat intre noi si cu doamna.

  Doua ore de distractie la finalul carora copiii au primit cadourile pe care le adusesem noi cu cateva zile inainte :) iar doamna le pitise in spatele clasei sub un material mare. Haos nene cand li s-a zis sa le caute...atata isterie n-am vazut de cand sunt...s-au dus cu chiote ca vikingii, sa se omoare si mai multe nu. Au fost doua ore in care m-am simtit ca pe alta planeta. Una normala, frumoasa, decenta...evident e o mare diferenta intre parintii de aici si cei de la scoala cealalta. Mna, explicabil dealtfel. 

  Am fost destul de uimita sa constat ca suntem cam cei mai tineri parinti din cele 20 de familii. Si asta e explicabil, noi ne-am apucat de treaba repede, uneori uit cati ani au trecut de atunci. Asa ne-am distrat in ultima saptamana de scoala. Acum a inceput scoala din nou si Mara e extrem de fericita, abia astepa sa se termine vacanta. Da, stiu cum suna asta...dar vine asa de fericita de acolo, acum s-a invatat si cu temele, se descurca din ce in ce mai bine cu cantitatea enorma de informatii pe care o au de inghitit. Ma intreb daca acum face adunari de numere cu doua cifre cu trecere peste ordin, ecuatii cu o necunoscuta si ceva ce aduce a siruri...in ce clasa va intra daca o mut in alta tara? :))))

Sedinta cu parintii la Scoala Spectrum Ploiesti

  Prima. M-am dus cu spaima si emotii ca o baba trecuta prin multe. Cu sperante mari cum ca aici o sa fie altfel. Si a fost. Dupa vreo jumatate de ora in care nimeni nu-mi umblase la portofel si nici prin buzunare deja incepeam sa respir non-sacadat si sa transpir mai putin. 

  Ma uitam la domnisoara din fata mea cum vorbeste si cum din doua in doua cuvinte zicea "copiii" si i se aprindeau ochii. Ne-a dat carnetele de note dar n-a comentat nimic despre nimeni, nici macar despre disciplina celor 2 baietei-problema ai clasei. Aia se discuta in particular cu fiecare parinte in clasa iar tipa lucreaza cu parintii pentru aducerea pe fagas a copiilor. Pentru ca na, e o scoala unde trebuie totusi sa reuseasca sa invete toti cei 20 de copii din clasa si cand 2 fac haos in timpul orei...cam nasol. Cand imi zice Mara cum fac flacaii pe mine ma apuca rasul da' ea e foarte ofensata ca ei restul trebuie sa se intrerupa din treaba de sapte ori in 20 de minute ca sa li se explice domnisorilor cum se sta in banca si se scrie. 

  Pentru ca de scris cam e. Nu au manuale inca iar domnisoara ne-a aratat cum face. Are proiector, laptop si internet, intra pe manualul digital, pune lectia proiectata pe o tabla speciala si copiii ies pe rand si rezolva exercitiile cu markerul pe tabla. Pe film cum ar veni... Ea cumva se simtea datoare sa ne arate ca se descurca in situatia data. Pentru ca manuale se pare ca nu vor fi prea curand. 

  In Decembrie intai avem liber pe 1 apoi pe 3 vor merge in excursie la Curtea de Arges. Unde, in mod absolut uluitor nu vor vizita biserica ci vor merge la fabrica de globuri de Craciun unde isi vor personaliza fiecare cate un glob in atelier acolo cu doamnele care fac globuri. Si ceva de olarit la alt atelier. Si un ceva Planetariu daca le mai ajunge timpul. Ne-a dat indicatii precise despre bagajul pentru ziua respectiva si ne-a spus ca o sa vina tarziu seara, pe la 7 si ca daca a doua zi copiii vor fi prea obositi pot lipsi sau pot veni la orice ora la scoala. Nu vor primi absenta. 

  Inainte de Mos Nicolae trebuie sa ducem un saculet ghetuta cu ceva in el. Ceva-ul se presupune ca vor fi "dulciuri" parintii sarind catre "vrem dulciuri nu jucarii", chestie uluitoare pentru mine. Deci Marei ii voi duce fructe. 

