Bilant dupa un an de nebunie

  Azi se implineste un an de cand am inceput in mod oficial jobul asta absolut nebunesc care a ajuns sa-mi ocupe tot creierul si toate fortele posibile. Nu stiu cand a trecut un an dar nu stiu nici cum de n-am inebunit pana acum. Serios! Nu mi-am dorit niciodata sa lucrez cu copii. In afara de al meu si inca vreo patru-cinci, sincer nu prea imi plac ai altora, n-am nici o dorinta speciala de a socializa cu ei. De a ii invata ceva nici atat. :)))) Nu glumesc! Glumesc! E, pai ghinion, iaca! Asta s-a nimerit si ce era sa fac, am luat-o si am fugit cu ea in brate ca aia de la rugby cand prind intr-un final mingea si alearga ca bezmeticii de colo colo. 

  Am mers in anul asta la vreo 20 de scoli primare, secundare si nursery (crese), am cunoscut circa 50 de copii romani intre 2 ani si jumatate si 16 ani. Si multe sute mii de copii englezi si de alte multe natii. In momentul de fata am in grija mea directa 28 de copii intre 3 si 15 ani din 10 scoli. O clasa cum ar veni, doar ca e imprastiata prin zece scoli. Una dimineata, una dupa amiaza. Saptamanal. Intr-una dintre zile va trebui sa merg la trei scoli intr-o zi, tocmai ce am aflat asta si ma gandesc serios ca o sa lesin pe undeva printr-un autobuz intr-o buna zi :))) Nu prea dorm noaptea eficient deoarece toate gandurile si planurile sunt legate de unul, doi, trei sau paispe copii care au nevoi, varste si opinii diverse. 

  Cum a fost anul asta? Primul cuvant care imi vine in minte este "amuzant". Al doilea e "wtf-ce-ai-cautat-sa-iti-iei-asemenea-job-idioato-nu-te-ai-gandit-deloc-inainte?" Bai, m-am gandit dar m-am gandit ca o sa am de-a face cu na... oameni ca fi-mea gen :))). Credeti ca m-am gandit ca o sa cunosc mai multi tigani pardon ca inteleg ca nu mai e voie, concetateni de etnie rroma intr-un an decat am cunoscut in astialalti 38 de viata? Sau ca ma gandeam ca o sa intalnesc toate neamurile de copii de tzarani de la Utzutzoaia City, genul ala cu niste parinti de ti-e rusine sa declari ca esti de aceeasi natie cu ei? Si cu niste comportamente pe  masura! Ca sa nu mai zic de tzaranii care sunt "bucuresteni" si ajung pe aici... Si eu traiesc in bula mea cu oamenii mei civilizati, prietenii mei care stiu sa scrie si sa vorbeasca, etc... Nu mi-am imaginat cam care e nivelul intelectual al Romaniei de fapt. 

  Nope! Nu mi-am imaginat. Credeti ca mi-am imaginat vreodata ca o sa o cunosc pe fosta sotie a unui abuzator devenit criminal vestit din Romania zilelor noastre? Care s-a refugiat aici cu fata ei... E, pe dracu' pai cum sa-mi imaginez asa ceva? In noaptea dupa ce le-am cunoscut si femeia aia mi-a spus in detaliu povestea ei, n-am putut sa dorm! Dar ca o sa trebuiasca sa ma duc acasa la niste familii de rromi ca sa verific daca mint sau nu atunci cand ne zic noua ca n-au adus copiii la scoala din cauze de diverse? Englezoaica cu care merg, o cotzofana batrana si pornita pe emigranti teribil imi tot spune parerile ei si apoi imi zice "Alexandra, this is not ABOUT YOU, you know I LOVE YOU!" si dupa ce ma mai iubeste nitel isi varsa of-ul produs de d-astia :)))

  Nu mi-am imaginat nici de cate ori o sa plang in scoli. De mila unor copii, de mila unor parinti, de rusinea de a fi roman printre niste englezi care se dau peste cap sa ajute niste micuti romani si care sunt impiedicati tocmai de parintii lor. De frustrare. De faptul ca acesti copii cand ma cunosc in acel mediu devin imediat confidentii mei. Si imi spun. Imi spun ce pateau in Romania in scoli. 50 si ceva de copii. Din toate partile tarii, Bucuresti, orase mari, orase mici, sate. Nici macar unul n-a avut ceva BUN de zis despre scoala din care venea. UNUL! Saptamana asta am avut o familie noua, un baietel de 8 ani si sora lui de 14. 

  M-am bucurat enorm ca am putut sa fiu acolo in prima zi a baietelului la scoala. Situatia e una foarte frumoasa: la aceasta scoala a venit acum o directoare noua. Aceasta noua directoare a fost managera de incluziune de la scoala Marei atunci cand eu am aterizat cu fetita mea de 8 ani si jumatate aici. Ea ne-a asteptat la intrare in prima zi, ea a avut grija de noi, ea mi-a dat primul job la clasa cu Andrei. Ea a inteles cine sunt eu din prima zi in care m-a cunoscut. Mai mult, la aceasta scoala s-a mutat si profesoara Marei din acel an, femeia absolut minunata care a intampinat-o cu cea mai mare blandete pe Mara in scoala englezeasca. Deci acum ne-am intalnit toate trei si vorbeam despre baietelul asta aducandu-ne aminte de Mara in prima ei zi la scoala. Ziua in care aceste doua femei mi-au fost alaturi intr-un fel greu de descris. Ziua in care am lasat-o acolo plangand in hohote si am luat-o tzopaind de fericire. Ulterior ele mi-au devenit colege si mi-au explicat chestii. 

  Acum, directoarea a plasat prima lui zi in ziua cand stia ca sunt eu acolo, pentru ca femeia asta chiar stie ce face. Iar baietelul... de unde dimineata era alb ca hartia si nu nimerea sa vorbeasca in romana (engleza nu stie), spre final de zi radea cu mine, radea cu asistenta clasei care ii vorbea in engleza si ii desena tot felul de chestii si de cuvinte... In dimineata aia mama lui se sufoca de lacrimi in holul scolii. Il lasase acolo. Am luat-o in brate si i-am zis ca stiu prin ce trece si ca ii garantez ca la ora 3 o sa il ia razand. Si i-am zis exact ce mi-a zis si mie Wendy, acum proaspat directoare de scoala, acum trei ani: "ziua asta o sa fie cumplita pentru tine, stiu asta, azi n-o sa fii om, dar o sa vezi ca o sa fie bine!". Am trimis parintii acasa, am stat cu copilul, am mai fugarit nitel niste tigani pe la domiciliu si m-am intors la Wendy sa-i spun ca am dat vorbele ei mai departe.

  I-au dat si ei lacrimile, m-a luat in brate si mi-a zis ca-s minunata si ca de aia Mara e asa cum e. Lacrimi-fest, people! Lacrimi-fest, va zic! Asta era luni. Marti m-am intalnit iar cu familia cu pricina la scoala fetei mai mari. Mama era cu zambetul pana la urechi, fara nici o grija. Am luat-o in brate si i-am zis "ei, cum a fost, ti-am zis ca o sa fie bine, da?" Nu mai putea femeia de bucurie, mi-a zis tot ce i-a povestit baietelul acasa, omuletul a plecat de acolo plin de o fericire totala. Acelasi omulet pe care l-am intrebat dimineata cum era doamna din Romania si care mi-a raspuns "aaa, era asa, o doamna normala, doar ca tipa foarte, foarte mult la copii." Pentru ca deh, asta e o doamna normala. Din Bucuresti vin ei. 

  Azi e miercuri. Maine ma duc la baietelul care a crescut cu toaleta in fundul curtii. Ala de pupa faianta prin bai cand a ajuns aici. Si care nu vrea sa scrie litere si jur ca o sa ma bage in mormant. I-am zis joia trecuta "ma, tu o sa ma omori pe mine!" Fara sa ridice ochii din caiet a zis "tu sa nu mori ca io ce fac acilea fara tine?" :))))

  Vineri merg la fetitele mele iubite de la alta scoala de d-astia mici. Vinerea trecuta cand am ajuns acolo dupa amiaza, am intrat in cancelarie si m-am trezit ca striga la mine cineva. "Aleeeeex, you have to see this!" a strigat la mine doamna in etate care este teacher assistant la clasa fetitei care acum un an in mai avea nevoi logopedice uriase si pentru care eu am sculat in picioare tot sistemul englezesc de invatamant. 

  O cheama Alexandra, e mica cat un soarice si nu poate sa pronunte lucruri. Si nici sa inteleaga lucruri. Cand o auzi vorbind in romana... iti trebuie translator, coaie! Are nevoi speciale de logopedie si nevoi speciale de invatare. Asta stim acum pentru ca euuuuuu sunt nebunaaaaaa! Si am rasculat tot sistemul si le-am zis la toti pana cand au priceput si  pana cand au trimis toti specialistii si au evaluat-o. Dupa ce a primit ajutor in logopedie am mers cu sefa mea si am evaluat-o sa vedem daca ea poate invata cum trebuie. Nu putea, asa ca sefa mea le-a dat un dosar enorm de lucruri pe care le pot face ca sa o ajute. Acum poate sa citeasca! Vineri a putut sa SCRIE ea singura niste propozitii de spre o excursie pe care o facusera iar asistenta clasei, care a revenit in cancelarie cu caietul inapoi, o tipa de aproape 60 de ani, imi zicea "sunt asa de mandra de ea!" Eu i-am zis "voi sunteti eroine, tu si cu doamna profesoara, eu sunt asa de mandra de VOI!" A zis ca nuuu, Alexandra a facut munca! In conditiile in care femeile astea petrec ore si ore repetandu-i Alexandrei ce are de facut, repetandu-i un cuvant sau o litera.

  Azi, intr-o clasa cu oameni de 6 ani, doi indivizi de sex masculin discutau. 

 El1: this is a thiiiinking task!

 El2: yeaaah, a thinking task!

 El1: you reeeeallyyy need to think for this one! 

 El2: think deep!

 El1: from down deep down in your brain! it's a deep one! 

  I-a pus doamna sa faca 3 grupuri de cate 2! :)))))))

  Un an. Amuzant.  

