Dor

  De curand s-au facut 9 luni de cand el e pe drumuri si eu aici. Si ieri m-a lovit dorul. Dorul ala care mie nu-mi place. Senzatia aia coplesitoare ca n-ai aer, ca ceva ti s-a asezat pe piept si ca daca nu-l strangi in brate in urmatoarele cinci secunde o sa mori. Doar ca nu mori. Continui sa traiesti. Noua luni mi-a luat. Ca m-am abtinut pana acum ca sa nu contaminez copilul. Ea acum e adaptata. Asa ca m-am putut relaxa. Si cand m-am relaxat m-a lovit. 

  Urasc senzatia de dor. O urasc. Cand eram mica imi era dor de mama. Un dor sfasietor. Cred ca de aia urasc fumatul, pentru ca statea in bucatarie cu usa inchisa si eu n-aveam voie acolo. Si mi-era dor de ea pentru ca oricum n-o vedeam destul. Si ma asezam pe cimentul rece langa usa de la bucatarie (pe sub care oricum iesea tot fumul de tigare) si stateam acolo cu capul lipit de usa si o asteptam. 3 sau 4 luni pe an eram trimisa la 2 Mai iar ea muncea la Ploiesti. Venea cu trenul de sambata (12 ore facea trenul atunci, ca si acum dealtfel, intre Ploiesti si Mangalia) ca sa ma vada si sa se intoarca cu cel de duminica. Problema e ca eu nu-mi aduc aminte. Era atat de putin incat eu nu tin minte cum venea ea asa. Si-mi era dor de ea. Si la 14 ani eu dormeam la 2 Mai cu camasa ei de noapte in brate ca sa-i simt mirosul.

  Apoi am crescut si pentru ca petreceam verile la mare acolo au inceput primele iubiri. Ambele din alt oras. Un an am iubit un bucurestean, alt an am iubit un constantean. Si m-am ars de dor. Apoi l-am cunoscut pe Marius si dupa doi ani ne-am despartit. 3 ani am fost departe si-mi era dor de el zilnic. N-as fi recunoscut pentru nimic in lume asta. Mi-a mai fost dor si de altii, dar putin si scurt, ca o parere trecatoare. 

  Acum mi-e dor si de Nora. Dupa relaxarea initiala, aproape un an mai tarziu de cand a plecat la Mosia Bunicilor, a inceput sa-mi fie dor de ea. Am si inceput sa o visez frumos, asa cum era ea inainte, vie. Pana acum aveam doar cosmaruri. Acum mi-e dor de ea. Mi-a fost dor si de Mara cand n-a fost langa mine insa aia nu s-a intamplat pentru multa vreme si n-a apucat dorul sa devina sfasietor. Mereu ma intreb cum mai traiesc mamele care isi pierd copiii. Copiii cu care-au trait niste ani. 

  Acum mi-e dor de el. Dor din ala coplesitor. O fi de la vreme, de la luna, de la ploaie. Sau o fi ca-l iubesc mult si-l simt, e in creierul meu. Stiu ca n-am voie sa-mi fie dor, ca vine inapoi. Mereu ma gandesc ca n-a patit nimic, e ok, totul e bine. Si mai respir odata ca sa-mi prind dragostea din urma. Sa nu cumva sa-mi fuga cand gafai de dor. Of ce-l mai iubesc. Si ce ma mai enerveaza uneori! Si eu pe el! Si of ce bine e sa ai un om langa tine. Unul bun, al tau, unul pe care-l cunosti atat de bine ca pe tine. Strangeti-va oamenii in brate, lume! Aveti grija de ei si pupati-i pana se bulbuca! 

  

Plasticul e frumos

  Cineva a decis mai demult ca bagatul de plastic in femei e ceva dezirabil. De marea spaima a imbatranirii gravitationale unele femei aleg plasticul. N-am sa inteleg niciodata refuzul de a imbatrani. E ca si cand ai incerca sa refuzi sa respiri. Sigur, e dezirabil sa imbatranesti "frumos" adica sa nu arati de 90 de ani la 40. Pentru mine una ar fi si mai dezirabil sa fiu sanatoasa. Si la 40 si la 90. 

  Sa-mi var niste plastic prin anumite parti ale corpului, sa le tai, ajustez, umplu cu grasime, ser fiziologic sau alte substante.... nu prea. Ma uit cateodata la Bianca Dragusanu, vedeta Romaniei. Pentru ca stirile o contin din plin zilele astea am avut oroarea sa o vad filmata din prim-plan. Oaiiii! Oare cum a zis ala care a dus-o la operatia estetica? Ca n-a zis ea, asta mi-e clar, fetita e experimentul unei minti bolnave, nu stiu exact cine dar a fost un barbat care si-a zis "oare pot sa fac din fatuca asta o femeie de plastic?". Si a reusit. Cum o fi facut el comanda la doctorul ala?

  "Dom' doctor, vezi mata buzele astea? Domnle, m-am gandit io asa, poti sa le muti pe frunte? Mai sus acilea, sa se vada mai bine! Aaaasa, acolo, intre nas si ochi. Auzi, da' vezi matale tzatzele astea? Nene, as vrea sa-i faci unele mari. Nuuu, nu mari pentru corpul ei mic, mari pentru un camion! Daca ar fi un camion, sa fie unu' cu tzatze mari!" 

  Pana la un punct pot sa pricep o femeie care n-are deloc si se duce sa-si puna niste implanturi care sa o duca de la stadiul de ciupituri de tzantzar la stadiul de cupa A sau cel mult B. Pentru ca daca ea nu are de la natura inseamna ca e mica cu totul si ca ceva foarte mare pe corpul ei foarte mic o sa arate... gresit. Nu pot sa pricep faza cu buzele facute sa arate ca un cur de maimutza inflamat. Daca sanii ii tinem oarecum acoperiti si doar se poate banui plasticul din ei... cu buzele n-ai nici o sansa. Se vede. Iar eu pana acum chiar n-am vazut buze hialuronate frumoase. Sau dragute. Sau care sa arate oarecum natural nu absolut ciudat. 

  Chestia cu ridurile... mna. Imbatranim. Pe unii ii deranjeaza mai mult, pe altii mai putin. Unii accepta natura asa cum e ea, altii nu. Cand li se umbla la riduri nu prea se vede, decat daca ala care umbla e prost rau si nu nimereste. Iar toxina aia botulinica se duce in timp, deci ai sanse sa nu ramai cu o moaca uimita pe vecie. Sa treci prin viata ca si cand nu pricepi nimic si esti mereu cu sprancenele sculate. 

  Poate cea mai funny chestie pe care am trait-o cu bunica-mea a fost dupa ce am adus-o sa stea cu noi prima data, la iesirea din spital. Avea 7 coaste rupte, o gaura in plaman, mergea prin casa usurel si odata o aud in hol tipand cat o tinea glasul: "AAAAAAAAAAAAAAAAAOOOOOOOLEEEEEEEEEEUUUUU!"

Dupa ce am albit si am sarit de jos de a uitat sangele sa sara odata cu mine si sa imi ajuga in creier...cand am ajuns in hol eram perfect pregatita sa o gasest lata pe podea. Cand colo, ea, in fata oglinzii: "ceeee urata sunt! HIDOASA! ce riduri am!!!" Eu ma tineam de tocul usii si ma uitam tampita la ea... zic la 87 de ani ai bagat de seama ca ai riduri? Ma rog, asta am intrebat-o dupa ce am tipat la ea si i-am zis ca daca mai face asa vreodata din cauza de riduri s-ar putea sa ia bataie :))))

  Ea zicea ca e "oribila" si cand avea 60 de ani, si probabil ca si la 40. Pentru ca unele doamne nu pot trece peste momentul in care frumusetea aia initiala, cea de la 20 de ani... se duce. Si pe vremuri nu prea aveai ce-i face. Bunica-mea intamplator e chiar o batranica frumoasa. Adica e frumoasa pentru o batranica nu pentru o fata de 20 de ani. De ce sa comparam mere cu pere? 

   Mereu am avut grija sa nu se simta "urata" tocmai pentru ca de cand o stiu se vaita ca e "oribila". Cand aveam vreo 7 ani cred, i-am smuls prima data cu penseta fire din barba care incepea sa ii creasca. A fost foarte incantata asa ca obiceiul asta dureaza pana in ziua de azi. La inceput ma punea sa ii smulg firele albe din sprancene pana intr-o zi cand am inceput sa radem amandoua (tot in copilaria mea era asta) cum ca daca mai smulgem mult nu mai ramanem cu nimic. Parul alb devenise majoritar :)))) Atunci a ras ca "putem sa le smulgem p-alea negre de acu' ca sa ramana uniform macar!". 

  M-a chemat odata la televizor la ea in camera sa ma intrebe "auzi, ce si-a facut, draga asta la tzatzele alea? sunt ale ei sau sunt d-alea?" Era una la care se vedea plasticul prin piele cumva, genul ala de silicon care pleaca de langa corp la 90 de grade de ai impresia ca acu-acu o sa ii zboare in sus tzatzele si n-o sa le mai poata prinde ca pe baloanele cu heliu! Am ras sa lesin, zic da, sunt "d-alea". A zis ca se gandea ea ca parca "arata aiurea". Chestia e ca eu cred ca daca ea era azi la un 40 de ani ar fi strans toti banii sa isi puna tzatze, buze, sa isi dea gusa si ridurile jos :))))) Dar cred ca nu s-ar fi indurat de bani ca-s multi si ea e zgarcita :))))

  Eu zic sa fim mandre si fericite cu ce avem in momentul respectiv al locului din viata. La 20 de ani sa ne fluturam cu mandrie tzatzele tari si coapsele frumoase, la 30 sa fluturam ce a mai ramas, la fel si la 40. La 50 sa nu zicem ca suntem "batrane" sau "urate" pentru ca s-ar putea ca viata sa isi rada de noi si sa mai traim alti 40 de ani! 

Ea cea alba

  Luni. Mosia Bunicilor i-a facut tort si petrecere asa cum face pentru fiecare dintre rezidenti.

  Cam atat. 

Mosia Bunicilor, 6 luni mai tarziu (4)

   Mosia Bunicilor. Pe 7 noiembrie vor fi 6 luni de cand bunica mea a fost dusa sa locuiasca la complexul pentru rezidenta asistata a varstnicilor numit Mosia Bunicilor din satul Nuci, judetul Calarasi. Am mai povestit cum si in ce situatie am ajuns cu ea acolo. Cand am dus-o acolo nu credeam ca o sa mai apuce alte sase luni de viata. Cu mana pe inima, dupa ce in aprilie a facut si un atac cerebral minor peste toate celelalte facute pana atunci...la cei 89 de ani...nu credeam ca o sa mai alegem ceva de ea. 

