O zi de lectura

  Trebuia sa fie asta. Adica o zi in care stai pitit in casa ca sa nu ti se intample chestii si pe masura ce ele se intampla te tot gandesti ca nu trebuia sa te dai jos din pat dimineata din capul locului. 

  M-am dat jos din pat si era sa ma impiedic pe scari. Ete na, mi-am zis... trezeste-te! Am pus de mancare copilei, asta doar pentru ca daca acum pleaca singura la scoala nu ma lasa inima sa nu ma mai scol deloc si sa o las sa plece, ma scol doar ca sa ne vedem putin si dimineata. Cand sa ma aburc inapoi pe scari cu cafeaua din dotare, m-am impiedicat si mi-am plasat nitzica in san. Oooook. Sa fim mai atenti, mi-am zis!

  Dupa ce am sorbit din ea, am butonat la aparatu' asta ceva vreme, zic ia mai bine sa ma dau io jos din pat si de la etaj, si sa ma duc la cumparaturi ca apoi sa vin sa fac mic-dejunul masculin. Zis si facut, cand sa cobor, am scapat cana pe scari. Noroc ca era goala. Si ca nu s-a spart ca avem mocheta. Am prins-o la etajul imediat urmator, stiti, asa ie cand iesti jmecher si ai prea multe ietaje intr-o casa... mori pe scari si numeri ietaje! Mbon... ma duc, ma imbrac, plec la cumparaturi!

  M-am impiedicat de trei ori pana la Tesco iar la intoarcere m-am impiedicat de situatia vietii: bariera de la tren (da, stiu, bariera asta e viata mea de mai bine de un an) era blocata din nou. Un nene se agita spumos catre lumea cu masini sa intoarca, sa nu faca ditai coloana, ca nu se mai ridica bariera prea curand. Noi, pietonii, avem pasarela. Cu muuulte trepte. In fata mea, fatalitate, o tanara care detinea: tricicleta, minor pe tricicleta, caine in lesa si o plasa! Nenea de la bariera s-a simtit, ca asa-s englezii, nene, doamna sa va ajut! Mie mi-a fost mai mila de el care avea de alergat dupa masini, decat de ea care avea de stat acolo, asa ca m-am oferit sa ajut si eu. 

  Maaaa, maaaaaaaaa, si ce-mi dadura ei mie maaaaaa, in aceasta zi de lectura? Ce? POTAIA! Sa ma scuze iubitorii de caini da' eu urasc cainii. I am a cat person! Ii detest cu patos adanc, mi-e frica de ei si mi-e si scarba de ei. Am io niste probleme. Maaaa, mi-a dat lesa cu potaia de buldog, ceva d-ala turtit de tren, da' al dracu' fortzos rau! Cica ia-l tu pe asta ca ia nenea tricicleta, fir-ar al dracu' de caine, nu puteam io sa car tricicleta aia? Ba baiatule, m-a dus cainele peste pasarela! M-a carat caineleeeeeeeee si nu-s vreo floricica de 50 de kile! Deci m-a omorat ala cu inima pana am trecut nenorocita de pasarela ca la un moment dat, da' nu recunosc nimic, dupa niste "slow down sweetie" i-am dat si niste "stai in mortii ma-tii locului" ca mi-era ca-mi sparge dintii pe scari! Jur ca ala intelegea romana, ca s-a potolit!

  Ajunsa acasa m-am apucat sa gatesc. Si mi-am taiat juma' de dejt cu un cutit misto, d-ala nou, de ceramica. Dupa care am plecat la scoala unde m-am impiedicat din greseala de 3-4 oameni, m-am intors acasa unde am realizat ca inainte sa ma tai cu cutitul eu pregatisem carnea pentru niste sarmale. Cu varza murata din saramura. In care trebuia sa bag DEGETUL ala! 

  Va zic, azi trebuia sa fie o zi de lectura! :)))))))))))))) 

  

Șocul istoriei

  Ma intreb cati ani o sa mai treaca pana cand o sa incetez sa ma mai minunez de diferenta. De cultura. De civilizatie. De istoria locului. Da, normal, istoria o stiam asa la modul teoretic. Dar cand mergi la diverse muzee aici si vezi pe viu anumite chestii intelegi cu totul altfel unde erau oamenii astia la 1900. 

  Pentru ca Mara a mers vineri intr-o excursie care i-a invartit capul din loc, s-a intors acasa transfigurata. Mi-a zis ca maaaaaaaami, trebuie, trebuie, treeeeeebuie sa mergeti si voi la muzeul asta. Milestone Museum, la nici o ora distanta de noi. Sigur ca mergem, i-am zis, mai ales ca pe mine ma atrasese de cand ii dadusera ei scrisoarea la scoala :)))) I-au dus acolo pentru ca semestrul asta studiaza despre Epoca Victoriana iar acolo este recreat un orasel victorian din zona Hampshire (judetul nostru) cu obiecte aduse de prin tot judetul, cu firme si produse care existau atunci (unele si azi pentru ca asta inseamna capitalism, evolutia firmelor mici, de familie). 

  Tanti Victoritza asta a domnit din 1837 pana in 1901 insa istoric "epoca victoriana" s-ar intinde de pe la 1832 pana prin 1912, cam asa. A fost o perioada in care Marea Britanie a evoluat ca Fat Frumos din cauza ca se intamplase Revolutia Industriala inca de la 1760. Da, cifrele nu-s gresite. Oamenii astia aveau scoli care produceau ingineri care inventau chestii. Iar inginerii astia au inventat atat de multe chestii incat pana pe la circa 1912 cam toate casele din Anglia contineau baie in casa, gaz si curent electric. 

  Bineinteles ca iti vine sa fii carcotas. Sa zici "da baiiii, da' astia aveau un Imperiu". Pai aveau. Ca si-au facut. In Epoca Victoriana, Imperiul stapanea peste 25 la suta din populatia planetei. "Da baiii, da' astia aveau sclavi, au facut nenorociri"... pai si romanii au avut iobagi la o adica. "Da baiiiii, da' pe astia nu i-au calcat turcii"... bla-bla. Revenim la punctul cu imperiul, pe astia nu i-a calcat nimeni deoarece ei si-au produs pusti. Si multe alte chestii. Asa, deci cand ti se duc toate argumentele din cap nu-ti mai ramane decat vointa. Oamenii astia au facut chestii pentru ca au avut vointa. Au vrut sa evolueze, au avut conducatori cu viziune, au avut monarhi care au ascultat de ingineri in ultima instanta. 

  Iar azi, in epoca moderna, ei restaureaza. Ca sa nu uite. Muzeele sunt multe aici, multe din ele fac parte dintr-un trust national care are grija de ele si le "opereaza". Cel de ieri este practic o hala enorma unde oamenii au recreat un oras din epoca victoriana si inca o bucata din inceput de secol 20. Cu case, cu strazi, cu magazine, tramvai, autobuz, masinile si masinariile care existau. Cu manechine de care te sperii in tot locul, pana si un soarice impaiat printre lemnele stivuite :))) Cu ghid audio care-ti povesteste despre fiecare in parte, cu costume pentru copii si activitati distractive. Cu sunet de copite de cai pe dalele de piatra. E ca si cand te-ai intoarce in timp si te-ai plimba pe strazile Portsmouth-ului de atunci. 