  Undeva prin 17 decembrie, in loc de scarbosenia de "serbarea clasei" se va intampla o zi cu parintii la scoala, o zi in care vom face impreuna cu copiii niste decoratii de Craciun pictate impreuna. Copiii ne vor canta niste colinde, vor avea un bradut sub care domnisoara le va pune (tot de la noi) cate un cadou "mic". A subliniat pentru ca deh, oamenii cu bani anul trecut s-au spart in figuri total non-simbolice :)))).

  Iar pe 19 va fi "serbarea scolii" unde clasa noastra impreuna cu celalalte clase primare vor forma un cor si vor canta niste colinde. Nu e cu "Mos Viu si Sinistru" ci li se vor imparti covrigi si portocale contra colind. Frumos. 

  Si cum ma simteam eu mai bine s-a terminat sedinta. Am auzit doua doamne susotind si mi-am zis in gand "dar-ar sfintii sa nu imi zica ca ele strang de spaga pentru invatatoare". Nu, nu de spaga ci de un "cadou", dupa cum ele m-au informat. Cadou destul de consistent dupa suma per capita propusa de ele. Cand mi-au zis am intrebat "unde, aici? la scoala particulara? ma scuzati dar eu de aia am fugit de aialaltii!" am dat buna seara si-am fugit repede pe usa ca-mi stricasera tot zenul. M-am amarat in capul meu pana acasa, mi s-a parut asa de prost gust si m-am gandit ca totusi oricat ai scoate omul din sistemul comunist, sistemul nu i-l scoti din el in veci. Nu evolueaza. Li se pare ca citez "trebuie sa NE SIMTIM si noi". Eu una ma simt cu 1500 de euro pe an, maica. Zic ca suntem chiar foaaaarte simtiti! 

  O sa faca Mara o felicitare pentru doamna de Craciun. Facuta de ea si numai de ea asa cum vrea ea si stie ea. Si doamna sigur va fi foarte incantata. Are grija de Mara, o urmareste, are grija sa nu o streseze nici macar o secunda, ma asculta cand ii spun cine e Mara si cum "functioneaza". E tanara, foarte tanara. Dar foarte pasionata de meseria ei. Frumos. Ma mai duc. 

Ea citeste

  Nu stiam de ce fusese asa de agitata in weekendul trecut. Am zis ca-i raceala care ii dadea tarcoale, ca-s cele trei zile in care a stat in casa, ce sa fie, ce sa fie. Creierul i se alinia sa invete ceva major, ceva nou. Si anume sa citeasca aproape cursiv. Dupa doua saptamani si jumatate la scoala cea noua a invatat sa citeasca. 

  Aseara si l-a luat pe Pixi, s-a suit in pat si a incercat din nou. Mai incercase de sute de ori. Aseara i-a iesit si pentru prima data in viata chiar a inteles ceea ce citea, a urmarit si firul narativ nu doar literele. Literele le bunghea demult insa nu reusea sa citeasca atat de cursiv incat sa si priceapa alinierea cuvintelor, zborul lor in pagini si ideile. 7 ani si aproape 7 luni. O seara rece de octombrie si noi doua bagate in pat. 

  O ascultam cu atentie ca sa o ajut unde nu nimereste cand s-a oprit brusc si-a zis "nu vreau sa ma culc, vreau sa o citesc pe toata ACUM!" si mi l-a aruncat pe acum ala de parca frigea. Am mai lasat-o o vreme si cand s-a facut prea tarziu i-am zis ca gata, ca poate citi si maine. N-a vrut asa ca m-am dus la ea si i-am zis ca punem carticica sub perna ca sa il viseze pe Pixi pana dimineata. A fost atat de incantata incat s-a culcat dar s-a mai foit o jumatate de ora mormaind litere pe sub plapuma.

