Sa ne bagam in vorba

  Ma urc in tren cu copilul din dotare. Caut niste locuri, gasim...in compartiment o tanti pe la 60 de ani si un nene idem. Ca de obicei...se baga in vorba cu noi. Nu stiu de ce dar Mara atrage chestia asta. Desi nu si-o doreste. Probabil e prea draguta. Nenea da cateva replici, Mara se dezbraca fara sa il bage in seama. Mai incearca el ceva, vede ca nu merge si se opreste.

 Incepe ea. Astia doi nu erau impreuna. Asadar, incepe jivina sa glasuiasca...

 - vaaai dar ce dragut esti? esti dragut sau draguta? (dau gluga jos, vede cerceii) aaaa esti fetita dar esti tunsa ca un baiat...dar ai cercei (sa mori tu ce perspicace esti!) dar esti tunsa ca un baietel (iar?)...esti moderna (ah ce concluzie de retardata inghesuita la minte ai tras!).

 - (pe urmatoarea respiratie, fara sa ia vreo pauza) vaaai dar ce carte frumoasa ai, ce frumos ai colorat in ea...foarte bine te pricepi (Mara da cu creionul si nu se uita la ea, din cand in cand se uita la nenea din fata ei de parca ala ar intelege-o ca e usor iritata de insistentele cucuoanei)

 - dar nu vorbesti cu mine? esti suparata pe mine? (da, vaca proasta ordinara ce esti, asa e...un copil de 4 ani trebuie sa vorbeasca cu TINE pentru ca, dupa cum stim, TU esti centrul universului, ce daca ea te-a vazut prima data acum 1 minut)

- EU: ea nu vorbeste cu strainii de obicei, pe vremuri chiar plangea.

-EA: aaa pai eu nu sunt strain (really?), vrei sa facem cunostinta? (da, cretino, ca daca facem cunostinta, atunci devenim veri primari, nu mai suntem straini)

-EA (fara pauza intre propozitii) vrei sa desenez si eu cu tine? imi dai voie? desenez si eu cu tine!!!!....moment incare Mara a inchis cartea si a inceput sa planga...

-EU: nu era mai bine daca aveati niste bun simt d-ala...si va OPREATI?

-EA: dar ce doamna, ea TREBUIE SA FIE MAI ALTFEL!!! Sa vorbeasca cu lumea!

-EU: nu cred ca sunteti in masura sa imi spuneti mie cum ar trebui sa fie copilul meu. Eu v-am vorbit civilizat si dumneavoastra ati continuat sa fiti nesimtita! Si nu v-ati lasat pana cand nu ati facut-o sa planga!

-EA: vai, eu care am vorbit cu multi copii la viata mea...vai....dar, da, se vede ca aici ESTE O PROBLEMA (adica fi-mea e handicapata pentru ca nu vrea sa vobeasca cu tine, pentru ca, dupa cum stim, tu esti o MINUNE a planetei, deci oricine care nu te baga in seama tre sa fie cel putin retardat)

-EU: singura problema care este aici sunteti dumneavoastra, pentru ca nu aveti bun simt...m-ati vazut prima data in viata acum fix 3 minute si va permiteti sa imi spuneti cum ar trebui sa fie copilul meu si ce ar trebui el sa faca.

-EA:...vai cum...aaaa....mmm....aaaaa....aaaaa....(da, inteligenta uluitoare ce esti, esti chiar PROASTA, sincer)

   Noroc ca a fost asa de ofensata incat pana cand am coborat noi a tacut in mod magistral. Ba chiar ne-a pedepsit si nu s-a mai uitat la noi tot drumul. Nenea de langa ea zambea incantat ca i-am oprit peroratia cretinoidei. Nu e prima data cand un strain imi agreseaza copilul in felul asta. In 99,99 la suta din cazuri sunt femei care au impresia ca ele sunt extraordinar de simpatice si de minunate, si ca orice fiinta vie nu traieste decat sa le auda pe ele vorbind. Vorbele lor, trasul de mana, gesturile de "afectiune" asupra unui om strain...li se par perfect in regula. Pentru ca ele nu vad UN OM...pentru ele un copil de 4 ani e un prostanac care TREBUIE sa le bage in seama. Pentru ca, nu e asa...ele sunt inteligente!

  In toti anii astia am auzit multe. Nu pot sa ma opresc si sa explic fiecarui om cu inteligenta sub medie ca acest copil a decis la 5 luni ca strainii nu ii plac. Nu pot sa descriu eforturile mele continue de a o face sa invete sa se adapteze la lume. Acum copilul e ok. CU CONDITIA sa o lasi in pace. Daca o lasi in pace, vine ea singura la tine atunci cand vrea ea. In general in cateva zeci de minute interactioneaza cu orice adult, insa nu daca incerci sa vorbesti despre ea ca si cand nu e acolo (da, nu e proasta, desi are 4 ani stie ca vorbesti despre ea...ca e acolo si te aude, idiotule!) sau daca incerci sa o pacalesti nu stiu cum (da, adultule ce esti, ea stie ca tu minti sau incerci sa faci altceva decat zici!).

  La copii reactioneaza altfel pentru ca stie ca aia sunt copii, cu ei vorbeste mai repede, despre tine, ADULTULE, stie ca esti OM MARE cum ar veni, deci se asteapta sa te porti ca un om mare si CIVILIZAT. Ca doar la alti adulti nu te duci in tren sa le zici netam nesam "vaaaaai dar ce carte misto aveti, vreau si eu sa o citesc acum cu dumneavoastra, aici langa, pe scaun, ma asez si citesc si io acilea din cartea dumneavoastra, si poate iau si un pix si fac si  integrama pe care o tineti in mana!"

  Ca sa nu mai zic ca n-am vazut nici un adult ducandu-se la alt adult pe strada si mangaindu-l pe cap sau ciupindu-l de obraji...doar asa, ca ii e simpatica moaca lui...

Lumina

  Am nevoie de lumina, asa ca am schimbat designul. Simplu si luminos! Am de fapt nevoie de acea lumina de la capatul tunelului, insa aia nu pare sa mai vina. O mai asteptam, ce dracu' sa facem...pana una alta am facut muuuuulte sarmale pentru o printesa-bortzi-doritoare-poftitoare de sarmale, asa ca simt ca am o utilitate pe lumea asta. :)

Omul meu

Omul meu e al meu demult. De atat de mult timp incat nici nu ne mai aducem aminte bine cum aratam noi doi pe vremea aia. Omul meu e al meu cu totul. E al meu asa de tare, incat nu mai stim clar care e unul si care e celalalt...ne completam propozitiile acum 14 ani, azi nici nu mai simtim nevoia sa o facem, ne uitam doar unul la altul si stim sigur care e replica care urmeaza. Radem amandoi.

Omul meu, si cand nu era al meu (pentru ca l-am dat afara pe usa din viata mea)...a venit sa ma salveze cand mama mea era pe pat de spital iar eu eram singura.

Omul meu mi-a dat ceai cu lingurita cand eu eram bolnava si nu nimeream decat sa plang de durere si de rau. Omul meu m-a incheiat la pantofi cand eu purtam copilul nostru si eram mare cat o balena care inghitise un elefant.