  E impresionant? De cateva ori mi-a venit sa plang. La propriu. Este coplesitor sa vezi ce-a insemnat evolutia societatii catre modern. Te gandesti ce noroc au avut ca ei s-au nascut aici. Noi ne-am nascut dincolo, in tara care azi nu contine toalete in casa in jumatate din gospodarii. Si nu le contine nu atat de saracie... cat de delasare. Las-o bah ca merge asa, ce-are? Secole de lene au trecut peste teritoriul romanesc. Daca putem sa ne spalam in lighean de ce sa n-o facem? Ce ne trebuie noua baie? Ori englezii au gandit fix invers, in mod inovativ: avem o tehnologie noua, am aflat ca putem face altfel? Sa o facem, repede! Acum! Chestiile cele mai marunte pentru noi azi dar care in Romania au aparut hat, dupa anii '70... aici existau la 1910. Da, comunismul a oprit evolutia si a distrus tot insa atunci cand a aparut comunismul in Romania, tara aia trebuia sa aibe deja toate budele la interior, aspiratoare, masini de spalat si alte chestii in case. Nu mai zic de incalzire cu gaz individuala, am vazut ieri contuare de gaz din 1920.

  Deja cand ajungi la partea cu anii 40-50-60 esti rupt la cap. Am stat si m-am uitat in mod tamp vreo 5 minute la bucataria din anii 60. Cu masina de spalat rufe automata si masina de spalat vase, cuptoare, plita electrica... Am stat si m-am uitat asa ca proasta... Si ma gandeam cam cate rufe a spalat mama de mana in anii 80. Cum sa nu fie oamenii astia relaxati azi? Sunt 3-4 generatii de cand ei traiesc in confort total. Cam asa:

1960

  Mara a fost foarte uimita si incantata sa le vada pe toate, de vineri pana ieri a vorbit intr-una despre ele, mi-a zis ca ea vrea sa se mute acolo :))))) Noi am fost foarte coplesiti sa le vedem pe viu, teoria cumva parca nu-ti intra in cap la fel. Cand le vezi asezate la locul lor ramai mut. Iti da cu virgula. Vorbesti singur, efectiv. Si atunci intelegi. Intelegi tot. Intelegi civilizatia asa cum s-a intamplat ea. 

  Toata noaptea m-am visat acolo, pe stradutele alea pietruite, mi s-au invartit in cap personajele-manechin si fi-mea care tzopaia si fugea de colo colo ca o gaina beata. 

tramvaiul din Portsmouth, epoca victoriana

ceas cu calendar, da?

aparate de bucatarie, peelere si feliatoare

autobuzul din Portsmouth, epoca victoriana

atelierul mecanicului auto

automat de dulciuri

cotiga cu ceaiuri

Boots e azi un mare lant de farmacii :)

autobuzul din Portsmouth 1930

magazinul de muzica

tehnica foto "uuuuuiteeeeee!"

efectiv si-a pus mana in cap cand a intrat in camera cu masini

camion 

O saptamana lunga

  Lungaaaa, lungaaaaa... si nu doar eu am resimtit-o asa, toti colegii de la scoala s-au uluit despre cum a trecut saptamana asta. Vacanta de vara in tara asta e cretin de scurta. 6-7 saptamani si te intorci la scoala. Nu e suficient, e clar asta. Nici pentru oamenii care lucreaza in sistem iar aici muncesc in mod real si in vacanta, nici pentru copii, pe care ii vezi ca parca le-ar mai fi prins bine macar 2 saptamani in plus. Dar ne-am bucurat cu totii sa ne revedem, a fost o atmosfera uluitoare pentru mine, toata lumea vesela, zambitoare, toata lumea intreband sau povestind despre vacanta si ce au facut in ea. Oameni carora le iesi in cale si ii vezi cum li se aprind si ochii intr-un zambet larg si cald. O comunitate, o familie, o echipa. 

  Au crescut copiii peste vara, asa cum a crescut si Mara. Mult de tot. Cei de anul trecut de la Reception sunt acum anul 1 si vin la mine sa ma ia in brate iar eu ma bucur ca stiu cum ii cheama pe toti. Pe cei de anul asta ma straduiesc sa-i invat insa sunt ataaat de multi, mici si blonzi incat azi dupa ce am intrebat vreo 10 cum ii cheama am constatat ca la final nu puteam asocia decat vreo 2-3 moace cu numele corecte :)))) De obicei pe cei cu par portocaliu-neon care-ti sar in ochi de departe. Dar acum sunt relaxata, stiu ca ii voi invata pe toti pe nume si o sa stiu multe despre fiecare in parte pana la finalul anului scolar. Ii si inteleg de o mie de ori mai bine decat o faceam anul trecut in octombrie cand am inceput si nu pricepeam ce-mi zice nici un copil, acum nu mai am dileme iar cand am eu oricum are toata lumea pentru ca au 4 ani si nu vorbesc cu toate literele din dotare :))))

  Saptamana asta a fost extrem de cald aici. Infiorator. Cica cele mai mari temperaturi de septembrie din ultimii 65 de ani. Mari asa nu erau daca e sa le luam cifric... insa adunat cu umiditatea excesiva, ce sa mai, m-au pus la pamant. Ieri cand sa plec de la scoala m-a luat ameteala rau si a trebuit sa ma sprijin de un perete. Nu putusem sa dorm de cald cateva nopti, plus soarele in cap... iaca pozna! Doamnele de la secretariat au sarit ca arse, mi-au adus compresa rece, apa, ventilator... nu m-au lasat sa plec pana nu m-au vazut ca nu mai bat spre visiniu. 

  Marti, chiar de ziua mea, am inceput un nou job dupa amiaza la afterschoolul din scoala. Trei ore stam cu ei iar eu le fac asa zisa "cina" pe care ei o iau la ora 5 la scoala. Am avut emotii pentru ca, din nou, nimeni nu mi-a explicat nimic. Tina, colega pe care o inlocuiesc, mi-a zis trei lulele inainte sa plece sa se opereze la sold... asa cum mi-a zis trei lulele si acum un an cand am inceput in scoala :))) "Aaaa, faci de mancare, o sa fie bine, o sa te descurci, tu oricum esti desteapta"... oi fi nene, da' daca nu stiu unde tineti cutitele tot degeaba!

  Cutitele le-am gasit. Nici unul nu taia. As in deloc. A doua zi m-am dus cu ascutitorul meu in geanta! Asta e bucataria din cancelarie cum ar veni. Cancelaria e utilata cu o bucatarie mare si functionala, pentru activitatile din scoala si pentru profesori. Iar aici se face aceasta cina si micul dejun pentru cei care platesc pentru serviciul asta. Bucataria e utilata insa fiind asa, a nimanui, nimeni nu face nimic pe acolo... gen curatenie. In prima zi am frecat de mi-a venit rau, era sa nu mai apuc sa fac de mancare ca tot frecam de sila. Doamnele astea englezesti nu prea stiu ele cum se foloseste o bucatarie. Ele stiu sa umble doar cu microundele. 