  Dimineata la 6 jumate (ceasul suna la 7) a sarit ca un arc din pat, a fugit la baie, s-a intors si a inceput sa caute frenetic carticica, a luat-o si, pe jumatate adormita, ciufulita si balbaita a inceput sa citeasca de unde ramasese aseara. Printre doua cuvinte a ordonat niste mancare, ca toate ca toate da' sa nu cumva sa uitam de mancare...i-am adus-o in pat si-am lesinat de ras uitandu-ma la ea cum rontzaie si citeste molfait in acelasi timp. A terminat cartea repede si a inceput sa chiuie ca ea e cea mai tare si ca a citit "o carte intreagaaaa" in doua zileeee! :)))) Pentru cine nu stie ce e un Pixi, acesta e un cartzuliu de 10 cm cu vreo sase paginutze pline de poze cu putine cuvinte printre ele. Dar da, e "o carte"...

  Eu nu prea i-am citit ei decat putin si cand a fost mai mare. Cat a fost mica nu vroia de nici un fel sa stea sa asculte povesti. Nu-i trebuia. Pentru ea, orice lucru pe care nu-l poate face EA personal nu prezinta interes si o enerveaza teribil ca ea nu poate sau nu stie ceva. Aha, bine, vorbesti tu ceva acolo... nu ma intereseaza. Asa ca am lasat-o in pace si n-am insistat sa-i bag pe gat ceva ce eu stiam ca va dori ea singura sa faca la un moment dat. Incet incet s-a apropiat de carti dar tot o enerva sa stea sa ma asculte pe mine citind. Se straduieste de cand avea 6 ani sa citeasca "ea singura" si acum a reusit. Lumea cartilor i s-a deschis. Acum a inteles povestea lui Pixi si a tinut-o minte. I le citisem si eu de multe ori dar nu le percutase. In drum spre scoala a vorbit numai despre Pixi si cum o sa vina acasa sa le citeasca si pe celelalte. 

  Din 13 octombrie de cand am mers prima data la Scoala Spectrum se scoala inaintea ceasului singura, pleaca la scoala cu nerabdare, merge pe jos mult (cam 4 kilometri dus intors daca mergem doar pe jos!) fara sa se vaite si se intoarce bucuroasa, fericita, plina de informatii si povesti noi. De atunci pana acum in acea scoala nu s-a intamplat nimic urat, rau, umilitor, nepotrivit, periculos(!), stupid, greu, obositor, plictisitor. Absolut nimic. Toata lumea zambeste catre toata lumea, toata lumea te saluta si toti copiii intra pe poarta razand. Chiar si cei mai mari. Ma uit la ei cum vin la scoala relaxati, zambitori. Si se lucreaza mult cu ei, fac multe lucruri, fac engleza cum trebuie (deja imi zice chestii in engleza desi ea nu stia cam nimic cand am dus-o acolo) au tot felul de proiecte la clasa. Au teme cat sa repete literele si ce fac in clasa dar nu multe, inutile sau obositoare. 

    Dimineata:

uuuu

  Cam asa. Citeste. Si vine vacanta. Si ea nu vrea. 

  

Sa ne cotropeasca!

  Am invins. Avem copil inscris la Scoala Internatioanala Spectrum. Cotropi-ne-ar turcii! Care turci se pare ca sunt la fel de buni in servicii si in invatamant nu numai in hoteluri. E drept, scoala asta arata pe interior ca un hotel :) Am mers azi si am predat toate actele, am semnat contractul si i-am luat si cele doua tricouri-uniforma, sa fie si ea in randul lumii.

  Ce face Mara? Pai trancane. Ceea ce e bine, nici nu va imaginati cat de bine e sa o aud din nou vorbind intr-una despre lucruri de la scoala. Anul trecut vorbea, ne povestea. Anul asta nu mai zicea nimic saraca, nu mai avea ce povesti. Ce sa povesteasca? Ca urla nebuna? Chiar am in cap un post despre cum afli ca iti este copilul traumatizat in afara casei. De o luna, stand asa cu urechile ciulite pe ea si atenta tot timpul sa vad ce mai zice si cum mai face...am constatat multe. Schimbarile sunt uneori extrem de subtile, unele doar de limbaj, altele de comportament. Altele sunt atat de dramatice incat ramai perplex. La 7 ani si jumatate nu au abilitatea de a "trece peste" si nici de a "uita" sau "nu baga in seama" porcariile omului cu care stau 4 ore pe zi. 

