Sa ne cotropeasca!

  Am invins. Avem copil inscris la Scoala Internatioanala Spectrum. Cotropi-ne-ar turcii! Care turci se pare ca sunt la fel de buni in servicii si in invatamant nu numai in hoteluri. E drept, scoala asta arata pe interior ca un hotel :) Am mers azi si am predat toate actele, am semnat contractul si i-am luat si cele doua tricouri-uniforma, sa fie si ea in randul lumii.

  Ce face Mara? Pai trancane. Ceea ce e bine, nici nu va imaginati cat de bine e sa o aud din nou vorbind intr-una despre lucruri de la scoala. Anul trecut vorbea, ne povestea. Anul asta nu mai zicea nimic saraca, nu mai avea ce povesti. Ce sa povesteasca? Ca urla nebuna? Chiar am in cap un post despre cum afli ca iti este copilul traumatizat in afara casei. De o luna, stand asa cu urechile ciulite pe ea si atenta tot timpul sa vad ce mai zice si cum mai face...am constatat multe. Schimbarile sunt uneori extrem de subtile, unele doar de limbaj, altele de comportament. Altele sunt atat de dramatice incat ramai perplex. La 7 ani si jumatate nu au abilitatea de a "trece peste" si nici de a "uita" sau "nu baga in seama" porcariile omului cu care stau 4 ore pe zi. 

  Asa, deci ea acum trancane. S-a reparat copilu'! Tot drumul la dus si tot drumul la intors si toata ziua acasa ea vorbeste despre scoala, colegi, doamna, activitati, foi de hartie si elefanti roz. Imi povesteste in detaliu ce au facut cu o incantare fantastica. A ajuns sa accepte fara comentarii si drumul lung pana la scoala si inapoi. Cand ne aude lumea ca mergem pe jos pana acolo se minuneaza. Deh, epoca fundului in masina. Lasa, mergem si pe jos acum cat e vreme buna. Mergem si pe jos si culegem castane, frunze, alergam dupa porumbei si alte jivine, ne speriem de suma enorma de caini comunitari din cartierul de Vest al Ploiestiului. D-astea, uzuale. Avem timp, avem picioare, putem merge pe jos. Ea alearga de multe ori cam tot drumul si desi se vaita ca nu vrea sa mearga asa mult o vad ca reuseste sa mearga la pas cu mine (care merg foarte repede de felul meu) fara prea multe ofense. 25 de minute dus, 25 de minute intors. 

  Azi cand sa semnez contractul domnul manager m-a luat in biroul lui sa ma intrebe ce facem, ce face Mara si cum ne simtim. I-am povestit, a fost foarte incantat, apoi mi-a zis ca ei au asa un obicei sa urmareasca copilul pe tot parcursul vietii. A zis ca "noi mergem si la nunta cand o sa se casatoreasca". Dude, da' cine v-a invitat, mi-a venit sa-i zic da' m-am abtinut ca nu pricepeam ce vrea sa zica. Mi-a povestit omul ca ei au si ei asteptari de la familiile elevilor si tot o lua si-o intorcea si nu pricepeam ce naiba o vrea el turcu' sa-mi zica. Ne intelegeam ca turcii cum ar veni. Mi-a venit sa intreb pe sleau dar cum diferentele culturale dintre noi sunt prea mari n-am vrut sa gafez. Zic hai sa-l las pe om sa o dea pe dupa vishini pana o lesina si o simti nevoia sa spuna clar ce vrea de fapt.

  Dupa ce a tot vorbit el si io "da-da-da-da" ca curca-n craci...zice omu' "noi o sa va tot deranjam". Rad si ii zic sa ne deranjeze cat doreste, semneaza actele si dau sa plec. La care ma intreaba: "si, cand putem sa va facem o vizita?". Atunci mi-a picat fisa, imi spusese Cetin in primele discutii ca oamenii astia vin in vizita acasa la familii ca sa vada viata copilului din afara institutiei. La modul ca vine managerul cu invatatorul sau cu ceva profesori daca e la clase mai mari. M-a pufnit rasul si zic "cand doriti da' nu vreti sa mai asteptati o saptamana ca vine si sotul meu acasa, sa il cunoasteti si pe el?". Siiiiiiiiiiiigur ca da, abia asteptam! 

  Deci asteptam vizita. Sa ne cotropeasca, zic! Ii fac io un rahat homemade... cu apa rece!