Timpul

   De curand a facut 11 ani. Cand? Nu stiu. Intre timp. Pe de alta parte, nu imi aduc aminte prea bine ce insemna viata de dinainte de ea. Stiu sigur ca nu era asa de amuzanta, plina de bucurie, rasete, uimiri si intrebari. Aia stiu sigur. In rest... 11 ani de pui mic, asa cum numaram pe vremea cand ii numaram lunile de viata de pui mic. Care acum e mare. E maaaare si plina de opinii, chestie care mie una imi place de mor dar ma fac ca-s ofensata de cele mai multe ori :))))

  Imi plac femeile aprige si acum am una acilea. Care este si foarte amuzanta, deci doi in unu, bonus. La oferta. A inceput sa-l bata pe taxu la glume de mare angajament deci suntem bine de tot! Suntem inca in vacanta, in prima saptamana au fost la noi Gabi cu Bia, dragele noastre de o viata. Din nou... cum trec anii. Sunt prietena cu Gabriela de circa 16 ani iar Bia o sa faca 14 anul asta. E inalta cat mine, cand a intrat pe usa am constatat ca nu tre' sa mai aplec din cap ca sa o vad. Fuck! Cand s-a intamplat asta? Pai intre timp :)

  S-au jucat mult de tot impreuna in saptamana asta. Mai mult ca niciodata. Poate pentru ca acum diferenta de varsta dintre ele a inceput sa dispara complet. A fost o bucurie totala, nu stiu cand a trecut o saptamana si au trebui sa plece. Am plans. Am plans cu Mara in brate ca la concurs. Mna, imi venea sa plang si daca ma duceam pana la Buftea la ele si trebuia sa plec la Ploiesti, d-apoi acum :))))

  Acum s-a facut miercuri si eu tot bananai de nebuna, fac curat, inca mai gasesc chestii ne-puse la loc de la mutarea din decembrie, inca mai aranjez lucruri. Pentru ca trece timpul asa, aiurea, nu mai am cand sa le fac pe toate. Urmeaza probabil cea mai grea perioada pentru Mara deoarece in saptamana cu 14-17 mai o sa aibe maretul "examen" SATs, un test standardizat pe care il dau toti copiii de 11 ani aici. Patru zile de "examen", chestie care ma cam sperie pentru ca ea e deja foarte ingrijorata, cei de la scoala au pus presiune mare pe ei anul asta iar ei ii e teama. Singura mea grija e ca se imbolnaveste naibii de stres, ca asta e neam cu mine si nu duce prea bine :)))))

  Cam asta facem noi, ne agitam in miscare brauniana saptamana asta, copila a primit trotineta electrica de ziua ei asa ca se zumzaie in sus si in jos pe strada de sapte ori pe zi, s-a facut si cald afara asa ca acum miroase gandacii de prin gradina. Azi si-a tras sezlongul afara si a citit la soare, la un moment dat fugea de berleuza prin gradina pentru ca venise un bondar pe langa domnia sa :)))) Mda, cum ar zice Monk, natura e murdara iar fi-mea asa a considerat inca de la nastere. 

Frumoasa mea

Ea. Fata lu' taxu!

Ze tort productie io :))

Capre si baloane

Umm, da! Scara magarului.

Noi trei

EA. 11

  

Phonics sau cum se invata limba engleza in scoala britanica

  Tocmai m-am intors de la sedinta lunara de la primarie unde ni s-a tinut un training despre "phonics"sau chestia aia ultra dubioasa pe care o fac englezii cu copiii lor ca sa ii invete Limba Engleza aia academica. Din pacate nu stiu sa traduc in romana cuvantul "phonics", imi declar incompetenta, nu stiu daca pot sa zic fonetica pentru ca aia s-ar traduce ca "phonetics" si inseamna doar stiinta studierii sunetelor nu chestia asta complicata numita phonics care este de fapt o relatie predictibila intre grafeme si foneme si reprezinta sunetul limbajului in scris. Deci o sa ii zic phonics si voi astia care aveti copiii pe aici o sa intelegeti. 

  In decembrie cand am mers la evaluarea personala anuala a angajatilor, la final, sefa mea m-a intrebat ce mi-as dori eu de la ei. Doresc cursuri, traininguri? Cu ce mi-as dori sa ma imbunatatesc in jobul asta care cuprinde vreo sapte de fapt. Primul lucru care mi-a venit in cap a fost "phonics" pentru ca initial am fost complet pierduta in modul astora de a preda limba engleza. In mod normal nu eu trebuie sa le predau engleza sau phonics insa in viata reala sunt mii de momente in care trebuie sa le explici copiilor exact cu metodele pe care ei le au la clasa, logic, nu? I-am zis ca as vrea sa ma invete si pe mine cineva cum se invata engleza cand esti britanic pentru ca si eu sunt EAL si am invatat engleza la modul fotografic. Drept pentru care azi ne-au tinut training pentru asa ceva, cu o tipa care e experta la nivel national, ea locuieste aici in Portsmouth dar calatoreste prin toata tara invatandu-i pe cei din scoli cum sa faca cu treaba asta numita phonics.

  Am invatat, desigur, noi astia EAL si niste gramatica si ceva reguli, insa de la invatarea unei limbi la 4 ani (cand incepe aici scoala) sau chiar la 2 ani jumate (cand incepe aici nursery) pana la gramatica, oamenii astia mici de aici trebuie invatati cum sa pronunte nenorocirea de limba si cum sa o scrie, ea fiind o limba non-fonetica, nu se scrie asa cum se citeste, cum e cazul limbii romane. Limba romana are foarte putine exceptii de la regula, singurele care imi vin in cap acum la aceasta ora inaintata dupa acest semestru lung care s-a incheiat azi (insert vomitat de oboseala acilea!!!) sunt grupurile che, chi, ghe, ghi, ce, ci, ge, gi. Cred. Nu-s sigura, ca nu-s filolog, dar astea nu se citesc cum se scriu si trebuie sa le inveti pe derost si sa stii cum se citesc ele de fapt. Ca altfel il strigi pe Gheorghe un fel de Ghîeorghîe daca incerci sa citesti litera cu litera asa cum suna ele in alfabet.

  Ei bine, engleza e formata numa' din Gheorghe d-astia, practic. Mai mult, pentru fiecare regula de citire sau scriere exista minim o exceptie daca nu cumva niste zeci! Engleza este limba exceptiilor. Drept pentru care, prin 2010, din cauza ca s-a observat ca nu e prea bine cu scrisul si cititul copiilor, s-au facut niste studii si s-a introdus in primii ani de scoala (incepand cu nursery unde ei aterizeaza de la 2 ani jumate sau 3 plus) aceasta "phonics", o metoda de descompunere a limbii in cele mai mici particule de sunet. Pana atunci se studia Analytic Phonics adica descompunerea in bucati mai mari. Nu le pot zice silabe pentru ca nu-s tocmai silabe ci grupuri de litere care sunt intalnite uneori impreuna. 

  Asa s-a trecut la Syntetic Phonics, adica invatarea tuturor sunetelor, fonemelor, grafemelor, "diagraphs" si "triagraphs" si cum sunt ele folosite. Gen la 4 ani. Din nou, nu stiu daca in romana exista diagrafe si triagrafe dar eu o sa le zic asa ca sa nu ma doara mana de atata ph bagat in cuvinte. Care ph, apropo, e un diagraf, adica aceste doua litere formeaza sunetul f. Da? Hai ca nu e greu. Triagraf e ala din trei litere care formeaza un sunet, de exemplu "ing" formeaza un soi de ng zis din gat. Asadar un grafem poate avea una (l) doua (sh) sau trei (igh) litere. Care ele litere formeaza un sunet. Problema e ca acelasi grafem poate reprezenta mai mult decat un singur fonem, de exemplu daca am "me" citesc "MI" dar daca am "met" citesc "MEt". Da? Hai ca nu e greu. 

  Programul asta de invatare (Letters and Sounds Pathway) are 5 faze incepand cu 3 ani si terminand la 7 ani. Se porneste de la acele "nursery rhymes", poezioare pline de rime simple care se repeta la infinit pentru ca cei mici sa capete ceea ce se numeste "phonics awareness". Adica sa AUDA. Sa inteleaga ca unele cuvinte rimeaza si au ritm, sa auda sunete diverse, onomatopee, cantece. Dupa asta li se prezinta primele litere care aici sunt: s,a,t,p,i,n. Nu, nu se incepe cu A, Ana are mere, B "Batrana Bubulina bombane bibilicile" (am si acum caietul Marei din clasa 1!). Nu. Se incepe cu literele din care se pot forma cel mai usor cuvinte simple. Sat, pin, tap, sip, tip. 

  In engleza exista 26 de litere si 44 de foneme. Va las aici sunetele facute de litere si foneme asa cum sunt ele facute la scoala. Din astea se ajunge la 144 de moduri de a reprezenta sunetele in scris. Pe care copiii de acum trebuie sa le stie pana la finalul anului 1(varsta de 5 ani plus) cand se face Phonics Check. Daca ei nu trec testul, il repeta la finalul anului 2. Evident ca multi copii EAL ajunsi aici in perioada aia de varsta nu au cum sa treaca testul, de aia ar fi util ca parintii sa stie exact ce fac ei la scoala ca sa ii poata ajuta acasa. 

  Asa, dupa ce invata foneme, ceva diagrafe... pac li se trage covorul de sub picioare. Vin ingrozitoarele "split diagraphs". Adica astia de inventara engleza asta, cre' ca erau beti. Au tras din caciula doua litere si au zis aaa, pai "ae" face sunetul "e", da? Oooook. Dupa mult uiski d-ala, daca mai bagam noi o litera intre ele... ce-o sa fie? Pai o sa fie tot e! Ca asa vrea pulicica noastra. Sa le punem in cuvinte ca si cand le-am trage din caciula. Astfel, cuvantul "make" contine diagraful spart "ae", care se citeste ca e INAINTEA lui k. "Meic". Acel e este diagraful pentru "ae". Hai ca nu e greu.

  Ca sa le indice copiilor ce si cum, au inventat baietii metoda "carnati cu fasole". English breackfast, bre. Adica, iei un cuvant si incerci sa afli cate sunete are, da? Acu' stim (ca de cand scriu aici poate pricepuram) ca avem sunete de o litera, doua, trei si acele sunete sparte. E, pe alea de-s diagrafe si triagrafe, le subliniem cu o linie. Un carnat. La alea singure le tragem o boaba dedesubt. Fasolea. Si, uite asa, mai un carnat,  mai o fasole, invata copiii cum sa sparga cuvintele in cele mai mici sunete in asa fel incat sa invete sa citeasca si sa pronunte corect. Ei fac asta in fiecare zi incepand cu Reception Class pana in anul 2 (deci trei ani) cand se considera ca ar trebui sa stie cam toate diagrafele, triagrafele, sunetele si combinatiile, precum si o suma de ceea ce se cheama "common exception words". Adica alea exceptie, pe care ei, dupa atata phonics, ghici ce, o sa incerce sa le scrie dupa regula cu care i-ai futut atata la cap. Ghinion! La alea nu merge asa. De exemplu "his" pe care ei il scriu "hes" cand il aud... doooh!