  De abea mai mergea. Nu mai avea putere sa se ridice singura de jos. Exclus sa mai poata iesi afara de aici din blocul cu trepte. Se tara prin casa, plangea si imi spunea ca vrea sa moara. Ca aia nu e viata. Cum sa pateasca asa ceva, gata, s-a terminat, ea vrea sa moara. Cand i-am spus ca o ducem la recuperare stiu sigur ca in sinea ei a crezut ca o ducem undeva ca sa moara. Intr-un spital isi imagina ea. Nu avea putere sa zica nu dar nici nu mai vroia sa ne fie "povara". 

  Nici ea nu isi imagina ca 6 luni mai tarziu va da cu grebla pe pajistea ei personala din fata camerei de hotel de 4 stele pe care o are la Mosia Bunicilor. Nu isi imagina ca va merge pe bicicleta stationara, ca va face gimnastica si ca se va plimba in fiecare zi multe minute prin curtea frumoasa de acolo, insotita fie de asistenta fie de prietenele pe care si le-a facut la Mosie. Nu isi imagina ca prietenii si familia vor merge in vizita de la Ploiesti si Bucuresti, in nici un caz nu isi imagina ca va fi mult mai sanatoasa ca inainte, ca i se va regla si pulsul si tensiunea, ca va manca bine si va lua in greutate desi in ultimii 2 ani slabise in continuu. 

la 5 luni de cand a mers acolo a cerut si ea o grebla!

  Nu mi-am imaginat. Nu stiam ca exista oameni ca Mariana Melinger, patroana "stabilimentului". Adica nu in Romania. E drept, doamna nu a trait in Romania ci in alta tara, s-a intors aici pentru mama ei care a facut Altzheimer. Mama ei este si ea rezidenta la Mosie. Mosia a fost construita pentru ea si cei asemenea ei. Pentru parintii si bunicii care ajung in toamna vietii si nu mai pot avea grija de ei. Pentru ca sunt bolnavi sau slabi, pentru ca n-au pe nimeni alaturi sau pur si simplu pentru ca cei pe care ii au nu mai pot sa se joace de-a "azilul de batrani" pana la final. Eu n-am mai putut. Nu mai puteam sa o vad cum dispare sub ochii mei si sa ma vad pe mine cum nu am forta fizica sa o ridic si sa o pun in pat. Nu mai puteam. 

  Mi-a fost ciuda ca n-am mai putut. Am fost trista si speriata ca trebuie sa o las pe mana altora, a unor necunoscuti. Insa intre asta si "o femeie la domiciliu" cum propunea cineva...trebuie sa fii extrem de naiv ca sa crezi ca in Romania poti gasi o femeie care sa iti ingrijeasca bunica asa cum o faci tu sau cum ar face-o niste oameni specializati cum sunt cei de la Mosie. Sub indrumarea unei familii care a facut din locul ala o adevarata familie. Personalul, rezidentii, patronii si copiii patronilor, oamenii din management....toti lucreaza ca si cand ar fi la ei acasa si si-ar ingriji bunicii.

de ziua domnului coleg rezident impreuna cu ingrijitoarele, asa sunt sarbatoriti cu totii!

  De aia ei au fost mai eficienti decat mine care eram de una singura si fara posibilitatea fizica de a face tot ce trebuia pentru bunica mea. Acolo sta la parter, iese direct pe iarba. Faptul ca a stat toata vara afara la aer a facut diferenta intre viata si moarte. In prima noapte acolo a dormit bustean cum nu mai dormise de ani de zile. Acum doua zile m-a sunat si dupa ce am schimbat impresii si evenimente a zis "bine, hai ca te las, ma duc sa stau la soare!". Imi povesteste amuzata cum fac ei lucru manual, activitati diverse pentru care Mariana isi bate capul de ceasul mortii...si care ii ajuta cu pastrarea coordonarii si acuitatea vizuala. 

cu prietena ei, doamna Petcu

  Cam asa e bunica mea. Ne e dor de ea, mergem sa o vizitam de cate ori putem, suntem cam departe (cam 100 de km de Ploiesti) insa asta e un sacrificiu minor in schimbul bunastarii ei pe care aici, acasa, n-ar mai fi avut-o niciodata. Pentru ca eu n-am mai putut. Si pentru asta ii voi multumi Marianei Melinger pentru tot restul vietii mele: pentru ca m-a ajutat sa imi salvez bunica si sa fac ca oricat timp ar mai avea ea de trait pe aici sa fie unul bun si bland, plin de demnitate si de ideea ca "uite, mama, pot merge singura pe afara!"....

  Multumesc, Miri!

Pro Natura, cum am devenit client fidel

  Acest post nu este unul platit ci o recomandare personala pentru cine doreste sa afle despre suplimentele Pro Natura si ce au facut ele pentru mine. 

 Am ajuns la suplimentele Pro Natura acum vreo 4 ani, la recomandarea unuia din putinii medici romani in care eu am incredere absoluta. Doamna Irina Jipa, medic Anestezie si Terapie Intensiva (in cadrul Spitalului Judetean Ploiesti) pe care o cunosc de cand m-am nascut deoarece mama ei si bunica mea sunt prietene de peste 50 de ani. Irina e un medic care pe langa ca salveaza oameni zilnic, o face cu deschidere catre medicina alternativa. Si are rezultate. S-a auto-scolit in domenii ca homeopatia si fitoterapia. 

  Discutand cu ea despre remedii alternative la minunatele pastile chimice din farmacii, mi-a spus ca ea a fost colega de facultate cu "un baiat, Ionut Morar", care a reusit in mod miraculos sa produca o linie de suplimente naturale din plante si alte chestii, aici, in Romania. Si ca ea le-a incercat si ca sunt bune. 

  Nici nu mai stiu ce am cumparat prima data de pe site-ul lor. Niste chestii pentru mama parca. Acum doi ani si ceva cand bunica-mea a inceput sa aibe probleme, am cautat solutii. Cum ar fi un remediu pentru un nerv sciatic defect din cauza batranetii care ii da niste dureri foarte nasoale. Pe care nu le poti trata cu ibuprofene din cauza ca alea ii cresc tenisunea si ii afecteaza ritmul cardiac si asa instabil. Cu paracetamoale nici atat pentru ca n-au nici un fel de efect la durerea de nerv sciatic. Asa ca am zis sa incerc cu produse d-astea din plante, ca mai rau n-au ce sa ii faca. I-am luat spray Flexodyn (extract de albine, arnica, mentol si altele) si picaturi Antalgin (scoarta de salcie, gheara matzei, etc) de la Pro Natura. Si am fost extrem de uimita cand mi-a spus ca functioneaza, ca n-o mai doare. Are pietre la bila, i-am luat si pentru aia niste anghinare, n-a mai deranjat-o. Avea infectie cronica urinara. Rezistenta la toate antibioticele mai putin la unul foarte scump si foarte toxic si nici cu ala nu ii trecea definitiv. I-am luat extract de merisor si ceai si i le-am bagat pe gat. In septembrie s-au implinit 2 ani de cand n-a mai avut nici o infectie urinara. Avea cam 5 pe an inainte. 

  Saptamana trecuta cand mi-a cazut de la inaltime, pe laba piciorului, o placa de lemn extrem de grea fugeam catre baie sa ma bag in apa rece si ma concentram sa nu urlu in fata copilului de 6 ani care alerga dupa mine prin casa crezand ca ne jucam leapsa. In trecere am luat tubuletul de Flexodyn ramas de la bunica-mea, gandindu-ma ca altceva n-am in casa. Pana am ajuns in sufragerie, o pata neagra se imprastia pe langa rana provocata de muchia lemnului, si spre degete se umflase pielea instantaneu. Am dat cu spray-ul si am masat vartos desi ma lua cu lesin la propriu de durere...in cateva minute cand am avut curaj sa ma uit am constatat cu uimire ca vanataia neagra disparuse iar limfa acumulata sub piele se imprastiase. Am dat si in zilele urmatoare iar piciorul nu s-a umflat cam deloc desi e o trauma maricica acolo. 

  Cu ceva ani in urma am luat Aloe si Ananas pentru mine si mi-am reglat ceva probleme digestive, am aflat ca planta aloe vindeca ulcerul si ca daca inghiti extras de ananas cu constiinciozitate o sa slabesti cateva kilograme linistit. De curand mi-am luat extras de Neem si mi s-au mai reparat bubele de pe mine iar azi am mai comandat cinci tuburi de gel de aloe pentru ca am constatat ca are efecte miraculoase asupra pitiriazisului de pe mine. Dupa prima comanda devii client fidel si ai 25 la suta reducere din pretul de pe site daca comanzi de mai mult de 100 de lei. Si transport gratuit! 

  Bineinteles ca suplimente din plante se gasesc din zeci de surse. Cele de la Pro Natura sunt insa un pic mai ieftine ca cele de import. Iar gama este una foarte variata, gasiti pe site la ei  informatii despre ele pe categorii. Asa ca eu una va doresc sanatate si la cat mai putine pastile din farmacii. 

Batranii si "tratamentele"

  Am mai vorbit despre asta de multe ori. Cum pleaca orice batran al Romaniei de la (aproape) orice medic cu o reteta mare. Cum inghit plase de medicamente, uneori mai multe care au aceeasi substanta, cum le este rau tocmai din cauza medicamentelor. 

  Acum am avut confirmarea. Dupa accidentul vascular ischemic minor pe care l-a avut bunica-mea a stat in spital fix 6 nopti. Cand am dus-o era ok. Semnele accidentului de abea se mai distingeau. Mergea bine pe picioarele ei, fara ajutor. Avea o moaca respectabila, adica de om pe care nu l-a calcat tractorul. Dupa fix 6 zile in spital la sectia de Neurologie, unde i s-au administrat nu stiu cate pastile si nici de care pentru ca in spital aceste informatii sunt mai classified decat planurile lu' CIA...mi-au adus acasa o epava. 

  Da, stiu ca dupa adrenalina initiala, dupa spaima atacului, dupa momentul in care sistemul n-a mai primit adrenalina in exces...stiu ca urmeaza ceea ce se chema decompensarea naturala a evenimentului. Adica acum ai atacul facut dar te simti bine. Maine insa o sa te simti mai prost, mai slabit, mai rau...e normal. Insa femeia pe care au adus-o de la spital era...varza. Cu carne. Un soi de varza a la Cluj...De abea mergea in baston, nu putea sa stea singura in picioare, nu se putea ridica de pe pat singura, nu se putea ridica cat sa se suie in pat mai sus sau mai jos. 

  De la spital ni s-a dat o reteta iar doctorita mi-a zis ca "e pe viata". Pentru ca nu aveam cuponul de pensie ne-a dat doar pentru 5 zile. Am ajuns acasa cu ele si m-am apucat sa le caut prospectele online pentru ca nu aveam cutii la ele. Am gasit prospectele...mai putin unul pe care n-am apucat sa-l caut ca am fost strigata brusc si apoi am uitat. Urma sa regret asta. 