  Asa, deci ea acum trancane. S-a reparat copilu'! Tot drumul la dus si tot drumul la intors si toata ziua acasa ea vorbeste despre scoala, colegi, doamna, activitati, foi de hartie si elefanti roz. Imi povesteste in detaliu ce au facut cu o incantare fantastica. A ajuns sa accepte fara comentarii si drumul lung pana la scoala si inapoi. Cand ne aude lumea ca mergem pe jos pana acolo se minuneaza. Deh, epoca fundului in masina. Lasa, mergem si pe jos acum cat e vreme buna. Mergem si pe jos si culegem castane, frunze, alergam dupa porumbei si alte jivine, ne speriem de suma enorma de caini comunitari din cartierul de Vest al Ploiestiului. D-astea, uzuale. Avem timp, avem picioare, putem merge pe jos. Ea alearga de multe ori cam tot drumul si desi se vaita ca nu vrea sa mearga asa mult o vad ca reuseste sa mearga la pas cu mine (care merg foarte repede de felul meu) fara prea multe ofense. 25 de minute dus, 25 de minute intors. 

  Azi cand sa semnez contractul domnul manager m-a luat in biroul lui sa ma intrebe ce facem, ce face Mara si cum ne simtim. I-am povestit, a fost foarte incantat, apoi mi-a zis ca ei au asa un obicei sa urmareasca copilul pe tot parcursul vietii. A zis ca "noi mergem si la nunta cand o sa se casatoreasca". Dude, da' cine v-a invitat, mi-a venit sa-i zic da' m-am abtinut ca nu pricepeam ce vrea sa zica. Mi-a povestit omul ca ei au si ei asteptari de la familiile elevilor si tot o lua si-o intorcea si nu pricepeam ce naiba o vrea el turcu' sa-mi zica. Ne intelegeam ca turcii cum ar veni. Mi-a venit sa intreb pe sleau dar cum diferentele culturale dintre noi sunt prea mari n-am vrut sa gafez. Zic hai sa-l las pe om sa o dea pe dupa vishini pana o lesina si o simti nevoia sa spuna clar ce vrea de fapt.

  Dupa ce a tot vorbit el si io "da-da-da-da" ca curca-n craci...zice omu' "noi o sa va tot deranjam". Rad si ii zic sa ne deranjeze cat doreste, semneaza actele si dau sa plec. La care ma intreaba: "si, cand putem sa va facem o vizita?". Atunci mi-a picat fisa, imi spusese Cetin in primele discutii ca oamenii astia vin in vizita acasa la familii ca sa vada viata copilului din afara institutiei. La modul ca vine managerul cu invatatorul sau cu ceva profesori daca e la clase mai mari. M-a pufnit rasul si zic "cand doriti da' nu vreti sa mai asteptati o saptamana ca vine si sotul meu acasa, sa il cunoasteti si pe el?". Siiiiiiiiiiiigur ca da, abia asteptam! 

  Deci asteptam vizita. Sa ne cotropeasca, zic! Ii fac io un rahat homemade... cu apa rece! 

The ghost of School Yet to Come

Later edit: scoala a fost o dezamagire pana in final. Nu au facut nici o ora de inot dar au facut multe ore de teme zilnic. 

Una dintre putinele povesti care pentru mine are un sens si-un scop si care ma face sa iubesc lumea si viata e cea a lui Charles Dickens, aia cu Craciunul ("A Christmas Carol" ii zice in engleza, Poveste de Craciun in romana, o traducere tampita daca e sa ma intrebati pe mine, carol e colind nu poveste da' ma rog...). 

  E povestea cu nenea Scrooge cel care ura oamenii si Craciunul si care a fost readus la sentimente mai bune de trei spirite. Fantoma Craciunului trecut, a Craciunului prezent si a Craciunului viitor. E povestea omului care nu mai crede ca ceva poate fi cald sau bun dar e speriat ca va muri si atunci se indreapta partial. Tind sa cred ca nea' Scrooge n-a tinut-o in haine roz zburdand voios pe campii cu o floricica galbena dupa ureche pana la adanci batraneti... But that's just me. I'm kind of a Scrooge myself. 

  De unde Craciun in octombrie? Bine, daca ma duc pe la vreun supermarket precis gasesc ceva globuri inca de acum, da' nu de acolo mi s-a tras. Ci de la Mara care azi a iesit din clasa tzopaind ca un ied, cu ochii plini de flacari si mi-a zis repede ca "mami-mami-maaaaaaaaaaaaaami, ce TARE a fost, maaaaaaaaaaaaaaaami, ramanem aici-aici-aici, daaaaaaaaaaaa? la scoala asta mami? LA SCOALA ASTAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA, maaaaaaahahahaaaamiiiii"..

 Era ca un copil care-si desface cadourile de Craciun. Dupa 5 ore acolo era din nou ea, aia pe care o cunosteam noi. Noi astia de pe langa ea. E greu de descris in cuvinte fericirea ei. De fapt nu e greu, a descris-o ea perfect si anume in drum spre casa cand mi-a zis "mamiiii, mi-a revenit SPIRITUL de scoala!". Spiritul scolii viitoare ne-a vizitat. La asta m-am gandit in secunda aia, la Dickens si povestea lui, la viitorul care se vedea in ochii ei in momentul ala. Un viitor vesel si fericit. 

  Azi au lucrat la scoala cat n-a lucrat intr-o LUNA la scoala de stat. Litere, cifre, adunari, engleza, informatica. Va avea 5 ore de engleza pe saptamana fata de 1 ora la stat, info la stat nu exista, va face inot la un club privat unde vroiam sa o duc chiar eu da' n-am apucat din cauza zapacelii de la stat, doamnele de la secretariat mi-au facut actele initiale imediat si-am plecat de acolo asa, ca dintr-un loc unde vrei sa te intorci maine cu nerabdare. Pana si eu, spun sincer, abia astept sa se faca maine ca sa vad din nou spiritul scolii viitoare in ochii ei. 

  Pentru ca toata lumea m-a intrebat cat costa, mi s-a spus azi in mod oficial (eu stiam dar n-am vrut sa scriu pana nu mi se dadea suma oficiala) ca ne costa 1500 de euro pe an, program scolar 8-12.20. Se adauga 100 de euro inscrierea, cateva zeci de euro elementele de uniforma necesare (tricou portocaliu, au si treninguri si alte chestii dar nu esti obligat sa iei tot), 30 de euro pachetul de carti plus cd pentru limba engleza. Inotul e separat, ne costa, daca dorim, 30 de lei per tura (o data pe saptamana) plus transportul care ni s-a spus ca depinde, da' e in medie 10 lei. Pretul taxei anuale a fost minus o luna in care noi nu am participat, este calculat la ZI de scoala! Mai trebuie sa cumpar ceva caiete, chestii, exact ca la stat, cam 100 de lei cu totul. 

  Manualele si caietele si lucrurile locuiesc la scoala. Nu le vom cara in carca. Au dulapioare pentru copii unde sa-si tina toate materialele, nu sa umble cu toate cele in ghiozdan. Drept pentru care ne-am intors la un rucsac simplu si usor in care o sa avem apa, mancare, servetele si un caiet sau doua. Si penarul. Dar o sa ii fac alt penar pentru acasa asa ca nu o sa il mai caram nici pe ala, na! Ma razbun! Pentru ca m-a vizitat Spiritul Scolii Viitoare si mi-a aratat ca o sa fie bine...