  Femei in toata firea (spre si peste 50 de ani) mi-au aratat plita cu inductie, cuptorul si masina de spalat vase spunandu-mi ca "nu stim prea bine cum merg astea"... asa ca am fost nevoita sa aflu singura. Sa spunem doar ca nu imi voi lua plita electrica sau cu inductie niciodata, asa monument de prostie mai rar, m-am tot enervat si in concediu cu plitele lor electrice, nu poti face mancare corecta la plita electrica. Cuptorul e ok. La masina de spalat vase a trebuit sa le spun eu ca ar merge pus si niste detergent in ea ca ele dadeau doar de buton :))))

  Deci marti si miercuri cate 3 ore in picioare intr-o caldura infernala cu vreo 15-20 de pitici care racneau si alergau... ca na, nu ai ce sa le mai zici saracii, sunt dupa scoala, le-a ajuns... Mara a stat cu mine, in prima zi i-a placut dar in a doua era deja tampita de oboseala inca de pe la 5. La 6 cand sa plecam m-a intrebat soptit daca mai venim si maine si i-am zis ca nu, sunt doar 2 zile pe saptamana... si-am vazut-o cum rasufla usurata din toti rarunchii. Prea mult, mult prea mult pentru un copil sa stea la scoala de la 8 jumate la 6. Si in caldura. Si incaltat si imbracat. I-am adus aminte ca trebuie sa fie tare fericita ca ea a avut-o pe mama ei langa ea o viata si ca n-a trebuit sa stea la "after" niciodata... ii aduc aminte de asta de cate ori pot, ca sa inteleaga diferenta. Cred ca acum i-a fost nitel  mai clar :))))

  De mancat li se dau prostioare. Pui stil "kentuky" congelat si alte asemenea. Refuza sa manance rosii iar castravetii... mai rarutz. Nu li se pune sare in mancare, chestie pe care mi-a zis-o Mara cand a mancat la cantina si pe care acum doamna mi-a confirmat-o... i-am zis ca acum inteleg de ce copiii refuza mancarea, mi-a zis ca asa e regula. Mna, oamenii incearca sa o dea pe sanatoase da' o dau fix in gard. Paste fierte fara sare sa mancati voi, mah! Nooo, da' lasa ca le reglam din sosul din borcan. Ca doar n-o sa stim sa facem un sos de rosii cu ceva mirodenii in el! Las' ca i-am pus eu niste oregano adus de acasa de s-au lins aia micii pe dejte si-au mai cerut o portie... de sos! De unde pana acum mancau pastele goale...

  Pe 14 s-a implinit un an de cand Mara a mers la scoala aici. Azi e alt om. A asteptat cu mare bucurie inceperea scolii iar in primele zile mi-a zis "maaaami, ce fericire e la scoalaaaa". Li se dau acum tot felul de teste pentru evaluarea initiala si mi s-a spus ca se descurca foarte bine. Ba chiar o asistenta mi-a zis ca se pricepe foarte bine la matematica, eu n-am de unde sa stiu pentru ca nu stiu ce fac ei acolo si asa mi se si pare ca trebuie sa fie. Profesoara imi zice ca se descurca minunat la scris, aia stiu ca scrie si acasa si in romana si in engleza, citeste, ii place mult asta. Toata lumea o iubeste la scoala iar ea incepe sa creada asta. Multa vreme nu i-a crezut. O inteleg. 

  Scoala i-a asteptat cu teren proaspat re-asfaltat, cu renovari diverse, cu lucruri noi, cu multe chestii in plus. Vor avea si "forest school", afara in padurice, o sa faca o multime de activitati noi si ultra-incantatoare pentru ei. Azi au fost in excursie la un muzeu-oras din epoca victoriana. De cand a intrat pe usa nu mai tace, mi-a indoit urechile despre cat de misto era acolo si despre toate chestiile aflate. Ma bucur. Ma bucur de ea si pentru ea in fiecare zi. Asta mi-am dorit pentru ea atat de mult... sa fie fericita la scoala. 

Fetele spre scoala

  

La scoala din nou

  Noi anul trecut n-am avut o prima zi de scoala aici pentru ca, din cauza faptului ca ne-am inscris dupa data finala de inscriere, a trebuit sa asteptam luna septembrie ca sa primim locul la scoala deci a durat cam doua saptamani dupa inceperea oficiala pana sa ajungem noi in "prima zi". 

  In iulie cand s-a terminat scoala i-am spus Marei ca din septembrie va putea merge singura la scoala. Imi ceruse asta, stiam ca poate asta, am vrut sa fac asta pentru ea, asa ca toata vacanta am discutat despre asta si cum va fi. Aici este voie prin lege sa iti lasi copilul sa creasca si sa evolueze in ritmul propriu. Adica nu e ca in SUA sau Canada unde n-ai voie sa-l lasi pana la 12 ani. Aici exista doar o "recomandare" sa nu fie lasat pe strada singur pana la 8 ani adica sa nu-l calce masinile. E doar o recomandare, tu il poti lasa cand consideri. Si acasa singur la fel. 

 Azi am lasat-o singura, nu chiar in pustiu ci cu prietena Iulia. Mi-a zis ca e emotionata dar ca e sigura ca e din cauza ca e ceva nou, mi-a zis ca stie pe unde sa o ia si cum sa traverseze. Nu, n-am plans. Am ras cu gura pana la urechi, mi se pare foarte misto ca poate pleca singura de acasa pana la scoala care e la 12 minute de noi. Eu am copil mega-ultra-speriat de orice, doar eu stiu ce-am trait cu ea in astia 9 ani... sa o vad acum super relaxata mi se pare magnific. Eu nu am nostalgia "cresterii", adica nu-mi vine sa plang cand o vad ca creste si ca e mare. Imi vine sa ma bucur, asa am fost de cand s-a nascut, am trait cu bucurie si fara-de-regret toate etapele asa cum au venit ele. 

  Am plans mult acum un an cand a mers in prima zi. In ziua aia am plans si am tremurat niste ore. Sa-ti lasi copilul intr-un loc unde nimeni nu ii vorbeste limba este o experienta deosebita. N-o sa mai plang curand! :)))) Am lacrimat cand s-a urcat atat de sus pe tiroliene in Franta. Pentru ca stiam ce teroare isi invinge si eram mandra de ea. Azi a fost asa, foarte natural, a venit de la sine. 

  Asa a venit si prima zi de scoala. Cu noutati. Cu excursie anuntata la un muzeu-oras din epoca Victoriana pe care o studiaza semestrul asta. Cu "forest school" adica o sa le faca lectii in paduricea de la scoala... unde au si un lac mic. Cu Paralympics (Olimpiada pentru oamenii cu handicap) care a inceput azi. Drept pentru care azi la scoala li s-a demonstrat ce e aia sa nu ai o mana, un picior, o mana si un picior, ochi sau altele. La ora de sport au fost pusi sa joace jocuri in felul asta. Fara! Da, i-a dat de gandit micutei... A fost greu, a venit acasa si mi-a povestit. Apoi i-am povestit si eu cum poti sa ajungi fara maini si picioare gen... "daca nu traversezi strada coooreeect" :))))))))) 

  Educatie. Nu, n-am dus flori. N-a fost "deschidere". Nici un popa prin preajma. Nici un discurs comunistoid. Oamenii doar au purces la treaba direct. Atat. 

