Happy life

  M-a dus sus la restaurantul cu priveliste de la ultimul etaj al cladirii. De acolo, de sus, dintre nori, vezi cladirea Primariei vechi, vezi detaliile de pe turla inalta, vezi lucruri pe care de jos nu le vezi niciodata sau doar ghicesti cat sunt de frumoase. Ne-am asezat la o masa in asa fel incat sa vedem cat mai multe. "I love this building, Alex" mi-a zis cu accentul ei elvetian si a asteptat o confirmare care a venit din partea mea foarte repede. 

  "Hai sa stam de vorba. Uite, Alex, aici sunt lucrurile pe care profesorii de la scoli ni le-au spus despre tine in vara, la finalul de an scolar." In gand mi-am adus aminte ca atunci lucram doar de doua luni cu ei, ce-ar fi putut sa spuna despre mine? Si da, vesnica intrebare romaneasca "oare ce-au zis rau despre mine?" Si-a pus ochelarii pe varful nasului si a inceput sa citeasca in gand. M-a vazut ca am adoptat imediat pozitia ghiocelului si ca paream probabil usor speriata de ce urmeaza. A inceput sa rada cu pofta si a plusat cu "n-am voie sa iti zic ce au zis" la care eu am aruncat un "seriosssss?" din toata inima. Radea deja de ii cadeau ochelarii. Nu maaa, fac misto de tine, normal ca iti dau asta... Umorul elvetian e unul foarte negru, mereu ne face d-astea. 

  E sefa mea directa, locuieste tara asta de circa douazeci de ani si iubeste orasul asta cu aceeasi pasiune cu care il iubesc si eu. Azi mi-a facut "evaluarea personala anuala". Ma rog, semianuala ca eu sunt acolo de opt luni. Iar evaluarea mea facuta de profesori a fost facuta in iulie cam la doua luni dupa ce am inceput pentru ca asa se face, la final de an scolar. Ma gandeam ca o sa fie ok. Nu ma asteptam sa fie superlativa pentru ca nu sunt invatata cu asa ceva. Curva aia de Romania nu m-a vrut. Am terminat o facultate si n-am facut-o la seral in spatele blocului. Cu toate astea nimeni nu a dorit sa ma angajeze. Sau ma rog, putin spre deloc. Nu paream interesanta in nici un fel. Intai pentru ca eram tanara si maritata DAR nu aveam copil. Apoi pentru ca eram tanara maritata DAR AVEAM copil. Si in primul rand pentru ca nu aveam pile. Nicaieri. De nici un fel. 

  Am venit aici si in trei luni eram angajata la scoala Marei. Pentru ca la interviu am convins niste englezoaice cu multe studii cum ca sunt un om care ar putea avea o oarecare valoare. Pe care ulterior am dovedit-o in scoala aia de multe ori si in mai multe posturi. Si mereu ma gandeam ca ui' ce politicosi sunt si englezii astia desi stiam sigur cine sunt eu. Azi am avut opinia mai multor profesori de la mai multe scoli. Am 11 scoli curente (merg la 10 scoli pe saptamana unde lucrez cu circa 25 de copii intre 3 si 16 ani) si altele la care am fost. Sunt niste zeci de profesori. Scris negru pe alb. In fata mea, elvetianca mea radea cu precizia ceasului de cate ori ma bucuram citind pe foaia aia. "You are my star, Alex", mi-a zis uitandu-se peste ochelari. I-am multumit pentru tot si am primit toate complimentele cu o bucurie imensa. IMENSA!

  Sunt un om care primeste usor complimente, ii datorez asta maica-mii care n-a facut prea multe intr-ale complimentarii insa nu m-a umilit sau injosit niciodata si mereu m-a facut sa imi inteleg valoarea si limitele. Ma simt bine cu mine si stiu ce pot. Stiam ce pot si in Romania insa acolo nimeni niciodata nu mi-a dat ocazia sa demonstrez asta. Azi, in timpul acestei "evaluari la cafenea", doamna mea a ajuns la capitolul "comunicare". Si mi-a zis ca asta e cel mai deficitar la noi in departament "but not in your case, you are amazing at that"... ummm, sechiu veri maci, duamna da' d-aia m-am dus la facultatea aia de comunicare. Pentru ca mi s-a potrivit. Si chiar am invatat acolo enorm de multe lucruri despre asta. 

  I-am zis ca tocmai de asta simt ca jobul asta mi se potriveste foarte tare, pentru ca jobul asta este despre comunicare. Profesorii au vorbit despre cate i-am invatat eu! Despre copiii astia, despre o alta cultura, despre limba, diferente de topica, gramatica, fonetica. Pentru ca eu vorbesc si le explic. Eu observ copiii in amanunt si stiu de unde li se trag lor toate traumele si imposibilitatile. Si le spun profesorilor. Si profesorii apreciaza asta, e ceva dincolo de jobul meu de bilingual learning assistant, este ceva mai mult de atat, este o alta tara pe care eu le-o explic. Din pacate este tara aia care isi abuzeaza copiii in scoli, sincer si cu mana pe inima nu am gasit pana acum nici un copil senin, linistit, un copil despre care sa spun profesorilor englezi "iata ce frumos se descurca acest copil, acest produs al sistemului de invatamant romanesc." Din pacate jobul meu e mai mult despre demontarea sechelelor copiilor ajunsi aici. Iar asta este un lucru pe care profesorii englezi nu-l cunosc. Si despre care sunt recunoscatori sa afle pentru ca ei vor doar binele copilului, pe oamenii astia chiar ii preocupa asta. 

  Ziua de azi mi-a confirmat ce stiam deja. Dar da, mereu ai nevoie de confirmari. Ai nevoie de acel "te iubesc" aruncat din cand in cand. Iti face atat de bine sa stii ca tot efortul tau nu e in zadar, stii ca cei mici te apreciaza pentru ca ei te intampina cu imbratisari si pupaturi... dar tu esti un strain in tara asta, ai nevoie de confirmari de la "bastinasi" pentru ca esti un Robinson Crusoe aterizat aici acum doi ani si un pic, te-ai aruncat in alta cultura, alt sistem, alta viata, asa cum te-ai arunca de pe trambulina in apa. Apa te face sa te intorci in toate directiile, la un moment dat trebuie sa deschizi ochii sub apa ca sa vezi de unde bate soarele si sa stii unde e susul si josul. Azi m-am simtit bine. Azi am avut in fata mea o elvetianca apriga pe care o iubesc de mor, care mi-a zis "well done!" Azi am vazut susul. 

  Si asta conteaza. Pentru mine conteaza enorm. 

 Si tot azi am aflat ca vom putea sa ne mutam in casa noua, cea pe care mi-am dorit-o eu de ceva vreme. O noua chirie dar cu gradina, o casa mai mare si mai frumoasa. Au venit asa toate deodata peste mine, iar vineri vine si mama la noi asa ca, ce sa mai zic, viata mea in secunda asta este una incredibila. Sunt fericita! O sa ne mutam pana in Craciun si imediat dupa o sa mergem in Franta in excursie, deoarece branza! :)))))) Pentru ca ne-a placut mult de tot in nordul Frantei asta vara, o sa mergem la acelasi nene unde ne-a placut mult. Si o sa branza. Si branza si niste branza!

  V-am mai zis, nu? Lucrurile mici conteaza. Branza.