Cum e viața : Inca niste zile. Si-o ploaie.

Stau afara pe terasa lui Serge, in gradina cea mare cu de toate. Ploua. In sfarsit ploua. Se simte aer, racoare si miros de ploaie. Stau in hamac si respir. Nu ne-a mai fost atat de oribil de cald ca azi de cand am plecat din Romania. Oribil. Inspaimantator de cald cu un soare mult mai arzator decat cel de acolo. Lumina asta de aici iti sodomizeaza ochii si-ti fierbe creierul.

Alaltaieri pe cand cautam ce-am putea face prin preajma am gasit un parc-aventura cu tiroliene prin copaci. Gen Comana (?) din cate pricep, eu n-am fost la Comana si nici la alte asemenea acareturi pentru ca Mara uraste inaltimile fix ca ma-sa. Ea n-a dorit niciodata sa se urce in asemenea chestii, nici macar in aia de la Sinaia care era o tiroliana amarata, n-a vrut sa se dea niciodata. Iar eu n-am insistat deloc. M-am gandit ca din doua una: ori o sa vrea si atunci bine, ori n-o sa vrea si atunci tot bine. Nu e ca si cand n-ai putea trai fara sa faci asta. Eu nu m-am urcat niciodata intr-un copac si pot spune ca-s perfect ok cu asta, nu ma deranjeaza si n-am nici un fel de regret :))))) Mi se pare un demers total inutil sa te urci pe chestii de unde poti cadea in cap, asa mi se parea si cand eram foarte mica, nah, unii suntem defecti de mici :)))

Acum am gasit parcul asta care arata suuuper misto in poze si pentru ca oricum eram mult prea obostiti ca sa o luam iar cu statul in masina o mie de ani sa vedem alte chestii, i-am aratat Marei si am intrebat-o daca vrea. A vrut imediat, a fost foarte incantata. Incantarea i-a disparut de pe moaca odata ajunsi acolo cand, la intrarea in stabiliment ea a putut sa-i vada pe cei de pe cele mai complicate trasee de oameni mari. Ceva de genul "etajul 5 de bloc"... pe unii doar ii auzeai, asa de sus erau. Inima nu i-a revenit prea tare nici cand s-a apropiat de cele de copii si a vazut niste indivizi de varsta ei spanzurati la multi metri inaltime.

Eu ma gandeam ca n-o sa vrea. Si nici nu vroiam sa insist in nici un fel, am plecat perfect pregatita de acasa ca ea n-o sa vrea si ca o sa ma intorc cu ea ca de multe alte ori. Dar pentru ca totul parea mult prea misto, a fost fascinata. Mai ales ca ea era fascinata de tiroliana inca de la Sinaia si tinea minte asta. Zic hai sa stam si sa ne uitam la ei si sa vedem si ce si cum se face acolo, ca nu era deloc simplu sa afli cine, ce, unde, ce traseu al cui e. Ca n-ai cum sa te prinzi care prin ce copac se anina. Dupa ce am citit o vreme pe instructajele alea ne-am prins. "Pirati" cu 5 trasee, de la 1 la 5 in functie de dificultate. Minim 1.30 metri inaltime per pacient, ea abia s-a incadrat :))) Noroc ca era nitel ciufulita!

Daca a vazut ca n-o ~~futem~~ batem la cap cu "hai, hai, du-te si tu" a stat linistita si a cantarit situatia. Dupa ce a aflat ca e ala mai mititel pe care il poate incerca a zis hotarata ca vrea si ea si ca "tot trebuie sa termin cu frica asta!" asa ca m-am dus si-am dat cei 12 euro la nenea cu biletele. Insotitorii gratis. La primele 3 trasee trebuia sa aibe adult langa ca sa ii dea anumite tiroliene, la urmatoarele doua era atat de sus incat trebuia sa si le aduca singura cu scripetele. I s-a facut instructaj, i-a fost montat hamul si-a luat cele doua carabine in spinare si gata. Sistemul era extrem de sigur. O carabina, cea de siguranta, trecea de punctul de intrare si nu mai putea fi scoasa decat la iesirea de pe traseu, cea de a doua trebuia mutata de copil la fiecare imbinare. Si imbinarile erau muuuulte.

