Patru ani si jumatate mai tarziu, o alta salata

 Recomand calduros sa cititi si postul de acum 4 ani. Multumesc.

  Acum patru ani si jumatate Mara era clasa 0 la Scoala Nicolaie Titulescu din Ploiesti. Spre fericirea mea si a ei ea a avut in clasa zero o invatatoare fabuloasa, pe numele sau Doina Naie. Doamna, din pacate, s-a pensionat imediat in anul ce a urmat, domnia sa mai avea dreptul sa profeseze niste ani dupa varsta maxima insa din cauza subspeciei de directoare care o manca de pardon posterior, femeia cu mult talent intr-ale copiilor, a preferat sa renunte. In urma ei a venit madam Puie, adusa de subspecia sus numita. Asta ca o mica introducere in istoria acestei povestiri din viata mea cea mult prea plina de aventuri diverse.

  Doamna Naie era un fel de Mary Poppins in viata. Mary Poppins daca ea ar fi fost intr-o scoala. Pentru mine femeia asta a insemnat singura exceptie pe care am intalnit-o in invatamantul primar. Stiu ce facea la clasa pentru ca intram pe furis in scoala cu mult inainte sa se termine ora si ascultam la usa. Eram fascinata de felul in care le vorbea copiilor. Nicaieri, niciodata nu auzisem asa ceva. Invatatoare care le spune copiilor ca ii iubeste, la modul cel mai sincer, invatatoare care nu urla si nu ii pedepseste, nu ii umileste si nu ii face sa se simta "mici" ci din contra, mari, mari pana la cer. 

  In anul ala mi s-au cerut bani pentru "badigard" si "fondul scolii". Am refuzat sa dau banii astia. Motivul e simplu: banii mei erau undeva la Primarie, in sistem. Am platit toate taxele. Nu dau bani la fondul scolii. Directoarea mi-a "trimis vorba" sa ma duc eu sa o caut la ea in birou atunci cand a aflat ca eram singura care refuza. I-am "trimis vorba" inapoi ca daca vrea sa ma gaseasca, stie unde sa o faca: in fata clasei cand vin sa-mi aduc si iau copilul. Punct. Culmea, nu m-a mai cautat. 

  In ziua cand doamna Naie mi-a spus ca ar vrea sa faca o salata de fructe cu copiii, mi-a stat inima de bucurie. Era in dilema daca sa faca asta sau nu, ei erau patruzeci, ea una singura, mi-a zis ca si-ar dori sa faca asta pentru ei dar nu stie cum sa faca. Am sarit imediat si m-am oferit sa merg sa o ajut. Nu i-a venit sa creada. I-am spus ca eu o sa cumpar toate ingredientele si ca asta va fi "fondul scolii" oferit de mine. Iar nu i-a venit sa creada. Aproape ca i-au dat lacrimile si a zis "doamna, in aproape 40 de ani de cariera nici un parinte nu s-a oferit sa faca asta". Am ras. Ce era sa zic? Am mers, am cumparat, am facut si am bucurat copiii de sase ani. In comentariile postului am primit o tona de injuraturi, pe multe nu le-am publicat pentru ca nu-mi doresc sa ramana mizerie pe aici. 

  Azi am bucurat niste copii de 7 ani. Azi am facut toata dimineata salata greceasca la o scoala. Nu, azi n-am cumparat eu ingredientele. Aici asa e programa scolara si exista si buget pentru ea si din cauza ca nu-l fura nimeni pe el, bugetul, aici oamenii asta fac cu copiii la materia numita DT (design and technology) inca de la varste mici. Azi de dimineata am intrat in clasa si am vazut cum profesoara se aprinde la moaca "aaaaa, ce biiiine ca ai venit, nici nu mai stiam ce zi e azi dar ma bucur eeenorm ca esti aici"... dude, da' ce-am facut? Deja ma ingrijoram! Ca ulterior sa aflu ca teacher assistanta clasei lipsea iar era era singura cu 30 de infractori d-astia mici si ca trebuia sa faca cu ei... salata greceasca. 