Avant cu incantare :)

Home, sweet home!

  Desi am fost plecata la viata mea in vacanta de multe ori si uneori pe durate mult mai mari decat 2 saptamani, de data asta orasul asta m-a chemat inapoi cu o putere  mai mare ca niciodata. Mi-a fost dor de Anglia, de Portsmouth si de cartierul nostru. De curatenia de aici (nu exagerez, diferenta de curatenie intre Franta si Anglia e ca intre toaleta din gara si Hilton), de toate cele ale mele. 

  Vacanta a fost frumoasa. Mai frumoasa si mai putin obositoare decat ma asteptam la plecare. Mai ales ca Mara acum e mare si se plictiseste repede si mult, imi era groaza ca o sa inebuneasca in masina atatea ore si atatea zile. Faptul ca le-am facut pe toate pe indelete, fara sa alergam niciodata din punctul a in punctul b a facut ca totul sa fie calm si linistit. Am dormit pana la 10-11 in fiecare zi, am lenevit in pat pana dupa 1, ne-am odihnit bine de tot si apoi am vizitat sau calatorit. 

  Sambata a fost mai obositor pentru ca am calatorit prea mult timp pe o distanta destul de mica. Pentru ca la Calais domnii francezi se miscau ca ochii mortului am pierdut ferry de 5 la care aveam rezervare asa ca de abia la 7 am plecat. Dupa care bucuria s-a lungit pentru ca autostrada din Anglia pe care trebuia sa mergem catre casa in 2 ore... era inchisa. Deoarece un retardat s-a dus cu un camion intr-un picior de pod si a facut-o cu atata avant incat l-a darmat pe el podul. Asa ca oamenii au inchis autostrada in weeend ca sa repare duda. Deci o ora in plus la drumul nostru pentru ca am luat-o de la Dover pe toata coasta de sud a Angliei pana la Portsmouth.

  Ma gandeam ca e pacat ca e prea tarziu si e noapte si n-o sa vad nimic. Ei bine, partea aia de calatorie de 3 ore a fost absolut fabuloasa. Cam cum suna asta: cele mai misto 3 ore de drum cu masina ale calatoriei in Franta au fost in... Sudul Angliei :))))))))) De la Dover urmeaza Folkestone si o intreaga insiruire de orasele semi-muntoase cu iesire la mare. Ca niste bijuterii. Luminate perfect noaptea, pana si soseaua din padure avea lumini pe jos pe asfalt. benzile de circulatie sunt iluminate cu "ochi de pisica" de culori diferite, e ca si cand ai merge cu masina prin pomul de Craciun :)))

  O liniste, o curatenie absoluta peste tot, oameni care mergeau agale la sau de la pub, ca deh, era sambata seara... O stare de bine asezonata cu aceste casute englezesti ca niste case de turta dulce. Mi-a placut enooorm, ne-am propus sa mergem o data si pe lumina sa le vizitam pe toate, asa de tare ne-au incantat. 

  Am ajuns tarziu tare acasa, dupa 11 seara, si evident ca Mara a adormit cu fix o juma' de ora inainte sa ajungem. A luat ursul in brate si s-a culcat lemn. De cand am ajuns se bucura ca ce frumos e la noi acasa, nu ca la oamenii aia n-ar fi fost dar cumva asa de tare ne place aici incat ne bucuram, mai ales ca aici temperatura e cu 10 grade mai jos decat in Franta, ieri dimineata tremuram toti trei prin casa si nici unul nu vroia sa se imbrace, tot suspinam "aaaahhh ce bine e la rrrracoarrrreeeee!" :))))) 

  Azi iar leneveala, e ultima zi, maine Marius porneste iar munca iar noi poimaine scoala. Mara abia asteapta sa mearga la scoala, numara minutele. Mie mi s-a parut prea putin doar 7 saptamani de vacanta, parca nici n-am simtit-o, dar asta e, asa e aici, trebuie sa ne adaptam. Oricum Mara a decis ferm ca "acum trebuie sa incepem sa planuim urmatoarea vacanta, mami" si se gandeste unde ar vrea sa mearga. 

  Cand a ajuns acasa a gasit o scrisoare pe numele ei. De la prietena ei Lucy care ii scrisese despre calatoria ei in Irlanda. Asa ca aseara i-a raspuns si i-a povestit vacanta ei... cam asa:

Iubita mea elocventa :)

Palatul Versailles sau de ce am venit la Paris

  Cu multi, multi ani in urma, aproape 30 cred ca sunt, bunica mea a mers in Franta. Avea niste rude prin alianta la Paris unde a facut si cea mai mare foame din viata ei. Doamna i-a "oferit" omleta din 2 oua la 3 persoane, bunica-mea trecuse prin foametea razboiului dar asa foame ca la Paris n-a cunoscut :)))) A ramas de pomina asta la noi in familie... A vazut Parisul si mi-a zis "mama, eu asa mizerie n-am vazut de cand sunt"! Si cand a zis mizerie nu se referea la omleta doamnei! Ci la mormanele de gunoaie de pe strazi. Tin minte cand s-a intors si cat de socata era. 

  Asta ca o introducere la ziua de azi. Nora mi-a adus atunci, cu atat de multi ani in urma, o "brosura", nu pot sa-i zic asa pentru ca era o carte destul de groasa, de la Palatul Versailles. Cu fotografiile alea fabuloase. Am mangaiat si studiat cartea aia multi ani. Mi-am dorit din tot sufletul ca intr-o zi sa merg si eu in Sala Oglinzilor. Azi am fost acolo si m-am bucurat dincolo de cuvinte. Palatul asta este unul magic. Nu poti sa descrii in cuvinte Palatul Versailles. N-ai cum. Este imposibil sa ai grandoarea. Da, este opulent pana in maduva. Este un exces. Este o dorinta de mai bine, mai mult, mai mare. Este grandoarea in sine. Este visul omului de a ajunge in cer, si pana ajunge in cer si-l picteaza majestuos pe tavan!

  Scrasnesti din dinti de durere cand vezi ce-a cladit omul. Da, a cladit cu sclavi, cu servitori, cu durere si lacrimi. Dar oamenii au cladit asta! Politica din cap ti se opreste nitel in loc in anul 2016... cand realizezi ce puteau oamenii astia sa faca... Exista tari care nu au autostrazi azi! Nu zicem nume... persoane importante!

  Palatul Versailles... Mara a fost impresionata la modul fantastic. Cea mai frumoasa experienta este sa vezi ceva cu copilul tau, sa vezi cum vede copilul istoria. Sa o auzi spunand "multumesc ca m-ati adus aici"... A fost o zi magica! Care s-a incheiat cu alt moment magic si anume ca mi-am revazut dupa aproape 20 de ani colega de banca din liceu, prietena mea de suflet de atunci care traieste aici, la Clamart, o bijuterie de orasel. 