  Profesorii au materiale nenumarate, majoritatea sunt disponibile online. Exista Twinkl, BBC Bitesize si alte site-uri unde puteti gasi materiale fun de lucrat cu copiii acasa. Exista si se lucreaza mult acum cu "sunetele ca activitate", Jolly Phonics, adica in loc de "alfabet" invatat ca o suma de semne abstracte, fiecarui semn i se asociaza o activitate fizica a unei actiuni care incepe cu litera aia. De exemplu pentru vvvv este sunetul de masina si imitatul de tinut de volan. Pentru W e un zgaltait din burta care indica "wobbly" adica ceva ce tremura, o burta grasa care se misca :) Copiii de cinci ani retin miscarile imediat si cand ii pui sa scrie w ei fac intai miscarea cu pricina si atunci isi amintesc litera care corespunde sunetului. Cat am ras cand am vazut asta prima data! Astia toti in clasa fluturand din maini si facand diverse chestii :)))))

  Ar mai fi multe de zis dar nu ma mai tin nici creierii nici mainile sa mai scriu. Cine are informatii mai multe poate interveni in comentarii, eu imi cer scuze pentru eventualele greseli, am incercat sa redau ce-am auzit azi, toata experienta mea de un an si ce ne-a dat doamna intr-un material special. Va las aici si "mat"-urile care se regasesc in fiecare clasa, pe fiecare masa, cele cu grafeme si foneme. Daca vine vreunul acasa si zice ceva de "pres" sa nu va speriati, sunt astea de engleza :) 

  

Când vii tu la mine...

 - Cand vii tu la mine ma simt mai cuminte, mi-a zis el uitandu-se in foaia pe care se straduia sa faca niste litere strambe care o tot luau razna ba in sus ba in josul liniilor trasate pe caiet.

 - De ce?

 - Pentru ca tu ma certi si atunci mi sî fașî rușini...

 - Pai si decat sa te cert nu mai bine nu mai bati tu copiii?

 - Da iei ma bati pi mini.

 - Ti-am zis sa nu ma mai minti ca nu iti merge, eu stiu tot ce faci tu cand nu sunt eu aici. 

 - Da... meditativ... e mai bini cand iești tu aici. 

  Are sapte ani, e blond si e cu un cap mai inalt decat toti piticii din scoala. E o scoala mica, cu clase doar pana la anul 2, 7 ani. El a aterizat aici acum circa o luna si jumatate dupa ce a stat o vreme la Londra si parintii au constatat ca la Londra viata e naspa si scoala nu prea prietenoasa cu noii veniti. Poate pentru ca-s prea multi. Imi zice cu tu pentru ca i-am spus ca ma cheama Alexandra, intr-o incercare disperata de a ma apropia de el si a-l determina sa nu se mai poarte ca un animal crescut in padure.

  A crescut intr-un sat din fundul judetului Bacau, intr-o familie tipica. Adica tipic de saraca lipita pamantului. Cand am fost chemata sa il vad prima data, toate profesoarele erau disperate de felul in care se purta. Pe langa ca maraia la copii, ca ii troznea si ii impingea cu fiecare ocazie, reusea sa le exaspereze pe doamne si cu dusul obsesiv la toaleta. L-am cunoscut, am dat mana cu el si l-am poftit intr-o camera sa stam de vorba. Mi-a povestit multe de tot, e foarte vorbaret si nativ foarte inteligent. L-am intrebat daca el la ei acasa aveau toaleta. A zis ca da. L-am intrebat daca toaleta era in casa sau afara si a zis ca nuuu in casa, era afara, in curte.

  Cum sa nu se tot duca el la baia cea colorata cu chiuvete si veceuri mici pentru copii? La baie e frumos. Se duce, intra, se uita in oglinda si isi face freza. Sta nitel si se uita in jur si apoi merge inapoi in clasa. De circa cincizeci de ori pe zi. Daca mai gasea cate un amarat prin baie ii repezea cate una asa, de control... sa fie! L-am luat la prelucrat, ba cu vorba buna, ba cu un ton din ala de mama suparata si-o privire pe masura. Cand il certi se face semafor, se uita intr-o parte si da din cap ca si cand ar zice "da mah, asa e, ce plm sa fac, am comis-o!"

  Azi cand m-a vazut a racnit un "bunaaaaaaa" de s-au spart geamurile. De multe ori, in timp ce profesoara vorbeste sau trebuie sa fie liniste, moldoveanu' incepe si canta, fluiera sau vorbeste singur de parca ar fi cu oile pe deal. A crescut cu o totala lipsa de reguli sau restrictii insa cu violenta in familie. Evident. Aici insa, cand ma-sa s-a prezentat batuta pe la scoala, au fost pusi imediat in evidenta serviciilor sociale. Ca deh, aici nu e Bacau. Aici toti oamenii se dau peste cap ca lui si familiei lui sa le fie bine. Ma lupt cu el de saptamani bune sa il invat cum sa se poarte in mediul scolar britanic. A evoluat mult de tot, ii e rusine de gura mea mare cu care il cert de cate ori aflu ca a lovit pe careva :)))

  Azi i-au pus in sala de mese sa vada un film. I-am zis ca ma duc la cealalta fetita pe care o am in scoala dar ca o sa fiu atenta la el sa stea linistit si sa se comporte civilizat. Cand m-am intors era gramada pe colegul de langa, cred ca incerca sa ii vare aluia sticla de apa intr-o ureche sau ceva. M-am dus repede la el si i-am tinut morala. Dupa care m-am mai intors de nu mai putin de 18 ori intr-o ora ca sa vad ce face si daca sta cum trebuie pe nenorocitul ala de scaun. S-a straduit. S-a straduit enorm de mult desi corpul lui pur si simplu avea alata opinie. Se foia, evident ca se plictisise pentru ca el nu intelegea filmul, dar na, scoala mai inseamna si sa stii sa stai potolit chiar si cand te plictisesti teribil. La un moment dat isi baga singur un deget in ochi. Nu stiu ce incerca sa faca, stiu doar ca am ras teribil.

  Saptamana trecuta scoala a chemat-o pe mama lui sa stea de vorba cu ea. Am mers si eu sa ii traduc pentru ca femeia evident ca nu stie engleza. S-a prezentat cu oarece intarziere si a inceput sa ne zica ca da, ea e de vina, ca l-a rasfatat. A urmat o discutie ireala in care doamnele englezoaice tot incercau sa-i laude copilul si sa ii arate si partea buna iar ea saraca ii tot dadea inainte ca "eu ii zic mereu sa fie cuminte". La intrebarea doamnelor: "spuneti-ne va putem ajuta cu ceva, orice?" s-a blocat. M-a intrebat "cum adica sa ma ajute" cu o moaca de m-a bufnit rasul. I-am zis ca nu se refera la spalat de vase sau ceva, ci la educatia copilului si in general la bunastarea lui emotionala si intelectuala. A ridicat din umeri si-a zis ca ea vrea doar sa ne multumeasca. 

- Acuma pleci?

- Plec, da. Vin la tine din nou, joia viitoare.

- Sa vii. Io te astept.

- O sa mai faci litere?

- Da' stii ca nu-mi place sa le fac!

- Pai ce-am vorbit noi doi?

- Da, stiu. O sa le fac. 

- Si? Mai ce?

- Si nu mai lovesc pe nimeni! O sa vezi... cand vii tu la mine, o sa vezi. 

  

Patru ani si jumatate mai tarziu, o alta salata

 Recomand calduros sa cititi si postul de acum 4 ani. Multumesc.

  Acum patru ani si jumatate Mara era clasa 0 la Scoala Nicolaie Titulescu din Ploiesti. Spre fericirea mea si a ei ea a avut in clasa zero o invatatoare fabuloasa, pe numele sau Doina Naie. Doamna, din pacate, s-a pensionat imediat in anul ce a urmat, domnia sa mai avea dreptul sa profeseze niste ani dupa varsta maxima insa din cauza subspeciei de directoare care o manca de pardon posterior, femeia cu mult talent intr-ale copiilor, a preferat sa renunte. In urma ei a venit madam Puie, adusa de subspecia sus numita. Asta ca o mica introducere in istoria acestei povestiri din viata mea cea mult prea plina de aventuri diverse.

  Doamna Naie era un fel de Mary Poppins in viata. Mary Poppins daca ea ar fi fost intr-o scoala. Pentru mine femeia asta a insemnat singura exceptie pe care am intalnit-o in invatamantul primar. Stiu ce facea la clasa pentru ca intram pe furis in scoala cu mult inainte sa se termine ora si ascultam la usa. Eram fascinata de felul in care le vorbea copiilor. Nicaieri, niciodata nu auzisem asa ceva. Invatatoare care le spune copiilor ca ii iubeste, la modul cel mai sincer, invatatoare care nu urla si nu ii pedepseste, nu ii umileste si nu ii face sa se simta "mici" ci din contra, mari, mari pana la cer. 

  In anul ala mi s-au cerut bani pentru "badigard" si "fondul scolii". Am refuzat sa dau banii astia. Motivul e simplu: banii mei erau undeva la Primarie, in sistem. Am platit toate taxele. Nu dau bani la fondul scolii. Directoarea mi-a "trimis vorba" sa ma duc eu sa o caut la ea in birou atunci cand a aflat ca eram singura care refuza. I-am "trimis vorba" inapoi ca daca vrea sa ma gaseasca, stie unde sa o faca: in fata clasei cand vin sa-mi aduc si iau copilul. Punct. Culmea, nu m-a mai cautat. 

  In ziua cand doamna Naie mi-a spus ca ar vrea sa faca o salata de fructe cu copiii, mi-a stat inima de bucurie. Era in dilema daca sa faca asta sau nu, ei erau patruzeci, ea una singura, mi-a zis ca si-ar dori sa faca asta pentru ei dar nu stie cum sa faca. Am sarit imediat si m-am oferit sa merg sa o ajut. Nu i-a venit sa creada. I-am spus ca eu o sa cumpar toate ingredientele si ca asta va fi "fondul scolii" oferit de mine. Iar nu i-a venit sa creada. Aproape ca i-au dat lacrimile si a zis "doamna, in aproape 40 de ani de cariera nici un parinte nu s-a oferit sa faca asta". Am ras. Ce era sa zic? Am mers, am cumparat, am facut si am bucurat copiii de sase ani. In comentariile postului am primit o tona de injuraturi, pe multe nu le-am publicat pentru ca nu-mi doresc sa ramana mizerie pe aici. 