  Sa o luam pe rand. Pe Nora in seara internarii si dupa aia au gasit-o cu tensiune mare. S-au uitat in buletin, au vazut 89 si au inceput sa ii administreze doze uriase de pastile anti-tensiune. De unde stiu ca-s uriase? Pai scrie in prospect! Asta in conditiile in care ea nu are de obicei tensiune mare. Da' nah...cam cum ar putea fi tensiunea cand te anunta cineva ca tocmai ce ai facut un atac cerebral? Ca ea e o femeie foarte zen asa de soiul ei da' totusi....

  Cat a stat acolo tensiunea a fost mare. Din nou...cine in conditiile de spital din Romania n-ar avea tensiunea mare cand te pune careva in pampers la pat si nu vine sa te schimbe? Cum a venit acasa tensiunea a coborat insa dozele de pastile cat pentru un cal mai maricel...au ramas. Asa ca dupa vreo 4 zile acasa...s-a sculat intr-o dimineata jumate moarta. Avea o tensiune de o cautam cu penseta si ciuleam urechea in stetoscop de simteam ca mi se lungeste ca lu' Buggs Buny. M-am enervat.

  M-am dus la prospecte si le-am luat pe rand. Ma gandeam ca sunt prea multe si prea toxice pentru un om care pana atunci inghitise un singur medicament (pentru crescut pulsul) o singura data pe zi. Si acu' avea pastile de am facut un tabel sa stim cum i le dam sa nu omoram femeia din greseala. Asadar, avea cam asa:

  

  1.Prestarium (anti-tensiune mai precis inhibitor de angio-tensina): DOUA pe zi. Pe el scrie clar ca mai ales la batrani (ei au reactii paradoxale, la doze mai mici reactioneaza mai puternic) se incepe cu cate putin pe zi si se creste dupa o luna. Neaaa, noi ii dadeam doua pe zi. Lista de efecte secundare? Pai era cam cat Constitutia. Am decis sa ii dau cum ii dadeam inainte, doar la nevoie. Cu monitorizare de 3 ori pe zi e imposibil fizic sa ii creasca tensiunea atat de mult atat de repede incat sa pateasca ceva. Vorbim aici de un om care toata viata pana la 87 de ani a fost hipotensiv.

  2.Lucetam (piracetam) este un medicament care cica se da la copiii cu ADHD, pe ei ii calmeaza. Pe adulti (cu boli pe la cap) ii agita. Ii zapaceste de cap. Prima mea intalnire cu acest medicament a fost atunci cand  pe la 18 ani unul din prietenii nostri l-a confundat cu Paracetamolul si n-a mai dormit o noapte. Nu, nu vreau sa stiu ce fac studentii la medicina si farmacie cu el ca sa "treaca de examene"...ca eu nu-s nebuna. Printre altele ar face ceva pe la circulatia cerebrala insa asta era cam ultimul pe lista efectelor. DOUA de DOUA ori pe zi. Lista de efecte adverse? Vezi punctul 1 si mai adaugi fo' doo pagini. Am scuipat in san si l-am aruncat la gunoi. 

  3. Sermion (pentru circulatie cerebrala). Asta era cam singurul care avea un sens si scria clar pe el ca ajuta la evitarea de alte atacuri si ca le "repara" pe cele facute. Sa fim seriosi, daca se inventa pastila care ne pazea de asa ceva nu mai mureau oameni. Pe asta l-am pastrat desi sunt ferm convinsa ca e o apa de ploaie care costa 50 de lei per cutie. Barem n-are un pomelnic de efecte adverse. 

 4. Duda maxima si anume Sortis. Pentru ce e Sortis? Este o statina, un medicament anti-colesterol!!! In situatia in care femeia mea are 189 colesterol total in sange. Si in care testul Doppler facut pe carotide acum doi ani arata (citez cardiologul): "asa de bine nici noi n-avem" (omu' era de varsta mea)...Statinele sunt unele din cele mai toxice medicamente existente. Lista de efecte secundare contine de la diabet pana la...orice altceva...cam orice...Medicamentele numite statine fac atat de rau incat daca incepi sa iei asa ceva te asiguri ca vrei sa mori repede inainte. Pentru ca te indrepti cu mare viteza catre asta. Iar daca ai 89 de ani deci sisteme mult mai fragile, sper ca ai o nepoata ca mine :). Deci nu, nu i-am mai dat. Nu cred in "explicatiile" agentilor de vanzari farmaceutice care le canta farmacistilor si medicilor in ureche. Am lucrat intr-un studiu in care ofeream bijuterii de aur farmacistilor care imi recomandau un anumit medicament. 

 5. Aspirina cardio 100 de mg. Adica a cincea parte dintr-o aspirina normala. Care iar "pazeste" ea de nu stiu ce...dar intre timp poate iti produce o hemoragie gastrica, asta daca ai "noroc". Ma rog, pe aia ma mai gandesc daca i-o dau.

 6. Omeprazol. Adica inhibitor de acid gastric. E sistemic, adica merge la creier si comanda sa nu mai produca acid gastric. Ne ofera, printre altele ameteli diverse. Eu nu i l-am luat din start, pentru ca nu cred ca o plasa de medicamente se repara cu Omez, sincer. Nu asa "pazesti" stomacul. Iar bunica mea in spital a primit asa ceva, si era un soi de zombi. 

  Cum spuneam, m-am enervat si nu i-am mai dat in ziua aia nimic iar a doua zi doar Sermionul si medicamentul pe care il lua ea pentru puls (Miofilin, este pentru astm dar ca efect secundar are cresterea pulsului). Ce credeti ca s-a intamplat a doua zi? Pai bunica mea s-a ridicat din pat si a mers prin casa. Privirea era din nou a ei nu a unui extraterestru. Eu am zis ca e o coincidenta, ca e greu sa crezi ca medicamentele sunt atat de rele pentru un om. Tanar sau batran. Medicii care nu-s geriatri dau retete, le dau la toti la fel. Ei nu trateaza pacientul, trateaza varsta din buletin si eventual boala pe care o are. Omul nu-i intereseaza. Nimeni nu te intreaba de istoricul pacientului!"

  Cel mai mult mi-a placut cand am ajuns cu ea la Mosia Bunicilor ca mi s-a cerut reteta sau acte medicale din care sa reiasa ce i s-a prescris. Le-am zis cu spaima ca am insa ca eu nu vreau sa ii dau tot ce e acolo. Doamna Melinger, patroana, a rasuflat usurata si a zis "aaaaaaaa, pai in MINUS nu e nici o problema ca am vazut cu ce sunt trimisi toti aici". Asistentul medical cu care am vorbit atunci si i-am dat medicamentele...stia despre ce vorbeste. A spus "pe astia ii trimit sa moara la ei acasa cand ei sunt chiar ok, le prescriu multe si scapa putini din "tratamentele" astea". A fost una din putinele dati in astia doi ani de zile de cand o am in grija cand cineva cadru-medical a priceput ce vreau sa zic. Aici este zilele trecute la "gimnastica", in afara de asta merge zilnic si se plimba si merge pe bicicleta stationara pana la 20 de minute! 

  Pe 7 mai cand am dus-o acolo mergea binisor, cand am fost ultima data la ea ne-am intors in extaz. Arata atat de bine ca as fi putut sa jur ca nu s-a intamplat nimic. Arata asa cum arata ea acum doi ani...inainte de 2 iunie cand a cazut. Era fata ei, era colorata la fata, a luat si in greutate ca se vede pe ea...aseara m-a sunat singura (nu mai nimerea nici sa umble cu telefonul cand am dus-o acolo) sa imi zica ca a "certat-o" doamna care trebuia sa o spele seara. S-a dus singura si s-a spalat. I-am zis ca nu a certat-o nimeni si ca doamnele de aia sunt acolo, si ca ea e responsabilitatea lor. A zis "asa e mama, dupa aia mi-a parut rau ca am suparat-o"...

  Nu, batranilor NU le trebuie tratamente. Decat daca au boli cronice. Normal ca daca are diabet trebuie intai sa ii umbli la dieta si apoi sa ii dai pastile. Normal ca daca are o infectie, o tratezi, insa nu cum a tratat-o medicul de familie pe bunica mea cu toate antibioticele uzuale cate 3 zile de sapte ori pe an pana cand a devenit imuna la antibiotice. Iar eu i-am dat vagoane intregi de merisoare confiate si de picaturi din extract de merisor si nu a mai avut nici o infectie din septembrie 2011. Daca are tensiune confirmata pe LUNI de zile, nu pe o vizita la un cabinet...ii dai doze foarte mici si doar la nevoie initial. 

  Daca ai un batran in familie, spala-i hainele, cearta-l daca nu se spala si tine-l din scurt. Toti devin delasatori de la un punct incolo iar lumea zice ca "pute a mos"...va asigur ca un batran nu miroase a nimic daca este tinut curat! Si tine-l curat si pe dinauntru. Nu ii da margarina pentru ca asa vede el la tv ca "scade colesterolul". Da-i unt. Da-i cele mai bune alimente, in cantitati mai mici, pentru ca ei mananca putin...dar da-i nutrienti. Dupa ce am adus-o de la spital acum doi ani, i-am luat oua de prepelita si i le-am bagat pe gat, i le-am pitit ca si acum, in orezul cu lapte si in ce ii mai placea ei. I-am dat carne zilnic impotriva vointei ei...macar 50 de grame de carne sau oua. Batranii pierd masa musculara. Ea nu se tine puternica cu spanac chiar daca Popey asa te-a invatat.

  Cu cat il vei lasa mai fara medicamente, cu atat se va simti MAI BINE. Medicamentele sunt toxice!

P.S. La acest post comentariile vor fi publicate doar daca contin nume si prenume ca in buletin! 

Mosia Bunicilor (2)

   A cerut lumea detalii cat mai repede, asa ca revin cu ele! Si o sa mai fie, acum sunt pe fuga... 

  

   Dupa cum am mai zis, la Mosia Bunicilor toata lumea e "oaspete". Toti rezidentii sunt tratati ca si cand de aia s-ar fi inventat Mosia Bunicilor. Si ea, Mosia, tocmai pentru asta s-a inventat, pentru ei. Am vorbit azi la telefon cu Doru, asistentul de care va povesteam in postul anterior. De fapt a vorbit mama, eu doar am tras cu urechea. El e acolo pentru ei...pentru batranii nostri. L-a trimis mama sa vada de ce telefonul Norei e inchis (ea apasa aiurea pe taste si il inchide de la o vreme, nu mai stie sa umble cu el). 