  Am vorbit ca si cand nu trecusera astia 20 de ani :) Asta inseamna legatura cu omul, aia ramane in cap oricati ani ar trece peste. Maine plecam spre casa, dulce casa, deja ne e dor de casa dupa 2 saptamani departe. Ne-am bucurat mult de tot in vacanta asta, a fost asa ca o calatorie in afara dar si inauntrul nostru. Prima vacanta reala in ultimii multi ani. 

Adri cea graviduta

Zi tu, Adri, cat copiam io de la tine?

Mda

Cam asa

Reactia ei

Marmura care m-a inmarmurit

Airbnb si-un turn

  Draga Airbnb, prima experienta cu tine, care te-ai nascut in 2007 exact ca Mara noastra, ne-a adus o vacanta frumoasa. Desigur, ne-ai fost recomandat acum 3-4 ani, am vrut sa te incercam insa nu te-ai dat dus deloc. Cand vroiam eu n-aveai tu, cand vroiai tu nu doream eu. Vechea platforma era una gresita pentru mine ca om. Adica eu nu pot cu "sa-i scriem un mail proprietarului, sa ne cerem la el si sa vedem daca, cand si cum ne raspunde". 

  Eu sunt om care-si produce singur vacante. Vreau sa stiu ACUM in secunda asta cat ma costa si cand pot veni la tine. Asa ca anul asta cand am intrat pe el din nou cu mari sperante... am vazut micul fulger galben. Iconul pentru "rezervare imediata". Da, domle! Asa trebuie sa fie! Da, eu vreau sa merg si sa experimentez case de oameni mai degraba decat hoteluri urate. Dar vreau sa o fac instant! Acum, la 3 noaptea sau cand mi se arata mie sa caut o cazare undeva in lume. Vreau sa stiu AZI ca pot face asta peste trei luni. Ca poate nu ma duce gura sa stau sa discut cu tine eventual in chineza, daca ai tu liber sau nu. 

  Suntem la a 3a gazda Airbnb in ultimele 10 zile. Am cautat case separate, apartamente cu bucatarie proprie si spatiu. Tocmai pentru ca nu vroiam sa fie ca la hotel si pentru ca daca petreci 15 zile in alta tara si mananci la restaurant s-ar putea sa dai banii cat pe doua vacante. Ori eu sunt mereu de parere ca mai bine fac eu o omleta si pastram banii pentru alta aventura :)) Prefer sa imi pot prelungi vacanta intr-o tara, sau sa o pot repeta in loc sa-mi dea unii sa mananc ce vor ei si cand vor ei. Evident, asta e chestie de gust, exista si persoane care pur si simplu nu pot suporta ideea de a gati in vacanta, in concediu. Vor sa li se puna masa dinainte. Perfect de inteles. Noi insa cu doua mese pe zi si diverse fructe-alune intre, ne descurcam perfect. 

  La Airbnb presupun ca n-o sa gasesti "resort cu olinclusiv". O sa gasesti case de oameni, unii ofera si mic dejun. Nu, casele nu vor fi curate ca la hotel de lux pentru ca astia-s oameni. Iar in Franta, par un egzamplu, casele pe care le-am vrut eu, culmea toate-s istorice :)))) Asa ca tencuiala nu e cea mai perfecta. Baia nu e cea mai aranjata. Dar pentru ce nevoi avem noi care chiar suntem oameni relaxati, vacanta asta a fost mult peste orice asteptare de cazare as avea. Daca am apa calda, asternut curat si o bucatarioara langa, e ok.

  Asta despre cazare. Localitatile le-am ales mergand pe harta dupa chestii mai ieftine sau dupa mare in cazul Sudului Frantei. La Paris unde suntem acum am facut invers, cat mai departe de Paris ca acolo nu e de stat. La oprirea de jumatate de drum am ramas in Burgundia pentru ca stiam ca-i frumoasa si e in mijlocul distantei. Daca Premier Classe ne-a dat teapa, la intoarcere Franta si-a cerut scuze cu doamna Aude si casa ei veche de 300 de ani, fosta vinarie, o locatie de vis. Si oamenii pe masura! Iar restaurantul tipic burgundez unde am luat doua mese o sa imi ramana pe viata in cap. Spectaculos de buna mancare!

  Langa Paris stam in oraselul Antony, vroiam initial in Clamart unde locuieste colega mea de banca din liceu cu care mi-am impartit viata 4 ani. Doar ca acolo era mult mai scump asa ca am luat in oraselul de langa unde am gasit cazare la un cuplu tanar si simpatic. Zona e una rezidentiala foaaarte cocheta, de lux, asa, oraselul ca o bijuterie. Noi locuim in.... garaj :))) Fostul garaj al casei a fost transformat in apartament cu doua camere.

  Pentru ca azi am zacut toata ziua intr-o lene fabuloasa iar eu chiar am dormit vreo 4 ore de ziceai ca m-am resetat complet... am ajuns la Turnul Eiffel in seara asta pe la 8 jumate, chestie care a fost foarte misto, l-am prins cand si-a aprins luminile si cand a facut si momentul "instalatie de pom de Craciun" la 9 seara. Contrar absolut tuturor sfaturilor, am mers acolo cu masina. Una la mana ca nu vroiam sa aflu la batranete cum se foloseste metroul parizian. Serios, I'm too fucking old for this shit! A doua la mana ca acum in vremurile astea nu prea m-as sui in metrou la Paris. Si nici in tren. :))) Am asa o strangere de inima despre mijloacele de transport in comun.

  Ni s-a zis ca o sa murim in trafic dar pentru ca am plecat seara tarziu, n-a fost nici o problema, in 30 de minute eram sub turn parcati pe o straduta laterala. Cand am ajuns langa turn m-a luat iar cu "Sindrom Parizian", cica e asa cand te apuca groaza din cauza diferentei dintre asteptarile tale si ce gasesti la fata locului. Pai la fata locului, dragii babei, nu exista ciment. Asfalt. Parcul ala zici ca a fost racait in vederea asfaltarii doar ca au uitat sa asfalteze. Deci e practic tzarana, pietris si praf care acum era luat de vant. Unde? Pe noi, cum unde! Unde pozele va arata ca este iarba nu este nimic. Deci nimic. Pamant batatorit plin cu capace de bere infipte in el. Pentru ca tziganii romani vand bere si vin la poalele turnului. Nu, nu presupun eu ca-s romani, i-am auzit, asa cum i-am auzit si pe romanii de etnie care ofereau plimbari cu "ricsa" turistilor! Unul avea si ceva manele date la maxim din telefon.

  Zeci de oameni de ocupatie indoielnica incearca sa-ti "vanda" diverse. Lasi privirea in jos si mergi repede-repede cat sa ajungi undeva unde sa poti prinde balamucul de turn intr-o poza, ca e asa inalt ca nu-ti intra in obiectiv. E frumos? Nu pot sa ma hotarasc daca e un obiect simpatic sau unul revoltator. Imaginea iconica pe care ai vazut-o o viata intreaga te face sa-ti bata inima mai repede doar pentru motivul ca esti aproape de el, adica domle, ai reusit sa ajungi la Turnul Eiffel. Gen bravo tie! Te incadrezi in marea masa de milioane de oameni care l-au pozat pana acum!