  Azi am bucurat niste copii de 7 ani. Azi am facut toata dimineata salata greceasca la o scoala. Nu, azi n-am cumparat eu ingredientele. Aici asa e programa scolara si exista si buget pentru ea si din cauza ca nu-l fura nimeni pe el, bugetul, aici oamenii asta fac cu copiii la materia numita DT (design and technology) inca de la varste mici. Azi de dimineata am intrat in clasa si am vazut cum profesoara se aprinde la moaca "aaaaa, ce biiiine ca ai venit, nici nu mai stiam ce zi e azi dar ma bucur eeenorm ca esti aici"... dude, da' ce-am facut? Deja ma ingrijoram! Ca ulterior sa aflu ca teacher assistanta clasei lipsea iar era era singura cu 30 de infractori d-astia mici si ca trebuia sa faca cu ei... salata greceasca. 

  Ca parte din "topicul" semestrului, si anume Mediterana, tari, calatorii, mancare. Ajunsera oamenii la mancare si hop si salata greceasca. Am lesinat de ras mai ales pentru ca reteta era gresita, dar asta e alta poveste, nu au de unde sa stie englezii ce contine o salata greceasca. Am linistit-o pe femeie, mi-am scos ceasul si verigheta, m-am spalat pe mani si am preluat situatia. I-am organizat pe grupuri, le-am pregatit masa de lucru, profesoara le-a dat celor in asteptare activitati de facut si de lipit in caiete.

  Am petrecut 3 ore absolut fabuloase in care am ras, ne-am bucurat si ne-am mirat de copiii astia care taiau rosii, ardei, castraveti si branza feta. Unii dintre ei nu pusesera mana pe mancare cruda pana acum asa ca a fost foarte funny sa le vedem reactiile. Omuletii au fost super-mega-extra incantati sa poata taia lucruri si sa vada cum se amesteca si ce frumos arata o salata. Desi nu multi dintre ei mananca salata de obicei, unora li s-a facut chiar pofta! Copiii sunt atat de dornici sa umble cu mancarea, sa FACA mancare, eu sunt mereu extaziata de chestia asta. Trebuie doar sa le dai o sansa sa invete ce inseamna mancarea, cum sa o manevreze, cum sa o faca... toti isi doresc sa faca chestii de mancare care sa fie BUNE. Cred ca toti oamenii se nasc cu ideea de "sa facem mancare buna" dar mai cred ca depinde de parinti si de scoli care sa duca mai departe ceva ce a fost de mult o nevoie ancestrala iar azi ar trebui sa fie cunoastere, nutritie, inteligenta a hranei.

  Pentru ca nu, nu mancam ca sa traim. Aia e in puscarie. Nici nu traim ca sa mancam ca aia e la porci. Traim ca sa invatam cum si ce anume sa mancam in asa fel incat sa fim si sanatosi si fericiti atunci cand mancam. Mancarea este fericire iar copiii stiu cel mai bine asta. Inca de cand ne nastem, laptele mamei e dulce ca sa ne gadile la creier senzatia de fericire. Mancarea trebuie sa nu fie o corvoada, o munca naspa, un chin. Mancarea trebuie sa fie relaxare, bucurie, senzatie de bine si de bun, evolutie, invatare, adaptare, dexteritate, management al timpului si resurselor, curatenie pe parcurs ce gatesti. A gati eficient si bun inseamna toate astea si mult mai multe. A sti sa faci mancare, fie si o salata buna, inseamna multe. 

  Azi am lasat in scoala aia 30 de copii care mi-au racnit un multumesc frumos dupa ce statusem aplecata cu fiecare dintre ei sa le arat cum se taie o rosie cherry fara a se taia degetele din posesie. Le-am povestit despre bunicul meu grec, le-am pus muzica greceasca adevarata cu bouzouki, le-am spus si reteta adevarata de salata greceasca. Le-am explicat ce este feta si de ce ea, daca se cheama feta, nu poate fi decat din lapte de oaie si capra, ca asa e reteta. Profesoara clasei a zis ca s-a simtit "iluminata" :)))) Am ras. Am ras mult azi, am plecat de acolo dupa o dimineata plina de bucurie, cand am iesit afara era soare si cald de primavara. 

  Mi-am adus aminte azi de acea zi de acum patru ani si jumatate. Si de bucuria de atunci, cea care a fost oarecum sugrumata de cititorii mei de atunci... Bucuria de azi a fost dintr-o alta epoca, dintr-o alta sfera, cea a scolii care face asta pentru copiii ei, cea a oamenilor astora pentru care eu eram un strain dar care m-au ascultat si s-au minunat de informatiile cu care veneam eu in jurul acelor mese mici pline cu pitici care taiau de zor rosii, castraveti si branza feta. 

  O alta salata dintr-o alta viata. Am iesit din scoala in soarele de primavara, am respirat adanc si, inca o data, pentru a mia oara, m-am mirat ca sunt aici, ca mi se intampla toate astea, ca inca nu visez. In seara asta, ca in multe alte seri, Mara a zis ca-si face "platouas" cu de toate. Si s-a dus si si-a facut singura. A fiert oua, si-a taiat chestii, a spalat vase, si-a asternut farfuria. Dupa care a zis "Mie imi place mami, sa le pun asa, frumos, pe farfurie! Tu le cam arunci!" :))))) Well, ce sa zic, capra sare masa, iada sare casa! Si asa si trebuie!

Ze proud Masterchef :))))

Putine vorbe

  Scriu tot mai putin, stiu asta, primesc mesaje de la voi in fiecare zi. Unele sunt simpatice, gen ce mai faci, esti bine. Altele sunt de-a dreptul nesimtite, ca si cand m-ar fi castigat la zaruri sau ceva... ca de ce scriu rar si cum imi permit sa le fac LOR asta sau ceva :))))

  Multe din povestile mele de peste zi s-au mutat in contul meu cel inchis de FB, pentru ca nu le pot pune aici. Aici, din cate am vazut, sunt si foarte multi oameni nebuni. Acum lucrez cu copii, nu imi permit oameni nebuni prin preajma. Intru aici doar cat sa imi mai strig nitel fericirea noastra personala. Da, suntem bine, suntem foarte bine. Eh, am fost acum bolnava de-am zis ca dau coltzu' da' asta e ceva obisnuit pentru lucratorii din scoli. 

  Azi de dimineata m-am intalnit intr-o cancelarie cu doua colege de la Emas si am inceput toate trei sa tusim. RAU. La modul sinistru. Si din ce tuseam, radeam si din ce radeam evident ca tuseam mai tare. In ditai harmalaia asta a venit o tanti din biroul de langa sa ne intrebe daca suntem bine sau cheama o salvare. Da' ea saraca se hahaia si ea pentru ca ne hahaiam noi in timp ce behaiam ca trei etnice afectate :)))

  A fost zapada la Portsmouth, a fost si niste ger, aici nu s-a prea pomenit asa ceva... toti copiii s-au prezentat la scoala cu mucii la genunchi in secunda doi. Evident ca noi, astia care mergem pe la cate doua scoli pe zi, ne-am captusit misto de tot, cu tot ce era la indemana :)))) Eu una am crezut ca mor de miercuri incoace. Nici azi n-am fost prea bine desi joi si vineri le-am stat acasa... ieri si azi am umblat ca o oaie capie si toti cei care ma stiau prin scoli erau la modul: ummmm, tu ar trebui sa fii aici la HALUL in care arati? Vai, dar multumesc frumos! :))) Nuuuuuuuu, dar esti sigura ca mai si ajungi acasa intreaga? Nu stiu, vedem noi... Si fix asa ma simt, nefunctionala.

  Iar maine am un assessment cu una din sefele mele, trebuie sa decidem daca o fetita este ok sau nu. Norocul e ca e o scoala de langa noi asa ca o sa am timp sa imi gasesc toti mucii, creierii si tusea pana cand ajung la fata locului. Acolo o sa ma tin vartoasa! 

Cifre si vorbe

  Acum fix un an, pe 6 martie, intr-o luni, aplicam pentru jobul asta de asistent bilingv la Primarie. In duminica de dinainte gasisem jobul pe care il urmaream de mult. Luni mi-am facut curaj si am aplicat. A durat cam o luna sa merg la interviu si inca o luna pana sa incep. A trecut un an. In anul asta am vazut niste zeci de copii romani, vreo 15 scoli primare si secundare, mii de copii in total. 

  In anul de dinainte vazusem o scoala in amanunt, pe cea a Marei. Cu doar 400 de copii, doar cativa romani acolo, ii numaram pe degetele de la o mana, noi locuim intr-o zona cu putini emigranti. Am vazut si trait multe, am vazut multi copii care se straduiesc, destui care reusesc, foarte multi care nu pot face fata schimbarii de tara, limba si obiceiuri. Ca deh, daca mami plange dupa leustean si spune mereu ca aici e naspa, ca aici scoala e de cacat, ca aici nu gasesti nimic bun de mancare, de facut sau de trait, e cam greu ca acel copil sa fie cu adevarat fericit.  

 Azi, la un an de cand mi-au tremurat mainile pe tastatura pe cand povesteam despre mine unor oameni de la Primarie intr-o scrisoare... azi mi-au tremurat mainile cand am deschis ultimul ei raport scolar. Acum un an nu-mi pasa de d-astea, aveam impresia ca nu conteaza prea mult ce se intampla la finalul anului 6. Acum un an nu traisem si nu vazusem si nu aveam in cap toate imaginile pe care le am azi. Imagini din unele scoli secundare in care politica este ca elevii EAL (English as an additional language) veniti acum sau acum cativa ani aici, sunt aruncati in cele mai de jos grupuri de studiu. Acele grupuri de studiu cu oamenii care au cele mai cumplite probleme de comportament (eu am vazut doua scoli secundare cu grupuri din astea). Cele in care profesorii nu pot preda nimic in orele alea. Cele in care am fost scosi afara din clasa de urgenta pentru ca un individ de 12 ani arunca cu scaune dupa noi. Scene din astea am vazut si in scolile primare... si acum stiu unde vor ajunge oamenii aia, si anume in aceste grupuri de studiu din secundare :))

  Pentru ca Mara a venit aici de doar 2 ani si jumatate, ea este inca incadrata ca EAL. O sa mai dureze niste ani pana cand nu va mai avea aceasta incadrare. Circa sapte-zece in total de cand a aterizat aici fara limba engleza, asta zic studiile si din cate inteleg, asta zic si noile grile de evaluare a elevilor EAL. Pentru ca si aici regulile se modifica de la an la an. Acum un an nu stiam detaliile. Nu vazusem ne-vazutele. Nu intelesesem sistemul in amanunt. Acum imi era cumva pentru ca raportul asta conteaza mult, impreuna cu rezultatele de la SATs-ul din mai. O examinare nationala la matematica si engleza. Nu poti sa "pici" la SATs. Vei merge mai departe la scoala secundara. Dar daca ai scor sub asteptarile varstei (aici asa se cheama, sub asteptarile varstei, in asteptarile varstei si peste asteptarile varstei), ai scor prost si de la scoala de unde vii si mai esti si EAL pe deasupra... risti sa aterizezi prost rau in scoala urmatoare. Iar eu acum am vazut ce e aia prost! :)))) 

  Asa, deci a venit raportul. O sa va zic doar ca am plans cu sughituri si nu de tristete. Copila asta, aterizata aici acum doi ani si jumatate, are toate cele peste asteptarile varstei. Si scoruri maxime pentru eforturile depuse. Ma uitam pe hartiile alea si mi se parea ireal, a avut si anul trecut o parte din ele dar acum sunt toate. Dincolo de cifre, au fost cuvintele. Cuvintele profesoarei ei de anul asta despre ea, mititica noastra iubita care iata, acum este ca un fel de om mare. Si da, am plans de fericire. Ea nu intelegea de ce, i-am dat sa citeasca si a plans si ea de fericire. Se simte iubita si apreciata de oamenii care o invata zilnic lucruri. Iar asta nu e putin lucru. 