  A vorbit de parca era vorba de bunica lui. Ne-a spus cum a stat cu tensiunea, ne-a dat-o la telefon de pe telefonul lui personal. Nora acum vorbeste BINE. Cand am dus-o era usor pierduta, vorbea inca incalcit din cauza faptului ca accidentul cerebral ischemic i-a afectat un pic limba si gura. Acum vorbea bine si intelegea la telefon ce i se spune. A fost o conversatie ca pe vremuri, cu doi oameni in ea, nu doar cu noi care tipam si ea care nu pricepe :)  Acum 10 minute am sunat-o eu si am vorbit cu ea si chiar sunt incantata, mi-a povestit tot meniul de seara, tocmai mancase si iar mi-a zis "ce multa mancareeee, mai mamaaaa" :)))

  Nu stiu cum sa explic lucrurile astea clar pentru ca pana cand n-ai stat cu un batran care nu aude si care incepe sa fie confuz cand il doare de exemplu nervul sciatic de la picior....nu stii despre ce vorbesc eu. Pe noi astia tinerii si sanatosi cand ne doare ceva nu ne pierdem din functii. Ei, batranii, atunci cand sunt obositi si in durere, transfera parte din concentrare pe ideea de "sa nu mor de durere"...asa ca te intelegi mult mai greu cu ei. Cam asta am observat eu in ultimii 2 ani cand am stat zilnic cu ea. 

  Alaltaieri, dupa tura de curte pe care a dat-o s-a urcat si pe bicicleta stationara. Vorbim despre o femeie care martea asta de abea se ridica de jos singura. Acum e motivata. E intr-un loc nou, i-a fost teama la inceput...insa acum e MOTIVATA pentru ca in primul rand poate iesi afara. Pentru ea asta era ceva capital. Eu as putea trai in casa toata viata mea. N-am probleme. Ea vrea sa iasa din casa zilnic si n-a mai putut face asta de multa vreme. Acolo...paseste afara pe terasa, apoi pe iarba si de acolo...tutuuuuuucaaaaaa cat vrea ea. Asta ajuta la psihic! 

  Va pun acum niste poze, trimise azi de doamna Melinger care a fost atat de draguta incat sa imi transfere poze, ca eu am facut cateva cand am fost, dar putine si mai mult cu bunica-mea. Acum va arat si locatia, pe cat pot. 

asta e "sufrageria" din corpul in care sta Nora, cel principal din cate am vazut eu, aici se ia masa, sunt canapele si plasma mare, la masa se difuzeaza muzica simfonica :), aici era o sarbatoare, lumea era cu familiile la masa.

 o camera de doua persoane

cam asa e la Nora in camera, are camera ei 

platforme de lemn peste tot, ca sa nu mergi prin nici un noroi sau alte chestii nasoale, cararile din lemn duc de la corp la corp peste tot

pentru mine poza asta e absolut PERFECTA... cred eu ca aceasta e cararea de lemn care duce catre poarta mare a proprietatii, drumul e acoperit cu zapada, insa deck-ul e liber si rezidentii se pot plimba oricand

cam asa...cu supraveghere, asistentii au grija sa ii insoteasca la plimbare

o camera cu baie proprie, si da, orhideele vii sunt reale si sunt peste tot! :)

uluitoarea "sufragerie" care cred ca se cheama atrium in arhitectura (sper sa nu ma insel) unde mereu este lumina naturala si caldura de la soare...batranii au nevoie mare de asta, credeti-ma...spatiul e mare si cand intri acolo si ii vezi cum isi vad fiecare de ale lor parca iti vine inima la loc (am avut emotii mari!)

Mosia Bunicilor, un colt de rai (1)

  Batranii sanatosi nu mor brusc. Se desprind. Zilnic se desprind de viata, de lume, de pamant. De la ora la ora li se duce viata din ei. Unii sunt sanatosi si la trup si la minte insa pur si simplu "sufera" de toate etapele degradarii naturale ale acestora. Altii sunt sanatosi la trup insa bolnavi de Altzheimer. Altii sunt bolnavi peste tot. 

  Pana cand nu stai langa un batran care pateste ceva zi de zi, luna de luna, an de an...nu stii. Ai notiunile, ca nu esti retardat, poti sa banuiesti cam cum e, cam cat de greu si de istovitor. Poti sa ghicesti in mod abstract ca e nasol. Daca batranul ala iti e si ruda, poate ai si sentimente pentru el. Sau cum a fost cazul meu, n-ai prea multe sentimente initial insa ajungi sa te atasezi de el fix ca de un copil pe care l-ai adoptat. Pentru ca ai minte si suflet, nu poti sa nu iti pese. N-ai cum sa nu te doara. 

  Stii ca urmeaza sa moara, si pe asta o stii tot asa, la nivel teoretic. Iti doresti sa moara si sa nu mai sufere. Da, suna groaznic. Insa cand un om imbatraneste si ajunge sa faca pipi pe el eu una imi doresc sa moara. Mai ales daca e perfect lucid si are fix toate facultatile mintale pe care le avea si la 30 de ani. Atunci e groaznic. I se ia demnitatea de a ajunge cu bine la veceu. I se ia demnitatea de a putea sa se ridice fara ajutor din pat. Vrea sa moara si se roaga in fiecare seara la un Dumnezeu prea ocupat. Il intreaba la modul serios de ce ia copii si nu vrea sa o ia si pe ea, ca uite, ea nu mai poate si ar vrea sa se duca, sa nu imi mai fie povara. 

  In ultima luna a zis tuturor plangand cum sunt eu "bastonul ei cu suflet". Cum a venit cineva pe la ea cum s-a pus pe plans. O rog sa nu mai planga pentru ca i se face rau. Mint. O rog sa nu mai planga pentru ca mi se rupe mie sufletul. Cand mi-au adus-o de la spital inapoi, acum, dupa atacul cerebral...m-am socat. Am dus om viu si pe picioarele lui si dupa 6 zile mi-au dat-o varza. De abea mergea si nu se mai putea ridica din pat singura cu nici un chip. Trageam de ea, eu sunt mica de inaltime, patul e jos...trageam de ea sa o pun in pat de am crezut ca mi se rupe si mie ceva. Mi s-au rupt mainile, la care am un sindrom de tunel carpian ramas dupa nastere. Nu pot sa car nici o sacosa si acum o ridicam pe ea de zeci de ori pe zi. 

  Intr-o zi, eram si cu mama si ne chinuiam sa o punem in pat...si n-am mai reusit...bunica a ramas semi-atarnata, noi amandoua rosii si transpirate la moaca...ea s-a uitat de jos in sus la noi si brusc, toate trei am inceput sa radem. Bunica a sugerat macaraua, da' i-am zis ca sotul inca nu si-a luat asa ceva. 

  M-am apucat sa caut camine private. Nu stiam ce urmeaza si am zis ca asa nu mai pot. Trebuia sa vina si ziua in care sa zic ca nu mai pot, pentru ca altfel familia tinde sa iti lase grija tie, mai ales cand de doi ani de zile faci asta ca pe balet. Am avut noroc, am postat pe FaceBook intrebarea si mi-a venit raspunsul. Mosia Bunicilor. Niste oameni pe care i-am cunoscut asta vara cand au venit sa stea la noi la 2 Mai si cu care am ramas prieteni, ne-au recomandat locul unde si-au dus ei bunica. Stefan mi-a povestit in ziua aia tot ce au patit ei cu bunica lui si cu alt camin din motzul Bucurestiului, unde batranii erau drogati si batuti cu pampersul murdar peste fata. Pretul era acelasi ca la Mosia Bunicilor. Oamenii si-au luat bunica de acolo si au dus-o pe targa la Nuci, in judetul Calarasi, la 30 de km de Bucuresti. Oamenii de la Mosia Bunicilor au pus-o pe picioare la propriu in cateva zile. 

  M-a convins. Am trimis-o pe mama sa vada despre ce e vorba, a aranjat si cu prietena cea mai buna a bunicii mele (medicul pediatru despre care va povesteam intr-un alt post mai demult) care acum are Altzheimer, sa fie si ea dusa acolo. Si am purces marti la relocare. 

  Bunica-mea a fost usor speriata, nu ne-a zis nimic, a acceptat perfect linistita sa o ducem undeva, i-am explicat ca nu e "un azil" si nici "un spital" si ca poate sta acolo cat doreste, nici o clipa mai mult. Si ca peste vara i-ar fi mai bine la aer si soare. Oamenii astia au niste hectare de pamant unde au construit special in acest scop un centru rezidential asistat pentru oameni mai batrani sau mai tineri, oameni care acolo sunt ingrijiti 24 din 24 cu o mega atentie. Asistentul medical e permanent acolo, au si medic care vine odata pe saptamana, au posibilitatea sa iti aduca si sa iti faca absolut orice iti doresti, de la masaj la orice altceva. Patronii sunt o familie care a fost plecata in Israel si ulterior s-au intors in Romania. Mama patroanei a facut Altzheimer si cand doamna Melinger a cautat in Romania un loc ca asta nu l-a gasit. 

  O cred ca nu l-a gasit pentru ca ea cauta ceva civilizat, cu gradini, iarba, flori, leagane, spatiu, aer, animale, gradina de legume...unde era sa gaseasca? Asa ca l-a facut ea. L-a facut si cu cap si cu suflet. Isi tine mama acolo alaturi de ceilalti oaspeti. Asa le spune, oaspeti. Nu-s "mamaie" nici "tataie" nici "mamaitza"...fiecare oaspete e strigat pe numele sau, cu o maxima reverenta. Fiecare oaspete primeste 5 mese pe zi absolut oricat doreste sa manance. Camerele sunt ca intr-un hotel super-civilizat doar ca gandite pentru batrani. Fara trepte, praguri, cazi de baie. Cu bare de sustinere la baie cu sonerie langa pat si in baie. Suna la cabinetul asistentului care alearga imediat sa vada despre ce e vorba. Stiu pentru ca am sunat eu din greseala, am zis ca aprind lumina :)))

  Mult suflet iti trebuie ca sa faci si sa tii un loc din asta. Mult. Patroana munceste cot la cot cu ingrijitoarele, sotul ei le face de mancare la oaspeti. Ne-au pus la masa alaturi de toti si am mancat meniul lor. Mult mai bun si mai bine gatit ca in multe restaurante pe care le-am intalnit eu. Fiecare camera are televizor si terasa proprie. Unele sunt cu baia lor, altele sunt cu mai multi in camera, depinde ce alegi. Noi am ales sa le faca celor doua bunicute un apartament propriu si oamenii au tras un perete si au despartit un spatiu ca sa ne acomodeze. Acum au un hol, doua camere si baia lor. Si asta au facut in cateva zile de cand i-am anuntat ca noi asa vrem. 

  Marti am dus-o pe Nora acolo. De abea se plimba prin casa cate doua ture. Acum am sunat-o si mi-a zis ca a mers pana spre poarta si inapoi. Poarta e la vreo 300 de metri de locul in care sta ea. Pentru azi atat, o sa tot povestesc despre locul asta, pentru ca merita. Si pentru ca vreau sa povestesc discutia avuta cu Doru, asistentul medical care are 2 metri si pupa bunicii altora zilnic. Si ii mangaie. Si stie cum sunt batranii trimisi acasa cu retete pline de porcarii inutile care le fac mult mai rau. 