Omul meu mi-a scos bunica cazuta in casa, a spart usa, a pus alta usa, a mers la spital cu mine, m-a tinut in brate cand eu plangeam de deznadejde...apoi a plans si el cand a avut timp, trei zile mai tarziu.

Omul meu, aseara, a dus cealalta bunica ranita acasa la ea, a luat alta prietena de acolo si s-a oferit sa o duca el acasa cu masina, pentru ca stia ca ea sta undeva imposibil de ajuns noaptea pe jos...apoi a venit acasa zambind...

Omul meu crede ca el nu e niciodata suficient de bun, de harnic, de productiv, de destept, de frumos, de inalt...si intotdeauna se da peste cap ca sa fie mai bun. Sa invete mai multe. Sa faca mai multe, pentru noi doua, familia lui.

Omul meu rade si i se umezesc ochii cand ma vede fericita. Sau cand aude de cineva care e fericit. Sau cand se uita la Tom si Jerry. Sau cand fetita lui vine si il ia in brate sa il pupe. Sau cand o vede pe bunica mea prin casa.

Omul meu ma iubeste pe mine asa cum sunt. Desi il enervez uneori. Desi sunt rea alteori. Desi timpul ar fi putut sa il faca sa nu ma mai iubeasca. El ma iubeste mult. Atat de mult incat de multe ori nu poate sa spuna asta si se enerveaza pentru ca nu isi gaseste cuvintele.

Iar eu, care de cele mai multe ori am toate cuvintele la mine...vreau sa ii spun azi ca il iubesc la fel de mult ca acum 14 ani cand am fost noi doi la ziua lu' Bogdanel! Ba chiar mai mult as putea zice, pentru ca de la an la an, el e pentru mine din ce in ce mai inalt. Si e ....Omul meu.

Mi-am gasit un om...

Cum e sa intalnesti un om? Unul adevarat. Dupa ani si ani de zile in care n-ai simtit ca esti ascultat decat de cei de acasa, cum e sa intalnesti un om care sa fie ca tine?

Cum e sa iti faci curaj sa vorbesti cu ea? E o ea care e oarecum persoana publica...ce-o mai insemna si asta, dar oricum sigur este...vedeta...sute de oameni vorbesc cu EA zilnic. Cum e sa vorbeasca EA cu mine? Cum e sa imi dau seama ca as fi prea tampita daca nu mi-as face curaj sa vorbesc cu ea? Rara treaba...Pentru ca eu de obicei sunt tampita. De exemplu ani de zile m-am crezut prea proasta si pentru asta am lasat pe cate unul sa ma scuipe in ochi iar eu am zambit politicos...

Anul asta mi-a fost prea greu. Mult prea greu. Nu financiar, cum a fost in 2010...atunci a fost crima. Anul asta a fost cumplit psihic. Anul asta mi-am schimbat bunica de pampersi. Anul asta am trecut prin momente crunte. Anul asta m-a invatat ca atata vreme cat suntem sanatosi, banii nu conteaza.

Insa anul asta, e anul in care eu cred ca mi-am gasit un om...UN OM...o persoana care sa gandeasca si sa simta ca mine (cu aproximatie, ca deh, nu e matematica). Dragul si iubitul meu sotz este mult mai iubit anul asta, pentru ca el m-a tinut in viata pe toate planurile, insa oricat si-ar dori el, nu poate sa ma inteleaga complet pentru ca el, culmea, nu e FEMEIE.

Acum am gasit, m-am impiedicat... de o femeie. Cea mai femeie dintre toate: femeia care ma PLACE pe mine fix asa cum sunt. Femeia care e la fel ca mine, asa de tare, incat ma ingrozesc uneori. Eu nu prea am avut prietenii cu femei pentru ca sunt rele. Ele nu prea stiu sa fie sincere, asa ca rareori mi-am batut capul sa le inteleg. Iar cand mi-am gasit BARBAT, l-am luat pe ala care era pentru mine, pe ala care ma place si ma asculta si chiar ii pasa de mine, aia asa cum sunt eu, si cu bune si cu rele...

Ei bine, anul asta...mi-am gasit FEMEIE! Am gasit o femeie care stie sa fie prietena. Care stie sa ma intrebe chiar si cand ea MOARE de rau, "dar voi ce mai faceti?", care stie sa spuna tot ce are de spus in clipa in care ii trece prin cap, si care, cred eu sincer, ca ma place pe mine, cu bune si cu rele...Asta nu inseamna ca "relele" mele devin dezirabile, insa cine te iubeste real...tre sa te iubeasca cu toate si sa presupuna despre tine intotdeauna ca esti un om BUN si ca si tu la randul tau il iubesti la fel de tare.

Ea asa face. Si o face cu o gratie si o naturalete incredibile. Ea e omul care m-a luat in brate sa ma pupe cand eu m-am apropiat stangace de ea in Gara de Nord...eu care as fi vrut sa o iau pe sus si sa o invart ca la tiribombe de draga ce imi era...insa nu indrazneam. Ea o iubeste pe Mara. Mult si incredibil de real. Pana si pisica ei o iubeste pe Mara. Pana si sotul ei, care e mai sobru chiar si ca pisica ei, o iubeste pe Mara...

Draga si iubita mea Mara, asta este anul in care noi toti i-am cunoscut pe ei....toti! Peste multi ani cand o sa citesti tu toate astea, cred ca o sa fii foarte incantata, si mai cred ca Liviu o sa stea langa tine in fata acvariului si o sa iti explice cum face fiecare peste si de ce e verde fiecare planta...si cred ca tu o sa mori de placere, pentru ca o sa ai, in sfarsit, Discovery live...

Doroftei Pub

Dintr-o intamplare am ajuns azi la restaurantul lui Dorin Doroftei. Desi e in centru, desi imi propun sa merg acolo de cand s-a infiintat, desi...de abea azi am mers acolo cu Mara mea mult prea draguta si doritoare de carciumi.

Adevarul este ca omul asta, stim cu totii cine e el si ce a realizat el, a reusit sa faca ceva in acest oras, si anume un restaurant. Nu mai aveti, bre, alte restaurante(?), o sa ma intrebati...Well...pana azi stiam ca nu avem, azi m-am sucit. Asta pentru ca in capul meu, un restaurant e ceva unde te duci la cineva, sa aibe grija de tine...sa te rasfete un pic, ca de aia ai plecat de acasa de la tine unde puteai sa gatesti tu singur si sa iti rupi carca.

In Romania zilelor noastre nu prea exista locuri unde sa te duci si sa te simti "bine-primit" sau "ca acasa" sau "primit cu bratele deschise". Foarte rar. Mie pana acum nu mi s-a intamplat, sincer. Azi povestea a fost simpla, am ajuns acolo la ora 12 fix, am comandat. Mai eram noi si inca doua mese cu cate doi oameni la ele. Si am ....asteptat. Mult. Pe la 12 si jumatate intorc capul si il vad pe marele Doroftei sub nasul meu. Misto senzatie. Zambesc si ii dau buna ziua, din reflexul omului care stie o persoana publica si are impresia ca si ala te cunoaste. Bai nene...iar el...rade la mine laaaaaaaarg, face cu mana si ma saluta de parca ma stie de o viata. Misto senzatie, si nu pentru ca il cheama Doroftei, ci pentru ca il stiam patronul stabilimentului.

