Prima săptămână. Marea rătăceală.

  A fost o saptamana incredibila. In prima zi stiam unde ma duc, ca fusesem cu mama in recunoastere luni (a fost zi libera), asa ca marti m-am dus oarecum linistita pe tarla. Pe tarlaua araba, la o scoala secundara, adica de copii mari. Adolescenti. Colega pe care o urmaream este o tipa fabuloasa, mi-a adus aminte de tanti Lenuta de la Sinaia, un personaj minunat din copilaria mea. Mica, grasuta si cu tzatze mari, vorbareatza si razacioasa pana la dumnezeu. "Englezoaica" din mama franceza si tata algerian, crescuta in Anglia, Algeria, Franta majoritar, apoi iar in tari arabe unde s-a maritat cu un algerian si apoi s-a relocat in Anglia. Deci o poveste de femeie. 

  Mi-am uitat acasa senvisul si ea mi-a dat din mancarea ei, cu furculita ei, ea s-a dus si si-a luat una de unica folosinta din bucataria scolii. M-a impresionat enorm si am mancat amandoua razand omleta spanioleasca facuta de ea, cu somon afumat trantit deasupra. I-am zis ca stie sa gateasca si am ras amandoua ca sa nu ne auda doamnele englezoaice de prin preajma, aici e o mare gluma faptul ca ele chiar nu stiu sa gateasca cam nimic. A fost o jumatate de zi fabuloasa, am cunoscut cateva fete refugiate din tari ca Siria, fete care muncesc la scoala enorm ca sa invete si materiile si sa prinda si limba. Erau destepte si pline de bun simt, cumva pierdute intr-o lume total straina dar bucuroase sa se afle acolo. Una dintre ele venise din mijlocul razboiului, prin Crucea Rosie.

  Miercuri n-a mai fost asa de simplu deoarece eu sunt ratacita de felul meu la modul complet, asa ca am reusit sa o iau in directia gresita in timp ce ma holbam de zor ca curca-n craci pe telefonul cu harta google maps. Era sa-mi sparg capu' in vreo doi stalpi si trei cutii postale, cat pe ce sa ma calce 5-6 masini deoarece eram prea ocupata fie sa ma uit ca vaca in jur, fie sa ma uit ca vaca in telefon. Mi-a luat ceva pana m-am prins ca undeva facusem stanga in loc de dreapta. M-am intors agitata si cand am vazut ca mai erau 5 minute pana la ora la care trebuia sa fiu la scoala, m-a luat cu sudori reci. Am decis sa intreb o doamna, care s-a uitat nitel in jur si mi-a aratat ca pe zidul langa care stateam scria ca aia e scoala cu pricina :))))))). Deci da!

  Am insotit-o pe doamna vorbitoare de bengali jumatate de zi la trei elevi mititei care nu pareau sa stie prea tare ce-i cu ei si ce ar trebui sa faca. Cand sa plecam, ea s-a oferit sa ma duca cu masina "mai aproape de gara". Insa cred ca e la fel de orientata ca mine pentru ca 1. m-a dus deloc aproape si in alta directie si 2. mi-a indicat sa o iau "inainte pe strada aia" cand trebuia in dreapta pe alta. Iar aici eram intr-un loc total nou, habar nu aveam unde sunt, cum sa ajung la gara si cam cum ma cheama. Mi-au dat lacrimile de ciuda ca simteam ca ma panichez asa cum o fac de o viata atunci cand ma ratacesc sau cred ca ma ratacesc. Senzatia e una totala, adica chiar ma simt cumva in pericol desi nu sunt in nici un pericol de fapt. Cel mult in pericol sa intarzii undeva, chestie care da, pentru mine e nasoala pentru ca eu nu intarzii. Dar alt pericol nu e.

  Asta mi se trage din copilarie, am amintiri foarte puternice despre momentul in care am fost lasata singura afara. Eram prea mica pentru asta, aveam vreo 5 ani iar cei de la gradinita ma batusera ca sa ma dezvete sa scriu cu stanga asa cum imi era mie natural. Si m-au batut suficient cat sa uit sa scriu cu stanga dar sa uit si care e stanga si dreapta. Cred eu ca am facut ca un soi de blocaj pe cuvintele astea din cauza tratamentelor minunate oferite de educatoare. Mi-a fost foarte greu sa invat si sa asociez stanga-dreapta cu directia, tin minte ca eram in clasa a 4a si eu inca nu stiam care e una si care cealalta, ma foloseam de faptul ca ma vaccinasera intr-o mana si locul de la vaccin era inca sensibil. Puneam mana pe brat si stiam ca aia e stanga :)))

  E, cand am iesit afara la joaca, nu mai stiam sa ma intorc acasa din cauza ca locul in care stateam era compus din trei curti interioare. Deci imaginati-va trei patrate ale caror laturi sunt blocuri de 4 etaje, puse in linie, ele, patratele. Intre patrate, ganguri de trecere si catre strada, alte ganguri de trecere. Noi stateam in "patratul" din mijloc si daca ieseam din el catre parcul de vizavi, la intoarcere inevitabil intram pe gangul incorect si ajungeam in prima curte. In momentul in care vedeam in fata un zid-fagure care apara geamurile bucatariei de la restaurantul de la parter, ma lua panica. Stiam ca nu sunt in curtea corecta si nu stiam cum sa ajung acasa. Desi era, in principiu, extrem de simplu. Incepeam sa plang foarte tare si stiu ca de cateva ori mama m-a auzit din casa pentru ca geamurile noastre dadeau in curtea cu pricina, a iesit pe geam si a strigat la mine sa nu mai urlu si sa o iau pe acolo, prin gang, sa vin acasa. Nici nu mai puteam sa merg de spaima, paralizata eram.

  Inteleg acum, dupa indelungi studii, ca am un creier care nu se prea pricepe el sa faca si sa mentina harti. Nu e o gluma, unii oameni asa sunt ei facuti. Asa cum unii sunt mai buni la folosit cuvintele, altii cifrele, altii muzica sau mai stiu eu ce. Eu daca ma uit acum pe o harta, citesc toate strazile unde am treaba, imi zic uite, trebuie asa, dreapta-stanga, pe acolo, in secunda in care inchid harta nu mai stiu nimic. Se sterge tot. De aia eu n-am putut invata geografie, mi-a luat ani si ani de zile sa-mi dezvolt singura metode prin care sa tin minte unde sunt tarile pe harta Europei si apoi a lumii. Si nici acum nu stiu cam nimic, stiu doar locurile pe unde am fost... daca ma intrebi acum unde e Drobeta sau unde e nu stiu ce oras din Romania, habar nu am sa ti-l arat pe o harta pe care nu sunt scrise orasele. Stiu o suma de orase mari sau mici, in functie de cum am avut treaba cu ele la viata mea. Si nu pentru ca as fi vreo proasta sau vreo lenesa, pur si simplu nu pot retine vizual treburile astea. Noroc ca acum traim in epoca informatiei si daca cercetam nitel aflam ca nu suntem noi de vina, ca mai sunt niste miliarde ca noi, ca nu toate ratacitele sunt femei insa este o trasatura predominant intalnita la femei, e o chestie despre cum merge creierul feminin si cel masculin. De aia femeile sunt mult mai dispuse sa foloseasca harta iar barbatii se incapataneaza uneori aiurea sa n-o foloseasca. Eh, asta pe vremuri, cand era cu harti ca azi suntem toti cu gps-ul infipt in cur! Mna, informatia asta te face sa te simti oleaca mai bine, pana cand ajungi pe teren :)))))