   Pana una alta, o poza cu Nora si bunica lui Stefan imediat ce le-am facut cunostinta. Si-au parcat cadrele de mers pe laturi si s-au pozat. Stefane, tanti Florica a cerut sa le tragem in poza imediat ce a vazut ca avem aparatul la noi :) 

   Revin cu poze si alte detalii. Va doresc tuturor sa nu aveti nevoie de Mosia Bunicilor. Insa daca cumva aveti nevoie, va doresc din suflet sa aveti cum sa va duceti oamenii dragi acolo. Acolo e mai bine decat acasa. In primul rand pentru ei. Eu una umblu ca o gaina decapitata prin casa, o caut, ma gandesc ca am uitat sa ii dau de mancare si multe altele asemenea. Si mi-e dor de ea. Si acum mi-am dat seama cat de dor o sa imi fie cand Dumnezeu nu va mai fi ocupat cu copii. 

A plânge

  Prima data cand am vazut-o plangand aveam undeva spre 14 ani. Am gasit-o bocind in bucatarie. Cozonacul pe care il facuse pentru Paste se lasase la iesirea din cuptor...definitiv...Ea plangea  cu fatza adanc ingropata in palme. M-am speriat sa mor...cand am intrebat-o de ce plange si mi-a zis...am rasuflat usurata si apoi mi-am jurat ca niciodata un "ceva" de mancare nu ma va face sa plang. M-am tinut de cuvant.

  A plans in ultimele 3 saptamani cat n-a plans in toata viata ei de 89 de ani. A venit baiatul ei din SUA, a plans. A stricat in doua zile o masa rabatabila si o chiuveta, a plans. A venit azi nepotul ei din Italia...a plans...plange, plange cu disperarea omului care stie ca o sa moara si care mai stie ca nu o sa moara azi.

  Azi, prin casa m-a intrebat, din nou..."cand o sa se termine cu mine?"...Marti mergem cu ea la un centru de recuperare pentru ca nici eu nu mai pot. Si eu plang. In seara asta am iesit in oras, pentru ca un amic al lui Marius a vrut sa ne vada. Am stat pana tarziu, pe la 11 jumate am ajuns acasa. M-am dus la ea direct si am vazut ca nu dormea. M-a vazut si m-a intrebat ce fac, unde am fost...si mi-a zis asa....in treacat...ca ar fi vrut sa vada slujba de Inviere.

  I-am aprins televizorul, i-am pus castile in urechi...nu mergeau...i-am adus alte casti...a fost fericita. Am pupat-o de noapte buna, cum fac in fiecare seara. Mi-a luat mainile intr-ale ei si mi le-a pupat. Am fugit in bucatarie. Prin geamul deschis se auzeau clopotele batand de 12 fara un sfert...se cheama enoriasii sa ia lumina. Care lumina, m-am intrebat, absurd, in capul din dotare? 

  Nu cred ca a inviat nimeni. Oamenii morti nu se scoala. Oamenii batrani nu intineresc. Mos Craciun nu exista. Exista doar oameni care plang in pragul mortii, plang de neputinta, plang....Am fugit in bucatarie si am plans in hohote. Marius m-a auzit si a venit si m-a tinut in brate. M-am cocosat de plans la el in brate si am zis mersi ca am in bratele cui sa plang cand imi vine. 

O luna si jumatate de nelinisti

  Pe 11 martie se intamplau lucruri. Nu imi revenisem bine ca pe 7 aprilie s-au intamplat inca niste lucruri. Asadar, dupa operatia de polip care sangera de zor si internarea la Boldescu a urmat un accident vascular cerebral minor si internarea la Judetean. 89 de ani si 3 luni. 

  Cand a venit sambata acasa de la spital era de circa 20 de ori mai rau decat cand o dusesem, in duminica anterioara. Mi s-a facut rau fizic. Nu se putea ridica deloc. Nu putea sa se miste deloc. Am dus-o la baie cu mult greu sambata si duminica. Luni m-am trezit cu niste dureri de maini si de spate incredibile. Incet, incet a inceput sa prinda putere. Poate pentru ca i-am dat de mancare cum trebuie, multe proteine. Poate pentru ca am dus-o la baie pe picioarele ei si a vazut ca nu e total neputincioasa. In spital n-au avut grija deloc de ea. Sectia de neurologie e ca un fel de circ horror. Poti vedea acolo cam orice. Si poti mirosi 15 saloane in care nu se deschide geamul din ratiuni de "curent" romanesc... toate saloanele se aerisesc pe hol. Urci 3 etaje pe scari si cand sa tragi niste aer la capatul urcusului dai de "ze hol"! Intr-una din zile mi s-a facut rau fizic din lipsa de aer si mirosuri diverse. M-a luat cu voma si lesin. Si eu nu-s o piersicuta sensibila!

  Azi m-a rugat sa o cantaresc. Am dezbracat-o. A ramas in picioare despuiata, doar cu pampersul pe ea. M-am uitat la ea. Zambea si isi frangea mainile de frig. Piele pe oase. Pampersul ala... care mie imi aduce aminte de puiul meu mic, de copane grase, dragoste si veselie, nopti in care Mara radea la mine cu ochii mari, zile de o fericire absoluta... pampersul acum pe ea era ireal. Am strans din dinti rau pentru ca m-a doborat imaginea asta. Mi-am muscat limba sa nu plang. Am adus cantarul... 47 de kile. Acum fix 2 ani avea 65 de kile si se vaita ca e "grasa". :) 

  Acum e mai bine. Se reface pe zi ce trece. Azi a mers singura la baie. E un corp puternic, un om efectiv sanatos. Nu are nici o "boala" de nici un fel. De aia reuseste sa isi revina. Dar daca vine cineva in vizita discuta numai despre cum ea e pe moarte si gata, domle, s-a terminat. Se vaita si se simte mai bine. Ca noi toti dealtfel :)) 

  Mi-a zis zilele trecute ca "tu esti bastonul meu cu suflet" pe cand o ridicam sa o pun in pat. Aseara mi-a multumit din nou si mi-a spus "ce ma faceam eu fara tine" dupa care am auzit-o cum se ruga pentru noi, astialaltii. Mereu mie mi-a fost mai mila de batranii in nevoie decat de copiii in nevoie. Poate ca presimteam ceva. Sau poate ca pur si simplu eu cred ca un copil care n-are nu stie ca n-are si se adapteaza. Un batran care isi pierde calitatea vietii, isi pierde puterea, isi pierde demnitatea... e mult mai rau decat un copil. Mi-e mila si de copiii bolnavi dar parca mai mila imi e de batranii Romaniei. Dupa tot ce am vazut in spitalul ala acum, la sectia de neurologie unde mai toti ajung din cauza de accidente din astea si unde toti sunt umiliti si tratati mai rau ca niste animale...

  Mereu imi zice ca tatal ei avea o vorba: "anii multi nu sunt buni." Incep sa cred ca asa e. O luna si jumatate de neliniste si de agitatie, simt ca imi pierd puterile. Si azi m-au alergat cainii cand duceam copilul la gradinita. Multi caini. Pentru ca o catelusa straina de acest cartier s-a indragostit de noi. Si s-a tinut dupa noi. Asa ca am mers cu bolovani aruncati pana la gradinita. Am ridicat copilul de trei ori pe sus sa nu mi-l casapeasca dulaii care veneau dupa cainele strain dar uitau de ce venisera si se repezeau la noi. Si iar mi-a fost sila de tara in care traiesc. Incep sa ma invat cu senzatia :)))

Suntem bine

  Azi mi-au spus ca maine vine acasa bunica-cea-cu-noua-vieti. E bine, e sanatoasa, mai are gura un pic asa ca si cand nu e a ei intr-o parte cand mananca....In rest e totul bine. Nu stiu ce va fi acasa, si-a pierdut puterea in picioare de la atata stat in pat, o sa ne cam plimbam prin casa. Medicul neurolog, doamna doctor Nitu de la Spitalul Judetean Ploiesti (daca aveti vreodata o nevoie va garantez ca e un medic de mare exceptie!) a zis citez..."la varsta ei e o minune, se vede cat e de desteapta"...A dedus ea asta din faptul ca imi gaseste bunicuta facand integrame de zor de cate ori se duce pe la ea. :)

  Asa ca maine scapam de calvarul cu spitalul, o sa aibe un tratament permanent si speram sa fie ok. Am intrat sa va zic asta si sa va multumesc tuturor celor care mi-ati vorbit in zilele astea, care v-ati gandit la noi si la mine si care mi-ati dat putere din puterea voastra. Multumesc din suflet, oamenilor! Aveti grija de batranii vostri! 

Cronica de film din spital

   Azi am fost sa o vad ca sa ma lamuresc daca arata la fel, mai bine sau mai prost decat arata duminica la ora 12,30 cand am plecat eu de acolo. Ieri a fost mama la ea iar ea nu era acolo duminica asa ca nu stia. Arata un pic mai rau. Poate pentru ca ii drogheaza cu diverse si evident ca orice ai avea ai mult mai rau cand esti sub sedative. Am stat cu ea, am pus-o sa pronunte clar, daca se concentreaza ii ies cuvintele corect ceea ce ma face sa cred ca e ok, sau ca va fi ok cand o vor lasa in pace cu sedativele. 

  In salon inca trei doamne. Una e pe alta lume, a venit odata cu noi in seara aia...pareza pe o parte...mintile pe alta planeta. Azi striga dupa nora-sa care evident nu era acolo. O babutza cu basma langa patul Norei. O babutza din aia clasica de la tzara, legata la cap si cu o moaca specifica. Simpatica foc. M-a intrebat cati ani are Nora si cand a auzit ca are 89 a inceput sa rada "aaaaa, pai atunci doamna e bineeeeeee"...:) Dupa care ne-a intrebat pe mine si pe matusi-mea cam asa:

 Ea: doamna, nu va suparati, ati vazut aseara Soleimanu' ala? 

 Io: poftim?

 Ea: Soleimanu' doamna, la televizor, filmu' ala

 Eu: nu stiu doamna, nu cunosc.

 Matusa: ah, s-a uitat mama ca era la mine, io tricotam da' am mai aruncat cate un ochi. S-a trezit ALA!

 Ea FERICITA: s-a treziiiiiiiiiiiiiit? nu mai ie mort? aaaaaaaa (insert big ranjet fara dinti)

 Eu: (insert hohote infundate)

 Matusa: nu mai rade ma ca sunt astea disperate cu Suleiman

 Bunica-mea: ce zice doamna? Ii explic ce zice si face: aaaa pai si io m-am gandit ca imi pierd filmele. (asta o fi grija ta acu?) ii zic ca "ala s-a trezit" la care ea face "e, atunci pot sa dorm linistita la noapte" dupa care rade cu juma' de gura, ca aialalta rade mai in urma oleaca :))))

 Ea: aoleu, n-a murit, si aia nu s-a omorat? n-a omorat copiii?

 Eu: (deja foarte interesata de intriga) ascut urechea 

 Matusa: nuuu, n-a murit nici aia ca n-a luat otrava, n-a omorat nici copiii (WTFFF la ce filme va uitati manca-v-as??!!) 