  Uitandu-te mai de aproape la el... e o structura care la vremea la care a fost ridicat era complicat de facut. Deci o duda. Pentru zilele noastre nu mai e o duda. Doar una nitel urata, fiarele alea puse unele peste altele arata a "dantela" doar de la un kilometru distanta, de aproape arata fix ca niste fiare inalte. Nu m-am dus pana acum sa-l vad pentru ca nu ma atragea in mod deosebit insa Mara de pe la vreo 5 ani imi tot spunea ca ea vrea sa vada turnul Eiffel. Din cauza ca e mentionat pe la desenele animate presupun. Asa ca am dus-o sa-l vada si a incantat-o teribil. Mai ales cand i-au aprins luminile si un pic mai tarziu i-a vazut si "sclipicii". Vazut turn o data intr-o viata de om, bifat!

  Maine daca ne-om invrednici vreau sa ajungem la Versailles, ala chiar e un loc pe care mi-am dorit de multi ani sa-l vad si cum maine (adica azi ca s-a facut vineri intre timp) aniversam 12 ani de la casatorie parca s-ar potrivi :) Pana una alta...nani!

Fieratania

Uite, s-a apriiins!

Drepti la poza!

Romantique :))

De departe e mai bine :)

Inca niste zile. Si-o ploaie.

  Stau afara pe terasa lui Serge, in gradina cea mare cu de toate. Ploua. In sfarsit ploua. Se simte aer, racoare si miros de ploaie. Stau in hamac si respir. Nu ne-a mai fost atat de oribil de cald ca azi de cand am plecat din Romania. Oribil. Inspaimantator de cald cu un soare mult mai arzator decat cel de acolo. Lumina asta de aici iti sodomizeaza ochii si-ti fierbe creierul.

  Alaltaieri pe cand cautam ce-am putea face prin preajma am gasit un parc-aventura cu tiroliene prin copaci. Gen Comana (?) din cate pricep, eu n-am fost la Comana si nici la alte asemenea acareturi pentru ca Mara uraste inaltimile fix ca ma-sa. Ea n-a dorit niciodata sa se urce in asemenea chestii, nici macar in aia de la Sinaia care era o tiroliana amarata, n-a vrut sa se dea niciodata. Iar eu n-am insistat deloc. M-am gandit ca din doua una: ori o sa vrea si atunci bine, ori n-o sa vrea si atunci tot bine. Nu e ca si cand n-ai putea trai fara sa faci asta. Eu nu m-am urcat niciodata intr-un copac si pot spune ca-s perfect ok cu asta, nu ma deranjeaza si n-am nici un fel de regret :))))) Mi se pare un demers total inutil sa te urci pe chestii de unde poti cadea in cap, asa mi se parea si cand eram foarte mica, nah, unii suntem defecti de mici :)))

  Acum am gasit parcul asta care arata suuuper misto in poze si pentru ca oricum eram mult prea obostiti ca sa o luam iar cu statul in masina o mie de ani sa vedem alte chestii, i-am aratat Marei si am intrebat-o daca vrea. A vrut imediat, a fost foarte incantata. Incantarea i-a disparut de pe moaca odata ajunsi acolo cand, la intrarea in stabiliment ea a putut sa-i vada pe cei de pe cele mai complicate trasee de oameni mari. Ceva de genul "etajul 5 de bloc"... pe unii doar ii auzeai, asa de sus erau. Inima nu i-a revenit prea tare nici cand s-a apropiat de cele de copii si a vazut niste indivizi de varsta ei spanzurati la multi metri inaltime. 

  Eu ma gandeam ca n-o sa vrea. Si nici nu vroiam sa insist in nici un fel, am plecat perfect pregatita de acasa ca ea n-o sa vrea si ca o sa ma intorc cu ea ca de multe alte ori. Dar pentru ca totul parea mult prea misto, a fost fascinata. Mai ales ca ea era fascinata de tiroliana inca de la Sinaia si tinea minte asta. Zic hai sa stam si sa ne uitam la ei si sa vedem si ce si cum se face acolo, ca nu era deloc simplu sa afli cine, ce, unde, ce traseu al cui e. Ca n-ai cum sa te prinzi care prin ce copac se anina. Dupa ce am citit o vreme pe instructajele alea ne-am prins. "Pirati" cu 5 trasee, de la 1 la 5 in functie de dificultate. Minim 1.30 metri inaltime per pacient, ea abia s-a incadrat :))) Noroc ca era nitel ciufulita!

  Daca a vazut ca n-o futem batem la cap cu "hai, hai, du-te si tu" a stat linistita si a cantarit situatia. Dupa ce a aflat ca e ala mai mititel pe care il poate incerca a zis hotarata ca vrea si ea si ca "tot trebuie sa termin cu frica asta!" asa ca m-am dus si-am dat cei 12 euro la nenea cu biletele. Insotitorii gratis. La primele 3 trasee trebuia sa aibe adult langa ca sa ii dea anumite tiroliene, la urmatoarele doua era atat de sus incat trebuia sa si le aduca singura cu scripetele. I s-a facut instructaj, i-a fost montat hamul si-a luat cele doua carabine in spinare si gata. Sistemul era extrem de sigur. O carabina, cea de siguranta, trecea de punctul de intrare si nu mai putea fi scoasa decat la iesirea de pe traseu, cea de a doua trebuia mutata de copil la fiecare imbinare. Si imbinarile erau muuuulte. 

 Omul nu avea cum sa iasa de pe sarma sau din ham iar toate punctele de aterizare pe copaci erau imbracate in juma' de metru de burete cu cauciuc peste. Dar daca un copil se speria si cerea jos, un tip se urca dupa el si-l recupera de acolo, ca altfel nu avea cum sa se intoarca pe traseu din moment ce erau si altii in spatele lui si erau toti prinsi de aceeasi sarma. Pe o fetita au dat-o jos, pe alta a incurajat-o ma-sa cu aplauze vreo 10 minute pana sa aibe curaj sa se arunce pe una din tiroliene. Dar a reusit!

  Mara si-a facut curaj, a facut primele 3 trasee care erau simple. De la al 4lea incolo ma asteptam sa o dam jos cu Jandarmeria... i-am explicat indelung ca daca alege sa il inceapa va trebui sa-l termine pentru ca nu exista cale de intoarcere. Si ca era mai sus! A zis ca da, s-a dus. Noi de jos cu pozele :)))) Si cu emotiile. Nu mi-era teama ca pica, asta era exclus, eram terifiata ca o sa urle de acolo ca nu mai vrea! "Acolo" fiind la zece metri deasupra mea fara ca eu sa o pot lua repede pe sus sa o aduc jos si sa nu mai urle :))))) De aia imi era groaza! In 9 ani jumate mi-a oferit asa multe momente d-astea incat am ramas traumatizata :)))) Dar am ras si m-am straduit sa am incredere in ea. Pe al 4lea l-a facut cu un mic hop in care a zis ca vrea inapoi... i-am zis ca nu se poate si apoi a prins curaj si l-a cerut si pe al 5lea. Ala era moartea! 