 Exista oameni care pur si simplu sunt rataciti din nascare. Problema e ca eu ma si panichez, aia ma enerveaza. Ca am vazut la viata mea oameni care se ratacesc asa, foarte relaxat. Adica mi se pare ok, nene aia e, ne ratacim, ne dez-ratacim si nu ne suparam. E, pe mine ma ia o panica sora cu moartea! :)))))) Si asta e enervant. Ma enervez ca ma sperii! E? Misto, nu? :))))))) Asta a fost si va ramane cea mai mare "spaima" a mea in legatura cu acest job care in rest e absolut perfect... pana cand nu merg la toate scolile din oras (si sunt niste sute!) ca sa aflu eu sigur pe unde sa o iau... o sa ma tot distrez asa.

  Deci stateam blocata pe strada aia, intr-un vant teribil, ma uitam in jur si injuram. Intai in gand apoi cu glas tare, ca nu era nimeni pe strada, o liniste si-o paceeeee... si o nebuna care azvarlea cu pulile de toate gardurile. M-am prins ca bengaleza m-a lasat aiurea, am scos iar magaria de telefon care, evident, nu-si vedea satelitu' si ma arata in trei locuri deodata, facea ca la pacanele! Ai' sa-mi bag... ui si noru' ala ce negru eeeeeeeee... sa vezi cum da si o ploicica peste vantu' asta inghetat si io in plovar ca la mine in cartier era soare dimineata! Daca m-am gandit asa zic pana mea, hai repede, o iau incolo... Am nimerit intr-un final gara si-am ajuns acasa epuizata de parca sapasem la cartofi o zi intreaga.

  In ziua urmatoare iar nu stiam unde merg da' am avut noroc ca era strada dreapta :))))))) Deci daca nu e cu stanga-dreapta imi iese din prima. Sau din a doua, depinde :))) Am ocolit ceva drum ca de unde pana mea sa stiu eu ca gara avea inca o iesire de sus de pe pasarela de la etaj fix pe strada unde aveam io treaba? Dupa ce am dat ditai roata am dat de gaura de la gara de m-a bufnit rasul pe strada... eeee, uite asa ne cunoastem orasu', care nu e deloc mititel. Am asistat-o pe colega romanca, am plecat acasa, am gasit gaura corecta de la gara, ce sa mai, deja eram alt om.

  Ieri stiam oarecum unde merg pentru ca fusesem in recunoastere, am nimerit-o imediat. Pfff, deja am avut arogante, am luat-o pe o scurtatura! Moaaaama! Zic ia sa belesc bine ochii ca precis nu nimeresc daca ma mai uit mult dupa fluturi... Am asistat-o pe colega de limba chineza, mare aventura nene. Sa stai sa asculti 4 ore o femeie rastindu-se in chineza e mare lucru, va zic. Nu se rastea da' asa e limba asta, zici ca iti da imediat si doua palme. Iar de scris, ce sa va mai zic, ziceai ca ma uit la un bebelus care a baut un biberon de tzuica si apoi si-a luat un creion. Nu eram ferm convinsa ca tipa se va opri din mazgalit cand ajunge la marginea foii sau daca o ia usurel asa pe masa si apoi pe perete... Frateeee, sunt semne din alea... deci a scris asta vreo 2-3 picturi d-alea ca sa scrie cuvantul "sus" :))))))))))) Coaie, d-aia sunt astia muncitori asa, pai numa' sa inveti sa scrii in chineza si iti ocupa toata viata!

  Deci numa' casute cu gardute taiate. Cam asa imi inspira, ca si cand ar incerca un copil mic sa deseneze ceva, nu-i iese, taie, mai face odata peste, mai taie odata si dupa aia rasufla mandru... i-a reusit! Groaznic! Ma fascineaza limba chineza, de fapt toate limbile asiatice, oamenii astia n-au putut sa isi creeze un alfabet. Ei n-au alfabet, au picturile astea deci au ramas cumva la nivel de oamenii pesterilor. Au ramas cu picturile. Asa cum ar fi ramas egiptenii cu scrierea cuneiforma... Deci astia da conservatori, coaie!

  Dincolo de glume, e greu tare pentru un pui de chinez d-asta sa vina aici si sa invete sa scrie engleza. Pentru ca el n-are notiunea de "litera" care formeaza "cuvant" sau "sunet". Copilul de ieri era anul 4 si e in Anglia de vreo 2 ani jumate, si abia reusea sa scrie singur pe dinafara cuvinte ca "it", "the" si altele. Celelalte doar prin copiere. Ii mergea bine capul la matematica pentru ca chinezii sunt obsedati cu asta, o vedeam ieri si pe cucoana asta (50 de ani plus binisor) cum se agita cu matematicaaa, ca nu le da si lor teme zilniceee, ca uite ce bine ca stie la matematicaaaa... imi venea sa-i zic, nene, asta micu'  nu stie sa scrie in englezaaaaa, lasa matematica ca nu-i foloseste la nimic fara limba tarii :) Obsesia lor cu matematica, am crezut ca e asa mai mult ca o legenda sau o prejudecata, dar vad ca nu prea.

  Eh, cam asa m-am distrat saptamana asta, cea care urmeaza o sa am program intreg de una singura, in doua scoli pe zi. Pe care va trebui sa le dibuiesc! Asa ca tineti-mi pumnii! Dati un acatist d-ala de dezlegarea hartilor sau ceva, doo trei lumanari aprinse catre sufletu' lu' raposata ratacita pe drumurile portsmutene! Amin!

Un an și nouă luni. Și o găleată albastră.

  Azi avem un an si noua luni de cand ne-am mutat in Anglia. Io cu fi-mea, ca Marius a sarit de doi ani pe 11 aprilie. Azi am si multa fericire in cap si in suflet, iar m-au socat oamenii de prin preajma, in mod placut.

  Ieri, pentru ca era ultima mea zi la scoala, ma asteptam sa mi se inmaneze in mod oficial un buchet de flori si o felicitare. Asta se face pentru cei care pleaca, fie din cauza de demisie, fie din cauza de sarcini sau alte chestii. Ma asteptam la asta. Ce nu ma asteptam sa se intample era ca directoarea adjuncta pe la care m-am oprit la sosire sa ii zic si eu toate cele bune la despartire (sefa mare a fost plecata saptamana asta) sa ma ia de o mana si sa-mi zica "auzi, vezi ca o sa te faca astia sa te simti cumva, ca ti-au pregatit ceva in cancelarie". Eee, ma gandeam eu, a ajuns Carole cu buchetu' inaintea mea...

  Cand colo, in cancelarie, Sue, cealalta colega mai in varsta cu care am lucrat indeaproape la clasa Reception anul trecut, cu oarece tendinte de a lacrima, mi-a inmanat cu un zambet pana la urechi o... galeata. Nu, serios, o galeata. Plina cu cadouri. "De la fete" a zis ea, dar eu stiu ca-s de la ea si de la Carole :) N-a mai trecut bine o secunda si m-am pomenit cu Carole in carca mea, m-a luat, m-a pupat, mi-a dat alt cadou. De la ea personal. Ei na, deja imi dadusera lacrimile si-mi blestemam in gand pornirea de a ma fi dat cu rimel tocma' azi :) 

  Io, fata constiincioasa, vazand galeata ca e ca cele ale scolii, am crezut ca au pus oamenii chestiile acolo si ca tre' sa duc galeata inapoi! Deci m-am dus la vestiar, am varsat continutul intr-o punga si, cum ma intorceam eu asa cu galeata in brate, m-a prins Sue pe culoar si mi-a zis ca nuuuuuuu, galeata e a taaaaaaa, o sa vezi de ce cand deschizi cadourileeeeee! :))) Galeata e in scop de gradinarit, toate cadourile erau in scopul asta pentru ca le-am povestit isprava cu gradina, deci mi-a luat femeia multe chestii mici, le-a ambalat individual si le-a pus in galeata. Cam asa: 

galeata plina cu dragoste!

  Dupa ce au mai venit niste oameni sa ma pupe, ne-am dus la treaba. Eu, siderata. Atatia "well done" adica "bravo" n-am auzit in toti cei aproape 38 de ani ai mei cumulati (apropo de asta, ieri am avut in cap mereu faptul ca in 16 ani de scoala n-am auzit vreun well done, si in rest cam deloc, spuneti asta copiilor, lasati prostiile de parenting modern, care va indeamna sa nu cumva sa ii laudati, si laudati-va copiii ca sa nu ajunga ca noi, o suma de insecuritati ambulante!). Atatea felicitari sincere, pupaturi, strangeri de mana, privit in ochi si adus aminte de chestii, schimbat de numere de telefon... Mi-am petrecut ultima ora acolo zambind ca proasta. 

   Cea mai misto conversatie a fost in clasa cu copiii cu care stateam la pranz, cand sa plecam, Luca mi-a zis "multumesc si ne vedem luni" (da, aici si oamenii mici si cei mari le multumesc celor care vin pentru tura de pranz).... Eh, nu ne mai vedem luni, ca e ultima mea zi aici. Aaaaa? Dar cum, de ce? Mai erau doar el si inca o fetita ramasi in clasa, m-au intrebat unde ma duc si ce o sa fac. Apoi fetita m-a intrebat "tu esti mama lu' Mara, nu?" Daaa, io sunt aia. La final, Luca (un baiat de 9 ani fantastic de frumos, blond, cu parul lung si geaca de piele de rocker-motociclist) a tras concluzia: "well, that's perfect! I allways knew you are smart!" :)))))) Oh, senchiu veri maci, mai diar roaker!

  Am plecat de la scoala cu ochii in lacrimi, exact asa cum am ajuns la scoala asta prima data. Cand m-am dus sa o duc pe Mara la inscriere. La iesire, am mers la Rosie de la office, care ne-a intampinat atunci, si i-am spus ca n-o sa isi imagineze vreodata in viata ei cat de mult a contat pentru mine felul in care ea ne-a primit. Pac, alte lacrimi... sa le sugem cum zice fi-mea cand vrea sa se abtina din plans... Am iesit din scoala cu galeata mea albastra in brate, mi-am dat jos legitimatia si fluierul si mi s-a amestecat in mine, din nou, ideea de ah, ce trista sunt ca plec cu cea de awww, ce fericita sunt pentru noul job. Nu te poti decide deloc! 

  Dupa scoala am avut o programare la fel de dubioasa. La coafor! :)))) Cine ma cunoaste stie ca nu ma inghesui la asemenea chestii, imi place mult sa fiu tunsa de altii dar in Romania inevitabil eram tunsa prost, singurele tunsori decente au provenit de la frizerii de masculi. Ma rog, acum am zis sa merg sa ma indrept la tunsoarea pe care mi-o oferisem ca de obicei singura, in baie, cu foarfeca cu care uneori tai si friptura, dar nu recunosc nimic! Asa ca zic ia, cu ocazia faptului ca de marti incolo tre' sa arat si eu ca o fiinta umana, daca tot incep noul job... sa-mi fac o programare. Eram cu asteptari minime spre zero. Dar a fost magnific. Am nimerit o tanti care stie meserie, pentru ca aici scoala de taiat par dureaza niste ani, si care, ca orice englez, nu s-a speriat-oripilat-scarbit-uimit-umplut de mila de faptul ca intregul meu scalp e acum plin de placi psoriatice. 

  Femeia asta m-a tratat cu o atentie si o blandete... a fost incredibil! Am ras impreuna despre cat de prost ma ciuntisem eu, mi-a povestit chestii, m-a spalat pe cap inainte cu un sampon natural care mi-a calmat ranile, mi-a dat si o sticluta cu ulei sa ma dau pe ele, deci asa, exact cum ar trebui sa fie acest serviciu oferit clientului. Nu, aici nu se da "bacsis" la coafor. Aici se da cu cardul la doamna. Si atat. Nu se baga in buzunar, nu se "lasa atentii" printre perii si foarfece. Nu, aici te simti om. Femeie, mai exact! :))))

  Dupa mareata zi de ieri, azi am mers la gradina de unde tot mancam ceapa verde foaaarte buna, azi am gustat si o ridiche, a muncit saracu' Marse de i-a iesit pe nas, dar ne-a prins bine o jumatate de zi in soare, printre plante, flori si pamant care miroase a gradina. Avem iazul plin de mormoloci deci productia de broaste e de anvergura :) Si avem si multi nuferi care au inviat daca am curatat baltoaca, asa ca s-ar putea sa am si o floare daca am noroc :) 

Ieri, dupa tuns :))))) Azi sunt cu el iar natural-vraiste, ca deh, coafaju' nu tine, e doar asa degeaba :)))) Doar pentru poze!

  Acum o astept pe mama sa vina de la aeroport, am convins-o sa vina o tura si pe aici inainte sa inceapa nebunia la 2 Mai. Sunt asa de fericita ca vine, iar Mara tzopaie incontrolabil de cand a auzit ca vine Nanutza-Nanuscha-Nanisoara MEA asa cum o alinta ea :). Da, deci fericire cap-coada! Ceea ce va dorim si dumneavoastra! 

                         Multe galeti albastre, va doresc!

  

Ultima saptamana si noi inceputuri

  E ultima saptamana a mea la scoala Marei de acum. Nu imi imaginam ca o sa fiu atat de emotionata sa plec de acolo, si nici ca toti cei care imi ies in cale o sa imi zica ca o sa le fie dor de mine. Si cand vezi oamenii ca se emotioneaza si ca se bucura pentru tine, e o senzatie de ireal. 

  Draga mea de Carole mi-a zis ca o sa ii fie dor de mine si ca "it's an end of an era"... am intrebat-o despre ce epoca vorbeste si mi-a zis ca cea a rasului cu mine zilnic. E, m-am cacat pe mine, pentru ca si ea a fost la fel pentru mine. Ne-am imprietenit. Insa toata lumea a fost asa draguta, vin oamenii la mine sa-mi zica ca le pare rau ca plec, chestie care e frumoasa in sinea ei. Si care ma emotioneaza. Ca na, nu ma asteptam ca la 2 luni dupa ce m-am dat jos din avionul ala eu sa am job intr-o scoala. Fie el cat de mic. 

  M-a ajutat enorm sa inteleg sistemul de invatamant si sa vad cum sunt englezii la ei acasa. M-a ajutat enorm sa o pot ajuta pe Mara la randul meu, sa ii pot explica cine si de ce face lucruri, cine ce rol are acolo, cine e bine si cine e mai putin bine. Voluntariatul la inot a fost la fel de util pentru ca am vazut ce inseamna o scoala pentru copii cu nevoi speciale, scoala de copii mai mari. In ziua in care am fost imbrancita de era sa-mi las creierii pe asfalt, de catre un elev entuziast, care era de doua ori cat mine am stiut ca nevoile speciale sunt pentru oameni speciali. N-as putea sa lucrez intr-un astfel de loc niciodata. Oamenii aia sunt supra-oameni. Sunt niste Supermeni fara chilotzii trasi peste nadragi, va jur!

  Dar toate mi-au ajutat. Munca cu Andrei timp de 3 luni, afterschoolul care mi-a mancat spatele si picioarele pentru ca alergam timp de 3 ore in continuu, 2 zile pe saptamana... Toate m-au ajutat sa inteleg. Sa invat. Sa pricep. Sa pot sa pronunt si eu ca ei, sa prind melodia british fata de cea americaneasca pe care o practicam cand am ajuns aici. Sa prind expresii, denumiri, prescurtari. A fost o experienta incredibila, in primele doua luni credeam ca o sa mor de inima de cate ori un copil imi vorbea si nu pricepeam absolut nimic. Apoi am inteles. Am inteles ca "puddin'" nu e "budinca" cum stiam eu din carti. Ca e desert, de orice fel, inclusiv fructe. Am inteles ca "sort out" inseamna sa "ii rezolv eu cand se cearta", am inteles ca "a cuppa" e o cana de ceai sau cafea. Obligatoriu cu lapte! 

  Am pandit mult noul job, pentru ca mi l-am dorit din start. Azi am mers la sedinta de introducere sau "induction" cum ii zic ei. Apropo, acum un an si 9 luni cand mi-au zis de induction ma gandeam la ceva motoare, baterii, curent electric (aici e sotul meu de vina, care tot zice chestii dubioase despre d-astea!), chiar nu pricepeam ce naiba vor sa zica! :)))) Cum adica sa "ma induca"? In eroare? :)))) Este momentul de dupa ce ai luat un job, in care ti se explica cam ce ai de facut, care sunt politicile companiei, ce ai voie sau nu sa faci, ce trebuie sau nu sa faci.

  Azi, pret de trei ore, am discutat cu noua mea sefa, o tipa care seamana izbitor cu o veche prietena de familie de-a mea, mutata in Germania acum 30 de ani. Cea de aici e din Elvetia, mutata aici cred ca tot acu' vreo 30 :)))) Probabil m-a lovit accentul pentru ca si prietena romanca plecata acolo are acest accent in romana, si doamna asta il are in engleza. Fantastic! Si cum seamana ele si cum sunt asa cam la fel de simpatice. M-am simtit ca acasa acolo, mi-a parut rau ca tre' sa plec. Evident eu n-o sa merg acolo la munca zilnic, pentru ca o sa merg la scoli. Dar sunt intalniri si sedinte periodice cu colegii si sefii, asa ca ma mai duc! Mi-a placut! :))))

  Ne-a povestit enorm de multe lucruri, ea lucreaza in divizia asta de 20 de ani. A vazut sute de cazuri de copii de toate natiile. Suntem acum 35 de asistenti bilingvi pentru Portsmouth. Doi pe limba romana. Primesc asistenta din partea primariei scolile care platesc "abonament" pentru asta. Din asta suntem finantati majoritar. Deci daca ai un copil la o scoala care nu iti aduce BLA (bilingual learning assistant) la copilul nou venit, inseamna ca scoala aia nu are abonament la EMAS! Eu nu stiam asta inainte sa vin, am aflat cand au venit sa o evalueze pe Mara la scoala, acum as putea sa informez pe toata lumea ca atunci cand cauti o scoala pentru copilul care nu stie limba, tre' sa cauti una care are abonament la Primarie :)

  Multe lucruri am aflat azi, inclusiv despre mine. Limba engleza-britanica-reala mi s-a asezat in cap suficient de mult incat sa pot sa ascult in engleza pe cineva, sa raspund imediat, in timp ce notez in romana in agenda! Da, este o realizare, acum un an cand lucram cu Andrei, daca vorbeam cu el si cineva ma intreba ceva din clasa, dadeam sa raspund in romana :)))) Sau invers! :)))) Sa si scrii in acelasi timp in limba ta (ca nah, asa imi vine), este perfect! Am ajuns sa nu mai am emotii ca va trebui sa vorbesc cu cineva la telefon si ca nu voi intelege accentul minunat-portsmutean! M-am reglat. Dupa ce am facut si trainingul cu tanti de la Glasgow, nu mai am emotii de nici un fel, m-am lecuit! :)))) Asculta 7 ore in continuu o scotianca care iti explica despre primul ajutor pediatric si nu mai ai nici o dilema! :))

  A fost o zi minunata! Pana vineri sunt inca la scoala Marei, de martea viitoare merg la scoli impreuna cu alt BLA cu experienta, in fiecare zi cu altul pe alta limba, de la chineza la bengali, romana, franceza si araba. Mi se pare minunat ca o sa cunosc atatea natii de oameni, atatia imigranti ca si noi, atatia oameni care au ales altceva pentru ei si copiii lor si atatea culturi diferite. Suntem 35 de asistenti care acopera 24 de limbi! Sunt foarte emotionata si mi se pare fabulos! De pe 8 incep singura pe la scoli. Atunci sa vezi emotii! 

            Azi, la Primarie, cea veche, istorica, cea noua e langa ea :)

Despre cum sa incalci regula

  O sa las aici aceste ganduri despre oameni nebuni. Daca doi copii de 12 si 13 ani mor in avalansa in Romania, langa CINCI adulti dupa ce adultilor li s-a dat avertisment de avalansa si salvamontul le-a zis sa NU, atunci este clar ca adultii aia tre' sa cam mearga la puscarie. Cica e un "sport" pentru copii mici, alpinismul montan. Dude, ala e un sport pentru adulti mari si doar pentru cei inteligenti si foarte puternici! Asa cum e si inotul! Si alte sporturi extreme in adancul naturii. Am zis! Eu am vazut la viata mea cum arata valuri de 3 metri inaltime! Nu mi-as duce copilul in ele, asa cum nu mi-as baga copilul in apa daca el urla, dar eu sunt cumva speciala :))))

  Daca salvamontul ti-a zis, in tara unde traiesc eu acum, "nu te duce" si tu te-ai dus, esti pasibil de 1. amenda mare de tot si 2. de puscarie multa daca niste minori pe care tu ii ai in grija ta mor! Aici, daca minorul din grija ta moare, poti sa fii sigur ca tu mergi la puscarie, chiar daca el si-a tras o punga pe cap si a murit de prost ce era! Chiar daca avea fabuloasa varsta de 12 ani, adica cu 2 ani mai mare ca fi-mea, care, va asigur, e un copil mic! Iar ea e responsabila, mult mai mult decat altii de varsta ei, ca deh, mama nebuna in sensul asta... As vrea sa fiu mereu intr-atat de nebuna incat fi-mea sa ajunga la varsta maturitatii! 

  Cele mai cumplite comentarii de azi, pentru mine, au fost cele care "scuzau" faptul ca tatal ala dement a dus niste copii impotriva LEGII. Adica ce, coaie, ce daca i-a dus si salvamontul le-a zis ca nu e voie? Ce daca? Ca ei erau d-aia PROFESIONISTI! :)))))))))

  Adica maine daca pe Marius il opreste careva cum ca a dat cu masina aia camion de 44 de tone peste oameni sau ca s-a dus cu masina aia mica cu noi intr-un stalp dupa ce a refuzat sa asculte un indicator sau un politist, el poate argumenta "auzi, coaie, eu sunt sofer PROFESIONIST, eu stiu despre ce vorbesc!" El chiar ESTE sofer profesionist... Deci? Cum? Asa? 

  Imi pare rau ca au murit doi copii azi. Dar as vrea sa vad un dosar penal pentru ucidere din culpa pentru acel tata. Da, da, ala care s-a pozat el cu casca in cap cu fi-sa de 3 ani pe umeri, pe munte, ea FARA casca. Da, aia care a murit azi! Cum? Asa? Pai ori suntem profesionisti ori nu mai suntem! 

  P.S. Regula e REGULA! Legea e LEGE. Daca salvamontul sau salvamarul sau politistul zice ceva, FACI! PUNCT! Fara comentarii!

  

Excursie in Wales sau cum e pe planeta oilor

  N-am mai apucat sa scriu dupa fericirea cu Londra, ca ne-am precipitat de colo colo prin juma' de Mare Britanie. Daca nu ma lua capul asa tare de la consulatu' vietii, poate apucam sa povestesc despre Muzeul de Istorie a Naturii din Londra, pe care l-am vizitat duminica, imediat ce-am ajuns. Ne-am cazat in Acton, un cartier apropiat de Kensington, locul unde e magaria de consulat, ca sa putem sa ajungem luni repede la "programarea" fara-de-sfarsit. 

  Zona e una draguta, curata si "linistita". Adica linistita pentru Londra care e ca un soi de cazan dracesc ce bulbuceste aprig zi si noapte. Traficul e infernal spre ingrijorator la toate orele posibile si cred sincer ca am auzit in 24 de ore circa 100 de sirene de ambulante, politie si pompieri. Totul iti da asa o stare de panica sora cu moartea, parca astepti sa auzi pe careva strigand sa iesi repede afara ca arde. Pensiunea era mica si simpatica, condusa de o suma de baieti indieni ferchezuiti. Conditiile chiar bune, in special parcarea lor privata. La Londra practic nu poti merge peste noapte cu masina pentru ca nu ai unde sa parchezi. Daca o duci intr-o parcare cu plata te poate costa chiar si 70 de lire pe 24 de ore. Majoritatea hotelurilor si pensiunilor nu ofera nici un fel de parcare sau ofera cu plata intre 40 si 100 de lire pe noapte. 

  Asa ca am fost multumiti. Imediat dupa cazare am plecat spre muzeul cu pricina. I-am aratat Marei inainte British si cel de istorie a naturii si a decis ca vrea la asta cu animale. A fost impresionant. Mereu aici muzeele sunt impresionante si mereu ne miram asa ca prostii de cate chestii sunt in stare sa faca oamenii astia si in ce fel inteleg ei chestia asta cu educatia-cultura-istoria. Ca sa nu mai zic de aia cu turismul! Animalele ca animalele, ca de-alea mai vazuseram, insa faptul ca ei au facut ca un soi de cocon in interior, in care urci cu liftul si poti vedea curatorii muzeului cum fac ei treaba la microscop, poti vorbi cu ei si ti se explica enorm de multe lucruri despre ce fac ei acolo, care e sensul si cum se desfasoara expeditiile in care ei culeg exponate... te lasa cu gura cascata. 

balenoi

Mara a privit cu atentie si apoi a zis "AHA!" :))

Birourile lu' domnii oameni de stiinta

Ni se explicau chestii

In gogoasa aia se simulau cutremure reale

  O chestie foarte educativa mi s-a parut simulatorul de cutremure. Mara nu a trait nici un cutremur de cand s-a nascut, aici va fi ferita de asta pentru ca in UK nu-s cutremure, dar mi se pare bine de stiut cam cum se simte un cutremur si cum sa faci sa stai in picioare. Cutremurul era o replica a unuia din Japonia, deci a fost puternic de tot, bineinteles ca ea a inceput sa planga desi ii explicasem cum o sa fie. Apoi m-a intrebat din nou daca eu chiar am trait cutremure si a fost cumva plina de respect in sensul ca "wow, ce tari sunteti, n-ati murit cacati pe voi de frica!" :)))) I-am explicat ca si acolo, in simulatorul ala, mi-a fost frica. Mi-a trezit niste amintiri extrem de neplacute dar m-am bucurat ca a vazut si ea ce inseamna un cutremur, ca instructaje despre ce sa faca daca vine unul i-am tot facut. 

   Asa, deci am terorizat bine copilu' si a doua zi l-am dus la coada la consulat timp de 3 ore!!! :)))))))) Faptul ca inca suntem in viata ne arata ca am crescut o persoana politicoasa! Mai ales ca acum incepe sa isi arate coltii de pre-adolescenta, deci puteam foarte bine sa fim omorati in somn dupa asemenea aventuri. Dupa consulat am pornit catre Stratford upon Avon unde aveam tocmita urmatoarea noapte de cazare. Din cauza boilor de la consulat am ajuns tarziu acolo, n-am mai apucat sa facem nimic in seara aia decat sa lesinam jumate morti de oboseala. Ne-am plimbat putin pe stradute, am vazut cat de frumos e oraselul si ne-am umplut de anticipatie pentru a doua zi cand urma sa vizitam casele lui Shakespeare. Pensiunea la care am stat era absolut incantatoare, patronii, un cuplu de oameni educati catre un 65 de ani, erau super simpatici. Iar conditiile impecabile. 

  Oraselul ala e ca o prajitura cu frisca si crema de vanilie. Este atat de frumos incat iti taie rasuflarea, creierul se opreste nitel si nu mai face altceva decat functiile de baza, uneori te miri si ca mai nimeresti sa respiri. Mult de tot ne-a placut, enorm de mult. Bineinteles ca obiectivele turistice legate de viata marelui scriitor-actor-om de afaceri sunt impecabil conservate. Totul este fabulos. Exista mai multe soiuri de bilete, poti vedea trei sau mai multe case. Eu am ales varianta cu 3, mai simpla, am vazut casa in care s-a nascut, casa unde a trait el dupa ce s-a insurat si casa fiicei lui mai mari. Era o zi incredibil de insorita si totul parea ca desprins din povestile cu domnite si cavaleri. M-a coplesit casa aia de la 1600, este un exercitiu de umilinta sa intelegi cam cum se traia pe vremea aia in Marea Britanie comparativ cu Romania. Iar familia lui Shakespeare era bogata, deci aveau case importante. Pentru mine a fost foarte emotionant cand l-am auzit pe ghid ca zice ca "aici a dormit iar podeaua nu a fost renovata, este fix cea pe care calca Shakespeare". Dude, serios? Omg! 

pe o strada

casa in care s-a nascut S.

incantare

casa lu' fi-sa

nebunica

"e PREA frumooos!"

  Tot oraselul si toate casele sunt pline de citate din Shakespeare, toate suvenirurile erau legate de opera lui. Ne-am invartit nitel pe stradutele alea mirifice ca niste gaini bete pana ne-a razbit foamea si am intrat intr-un Bella Italia cum avem si noi aici. Am mancat excelent si apoi, cu burtile si mintile pline, am pornit catre Wales.

  Wales e de o frumusete incredibila. Practic e natura neatinsa de om decat in mica masura. Dealuri verzi cu iarba taiata perfect egal, pline de oi care pasc linistite. Cand zic pline de oi e asa, nimic. Am vizionat patrujdemiidecatralioane de oi si miei. Oile par sa traiasca acolo, pe pajisti. Nu stiu unde-s lupii astora dar pe ele, oile, nu le strange nimeni seara sa le bage undeva, se culca pe dealuri. Sau pe sosea, dupa caz :)))) Peisajele sunt absolut mirifice, chiar te astepti sa iasa vreo zana de dupa primul copac sau ceva...

  Am ajuns destul de tarziu la ferma unde ne-am cazat dar doamna ne-a asteptat cu jacuzzi-ul incalzit asa ca eu si Mara ne-am si azvarlit in el cum am ajuns. O ferma in the middle of nicaieri, oameni cresteau ce altceva decat oi! :))) Si niscaiva vaci care ne onorau cu oarece aroma cand batea vantul dinspre domniile lor. Peisajul idilic se potrivea cu aroma asa ca pe mine una chiar m-a incantat. Asta a fost cazare prin Airbnb asa ca am avut la dispozitie o ditamai casa cu 3 dormitoare doar pentru noi. Cu tot ce ne-a trebuit, plus chestii care pe mine ma incanta la modul isteric cum ar fi semineu cu lemne in living si jacuzzi cu apa calda afara. Desi erau 10 grade, am stat in cada aia gonflabila de m-a uitat Dumnezo' acolo! Ma uitam la dealuri, la oi si la copaci si pentru niste multe minute am reusit sa nu ma gandesc la nimic. Relaxare totala! Seara la foc idem, si eu si Marius suntem d-aia de s-ar uita la foc pana poimaine, micutul le-a ars alora o carutza de lemne cat am stat acolo, a facut caldurica de picau tablourile de pe pereti pe motiv de cuie indoite :))))))

 Din satucul asta de la mama naibii am plecat si am vizitat un pic din Snowdonia, parcul asta national in care ne aflam. Ma rog, parc... e asa... natura lasata in pace cum ar veni. Am mers cu trenul cu aburi vreo 2 ore de ne-a luat capul cat de frumos era. In ziua urmatoare am intrat intr-o pestera-fosta mina de ardezie (tot Walesul asta a facut de sute de ani, exploatare de ardezie, pana si gardurile le au din ardezie) unde ne-au plimbat cu barca pe un rau subteran. Excursia in pestera era gandita si legata de legendele despre Regele Arthur, asa ca a fost absolut misto. 

  Pozele nu au nici o legatura cu realitatea, nu se vede prea bine nici cat de colorat era, nici cat de luminos era totul. Frumos. Incredibil de frumos. Ne-am bucurat ca niste copii, am si obosit, e drept, mai ales ca vineri cand ne-am intors am avut parte de o autostrada accidentata care ne-a lungit mult drumul. Dar a meritat fiecare secunda, atat de frumos a fost. 

Ai mei, ai mei, ai mei!

  Sunt incantata. M-am incarcat cu energie si cu o liniste incredibila. O oaie, doua oi... oi, oi, oi.....

   

  

Locuri de pierzanie. Consulatul Romaniei la Londra.

  De pierzanie in sensul ca iti pierzi mintile. Cu totul. Cand traiesti relaxat intr-o tara civilizata ajungi sa te inveti cu asta foarte bine. Adica pana mea, senzatia de civilizatie iti intra in creier, e atat de bine cand toate lucrurile functioneaza, toate regulile se respecta si  toti oamenii zambesc si zic multumesc (desi inteleg ca unor romani le displace profund asta). Te tampesti, asa... nu mai stii cum era cand lucrurile erau profund gresite. Nu mai ai frustrarea aia sufocanta a omului umilit de statul roman.

  Pana cand ai treaba cu el, pentru ca inca nu ai cetenie britanica si inca depinzi de boii astia. Si vrei sa-ti faci pasaport. Al Marei expirase in octombrie, al meu de multi ani, asa ca am zis ca daca tot trebuie sa merg pentru ea, sa ne facem amandoua. Cica nu te primeste la pasapoarte fara programare prealabila. Care se face online. Pentru ca sistemul informatic al consulatului este o mizerie facuta de unii care au furat banii, mi-a luat doar o ora juma' sa bag datele in sistem cu doua luni in urma cand am facut programarea. Deci da? Campurile in care tre' sa bagi date, fug de tine. Te duci cu cursorul pe unul si in loc sa se deschida lista din care sa alegi chestii, se duce la toti dracii si se inchide din nou. Ma rog... detalii. 

  Tare multe puli am irosit in seara aia cand am facut programarea, serios. E, ala a fost doar examenul initial. E ca un fel de initiere, gen, coaie, crezi ca esti capabil sa te bagi in seama cu sectia consulara de la Londra? Hai sa vedem daca te tine. E, si dupa ce te tine si ajungi la Londra, trebuie sa dai dovada de mult curaj. E momentul ala in care ajungi sa crezi in Dumnezeu. Nu pentru ca te rogi sa mearga treaba ci pentru ca te miri ca n-ai omorat pe nimeni, doar Dumnezeu te-a tinut sa nu faci prapad azi. Pentru ca odata ajuns acolo, completezi, din nou, de mana, hartii cu toate datele alea! :)))))

  Adica ai programare. Si te duci ca omu' la ora corecta. In sala cat o baie mai mica in care are consulatul "sala de la parter", se afla circa 50-60 de oameni impachetati ca sardelele in cutie. In apropierea usii, o cucoana la vreo 60 de ani, blonda platinata, cu ecuson de om important, urla la oameni. Noi am ajuns mai devreme si am vrut sa intrebam daca nu cumva, din greseala, ne pot primi mai devreme. Asa ca am stat nitel ca sa apucam sa intrebam un alt cetatean care discuta in mod persiflator cu o clienta, explicandu-i de ce este domnia sa foarte proasta. In timpul asta, Platinata certa oameni. Oamenii, cu caciula in mana ca la pomana, cu ochii in pamant, in pozitia ghiocelului. 

  Am aflat ca tre' sa ne intoarcem la ora corecta si am plecat. Mara, care pe cand ma luptam eu cu cazierul acu' vreun an jumate, nu a intrat cu mine in consulat, era acum cu ochii cat cepele. Deci ea de un an si aproape noua luni, n-a mai avut de-a face cu sistemul romanesc. Acum era siderata, mi-a zis "maaami, tu ai vazut cum vorbea doamna aia cu ADULTII? ca si cand erau niste copii MICI!" Pentru ca na, aici la scoala li se spune ca ei tre' sa respecte adultii si ca adultii sunt ceva important si ca trebuie sa le vorbesti frumos. Nu ca unor copii tampiti :))) Sindromul invatatoarei, acesti functionari publici au impresia ca ei sunt cumva deasupra ta, a cetateanului. Ei sunt mai destepti, ei sunt speciali, ei sunt de aur. TU? Tu esti un gunoi. 

  Si stai asa si te gandesti ca ei se cred mai jmecheri pentru ca SUNT. Pai ia du-te tu la MAE si angajeaza-te lingator d-asta de hartii la sectia consulara de la Londra. Ia, sa te vad, coaie! Ha? Ai impresia ca o sa poti vreodata sa faci asta? Cine e ma-ta? Barbac-tu? Al cui esti tu, de-ti permiti sa te gandesti cum au primit ei joburi acolo? Deci... era o duamna. O doamna tot la un... mmm... 55 sa zic? Imaginati-va: plovaras bleu-chilotzi din PNA (cine mai stie ce e ala, cine nu, e un ceva de pe vremea lu' Ceasca), coafura de parca acu' era scapata de la alea din anii 80 si mult fard bleu-chilotzi pe la uochi. Bai, deci era fix din filmul ala! A cui nevasta o fi ea? Ca a mea sigur nu e! Misca hartiile cu viteza si precizia unui melc beat. 

  Asa ca cum sa nu se creada mah, ei, jmecheri? Cum? Cu ambasadorul lor care lua la puli ziarista aia si ii explica el cum sa faca ea si cat e ea de proasta? Cu tanti aia de la usa, Platinata, care se purta efectiv ca ultimul jeg de om cu niste oameni care ii platesc ei salariul. A, si langa ea, era domnul... militzian! Un flacau la un douajcinci asa, al cui pui de securist o fi el de are asa job important in consulat, sta de paza la usa si se rasteste la lume. Vegheaza ca nu cumva lumea sa nu fie cuminte. Te pofteste apostrofator "dupa paravan", adica ala care semi-desparte usa de "sala", ce daca dupa paravan nu mai e loc de-un lat de pula, d-apoi de trei oameni cum eram noi azi. Deci cate cururi si tzatze am simtit io azi frecandu-ma printre sardele, nu poci sa va marturisesc. Si am si impartit la randul meu, cu generozitate... ca altfel cum sa inaintezi cand oamenii sunt lipiti unul de altul? Ia si tu o tzatza, ia si tu o buca, multumesc pentru curu' matale... 

  Cand ajungeai la Platinata, ce crezi ca te punea sa te faci? Sa te TAI de pe lista cu programari :)))))) Eu as fi taiat oamenii care erau strigati la ora x si nu raspundeau, nu erau acolo. Ei, baieti vigilenti, taiau oamenii existenti. Si taiau si taiau si habar nu mai conta cine la ce pula lui de ora trebuia sa fie sus, la etaj, in Raiul Pasapoartelor... Unde cand ajungeai, jumulit, transpirat, pipait intensiv, numa' bun de poza. Eeee, stai linistit, am glumit, doar nu crezi ca iti facea poza si gata? Intai iti lua banii, inainte, ca la curve. Apoi stateai doua ore si jumatate la coada. Ce, ai programare, te simti jmecher? 6 oameni cu sase aparate foto lingeau incetinel hartii. Alti oameni de-ai lor in frunte cu madam consul Oprescu (oare cu cine o fi ea neam, ma intreb si eu), aduceau oameni prin fata. Luau cererea corecta si o duceau la poza direct. Luau oameni fara programare inaintea celor care aveau si apoi explicau ca "nu ne merge sistemul si de aia suntem in intarziere.

  Da, sistemul nu le merge. In sensul ca e unul corupt. Care nu da erori, face dintotdeauna aceleasi lucruri. In acelasi fel. Cu aceleasi rezultate. Dupa aproape 3 ore am iesit din consulat si am inceput sa plang pe strada. De nervi, furie, neputinta, durere de spate, picioare si cur, deoarece nu-s destule scaune si cand sunt sunt din cele de tortionari. Umilinta. Mi-au distrus o zi din vacanta. Pardon, mi-au distrus vreo 36 de ani. Urmatoarele pasapoarte speram ca le facem ca cetateni britanici. 

  

Despre vacanta si altele

  Azi de dimineata m-am trezit cu gandul ca e 8 aprilie. Azi sunt 2 ani de cand Marius a plecat de la Ploiesti catre Anglia. Cum a plecat el cu un Tico infundat cu chiloti pana la tavan, v-am mai povestit. 

  Ziua aia a fost complicata. Lunile alea de dinainte au fost greu de suportat. Nici lunile care au urmat n-au fost simple. Pentru ca nu stii. Senzatia de necunoscut te doboara. Nu stii daca o sa iasa sau nu. Nu stii ce se va intampla. Esti constient ca se poate sa iti iasa dar se poate la fel de bine sa nu-ti iasa. Si ti-e teama. Nu atat de un esec oarecare, n-ar fi primul si n-o sa fie nici ultimul... ti-e teama ca distrugi copilul. Pe care il zmulgi din radacini si cu care nu te poti juca de-a "hai ca ne mutam, hai ca ne intoarcem, hai ca om mai vedea". Pentru ca nu e asa simplu. Mara se ataseaza puternic de locuri, de case, de stabilitate. Ca orice om dealtfel. 

  Ne-a fost frica? Oho! Eu una eram cacata pe mine. Marius parea vesel dar doar el stie ce-o fi fost de fapt in sufletul lui. El era vesel pentru ca in sfarsit i se intampla ce-si dorise de-o viata. Pentru el era nitel mai usor, pleca, facea ceva, urma sa faca lucruri si sa descopere chestii. Eu urma sa raman acasa cu copilul plangand de dorul lui, din nou... si sa astept... din nou. La nici una dintre astea doua nu reactionez prea bine :))))) 

  Si azi se fac doi ani de la ziua aia iar eu iar am facut bagaje o jumatate de zi. Doar ca azi e pentru vacanta care urmeaza. Am intrat, in sfarsit, in vacanta. Si-a luat si Marius cateva zile de concediu, le merita cu varf si indesat la cat de mult munceste in fiecare zi. O sa plecam o saptamana sa mai vizitam Londra si alte locuri frumoase de pe aici si promit sa va arat multe poze frumoase. Plecam de acasa. Ha! Cum suna asta... 

O decada si alte bucurii majore

  De 10 ani te iubesc mai mult decat orice. Sau oricine. De zece ani m-ai invatat de toate. Cum sa iubesc, cum sa traiesc, cum sa am macar putina rabdare. Cum sa stiu sa fiu. Cum sa cresc o fata. Care va fi o femeie. 