 Ea: (mega fericita): aaaaa ie bineeeeeeeee...domnle da' ce film frumos...cica e facut dupa o carte!

 Eu: Istoria Turciei? rad de una singura

 Matusa: da...e bla bla bla....

  Ca deja era prea mult pentru mine explicatia Soleimanu'-lui...Nene, Soleimanu' le tine pe niste doamne in viata...tre' sa ajunga acasa sa vada, a murit, n-a murit...aia era gravida cu fra-su, nu era? Ie probleme, bre!

Ieri accident. Maine nu stim.

  Se intrevedea o zi frumoasa. Am facut treaba de dimineata, ne pregateam sa plecam, eu si Mara. Se culcase bunica-mea inainte de pranz ca de obicei. Doar ca a uitat sa se mai si trezeasca la ora mesei. M-am dus la 13,10 sa vad ce face, daca se simte bine. Am strigat din prag, "hei, ce faci, esti bine?" a intors capul spre mine si a zis "nu"... cand l-a intors de tot am vazut. Jumatate de gura era imobila. Nu putea articula cuvintele. 

  Camera s-a invartit cu mine pret de trei secunde. Ma uitam la ea cu atentie si incercam sa imi adun fiecare farama de creier, sa il pun la locul lui in cap, ca pe un puzzle care a zburat in bataia vantului de pe o masa asezata prea aproape de un geam deschis... Creierul meu era in mii de bucatele azvarlit pe podea. Nimic nu mai avea sens. Ma uitam la ea cu atentie. Dupa ce am inghitit in sec de cateva ori, am pus mana pe tensiometru. Imi tremurau mainile de nu nimeream sa asez stetoscopul in urechi. Era sa mi-l bag in ochi. 

  Tensiunea era foarte mica. Asa de mica incat am umflat mansonul de cinci ori ca sa ma lamuresc daca am halucinatii auditive sau nu. 5 cu 3. Am asezat-o repede intinsa, cu picioarele mai sus decat capul, i-am zis sa imi vorbeasca si sa imi spuna ce simte. Cumva, din puzzle-ul de pe podeaua mintii mele, cateva bucati s-au reconstituit. Atac cerebral. Test neurologic. Am pus-o sa intinda mainile sa ma stranga de maini, sa ridice picioarele pe rand, sa zambeasca, sa scoata limba. Mi-a zis ca nu prea ii vine sa zambeasca. Am ras amandoua.

  Am fugit la telefon si am sunat-o pe prietena noastra medic ATI. I-am zis constatarile, mi-a spus ce sa fac. Am decis sa asteptam sa vedem ce se intampla. A venit soacra-mea cu urzici. L-am pus pe socra-miu de garda la joaca cu copilul si pe soacra-mea de garda langa bunica-mea. Au discutat cateva ore chestii foarte interesante despre sicrie, parastase si lumanari. Gura Norei s-a indreptat aproape de tot. Tensiunea a inceput sa creasca. Apoi a venit matusa-mea cu sora ei. Sora bunica-mii era cu picioarele inmuiate de tot din cauza vestilor. Nora, care pana atunci se tinuse extrem de tare, cand a dat cu ochii de sor-sa a inceput sa planga. Am fugit din camera ca sa nu mor. 

  Pe la 6 cand reusise si sa manance si ziceam ca e ok... n-a mai putut sa respire pentru cateva secunde. Iar s-a invartit camera, iar s-a dus dracu' puzzle-ul... am sunat la Ambulanta. Sora ei mai avea putin si lesina. Ceilalti plecasera. Eram singura cu ele doua, si amandoua erau pe cale sa lesine. Ambulanta a sosit dupa 40 de minute. Inainte de ambulanta a venit var-miu sa o ia pe sora bunicii. Cand m-a luat in brate m-a busit plansul. Aceeasi reactie ca a ei... el e ca un frate pentru mine. Fiecare ne asteptam omul in fata caruia sa spunem "nu mai pot". A venit ambulanta, au consultat-o. Acum tensiunea era mare. Au plecat la spital cu noi in urma lor. Intre timp ea era bine, incepea sa invie. 

  Am ajuns la spital si am asteptat o ora sa o cheme medicul. Apoi am mai asteptat o ora jumate sa ma cheme si pe mine, si cand am intrat inauntru am constatat ca n-o vazuse nimeni, de abea atunci am mers la neurologie si la cardiologie. Eu nu stiu cum reusesc medicii astia sa traiasca. Singuri pe garda. Sute de pacienti. Dupa ce am stat la coada la neurologie a vazut-o o doctorita foarte misto. Atenta, blanda, competenta. A ascultat, m-a intrebat, a cercetat. Si m-a crezut ca desi gura ei se indreptase aproape de tot... nu era fizionomia ei. Nu era nici vorbitul reparat. I-am spus ca eu o cunosc si ca desi acum e aproape imperceptibil chiar si pentru mine, semnul e acolo. Ochiul nu a fost prins de accident, doar gura. Nici maini, nici picioare. 

  Era ora 12 noaptea cand am urcat pe sectie sa o internam. Testele erau bune, totul era bine. Doar ca a facut un accident vascular cerebral ischemic...mic. Ma rog, orice e in creier e "mare" insa asta a fost mic. Nu stiu ce se va intampla. Am plecat la 12 jumate de acolo... afara ploua, era frig, noapte, pustiu si rece. Foarte rece. Cand am iesit la aer imi venea sa ma asez acolo pe treptele alea si sa nu ma mai ridic. M-am asezat pe ele doar putin, am plans si mi-am revenit. Am mers acasa si am adormit foarte tarziu. Dimineata cand m-am trezit nu mai tineam minte ce s-a intamplat... pentru cateva secunde totul era ok. Apoi am simtit ca am verigheta pe deget. M-am gandit ce cauta acolo, eu n-o port prin casa. Am ridicat mana de sub patura. Era verigheta ei, mi-a dat-o cand am chemat salvarea si credea ca o sa moara. 

Spitalul e amuzant

  Atunci cand incetezi sa iti mai vina sa versi, cand uiti sa mai injuri tara asta de cacat si sistemele ei idioate, cand iti pierzi lacrimile pentru oamenii care sunt tratati ca niste gunoaie, atunci, de abea atunci o sa inceapa sa fie amuzant. Pentru ca e hilar. Tabloul de ansamblu e, dincolo de grotesc...foarte, foarte amuzant. 

  Cand s-a pus problema ca bunica de 89 de ani trebuie internata in al doilea loc in care a ajuns, doamnele asistente s-au organizat. "Ia trage, Maricico canapeaua aia din hol acilea in coltzu' asta, sa o punem pe doamna". Da, canapeaua din hol. Aia cu arcurile iesite de zici ca ai nimerit pe scaunul lui Vlad Tepes cand te-a poftit la o cina romantica. Cearceaf? N-avem. Eeeee, lasati, nu va deranjati, ca imi aduc io d-acas'.

  A avut noroc ca ieri dupa ce i-au facut analizele ea l-a prins pe domnul doctor si i-a zis sa o lase acasa la ea, ca uite, o sa ii iasa arcurile prin carca daca se culca pe gioarsa aia. Si domnul doctor a fost dragut si a trimis-o acasa pana azi cand s-a dus sa ii faca interventia. 

  Ieri a mancat acolo. Ce? Pai o ciorba "de detoate". Si la felul doi mancare de...masline. Nu, nu de praz cu masline. Nu, nu de limba cu masline. Masline si sos de rosii. 9 masline, ca doamna mea e precisa si le-a numarat ca sa vada care e portia. Mancare de masline. 

  Geamurile nu trebuie sa fie deschise. Ce daca in salon ar trebui sa respire sapte oameni. Spun ar trebui ca nu vad ce ai putea respira intr-o camera cu alti 6 cand niciodata nu se deschid geamurile. Daca cumva se trezeste vreunul ca ii trebuie oxigen si mai crapa cate un geam, vine repede-repede o asistenta si il inchide. Motivul? E CURENT. Cum miroase intr-o camera in care au dormit 6 oameni si n-a aerisit nimeni? Ete na...HA! V-am zis ca e amuzant?

  Una peste alta asteptam sa vedem daca e bine, daca chestiile anti-durere pe care i le-au bagat in vena azi nu o sa ii produca probleme. Eu sper sa o lase maine acasa insa mi-e teama ca o sa mai stea inca o noapte in mizeria de nedescris din Spitalul Boldescu Ploiesti. Va doresc tuturor sa nu aveti deaface niciodata cu sistemul sanitar romanesc. Sa fiti bine si voi si ai vostri mereu! Si sa nu uitati sa radeti si atunci cand nu va vine deloc sa faceti asta :)

  

Neputinta sau spitalul romanesc

  Azi de dimineata eram pornita cu ganduri mari. O gramada de treburi in lista capului meu. Cand ies in hol ma intalnesc cu ea-cea-alba-la-par...Ea cu cafeaua si banana in mana, micul ei dejun zilnic...Aia ii place ei. O intreb din obisnuinta, ce face, cum se simte. O vad ca se schimba la fata si imi zice "ahhh, cum sa iti zic, hai incoace sa iti spun ceva...eu am facut sange" In capul meu proaspat trezit s-a aprins o alarma crunta. Cum adica ai facut sange, poate vrei sa zici ca ai facut "cu sange" si anume pipi...Ea, sigura pe ea ca de obicei in toti astia 89 de ani..."nu, am facut numai sange"...si imi arata asa cu mainile in jos, gestul ala ca si cand "curge" ceva...

  In secunda urmatoare mi s-au inmuiat picioarele. M-am dus, am intrebat-o ce si cum...apoi i-am explicat niste minute bune ca trebuie sa chemam ambulanta si sa mergem la spital. Nu se ridica din scaun ca si cand nu ma auzea. Incepea sa intre in panica si o vedeam cum se pierde. Ultima data cand a fost la spital si de fapt prima data in viata ei...a fost atunci. Acum 1 an si 9 luni....cand ne-a asteptat 12 ore cazuta in casa sa o ridicam de acolo. 

  Am lamurit-o ca TREBUIE sa mergem, ca nu avem alta scapare. Mama mea era in negare ca de obicei. Ea zicea sa "mai asteptam". Ea nu se sperie. Ea nu stiu daca e incapabila sa se sperie de ceva sau pur si simplu a trait prea multe spaime si a devenit imuna. Eu sunt alta specie. Eu ma sperii. RAU. Azi de dimineata stiu sigur ca mi-a sarit tensiunea in pod. Faceam exercitii de respiratii prin hol si sufragerie ca sa ma reglez....Eu nu pot sa nu ma sperii cand cineva imi zice ca in loc de pipi a facut sange. Si cand ma duc si ii vad tamponul (poarta asa ceva din cauza de incontinenta) plin de sange ca la injunghiere. 