Fara titlu

   O gramada de probleme vi se pare ca aveti, nu? Ei bine NU!

  Mixy le are pe ele, problemele. Ea e tot asa ca un fel de om din asta femeiesc cum ar veni. Da, e o femeie, in carne si  oase. Are si ea un blog unde cu onor' ne distreaza de niste ani in ciuda faptului ca viata ei n-a fost deloc usoara. Pentru ca infectul cu care a indraznit sa faca un copil o terorizeaza de vreo douazeci de ani mai light asa, acu' pe final, in ultimele doua luni s-a lasat cu sechestrare aproape. Stau si incerc sa inteleg, sa o ajut, sa o ascult. Stau si ma uit cum trece timpul pana cand ea o sa primeasca un ordin de interdictie pentru animal. Vorbesc cu fata ei, care desi acum e majora ea tot un copil e. Si eu stiu asta. E un copil in tara aia plina de femei abuzate.

  Ordinul de restrictie, in tara numita Romania nu are nici o valoare, sa fim seriosi. Ea a mers acum la Politie si domnii de acolo s-au declarat inspaimantati cand au vazut un filmulet cu individul care o hartuieste. HA! Mor sute de femei anual cu ordinul de restrictie in mana. Ea acum e la adapost pentru o vreme. Dar ce o sa urmeze? Ce se va intampla? Cine pune umarul sa o ajute? Ca mie imi place si cu campanii d-astea cu bloggerite care mor de spaima alaptatului, si de spaima multor lucruri absolut benigne. E bine si cu d-alea. Realitatea statistica spune ca odata la 30 de secunde o femeie e batuta in Romania. Si astea sunt doar alea care DECLARA! 

  Va las aici povestea ei din secunda in care a decis sa vorbeasca: 

https://www.facebook.com/mixy.ro/posts/1540737439378545

http://mixy.ro/2018/02/16/dupa-violenta-1/

http://mixy.ro/2018/02/17/dupa-violenta-2/

http://mixy.ro/2018/02/18/dupa-violenta-3/

http://mixy.ro/2018/02/18/dupa-violenta-4/

http://mixy.ro/2018/02/18/dupa-violenta-5/

http://mixy.ro/2018/02/19/dupa-violenta-6/

http://mixy.ro/2018/02/19/dupa-violenta-7/

http://mixy.ro/2018/02/19/dupa-violenta-8/

http://mixy.ro/2018/02/19/dupa-violenta-9/

  Este extrem de greu, ca victima, sa iti faci curajul sa vorbesti despre asta. Multe dintre femeile care mor omorate de psihopati din astia nu spun nimanui prin ce trec. Majoritatea femeilor batute din Romania nu apeleaza nici macar o data la politie. Pentru ca politia nu face nimic. "Traditia" zice ca barbatul are voie sa isi bata partenera. Lege? Legea nu exista. Mor sute de femei anual cu ordinul de restrictie in mana. 

  Cititi, dati mai departe. Sunt sute de femei care mor cu legea in mana. 

Românio, ce mai faci?

  Io fac bine, pe cuvant. Sunt doi ani jumate de cand te-am parasit mai ceva ca pe o curva de centura, Romanio... asa m-ai si tratat dealtfel, ca si cand ai fi fost o curva: luat banii multi inainte si apoi futut din greu, doar ca nu futut d-ala bun ci d-ala prost. 

  Ma uit acum la stirile care imi parvin de acolo via online. Nu avem antena pentru "televizor romanesc", nu ne pasioneaza deloc, ne descurcam cu asta englezesc :))) Vedem stirile direct de la surse. M-am uitat in bucla de cinci sase ori la inregistrarea cu faptura care acum ocupa aerul de pe scaunul Ministrului de Invatamant din tara numita Romania. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt uimita cam deloc, s-au facut doi ani si jumatate de cand am plecat si eu am zis cu niste ani buni inainte ca totul merge din rau in mai rau si ca n-are unde se duce in sus. Ca d-aia am plecat. E bine in viata sa poti si sa estimezi, cum ar veni. Domle, cacatul asta care a lovit ventilatorul, unde se duce el? In sus, la ingeri, sau o ia inapoi  in jos, gravitational cum ar veni, catre crestetele noastre? Ups, eu nu cred in ingeri, dar fizica clar nu ma insala! 

  Crestete descoperite la masculi si acoperite la muieri, caci romanul e tare religios. Am zis eu mai demult cu aia care pupa moaste si mi-am luat muie multa si block pentru asta :))) Cand am plecat eu nu prea exista numita Coalitie pentru Idioti, acum e la mare moda. Vad ca si gramatica s-a demodat rau, dar asta era distrusa de cel putin 15 ani. Retardatii care sunt acum la putere in Romania ma fac, vorba unui bun prieten, sa-mi fie dor de Nastase, barem ala era un domn, dracului, nu-mi era rusine cand se intalnea cu vreun japonez prin vreo gradina, jur! Se descurca el cumva...

  Vazandu-l pe noul ministru al invatamantului de azi, m-am dus si eu curioasa sa ma dau in barci online, sa vaz si eu... oare eu pentru cine lucrez? Bine, eu stiu, pentru Primaria asta, dar de fapt, cine e ala mai sef dintre sefi? Mi-a fost tare greu sa aflu, motivul e simplu, aici Departamentul de Educatie e destul de descentralizat, exista insa, deasupra, motzul motzului, un nene cica Secretar de Stat pentru asa ceva. Dar ala e undeva, asa, in ceruri, pentru scolile astea de pe pamant de aici, exista Departamentul de Educatie din Primaria locala. M-am uitat nitel la el, am citit niste declaratii, am vazut niste inregistrari. Bai, sa mor, zici ca e ca un fel de om! Si da, a terminat Oxfordul. Ma intreb ce "facultate" a terminat porcina sinistra mancatoare de gramatica pe care am vazut-o eu acum... lucratorul la Ceapeu despre care as putea sa jur ca acusi i-a zis colegului de sapa "auzi, coa', tine-mi si mie nitel furca asta ca ma duc oleaca sa ma fac Ministru, vin indata!"

  Intre timp, pe aici pe la noi ajung si alte stiri, alte scoruri, alte informatii. Despre cel mai prost sistem de sanatate, cel mai corupt stat, cele mai multe scoli cu buda in curte. Stiati ca in anul 2018 exista peste 2000 de scoli cu veceu in curte? Circa 12 la suta din scolile Romaniei nu au toaleta la interior. Stiti ca aici, la clasa, copiilor li se spune despre epoca Victoriana asta? Stiti cand s-a terminat epoca Victoriana? Bai, e ceva vreme de atunci, ii zicea 1901. Stiti cum ma simt eu atunci? Foarte bizar! Bine, eu sunt genul care rade si mereu le explica copiilor englezi ca au avut norocul sa se nasca intr-o tara civilizata si ca trebuie sa aprecieze asta. 

  Intre timp, anii se scurg foarte repede. Cel mai bun lucru pe care l-am facut a fost sa plecam din Romania, stiam asta si atunci, o stim insutit azi. Anii copilariei Marei conteaza enorm. Le spun tuturor oamenilor pe care ii iubesc ca ar trebui sa faca pasul asta. Unii s-au pornit, altii se vor porni curand, sper eu... Copiii nostri merita o lume civilizata. Pe care Romania nu le-o va oferi niciodata. De ce? Pentru ca anii trec foarte repede iar traumele pe care le lasa sistemul ala sunt destule. Le vad zilnic aici la copiii romani. 

  Care aveti ganduri de emigrare, porniti-va. Nu asteptati. Nu aveti ce. Romania are Prim Ministru o Vasilica. Iar de invatamantul copiilor vostri se ocupa un Pamblica. La economie inteleg ca tot un lautar e... Vine imediat la putere Coalitia anti-avort si va pune lacate la chilotzi. Amin! 

Multumesc, 2017!

  Am mai trecut unul. Mi s-a parut extrem de lung. Cred ca a fost cel mai lung an din viata mea. Motivul e ca mi s-au intamplat atat de multe lucruri, a fost atat de plin de aventuri noi, de oameni noi, de intamplari de tot felul. Am invatat atat de multe in 2017 incat imi vine sa-i zic "multumesc, bai 2017, ai fost awesome, sa mor io!" 

  Acum un an in decembrie lucram la scoala Marei si la pranz si la afterschool. Au fost niste luni pline si destul de grele. Nu ma gandeam insa ca o sa imi foloseasca atat de mult experienta aia. Incepeam sa invat despre sistem si nu imi imaginam unde o sa fiu peste un an. Apoi s-a schimbat anul, m-am linistit si am ramas doar la tura de pranz si vreo trei luni a fost calm in viata mea. In martie insa a inceput tavalugul, am aplicat pentru noul job, l-am primit si am demarat procedura de angajare. La final de martie am mers la saptamana de inductie. 

  De acolo incolo s-au intamplat atat de multe, am cunoscut atatea scoli, atatia oameni, atatia copii, am trait atatea rataciri prin oras ca bezmetica, am schimbat mii si mii de autobuze si trenuri, am alergat de colo colo si am visat noaptea ce am de facut cu copiii ziua. Am trait fiecare caz in parte cu mare intensitate, am trait fiecare training de la primarie cu o uluire incredibila, am inteles cam cum functioneaza sistemul asta si de ce natia asta e unde e. Am inteles indarjirea cu care stiu ei sa munceasca dar si totala relaxare pe care o au in viata privata. Le-am vazut profesionalismul dar uneori si stupizenia absoluta, insa mai presus de toate i-am vazut cum sunt extrem de onesti atunci cand gresesc. Nimeni nu incearca sa se ascunda, sa zica nu, n-am facut eu, e vina aluilalt... nope. 