  Deci era fi-mea in podul copacilor, pentru noi trecusera 2 ore si ceva in caldura, in picioare si mega praf (ca nah, esti in padure si n-o fi mocheta pe jos!)... deja simteam ca lesinam noi de oboseala iar ea era ca Tarzan printre copaci de n-o mai vedeam bine. S-a tinut micutza super fortzoasa pana a terminat in glorie! Ne-am bucurat mult de tot de reusita ei, mai ales ca nu ne-am asteptat la asa surpriza. Ne-am bucurat de incantarea ei ca a REUSIT ceva despre care era convinsa ca nu poate sa faca.

  Ieri eram mult prea lesinati cu totii, Mara s-a sculat cu, uimire, febra musculara si-n gaura curului :)))))) asa ca am stat cumintei acasa, am cumparat de ale gurii si am tras o mult prea frumoasa baie in Mediterana la ceas de seara. Ceea ce a fost bine pentru ca azi am plecat spre Saint Tropez, drum lungut dar foarte frumos. Teribil de cald azi aici, insa. Teribil. A sarit de 35 de grade lejer, chestie care a facut ca minunata statiune istorica sa puta a urina intr-un mare fel. Dupa ce ca era o caldura infernala, mergeai pe stradutele alea, vedeai tot felul de case ne-renovate de la 1900, putea a pipi si din cand in cand, pe langa magazine de ultra lux te traznea un miros de parfum de nu mai stiai de ce ti-e sila mai tare, de pipi sau de parfum. 

  In poze a iesit minunat Saint Tropez-ul... noi recomandam sa il vedeti doar in poze sau daca aveti vreo treaba urgenta in el, gen ca va ofera cineva o ceva gratis... in rest e... nu stiu... hilar? Am ras azi si am facut mistouri de nu ne mai opream. Un contrast oribil de lux si urina. Drumul pana acolo a meritat efortul, zecile de vii pline cu struguri, domenii viticole, munti, paduri, dealuri, natura de o frumusete incredibila. Foarte mult mi-a placut! 

in copaci

in nisip

in Saint Tropez

  Maine plecam spre Burgundia inapoi si apoi spre Paris. Va urma.

  

Marsilia si altele

   Miercuri am plecat sa vedem portul vechi al Marsiliei. Nu stiu de ce dar mi-am dorit toata viata mea sa vad Marsilia, am o vaga banuiala ca totul se trage de la "Toate panzele sus", si cartea si filmul, baietii aia se tot invarteau pe la Marsilia, consoanele din cuvant imi suna ca un cantecel vesel. Na, imagini din copilarie... daca mi-ar fi zis cineva ca chiar o sa ajung vreodata la Marsilia as fi zis ca-i nebun. 

  Chiar mi-au dat lacrimile cand am ajuns acolo dar nu de emotie ci de un soare care iti smulgea ochii din cap, dadea cu ei de pamant, ii calca in picioare si dup-aia scuipa pe ei. Deci ce calduraaaaaa si cata luminaaaaaaa... Iti venea sa sapi repede o groapa si sa te pitesti in ea. Cam asa e soarele asta din sudul Frantei, il simt coplesitor, nu stiu de ce, poate pentru ca multe strazi sunt pietruite cu alb si reflecta si mai rau nenorocirea :))) 

  Marsilia e un oras foarte vechi. Atat de vechi si cu o istorie atat de amestecata si trecuta prin sita incat asta se vede de la distanta. Melanj de istorie si mizerie. Mizerie multa. E drept, eu una sunt uimita ce diferenta e intre Sudul Angliei si Sudul Frantei, desi sunt amandoua coaste traditional turistice, aici e o mizerie de nedescris pe cand in Anglia e cea mai civilizata si curata zona a tarii. Aici e murdarie, jeg pe strada, mirosuri insuportabile. Iar la Marsilia si multi cetateni... sa fim politically correct... de etnie roma. Acea etnie care exista peste tot in lume. Si care cred ca si-a dat adunarea la Marsilia, pentru ca erau din toate neamurile si evident si "d-ai nostri" pe care ii vedeai de la o posta. Cerseau sau pur si simplu stateau pe jos si evident aratau ingrozitor, iti dadeau asa un sentiment de sfarsit. Pentru ca na, saracia extrema nu e un spectacol prea placut.

  Cat ne-am plimbat pe acolo Marius, care a petrecut ceva timp cu camionul in zona Marsiliei cand lucra pentru elvetieni, si care a fost nevoit sa ajunga in ghetourile orasului, nu s-a gandit decat la portofele, rucsac si aparatul foto. Frate, il apucase o pasiune pentru ele de mai avea nitel sa si le bage in san si in nadragi de spaima ca trece vreunul mai vesel si ne lasa fara :))))) Portul este impresionant pentru ca se simte si se vede istoria... sutele de barci ancorate la mal arata ca o gradina plina de araci. 

  Am facut cateva poze si-am plecat inapoi spre Six Fours impresionata de amestecul de vechi, nou, galagie, murdarie si turisti parca toate aruncate cu furca unele peste altele. Mizerie e drept, e peste tot pe unde am trecut noi. Aici, intr-un orasel turistic care ar trebui sa fie asa ca o bijuterie...mirosul de haznale exista chiar si in marile centre comerciale. Intr-un Carrefour mirosea a hoit la rafturile de carne, la modul ca mirosea de la intrare si nu scapai de el pana la iesire, intr-un Auchan la fel doar ca era pe baza de peste. In molul de langa noi, unde e alt Carrefour, miroase a hazna de la intrare. A veceuri. Da, sunt toaletele la intrare si miroase din ele pana la standurile de bijuterii de lux si alte chestii extrem de costisitoare! A rahat, pur si simplu. Intri si te ucide! Pe strada sunt in multe locuri tomberoane din care atarna gunoiul fix ca in Romania... iar in caldura asta e simplu de imaginat cam ce duhori emana. Coasta de Azur, nene. Provence. Turism. 

  De un an nu mai simtisem miros de transpiratie umana... de cateva zile tot simt! Si sigur nu e de la mine :)))))) Iar aici e zona in care se face sapun cu multa lavanda in el!!! :))) Oamenii claxoneaza la stop mai ceva ca romanii. Nu se face verde si ei sunt cu mana pe claxon. Nu-s prea politicosi, poti petrece multa vreme pe trotuar asteptand sa traversezi ca pieton. Sa-ti dea vreunul prioritate sau "voie" in trafic? N-ai sa vezi! Se reped toti peste tot de zici ca se termina croissantele de la boulangerie si ei nu mai apuca, jur! 

  Am fost si intr-un satuc pescaresc in urmatoarea zi, acolo era senzatia aia de localitate de Mediterana unde la pranz lumea dispare de pe strazi iar barcutele din port se leagana in liniste pe apa turcoaz. Frumos tare, ne-am oprit la o clatitarie si am mancat cele mai bune clatite din viata mea, m-am holbat la apa aia frumoasa si m-am bucurat de liniste. Mai putin cand vorbeau muierile. Tare. Care au gura asa de mare si turuie intr-una de te intrebi de ce-o zice lumea de italieni ca trancane mult. Serios, una din vecinele de langa cazare a facut o criza de nervi acu' cateva seri de-am zis ca se lasa cu bataie, ca-l omoara pe inculpat. Scuipa cuvintele ca din mitraliera si nu pricepeai decat cate un "putain" pe ici pe colo, deci pot sa banuiesc despre ce era vorba :)))

  Azi ne-am cocotat pe muntele din localitate, ca sa zic asa, ca aici muntii se cam pravalesc in mare. Sus de tot e un fort cu o bisericuta langa. Fortul e chiar unitate militara in activitate, erai anuntat politicos ca s-ar putea sa mori daca vrei sa sari acel gard. Privelistea de sus este absolut spectaculoasa. Din pacate era asa mult soare incat aparatul a vomitat si n-au iesit poze prea clare. Maine nu stim ce facem, vacantele noastre sunt fara planuri. Ne trezim om vedea cand, azi am dormit pana la 11... si ne-om duce om vedea unde, deschidem harta si punem dejtu'! 