  Buuun, respir. O sun pe Ioana ca sa pot sa mai respir mai mult. Ii zic si lu Mo, sa imi mai dea si ea o gura de aer. Mara umbla in jurul meu si nu intreaba NIMIC...nu vrea NIMIC...ea STIE...stie sigur ca ceva s-a intamplat. Marius e mut. El sta si asteapta sa ii spuna cineva ce anume sa FACA el. Daca ii spui ce are de facut e totul ok. Deci el are de dus o mama mea la spital pentru ca ambulanta nu te ia in ambulanta cu cineva decat daca esti mama a lu' cineva care e minor. In rest poate sa te ia un drac. 

  Ambulanta a venit dupa o jumatate de ora. O doamna si un domn. Bunica mea fusese informata ca o sa vina si o sa mearga la spital pentru ca na...are 89 de ani si sangereaza. Ea nu stie cum e aia cu salvarea. Cand a venit anul trecut, ea era semi-moarta deci habar n-are de "protocol". Ea nu stia ca oamenii aia trebuie intai sa o consulte. Asa ca ea isi pusese caciula si isi luase geanta in mana si cand a auzit ca a sunat la usa, s-a si repezit spre hol. Inocenta de ea.

  Intra domnii. Doamna aia era o asistenta. Cand a vazut-o ca MERGE...a inceput sa TIPE. Ca ce, am chemat taxiul? Ca cum adica doamna e imbracata de plecare? Ca "mie nu-mi CONVINE sa o gasesc gata de plecare!". Mama care e scurta la fitil a inceput sa se rasteasca direct la idioata. Eu am vrut doar sa ii zic "du-te-n" da' nu puteam pentru ca abordam pozitia ghiocelului. Si ii dadeam coate maica-mii care ar fi muscat-o pe duduia platinata. De ce oare duduile platinate sunt de cacat in viata asta mizerabila?

  Bai nene, duduia continua. Era cu un soi de sofer pe care la pariu il chema Gheorghe si care mai avea putin si lingea capatul pixului ca pe creionu' chimic ca sa mearga. Scria el ceva acolo. Cred ca cu litere mari de tipar. Adica oamenii erau foarte deranjati ca noi stiam ca femeia asta trebuia dusa la spitalul de urgente. Si ne-au zis ca de ce n-am chemat TAXIUL. Pe bune? De aia a muncit ea o viata? Ca sa dea acum bani la un taxi sa o duca la spital cand "face sange"? Daca era SINGURA in casa ce facea? Chema un taxi, nu? Ca na, ea are 89 de ani si in zilele bune iese afara in baston. In zilele in care se sperie cum a fost azi...a facut tensiune 25. Ii ia domnitza blonda tensiunea si da ochii peste cap. Si ma intreaba "ce TRATAMENT ia?" 

  Pai cum, nu stiti? Batranii din Romania sunt infundati cu trei plase de pastile medicamentoase pe zi. Ca asa "trebuie". Si ii zic cretinei ca ia Miofilin (pentru crescut pulsul ca ei ii scade uneori de cand a cazut atunci)...si ea face " SI ATAAAAT?" Da, si atat. Mai ia extras de anghinare, coenzima...uneori aspirina daca o dor shalele. Si ea se bulbuca la mine si face "cum adica, a tinut-o pana acum FARA NIMIC?"...zic fara nimic CE? Da, are tensiune 25 (imi zicea cineva odata ca ca mori daca ai asa ceva, cand ii explicam ca am avut in timpul nasterii atata) pentru ca s-a suparat si s-a speriat foarte rau. 

  Are ea puseuri de tensiune din cand in cand si ii dau ce trebuie cand o are prea mare. Eu ii iau tensiunea zilnic si nu cu d-ala electronic care arata ce vrea el ci cu d-ala clasic care arata ce AUD eu :) Mbon, ii dau ei repede o nitroglicerina sub limba si un furosemid in vena. Ii iau o tensiune si ii fac un ekg. O intreb pe blonda daca e "bun" ekg-ul si imi zice "aaaa, daaaa, nu sunt modificari". Hai, tu, fata, pe bune? Pai pana adineauri ma tratai de parca aveai acilea un pacient cardiac si eu nu doream sa ii ofer medicamentele de rigoare. 

  Si pleaca cu ea la Spitalul Judetean. De ce acolo? Degeaba, pentru ca dupa 2 ore si jumatate de asteptat la usa au bagat-o in cabinet, au cautat-o si se pare ca au decis ca "nu stim" si ca trebuie trimisa de fapt la sectia de Urologie. Care se afla in alt spital. Da, e sectia Spitalului Judetean doar ca e in alt spital din oras, ce n-ati inteles? Ia-o si du-o cu ambulanta dincolo. Se pare ca acest proces nu mai era "taxi"...asta era cu utilitate. Evident, ca si prima data, impreuna cu ei dar in alta masina, sotul si mama mea.

  La primul spital noi avem o prietena de familie. Este un medic genial, Irina Jipa se numeste, este specialist Anestezie si Terapie Intensiva. Mama ei e prietena cu bunica despre care vorbim aici...de 50 si ceva de ani. Da, 50. Iar Irina e genul ala de "doctor" de-adevaratelea. Ne-a zis ca la spitalul urmator, Boldescu, trebuie sa lasam bunica pe mana unui SINGUR medic. Ne-a dat UN nume si a zis, ea care nu zice nimic de rau despre nimeni, ca daca  nu e EL acolo...sa venim acasa si sa mergem maine din nou. E clar, da?

  Bunica a avut noroc, domnul era de garda si a consultat-o. Ce sa vezi, femeia are doua orificii. HA! Ce revelatie. La Spitalul Judetean nu s-au obosit sa caute pacientul si pe la orificii. I-au facut doar ecografie. Ce afli cand cauti o doamna la orificii? Pai intai ca are DOUA. Deci cand o doamna zice ca face "pipi cu sange" sau ca "face sange"...mna, te gandesti ca sunt 50-50 la suta sansele. Sanse per orificii ca sa zic asa. Se pare ca la Spitalul Judetean nu se numara orificii. 

  Asadar la al doilea spital, medicul urolog recomandat de prietena noastra a zis, dupa ce a vazut CUM anume face doamna pipi rosu...ca trebuie...uimireeee, control ginecologic. Iooooooi. Tot trenul plin de  tzarani in care am fost ieri si nu reusea asa o uimire, nene....revelatie....Doamna are ALTA GAURA prin care poate sangera. Si da, acolo era un polip vaginal. Care sangereaza, si nu asa ca la 20 de ani cand ai un ciclu mai nasol, ci cam rau. Foarte rau as zice eu, pentru o persoana de 89 de ani care are 48 de kile si de abea mai merge. 

  Eu care acum o jumatate de ora am spalat-o iar in cada, am sters-o...am vazut cum ii curge sangele siroi pe picioare si am oblojit-o cu hartie igienica. I-am zis ca a intinerit si ca i-a venit ciclul din nou. :)) A ras, ce era sa faca. Maine la prima ora se interneaza ca poimaine sa ii cauterizeze porcaria aia. I-a dat nenea doctorul si un antibiotic de luat profilactic. E speriata, e neputincioasa. E pierduta. E suparata ca "iar va fac suparari" si "va pun pe drumuri"...E ca un copil doar ca nu e copil. Azi am plans. Mult.

Ma uit la ea

  Stau pe fotoliu si o privesc. Se uita la televizor si nimic nu ii mai poate perturba realitatea. Din profil...e mai nimic...e o creasta de par alb, o piele atarnata si un trening mov. Ii place mov. Da din buze ca pentru a citi traducerea de la filmul la care se uita. O citeste insa imi spune mereu ca "nu o inteleg, mama"...creierul nu mai e la fel de rapid ca ochiul operat de cataracta...mintea e acolo insa nu are viteza necesara.

  Stau pe fotoliu, imi fac masaj cu husa pe care ei i-am luat-o si pe care nu o foloseste ca sa faca economie la curent...mmmmbine...lasa ca pe mine chiar ma ajuta...Stau pe fotoliu si ma gandesc cum a fost in ziua aia in care...n-a raspuns la telefon. Ziua in care omul ala, din om independent, om perfect auto-constiincios...om-ducator-zilnic-la-piata...si om care facea totul si pentru altii in plus...omul ala nu a mai raspuns la telefon. Poate eu am un delay, o intarziere...momentul ala a fost pe 2 iunie 2011...deci cu mult timp in urma. Eu cumva am ramas agatata acolo. 

  Pentru ca am fost singura. E vina mea. Nu trebuia sa ma cert cu el cu o zi inainte! Ne-a prins porcaria certati tocmai pentru ca el si-a pus viata in pericol si a venit acasa cu hainele si nasul rupt. Nu trebuia sa fac altceva decat sa urlu cu glas tare...ajutati-ma! De cateori ma uit la ea, ma vad in vidul ala. Cum zic astia ca e intr-un stat vid de putere, asa a fost in capul meu atunci...vid de orice. Asa a fost in familia mea atunci. Toti "adultii" au dat bir cu fugitii....Prietena mea cea mai buna...idem. Mare noroc am avut ca la ora aia incepea sa se contureze in viata mea alt om, care m-a ajutat. Ca a fost Marius care e ca un stalp in orice, si chiar daca l-am lasat sa plece la mare distanta desi NU trebuia sa fac asta, el era cel care ma auzea, ma asculta si care putea sa fie alaturi de mine in spirit...asa cum trebuie sa fie oamenii iubiti. 

  A fost Alice, care cand a aflat a stiut ce sa imi zica si apoi a stiut sa ma cheme la munte cand eram total la pamant!. A fost Gabi care stie mereu ce sa zica si cum sa faca sa imi fie bine. A fost Radu care a zis "bai, imi pare rau"...si asta a contat mult, mult de tot...Nu trebuie mai mult...nu trebuie sa zici decat ca vrei sa fii ACOLO pentru un om. A fost Ioana care ma suna mereu si ma intreba din tot raul ei...cum imi e mie, cum suntem si ce face bunica...Mare, mare lucru asta...nu imi imaginam CAT de mare poate fi un gest ca asta! Pentru ca momentul ala s-a propagat mult...n-a fost doar ziua aia...a fost pana in noiembrie, cand ea-cea-cu-par-alb a avut ultima criza memorabila...din anul ala. 

  Ma uit la ea...m-am uitat acum la ea pret de 15 minute in continuu. Ma uit la ea si nu stiu cat o sa o mai avem in preajma. Nici nu conteaza "cat" ci conteaza "CUM"...Noi ne traim vietile pe langa ea...iar ea vrea doar sa plece. De dimineata se ruga la Dumnezeu sa o ajute...sa plece dintre noi. Sa fie asta ultima zi. Eu cand am auzit-o...mi s-a facut rau. Apoi i-am pregatit cafeaua, i-am facut patul, i-am aerisit camera, i-am pregatit pranzul, i-am dus gustarea de la ora 4. La ora 4 dormea. Neobisnuit. Si la 4.30. Si  la 5. si la 5.30 n-am mai putut si am incercat sa o scol.. Pentru ca am crezut ca a murit. 

  Si cam asa imi trec mie zilele. 