  Am cunoscut si indragit multi oameni, cu unii m-am si imprietenit nitel, colegul italian care a fost angajat odata cu mine mi-a devenit foarte repede amic. E foarte tanar dar foarte inteligent, vorbeste italiana, engleza, germana si japoneza la doar 25 de ani, isi face masteratul aici la universitate si este o placere sa stai de vorba cu el despre orice. Si cu alte colege am avut ocazia sa ma intalnesc prin scoli si sa stam la povesti si mi-a placut de ele. Cu sefele ne-am socializat in iulie cand am mers la picnicul departamentului si am ramas prosti vazand ditai seful de la Educatie cum ne face noua gratar si ne serveste cu zambetul pe buze. Aici oamenii nu sufera de sefie. N-au sindromul dumnezeirii functiei. Sunt oameni civilizati care se poarta civilizat si te trateaza ca pe egalul lor. 

  Prin iulie ne-am schimbat masina, in august am mers in Franta, in septembrie am inceput scoala si tot in septembrie am inceput tratamentul cu lumina pentru psoriazis. Care a avut succes, sunt cu pielea curata acum insa a fost o calatorie uriasa, lunga si epuizatoare. A durat pana pe 1 decembrie si in ultimele 6-7 saptamani imi venea sa plang si sa vars cand stiam ca e luni, miercuri sau vineri si ca tre' sa merg iar. A fost cumplit de greu sa suport arsurile provocate, frisoanele, pielea care ma manca si ma ardea si ma durea in unele locuri pana la os. Epuizant. A meritat efortul insa m-a lasat stoarsa de puteri, uscata, deshidratata pana la maduva. Practic o smochina bronzata tuci. 

  Prin octombrie l-a apucat pe Marius isteria cu mutatul asa ca am intrat in alt tavalug care s-a incheiat pe 16 decembrie cand am dormit in noua casa, dupa o mutare-fulger. Daca pana atunci fusesem obosita, in ultima saptamana de scoala am crezut ca mor, ceea ce era sa se si intample ulterior pentru ca am facut o criza de tensiune intr-o noapte de mi-am vazut sicriul cu ochii :)))) Asa de proaspata eram de Craciun, ce nu va mai zic... N-a trecut bine si am plecat din nou in Franta pentru ca tocmisem excursie pe cand nu stiam ca il ia pe om nebuneala cu mutatul. Ce sa-i faci, n-ai ce sa-i faci, pleci in Franta si te intorci azi! Faci repede o piftie de curcan si o salata d-aia de beof cu pui si apoi zaci :))))

  Anul asta mi-a adus multe. Poate cel mai important e ca mi-a adus doua prietene noi care locuiesc una in orasul meu si alta in apropiere. Prima m-a gasit pe blogul asta, deci iata utilitatea blogului, a doua mi-a fost colega de facultate in alt an, ne stiam foarte putin pana acum dar viata ne-a adus impreuna in alta tara multi ani mai tarziu. Muierile sunt asa de misto incat le-as lua la mine acasa cu tot cu copiii lor care-s la fel de misto ca ele. Senzatia ca ai cu cine sa stai la taclale cu orele, sa razi pana te doare burta si sa te vaiti de diverse este extrem de pretioasa in zilele noastre. In special cand viata ti-a oferit suficiente surprize neplacute de la oameni in care ai crezut si care te-au aruncat ca pe un cartof fierbinte imediat ce n-au mai avut treaba cu tine. E lucru rar sa dai peste oameni destepti si amuzanti, va spun cu mana pe inima. Si e si mai rar lucru ca ei sa fie in proximitate. 

  Acum mai am o saptamana de vacanta in care poate apuc sa imi pun toate catrafusele pe la locul lor si sa aranjez noua casa de sus pana jos. Pe 8 incepem din nou nebunia scolara dar o sa fie alt an in care stiu ca in primavara o sa vina la noi prietena noastra de suflet din Romania, cu Bia ei cu tot, deja numaram zilele pana la momentul ala, vor veni de ziua Marei asa ca o sa avem casa plina de rasete si veselie. 

   Ceea ce, bineinteles ca va dorim si voua, celor care nu ne cunoasteti dar care ne cititi aventurile, celor care radeti si plangeti cu mine desi nu m-ati vazut vreodata, tuturor va uram ca 2018 sa va aduca tot ce va doriti si un sac in plus! 

  Cu drag, 

        Albuletzii

Craciun cu de toate

  Nitel mai am si mor. Sarmalele sunt gata, cozonacul creste. Ne-am gasit si chilotii in casa noua, partial. O sa mai dureze un an pana cand o sa imi descopar toate obiectele, din nou. Ne-am mutat saptamana trecuta, ca pe Albu il manca rau de tot sa doarma langa noul lui garaj, asa ca sambata m-a batut la cap exact ca fi-sa pana am zis da ma, hai azi ca nu te mai suport. Cu ajutorul unor prieteni vajnici am carat din casa cealalta cam 98 la suta din chestii in ziua aia. 

  La final de zi mi-as fi dorit un camion. Care sa ma calce nitel pe sale, poate s-or pune la loc. Deci mutatul de casa este o mizerie sinistra. E ceva atat de anormal si de anti-viata de n-am cuvinte. Adica tu ca muiere, iti petreci in pizda ma-sii 90 la suta din viata incercand sa fie ordine in casa, sa fie curat, sa fie frumos, sa fie lucrurile la locul lor, la indemana, sa stii tot ce e unde, sa poti sa raspunzi la eternele intrebari ale celor doi decapitati... alea care incep cu "auzi, stii tu unde eeeeeeee...." sau "maaaaaahahahamiiii, nu gasesc x". Asa si tu tre' sa stii unde e x. Apoi cica te muti. Le-am luat pe toate si le-am aruncat in saci de gunoi mari, fix asa cum erau si de pe unde erau. S-au dus pulii de suflet doi ani jumate in care le-am tot aranjat si ordonat!  Si la aterizare, tin-te muica!

  Deci fi-mea nu avea haine! Era mandra posesoare de chiloti si ciorapi dar nu reuseam sa dibuiesc care si unde sunt tzoalele 'mneaei. Pentru ca ea si-a strans singura din camera iar eu habar n-am avut ce s-a intamplat cu ele. Imi venea sa ii zic "lasa mami ca ai pijamale, ce-ti mai trebuie" da' imi era ca imi rupe capu' infanta. S-a stresat rau de tot cu mutarea asta, si eu m-am umplut de stres si de nervi si de toate cele, dar ea a fost afectata in alta dimensiune. Ca asa e cand esti mic si toate cele din jur se modifica iar tu nu ai nici un cuvant de zis si nici prea multa putere in general. 

  Bon, sambata ne-am mutat, duminica da-i si pune pe la locul lor, luni marsh la scoala ca la noi nu venise vacanta inca. Eram atat de obosita incat la un moment dat o batranica din autobuz m-a intrebat daca sunt ok. Cred ca aveam o privire pierduta in spatiu... ma gandeam pe unde or fi sosetele sau ceva :))) Colac peste pupaza, toata saptamana a fost evident cam degeaba. Diminetile mai scremeam matematici si engleze dar dupa amiaza aveau petreceri de Craciun. Sau cantau colinde. Intr-o zi am auzit in bucla "Frosty the Snowman" de circa 345 de ori. Nici azinoapte nu imi trecuse. Imi canta in cap obsesiv si sa mor io daca cred ca o sa mai treaca vreodata. 

  Vineri Marius era liber si mi-am luat si eu liber de la ultima zi de lucru din semestru ca sa putem sa facem treaba. Facuram. Facuram de acum suntem amandoi ceva de genu' "auzi, poti sa ma ridici nitel din pat, ca nu mai nimeresc"... el cu shalele si gatul, eu cu shalele si gatul. Suntem niste moshi ordinari, niste terminati. Ma dor si muschi pe care nu stiam ca-i am. Si, vorba aia, daca am trait 38 de ani nestiind ca-i am, sa mor daca simteam nevoia sa aflu acu'. 

  Printre despachetat am facut si carnati! Ca asa sunt eu, nebuna. Si sarmale da' pe alea le-a impachetat mama mea asa ca am scapat ieftin, urasc sa impaturesc sarmale. Si mai am de copt un cozonac. De ce? Pai pentru ca eu nu stiu cum altfel sa scot mirosul de sarmale din domiciliu decat cu miros de cozonac. Da' acu' ma gandesc cam cum o sa scoata vecinii mirosul de sarmale de prin case ca azi mirosea de la noi pe toata strada :)))) 

  Azi mama a dus-o pe Mara strategic la plimbare ca sa pot eu sa impachetez cadouri. Ocazie cu care am constatat ca iar am luat excesiv de multe cadouri, ca de obicei. Dar na, e momentul ala din an in care ne rasfatam la maxim si asa trebuie sa fie. Asa ca va dresc si voua, tuturor, un Craciun mega rasfatat in care sa faceti doar ce doriti, sa radeti mult si sa va pupati aprig! Am zis!

 

Va uram liniste si carnati! :)

Happy life

  M-a dus sus la restaurantul cu priveliste de la ultimul etaj al cladirii. De acolo, de sus, dintre nori, vezi cladirea Primariei vechi, vezi detaliile de pe turla inalta, vezi lucruri pe care de jos nu le vezi niciodata sau doar ghicesti cat sunt de frumoase. Ne-am asezat la o masa in asa fel incat sa vedem cat mai multe. "I love this building, Alex" mi-a zis cu accentul ei elvetian si a asteptat o confirmare care a venit din partea mea foarte repede. 

  "Hai sa stam de vorba. Uite, Alex, aici sunt lucrurile pe care profesorii de la scoli ni le-au spus despre tine in vara, la finalul de an scolar." In gand mi-am adus aminte ca atunci lucram doar de doua luni cu ei, ce-ar fi putut sa spuna despre mine? Si da, vesnica intrebare romaneasca "oare ce-au zis rau despre mine?" Si-a pus ochelarii pe varful nasului si a inceput sa citeasca in gand. M-a vazut ca am adoptat imediat pozitia ghiocelului si ca paream probabil usor speriata de ce urmeaza. A inceput sa rada cu pofta si a plusat cu "n-am voie sa iti zic ce au zis" la care eu am aruncat un "seriosssss?" din toata inima. Radea deja de ii cadeau ochelarii. Nu maaa, fac misto de tine, normal ca iti dau asta... Umorul elvetian e unul foarte negru, mereu ne face d-astea. 

  E sefa mea directa, locuieste tara asta de circa douazeci de ani si iubeste orasul asta cu aceeasi pasiune cu care il iubesc si eu. Azi mi-a facut "evaluarea personala anuala". Ma rog, semianuala ca eu sunt acolo de opt luni. Iar evaluarea mea facuta de profesori a fost facuta in iulie cam la doua luni dupa ce am inceput pentru ca asa se face, la final de an scolar. Ma gandeam ca o sa fie ok. Nu ma asteptam sa fie superlativa pentru ca nu sunt invatata cu asa ceva. Curva aia de Romania nu m-a vrut. Am terminat o facultate si n-am facut-o la seral in spatele blocului. Cu toate astea nimeni nu a dorit sa ma angajeze. Sau ma rog, putin spre deloc. Nu paream interesanta in nici un fel. Intai pentru ca eram tanara si maritata DAR nu aveam copil. Apoi pentru ca eram tanara maritata DAR AVEAM copil. Si in primul rand pentru ca nu aveam pile. Nicaieri. De nici un fel. 

  Am venit aici si in trei luni eram angajata la scoala Marei. Pentru ca la interviu am convins niste englezoaice cu multe studii cum ca sunt un om care ar putea avea o oarecare valoare. Pe care ulterior am dovedit-o in scoala aia de multe ori si in mai multe posturi. Si mereu ma gandeam ca ui' ce politicosi sunt si englezii astia desi stiam sigur cine sunt eu. Azi am avut opinia mai multor profesori de la mai multe scoli. Am 11 scoli curente (merg la 10 scoli pe saptamana unde lucrez cu circa 25 de copii intre 3 si 16 ani) si altele la care am fost. Sunt niste zeci de profesori. Scris negru pe alb. In fata mea, elvetianca mea radea cu precizia ceasului de cate ori ma bucuram citind pe foaia aia. "You are my star, Alex", mi-a zis uitandu-se peste ochelari. I-am multumit pentru tot si am primit toate complimentele cu o bucurie imensa. IMENSA!

  Sunt un om care primeste usor complimente, ii datorez asta maica-mii care n-a facut prea multe intr-ale complimentarii insa nu m-a umilit sau injosit niciodata si mereu m-a facut sa imi inteleg valoarea si limitele. Ma simt bine cu mine si stiu ce pot. Stiam ce pot si in Romania insa acolo nimeni niciodata nu mi-a dat ocazia sa demonstrez asta. Azi, in timpul acestei "evaluari la cafenea", doamna mea a ajuns la capitolul "comunicare". Si mi-a zis ca asta e cel mai deficitar la noi in departament "but not in your case, you are amazing at that"... ummm, sechiu veri maci, duamna da' d-aia m-am dus la facultatea aia de comunicare. Pentru ca mi s-a potrivit. Si chiar am invatat acolo enorm de multe lucruri despre asta. 

  I-am zis ca tocmai de asta simt ca jobul asta mi se potriveste foarte tare, pentru ca jobul asta este despre comunicare. Profesorii au vorbit despre cate i-am invatat eu! Despre copiii astia, despre o alta cultura, despre limba, diferente de topica, gramatica, fonetica. Pentru ca eu vorbesc si le explic. Eu observ copiii in amanunt si stiu de unde li se trag lor toate traumele si imposibilitatile. Si le spun profesorilor. Si profesorii apreciaza asta, e ceva dincolo de jobul meu de bilingual learning assistant, este ceva mai mult de atat, este o alta tara pe care eu le-o explic. Din pacate este tara aia care isi abuzeaza copiii in scoli, sincer si cu mana pe inima nu am gasit pana acum nici un copil senin, linistit, un copil despre care sa spun profesorilor englezi "iata ce frumos se descurca acest copil, acest produs al sistemului de invatamant romanesc." Din pacate jobul meu e mai mult despre demontarea sechelelor copiilor ajunsi aici. Iar asta este un lucru pe care profesorii englezi nu-l cunosc. Si despre care sunt recunoscatori sa afle pentru ca ei vor doar binele copilului, pe oamenii astia chiar ii preocupa asta. 

  Ziua de azi mi-a confirmat ce stiam deja. Dar da, mereu ai nevoie de confirmari. Ai nevoie de acel "te iubesc" aruncat din cand in cand. Iti face atat de bine sa stii ca tot efortul tau nu e in zadar, stii ca cei mici te apreciaza pentru ca ei te intampina cu imbratisari si pupaturi... dar tu esti un strain in tara asta, ai nevoie de confirmari de la "bastinasi" pentru ca esti un Robinson Crusoe aterizat aici acum doi ani si un pic, te-ai aruncat in alta cultura, alt sistem, alta viata, asa cum te-ai arunca de pe trambulina in apa. Apa te face sa te intorci in toate directiile, la un moment dat trebuie sa deschizi ochii sub apa ca sa vezi de unde bate soarele si sa stii unde e susul si josul. Azi m-am simtit bine. Azi am avut in fata mea o elvetianca apriga pe care o iubesc de mor, care mi-a zis "well done!" Azi am vazut susul. 

  Si asta conteaza. Pentru mine conteaza enorm. 

 Si tot azi am aflat ca vom putea sa ne mutam in casa noua, cea pe care mi-am dorit-o eu de ceva vreme. O noua chirie dar cu gradina, o casa mai mare si mai frumoasa. Au venit asa toate deodata peste mine, iar vineri vine si mama la noi asa ca, ce sa mai zic, viata mea in secunda asta este una incredibila. Sunt fericita! O sa ne mutam pana in Craciun si imediat dupa o sa mergem in Franta in excursie, deoarece branza! :)))))) Pentru ca ne-a placut mult de tot in nordul Frantei asta vara, o sa mergem la acelasi nene unde ne-a placut mult. Si o sa branza. Si branza si niste branza!

  V-am mai zis, nu? Lucrurile mici conteaza. Branza. 

Cum funcționează un oraș (2)

  De cate ori merg la diversele sedinte sau traininguri de la Primarie ma intorc de acolo uluita. Am mai zis. Incerc sa nu vorbesc singura pe strada ca nebuna, desi mi-e destul de greu. Azi ni s-a spus ca sefa noastra a' mai mare, o englezoaica fabuloasa, dupa incendiul de la Grenfell Tower (un bloc enorm din Londra in care locuiau preponderent emigranti si care a ars fenomenal de repede intr-o noapte) s-a gandit ea asa "bai, da' bietii oamenii aia raniti, pierduti, speriati, aia nu stiau nici engleza, ce facem noi intr-un caz de pericol din asta?" putem noi, departamentul cu atatea limbi sa ajutam cu ceva?". Dupa ce si-o fi terminat de baut ceaiul, a luat legatura cu colegii de la departamentul de Civil Contingency din Primarie, sa puna niste idei cap la cap. 

  Asa ca azi a venit o tipa care cu asta se ocupa: cu planificarea procedurilor pentru situatiile de criza. Si s-a apucat femeia sa ne explice cum fac. Ca la o adica Primaria e cea care trebuie sa ghideze, sa dirijeze cumva activitatile, impreuna cu ceilalti care sunt implicati (Politie, Pompieri, Armata, specialisti, agentii diverse, sistem de sanatate). Asa ca la Primarie se face o celula de criza cum ar veni. Chiar in camera aia unde tineam noi azi sedinta. Pentru ca lucratorii primariei nu sunt platiti 24/24 chestiile astea se fac cu o armata uriasa de... atentie... voluntari. Pentru ca daca ai o masa mare de oameni sinistrati, raniti, etc, nu ai de fapt destule resurse. Drept pentru care pregatesti o armata de voluntari care sa apara magic in caz de pericol.

  Cand zic pregatesti nu e asa gen ca ridicam doua degete. Voluntarii cu pricina sunt antrenati. Li se tin cursuri despre ce au de facut, fac traininguri si simuleaza situatii reale. Situatiile sunt gandite la modul milimetric. Prima parte a planificarii e aia cu sa indentificam pericolele care pot aparea in Portsmouth. Pai inundatii e clar. Terorism. Avem acilea niste submarine nucleare ca noi suntem orasul care contine Fortele Navale ale Mariei Sale coana Veta. Daca fasaie vreun d-ala suntem haliti! Cel mai des intalnit este faptul ca se tot descopera proiectile din al doilea razboi mondial, le scot astia ba cu navoade ba cu diverse chestii. Daca aici era centrul naval va dati seama cam cum au bombardat nemtii zona.

  Fiecare planificare din asta, impreuna cu toate trainingurile necesare si cu simularile, dureaza cam trei ani. Dupa care e modificata in functie de intamplarile din acei ani, de ce a mers bine sau prost. Se scriu amendamente si se ia de la capat cu trainingul si simularea, ca sa facem bine. Intre timp poate apar si alte chestii la care nu s-au gandit sau lucruri care pana acum nu existau, gen perioade de canicula, care la o adica pot omori brusc multi oameni in tara lipsita de aer conditionat. 

  Bun, si ce facem cu toti oamenii astia daca da un pericol in curu' lor? Pai sa ii evacuam repede nu prea putem pentru ca orasul e o insula mica care are practic 3 strazi mari si late. Si nici alea nu se intretaie in toate locurile, deci nu ai prea multe rute si poti sa faci gridlock imediat. Si ai belit-o. Asa ca Primaria a negociat cu 50 de locatii din oras, majoritatea private sau care nu apartin de Primarie. Cinci din ele sunt foarte mari, sa incapa niste multe sute de oameni. Restul sunt in asa fel alese incat orasul e acoperit la modul ca aproximativ toti locuitorii lui sunt la o distanta de maxim 500 de metri de aceste Rest Centere. Deci da?

  Deci nu ca am dat noi emigrantii pe spate, dar nici englezoaicele nu aveau nici un habar despre asta si se minunau ca milogu' la covrig. Eu am intrebat de ce noi nu stim, adica noi locuitorii nu stim unde sa ne ducem la o adica. Tipa a zis ca nuuu, nu le facem publice pentru ca atunci idiotii de la presa o sa fie primii acolo sa pozeze oameni raniti sau speriati. Si ca nu e ok. Ca lasa, ca va zice Politia sau Pompierul unde sa va duceti atunci. Corect!

  La fiecare locatie din asta, Primaria a dus o cutie mare. Cu chestii necesare, ca sa nu stai atunci sa te cauti de pix, hartie, cacaturi. Cu de toate plus jocuri diverse pentru copii si alte chestii de utilitate imediata. Voluntarii aia antrenati sunt cei care tin aceste centre functionale pe parcursul crizei. Si ei se ocupa cu detalii fantastice, de exemplu daca cineva a fost evacuat si are nevoie de medicatie iar medicamentele au ramas in casa exista proceduri speciale de luat legatura cu medici si de scos reteta pe loc si luat medicamentele necesare. Exista formulare pentru orice. Proceduri. Detalii. Ierarhie. Voluntari pregatiti pentru aproape orice situatie. De exemplu aia de a organiza o morga temporara la fata locului. 

  Tot. Totul e gandit in cel mai mic detaliu, pregatit, planificat, anticipat. Si chiar si asa apar greseli. Si atunci... amendam planul si o luam de la capat. Apoi ne-a zis cum putem sa devenim voluntari din astia in general si ca vor sa ii ajutam sa creeze o celula de criza de translatori. Care acum nu exista. Primaria foloseste un serviciu extern desi are niste angajati dar na, Primaria nu te scoala din somn noaptea sa iti mai dea un job pe langa. Insa putem sa cream o celula de translatori. Care, pentru ca lucreaza pentru Primarie, vor fi platiti overtime pentru acest voluntariat. Adica e voluntariat da' nu chiar, e doar ideea ca poti sa refuzi sa te duci daca ai altceva de facut cand le fasaie lor submarinul. 

  Toata lumea a fost ultra incantata de chestia asta, nu eram singura nebuna care se minuna si mai avea nitel sa aplaude. Tipa aia era fenomenala, a facut scoala speciala pentru asa ceva, deci aici te duci la studii ca sa te faci planist d-asta. Si ea a fost super incantata de reactia noastra, deci seara a fost una pe cinste, am plecat de acolo minunandu-ma in gand. Asta dupa ce i-am zis ca e awesome si ca ce fac ei e genial si ca de aia tara asta functioneaza. 

  Am plecat de acolo gandindu-ma la Colectiv. La Hexi Pharma. Si la cutremurul din 1977. Cu vesnica intrebare, ce se va intampla in Romania daca mai vine unul la fel? Sau mai puternic. 

Cat ești de frumoasă!

  Ma uit cateodata la tine si inima mi se opreste un pic in loc. Esti atat de frumoasa incat incetez sa mai respir pentru cateva secunde. Ma uit la tine si il vad pe Marius si pe mama lui, ma vad pe mine, pe mama si pe bunica mea. 

  Ieri m-am uitat la tine cu alti ochi. Cateodata nu ne mai vedem prea clar copiii, ne luam cu viata si nu bagam de seama detaliile. Ai fost atat de frumoasa, ai sclipit atat de tare, m-ai bucurat atat de mult. Nimic nu e mai frumos decat sa iti vezi copilul cum are grija de un copil mic. Cu mult mai mica decat tine e gargarita minuscula pe care ai ingrijit-o ieri de parca era a ta. Ma uitam la tine cum o urci si o cobori scara de manuta, cu spaima femeii care vede un pui in pericol, cu grija, cu atentie... si cu un zambet atat de mare. Veneai din cand in cand la mine si oftai "mami, caaaaat e de dragalasaaaa!" apoi fugeai inapoi la ea, imediat ce te striga. 

  Esti frumoasa, iubita mea. Esti frumoasa pe dinafara si pe dinauntru esti si mai frumoasa. Esti de aur. Ma uit la tine uneori si ma minunez ca noi doi am putut sa facem asa ceva. Un om ca tine. Buna si onesta, responsabila, atenta cu ceilalti, harnica si indarjita. Cu un incredibil umor. Ai acum zece ani si jumatate, si daca ai fost ieri capabila sa te joci si sa te bucuri atat de mult, o dupa amiaza intreaga, de o fetita de doi ani si jumatate, eu zic ca esti magica. Esti perfecta. Esti exact asa cum mi-am dorit sa fie fiica mea. Mi-ai oferit o dupa amiaza de lumina. Te iubesc.

Cat esti de frumoasa... semeni cu ma-ta :)))

Mancacioasa ca tac-tu

Si iubitoare ca amandoi :)

Haleala

  Aseara ma uitam cu Mara la o emisiune foarte simpatica de pe meleagurile astea. Se cheama "Eat Well For Less?" si este facuta de Gregg Wallace pe care eu il iubesc inca de cand eram in Romania. Emisiunea isi propune sa educe publicul britanic intr-ale cumparatului cu cap si gatitului la nivel minim. Da, este un obiectiv absolut imposibil de atins, eu stiu asta. Insa emisiunea este super informativa, si cum erau mai multe episoade puse pe site-ul BBC, am zis ca e un motiv foarte bun sa mai educ nitel copilul catre cumparaturi inteligente, nutritie, gatit.

  Mara a fost uluita de informatiile pe care le-a aflat. Adica cum ca chestiile alea procesate-ultra-ne-sanatoase-cacat-cu-mac ce mananca astia pe aici sunt si muuult mai scumpe decat mancarea normala. Aia pe care o faci tu. Gen sa iei cartoful si sa il faci tu piure, nu sa iei piure gata facut. Orez gata facut. Tooootul e gata facut daca te duci la raioanele alea. Mereu in magazine ii arat Marei cosurile oamenilor. Si ii zic, uite ce cumpara ei. Uite cine e emigrant sau fost emigrant pentru ca aici familiile indiene, bangladeze, etc, mananca si acum cum mancau stramosii lor. N-o sa vezi indian care merge si ia curry cu orez gata facut de la Tesco :))) Pe ala il cumpara englezii. Care nu stiu sa faca.

  Motivul pentru care nu stiu sa faca e simplu: astia in anii 60 aveau in casa de toate. Inclusiv masina de spalat vase. Productia de conserve mergea inca din anii 40 cu mare viteza. In 60 aveau cuptoare cu microunde si alimente speciale pentru asta. De trei generatii nu au mai gatit nimic. Femeile au plecat la munca. Si sa fim seriosi, oamenii astia isi respecta femeile, nimeni nu are pretentia ca femeia sa faca mancare, curat sau alte chestii, in special cand si munceste in afara casei! Sau in vacanta... sa gateasca cineva ceva in vacanta? Aici companiile de turism vand doar all inclusive. Ca doar nu se duce femeia in vacanta sa traga  o ciorba de burta sau ceva :))) Logic dealtfel. Pentru ca este infinit de greu sa le faci pe toate intr-o casa. "Convenience" este aici un cuvant foarte apreciat. Cine nu isi doreste sa le ia de-a gata?

  Drept pentru care oamenii astia nu gatesc, nu mananca ok si isi hranesc copiii cu mizerii. Mara merge la scoala cu pranz de acasa, macare adevarata, facuta de mine. Imi zice de multe ori ca ceilalti copii zic ca "miroase" mancarea ei :))))))) Desi nu ii pun usturoi in ea, tocmai ca sa nu fie ofensiva, ca sa zic asa... Copiii de aici nu stiu cum miroase mancarea. O carne cu piure din cartofi, nu din punga. O friptura cu sos si cartofi copti. Salata de mazare, fasole verde. Lasagna de casa. Chiftele. Mancare cum ar veni. Ei mananca chipsuri la pranz. Sau, cei care au parinti care "gatesc" pentru ei, mananca paste goale. Paste. Fierte in apa. Goale. 

  Cand ajung seara acasa, dracu' stie ce le-or da. Snitele facute de Tesco, fish-fingers idem, totul pre-gatit, congelat. De pus la microunde maxim 4 minute. Gata masa. Legume? Fructe? Iaurtul pe care il mananca, cel cu "fructe" are zahar cam cat Cola. Cola, alte bauturi asemenea? Cu tona. O masa nu se poate termina fara "puddin" care inseamna desert. Cum, mancam asa, aiurea? Fara desert? Supa? Supa nu exista decat in conserve, daca il intrebi pe un copil englez unde creste supa o sa iti zica ca ea se formeaza in conserva. Nu stie ce e aia o supa sau cum s-ar putea ea crea pe pamant :)))

  Este amuzant. Serios, pentru mine e amuzant pentru ca vad si diferentele de inteligenta intre copiii crescuti cu cacat si cei care mananca grasimi esentiale, fructe, legume. Ii vezi de la o posta. Exista si englezi care fac asta, fff putini dintre ei. Ii vezi pe asiatici, pe indieni, pe bangladezi, pe italieni, japonezi, polonezi. Toate natiile. Intr-o zi obisnuita eu aud 6-7 limbi in afara de alea doua pe care le vorbesc eu pe aici :) Si vezi copiii cum sunt, ii vezi in clasa, ii vezi cat sunt de inteligenti si cum pot sa duca o zi de scoala daca sunt hraniti cu zahar sau cu peste si carne si legume. Este uluitor sa vezi pe viu chestiile astea, eu le stiu dar Mara acum le afla.

  Se uita aseara siderata la emisiunea asta, la cum cumpara oamenii astia mizerii de sute de lire pe luna. Cum ei nu stiu sa gateasca un pui intreg la cuptor. Racnea toata prin casa, maaaahahahaaamiii da' io stiu sa pun un pui la cuptor! Femeia aia de 45 de ani nu stia. Era primu' din viata ei :)))) Pai da mama, da' femeia aia a trait in capitalism. In libertate. Mama lu' femeia aia n-a stat la coada la 3 noaptea sa cumpere oua si capsuni, n-a avut lapte si faina si ulei pe cartela. Bunica ei avea masina de spalat rufe, vase... 

  Uitandu-ma la emisiunea asta cu minioanca mea care incepe sa devina o femeie cu multe opinii, mi-am dat seama cat de mult conteaza sa stii sa iti hranesti familia. Desi e greu, e al dracu' de greu. Iti ia o viata sa inveti de toate si daca te mai muti si in alta tara, o sa le inveti de la capat. E greu. Dar este esential pentru copii sa fie bine hraniti. Si pentru adulti. Dar copiii au nevoie de mancare reala, buna, echilibrata, santoasa. Au nevoie sa fie invatati de mici cum sa manance ca sa nu ajunga cu obiceiuri nasoale. Uitandu-ma la Mara aseara, cum vorbea singura cu ecranul, cum racnea cate un "pune niste oreganooooooo, femeieeeeeee!" (asta adora oregano!) am simtit ca n-am trait degeaba in ultimii zece ani jumate. 

 Iata minioanca in actiune. In lunea de dupa vacanta de aici (acum o saptamana) ea a avut "inset day" adica zi metodica, adica ea nu a avut scoala. Asa ca mi-a zis ca o sa ii faca ea lu' taxu micul dejun de dimineata, eu plec la 8, el la 12. Nu e prima data cand ii face. Uitati-va la indarjirea ei, ii e greu sa taie anumite chestii, o doare mana, masa e prea inalta. I-a facut tatiului mic dejun, platou cu de toate si omleta. Si a fost foarte mandra de ea!

10 ani si jumatate

  Iar asta nu e putin lucru.