Sus pe munte azi

Marsilia, Vieux Port

Saint Mandrier Sur Mer, satuc pescaresc

Aventura in Franta continua

  Cum ziceam, am inoptat la Beaune duminica seara iar luni am plecat cu avant mai departe, spre destinatia finala, Sudul Frantei, mai precis oraselul Six Fours Les Plages. Alte cinci ore de mers cu Mara intreband cand ajungem. O placere! Not! Noroc ca pe autostrazi era jobul ei sa bage si sa scoata cardul, sa ia tichetul... asta a incantat-o, faptul ca Marius i-a dat ei un job important a bucurat-o. Mai ales ca ea statea in fata si noi avand volanul pe partea gresita soferul n-are cum sa ajunga la aparat. 

  In rest s-au certat tot timpul. Am planuit sa mergem cu masina si din cauza asta, astia doi trebuie sa ajunga sa se "cunoasca" mai bine, sunt doua cornute care se dau cap in cap tot timpul, Marius a fost mult plecat, iar acum tot plecat e pentru ca ea nu-l vede cam deloc in timpul saptamanii iar weekendul nu e suficient. El tot are impresia ca ea e mica si tre' sa faca ce-i zice el, ea acum e foarte mare si ii tranteste cate una de nu se vede... nici unul nu cedeaza. M-am gandit ca daca ii bag intr-o masina atata vreme ori se omoara, ori se apropie. Ori ii omor io pe amandoi!!! Dupa ce s-au enervat reciproc de isi smulgea asta mica parul din cap... s-au reglat :))))) Eu nu m-am reglat, am momente in care imi vine sa-i pocnesc pe amandoi. Sau sa-i pup, nu m-am hotarat inca! 

  Asadar luni seara am ajuns la oamenii astia acasa. Am luat cazare prin Airbnb pentru prima data, am mai incercat acum 2 ani dar n-am gasit nimic disponibil pentru ce cautam eu in Suedia. Acum am gasit ceva ce mi-a convenit asa ca am zis sa "risc", mai ales pentru ca preturile pentru Coasta de Azur sunt exorbitante la orice inseamna "hotel". Serge si Elisabeth au o casa mare de tot, ca o vila mai jmechera, iar o parte din casa e separata de restul si cred ca a fost o veche casa peste care au construit inca o aripa si etaj. Ce este fenomenal e ca avem gradina noastra, o gradina incredibil de frumoasa cu gard de leandri inalti de 3 metri de jur imprejur, cu banci, masa, hamac, un maslin foarte batran, jardiniere cu rosii si alte chestii mancabile. Imi place mult de tot locatia, ne-au placut si oamenii.

  Ei au plecat la munte pentru 4 zile deci acum suntem singuri acasa. Avem tot ce ne trebuie, casuta noastra e ca un studio cu doua camere si bucatarioara utilata cu de toate. Evident ca Mara de cand a ajuns aici locuieste in hamacul enorm de afara :))) E foarte misto sa mergi la oameni acasa sau in case "normale", experienta e una total diferita de cea de hotel. Airbnb s-a imbunatatit foarte mult in ultimii ani, acum poti face rezervare imediata la multe gazde, nu trebuie sa iti mai bati capul cu emailuri de cerere. Faci rezervare ca prin Booking doar ca stai in casele localnicilor. Unii isi impart casa cu tine la propriu, adica iti inchiriaza o camera la ei in casa dar cum asta nu e genul nostru iar baia impartita cu straini ne oripileaza pe amandoi in egala masura, am cautat doar casele care se inchiriaza integral. Sau asa, cu oamenii astia traind in curtea cealalta. 

  Asa de incantata am fost de casa si de conditii incat m-am suparat si mai rau pe porcaria cu Premier Classe povestita anterior... si cum aveam rezervare la ei si pentru intoarcerea spre Anglia, mi-am bagat picioarele in ea si am cautat pe Airbnb o casa pentru o noapte. Si am gasit ceva minunat tot in Burgundia, am rezervat-o si am anulat Premierul. Sa vedem cum o fi, e la o tanti pe un etaj separat, tanti care are... podgorie. Vinarie. Si piscina. Si... pretul e mai mic pe noapte decat la Premier Classe cu baia lui cat un lighean. 

  Marti dimineata, cu chiu cu vai am plecat spre o plaja sa pupam si noi Mediterana aia ca doar pentru ea am venit. Asta cu sculatul si plecatul la plaja ne e imposibila din punct de vedere fizic. Noua ne place sa dormim. Pana ne-am tarat noi cururile jos din pat se facuse 10 jumate, pana am bajbait catre plaja cu masina... s-a facut 11. Pentru ca am gasit, ca niste turisti perfecti, o plaja la mama naibii in loc sa ne ducem pe asta de acilea de la 5 minute de casa. Sotul cel cu gps integrat da erori zilele astea, cre' ca e cam obosit, ii tot arat harti si nu nimereste, zici ca s-a defectat. Deci mi s-a defectat gps-ul in Franta! :))))))))) Inclusiv ala electronic care se tot restarteaza fix cand esti in mijlocul giratoriului. Iar astia au DOAR giratorii, nu m-am invartit atata de cand eram mica si ma invarteam pe loc sa vad cand reusesc sa cad. 

  La plaja am murit de cald si ne-am si intins pana spre ora 1 ca niste parinti denaturati ce suntem. Drept pentru care seara eram ametita si vedeam punctulete negre, dar baia in Mediterana cea calduta a meritat. Afara e foarte cald, infernal de cald pentru noi care iubim racoarea si care de un an n-am mai suferit de cald cam deloc. Asa ca ieri si azi ne-am bagat picioarele in ea de plaja matinala si ne-am dus pe plaja ca oamenii normali si anume la 7 seara :)))) Atunci e ok. Bagam o baie, Mara inoata fericita, dupa ce toata ziua se vaita despre "caaaaaaaaaaand meeeeeergem sa faaaaaacem baieeeee". 

  Ieri am vizitat Marsilia, dar pe asta v-o povestesc maine :) Dupa 8 nopti aici vom pleca spre Burgundia o noapte si apoi spre Paris unde stam alte 3 tot la niste oameni cu gradina de pe Airbnb. 

 

dupa prima noapte s-a sculat cu "m-am gandit toata noaptea la hamac!"

gradina

rosiile, am cules azi un castron

Shiva

Buddha

"asta ce-o fi?" le-a studiat pe toate

-Va urma-