sâmbătă, 3 septembrie 2016

Palatul Versailles sau de ce am venit la Paris

  Cu multi, multi ani in urma, aproape 30 cred ca sunt, bunica mea a mers in Franta. Avea niste rude prin alianta la Paris unde a facut si cea mai mare foame din viata ei. Doamna i-a "oferit" omleta din 2 oua la 3 persoane, bunica-mea trecuse prin foametea razboiului dar asa foame ca la Paris n-a cunoscut :)))) A ramas de pomina asta la noi in familie... A vazut Parisul si mi-a zis "mama, eu asa mizerie n-am vazut de cand sunt"! Si cand a zis mizerie nu se referea la omleta doamnei! Ci la mormanele de gunoaie de pe strazi. Tin minte cand s-a intors si cat de socata era. 

  Asta ca o introducere la ziua de azi. Nora mi-a adus atunci, cu atat de multi ani in urma, o "brosura", nu pot sa-i zic asa pentru ca era o carte destul de groasa, de la Palatul Versailles. Cu fotografiile alea fabuloase. Am mangaiat si studiat cartea aia multi ani. Mi-am dorit din tot sufletul ca intr-o zi sa merg si eu in Sala Oglinzilor. Azi am fost acolo si m-am bucurat dincolo de cuvinte. Palatul asta este unul magic. Nu poti sa descrii in cuvinte Palatul Versailles. N-ai cum. Este imposibil sa ai grandoarea. Da, este opulent pana in maduva. Este un exces. Este o dorinta de mai bine, mai mult, mai mare. Este grandoarea in sine. Este visul omului de a ajunge in cer, si pana ajunge in cer si-l picteaza majestuos pe tavan!

  Scrasnesti din dinti de durere cand vezi ce-a cladit omul. Da, a cladit cu sclavi, cu servitori, cu durere si lacrimi. Dar oamenii au cladit asta! Politica din cap ti se opreste nitel in loc in anul 2016... cand realizezi ce puteau oamenii astia sa faca... Exista tari care nu au autostrazi azi! Nu zicem nume... persoane importante!

  Palatul Versailles... Mara a fost impresionata la modul fantastic. Cea mai frumoasa experienta este sa vezi ceva cu copilul tau, sa vezi cum vede copilul istoria. Sa o auzi spunand "multumesc ca m-ati adus aici"... A fost o zi magica! Care s-a incheiat cu alt moment magic si anume ca mi-am revazut dupa aproape 20 de ani colega de banca din liceu, prietena mea de suflet de atunci care traieste aici, la Clamart, o bijuterie de orasel. 

  Am vorbit ca si cand nu trecusera astia 20 de ani :) Asta inseamna legatura cu omul, aia ramane in cap oricati ani ar trece peste. Maine plecam spre casa, dulce casa, deja ne e dor de casa dupa 2 saptamani departe. Ne-am bucurat mult de tot in vacanta asta, a fost asa ca o calatorie in afara dar si inauntrul nostru. Prima vacanta reala in ultimii multi ani. 

Adri cea graviduta

Zi tu, Adri, cat copiam io de la tine?

Mda

Cam asa

Reactia ei

Marmura care m-a inmarmurit



Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu