Tricotez

 Amintiri. O zi geniala ieri. M-am gandit eu in toropeala de la pranz ce sa fac ce sa fac sa mai distrez copilul. Nu ca n-ar avea pe aici pe la 2 Mai distractii destule...doar ca am ajuns la momentul la care ea e om mare si eu incerc din rasputeri sa ii tricotez momente. Pentru ca acum tine minte tot. E la momentul-burete al vietii ei. Acum are 6 ani si 4 luni...acum stie tot si are amintiri permanente cu multe lucuri si excursii frumoase. 

  Din negura toropelii mi-a rasarit un gand: sa o duc in "expeditie". E foarte atrasa de expeditii, comori, excursii, locuri de explorat. Asa ca am decis brusc sa o duc in expeditie pe plaja pustie dintre 2 Mai si Vama Veche. Doar patru kilometri de plaja goala. Nu mai fusesem demult acolo, e un loc special pentru mine insa de cand s-a prabusit faleza nu m-am mai dus. O vreme nu se mai putea trece prin pamantul cazut de sus de pe deal.

  Am asteptat sa se faca 5, am umplut un rucsac cu prosoape si acareturi si am pornit. Cand i-am zis ca mergem in expeditie a inceput sa tzopaie incontrolabil si sa faca bagaj. Si am mers. Mult. Am luat-o pe plaja, am trecut de cazemata, am trecut de Micul Golf si am mai mers cale de inca trei golfuri catre Vama. Pe niste potecute cat piciorul trasate de alte picioare in pamantul cazut de pe faleza, pe bolovani, pietre, scoici, nisip, apa, munti de pamant pravalit in mare...Pe vremuri aveam impresia ca ala era un drum greu, pe scoici si atat. Ieri cu copilul atarnat de mana si facandu-mi cruci cu limba-n cerul gurii...mi s-a parut mult mai greu.

  In unele zone e de-a dreptul periculos. Dar cata incantareeeeeeee pe Mara. Chiote de cate ori vedea alta piatra frumoasa. S-o luam si pe asta! Zic maica, io am rucsac da' daca mi-l umpli si cu pietre lesin aici. In al treilea golf era soare asa ca ne-am oprit sa facem plaja si baie. Baie sub forma de balaceala pe pietrele alea ca acolo n-ai unde sa intri sa inoti. Dar cum apa era foarte limpede curata si linistita...a fost un deliciu. Am facut si nudism ca sa ne bronzam dosurile albe...Si cum ne distram noi mai bine cautand scoici si melci odata aud propozitia de care se teme orice mama in afara stabilimentului numit casa: "mami, fac caca!"

  Zdrang! Ooo ce bine...n-am nici servetele la mine...minunat! Si cu scoica nu prea merge s-o sterg. Sau? Mnu. Aaaa, mami hai cu fundul in apa, am soptit bland gandindu-ma ca totusi o sa ma refuze. Sperand ca o sa ma refuze :) Dar cum situatia era presanta...copilul a zis fericit DA! Si aici urmeaza descrierea tehnicii de cacare in apa marii... Pentru disperatii care nu inteleg ca un copil aflat la 3 kilometri de o asezare omeneasca nu poate sa se "tina" pana la o toaleta... ce sa zic, aveti un x sus in dreapta! Folositi-l cu incredere. Noi nu am facut pipi niciodata in oras, pe strazi sau in alte locuri PUBLICE.  Dar in situatia de fata nu vad ce-as fi putut face...

  Pentru cine n-a inotat niciodata foarte departe de mal dimineata si nu l-a apucat pe acolo o nevoie brusca si inexplicabila...nu stii niciodata ce panica te ia cand esti pus in fata acestei situatii delicate. Am bagat-o cu fundul in apa si apoi am asteptat cuminte sa o ridic brusc din locul faptei. De ce? Pai cum sa va explic...cacatul pluteste. Deci daca ii dai drumul in apa si nu fugi repede, te va mangaia duios pe spinare si te vei trezi cu el in ceafa. Apoi trebuie sa calculezi foarte repede viteza vantului si puterea valurilor ca sa vezi in care naiba de directie trebuie sa inoti sprint ca sa nu te intalnesti cu dansul...nas in nas ca sa zic asa.

  Ei bine am ras cu Mara sa lesinam. Cand l-a vazut plutind a fost extraordinar de mandra si l-a urmarit cu patos multa vreme sa vada ce face si unde se duce. Uimirea a fost ca "uite, mami, plutesteeeeee". Ma mir ca n-a zis cat de dragut e el cum pluteste. Intermisiunea cacacioasa terminata, am pornit inapoi spre casa.

  Ne-am oprit si la Micul Golf la locul de joaca unde am stat doua ore si m-am uitat la ea cum se joaca cu copii si incearca sa se suie pe funii si alte dracii. Si unde imi venea sa bocesc in paharul cu bere de "aoleu maica ce copil mare am si vaideminecefrumoasasidesteaptaemancaoarmamapeeadebulina!" Si apoi m-a apucat doru' de ta-su ca nah, de obicei lacrimam amandoi asa cand ne uitam la ea, si acu' lacrimam singura si pana mea...ahcedorimiedeel!

  Cand am reusit intr-un final sa o iau de acolo ne-am intors pe plaja noastra unde am facut o baie in mare pe aproape intuneric. Marea era perfect linistita si caaaaalda iar noi ne-am chirait in apa ca vazuse fi-mea mai devreme un crab viu si apoi o meduza moarta si a declarat sus si tare ca ea nu mai intra in apa citez "in viata vietilor meleeee". Am iesit din apa si cand am intrat in gradina, dupa atatia kilometri si aventuri ea suspina toata ca aoleu ce frumooooooos a fooooooost. Ca cea mai frumoasa zi si expeditie si ca sa mergem si cu tati cand o sa vina. Zic da, da, in gandul meu...ala e in stare sa ia masina si sa o ia voios pe plaja catre Vama. Atunci sa vezi expeditie!

Când râgâie sertarul

  Este ora 2 noaptea. La propriu. Ceasul arata ora 2 si e negru geamul deci pot sa presupun ca e ora doua noaptea. Sunt atat de obosita incat pe la ora 20 in seara asta cand discutam cu cineva o ultima plata care mi se cuvenea (am muncit, bre!) de acu' doua saptamani si mi-a zis ca imi da duminica...am intrebat ce zi e azi. 

  E greu sa ajungi la Nuci la bunica. Parca te omoara nenorocitul ala de Baragan pe care il urasc si o sa il urasc cate zile oi avea. Simti ca mori pe drum desi dureaza doar o ora si jumatate. Ar trebui sa dureze o ora daca am trai intr-o tara civilizata. Cati nervi si cata rabdare sa ai sa traiesti in Romania si sa fii "multumit" cu ce ai?

  Si inainte de asta am avut emotii la primele ore, si pana sa plecam am avut sapte mii de chestii de facut...toate astea cu un copil care isi cere drepturile. Si ne SPUNE, cu toate cuvintele, tot ce simte si tot ce isi doreste. Ca na, asa am invatat-o. Nu, nici un "ataciment-parienting" acilea. Deloc! 

  La ora 2, deci acum fix 24 de minute, strangeam rufe spalate. Si le duceam pe la locul lor. Si am ajuns la sertarele sotului. Care ragaie. DA. Si sertarele, si sotul. Sotul e neam cu mine deci ragaim in tandem la oaresce bere in viteza...Sertarele lui ragaie de tzoale....

  Si el saracu' declara oricui poate sa il asculte ca citez "eu n-am haine!"...am scos odata vreo 58 de tricouri si l-am ingropat cu ele cand a mai zis el ca el "n-are tricouri"...am zis ca s-a lecuit. Acum doua zile umbla decapitat prin casa ca el n-are pantaloni scurti. Acum fix TREI zile....par un egzamplu', facuse niste treaba la doamna vecina si venise cu pantalonii scurti si tricoul pline de ceva carmaz-non-spalabil-cu-nici-un-aparat-inventat-de-omenire. Cica de la bormasina niste ulei care n-a dorit sa mai plece, ca i-a placut acolo. Bre, nu ma intereseaza!

  Nu am unde sa ii mai pun acusi cele 4 perechi de pantaloni scurti cu care m-am prezentat brusc si incognito fix a doua zi ca o sotie-model-cunoscatoare-de-magazin-second-hand-genial ce sunt...deoarece sertarele domniei sale au zis "mai du-te fah in...doamne apara si fereste" si mai aveau oleaca si vomitau cantitatea de haine care locuia intr-insele. Nu am unde sa mai indes 93343 de tricouri si el sa zica mereu ca el nu are nene nici un tricou "calumea". Nu am, ca nah...locuim intr-o sufragerie toti 3. Si tocmai am dat de pomana fix doi saci mari de haine. 

  Da' barem ragaim fericiti impreuna! Iar eu acum radeam la ora 2 noaptea prin casa...E misto sa ai tzoale putine de fapt, dar sa ai asa de multi oameni intr-o casa incat sa n-ai unde sa le mai pui! Oamenii sunt mai buni decat carpele! Am zis!

Ghid de cumparare a cadourilor pentru copii

   Aceasta postare se doreste a fi un pamflet. A se trata ca atare. 

  Sa zicem ca trebuie sa mergi undeva unde e un copil. Si ori e ziua lui, ori nu e dar "nu se face" sa te duci cu mana adanc infundata in posteriorul propriu. Nu stiu de ce, asa e "politicos" sa ii "duci ceva lu' ala micu'". Oricare ar fi cazurile, trebuie sa urmezi niste reguli pentru a-ti asigura un minim succes. 

  Daca esti un barbat singur si totusi mama ta ti-a zis ca "nu e frumos" sa te prezinti gol...mai bine ia un loc. Ia o bere, relaxeaza-te. Uita de invataturile de acasa. Orice ai incerca sa iei o vei da in bara. Nu, fetitele nu au nevoie de un kit de dans la bara. Iar pe baietei nu-i poti imbraca intr-o uniforma de pompier d-adevaratelea doar pentru ca ai tu un cumnat care a lucrat la garnizoana. So, relax. 

  Daca esti o femeie singura si iti doresti mult o familie si copii...iti dorim succes. Esti doar un pic mai bine ca domnul de mai sus, insa nu te forta prea tare. Gandeste! Citeste pe eticheta varsta pentru care sunt jucariile. Spre deosebire de el tu s-ar putea sa ai aceasta abilitate. Berea nu e buna, faci burta si dup'aia nu te mai ia nici dracu'! 

  Daca esti un cuplu fara copii, sau faci parte dintr-unul...ia un loc. Ia doua beri, pentru voi presiunea e si mai mare. Pe voi va asteapta toti la usa cu vesnica si tampita intrebare "voi cand faceti unul???". Apoi gandeste-te bine cand ajungi la raftul cu jucarii. Daca contine vopsea, abtineti-va. Nu e o idee buna. Nu, nici daca vopseaua e insotita de multe stampile cu care sa o depuna glorios pe toti peretii casei. Vopsea si stampile doar daca minorul are spre 4 ani. Jocurile de tot felul sunt indicate doar in masura in care doriti sa va prezentati zilnic la aruncatul cu zarul. 

  Daca ai copil dar e mai mic decat cel la care mergi...nu te apuca sa iei lucruri cu care ti-ai dori tu sa vezi copilul tau jucandu-se. Mai bine intrebi. In orice caz, ia o bere...te va ajuta sa decizi mai relaxat. 

  Daca ai copil dar e mai mare decat cel la care mergi...nu rascoli tot magazinul dupa ceva ce i-a placut copilului tau. S-ar putea ca asta la care te duci sa nu dea doi bani pe ceva-ul pentru care tu esti acum capabil sa rastorni muntii. O bere?

  Daca ai copil fix de aceeasi varsta cu cel la care mergi...e o idee buna ca orice ai lua sa iei in dublu exemplar pentru ca altfel va iesi cu paruiala. Vor vrea amandoi ceva-ul. Nu e bine. Tu poti lua doua beri pentru ca acolo oricum va fi haos si pretul a doua jucarii s-ar putea sa te intristeze oleaca. Ia loc, rasufla. 

  Daca ai avut copii care acum au la randul lor copii si-sau nepoti...sincer n-ai ce sa cauti acolo, despre orice ar fi vorba. Bunica-mea i-a luat Marei la fix 1 an un soi de masina de razboi cu niste soldati care urlau si impuscau lucruri, masina zbiera si fugea singura prin casa. Mda. Am dat-o cadou acum o luna unui baietel de 8 ani. Nici acum nu-s perfect convinsa ca nu l-am traumatizati si pe ala. Fi-mea cand a vazut-o prima data se suise in cap la ta-su ca pisicile alea de se agata in pomi. Se ingalbenise de spaima. 

  Oricine ai fi, nu duce copilului zahar. Nu are sens sa faci asta daca vrei o vizita placuta din care sa iesi intact si cu toate hainele imbracate pe membrele corecte. Ale tale. Iar daca parintii iti spun dinainte, sau in momentul ala ca minorul nu consuma zahar deoarece nu i-ai dat niciodata...nu incerca sa i-l bagi pe gat. Nu incerca sa mituiesti copilul, el e mai destept decat tine. In general, nu fii tampit. Mai bine ia o bere!

Cadouri, Sinaia, Kuib, toti trei...

  Eram treaza. S-a aruncat din pat si am auzit lipa-lipa-lipa-lipa...a aprins veioza. 8 jumate, bezna proasta, ploaie urata. S-a azvarlit in gramajoara de cadouri si a inceput sa chiuie...Ce e astaaaa? O foaieee? I-au scris mami cu tati cat de mult o iubesc. A citit incet pe litere. S-a bucurat de fiecare cadou in parte, apoi a inceput: "cand plecam?"..."da' plecam repede?"..."hai sa plecam la Sinaiaaa".

  N-o interesa ca ploua, ca e negru afara ca in cerul gurii cotarlelor comunitare. Nimic. Noi de abea ne miscam de somn si sila aia specifica diminetilor negre...si ea tzopaia. Ne-a plouat pana la Sinaia de am zis ca ne ia pe sus. Acolo am poposit direct la mancatoare. Si anume la laudatul restaurant Kuib de la Complexul Piatra Soimului. Am tot cautat locuri noi....si am gasit. Locatia e de vis. Daca n-ar fi plouat cu bulbuci am fi putut profita si de parcul pentru copii exterior, si de terasa mult prea misto, din lemn natur. 

  Hotelul, vilele si locatia in general...cam de 5 stele din astea romanesti. Adica misto spre foarte misto. Mai ales ca e in padure, pe o padure, pica o padure pe domnia sa...E un loc din Sinaia unde eu habar nu aveam ca e inca o Sinaie...si eu am cam haladuit Sinaia la viata mea. Dupa Gara, pe centura, dreapta brusc si sus pe munte. Foarte, foarte....foaaaaarte misto. 

  Restaurantul genial, cu pereti de sticla si pomii padurii fix gramada pe geam. O garla pe sub geam, trepte si locul de joaca undeva mai jos. Loc de joaca si interior, pentru copilasi mici-mici! In restaurant nu se fumeaza. Nu e nici un semn in sensul asta, poate ma insel. Nu erau scrumiere pe masa si nimeni n-a fumat. Restaurant orientat PREDOMINANT catre clienti cu copii. Scriu mare si subliniat. Oamenii nu numai ca au scaune speciale de mai multe feluri dar cum te vad cu copilul iti spun ca ii aduc de colorat. Noi eram dotati asa ca ne-au adus doar o fisa cu meniul pentru copii pe o parte (felurile de mancare au culori cod si au si nume de basme) si pe partea cealalta e un peisaj de munte colorabil. Delicios! Meniul pentru copii e chiar foarte misto si bun din punct de vedere nutritional.

  Preturile din restaurant...decente. Decente si pentru Ploiesti, deci ultra-decente pentru Sinaia unde pe strada principala te cam ia cu lesin daca intri in carciumi. Foarte ok. 30 de lei o portie de ceva carne cu ceva garnitura. De la 4,5 lei o bere. 6 lei o cinzeaca de tzuica pentru sotul care inainte de o ciorba de burta de 12 lei (asta era cam sarita din pret, dar nu erai taxat pentru smantana si ardei cum e prin Ploiesti)...Si 13 lei mancarea copilului. Era si cu 9 si cu 15. Cam asta e aria de preturi. Cele mai scumpe sunt fripturile de muschi de vita pe piatra vulcanica incinsa, e si normal...de la 75 la 95 portia da' erau fripturi de 400 de grame...Ne-am uitat cu jind si am trecut mai departe :))))

  Problema e ca am nimerit asa...gen aprilie...final de iarna...final de un sezon. Probabil ca exact inainte de schimbarea bi-anuala de ulei din aparatul in care se prajesc lucruri. Pentru ca pane-urile si cartofii au avut un gust specific de ulei din ala refolosit. Marius a avut probleme cu burta toata ziua respectiva, ceea ce ma face sa cred ca nu-s eu o carcotasa nesimtita, deoarece el fiind cu probleme in domeniu e ca un fel de barometru: cea mai mica mancare aiurea ii produce probleme. 

  Si...mujdeiul. Am o mare problema. Eu de circa 30 de ani de cand am descoperit usturoiul il cam mananc la orice masa si sub orice forma. Doar daca am de dus prin vizite sau locuri ma abtin. Cand merg la carciumi comand "ceva SI un mujdei"...O carciuma buna dupa mine e aia care iti da un mujdei care e facut...hai nu atunci ca deja am pretentii, da' barem in ultimele 5 ore, in pana mea! Stiti cum face usturoiul, nu? Se oxideaza. Uneori se si inverzeste, da' jmecherii s-au prins si baga ulei in compozitie. Insa gustul de mujdei vechi, facut ieri, alataieri sau acu' o saptamana (by the way, asta nu se prea "strica" nici dupa o luna la frigider)...este ceva horror. Pe cat imi place mie usturoiul, pe atata imi displace mujdeiul oxidat. Iar stomacul meu care poate prelua si pietre mai ceva ca o gaina...cand da de d-asta ma ragaie cu insistenta circa doua zile. 

  Ragaiala deoparte...gustul e infiorator. Bai, dar se pare ca oamenii din restauranteria romaneasca n-au aflat asta. Si iti servesc cu obstinatie mujdei vechi si imputit. Si iti strica toata masa, sincer. Intai de nervi. Apoi de lipsa usturoiului pe care ti-l doreai alaturi de friptura cu pricina. Apoi iar de nervi pentru ca iti aduci aminte cat de simplu e sa razi doi catzei de usturoi si sa ii flescai in doua linguri de apa. Pe loc. 

  Ghinionul lor a fost ca mi-au dat commment-card. :D Si eu le-am povestit. Cum a fost chelnerita PERFECTA, locatia PERFECTA, restaurantul SUBLIM...dar uleiul neschimbat si mujdeiul vechi. Si le-am mai zis ca a fost asa frumos incat vom reveni cu siguranta. Cand ne-am ridicat sa plecam o tipa discuta aprins cu "sefu' de sala" si ma arata cu degetu' ca la urs. Chelnerita a venit si si-a cerut scuze si ne-a zis ca spera ca data viitoare sa fie mai bine. Tipa care ma arata cu degetul vorbea foarte convinsa si cred ca se exprima despre neajunsurile bucatarului care e acolo acum. Sau a cuiva, nu stiu cui, ca parea ca nu e la prima "abatere" de genul asta. I-am soptit lu' Marse "hai ba, repede ca plecam cu huo d-aici" (vorba lu' prietenu' Lica)...ne-am ras si am ragait ulei pana la Ploiesti. 

  A nu se intelege ca nu ne-am distrat. Ne-am distrat si ne-am intristat deopotriva. Intai ca ploua si ca piticuta mica n-a putut sa se duca afara, unde ploua cu bulbuci de tremura padurea...si se uita cu jiiiiind cam asa:

  Si apoi, dupa cum ne e natia de oameni care rad din orice, cam asa:

Evident aici incercam sa il lamuresc "sa nu te strambi, maaah la poza"...da da...el o gadila pe fi-sa pe sub masa si aia se hinchinea ca la maimutze. 

  

       Cam asa. 

In troleu umbla o baba

  Ma rog, o doamna in etate, ca sa nu se supere careva pe mine cum ca-s anti-babe. Nu-s. Doar ca eu mereu fac diferenta intre o "baba d-aia romaneasca" si o "doamna in varsta". Diferenta nu e numai una semantica. Dar sa ma explic. Cred sincer ca trebuie sa initiez o serie de posturi numite "in troleu" sau "in autobuz" pentru ca daca te urci in ziua de azi prin ele n-ai cum sa nu te dai jos razand. Asta pentru ca eu sunt o persoana care rade cam din orice. 

   Ma urc azi intr-un troleu cam plinutz asa. Adica nu era gras, era umplut cu lume. Sa ajung la un magazin sa cumpar lucruri din care sa pot confectiona un tort marti seara. Zis si facut, las copilul la institutie, fug in statie printr-un vant asa de rece incat m-a facut sa imi aduc aminte toate injuraturile pe baza de vant pe care le aveam prin arhive. Vine troleul, ma aburc. De mers 5 statii. Putin pentru un oras ca asta, deci nu e vreo mare dilema sa stai in picioare cele 5 statii. Mai putin daca esti un anumit soi de pensionar. Ca nu toti sunt in cautare de scaune ca mortu' in cautare de lumanari aprinse. Unii sunt chiar ok si nu simt nevoia sa ridice pe oricine de jos cum a simtit odata una sa ma ridice pe mine de pe scaun cand aveam burta pan' la ochi din cauza de om care locuia in ea acu' circa 6 ani si un pic :)

  Azi in usa troleului o baba. Se tinea vartos de bara, asa de vartos ca nu vroia sa ma lase o secunda sa imi pot composta si eu nenorocitul ala de bilet. Reusesc sa o fentez, gauresc beletu'...Si cand ma uit la ea o vad cum se uita cu "uochiu de vulture" prin troleul care pleznea de lume. Zic haha, ia sa o vezi pe asta cum scoala lumea de pe scaune. Doar ca baba n-a avut noroc, asezate in jur erau doar persoane tot de varsta ei asa ca nu mergea sa inceapa sa fie nesimtita mai mult decat permite regula si viscolul de afara. Si se tot sucea si se tot uita...Trece o statie, trec doua....

  Bai nene...dupa a treia statie s-a eliberat un loc departe, departeeeee maicaaaa, in capu' alalaltu' de troleu. Troleu inca plin de lume, pana la scaun niste multi metri de parcurs printre cururi si burti. Odata o zbugheste de langa mine si incepe...si da-i coate, da-i coate...hai cu coatele....pana ajunge fericita la scaunul pe care se tranteste cu o statisfactie orgasmica. Rasufla adanc, se uita in stanga, se uita pe geam...troleul ajunge in statia numarul patru. La care ea...sare de pe scaun, da toate coatele pe care le mai daduse, ajunge la usa si coboara in timp ce alarma usilor suna de zor. Am inceput sa rad asa de tare si de brusc incat toata lumea din troleu din partea aia, toti cei care o vazusera si luasera coate...au inceput sa rada si sa comenteze. Un nene s-a apucat sa spuna bancuri cu Bula de pe vremea lu' Ceasca. N-am apucat finalul bancului pentru ca am ajuns la statia cinci. 

Liberi pe internet (1)

  Din seria ce oameni umbla liberi pe internet si cauta ei chestii...va prezentam. Cum ajung ei la mine pe bloguletzu'...

"copilul meu vrea un caine" - Pai ce sa zic, ar fi mai bine sa nu vrea daca stai la bloc, ca iti cam bati joc de bietu' animal. Da' oare de ce oi fi aterizat acilea?

"cum este viata ?" - Nu stiu a lu' matale, da' a mea e ok.

"neaaa asta e bonlava" - Du-o la spital daca e "bonlava" saraca! Nu la Boldescu, ca de acolo viu io si nu e prea misto!

"unghii negre" - Pont: taie-le scurt si spala-te mai des!

"albuletzi cu par fara par" - Deci? cum sa fie? Cu sau fara?

"cum se deseneaza soareci usori pentru copi 6-8 ani"- E bine ca iti arde de desenat soareci verzi pe pereti cand n-ai aflat cum se scrie un copil la plural. Iti doresc mult HUO!

"la 15 grade un bebe poarta caciula" - Daca te intrebi asta e clar ca nu esti bine la caciula personala!

"mi-am ras in cap prietena" - Intrebarea e daca si ea a vrut asta!

"o sa ne ridice pana acolo unde" - M-am blocat, jur!

"curatare burta vaca" si "curatare burta vita" - Asta e opera cuiva care a comentat la mine despre cum curata ea burta de vita cand era gravida, aia imi amintesc! Nu mai stiu care era, da' era la postul despre cum mi-am luat eu vaca :) si in fiecare saptamana apare cautarea asta de cel putin 3 ori :)

"insomnie am 5 ani de cand nu dorm" - Gogule, ia-ti dopuri! Merge si cu Xanax, da' ala nu-l bagi in urechi!

"aparat camera cu sare" - Manca-ti-as topica ta de jmecher care cauti pe net 'aparat Salin pentru camera'!

"ce inseamna lichenoid" - Inseamna ca ai o boala! Din experienta mea medicul care ti-a zis "lichenoid" si n-a explicat mai nimic e un dobitoc. Sanatate!

  Va continua...

Dilema strampilor

  La ce folosesc? Pentru ce sunt utili? Da, stiu am o problema cu utilitatea lucrurilor, faptelor, oamenilor pe pamant. La ce folosesc strampii? Sau cum le mai zice, ciorapi lungi, ciorapi cu chilot, izmene de dama saaaau..."tricotatzi"... Pe asta am auzit-o de curand si n-o s-o uit prea repede.

  Azi, din nou, la locul cu multi copii. Zis el si strada, parc, loc de joaca...oriunde sunt copii in luna lui martie. Afara, circa 18 grade. Inauntrul pantalonilor copilasilor...niste STRAMPI. De ce? Pai cum de ce, ca doar v-am mai invatat ca eu in fiecare primavara ma mir ca vaca in fata gardului renovat, sau ca romanul in fata pantalonilor...care se pare ca nu-s suficienti. Asa cum pentru doamna educatoare nu-s destule gradele de afara, arde soba de mi-am luat copilul fiert vineri. Cu felicitare pentru "ziua mamei" ca na, ea e o duamna comunista care n-a mai aflat nici in sfanta zi de azi ca Ziua Femeii a fost transformata de Ceausescu in ziua Mamei, ca sa scoale samantza de natalitate din poporul romanesc...Iar o iau pe campii...

  Strampii. Ce putem spune despre ei? Ca ne mananca? Ca ne fac bube? Ca ne enerveaza? Ei bine, noi putem spune asta pentru ca suntem oameni mari si avem, cum ar veni...vorbele la noi. Ce pot spune niste copii mici supra-incalziti in permanenta? Pai ei nu pot spune nimic. Ei tipa. Uneori ii vezi ca incearca sa rupa pantalonii de pe ei. Alteori ii vezi ca incearca sa isi smulga parul din cap de draci...

  Sa zicem ca-s 18 grade afara. Si ca parintii tai n-au aflat asta. Ei cred ca sunt cel putin -400. Si te imbraca, nene, sa nu cumva sa te "traga curentul" sau sa nu cumva sa te rapeasca un pinguin si sa te duca repede pana la Polul Nord cand ei nu-s pe faza. Mna...Pana acum mi se tot spunea ca vai, nu stiu eu cum e, ca eu nu imi "duc" copilul nicaieri iarna. Ba, ete ca iarna asta a trecut, copilul meu a mers la gradinita zilnic si n-a necesitat strampi. Si nici n-a patit nimic.

  Pe bune, nu i-a picat carnea de pe ea. Am mers si pe ninsoare, viscol, ploaie...pe jos. Da, am dus copilul pe jos prin ploaie. Un sfert de ora de mers pe jos. Am considerat ca nu se topeste si ca o sa aprecieze data urmatoare cand il vede pe ta-su ca vine cu vreo masina in preajma ei. Am zis ca na...viata e grea si contine si ploaie, si zloata, si in general tone masive de cacat. De caine. Sau nu. Mna...Oricum, viata e mult prea grea ca sa contina si strampi. 

  Mara are o singura pereche de strampi primita anul trecut la ziua ei de la o doamna perfect straina care intamplator s-a aflat in incinta si a adus si ea ceva "unei fetite". Ce putea sa ii aduca decat niste strampi...:))) Anul asta cand am plecat la Predeal am zis sa o imbrac cu ei ca na, ne duceam la zapada. I-am pus pe ea si a strigat "mami, pantalonii astia nu-s buni, n-au GAURA!"...Am ras o jumate de zi. Pentru ca daca a fost nevoie de stat in ger afara, ea stie ca primeste pe ea inca o pereche de pantaloni pe sub blugi. Pantalonasi subtiri, din bumbac suta la suta, si mai ales largi! 

  De ce? Pai pentru ca fizica e un lucru misto. Din care, chiar daca n-am inteles-o pana in adancuri, eu am invatat cateva lucruri esentiale. Si anume ca aerul CALD se mentine cald daca e in straturi. Daca nu ai un strat de aer intre piele si haine sau intre straturile de haine, degeaba le ai pe tine. Gen haine mulate iarna. Gen STRAMPI care contin si altceva decat bumbac si stau lipiti de tine pana degeri. Gen! :))))

  Mi-am dus copilul la Venetia cand avea nici 2 ani si am plimbat-o in marsupiu in spate la ta-su la minus  niste grade...fara strampi...Am mers iarna trecuta cand au fost 2 metri de zapada si erau -15 grade, in parcare, si a basculat zapada doua ore...fara strampi. A mers toata iarna asta fara nici un stramp, si pe cand colegii ei erau fierti in cele 25 de grade din frumoasa gradinita, fi-mea in blugi, bluza subtire si papuci Tikki in picioare...era ca un fel de om calm si uscat. "Duamna" ne-a zis de nenumarate ori ca "n-are maieu!"...de strampi n-a cautat-o da' clar murea daca afla ca n-are! 

  Din luna septembrie pana azi, Mara a racit de fix doua ori. In conditiile in care in septembrie a vazut prima data "colectivitatea". Deci nu, doamnelor, nu de la strampi e sanatatea. Ba chiar invers as putea spune. Vineri era atat de cald acolo incat am luat-o rosie la moaca...asa ca nu i-am mai pus nici geaca pe ea ca ne astepta ta-su cu masina. Parintii le puneau bocanci de iarna imblaniti (noi eram in tenisi de panza), INCA o pereche de pantaloni, si unii fular la gat si caciula in cap! S-au uitat la mine ca la urs. 

  Am scris de multe ori despre dobitocia parintilor intru infofolirea copilasilor...si nu ma opresc! Nu stiu de ce, poate cine stie...nu sper sa educ pe vreunul care E deja parinte, ca astia nu-s educabili :)))) Poate intra pe aici vreunul care nu are copil inca si as vrea sa stie ca:

1. Copilul nu necesita: caciula in casa, strampi niciodata, haine in plus DELOC

2. Copilul nu sufera "de curent" si "pe jos" nu e altceva decat "pe sus" intr-o casa care nu e beci...daca tu esti martalog, e treaba ta...el nu se naste asa! Il poti lasa pe jos linistit fara cojoc!

3. Otita nu se trage de la lipsa caciulii, bronsiolita nu se trage de la lipsa fularului, amigdalita idem...conjunctivita nu e din cauza ca nu i-ai pus fularul PE OCHI! Toate sunt boli VIRALE. Cauta boli virale pe prietenu' Goagle si te va lamuri ca n-are legatura cu strampii, caciula si fularul!

4. Strampii sunt inutili daca nu tii copilul pe loc, afara, la -10 grade timp de mai mult de 4 ore :)

5. Geamul deschis NU dauneaza. La nimic. Incepand cu ziua 0 de viata...deschis larg si fara perdele...sa intre aerul in casa. Nu, nu se face "curent" si nu, nu dauneaza cu nimic copilului!

  Singura utilitate a "strampilor" e daca iti imbraci copila mica...iarna, in fusta-rochie. Nu ma mai intreb de ce ar face cineva cu creier in cap asa ceva, ca n-are sens. E clar. 

Anunt la ziar

  In disperare de cauza am dat anunt la maretul ziar prahovean Raid. Cum ca doresc angajare ca bona sau ca om "afterschool" pentru careva care n-are. Am precizat ca sunt nefumatoare si ca stiu limba engleza in caz ca le trebuie. Ma asteptam in cel mai rau caz sa nu sune nimeni. In cel mai bun caz sa vada cineva care chiar isi cauta o bona. Nu ma asteptam la ce a urmat :)

  Trec vreo trei zile, nu se intampla nimic. In a patra suna un domn. Dupa care urmeaza o conversatie mai ceva ca la Stan si Bran. El ma intreaba de unde sunt si ii zic ca din Ploiesti. Dupa care incepe si imi spune ca el e "un uom die afacieri"...da' cand vorbea suna asa cam ca pe la Poplaca City sau ceva. Si, uimitor, dar nu imi zice nimic despre vreun copil, cum m-as fi gandit. Ma intreaba daca-s maritata si daca se supara sotul la o adica daca io stau noaptea acolo.

  Ma gandesc in capul meu "acolo unde si cu cine" daca nu imi zici si mie ce copil de ce varsta. Ca poate ai un copil de 18 ani care are nevoie de companie noaptea. Poate e si alaptat ca na, e un trend acu' si io nu prea poci sa ma pui cu trendu'...Si zice "mie nu imi trebuie sa aveti facultate, doar sa fiti desteapta, si sa stiti ca io am si post de secretara, si de ospatar, si de ajutor de barman, si pentru strainatate"...Si ca daca ma supar daca trebuie noaptea. Il intreb politicos ce varsta are copilul...si el imi raspunde cu ceva perfect ireal: "si daca plecam din Ploiesti, eu va iau, eu va aduc acasa, numa' sa nu se supere sotzu'"...Si apoi zice ca sa-l sun io luni sa ne intalnim. Mbine...mai asteapta matale...

  Dupa alte 3 zile ma suna alt domn. Se pare ca in ziua de azi domnii sunt extrem de implicati in alegerea bonelor pentru copii. Raspund si zice "buna"....ah, zic, e clar...El imi confirma cu varf si indesat ca e foarte clar si corect ce gandeam: "Am telefonul de la anuntul din ziar, dar eu am sunat pentru altceva. Vrei sa ne intalnim? Ai prieten?". N-am apucat sa zic decat "doamne-fereste" inainte sa apas butonul rosu de pe mobilul din dotare. Am intrat pe site si am sters anuntul. Bine ati venit in Romania, tara labagiilor care racoleaza "bone". Sau probabil tara "bonelor" care nu numai ca fac chestii nasoale copiilor pe care ii au in grija ci si racoleaza domni prin anunturi. Ca ma gandesc ca o fi o traditie necunoscuta mie, asta cu anuntul la sectiunea "caut job" cum ca te oferi bona. Altfel...nu imi explic. 

  Cred ca e momentul sa las tampeniile astea cu "caut job in Romania" ca incepe sa fie mult prea amuzant. 33 de ani, 16 ani de scoala...

  

Pinocchio modern

  Sau cum l-a sodomizat un baiat scenaristo-regizor pe bietul Pinocchio pana l-a gasit cu transpiratii pe lumea cealalta pe bietul Collodi. Caci in sfarsit, in frumoasa zi de azi, dupa doar trei saptamani de la prima tentativa de a vedea piesa Pinocchio pusa in scena de Sectia Papusi a Teatrului Toma Caragiu din Ploiesti...iacata ca am reusit. Atata a durat sa se mai joace, sa gasim bilete. Se pare ca se joaca cu "puseu" adica odata la niste saptamani o joaca marti, miercuri, joi, si duminica, apoi joaca altele si tot asa. 

  Mara a vrut, dupa cum va povesteam anterior, sa vada Pinocchio neaparat. De ce? Pai e simplu: pentru ca am apucat sa ii citesc deja jumatate din carte. Ma refer la cartea scrisa de Carlo Collodi si intitulata "Aventurile lui Pinocchio"...nu ma refer la orice alta "carte-adaptare-dupa-sa-ne-facem-ca-scriem-cuvinte" sau vreo carte de colorat. Eu am zis domnule...eu iubesc cartile. Le-am iubit de mica. Dar le iubesc pe ALEA...scrise de autorii aia. Imi place "Amintiri din Copilarie" scrisa de Creanga, nu "adaptare dupa Creanga" de vreunu' care cine stie ce naiba a visat el azi noapte. 

  Asadar noi am parcurs cam jumatate de Pinocchio aia adevarata. Merge incet pentru ca e o carte destul de "serioasa" si cu cuvinte multe si complicate, pe care eu vreau sa i le explic. Nu i-am citit carti pana tarziu (in afara de cele cu cuvinte, litere si obiecte pe care stia de la 9 luni sa mi le arate de cat le prestasem) pentru ca urasc cititul ca "norma"...cititul ala degeaba cand copilul nu pricepe nimic iar noi ii tragem cu Alba ca Zapada si "mastera cea rea" desi el nu stie ce e aia mastera si el personal nu o sa intrebe niciodata. El vrea sa ii citesti ca sa ii oferi atentie. Nu pricepe nimic si ajunge sa foloseasca niste cuvinte ca si cand ar fi nimic. Iar apoi e greu sa ii explici ce-s alea cuvintele corecte si la ce folosesc. Cartile sunt si ele pentru diferite varste. Asa cum sunt si piesele de teatru. 

  Cea de azi era pentru copii de peste 5 ani. Eeeee si ce daca? "Adica ce mbaaah, ma face pe mine si pe copilu' meu supra-jmecher o etichetaaa?" Neaaaah! Langa mine in stanga era un baietel. Avea pana intr-un an. Ghetele de abea treceau cu 2 cm de marginea scaunului pe care statea. Si pe care deja mozolise un biscuite ud. Care era pictat pe tapiteria rosie si eleganta a noii sali renovate a teatrului. Eh, detalii. Era cu ma-sa mare, care avea o moaca de ziceai ca acu' s-a dat jos de la coada vacii. Ma rog...baietelul a fost extra-super-foarte dragalas. Cumintel, a stat acolo si s-a uitat la bazaconii pret de o ora si 15 minute. Mai rau era cu cei de 2 sau 3 ani. Care dupa ce ca nu pricepeau nimic se mai si speriau in mod activ de personaje, erau plictisiti, oripilati si de-a dreptul dezgustati de parintii lor care parinti raspundeau EI la intrebarile personajelor adresate publicului. Si care au plecat de acolo zombi. Ii vedeai ca i-a obosit si terminat definitiv actiunea cultural distractiva. Ce sa te posede sa duci un copil de 2 ani la teatru? Nu stiu, sincer. Eu cred ca nu iti place de el, pe bune! Nu stiu ce dracu' ai impresia ca il inveti TU pe el la o piesa pentru copii peste 5 ani...da' e clar ca el o sa te invete pe tine pe ziua de azi cum e sa ai un copil supra-stimulat, agitat sau foarte somnoros. Sau cu ceva cosmaruri la noapte si poate in multe nopti de aici inainte, caci natura o sa te bata la fundulet...Da' ma rog, fiecare cu ce considera...

  Mbooon, sa revenim la piesa. Pai in primele cinci minute, Gepetto ne-a zis ca "e criza" si ca el de aia e sarac. WTFFFFF??? Really? Am venit la o poveste clasica cu copilul ca sa aflu de ce suntem saraci in anul 2013? Auleu...Mentiunea cu "criza" s-a petrecut de doua ori. Interactiunea cu publicul a "povestitorului" evident era una cretinoida. Sa terminam cuvintele ca la scoala comunista. Mie de aia imi aduce aminte. Noroc ca erau si niste doamne in toata firea in sala, care tipau mai abitir ca pustii cu pricina. Ele se simteau bine. Eu am ras cu lacrimi. La un moment dat, actorul care vedea in sala pentru ca luminile erau gandite ca el sa vada in momentele de interactiune...a pufnit in ras...M-am intors...O cucoana pe la 60 de ani cu o caciula mare in cap dadea de zor raspunsurile la intrebarile pentru copii. Zici ca era la Robingo nu alta!

  Ce m-a uimit a fost ca in scena cu scoala s-a folosit bataia cu nuiaua la palma. Si deasemenea o replica a profesorului "Cine-s parintii tai si cu ce se ocupa, ca sa stiu daca te iau la mine la clasa?!" Aaaa, ok...frustrat much pe sistemul romanesc de invatamant? Aia pricep, da' ma baiatule, acilea e cum ar veni pentru cinci ani! Ce m-a oripilat a fost ca de foarte multe ori (cel putin 5) s-au folosit dezacorduri voite, corectate de o anumita voce...insa personajul care le folosea dadea apoi cu tifla vocii care ii spunea ca nu se spune "ie multe"...deci...poftim? Aaaaa....cum adica? 

  Momentul cu muzica populara romaneasca m-a induiosat pana la lacrimi. Cum care muzica populara romaneasca in Pinocchio? Eeete na...beeeei, da' sunteti chiar inculti in ale teatrului modern, sa mor io! Care este! La finalul muzicii personajul se preface ca impusca muzica pentru a se opri...Poftim? Nu mai zic ca erau si niste personaje dubioase pe acolo...gen niste gaini...

  Productia ca atare, exceptand adaptarea foarte naspa a domnului Gabriel Apostol dupa domnul celalalt care a murit mai demult dar care a scris o poveste frumoasa si plina de talc si intelepciune si pe care primul domn a sodomizat-o in toate pozitiile...a fost una misto. Regizor e tot domnul cu pricina asa ca nu ma mir ca productia a fost una grandioasa. Costume mari si frumoase.

  Apropo de costume mari si frumoase, personajul Mangiafuoco a produs infarct la juma' de sala. El e un personaj negativ. Domnul regizor e un personaj grandoman. Ma scuzati dar n-am alta rima. Asadaaaar, personajul asta apare....dupa ce se sting niste lumini si se deschid doua usi MARI din decor. De ce sunt usile mari? Pai pentru ca "papusica" asta...e o chestie de..eu zic 2,15 metri inaltime (tipul de langa era un barbat de minim 1,85 iar aratarea era foarte inalta pe langa el)...si circa...3 latime. Manuita de 3 adulti in spate. Capul era asa cam cat doi adulti unul langa altul, palmele cat juma' de adult. Deci era un cap cu o mutra HORROR, si doua palme...si niste corp ca o perdea. Care a aparut asa apoteotic de dupa niste usi...Ce sa mai, jivina era cat scena. Trei copii au inceput sa tipe. Restul si-au muscat limba, unii probabil au lesinat. Fi-mea m-a strans de mana si am vazut-o cum isi inclesteaza dintii. N-a cracnit saraca si sincer nu stiu CUM a reusit aceasta performanta, ca ea e plangacioasa din fire. Adica pana si eu m-am speriat! 

  Le doresc succes tuturor parintilor care erau cu copilasi prea mici acolo azi. La final cand ne-am ridicat, baietelul din spatele nostru (sa fi avut vreo 4 ani) i-a zis serios lu' ma-sa mare :"mamaie, m-am speriat de era sa fac pe mine de frica!" Eu am ras. Fi-mea era inca tulburata si rodea un mar, asa ca n-a ras ca era ocupata. 

  Decorurile si costumele...grandioase. Vulpea era ca o curvulitza de Bamboo. Imbracata in rosu, mulat, cu cizme cu toc inalte, decolteu, cu PENE pe ea. Ii mai lipsea un coktail intr-o mana si un bici de dominatrix in aialalta, in rest era rupta din Rai, ce sa mai. Ce a lipsit din aceasta productie moderna au fost oamenii in curu' gol. Eu am mai vazut productii moderne dupa diverse opere clasice si am observat ca e cu lume in dosu' naturel. E, aici nu s-a despuiat nimeni.

  Iar acum, ca sa fac ca unii de ii stiu eu, o sa pun si trei laude la final, ca sa pot sa zic dupa aia ca cum domle, postul asta e unul fair din punct de vedere al criticii. Asadar, ce a fost bun? Pai productia in sine e una misto. Pentru oameni mari ( a se observa cum am zis ceva de bine si apoi am bitch-slapped again) Apoi costumele au fost misto, decorurile misto. Multi bani as zice eu. 

  Dincolo de orice urma de ironie sau critica, imi dau jos palaria in fata actorilor, ca de obicei. Actorii au fost minunati. Sase oameni tin un spectacol cu multe, multe personaje, cu papusi, decoruri si manevrari de lucruri. Si cu voci si cu mimica. Oamenii astia m-au facut sa aplaud la final si sa strig bravo cu ochii in lacrimi. Stiu ce e aia sa fii acolo sus pe scena, si mai stiu ca uite, publicul poate fi critic. Dar adevarul e ca avem aici niste actori geniali. Tineri, frumosi, si erau si ei cu ochii in lacrimi cand m-am ridicat in picioare si am strigat bravo aplaudand cu mainile ridicate. Pentru ca asa se aplauda. Asa il faci fericit pe actor. 

Haoleu, Mos Hraciun!

  Ieri serbarea. Pfaolicaaa am avut emotii toata ziua pana la ora 5 cand am plecat de acasa. Si ea la fel. Da' io mai mult ca ea. Mie imi era foarte teama ca o sa se supere de lumea straina de acolo. Pe parintii ceilalti ii stia, insa ma gandeam la fotografi-filmatori si Ze Mos Craciunu' ce urma sa apara. 

  Caci da...suntem niste jmecheri, domnule...nu puteam sa filmam in anul 2012 decat cu niste neni angajati. Nu stiam sa pozam noi trei lulele de serbare. Si in nici un caz nu puteam sa punem naibii un tatic sau un bunic cu o barba si un costum...trebuia sa scoatem bani din buzunar sa ii imbogatim pe niste jmecherasi. Asa e cand esti educatoare in sistemul romanesc de mult timp...uiti sa gandesti. Saraca...ea nici nu putea sa inteleaga de ce am intrebat-o eu uluita "de ce nu filmam noi serbarea?"...probabil s-a gandit ca trebuie sa ai o televiziune sau ceva...

  Ma rog...imi era teama ca Mara o sa se supere cand vede lume straina acolo si o sa refuze sa zica rolul. Pai daca stiam cine vine sa ne mos-craciuneasca, si mie mi-ar fi fost frica, maica...jur...Cand am intrat in clasa maica-mea a stat ce a stat si zice "astia au chemat lautari?"...ma buseste rasu' si cand ma uit unde imi arata ea...il vad pe unu' negru. Ma da' negru...si nu era african. Nici congolez. Ma si era negruuuuu. Ma mai uit odata....altu'...mai negru. Ptiu drace...M-am lamurit repede. Unul avea in mana un aparat foto, altul o camera video. 

  Phiiii, nu-s lautari. Adica nu azi. Azi doar filmeaza si ne pozeaza. Mai rad cu mama de una, de alta...vin copiii, radem si de ei cu un spor groaznic..au fost absolut deliciosi, fi-mea s-a tinut serioasa de ziceai ca ii infipsese cineva cracile de la fagul pe care il interpreta...intr-un loc. Oricum, fata si-a indeplinit misiunea cu succes, nu s-a incurcat, nu s-a balbait...ce sa mai...a fost foarte tare. Io ba radeam, ba lacrimam ca proasta gen "aoleu maica ce copil mare si dashtept am io manca-i-ar mama coroana de fag care da sa ii pice pe uochi!"...ma uitam la maica-mea...si aia dadea sa isi traga mucii...ne-a facut fi-mea in sange pe toti!

  Bai nene si vine "mosu"...vaidemine ca asa tare n-am ras de mult. Imaginati-va frumosul costum cu barba aia de plastic...albaaaaaaaa, albaaaaaaaaaaa, alb stralucitor mai alb ca neonu'...siiiiiiiiiiiiii deasupra ei, o moaca NEAGRAAAAAAAAAAAAAAA, neagraaaaaaaaaaaaaaaaaaa, care facea un contraaaaaaaaaaast...si un nas maaaare si coroiat, d-ala de bulibasha mamicaaaaaaa!!! Evident ca fi-mea a venit frumos la mine in brate si a refuzat sa se duca la "ala" in brate...am zis mersi, chiar ma gandeam la paduchi, sincer...Da, stiu, am clisee in cap, da' ce sa fac? Era negruuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, cu nasu' mareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee...si de abea bajbaia sa vorbeasca. Copiii de cinci ani erau mult mai culturalizati ca dansul. 

   Trei crai negri de la Rasarit. De fapt de la cartieru' Mimiu probabil (cine nu e din Ploiesti, Mimiu egal un soi de Ferentari)...trei doamne si toti trei negriiii, cu blugi d-aia de hipsteri de li se vedea curu' cand se aplecau sa pozeze gagalicile de cinci ani...Haoleu, Mos Hraciun...ce m-ai speriat, manca-tz-as! :)))

Cum mi-am luat oaie

  Deoarece vaca din postul trecut a fost printre ultimele achizitii in domeniu. Anul asta am luat un vitel care a cantarit "doar" 27 de kile si mi se pare cam putina carne :) pentru o familie de cinci persoane dintre care trei extrem de carnivore (io, Marius si cine alta decat produsul de conceptie).

  Acum vreo doi ani spre iarna asa...am facut barter cu o oaie. Sau de fapt cu un cioban. Nu ma intrebati cum a ajuns Marius sa dea nu stiu ce acaret de masina unui nu stiu care cioban de la unchi-su' care e si el cioban nu stiu unde naiba pe langa Drajna-Ogrentinu'...sau cine naiba stie unde ca eu n-am creieri suficienti sa urmaresc telenovela de neam a lu' barbati-miu care se intinde pe sapte sate, doua comune si cine stie cate judete. Soacra-mea are 9 frati, deci...e posibil orice intr-ale nasterii neasistate!

  Buuun, deci mi se ofera oaie in schimbul unui...troliu sau ceva...Eu iubesc oaia asa cum iubesc clisma. Facuta cu zeama de ardei iute eventual. Dimineata la prima ora, inainte de cafea. Oaia, mielul, capra si alte animale care necesita ciobani imi sunt dragi ca o criza de hernie de disc. Nu le mananc, Pastele pentru mine a fost intotdeauna "sarbatoarea aia in care o sa mananc niste oua" pentru ca mama mea presta miel in toate pozitiile iar eu numai cand simt miros de d-astea imi doresc sa sap o groapa, sa arunc nasul acolo si sa il mai scot cand trece pericolul. 

  Marius in schimb adora oaia. Ce misto suna asta. Asta ar manca oaie...s-ar imbaia in seul ei si apoi, cu ultimele puteri ar inmuia o soseta in ce a mai ramas in tava si ar suge-o. Soseta. Nu stiu de ce m-am gandit la sosete, poate pentru ca mie oaia imi miroase a sosete de cioban. Probabil realitatea e una inversa, adica soseta de cioban miroase a oaie, insa nu am documentatii clare in acest sens. N-am inteles niciodata cine miroase a cine. Daca nu cumva oile put pentru ca s-a luat de la cioban! Am intalnit eu niste domni ciobani in niste trenuri...

  Acestea fiind spuse, am plecat intr-o buna zi sa preluam jivina. Marius care saracul inca mai are nostalgia taranilor adevarati si oierilor si alte naivitati d-astea...zice domne, ii lasam lu' unchiu' un picior de la oaie sa ne faca el domne pastrama, ca el stie ce si cum. Io tot incercam sa zic ca lasa mah ca o fac io, ca alea...m-am pus pe citit sa vad ce mare jmecherie tre' sa ii faci oii ca sa devina pastrama, ma gandeam ca imi trebuie vreo soseta de cioban pentru aroma specifica sau ceva. Da' de unde. Sare, usturoi si vant in principiu. Si frig. 

  Ajungem la om, omul ia un topor si casapeste oasele animalului, io cand vad seul atarnand de pe dansa dau sa lesin, imi fac trei cruci cu limba in gura ...Ii zice Marse lu' unchi-su sa ne faca "pastrama" iar ala usor confuz zice intr-o doara "daaa" si odata il vad ca vine cu doua plicuri in mana. Unul de "USTUROI GRANULAT" si unul de "KNORR" nu stiu de care. Am vazut verde in fata ochilor si i-am zis lu' Marse printre dinti ca io ma alea pe "traditia Knorr" si nu l-am lasat sa otraveasca carnea. 

  Incarcam jivina si plecam spre Ploiesti. In masina iz de oaie. In jurul masinii iz de oaie...sus pe scari patru etaje cu papornitele...aroma de cioban...ajunsi in bucatarie cantarim animalu...24 de kile de miros de oaie. Si da-i cu transatul. Daca la vaca a fost greu ca a fost multa, aici a fost complicat ca a fost.......UNSA. Simteam ca am seu si sub limba. Tooooootul era acoperit cu seu. Am luat un crac d-ala mai vanjos, l-am dat cu condimente calumea, cu usturoi pisat si l-am pus afara pe balcon. Aveam un balcon deschis, la etajul 4, ultimul etaj. Acolo a stat cracul vreo 3 zile la vant si ger. A iesit o super pastrama. Asa mi s-a zis, ca eu nu stiu. N-am putut sa ma ating de ea. Putea a sosete. 

  Marei i-a placut. Marius s-ar fi tavalit cu ea in brate in pat daca ar fi putut. Au mancat astia oaie doua luni...io nu prea am mai mancat nimic. Numai mirosul de oaie la cuptor ma facea sa lacrimez. Cand s-a terminat era sa plang de bucurie! Anul asta iar bajguia el ceva despre o oaie si i-am taiat-o repede din radacina comunicandu-i niste lucruri despre mama dumnealui, oi si capre, nasterea domniei sale si diverse organe. Care nu erau de oaie!

S-au aliniat astrele. Si prazul!

   Traiesc niste zile dubios de amuzante. Ni se intampla numai ghinioane, unele nasoale, altele foarte amuzante. Stiu, norocul si-l face omu' cu mana lui, mai ales daca tati al lui lucreaza in politie, prefectura, senat si altele...noi astia prostii traim in lumea reala. Unde se intampla lucruri. A bajbait pana si Urania saptamana trecuta cum ca se intampla lucruri, dar cum dormea pe ea ca de obicei, n-a putut sa ne zica clar saraca...nu i-a iesit in bobi. 

  Intai au fost masinile. Zic ca au fost pentru ca au fost duminica. Lovite. Acu' cine il stie pe Marius o sa isi faca niste cruci. Omu' e profesionist si la propriu si la figurat. Adica el mergea pe strada si niste domni au decis ca e cazul sa intervina. Intai a venit unu' de pe contrasens, intr-o curba, nu a mai avut loc pe strada, se pare (avea un TIR gen Golf), a facut curba brusc si decisiv in roata din spate a bietului Mitzubishi carator de remorca care se ducea cu treaba catre un om caruia, ghici ce, un dobitoc ii rupsese masina de tot. 

  Vine omu' meu inapoi, ia masina-a-doua-caratoare-de-remorca-de-tractari...cu care pleaca sa termine treaba inceputa. Pe drum...DA, ATI GHICIT...iese o vita de pe un drum lateral fara sa dea prioritate, fara sa se uite si considerand probabil ca ta-su i-a lasat mostenire un drum judetean. Poc. Deoarece o masina mare cu o remorca dupa ea nu se opreste cand decide un pulifrici ca el se cere in drumul cel mare doar ca asa vrea pulicica lui. Aia are inertie. Se duce singura. Si s-a dus. Deci Mazda...buf.

  Azi s-a sculat omu' la 6 sa se duca sa o ia pe soacra-sa de la 2 Mai unde incepe aia sa faca mucii tzurtzuri...si din cate am inteles de la fi-mea ca eu n-am mai avut tupeul sa intreb...cica masina numarul trei n-a mai dorit sa porneasca. Buuun, cu asta am acoperit partea naspa a lucrurilor. Dar care si asta mie mi se pare foarte amuzanta, caci cam care ar fi statistica?  

  Io ieri m-am dus sa duc copilul din dotare la institutia de prosteala (pardon, invatamant in Romania). Nimic nou. Cand plec de acolo zic ia sa ma duc pana in piata sa iau niste praz sa fac o placinta. Plec de la gradinita gandindu-ma care e pluralul de la praz. Un praz doo prazuri, doi praji, doo praze, doi praz? Cum gandeam eu mai cu foc...aud in fata mea poc poc. Pe o straduta mica, cu trotuar mic si cu geamurile caselor practic pe trotuar. Case vechi dinainte de razboi. Si cum sunt de obicei atenta pe strada, ca stiu in ce tara traiesc...mai merg cativa pasi si aud fix la 10 centimetri de moaca mea POC POC POC...nu apuc bine sa ma gandesc ca ala e un geam de casa si ca uite, domle ce toc de lemn vechi are...ca mai face odata poc si geamul zboara sub forma de bucati inspre capul meu. Geamul era jos, deci ma puteam trezi repejor cu niste lipsa-ochi...da' ete ca am avut noroc! 

  Am avut inspiratia sa fac un pas lateral cu o zveltete uimitoare de kilogramele in plus pe care le am...si bucati de geam au aterizat langa mine si pe rucsacul pe care il aveam in spate. Inauntrul casei, un nene de etnie, cu un ciocan in mana. Probabil vroia sa bata un cui in geam. Am plecat razand. Azi cand am trecut pe acolo era pe geam in afara casei o sticla pet de bere cu un deget de bere pe fund. Zic aha, a terminat omu' treaba si s-a cinstit cu o berica. 

  Plec spre piata. Gasesc o tanti cu un praz care mi s-a parut ca arata bine. Insa am calculat gresit lungimea. Adica el era...aproape cat  mine de inalt. Il iau, il bag...partial in sacosa si plec cu trei bucati de praz-i-ji....balabanind pe strada. Echilibrez sacosa cumva si merg. Ma duc si ma sui in troleu...gasesc un scaun si ma asez cumva aiurea cu sacosa in brate, ca vroiam sa aranjez cumva namilele sa poci sa nu le pierd. 

  Scaunul  meu era pe un podium mai sus decat cel al colocatarilor din fata mea. Ei erau ceea ce in limbaj colocvial se cheama un mos si o baba. Asta n-ar fi nimic. Mosii si babele nu ma deranjeaza. Dar de data asta l-am deranjat eu pe mos. Pentru caaaaa...in timp ce incercam sa trag si de geanta si de papornitza cu namilele de praze-uri-iii...unul din fire a inceput sa cada. Si "firu" era cam cat juma' de mana de gros. Deci o maciuca de praz! Ma uitam ca in filmele alea cu incetinitorul. A cazut si cum mosul se uita pe geam...i-a aterizat fix pe ochelarii pe care i-a zburat de pe mecla. Eu am tras de sacosa REPEDEEE, sa il scap pe om de atac....si in timp ce ridicam prima maciuca de praz....a douaaaaaaaaaaa...........a pornit voios la vale si i-a aterizat in cap, el a inceput sa falfaie din maini in disperare, ochelarii erau la dracu' si palaria s-a dus dupa ei!!!!

  Am ridicat toate maciucile, le-am infundat la picioarele scaunului...mi-am cerut mii de scuze, ala si-a cautat ochelarii, si-a pus paru' la loc si palaria de unde plecase...si lumea radea. Si eu muream...am crezut ca imi explodeaza capul. Toata lumea vroia sa rada si na, era cam de cacat dupa ce atacasem omu' cu prazu' sa mai si rad ca vaca...si totusi asta am facut...muscandu-mi buzele, limba si ce mai aveam prin gura ca sa ma opresc...da' nu puteaaaaaaaaaaaaaaaaam!!!!

  Buuun, ajung, cobor...pun sacosa cu prazu' pe jos sa il pun cumva sa pot sa merg cu el...vine o tiganca (pardon, stiu ca nu e politicaly correct, da' na) si ma intreaba direct "cat e prazu?"...io, transpirata, jumulita, terminata..."ce?"..."cat e prazu' ca vreau si io sa iau sa fac ciorba!"...ma loveste un ras teribil, ii zic ca e 3 lei kilu' si apoi n-am de lucru si zic "io il fac placinta"...a stat tiganca sa ii recit cum se face placinta cu praz. Si apoi sa repet de inca doua ori ca nu tinuse minte ingredientele!

  Am ajuns acasa razand ca nu mai reuseam sa ma opresc...ploiesteanca, prazu' si palaria...

Proba olimpica: gogosari-viteza!

  Da! Da! Dupa ce o viata mi-am zis ca eu nu o sa pun muraturi fir-ar-ale-dracului-cu-cine-a-inventat-activitatea-asta-oribila...iacata! M-au invins! Pentru ca saracia e mai mare decat credeam vreodata ca o sa ajung sa traiesc, si pentru ca muraturile de la magazin au ajuns sa fie 1. oribile 2. hidoase 3. pliiiiine de chestii din litere si cifre  4. scumpe....si deoarece Mara adora muraturile...am zis hai. Sa invat sa fac si activitatea asta oribila-fir-ar-al-dracului-ala-de-i-o-fi-dat-prin-cap-asa-ceva. 

  Mai in vara am purces si am pus castraveti in otet. Am injurat o zi intreaga. Dupa care am constatat ca eu nu poci fizic sa inchid borcanele destul de bine, asadar ele, borcanele ce si-au zis "Haaaa, ce o facem pe proasta asta...ce, daca ne-a bagat la baia lu' Marioara, crede ca stam? Ha!" Asa ca vreo 3 din ele au inceput voios sa fasaie in camara. Si sa scuipe zeama imputzita pe unde apucau. Noroc ca inca n-am surzit si cand am deschis usa camarii si am auzit fsssssssssss, am ghicit. Bon. Le-am refacut pe cele 3 si restul vaz ca au stat cuminti. Am mai pus niste sos de rosii pentru paste, ceva zarzavat pentru supe...cand mi s-au intamplat legume care dadeau sa se strice...poc cu ele in borcan. 

   Iar azi. Ce mi-am zis eu in aroganta mea. Hai ca m-am invatat...sa indraznesc oare...sa visez...sa ma gandesc la unnnn...unnnn...gogosar la otet? Am stat, am gandit-o. E, hai sa incerc. Piata e plina de chestii la preturi foarte bune. Si a dracu' saracie m-a adus in stadiul ala in care vorbesti singur prin piata cu sacosa in mana "aoleu uite, un leu kilu'...aoleu iete si usturoi...aaaaa, aoleu".

  Am lasat copilul la gradinita, si am fugit in piata cu rucsacul in spate. Ca sa pot sa car fara sa mor. Ajunsa acolo am injurat cum fac de obicei in piata, m-am ratacit, cum fac de obicei in piata, si am uitat sa iau morcovi, cum fac de obicei in piata. Mmmmbuuuun. Am luat gogosarii...am uitat sa iau otet. Am luat pana n-am mai avut in ce sa bag diversele chestii. Dupa care, ca un magar de carausie am purces spre...(nu,  nu spre casa, nu fiti idioti, eu nu car 12 kile de chestii pana acasa ca nu-s nebuna)...un taxi. 

  Ajunsa acasa am constatat ca mai aveam circa doua ore pana cand trebuia sa fac drumu' inapoi ca sa recuperez copilul din dotare de la institutia cu pricina. Deci...gogosari-viteza. Totul a decurs bine pana intr-un punct. Si anume acela cand au inceput sa ma usture mainile. Cam rau. O fi fost vreunul iute. Pun mana pe limba. Mare greseala. In cinci minute am botu' mai ceva ca Zavoranca. Aha, deci unii sunt iuti. Continui sa ii tai feliute pentru ca sunt nebuna si mi-am propus sa ii pun feliati in borcane. Mi s-a parut mai misto. Asta ieri cand am decis. Azi...not so much. 

  Am taiat, am bagat, am indesat in borcane de mai aveam oleaca si ma suiam cu picioarele pe ele. Am invins pe la 4 si ceva....la si jumate am iesit pe usa sa iau copilul. Asta dupa ce in prealabil m-am spalat pe maini de 403424 de ori, am schimbat prosopul din bucatarie, am spalat toate dulapurile, am schimbat buretele de vase...ca il si vedeam pe Albulete cum vine el acasa, atinge ceva si apoi se duce sa faca pipi si si-o morfoleste de ardei iute. E drept ca ma enervase dimineata, dar totusi...Speedy Gonzales ar fi fost minciuna! 

  Usturimea se inmultea. Cumva crestea. Ma grabeam, m-am dat cu crema pe maini si am plecat sa iau copilul gandindu-ma serios CUM sa o iau....adica cum sa merg cu ea pe strada, ca ea vrea de mana iar eu nu stiu daca mai am capsaicina transferabila. Adica iuteala care se se ia pe copil. Caci un copil de cinci ani care si-ar da cu mana pe la ochi...imaginea asta ma ingrozea. Drumul pana la gradinita dureaza 10 minute pe jos la pas vioi. De data asta a fost cu supliment de vioi. Pentru ca usturimea ma facea sa cam tzopai. La propriu. Merg ce merg, injur printre dinti. 

  Incepe sa ma manance o ureche...reflexul misca mana brusc iar creierul o misca la fel de brusc in directia opusa. Sa crezi tu ca te scarpin! M-oi da de vreun gard din asta ca ursu' daca te-oi intetzi, da' mana in ureche io n-o bag, sa fie clar! Iiiii, daca mi-o veni sa fac pipi sa vezi distractie! Ma sterg cu sulul intreg ca sa fiu sigura ca nu imi ajunge mana pe corpul fizic! Alerg, iau copilul, ii zic, uite mai mama, nu ne tinem de mana, ea se enerveaza, ii explic ca o sa o usture ochii rau. La fel de rau ca pe ta-su cand era el flacau si l-a dus ta-su lui la piata si dupa a gustat un ardei capia din asta otravit...a bagat apoi mana in ochi de l-a gasit ta-su pazind ardeii pe o bordura si plangand. Si l-a intrebat daca l-a batut careva, ca ce are de bazaie acolo cu ardeii in brate. 

  Inchidem paranteza si fugim acasa. Pe drum Mara imi povesteste ceva, io zic da-da...si ma gandesc cum sa fac sa nu scap pipi pe mine de usturime. Nu de alta da' ar fi cam naspa...sa ma alea pe mine pe strada. Ajungem acasa, fug la frigider, iau o punguta de lapte de la programu' "corn si lapte", o trantesc intr-un castron si imi bag fericita labele in ea. Si incep sa rasuflu usurata. Se pare ca informatia a fost corecta, laptele inlatura capsaicina de pe tesuturi. Mara se uita la mine ca la felu' pasipe si ma intreaba de ce stau cu mainile in lapte. Ii explic, pare fericita de informatie, apoi imi comunica ca ea nu o sa manance d-aia iuti. Mda, presupuneam si eu asta...e bine ca pentru tine m-am agitat sa pun gogosari :))))

Sedinta cu parintii

  Prima din viata mea. Nu puteam sa pricep care e rostul sedintei cu parintii la gradinita. Pana cand m-au pus "casier"...e pe baza de casierie toata duda. M-a pus doamna casier ca m-a vazut ca ma duc zilnic cu copilul. Adica ca nu il duce vreo bunica sau careva. Si ca probabil par mai scuturata decat restul. Presedinta sau cum ii zice e o tipa cam la fel ca mine. Noi doua suntem din cei 10 care frecventeaza grupa...alea spalate. Ca sa ma exprim frumos. Vreo 3 sunt de etnie cu fuste, una e un soi de pitzipoanca cu breton si pretentii de diva. Restul sunt din gama covrigarese de Hale. Nice mix.

  Pe bune, am mers de la sedinta acasa cu una din (pardon) tiganci si ne-am conversat foarte simpatic tot drumul. Are mai multa logica decat multe mame cu pretentii pe care le stiu eu :))) Sa revenim la sedinta. Ne-a citit doamna un text despre cum sa inveti copilul cu bunele maniere. Asta ca sa vedeti ca nu am "judecat" eu grupul acesta deoarece as fi vreo aroganta. Saraca doamna ce si-o fi zis, nene pe astia tre sa ii invat si pe ei, ca n-am nici o sansa cu copilul daca ma-sa plescaie cand mananca. A fost un text interesant, citat dintr-un psiholog american. Era sa adorm. 

  Mai treaza fusesem inainte sa vina celelalte mame, cand doamna mi-a zis ca ei zic rugaciunea in fiecare zi inainte de masa si ca Mara n-a vrut. Intamplator in ziua urmatoare Mara a facut o mare criza de plans ca ea nu mai vrea la gradinita. Tot in ziua cand le-a zis sa nu deschida rucsacul cu mancare pana nu zic rugaciunea, le-a zis doamna ca are ea un "ecran magic" prin care ii vede acasa la ei ce fac, si sa doarma mai mult dimineata ca ii vede daca nu dorm (ei merg dupa amiaza asa ca tipa a vrut sa se asigure ca dorm mai mult dimineata). 

  Numai ca pentru Mara astea doua au fost niste probleme grave. Ea stie ca noi nu credem in Dumnezeu si ca nu mergem la Biserica. Nu am vorbit urat in fata ei despre asta, insa ea stie de mica ca noi facem misto de popi. Si in plus, a perceput ca o interdictie la mancare toata conditionarea rugaciunii. Asta a suparat-o. Mai mult, ea stie ca exista sisteme de supraveghere, stie si termenul, stie si cum se cheama partile componente. Mna, ce sa facem, tati a montat multe din astea la viata lui si ea a inteles tot. De curand a montat la 2 Mai camere ca sa vedem prin internet la iarna daca o vrea vreunu' sa ne caute cand nu suntem acasa :) Ea stia ca se poate, si cum noi nu o mintim niciodata si nu o amenintam cu minciuni...ce sa vezi, copilul a crezut ca o vede doamna la ea acasa si asta i s-a parut ceva oribil. 

  Acu' io despre ecranu' magic nu aveam ce sa vorbesc cu doamna. Pentru ca e o doamna foarte draguta si n-aveam cum sa ii zic "fah, esti tampita, nu mai speria copiii!" Cred ca lesina femeia, si asta nu e bine. Insa cand a zis cu mandrie ca ei zic rugaciunea io am replicat imediat "cu asta nu sunt deacord!" S-a blocat. Mi-a fost mila de ea. Asa ca am zis repede "nu ne-ati intrebat daca suntem evrei sau mahomedani" La care ea, din reflex cica "pai si eu sunt catolica" :))))))))))

  Pai da, da' ce sa vezi, catolicii tot tatal nostru presteaza. Si inger ingerasu' nu stiu cui. Asadar...esti in offside. Evident ca ea nu poate sa priceapa de ce pe mine m-ar deranja asta. Nu are cum. Revin: noi am avut noroc ca am nimerit la ea. Am aflat ca cealalta doamna de grupa mare are draci pe ea si tipa si urla intr-una. Doamna noastra e ca o painica calda unsa cu unt intr-o seara rece de iarna...Jur. 

  Dupa care a inceput sa dea socoteala despre banii cheltuiti din fondul clasei ramas de anul trecut. Anul asta avem noroc ca nu se strange fond al clasei ca altfel eram morti. Nu pot sa pricep cate zeci de milioane au strans de au avut sa dea 6 milioane la Mol sa le faca serbarea de Craciun acolo. Anul asta s-au lins pe bot de Mol. HAHAHAAA....Pitzipoanca cu breton era chiar ofensata. Ca cum adica (pfff iar sare doamna Nicoleta!) Covrigareasa ii tinea isonul, ca ce are, ce, ca a fost frumos, ca lasa sa strangem bani. Aloooooooooooo, sarantoaceloooor...lasati figurile ca nu tine, e saracia mareeeee. Ma uitam la cele doua doamne de etnie care ne onorau cu prezenta. Se uitau la astea ca la felu' 14...Una e maturatoare, aialalta e somera. Serbare la Mol? 

  M-am oferit sa imi aduc masculul din dotare intru repararea si construirea unor lucuri in gradinita. Vroiam sa ma ofer si fara sa fie nevoie, a fost nevoie asa ca am zis ca Marius ii poate ajuta cu niste chestii si ca o sa o faca voluntar pentru ca noi vrem sa dam inapoi comunitatii din care facem parte. Gradinita e cea din cartier, e locul pe care noi parintii ar trebui sa il facem cat mai misto pentru copii. Mai bine la asta s-ar gandi doamnele decat la serbare la Mol...neaaa, nu le da prin cap. Doamna insa a fost uimita pana la lacrimi si a zis ca nimeni nu i-a zis asa ceva niciodata. Mda, nu ma mir. 

  Apoi ne-a aratat o revista si ne-a zis "inspectoratul scolar va ROAGA sa luati revista Luminita...bla, bla...ca in fiecare luna...bla, bla...8 lei" Dupa care zice "e cumva obligatoriu (ii dau lacrimile) ma scuzati ca am folosit cuvantul asta dar nu am ce sa fac" Adica ni le baga pe gat inspectoratul. Adica o fi vreun inspector acolo care are el o revista. Nu scrie pe ea cine o face, are reclame inclusiv la Orange...e o chestie care cuiva ii aduce bani buni. Si doamna e obligata sa ne-o bage pe gat. 

  Si niste carti si caiete speciale...la prima strigare vreo 50 de lei, plus engleza 26, plus teatrul care vine el la noi odata pe luna 5 lei, plus luminita 8 lei plus...E, caietele le luam o singura data, deci mai ramane engleza, Luminita si teatrul (daca vrem dar vrem ca la teatru e 10 lei biletul de copil, aici e 5, culmea). Asadar tandi pe mandi costa 40 de lei pe luna dusul la gradinita de stat nr 3, program scurt, in orasul Ploiesti. La particular e cam 500-600 programul scurt si ce povesti de groaza am auzit de pe acolo m-au facut sa cred ca nu e mare jmecherie. Oamenii sunt aceiasi. 

  Asa ca azi tre' sa iau plicuri si pix la mine caci sunt o doamna casiera...Sa ma vezi la strans de bani, ce am fugit eu toata viata in scoala de activitati din astea...m-au prins acu' la batranete!

Trafic ploiestean

 Azi in centrul Ploiestiului la ora 12 cand e traficul mai abitir, in intersectia cea mai aglomerata din motzul targului, semafoare ioc. De nici un fel. Mort tot. Soferii insa...vii, vioi, plini de energie. Am cantarit un pic situatia, am stat cateva secunde sa ma gandesc daca am cum sa fac sa nu mai am nevoie sa traversez, poate cine stie, gasesc alt magazin pe partea pe care sunt, conform bancului cu "daca ne-am nascut pe partea asta..." Nu aveam cum asa ca am inceput sa observ traficul. 

  M-a uimit destul de tare faptul ca era mai LINISTE ca de obicei. La acele semafoare, in mod constant soferii nebuni claxoneaza imediat ce stopul da semne ca ar vrea ca in urmatorul minut sa se faca verde...toti sunt cu mainile pe claxoane ca intr-un balamuc perpetuu in care niste oameni ne-tratati la cap au primit trompete la liber si nu stiu ce sa faca cu ele decat sa le actioneze intr-o dementa. Ca si cand s-ar misca masina mai repede daca ei claxoneaza.

  Acum era liniste. Erau motoare, lume, masini multe care veneau din absolut toate partile in acelasi timp. Si care treceau toate in acelasi timp desi eu stiu ca ar fi trebuit ca cel putin 50 la suta din ei sa se opreasca si sa acorde frumoasa prioritate de dreapta, care intra automat in functiune daca semaforul e defect. Bineinteles ca nu se opreau, insa nici nu claxonau! ULUITOR! Au fost obligati sa se civilizeze din greseala, din cauza situatiei care ii facea pe toti sa nu mai aibe TIMP sa urle din claxon pentru ca sunt prea concentrati sa incerce sa treaca intersectia fara sa iasa cu bube la tabla masinii. 

  Erau si multi pietoni care asteptau ca si cand semaforul ar fi fost rosu. Nu stiu ce asteptau, cred ca le era teama ca masinile o sa vina direct peste ei sau ceva. M-am bagat cu Mara printre ei si am zis cu glas tare: "propun sa pornim si sa trecem strada, soferii se vor opri"...o doamna a zambit, toti cei 7 oameni care asteptau au inceput sa se miste in tandem odata cu noi...am trecut frumos strada, soferii s-au oprit, traficul s-a reluat. Buuuun, asta la dus. Cand ne-am intors peste vreo 15 minute, vad in intersectie o cascheta.

  Din pacate nu era goala. Era plina cu un militian de la circuatie care probabil fusese informat ca Ploiestiul e incalcit si care se tarase din supa preistorica sa vina sa "faca ordine". Pai si credeti ca am mai putut sa trecem strada inapoi? Sau credeti ca soferii puteau sa mai ajunga unde or fi avut si ei treaba? Credeti ca s-a fluidizat traficul? 

   Cred ca am stat cinci minute pana am reusit sa traversam. Acu' io nu stiu ce sa zic...omu' parea ca are Parkinson, sau ca il curenteaza cineva la manute din cand in cand. El nu facea semne, el flutura aberant din aripi de parca ar fi vrut sa isi ia zborul spre tarile calde. Si nu cred numai eu asta ci si soferii...care nu intelegeau CINE trebuie sa treaca, pentru ca omu' se bataia asa de tare si facea toate semnele din dotare deodata, incat soferii aveau toti tendinta sa se opreasca. 

  Micutul incaschetat se ofensa, sufla si in fluier, se mai curenta oleaca, bataia aproape si din picioare, se sucea, facea semn pe un sens apoi se invartea, aia dadeau sa porneasca da' se opreau, pentru ca pana sa ajunga ei in intersectie, militianu' parea ca face semn la aialaltii. Era tanar saracu. Nu parea sa aibe vreun handicap psihic, desi asa ai fi crezut daca il vedeai cam CUM facea. Adica pana si EU daca ma pui in intersectie stiu sa fac semnele alea, sa ii opresc pe unii, sa stea altii, clatiti si repetati. 

  Sufla in fluier de se inverzise. El nu fluierul. Fluierul nu facea decat sa ii determine pe toti cei cu volan sa se opreasca. Din reflex. O singura tipa a fost cea care s-a prins imediat ca omu' e lipsit de medicamente, si-a bagat picioarele si a pornit frumos si a trecut intersectia fix cand ala se hotarase sa se suceasca invers de s-a trezit uluit cu o masina la curu' lui, s-a speriat, s-a dat intr-o parte si aia a fost. Tipa cu pricina a invins. Era blonda, probabil ca pentru ea a fost evident ce semnaliza tiripliciu'. Vorbeau cumva aceeasi limba.

  Ne-am mai invartit o tura si cand am ajuns iar in intersectie..venise alt caschetar. Au adus unu' batran si burtos nene. Sa repare el situatia. Asta...nu-si vedea pantofii de burta, cascheta mai pe ceafa asa, sa nu il incurce la circumvolutiune...fluiera o doina...oprea si pornea alene traficul, nu se grabea omu'. Pana la un moment cand l-a injurat un sofer. Da, da...l-a injurat din masina...asa ca porcusorul fluierici a injurat si el, s-a repezit cu mana la cascheta si s-a facut ca arunca cu cascheta in ala. Ala s-a ferit ca prostu', apoi i-a dat pedale sa fuga de acolo. O fi zis ca are cascheta de beton sau ceva. 

  Trafic nu era. Pe o parte semafoarele incepusera sa mearga la pietoni, asa ca am avut noroc. Am ajuns inapoi acasa azi. Restul cred ca sunt cu masinile in intersectie si acum. Sper ca au apa la ei ca e cam cald. 

Aventuri de calator

  Saptamana asta m-am tot plimbat cu ceva treaba pe la capitala. Nu pot sa zic ca am fost navetista, pentru ca nu m-am trezit la 5 ca sa prind personalu' de 7 fara douazeci din Sud. M-am dus cam zilnic in vizita pe la prieteni. Cum sunt o persoana care se uita in jurul ei cand merge pe strada, cu autobuzul sau cu trenul, am avut o saptamana de-a dreptul amuzanta.

  Tinerii merg cu casti in urechi. Cam toti. Daca nu cu casti, cu telefonul la ureche. Acu' cand zic "tinerii" normal ca ma simt ca o baba d-aia handicapata care da din deget catre copilasii neascultatori. O baba de 32 de ani. Ce nu au auzit "tinerii" epocii in care traim este faptul ca urechile le mai trebuie. In general, asa, si in particular, pe strada, urechile sunt bune. Ele folosesc. Cum ar veni sa te apere daca un sofer nepriceput vine peste tine. Da, chiar si pe trotuar. Sau, urechile te pot anunta ca un cetatean binevoitor de pe strada pe care te misti striga cat il tin bojocii "CADEEEEEEEEEEE"....despre ceva care ar putea sa cada la matale in cap. Sau cineva, ca am mai vazut io stire cu baba care vroia sa se sinucida si a picat peste un prost pe strada si l-a omorit pe ala. 

  Merg nene, ca oile capii...cu urechile infundate cu muzica pe care eu o pot auzi de la niste metri distanta. Ce sanse mai au ei la un auz ulterior? Cam mici, dar se pare ca nimeni nu vrea sa auda alarmele pe care orl-istii le dau de ani de zile. Fratilor, muzica se asculta ACASA, si nu in casti, ci la aparatu' ala care canta. Mergi ca prostu' si dai in gropi, toti au o moaca asa transfigurata de zombi...habar nu au de nimic in jurul lor. Da, adolescentii si tinerii inamorati oricum sunt ei ca niste gaini decapitate...mai pui si niste casti cu muzica in ecuatia asta si iti rezulta o mare de oameni care merg fara sa se uite, te calca si pe cap...se impiedica....sau merg pe trecerea de pietoni in ritmul baladei romantice din urechi: ca ochii mortului. Astia nu au avut ore de "circulatie" in clasa a 4a ca noi...noua ne-a zis Lenutza cu Cescutza ca strada se traverseaza "in pas VIOI"...vioi maaaaaaa, adica ca cum ar veni sa fii VIU. Viu e cand mergi si tu cat sa nu ii creasca barba soferului care te asteapta si te injura si de mama si de tata.

  La statia Gara de Nord am ajuns in doua zile diferite cam la aceeasi ora. In metrou, un paznic. Vorbea singur. Jur. M-am uitat, nu avea casca, nu vorbea la telefon, metroul era gol...el bombanea in barba. Nimeni nu parea sa observe. Eu ca omu' nu imi puteam dezlipi ochii de el. Nebunii m-au fascinat intotdeauna. Imi cer scuze insa cine vorbeste de unul singur in barba in metrou, pentru mine e deranjat la scufitza. Si cum ma uitam io asa la el, coregrafia de miscari a fost: s-a scarpinat adanc la slitz, cu intensitate mare, apoi imediat cu aceeasi mana la nas cu intensitate medie, dupa care a bagat un desht in ureche, apoi unul in nas, a facut o biluta si a aruncat-o pe jos. In tot timpul asta vorbea cu sinea sa. Am inceput sa numar in gand ca sa nu ma buseasca rasul. 

  In a doua zi, acelasi metrou, ALT paznic. Da, va asigur, era altul. Nu avea nici o asemanare cu primul. Ce credeti ca facea? Ati ghicit! Vorbea singur, insa asta era model mai avansat, cred ca ii dadusera ceva pastile, ca asta SI RADEA. Vorbea in san ...radea pana la urechi....mangaia pulanul din dotare cu care se mai juca sagalnic din cand in cand. Acu' io sincer sa fiu infractor...m-as cam caca pe mine sa vad d-astia care fac asa. Ca na, cu prostu' mai scoti camasa, da' cu nebunu' nu cred ca te poti intelege asa usor. Probabil Metrorexu' are ceva examen de admitere pentru jobul asta de paznic din metrou, ii cauta sa fie mai "speciali", ca io altfel nu imi explic asa ceva decat printr-un singur argument: salariul. Nimic nu te poate aduce in starea de a vorbi singur ca un fluturas de salariu de cacat. 