Mai stam si mai asteptam...in total pana la venirea unei portii de mancare a durat...55 de minute. Mult, enorm de mult in conditiile date. Vine mancarea, ne apucam de ea. In cateva minute ma pomenesc in carca mea cu...da, ati ghicit, domnul Doroftei, care a venit sa ma intrebe daca totul e in ordine, daca e bun si daca ne place. WOW...o premiera pentru acest oras. Misto senzatie.

Acu' io...intai zic repede un da entuziast, dupa care ma gandesc ca omul merita mai mult, adica merita adevarul (care stiu ca e supraestimat in ziua de azi, insa eu sunt o naiva) si ii zic "doar ca a durat 55 de minute sa ne aduca aceasta mancare, ea e buna, dar ne era foame". Omul a fost intai ingrijorat apoi jenat apoi ...a cautat o solutie sa se revanseze, mai ales ca eram cu copil care a asteptat mancare. Si-a cerut scuze de o suta de ori, s-a dus la ospatar si i-a zis, ala a dat vina PE DOROFTEI ca i-a bagat intr-o sedinta la 12 jumate. El saracu l-a crezut si a venit sa imi zica asta. Eu i-am spus razand ora la care am venit eu, ora la care a venit el, si cam cand ar fi trebuit sa primesc mancarea. A fost perfect deacord, mi-a multumit, si-a cerut scuze, m-a invitat la concertul lui Mihai Margineanu si peste un sfert de ora ne-a adus o mare, mare, mare placinta cu mere si de toate. Si cand zic mare...adica...MARE...cam cat sufletu' lui de om incercat de viata, asa...

Una peste alta, mancarea buna dar nu stralucita (insa cred ca am si ales eu aiurea) preturi chiar decente, interior super frumos renovat. Cine stie cum arata/mirosea restaurantul comunist de la Patria...stie ce zic. Mancarea, eu ma voi duce sa o mai testez, meniul are chestii interesante in el...si chiar daca mancarea n-o fi de sapte stele, ideea ca acesti oameni SE STRADUIESC, ca lor le PASA daca pleci de acolo fericit sau nu, ca isi dau TOT INTERESUL ca lucrurile sa fie bune, sa arate bine, si simplul fapt ca baia era IMPECABILA...toate astea ma vor face sa il felicit pe Dorin Doroftei pentru ca ales orasul natal in incercarea lui de a aduce un pic de civilizatie in toata mocirla numita Romania.

Oranduiala ortodoxa

Urasc biserica. Despre putine lucruri din lumea asta pot sa spun cu tarie ca le urasc cu toata fiinta mea. Un altul ar fi dovleceii.

Uram biserica si pe vremea cand credeam in Dumnezeu. Si credeam cu taria cu care numai un copil poate crede asta, atunci cand intreaga lui familie ii spune ca "asta" exista si e reala. Ma rog, chestia asta e irelevanta, pentru ca azi urasc biserica din niste motive cat se poate de banale.

Biserica si slujotorii sai vor bani. Propozitia asta nu ar trebui sa existe, deoarece contrazice tot ce inseamna Biblia si invatatura lui Hristos si tot restul...insa in realitatea tarii in care traim...Biserica cere bani. Si ii cere cu nesimtire. Cu nerusinare. Cu o obraznicie demna de cei care pazesc, nu-i asa, poarta raiului. As zice eu si a iadului, dupa ce a venit popa beat ranga sa imi boteze copilul, dar se pare ca vinul de la parastasul la care fusese el e un vin sfant domnule, nu e un "viciu" ordinar, si betia lui nu era o betie asa ca a oamenilor de rand, era un har dumnezeiesc.

Prestatiile preotilor se cumpara. Ca doar n-oti vrea sa fie gratis, ce naiba. Lasam deoparte ca bisericile nu platesc taxe la stat pentru nimic. Popa tre sa primeasca spaga. Ca vamesii. Si ce nu inteleg eu sunt aceia care injura vamesii sau alti functionari care cer spagi, insa merg la biserica si dau spaga pentru pomelnice. Pentru botezuri, nunti, inmormantari. Si o fac cu mare bucurie, pentru ca, nu-i asa, banii aia asigura un loc mai sus pe lista de la poarta raiului. Sau ii asigura ca pomelnicul lor va fi citit primul sau ceva...n-am inteles exact.

Ieri am mers la un parastas care s-a incheiat cu o masa la restaurant. Acolo era o maicuta de la o manastire din Nordul Moldovei. Nu am idee ce cauta acolo, insa am impresia ca ea era la job. Pentru ca impartea cate trei hartiute la doamne. Pe una erau datele manastirii, locatie si sef de trib. Inca doua erau goale, si baba (pardon maicutza fara dinti) iti zicea sa scrii tu acolo vii si mortii sa ii pomeneasca ei acolo la manastire. Se pare ca bisericile din Ploiesti nus prea bune. Probabil ca pomenirea aici ajunge mai greu la seful ala de sus, ca suntem mai la sud sau ceva. Cica acolo e jmenu'. Aia e duda maxima, sa fie la manastire din Moldova. E probabil un brand, ca na, de alea a auzit toata lumea, da' de Maica Precista din Ploiesti, nah...numa' noi p-acilea.

Una peste alta baba alerga cucoanele. Si cu cucoanele o alergau cu bani. Ca doar nu credeati ca primea ea asa pomelnice ploiestene de dragul nostru. Tipa era exact ca un reprezentant Avon, doar ca nu avea si catalog. Dar avea un catastif mare si la o adica te scria si in ala. Lua comenzi care urmau a fi onorate nu stu cate duminici la rand in cadrul slujbei manastiresti. N-am intrebat daca tariful era per-pomenire, sau asa la liber. Dar in mod sigur a strans ceva milioane.

Cand m-am apropiat de masa cu pricina ca sa vorbesc cu cineva, pac mi-a plasat si mie cele trei hartiute. I-am zis politicos, nu multumesc, la care a insistat mai tare, ca nu ca sa ma treaca "in caiet" si sa nu stu ce. I-am zis ca nu ma pasioneaza conceptul. Am scapat doar cand am zis "eu sunt budista, doamna"...moment in care s-a blocat. Nu cred ca stie ce e aia, dar precis o fi zis ca e ceva de rau ca a facut asa o fata uimita si n-a mai zis nimic. Am fost tentata sa ii zic ca io sunt satanista dar imi era teama ca tre sa sunam la salvare dupa aia.

Ma intreb oare la spovedanie tre sa prestezi si financiar? Cand iti pune patrafirul in cap, daca indesi ceva acolo la soseta popii...vine iertarea mai repede? Scapi cu pedeapsa mai mica? Ajunge mesajul mai repede la seful ala mare? Schimbul de bani contra sfinteniei l-a spalat pana si pe domnul Becali, ca uite, au adus aia moastele si la el acasa daca "s-a simtit si el cu ceva" pe la Athos pe-acolo...