  Ca parte din "topicul" semestrului, si anume Mediterana, tari, calatorii, mancare. Ajunsera oamenii la mancare si hop si salata greceasca. Am lesinat de ras mai ales pentru ca reteta era gresita, dar asta e alta poveste, nu au de unde sa stie englezii ce contine o salata greceasca. Am linistit-o pe femeie, mi-am scos ceasul si verigheta, m-am spalat pe mani si am preluat situatia. I-am organizat pe grupuri, le-am pregatit masa de lucru, profesoara le-a dat celor in asteptare activitati de facut si de lipit in caiete.

  Am petrecut 3 ore absolut fabuloase in care am ras, ne-am bucurat si ne-am mirat de copiii astia care taiau rosii, ardei, castraveti si branza feta. Unii dintre ei nu pusesera mana pe mancare cruda pana acum asa ca a fost foarte funny sa le vedem reactiile. Omuletii au fost super-mega-extra incantati sa poata taia lucruri si sa vada cum se amesteca si ce frumos arata o salata. Desi nu multi dintre ei mananca salata de obicei, unora li s-a facut chiar pofta! Copiii sunt atat de dornici sa umble cu mancarea, sa FACA mancare, eu sunt mereu extaziata de chestia asta. Trebuie doar sa le dai o sansa sa invete ce inseamna mancarea, cum sa o manevreze, cum sa o faca... toti isi doresc sa faca chestii de mancare care sa fie BUNE. Cred ca toti oamenii se nasc cu ideea de "sa facem mancare buna" dar mai cred ca depinde de parinti si de scoli care sa duca mai departe ceva ce a fost de mult o nevoie ancestrala iar azi ar trebui sa fie cunoastere, nutritie, inteligenta a hranei.

  Pentru ca nu, nu mancam ca sa traim. Aia e in puscarie. Nici nu traim ca sa mancam ca aia e la porci. Traim ca sa invatam cum si ce anume sa mancam in asa fel incat sa fim si sanatosi si fericiti atunci cand mancam. Mancarea este fericire iar copiii stiu cel mai bine asta. Inca de cand ne nastem, laptele mamei e dulce ca sa ne gadile la creier senzatia de fericire. Mancarea trebuie sa nu fie o corvoada, o munca naspa, un chin. Mancarea trebuie sa fie relaxare, bucurie, senzatie de bine si de bun, evolutie, invatare, adaptare, dexteritate, management al timpului si resurselor, curatenie pe parcurs ce gatesti. A gati eficient si bun inseamna toate astea si mult mai multe. A sti sa faci mancare, fie si o salata buna, inseamna multe. 

  Azi am lasat in scoala aia 30 de copii care mi-au racnit un multumesc frumos dupa ce statusem aplecata cu fiecare dintre ei sa le arat cum se taie o rosie cherry fara a se taia degetele din posesie. Le-am povestit despre bunicul meu grec, le-am pus muzica greceasca adevarata cu bouzouki, le-am spus si reteta adevarata de salata greceasca. Le-am explicat ce este feta si de ce ea, daca se cheama feta, nu poate fi decat din lapte de oaie si capra, ca asa e reteta. Profesoara clasei a zis ca s-a simtit "iluminata" :)))) Am ras. Am ras mult azi, am plecat de acolo dupa o dimineata plina de bucurie, cand am iesit afara era soare si cald de primavara. 

  Mi-am adus aminte azi de acea zi de acum patru ani si jumatate. Si de bucuria de atunci, cea care a fost oarecum sugrumata de cititorii mei de atunci... Bucuria de azi a fost dintr-o alta epoca, dintr-o alta sfera, cea a scolii care face asta pentru copiii ei, cea a oamenilor astora pentru care eu eram un strain dar care m-au ascultat si s-au minunat de informatiile cu care veneam eu in jurul acelor mese mici pline cu pitici care taiau de zor rosii, castraveti si branza feta. 

  O alta salata dintr-o alta viata. Am iesit din scoala in soarele de primavara, am respirat adanc si, inca o data, pentru a mia oara, m-am mirat ca sunt aici, ca mi se intampla toate astea, ca inca nu visez. In seara asta, ca in multe alte seri, Mara a zis ca-si face "platouas" cu de toate. Si s-a dus si si-a facut singura. A fiert oua, si-a taiat chestii, a spalat vase, si-a asternut farfuria. Dupa care a zis "Mie imi place mami, sa le pun asa, frumos, pe farfurie! Tu le cam arunci!" :))))) Well, ce sa zic, capra sare masa, iada sare casa! Si asa si trebuie!

Ze proud Masterchef :))))