P.S. nu, n-am uitat de inregistrari, o sa fac ce trebuie in privinta duamnei de la stat si a directoarei de acolo! Deocamdata imi adun creierii si mintea, am acte de adunat pentru inscrierea la scoala noua, imprimanta a crapat deci am chestii de facut, inregistrare de editat, si apoi o sa pornesc si in batalia cu morile de vant. Momentan sunt la o cafea cu Spiritul Scolii Viitoare, lasati-ma sa rasuflu oleaca! :)

Scoala Spectrum Ploiesti. Ziua zero.

  Ieri dupa amiaza Mara tot repeta "aoleu maine e luni" asa ca m-am gandit ca nu are sens sa o mai duc la scoala azi si ca e un pic indicat sa mergem direct la scoala particulara sa vorbim cu managerul de acolo si sa vedem care sunt conditiile. Cand i-am zis asta s-a bucurat atat de tare si de real incat n-a mai fost dubiu. 

  Dimineata ne-a zis prietenul Cetin ca deja a fost sunat de managerul de la Ploiesti si ca ne asteapta. Ca sa va faceti o idee, Cetin a facut ceva clase de liceu la Spectrum Constanta atunci cand s-a infiintat prima data scoala in Romania. Scoala e turceasca. Omul face parte din Clubul Absolventilor si a zis "bai, acolo e bine, stai ca vorbesc sa iti dau detalii si sa vedem daca e loc". Rar lucru sa ai un prieten care face asta pentru tine. Un om care sa sara sa te prinda cand cazi mai rau...A discutat cu cei de la Constanta care au luat imediat legatura cu cei din Ploiesti sa le spuna ca am dori sa mergem la ei.  

  Asa ca am luat copilul si am plecat spre scoala Spectrum. In taxi mi-a zis soptit: "mami, am emotii!". Am asigurat-o ca si eu am emotii dar ca precis o sa fie bine pentru ca azi e 13. A bufnit-o rasul si-am ajuns la destinatie. Unde toata lumea ne astepta. Sau parea ca asteapta sa le intre oameni pe usa. In primul rand la scoala asta se intra pe usa din fata nu pe cea din dos. Si usa nu este incuiata. Nu simti ca esti un iobag cu caciula in mana la stapan. Te simti asa... care e cuvantul ala, oare? Normal. Civilizat. Intri pe usa si totul e alb-stralucitor, plin de lumina, de aer curat si degajat. Oamenii dau buna ziua si zambesc. Cele trei doamne de la secretariat stiau cine sunt si din partea cui vin. L-au adus pe domnul Fehmi imediat. 

  Domnul "director" i-a zis Marei ca el nu e "director", s-a aplecat pe vine la ea si i-a zis "ce director, eu sunt un om ca si tine", a mangaiat-o usor si a lasat-o in pace cand a vazut ca ea e retrasa spre mine. Ne-a poftit in birou sa discutam. Am discutat. I-am spus ce am patit si unde, i-a spus chiar si Mara diverse lucruri. Cand s-a facut pauza dintre ore a venit si doamna invatatoare de la clasa 1, o tipa tanara si tare draguta care a discutat cu mine asa...care e cuvantul ala? Normal! Ca doua femei normale care discuta despre copii. Ni s-a spus ca suntem asteptate sa venim cateva zile, no charge, ca Mara sa vada daca ii place. Si dupa aceea discutam detaliile si contractul. 

  Domnul manager ne-a aratat scoala, cand i-a zis Marei "o sa faci si informatica inca din clasa 1" era sa lesine fi-mea de bucurie. Pentru ca da, au laborator de informatica si ii invata si asta. Si 5 ore de engleza pe saptamana. Au 5 ore pe zi in loc de 4 pentru ca fac mai multe lucruri. Si au un "paznic" care era imbracat la costum negru doar ca la moaca semnana teribil cu Mos Craciun. Si care striga dupa copilasii de a treia "ce mai faceti, copiii mei?" si batea palma cu ei din mers. Ziua zero ne-a impresionat. Ne-am mirat teribil amandoua. Ne-am mirat de chestia aia, cum ii zice? A, da...NORMALUL! Asa ii zice! Ce va urma ramane de vazut. De maine de la 8.