Atat

Azi pe strada un baietel statea pe jos pe asfalt. Langa el un bunic mult prea batran si prea lipsit de noima. Baietelul, la vreo 3 ani...statea turceste pe jos cu cea mai trista privire pe care am vazut-o vreodata la un copil.
- Haide, nu mergem? Cat o sa stai aici? il intreaba bunicul
- Pana vine TATI! spune el apasat, cu ochii lipiti de asfalt
- Tati vine diseara tarziu...stai aici pana atunci?
- DA!
Lumea lui nu se intindea mai mult de varfurile pantofilor...nu putea el sa inteleaga de ce mami si tati nu sunt cu el, cum de a ramas pe mana astuia care nu pricepe nimic, ce cauta el acolo si de ce ar trebui sa fie vesel.
Am mai mers 50 de metri, m-am aplecat la Mara, am luat-o in brate, am pupat-o si i-am spus ca e cel mai bun copil din lume si ca eu si tati o iubim mai mult decat orice. Ea m-a strans in brate si mi-a zis "si eu va iubesc pe voi mami! MUUUUULT"
Atat. Atat iti trebuie pe lumea asta.

Maiestria tertzului

  Dispare tonul la telefonul fix Romtelecom. Din diverse motive foarte naspa, nu l-am anuntat imediat am amanat pana cand nu s-a mai putut. Vine un nene de la Deranjamente Romtelecom. Mustacios insa simpatic, omu' stia meserie, stia ce cauta si de ce, avea si ceva aparatura. Cautam semnalul prin toata casa, nu e. Se duce jos la cutia generala, sta pe acolo, cauta si nu gaseste. Ce nu gaseste? Pai cum ce? Abonatul IO. Nu mai e. Pai cum nu mai e mai nene, intreb io semi-tampita.

  Sta omu' scarpina mustata si zice "sa tragem alt cablu, ca nu mai e". Zic nene, acu o luna era si aveam, acu nu mai e si nu mai exista? Mai sta el oleaca si odata ce il vad asa... i se lumineaza mustata de o revelatie magica. Vorbeste catre sinea lui "tertzu... tre' sa sunam tertzu". Io, crezand ca nu pricep cuvantul corect: poftim? ce sa sunati? El, inveselit brusc : "tertzu doamna, a fost lucrare acu' vreo luna si au pus o cutie noua si au umblat si nu v-au mai legat la loc. Si daca n-ati zis..."

  Adicatelea sa vina javrele platite de Romtelecom si care au dat buleala, sa repare si anume sa gaseasca cablul meu si sa il conecteze la loc la cutie. Zis si facut. Azi la ora 8 mi-au rupt usa. A venit Tertzu'... care tertz nu era singurel, ca astia umbla in haita. Adica erau PATRU. Cand am deschis usa rupta de somn am crezut ca sunt cersetorii sau gunoierii care mai vin sa ceara bani pe la usi. Un tataie care el era "seful" ma informeaza ca sunt de la "telefoane" si ca au venit sa repare.

  Intra toti buluc in hol, fara sa ma intrebe. Patru nespalati cu niste salopete care nu mai vazusera apa de cand erau ele mici... m-au invaluit tandru cu un miros specific. Domle, oamenii profesionisti nevoie mare. Era tataie asta care batea spre 70 de ani, inca doi care pareau a fi de pe undeva de pe la Cocorastii Mislii luati direct de la activitatile agricol-distractive, si un tigan. Negru. Foarte negru. Cel mai negru tigan posibil. Ma uit pe masa din hol, doua portofele si cheile de la o masina zaceau aruncate la vedere. Zic hait ca nu e bine.

  Ma duc incet, imi iau catrafusele de valoare in timp ce ei cauta problema. O cauta cu, bineinteles, sculele din dotare. O foarfeca. Si o surubelnita. Atata aveau la ei. Patru oameni au venit cu o foarfeca. Desface tataie telefonul din bucatarie, pune ala cauta semnalu: "nu e, doamna". Zic hai sa mori tu ca esti inteligent. Asta puteam sa iti zic si io. Si chiar si nenea de ieri. Ma uit in jos pentru ca mor de somn. Ma trezesc brusc. Tataie Tertzul e incaltat cu niste papuci facuti din macrameu. Cu gaurele. Imi musc repede buza ca sa nu rad.

  Il lasa pe unu' din ei aici cu o bazaitoare legata de firul telefonic. Da, aveau si bazaitoare. Ceilalti trei, in frunte cu Papucel Macrameu dau navala pe usa foarte preocupati sa caute jos la scara firul care bazaie. Nu bazaie nici unul. Firul nu mai exista. Sau nu mai e capabil sa bazaie. Dupa ce se precipita pe scari de patru cinci ori fix degeaba... tertzul macramist ajunge la concluzia tragica ca tre' sa traga alt cablu, ca al meu nu mai e. Zic nene, nu te supara... da' UNDE e? Pai nu stim. Pai cum nu stiti? Cine a umblat acolo? El se uita la macramee si ridica din umeri. Io zic... mai am o intrebare daca nu va suparati. Pe UNDE il trageti? Ca prin gaura prin care intra in casa cablul tv si internet, nu mai e loc. E cum ar veni plina. Aveti bormasina sa dati alta gaura?

  Si de aici li s-a rupt filmul. Daaa, avem, facem, stati sa vedem. Auleu hai mai repede cu alea ma ca ne apuca noaptea aici. Vine tiganu' cu bormasina. Cred ca era luata de undeva de la un magazin d-ala de 38 de mii (3,8 lei noi) de pe vremuri. Avea si un burghiu cam de 5 centimetri. Si da, stiu cat inseamna cinci centimetri, desi sunt femeie. Si subtirel ca un ac de seringa, asa. Ma uit la aia, ma uit la peretele pe care il stiu sigur ca e din beton armat, si il intreb pe tigan: tu cu aia vrei sa dai gaura? Pe el il bufneste rasul. Era de fapt singurul care avea o jumate de creier in dotare. Razand zice "pai alt burghiu n-am". Zic pot sa iti ofer un clestisor de unghii, ca te asigur ca va fi mai eficient ca bormasina ta de papusi Barbie. Iti spun sigur ca in peretele asta nu o sa faci nici o julitura cu aia. Incep toti sa rada, mai putin Macrameu, care deja era nervos ca tre' sa si munceasca: "ia hai ma trage de cablurile alea sa facem loc pe langa".

  Si aici mi s-a rupt mie filmul. Si am inceput sa prestez cu decibeli la ala suit pe scaun care se apucase sa traga vartos de cablul de internet, tv si alarma care intrau toate printr-o gaura destul de mica oricum. "NU MAI TRAGEEEEEEEEEE CA IL RUPI" Ala da-i si trage. Io : "ALOOOO... vrei sa iti dau branci de acolo? Nu pricepi ca daca tragi si il indoi o sa il distrugi?" Macrameul tertziar il da jos de pe scaun, se suie el si incepe sa traga MAI TARE! La care eu tip la el cat pot de tare: "bai nene...NU MAI TRAGE ca sun la Romtelecom si anunt cum lucrati". Hopa, taci ca s-a mai linistit. Noroc cu tziganu' care s-a suit si a incercat sa faca loc cu o surubelnita pana a reusit. Am mai strigat si la ala de fiecare data cand atingea cablurile. Deja toti patru erau transpirati de atata efort.

  Trag ei repede cablul de pe scara si unu zice "pe asta il lasam asa aici". Adica atarnat asa pe scara pe langa canal-cablul existent. Zic pai nu vezi ca ai canal? Pune mana si baga cablu in el, ca de aia e pus acolo. Sau oi fi crezand ca ala e vreo stucatura de decor? Bai nene, baga cablul, il conecteaza si dupa aia se mira ca telefonul are altfel de ton. Ma mir si eu impreuna cu ei. Telefonul e redirectionat, si de unde sa stie ei, lucratorii in telefonie, ca are alt ton cand e redirectionat? Ha?

D-ale vietii

Draga Mara, asta era luna in care a fost cat p-aci sa iti pierzi strabunica. Ziceam eu ca o sa ma omoare mutatul da' ete ca mai sunt si altele mult mai grave. In cazul in care tu nu iti vei mai aminti acest episod cand vei fi mare, lucrurile au stat cam asa:

Ma-ta mare aia mare de tot s-a gandit sa se scoale intr-o noapte cu oarece dureri pe stanga, s-a dus la baie unde a colapsat cu succes pe podea. Cand s-a trezit s-a gandit sa se duca sa ne anunte, doar ca avea vreo 7 fracturi costale, drept pentru care taratul prin casa nu prea i-a reusit. Noroc ca ne-am gandit sa o cautam a doua zi de dimineata, am constatat ca era inchisa iremediabil in casa, am chemat ajutoare si am spart usa, am dus-o la spital si aia a fost.

Doua saptamani de vizite zilnice la Spitalul Judetean Ploiesti sectia Terapie Intensiva pot lecui pe oricine de orice ifose ar putea avea cum ca traieste intr-o tara "europeana" sau "civilizata" sau ca este in vreun fel de loc minunat din lumea asta larga. Lume care vine cu tot felul de probleme care mai de care mai grave si mai amenintatoare de viata, medici depasiti de criza de instrumente si medicamente si de lipsa acuta de personal. Cei mai puternici au plecat in alte tari, asa ca aici au ramas cam jumatate din ce avea spitalul acum 5 ani. Un medic de anestezie-terapie intensiva este SINGUR de garda pe o sectie cu circa 20 de pacienti in ingrijire. Toti sunt GRAV bolnavi, ca de aia sunt la ATI, adica nu joaca bambilici. Cate 2-3 stopuri respiratorii pe noapte sunt o obisnuinta, ca sa nu ii mai numaram pe cei care crapa direct. Ma intreb ce se intampla daca le vine la doi deodata dorinta de a nu mai respira...sau daca omu ala singur e in operatie si astialaltii se decid ca nu mai nimeresc sa traiasca...

Personalul mi s-a parut uluitor de dragut avand in vedere ce mediu de lucru au si cu ce trebuie sa se descurce. Am fost mandra ca exista macar o sectie din spitalul Judetean Ploiesti, in care lumea nu asteapta bani, isi fac treaba zambind si au si compasiune fata de pacienti. Evident am mai dat si bani cateodata, dar asta doar pentru dragul cu care se purtau fata de bunica mea de 87 de ani aflata intr-o situatie extrem de neplacuta. Din pacate restul spitalului nu e asa. In restul spitalului sunt cate 8 sau 10 in camera, iar personalul nu e deloc simpatic. Daca nu ai o pila care sa te tina la ATI doua saptamani...ghinion, ajungi pe saloanele sectiilor. Ai belit-o.

Una peste alta, azi suntem cu mama Nora acasa, unde speram sa mai fim niste ani buni de aici incolo. Tu, draga Mara, te invarti pe langa ea si vrei sa te joci cu ea si esti extrem de simpatica in incercarea ta inocenta de a o face sa se simta mai bine.

Foc, aoleu, foc!

Incep cu precizarea ca locuim intr-un cartier de fitze 2 din Ploiesti. Fitze 1 e in Centru, fitze 2 e mai hacana, unde oamenii si la ora asta cer muuulti bani pe un apartament cu 2 camere intr-un bloc comunist.

Pranz. Liniste. Mara se joaca la masa ei din fata geamului. La un moment dat ma striga "mami, se misca norul! Ma uit pe geam si am impresia ca e ceata. Ma mai uit odata si vad ca ceata e neagra. Stam la etajul 4. Ceata neagra? WTF?

Ma duc la geam sa vad daca vecinul de vizavi din casa aia mare face iar vreun gratar plin de pricepere. Nu e. Ma holbez ca proasta in negreala. Nu se vede nimic. Pun mana pe telefon si in timpul asta am trei intrebari care imi zornaie in cap: 1. sa chem pompierii? 2. sa iau copilu si sa fug cat mai am timp? 3. WTFFFFF???

Vantul isi schimba directia si ciuperca atomica se muta de pe geamul meu. Ma elucidez brusc. In curtea unei case (apropo, astea sunt case de fitza 2...) doi domni relaxati ard ceva. Ceva asa...ca la Hiroshima, ceva care nu e un cauciuc pentru ca e...patrat, si mult mai mare. E o ceva care genereaza o ciuperca atomica neagra si plina de perspective.

Pe straduta mea (dintre blocul meu si casele cu pricina) lumea (care culmea insa nu vede PESTE case, naspa e sa fii mic nene) incepe sa se inflameze progresiv si sa bata la toate portile disponibile. Din case ies posesorii, afumati pana la os si evident bulversati de situatie, care explica ca nu ei ard (sau ca spera ca nu ei ard).

Tot circul dureaza 15 minute, baietii harnici intorc obiectul pe toate partile pana cand, probabil, este patruns suficient. Ciuperca incepe sa se disipeze peste cartier si lumea incepe sa se calmeze, inclusiv eu, ramasa cu telefonul in mana si cu ochii beliti ca proasta.

Romania nu va fi niciodata o tara civilizata, din nici un punct de vedere si in nici un domeniu posibil. Insa va fi intotdeauna plina de grataragii priceputi, din toate punctele de vedere si in toate domeniile posibile.

Nu stiu cum sa exprim...dar...

Biserica unui sat din Ardeal a scos la licitatie scaunele din biserica. Una bucata baba a licitat pana la suma de 66 de milioane (lei vechi) pentru un loc de pus curu la slujba de duminica. Nora dansei presteaza munca la greu in Spania.
Celelalte babe din sat s-au declarat profund invidioase de norocul sus numitei babe cu scanunul nr 44 la biserica din Cintei (daca urechea nu ma inseala). Preotul s-a declarat extaziat, deoarece cand a avut initiativa cu pricina se gandea la cel mult 10 milioane (lei vechi) pentru toate scaunele din biserica. Nu de alta da' omu vrea sa repare acoperisu' stabilimentului...din cauza ca este oarecum gaurit.
Well...acu' are cu ce...iar baba cu nora in Spania...e fericita ca poate sta jos duminica.

2011

Ehhh...a trecut ceva vreme. 2010 ne-a ingenunchiat complet. Draga mea Mara, 2010 a fost anul in care mami si tati au descoperit ca rahatul cand se intampla...nu se mai opreste. Deloc. Vine...si vine...si vine...si noi radem de el si el...vine linistit in continuare.

Pentru 2011 nu am rezolutii. Fresh out of that....Asteptam sa vina lucruri bune. Vrem sa plecam din Romania. Apropo, daca te vei trezi traind in alta tara si in alta limba...o sa fie din cauza anului 2010. E anul in care mami si tati au decis ca nu au nervii sa se lupte cu sistemul romanesc. Nu exista atata alcool pe lumea asta.