89

   S-a nascut in 1924 pe 6 ianuarie. De Boboteaza. Era a doua fata a strabunicului meu si cum el isi dorea un baiat si cum era si foarte frig afara, n-a declarat-o la primarie decat pe 20 ianuarie. Pe cea de-a  patra fata pe care urma sa o aibe n-a mai declarat-o deloc de suparare ca e tot fata. A pus functionarul de acolo o data si un numele tatalui ei pe certificat. 

  Om aprig tatal ei. Mama ei, o rusoaica orfana crescuta de o familie de romani din Basarabia, din judetul Soroca. Asa l-a cunoscut pe strabunicul meu care era acolo cu regimentul. S-au casatorit si s-au instalat in comuna parintilor lui, Ologi, Teleorman. A lucrat, a facut rost de bani si s-a facut negustor. A deschis o carciuma si s-a instarit. 

  In 1928 statul roman a decis sa colonizeze Dobrogea care pana atunci fusese la bulgari. Doua judete: Kaliacra si Durostor. Tot atunci statul roman propunea cetatenilor sa emigreze in America, insa strabunicul meu n-a vrut sa faca asta. Asa ca a ales Kaliacra, mai precis si-a mutat familia din Ologi la Shabla. Unde a primit de la statul roman zece hectare de pamant arabil, loc si materiale pentru a-si construi casa. Strabunicul a deschis si acolo o carciuma, a cumparat alte pamanturi, treieratoare si tractor. 

  La 10 ani au trimis-o la internat la Balcic, la 30 de kilometri distanta. De atunci nu mai vrea sa manance fasole. Tot de atunci sora ei nu mai vrea sa vada cartofi. Si probabil ca atunci si-a pierdut orice idee despre a fi copil, si chiar si despre a fi blanda. Ruptura a fost prea mare pentru ea. 

  In 1940 Romania a cedat Bulgariei cele doua judete colonizate cu romani. Tratatul prevedea sa se faca schimb de populatie. Adica au fost ridicati cu totul si mutati in Romania, iar bulgarii invers. Cand li s-a dat ordinul de parasire a caselor au avut o saptamana sa isi stranga boarfele si sa se organizeze...cu catel cu purcel cu magar si ce mai aveau...si sa plece spre nicaieri. Au ajuns la Mangalia, unde strabunicul a inchiriat o casa si a devenit din nou negustor. In 1941 a decis mutarea la 2 Mai, in casa unui bulgar care plecase de acolo. 

  In '44 au intrat rusii peste ei si a venit nationalizarea. Parte din pamanturi le-au fost luate, 5 hectare au ajuns parte din IAS Mangalia. Au ramas cu cei 6500 de metri de langa casa de la 2 Mai. Ea a fost trimisa la Bucuresti pentru a-si face liceul. In '49, considerati chiaburi, parintii ei au fost dizlocati din 2 Mai si au venit la Poiana Campina (Prahova) unde era stabilita bunica mea si sotul ei. Strabunicul a fost "bagat" la Uzina din Poiana pana in 55-56 cand li s-a dat "voie" sa se intoarca la casele lor. 

  Strabunica a murit inainte sa ma nasc eu...el a trait 94 de ani si pana in ultima vara dinaintea mortii a lucrat gradina cea mare de la 2 Mai. Producea legume, struguri si vin si le vindea. 5000 de metri patrati de gradina erau munciti in totalitate. Nu era decat o poteca ce ducea spre plaja care nu era acoperita cu legume. 

  Bunica mea a facut trei copii. Primul a murit la doua saptamani de la nastere. Nu se stie de ce, ea zice ca l-au spalat cu apa rece imediat dupa nastere si ca s-a imbolnavit. I-a fost rau dupa aia si a vrut sa moara. N-a mai vrut sa manance. Apoi a mai facut doi sanatosi. Insa viata pe care o avusese pana atunci, razboiul, foamea, ascunsul in pod cand veneau rusii peste ele in case...si-au spus cuvantul. Nu a apucat sa stie cum sa aibe sentimente profunde. Nu a apucat sa invete cum sa fie mama...cum sa fie blanda si cum sa isi asculte copiii. 

  Azi ea face 89 de ani. Acum un 1 si 7 luni a facut o aritmie intr-o noapte, a lesinat si a cazut la ea acasa...si-a rupt 7 coaste si a stat 12 ore pe jos fara sa poata sa se ridice. Ne-a asteptat rugandu-se sa moara. N-a murit. Am luat-o la noi acasa dupa 2 saptamani de spitalizare la Terapie Intensiva. Era ca un copil. O spalam si o schimbam. Trei luni de zile mi-am pus ceasul sa sune sa ma duc cu ea noaptea la baie sa faca pipi. A mai facut caderi aici. Mi-a lesinat in brate, i-a fost rau...luni de zile am trait in teroarea ca astept sa moara. Teroarea nu era moartea in sine ci asteptarea ei. Am fost terorizata. Atunci mi-am selectat si oamenii apropiati. Atunci am vazut cui ii pasa de mine si cine e prea preocupat de sine ca sa inteleaga prin ce trec eu in lunile alea. Pentru ca mi-a fost crunt. 

  Azi face 89 de ani iar eu o cunosc doar de 1 an si 7 luni. Dupa iesirea din spital am pus-o sa imi povesteasca. Am stat si am intrebat-o toate lucrurile care imi veneau in cap. Am stat cu Marius intr-o seara cand tocmai ce venise acasa...si ne-a povestit lucruri amuzante despre cum era in razboi. Pentru ca ea povesteste ca si cand nu i s-ar fi intamplat ei. Cum o fugarea un soldat rus ca se indragostise de ea, cum le ascundea mama lor in pod noapte de noapte luni de zile pentru ca rusii dupa ce luau o vodca se duceau la violat prin sat...multe, multe chestii la care noi am ras cu lacrimi. Marius a inregistrat-o cu telefonul la un moment dat pentru ca eram amandoi speriati ca o sa o pierdem si nu mai apucam si alte amintiri. 

  I-am zis de dimineata "la multi ani" si a zis "multi sa aveti voi, mama, ca mie mi-au ajuns!" Ne miram amandoua ca a reusit sa isi revina. Ne miram si acum. Am capatat o complicitate pentru ca doar noi doua stim cum ne-a fost in vara aia. Imi este recunoscatoare si eu sunt bucuroasa ca am apucat sa aflu lucruri despre ea, chiar si acum, in al 13-lea ceas. Sau al 89-lea ceas...

Clipa aia

  Ieri pe seara m-am dus sa ii aerisesc camera si am daramat din greseala o carticica din care a zburat un biletel. Ii cunosc scrisul de cand eram mica, asa ca l-am ridicat si am citit "o sa fii bine, nu o sa ai alta criza, o sa mergi la tine acasa cand ei vor pleca in alta tara". Isi face planuri bunica...Intai m-am enervat. Vrea la ea acasa desi nu se mai tine bine pe picioare. Isi imagineaza ca o sa mai traiasca singura la ea acasa vreodata. Ca mai poate asta. Nu mai poate asta din 2 iunie 2011. Cand a picat in baie noaptea si a petrecut 12 ore cazuta pe jos cu 7 coaste rupte. Nu, nu e o metafora. Chiar au fost 7 coaste rupte intr-un trup de 87 de ani la vremea aia. 

  M-am enervat, am vrut sa ii zic ceva, mi-am muscat limba cu dintii pana mi-a dat sangele si am tacut. Nu pot sa mai zic nimic. Ea se topeste pe zi ce trece. Si 24 de ore mai tarziu, in seara asta, cand am iesit din bucatarie la un moment dat...am auzit un POC. Care mi-a sunat a sticla cazuta pe jos. Da, sunt nebuna, nasul si urechile mele sunt defecte. Probabil sunt de basset. Ne-am asociat gresit intr-o biata viata de femeie ploiesteanca. 

  M-am dus intai la Mara...care era deja spalata si bagata in pat sa vada preferata ei "Cireasa de pe tort"...am intrebat-o a zis ca nu ea, m-am intors in bucatarie, am cautat pe unde umblasem cand fusesem acolo, apoi am fugit repede catre baie unde era Marius si imi imaginam ca a cazut in dus. Ca a darmat el ceva acolo. Pe drum catre baie am vazut ca ea nu era nici in fotoliu nici in pat...si cand am dat fuga in camera......

  Am vazut-o cum incerca sa se ridice de pe jos. Incerca si nu prea reusea. Era ca un gandac captiv. Un  gandac cu parul alb si trening negru, care se straduia sa se ridice de pe jos dupa ce se impiedicase si cazuse in cap la propriu. Noroc ca noi avem mocheta in camera aia. Din pacate doar acolo. Eu iubesc mocheta tocmai din cauze din astea. E mai prietenoasa cu omul. Si cu talpa lui si cu capul lui care aterizeaza la 88 de ani pe ea. 

  S-a impiedicat de un cablu de la veioza, a tras veioza care a aterizat cu POC. S-au spart globul abajur si becul. Ea nu zicea nimic. Ca sa nu "te sperii, mama"...insa ea nu zicea nimic pentru ca EA era mult prea speriata. Am vazut-o la fata cand am ridicat-o. Era vanata in jurul gurii exact ca Mara cand era bebe si o speriai brusc. Eu am crezut ca a facut iar o aritmie rezultata in lesin, insa nu, nu era cazul. M-am bucurat. 

  Adica "doar" a cazut in cap tarandu-si picioarele care nu o mai ajuta si care acum ii erau reci sloi...am pus mana pe sub trening...avea si genunchii sloi...la 22 de grade in camera si bluza, pulovar plus trening pe ea...Am ridicat-o de jos. E greu...are 50 de kilograme si e GREU sa o ridici de jos. Am pus-o pe pat si mi-a tot zis ca s-a lovit la cap. Am pipait-o am apasat-o sa vad pe unde o doare. Nu si-a rupt nimic. De data asta am scapat cu bine. Ce o sa fie data viitoare? Nu stiu. Aia nu intelege nimeni, ca nu de moarte imi e teama. Moartea e simpla. Vine, ia si pleaca. 

  Un batran cu un sold sau un picior rupt...sau cu mintile duse...e mult mai complicat. Lumea imi ureaza sa ma "bucur" de ea...eu m-am bucurat de ea cand era vie, adica om total independent, om vertical, om care sa fie bine din toate punctele de vedere. Acum nu am de ce sa ma bucur ca asist la declinul ei. Chiar deloc. E un egoism sa iti doresti sa il mai ai TU in preajma cand el se chinuie. Ea inca nu se chinuie decat la nivel psihic. Inca nu e bolnava, rupta, paradita de tot. Insa sufera enorm ca ea cea de acum un an si jumatate a disparut. Acum imi zicea cu glas pe jumatate sfarsit "ce sa ma fac cu picioarele astea, ca nu ma mai asculta..."  Cand am bagat-o in pat sa se culce mi-a zis ca s-a speriat foarte rau. N-am mai auzit-o zicand asta niciodata pana acum.