  Si...punctul culminant a venit aseara cand am ajuns in gara de Vest din Ploiesti. M-am dus repede sa iau si io autobuzul numit 2 sa ma duca doua statii. Cand colo, in statie a venit un utilaj din ala...stiti autobuzele de pe vremea lu' raposatu'...e, era fix din alea. Nu stiu de unde l-au scos, in rest avem autobuze noi pe aici, nu stiu ce era cu asta si cum de se mai tinea el pe strada. Buuuun, ma sui in el...si cum stateam asa langa usa ca sa astept sa cobor...ma uit la bara aia de care te tii sa urci. Astea vechi au o bara pe mijlocul treptei. 

  Si io cum m-am invatat sa gandesc ca ala de i-am luat numele, zis el si sotu' meu...cum ma uitam io asa la bara aia, ma gandesc..."mama ce suruburi are asta, murea Marse daca o vedea...ete, surubu' ala e iesit de acolo". In fata mea, o pitzi blonda. Evident cu Aifonu' la ureche, ca se pare ca n-avea castile la ea. Opreste autobuzu' in statie, pitzi coboara, io mai baba asa, iau bara in mana, ma scuzati, sa ma dau jos. Si cum purced io la vale asaaaa pe trepteeeee....zbang ce raman io cu bara aia in manaaaaaaaaaaaaa, bara mare, grea si care avea ea si o vointa si o inertie, pentru ca in momentul cand eu am ramas fara sprijin, eu fiind o persoana cu echilibrul destul de ridicat, m-am echilibrat cu baraaaaa....POC peste pitzi...zvrrrrrrrrrrrrrrr Aifonuuuu pe jos prin balti.........................

  Hop pitzi sa moara! Cum ea avea fo' patruj'de kile...bara clar a ofuscat-o cam rau pe carca. Ce sa mai, era sa se duca si ea dupa Aifon in baltoaca. Eu mi-am cerut scuze razand...pentru ca nu puteam sa nu rad, imi era imposibil...dupa ce pret de trei secunde am crezut ca o sa cad in cap cu bara si cu autobuzu' gramada...nu puteam sa nu rad! Aia si-a pescuit Aifonu' din baltoaca, s-a scuturat oleaca si a plecat. 

  Eu am ramas cu bara in mana. Evident soferul de autobaza doar nu era sa se uite in oglinda si sa vada ceva, el a plecat linistit. Eu am ramas uitandu-ma dupa tractorul-autobuz care scotea fum ca la Hiroshima...cu bara aia mare si incovoiata in mana. Am proptit-o de un gard si am plecat razand de una singura pe strada. Apoi mi-am adus aminte cum radea paznicu' ala de unu' singur si am ras si mai tare...

Tagui-mi-as ouale

   Da, stimati cetateni, a venit iar Pastele. Da, da, ala cand cica a inviat un nene. Din morti. Adica chiar s-a sculat si si-a vazut de treaba lui in continuare. Eu una  nu cred asta, dar ii pot respecta pe cei care o fac. Insa ii respect pe cei care o fac cu adevarat, in adevaratul sens scris in cartea aia mare si groasa cu coperta neagra si fara poze.

  Nu, nu cred ca cei care se bulucesc diseara la biserica pentru a "lua lumina" se duc acolo din milostenie. Eu cred ca 99 la suta din ei se duc pentru ca le place sa stea la coada. Asa i-a invatat tot un  nemuritor, unu' care desi a fost impuscat se pare ca va dainui vesnic in mentalitatea romanului.

  Eu nu cred in Dumnezeu. Sau in vreo entitate care sta deasupra noastra si ne urmareste. In era descoperirilor stiintifice si medicale m-as simti naiva sa imi imaginez ca a pocnit un nene din degete si a aparut un om. Am vazut oameni pocnind din degete si a aparut un chelner. Da' venea de la bucatarie nu din neant. 

  Daca as crede in ceva, orice, n-as face-o prin institutia numita "biserica". In special prin cea ortodoxa. As face-o la mine acasa, in liniste, cu perdele trase, in sufletul meu. Biserica face un singur lucru: profit. Bani. Multi. Asta a facut dintotdeauna si pentru asta a fost inventata. Si nu, nu de catre Dumnezeu ci de catre niste oameni mai destepti ca media care demult, cu mii de ani in urma, si-au dat seama ca pot sa ii fraiereasca pe cei mai prosti ca ei si sa le ia banii si pamantul. Si mai ales, sa ii sperie. Sa ii tina in teama. Ba mai mult, eu cred ca au si intuit ca daca le taie accesul la proteine animale pret de multe saptamani pe an, astia o sa devina si mai batuti in cap decat erau. Pentru ca o sa se infunde cu cereale pana cand li se va face creierul covrig. 

  In ziua de azi ma uit la stiri si vad ca patriarhia a lansat "candela oficiala". Adica aia BUNA. Aialalta, luata de la altii, te trimite direct la dracu' in sistem de urgenta. Red code. 

  Sotul meu a avut un moment genial aseara si mi-a zis "Pai ori alea de iti vand ....pe centura, ori ala ca iti vinde lumanari, tot aia, tot o necesitate e. Ori tantica care aprinde lumanari pentru tutzu mare ca sa mearga ala mai repede in rai, ori camionagiul care ia leafa si zice "pai lu' ala mic nu ii iau nimic?" si se opreste si el la centura ca omu" Si a mai decis el, omul meu, ca lumanarile ar trebui sa fie gratis domnule, daca biserica ar fi pe bune. Da, stiu, el are  momente de naivitate copilareasca. 

  Pentru ca biserica in tara asta face un singur lucru: profit. N-am auzit de centre medicale deschise de ei, n-am auzit de scoli cladite de ei, n-am auzit de fapte mari de compasiune facute de ei. Am auzit de vreo cateva doar. Din zecile sau sutele de milioane de euro pe care il fac ei profit in fiecare an. Nu  ii vad implicati in comunitate, nu ii vad prezenti sa ajute saracii din comunitate, oamenii fara adapost sau altceva. Nu vad nici o cantina a bisericii unde sa dea de mancare zilnic. Nu saptamanal, ci zilnic ar trebui sa faca asta, la cati bani degeaba primesc. 

  Eu sunt un om bun. Cred cu tarie asta si imi invat copilul sa fie un om bun. Un om cu mila, cu compasiune, cu empatie. Un om care sa ajute alt om pe strada. Un om civilizat care nu arunca gunoi decat la gunoi. Un om care sa fie alaturi de cei apropiati atunci cand ei au nevoie de asta. Si asta nu ti-o da nici biserica nici frica de iad. Ti-o da educatia, aia sapte ani de acasa, care in ziua de azi din pacate s-au transformat educatie data de televizor sau mai stiu eu ce desene animate cretine. 

  Diseara, dupa marea milostenie a calcatului in picioare la biserica, veniti cu lumina aia acasa si ganditi-va de la Pastele trecut pana acum cate persoane in nevoie ati ajutat. Daca raspunsul e zero, atunci stiti ce aveti de facut anul viitor. Si nu, asta nu include taguirea pozelor cu oua pe Face Book si nici semeseurile care incep cu "Fie ca..." sau "Lumina..." Ai un gand bun de transmis zilele astea? Iti e dor de cineva? Pune mana pe telefon si suna-l. S-ar putea ca vocea ta sa faca cat o mie de semeseuri stupide. 

De ce urasc masinile

   Cand aveam 18 ani si am picat la facultate am zis sa imi iau carnet in anul ala, ca sa fiu macar un pic utila. Inainte de asta condusesem prima data intr-o parcare la 1 noaptea, cu cel ce se numea Marius Albu, si era pe atunci un proaspat iubit pe care vroiam din tot sufletul sa il impresionez, si nu stiam cum. Masinile pareau sa fie pasiunea lui, asa ca m-am lasat dusa la condus intr-o parcare inainte sa am carnet. El a fost fericit, eu am fost ingrozita de ceea ce inseamna o masina. Masina de atunci era Alfa Romeo a lu' ta-su, o masina care mirosea a motorina imbibata in carpele care se lafaiau prin masina mereu. Mi-a fost sila. Mi-am dat seama in secunda aia ca nu e pentru mine activitatea asta.

  Cand m-am urcat la volan la prima lectie cu instructorul, ala m-a dus pe strada Gloriei si a bagat piciorul in acceleratie pana a ajuns masina la 80 la ora...pe o straduta cat curu' meu actual de lata, pe care locuiau niste oameni. M-am speriat de imi venea sa cer pantalonii mei maro!

  Am facut scoala cu instructorul mancator de seminte in dreapta mea. El spargea seminte si le plescaia, eu muream de nervii facuti de acele zgomote. La un moment dat l-am dat cu capul de toti peretii pentru ca am luat o curba stransa in viteza a 4a...da' omu' era, din nou, mega incantat de mine. Si pe asta nu puteam sa il banuiesc ca ma iubeste....

 Am luat examenul cu brio, si in ziua aia a murit Dacia pe care o avea mama atunci. A crapat si a durat 4 luni sa fie reparata. In alea 4 luni am uitat tot ce stiam si mi-am dat seama ca invatasem cu teama, cu frica si cu oroare, sa conduc o chestie de niste tone printre niste oameni din carne. Si mi-am bagat picioarele si am plecat la facultate.

  N-am mai condus de atunci decat odata cu mama pana la Metro cu ea zbierand "franaaaaaaaaaa" in dreapta mea, si inca odata acum vreun an cand am incercat sa merg spre Drajna cu masina noastra si cand am ajuns langa o intersectie si mi-am dat seama ca imi creste pulsul am considerat ca ma pun in pericol si pe mine si pe ceilalti oameni din masina si din trafic. Si iar mi-am bagat picioarele.

  Pentru ca, am realizat, in secunda aia ca nu e asa de important. E irelevant daca conduc eu sau nu. Vroiam sa fac asta pentru ca vroia el sa ma vada conducand, si eu inca ma simt fetita de 18 ani care eram cand m-a cunoscut, si vreau sa il impresionez. Vroiam asta pentru ca atunci prietena mea cea mai buna era gravida si urma sa fie o mama singura, asa ca mi-am pus tot efortul in a face asta pentru ea. Apoi mi-am dat seama ca de fapt pentru ea nu contez, si cu atat mai putin conteaza carnetul sau abilitatea mea de a conduce o masina. Ea oricum nu ma vroia acolo, pentru ca ea isi propusese sa se descurce singura, asa cum eu imi propusesem sa nu conduc vreodata. 

  Iar el, el-ul meu, oricum ma iubeste si asa...proasta...pentru ca pentru el sa nu conduci o masina inseamna ca esti prost. Si eu sunt singura pe care o sa o ierte ca e asa de tolomaca incat nu numai ca nu isi doreste, dar chiar ii e frica enorma sa conduca o masina. Pentru ca eu urasc masinile. Urasc din tot sufletul masinile. E ok ca ele ne duc mai repede unde avem treaba, insa eu urasc masinile pentru ca omoara oameni. 

  Cele mai mari crize de spaima le-am avut in masina, cand era Mara mica si eu aveam impresia ca orice alta masina va intra in portiera langa care statea ea si o va face chisalitza...Mi-e rau si cand trebuie sa trec strada cu ea de mana. Urasc masinile. Am nevoie de ele insa am invatat sa le urasc ca pe niste animale salbatice care au vointa proprie. 

   Si am decis ca decat sa fiu o varza la volan, asa cum am vazut eu multe doamne fiind...sa ma scuze doamnele soferite, da' io pana acum la modul sincer n-am prea vazut vreuna cu care sa ma simt in siguranta la volan...mii de scuze doamnelor, dar...nu suntem facute la fel ca domnii. De aia noi facem copii. Si nu nimerim drumul de obicei...

  Asadar eu ma declar invinsa. Am 32 de ani si am decis ca asta chiar nu e pentru mine. Asadar, ori autobuz, ori taxi, ori cand o sa ma imbogatesc maxim, o limuzina. Pana atunci, sotul care o sa ma ia si culeaga de prin diverse locuri si va fi mereu foarte frustrat ca are asa o nevasta talamba. Iarta-ma, iubitul meu!