In anul 2011 trebuie sa ne mutam. Iar. Ne pare rau ca trebuie sa te supunem la asa ceva insa asta e situatia. Sa speram ca de data asta o sa fie mai bine. Mami si tati s-au saturat de tzepe. Acum mai ramane ca mami si tati sa nu o ia razna in acest proces...mami deja e dusa cu capul de la primele doua mutari din viata ei. Acum va fi la a cincea mutare...deci nu mai garantam ca o sa mai iasa vie pe partea cealalta.

In anul 2011 vrem ca tu sa fii fericita. Insa pentru asta trebuie ca si noi sa fim fericiti. Din fericire inca ne mai aducem aminte cum sa radem. Mami si tati spera din tot sufletul sa reuseasca sa ajunga intregi la cap in 2012. Pentru ca in mod sigur, 2011 va fi un an asa de bun incat ne e teama nu cumva sa ne pierdem mintile de atata fericire...

Ieri si maine

Privesc o fotografie veche cu o fetita intr-o gradina. Varza de langa ea e aproape cat ea de mare. Fetita rade, e bronzata si se uita cu mirare la aparat. Ridic ochii. In fata mea, o fetita care seamana cu cea din poza, fuge pe poteca trasata de picioarele strabunicilor mei. Se intoarce si striga "mami, ce bucurata sunt de gradina asta mareeee". Ochii mi se umplu de lacrimi. E sentimentul dulce-amar, balanta intre "imbatranesc" si "ce fericire e sa imi vad copilul alergand in gradina de la 2 Mai".
Cand iti vezi copilul jucandu-se in locul copilariei tale, totul din jur dispare. Nu mai conteaza nimic, nu iti mai aduci aminte de ce te-ai enervat de dimineata, sau ce te-a ingrijorat ieri. E o fericire pura, care e menita sa te ridice undeva deasupra norilor.

In ce se masoara prietenia?

Am 30 de ani si nu am aflat inca in ce se masoara prietenia. Ce inseamna un prieten? Pai in principiu, e un fel de om, care de bine sau de rau ar trebui sa te iubeasca. Acu' intervine problema. Iubirea asta poate fi una reala sau una ca cum ai iubi un caine si il mangai pe cap de sus, dupa care te duci la treaba ta si mai vii sa il mangai cand iti aduci aminte si n-ai pe cine mangaia.

Pot spune cu precizie ca am putini prieteni. Foarte putini. Cu unii din ei nu m-am vazut de 6-7 ani, insa datorita tehnicii am mai vorbit. Si ne-am avut unii pe altii in suflet. Pentru ca i-am obtinut dupa 20 de ani, adica tarziu, lucrurile nu prea s-au schimbat de atunci, asa ca si acum avem puncte comune, ne cunoastem, ne tinem minte trecutul si...mergem mai departe.

Pentru un job trebuie sa dai interviu. Pentru o prietenie nu. Prietenia se intampla, de multe ori, din greseala. Din circumstante care ne-au adus impreuna la un moment dat. Poate si circumstantele au fost gresite, dar asta devine irelevant.

Pentru unii oameni, orice misca se cheama "prieten" sau "amic". Eu le zic cunostinte sau tipi/tipe. Cuvantul prieten il folosesc legat de vreo cateva persoane, si alea putinele persoane care au stiut sa ma iubeasca asa cum sunt. Insa am observat ca pentru multi, mai ales acum de cand cu balamucul messenger-tweeter-facebook-draci pe varza...prietenia incepe sa se asemene cu o manea. Ne folosim de ea la betie, cand nu mai canta alt lautar si avem chef inca sa dansam pe mese...atunci e buna si aia.

Adica suntem "prieteni" insa nu stim cam nimic unii despre ceilalti. Nu stim cine e celalalt si nici ca ne pasa. Viata e prea complicata, si daca tot am 150 de persoane in lista de mess...cui dracu' ii mai pasa de cine sunt ei. Toti imi sunt "prieteni" si la o adica daca n-am ce face intr-o sambata, gasesc io unu din aia 150 care sa ma bage in seama o juma de ora la o bere.
Asta inseamna ca nu voi fi singur?

Long live the Queen!

  Avem un prieten. Da, stiu e uluitor, si noi ne mai miram inca ca il avem. Are vreo 33 de ani, mintea cam de 3 ani, e relaxat si fara griji ca orice baiat simpatic. Acum cateva luni si-a gasit printr-o conjunctura bizara o prietena... sa zicem. Adica ea era sora nu stiu cui, care ea traia in UK, care tara continea o masina pe care el si-o dorea, careee... ea s-a amorezat de el grav asa ca i-a dat bani sa ia masina. Prea multe amanunte complicate.

  Una peste alta ne-am pomenit luni cu ei in vizita, deoarece domnisoara (romanca de-a noastra de la Valea Calugareasca mutata in UK acu' 9 ani) a venit in concediu pe meleagurile patriei, sa il vada pe amicul cu pricina. Acu' omu' ne zisese mai demult ca doamna "e doar frumoasa", dar nu am mai stat sa intru in amanunte despre de ce sta cu ea daca e proasta, ca nu am atatia ani la dispozitie pe lumea asta.

Well... au venit! Era ora 13. Ea era asa de frumoasa ca iti venea sa fugi. Rar o femeie mai urata la fata. Rar. Bluza cu sclipici mult nu reusea sa prea faca mare lucru, pentru ca geanta aurie o eclipsa. Daca aveai sange in instalatie ajungeai cu privirea la nivelul fetei si acolo incremeneai. Un fard verde te pocnea in freza... urmat de o bentita-banda-bandana-dracu sa o ia... tot verde, strategic amplasata la jumatea fruntii pe sistemul cataplasma cu varza. Unghiile evident roz aprins. Varsta: 31 de ani.

  Sa zicem ca daca nu ii vedeai capul, la corp era bine, adica nu te facea sa ii dai branci din pat cu un picior in coaste. Daca ar fi tacut era si mai bine. Dar nu tacea si aici a intervenit amuzamentul unei dupa-amieze. Pe sistem autist cred, te striga mereu pe nume. Adica daca o intrebai ceva nu zicea da sau nu... iti zicea si numele, ca asa o fi invatat la bunele maniere englezesti. De cate ori imi zicea pe nume imi venea sa ma ridic in picioare sa raspund ca la scoala.

  Din una in alta vorbeam despre vacante. A auzit ca am fost in Grecia, a zambit larg, a tras aer in piept si... a urmat o conversatie DIVINA:

Ea: megeti in Grecia? aaaaa...trebuie sa mergeti la Afina, am auzit ca e foarte frumos!

Eu:(scormonindu-mi creierul sa imi aduc aminte sutele de nume de insule sau localitati din Grecia) : unde?

Ea: la AFINA (cu accent pe I)

Eu: imi cer scuze, nu stiu ce e... unde este? e o insula?

Ea: Afina, e ca o capitala, cum e Bucurestiul la noi...

Eu: (dupa o secunda de procesare) adica vrei sa zici ATENA? Capitala Greciei?

Ea: (rosie la fata) da, Afina, Atina, nu stu cum ii zice (Nota...in engleza e Athens, dar grecii ii zic Athina, ea probabil la vreun grec a "prestat" si a auzit din zbor ceva)

Eu: (razand destul de rau): Atena mai, capitala Greciei, e un oras mare de tot... da' tu nu stii care e capitala Greciei? (n-am putut sa ma abtin desi am incercat, va jur)

  Trecem mai departe, ies din camera sa rad in alta camera, incerc sa imi pun fata la loc si sa nu ma mai gandesc ca sa nu rad iar, merg in sufragerie.