Omul nu avea cum sa iasa de pe sarma sau din ham iar toate punctele de aterizare pe copaci erau imbracate in juma' de metru de burete cu cauciuc peste. Dar daca un copil se speria si cerea jos, un tip se urca dupa el si-l recupera de acolo, ca altfel nu avea cum sa se intoarca pe traseu din moment ce erau si altii in spatele lui si erau toti prinsi de aceeasi sarma. Pe o fetita au dat-o jos, pe alta a incurajat-o ma-sa cu aplauze vreo 10 minute pana sa aibe curaj sa se arunce pe una din tiroliene. Dar a reusit!

Mara si-a facut curaj, a facut primele 3 trasee care erau simple. De la al 4lea incolo ma asteptam sa o dam jos cu Jandarmeria... i-am explicat indelung ca daca alege sa il inceapa va trebui sa-l termine pentru ca nu exista cale de intoarcere. Si ca era mai sus! A zis ca da, s-a dus. Noi de jos cu pozele :)))) Si cu emotiile. Nu mi-era teama ca pica, asta era exclus, eram terifiata ca o sa urle de acolo ca nu mai vrea! "Acolo" fiind la zece metri deasupra mea fara ca eu sa o pot lua repede pe sus sa o aduc jos si sa nu mai urle :))))) De aia imi era groaza! In 9 ani jumate mi-a oferit asa multe momente d-astea incat am ramas traumatizata :)))) Dar am ras si m-am straduit sa am incredere in ea. Pe al 4lea l-a facut cu un mic hop in care a zis ca vrea inapoi... i-am zis ca nu se poate si apoi a prins curaj si l-a cerut si pe al 5lea. Ala era moartea!

Deci era fi-mea in podul copacilor, pentru noi trecusera 2 ore si ceva in caldura, in picioare si mega praf (ca nah, esti in padure si n-o fi mocheta pe jos!)... deja simteam ca lesinam noi de oboseala iar ea era ca Tarzan printre copaci de n-o mai vedeam bine. S-a tinut micutza super fortzoasa pana a terminat in glorie! Ne-am bucurat mult de tot de reusita ei, mai ales ca nu ne-am asteptat la asa surpriza. Ne-am bucurat de incantarea ei ca a REUSIT ceva despre care era convinsa ca nu poate sa faca.

Ieri eram mult prea lesinati cu totii, Mara s-a sculat cu, uimire, febra musculara si-n gaura curului :)))))) asa ca am stat cumintei acasa, am cumparat de ale gurii si am tras o mult prea frumoasa baie in Mediterana la ceas de seara. Ceea ce a fost bine pentru ca azi am plecat spre Saint Tropez, drum lungut dar foarte frumos. Teribil de cald azi aici, insa. Teribil. A sarit de 35 de grade lejer, chestie care a facut ca minunata statiune istorica sa puta a urina intr-un mare fel. Dupa ce ca era o caldura infernala, mergeai pe stradutele alea, vedeai tot felul de case ne-renovate de la 1900, putea a pipi si din cand in cand, pe langa magazine de ultra lux te traznea un miros de parfum de nu mai stiai de ce ti-e sila mai tare, de pipi sau de parfum.

In poze a iesit minunat Saint Tropez-ul... noi recomandam sa il vedeti doar in poze sau daca aveti vreo treaba urgenta in el, gen ca va ofera cineva o ceva gratis... in rest e... nu stiu... hilar? Am ras azi si am facut mistouri de nu ne mai opream. Un contrast oribil de lux si urina. Drumul pana acolo a meritat efortul, zecile de vii pline cu struguri, domenii viticole, munti, paduri, dealuri, natura de o frumusete incredibila. Foarte mult mi-a placut!