Ea (tinand in mana un cactus de jucarie): vaiii, cand am fost in Grecia era plin pe marginea drumului de plante din alea care inteapa... (flutura cactusul)... nu stiu cum le zice.

Eu si Marius (in cor) : CACTUS?

Ea: da... si mai erau unele asa, da' rotunde, da' tot intzepau...

Marius: (cu cea mai caraghioasa fata din lume si calm) TOT CACTUS, TOT CACTUS LE ZICE!!!

 Sa va mai povestesc cam cat am ras tot restul zilei? Neaaaa...Uimirea mea ramane: statul roman trimite agenti sub acoperire care sa distruga din interior marile puteri ale lumii? Si mai ales...cum dracu' bai nene sa zici ca aia e FRUMOASA?

Generatia "io n-am avut"

Noi suntem aia. Puisorii ceausisti care au avut ghinionul sa copilareasca in anii 80, cand nenea Nicu si-a bagat picioarele de tot in toata smecheria, asa ca nu se mai gasea nici praf prin galantare. Noi nu am avut. Punct. De la pantofi pe masura noastra, pana la jucarii sau lapte proaspat dimineata. De la oua pana la crema de ghete.

Asa ca acum, cand avem 30 de ani si am inceput sa ne impuiem cu ajutorul programului social "stai doi ani acasa si dupa aia mai vezi tu daca te mai primesc aia inapoi"...trebuie sa le dam copiilor. Sa le cumparam! Sa AIBE!!! De cele mai multe ori copiii nostri nu dau doi bani pe tampeniile pe care le luam, pentru ca noi, generatia "io n-am avut" luam jucarii "pentru ei" cand de fapt...hihi...sunt pentru noi. Si mai sunt cate unii care dupa ce ca sunt generatia "io n-am avut"...mai sunt si grabiti. Adica le iau mult prea devreme si prea nepotrivit varstei copilului.

Care copil statea si se uita mirat. Duminica in parc am vazut un tatic care ducea un copil intr-o masina din aia electrica. CU TELECOMANDA. Masina nu taticul. Copilul era evident prea mic sa inteleaga ce se petrece, statea legat inert in masina si se uita cu o privire complet tampa fix inainte. Cred ca era hranit cu fast food pentru ca nu avea nici un fel de dorinta de a se ridica de acolo si a se misca in general. Ta-su...un baietzas manelian in infatisare, era atat de (pardon ma scuzati) cretin, incat nu era in stare sa dea de telecomanda drept. Adica masina facea un soi de zig-zag marunt. Acu' daca ma gandesc cam asa mergea si el, asa ca se poate ca micii facuti loco sa fi fost asezonati in prealabil cu niste beri.

Masina mergea, copilul se batzaia ca un hopa-mitica...ta-su butona foarte fericit la telecomanda. Ce distractie. Iar masina respectiva fusese luata "pentru copil" domle, si era de mare mandrie in parc. Ca am mai vazut cativa foarte mandri cu copii in d-astea electrice, sa nu cumva sa alerge sau sa dea micutul din pedale, ca daca doamne fereste i se intoarce hamburgerul pe gat de atata osteneala.

I-am luat si noi Marei tot felul de chestii, si de fiecare data ma intreb...oare asta o iau pentru ea, sau pentru mine? Asa ca m-am invatat sa o intreb totusi pe ea daca isi doreste una sau alta. E bine sa ne aducem aminte mereu de copilarie, dar nu stiu daca e bine sa le bagam astora acu' pe gat toate tampeniile pe care ni le-am dorit noi in saracia comunista. Ca asta e fix ca mamele alea de pe vremuri care isi doareau fete, se nimerea baiat, asa ca il tineau in rochie si cu parul lung pana and i se vindeca saracu si locu' unde fusese...ma-ntelegeti.

Am revenit

Am luat o pauza fara sa vreau. Adica dupa ce am mers in ianuarie din nou la Venetia, mi s-a cam oprit creierul in loc de atata frumusete. Dupa aia mi s-a ingropat in zapada si iar a dat rateuri. Acu'...sa zicem ca am inviat dupa o iarna mai lunga ca niciodata.

Zilele dispar una dupa alta, nu stiu unde anume si nici macar nu mai am timp sa ma mir. Peste doua saptamani Mara va avea trei ani. Trei. Nu stiu unde sunt. Au zburat cu viteza luminii. Suntem mai destepti? Speram ca da. Adica daca am reusit sa nu mai zicem cuvinte din patru litere ca sa nu le repete copilu'...deja suntem niste eroi.

Am intrebat-o pe Mara ce fel de tort vrea de ziua ei. Cum ea nu stie ce sunt alea dulciuri si prajituri, s-a gandit un pic si a anuntat ferm ca ea vrea un tort de masline cu branza si aluat. Asa ca se pare ca vom sufla in tort la inceputul mesei nu la final. Dar adevarul e ca la noi in familie cam toate sunt asa...altfel.

Sfinti-te-as!

E Boboteaza...bine ati venit la sfintzire! Transmitem live de la cozile realizate in fata bisericilor si patriarhiilor. La ultima vizionare de moaste era o baba intrebata de reporter "ce faceti aici de atatea ore?" (aia statea acolo de dimineata sa pupe si ea o moasta, ceva, sa se dea cate unaaaaa sa ajunga la toti!). La care baba vadit isterica raspunde "asteptam ce dracu' sa facem!". Poftim?

Azi ma uitam la stiri. Boboteaza, mare shmenozeala, tre sa pui busuioc sub perna sa visezi cu cine o sa te...mariti. Astia toti la coada la luat sticle PET cu apa "sfintita" de barbosii care zvarle cu matura de busuioc. Omor. La gard, babele aliniate, sunt storcite de multimea care da navala. Una propteste curu' in spate si tipa "na du-te-n mizda ma-tii!" si da cu curu in spate. Ma scuzati da' asta am vazut la stirile de la ora 19.

Un mos, calare cred in carca unuia, ca parea cam inalt, baga sticla in geanta si urla satisfacut "ne-a adus acilea sa isi bata joc de noi". Pai cine te-a adus nene? Cine te-a obligat? Astia vin sa stea la coada, le place, dar cred ca osu lor de la partidu comunist le spune ca, cumva, cineva i-a obligat sa fie acolo.

Cea mai tare faza a fost aia de la Galati unde popa a aruncat crucea in Dunare sa sara flacaii dupa ea. Au sarit cativa dementi, unu a insfacat-o si s-a dus pe mal. Unde...surpriza, a fost alergat de lume, unu' l-a placat ca la rugby si i-a sparlit cruceaaaaa!!! In alt loc din Dunare au ajuns doi in apa la ea si s-au luat la pumni la fata locului, tragand de obiect, de mai aveu un pic sa se inece. Au sarit aia sa ii scoata, iar popa i-a impacat pe amandoi si a zis ca sunt la egalitate.

In rest, salvarea a scapat niste babe care au tinut ieri post negru, ca asa trebuie, altfel nu e sfintire nene, asa ca au ajuns la spital sa le bage aia niste sarmale intravenos.

Punctul culminant a fost popa care ne-a batut mai devreme in usa, la modul urlat cat il tineau bojocii, sunat cu o mana si busit cu pumnul cu cealalta. Copilul, care nu stie cum e cu sfintenia asta, s-a speriat ingrozitor, eu am tipat cu mainile in chiuveta "Hoooo ca nu iti deschid!". Mara a tras concluzia "era un nene care nu putea sa opreasca drujba din gura". Ei asa i-a sunat ce urla ala acolo. Ne-am umplut de sfintenie si anu' asta.

Toata lumea...reloaded...

Deci cam cum e sa scrii "nu cred ca toti fac la fel" si sa se gaseasca o frustrata care ca "anonim" sa imi explice inca odata ca...da, ati ghicit...TOATA LUMEA INSEALA...Hahahaaa...aoleu maiculita mea! Deci ca o femeie sa raspunda cu atata ura personala la niste opinii dintr-un blog oarecare, asta da frustrare nene.

Aia cu "draga mea" e cea mai tare. Condescendenta anonimei ma induioseaza pana la lacrimi. Iar Biblia adusa intr-un context legat de "cocoselul barbatului" ma face sa cred ca doamna e o persoana extrem de credincioasa. Haha. Urarile de Craciun sunt la fel de emotionante. Oare exista tampiti atat de mari pe lumea asta incat sa isi imagineze ca dupa ce ii zici unuia ca nu gandeste "profund", poti sa ii urezi ceva frumos pentru Craciun? Pe sistemul "ba dobitocule, La Multi Ani, du-te dracului!"

Ca sa fim bine intelesi, prezentul blog contine parerile mele absolut personale despre diverse. Poate ca, daca mai apuc sa traiesc pana cand Mara va fi mare, o sa pot sa ii arat ce gandeam eu la 30 de ani despre viata. Nu judec pe nimeni aici, tocmai de aia nu am dat numele celor care sunt subiecte (sau complemente, dupa caz) in scrierile mele. Cui nu ii place sa nu citeasca. Dar cine are o opinie, ar fi mai bine sa o dea cu curaj, ca un om adult: semnata. Numele meu este public tocmai pentru ca imi asum ceea ce gandesc.

Nu sunt o persoana prea sociabila, am foarte putini prieteni tocmai pentru ca sunt extrem de exigenta la alegerea oamenilor. Sigura pe mine nici atata nu sunt, pentru ca nu mi se pare ca am nici un motiv sa fiu. Sigura pe sotul meu...TREBUIE sa fiu, pentru ca daca eu ca om nu am incredere in tatal Marei, atunci nu vad cum as putea sa imi cresc copilul in mod armonios si decent.

Adica ce sa ii spun fiicei mele: "mamica, toti barbatii e prosti, toti inseala, tac-tu e un bagabond si aia e lumea...invata-te cu ideea". Nu voi face asta. Vreau sa am incredere in el si vreau sa am incredere in mine ca vom fi in stare sa fim in primul rand OAMENI unul cu celalalt, pentru ca impreuna sa putem fi cei mai buni parinti posibili pentru Mara.

Asa ca, o sa va rog pe toti cei ce se mai intampla sa cititi ce spun eu, sa raspundeti cu semnatura si mai ales, sa intelegeti, ca ceea ce cred EU nu va afecteaza pe voi cu absolut nimic. Asa cum nu ma afecteaza pe mine doamna anonima. Imi pare rau ca sunt femei pe lume care nu sunt fericite si care nu au incredere in cel cu care isi impart viata. Imi pare rau si ca exista barbati care cred ca toate femeile sunt curve. Nu cred ca exista Mos Craciun, si nici ca toti oamenii sunt buni si nobili. Ba chiar din contra.

Adevarul e sigur undeva la mijloc. Iar sexul, pe lumea asta, nu face doi bani daca nu ai un om adevarat cu care sa imparti viata. Pentru ca lumea, viata, si 99 la suta din lucruri se desfasoara in afara dormitorului. Si de la NOI, acest NOI pe care singuri l-am creat, am asteptari mari, am exigente uriase, si am indrazneala sa cred ca unii oameni nu sunt "toata lumea".

Inteligenta americana rules!

Am ras asa de tare aseara uitandu-ma la o emisiune cu americani, incat nu am mai putut sa adorm dupa aia multa vreme gandindu-ma cam cat de inteligenti sunt fratii nostri de peste garla a' mare. Asadar, ma uitam la Oprah. Ea saraca de 25 de ani incearca sa ii destepte pe cretinoizi, dar se pare ca asta e un tel imposibil de atins. Acu' erau aliniate pe canapea 5 muieri, toate peste 50 de ani (unele rau peste 50) care aveau un discurs gen "auliu muicaaaa, sariiiti lumeeee ce ne-a facut asta nouaaaa". Erau descrise ca "femei de afaceri de succes" "persoane cu facultate" (producatorii credeau ca asta le-ar face mai destepte insa povestea a dovedit ca nu), care vai de mine ce patisera de la un baiat cu nume frantzuzesc.

Pai patisera ca ala era cam jumate varsta lor, toate se combinasera cu el...in acelasi timp, dupa care aflasera cu mare stupoare ca sexul fara prezervativ produce infectarea cu HIV. Ahahahaaaa...mi-am sters lacrimile de ras si am incercat sa urmaresc firul dramei. Ala baiat potent, cica avea fo 9 babe de odata, ca l-au prins astea dupa aia, da dracu' stie de fapt cate erau. Pe toate le "iubea" regulamentar, in mod organizat (banuiesc ca avea un organizer d-ala ca altfel nu imi explic), la toate le zicea "scumpo" ca dracu' mai stia el cum le cheama, si la toate le-a dat niste HIV si ca bonus herpes si alte alea.

Acu babele toate fusesera maritate, erau proaspat divortate asa ca niste maciuca proaspata le-a bucurat. Problema e ca toate erau UIMITE de faptul ca ala avea HIV si il impartea stiind ca il are, si nici una din ele nu intelegea cum de i s-a putut intampa ei asa ceva. Povesteau inlacrimate cum le zicea doctoru' ca au HIV iar ele aveau ca replica "vai dar nu se poate...CUM?" In locul doctorului le-as fi intrebat daca au lipsit de pe planeta in ultimii 30 de ani, poate au fost undeva plecate, pe planeta Idiot.

Toate stateau linistite ca gravide nu mai puteau ramane, asa ca na, doar nu era sa le dea prin cap, dupa ce le explica americanii si la MacDonald's ca nuuuu e bineeeee faraaaaaa fes, ca ar putea sa pateasca ceva. Nici una din ele nu fusese oarecum uimita ca un nene super bengos de 30 de ani le "iubea" in mod sincer, li se paruse chiar normal si nu avusesera nici un dubiu ca asta era datorita calitatilor lor inimaginabile.

Adica ajungi la 55-60 de ani, n-ai vazut decat un barbat in toata viata ta, si cand vine un baiat cu patratele pe abdomen si iti zice ca "haoleu ce te iubesc io pa tine", nu ai nici o tresarire cum ca s-ar putea sa fie ceva in neregula cu scenariul asta? Acu' ele saracele, au facut un comitet cum ar veni, au bagat osu' la treaba si au reusit sa il bage pe nenorocit in puscarie. I-au dat aia 50 de ani de parnaie pentru...atentie..."atac asupra persoanei cu o arma mortala"!!!