  Esti frumoasa, iubita mea! Esti frumoasa si pe dinafara dar mai ales, mai ales pe dinauntru, acolo unde conteaza cu adevarat. Esti deja un om bun, esti deja cineva cu care mi-as dori sa fiu prieten pe viata. Ne iubesti pe amandoi la disperare. Si noi pe tine idem si asisjderea :)))

  Nu stiu cand a trecut o decada. Am scris ieri o compunere in engleza despre asta, mi s-a cerut la un interviu. Si despre tine si cat de mult iti place in Anglia. Nu stiu cand s-au dus cei zece ani dar s-au dus cu mare folos. Eu una sunt mai fericita decat am fost vreodata. Tu pari sa fii la fel. Esti un om bun. Sunt mandra de tine. Te-am aruncat intr-o tara straina, intr-o limba pe care nu o stiai, ai inotat din rasputeri si te-ai ridicat mult mai sus decat ne-am fi putut imagina. Esti incredibila! Esti minunata! 

  I-as mai scrie asa pana poimaine. Cand vine vorba sa o laud nu ma pot opri. Se trezeste singura dimineata, isi pune sa manance, se imbraca si pleaca la scoala. Noi dormim. Niste parinti denaturati! Stie sa tina si sa respecte ordinea din casa, face ordine cand ii atrag atentia ca lucrurile o iau razna. Nu arunca haine pe jos, i-am spus ca daca isi iubeste hainele, trebuie sa le respecte. Isi iubeste hainele, in special pe cele comode. A vrut par lung dar l-a detestat si mi-a cerut sa-l tai scurt "pentru ca mami, e ingrozitor, ma gadila si mi-e cald" :) Cand isi pune ceva in cap nu renunta usor.

  Inca ma vrea langa ea desi nu sta practic langa mine, vrea sa stie ca sunt inca aici cu ea. O intreb de ce, ca tot sta in alta camera, ce conteaza daca eu sunt sau nu aici... ridica din umeri si imi zice ca vrea sa fiu aici. S-a speriat cand a auzit ca am aplicat pentru un alt job. Imediat a inceput sa ma intrebe. Da' cand, da' cum, da' cand vii acasa? Eu cu cine stau? Cand te intorci? Aoleu. I-am explicat ca va fi tot un job in scoli si ca o sa vin acasa odata cu ea. A rasuflat adanc si a zis ceva ce zice de ani de zile, de cand educatoarea batrana de la gradinita le tot repeta ca o moara stricata: "asa mai vii de-acasa!" Nu vin ci ma duc, i-am raspuns.

  Ultima luna am asteptat. Am asteptat cu multa speranta, rar mi-am dorit atat de mult ceva in viata mea. Ieri, chiar de ziua ei, am mers la interviu la Primarie, am dat teste si am vorbit cu doamne dragute. Azi m-au sunat si mi-au oferit jobul de Bilingual Learning Assistant in cadrul Ethnic Minority Acheivement Service (EMAS) din Primaria Portsmouth. Am povestit despre ei atunci cand au venit la scoala Marei si au evaluat-o dupa o luna de la inscrierea ei in scoala. Pe atunci, directoarea scolii noastre mi-a zis sa incerc sa aplic la EMAS, ca au nevoie de oameni. Dar Mary mi-a zis ca nu au loc, tocmai au mai angajat pe cineva pe romana.

  Si am asteptat. Am continuat sa muncesc ora de la pranz, sa invat sistemul, am lucrat si cu Andrei, am facut si afterschool. Am mers cu copiii la inot ca voluntariat. Acum o luna s-a deschis un post pe limba romana. Am aplicat. Si mi l-au dat. Si nu oricum ci cu bucuria oamenilor care vad in fata lor un om destept, muncitor si simpatic. Lauda-te gura, ca d-aia iti dau friptura! :)))))

  O sa incep peste circa o luna, pentru ca asa e preavizul aici. Voi merge la diferite scoli din oras unde sunt copii romani si ii voi ajuta sa se integreze, voi evalua ce stiu si ii voi invata diverse. Ziua de ieri a fost ireala. Si cea de azi. Sunt extrem, extrem de fericita, nu prea am destule cuvinte sa exprim ce simt eu acum!

La multi ani, frumoasa mea!

  

Soluția româneasca

  Solutia romaneasca la absolut orice boala este: SA NU TE SPELI! Serios! Ar trebui facut un tratat pe tema asta, despre cum nu ai voie sa te speli, in general in viata si in particular atunci cand ai o boala. Ce boala? ORICE boala! Orice boala duce automat la interdictia igienei corporale. Asta in Romania, ca in alte tari esti dimpotriva, indemnat sa te speli dracului mai cu spor cand esti bolnav, sa alungi carcalacii de pe domnia ta! Orice om normal la cap ar trebui sa stie ca minim un dus si doua spalaturi pe dinti PE ZI, fac parte din igiena personala absolut obligatorie. Dar nu, nu si in Romania unde consumul de pasta de dinti pe cap de locuitor este absolut tragic.

  Cand ai un copil, cu atat mai mult, NU trebuie sa-l speli! Doamne-fereste, cum sa-l speli? Nu ai voie! Intai ca are buric atarnator! Nu cumva sa-l atingi cu apa ca moare, nu e ca si cand n-a iesit din apa, da' ma rog, cine-s eu sa interoghez? Apoi el, copilul nu trebuie spalat prea des... cam asaaaaa, o data pe saptamana cel mult! Ca raceste. Ca... diverse! Daca cumva copilul se imbolnaveste, sa zicem ca e racit, atunci NU il mai speli! DELOC! Nu stiu, poate peste vreo trei-patru saptamani cand ii dispare orice urma de tuse, poate-poate atunci! Si nu pe cap! Dumnezeule, nu cumva sa speli copilul PE CAP in general, mai ales iarna, toamna, primavara sau vara, ca il trage curentul, si mai ales cand e racit, ca il trage curentul! Serios, esti tampit? Cum sa speli copilul cand e bolnav, are multi muci pe care si-i plaseaza strategic chiar si in par? Esti cu capu'?

  Daca tu, adult, om in toata firea, esti bolnav, nu cumva sa te speli! Noooo! Medicii romani recomanda fara sa rada isteric, chiar si pacientilor cu varicela sa nu cumva sa se spele! Nu dureaza decat vreo luna sa treaca varicela la adult, da' va zic din sursa sigura (Iasone, ce ne mai radeam mai ales io! :))) ca asta se recomanda la varicela-adult. La aia de copil clar nu il mai speli un an! Ce-ti trebuie? Si asa l-ai spalat cand inca nu-i cazuse buricu' si uite ce-a patit! A facut varicela!

  Tocmai ce ai nascut? Bai, nu te speli! Ce daca nasterea implica de la sange la cacat toata gama de productii... este foarte important ca nu cumva sa te speli! Si, daca esti si cu dumnezeii in cap, vezi ca s-ar putea sa nu te speli vreo 40 de zile! Ca ma intrebam de ce dracu' n-au femeile voie de la popa sa iasa din casa 40 de zile dupa nastere.., pai poate pentru ca na, emana mirosuri? :)))))) 

 Te doare spatele? Nu te speli, te ia "cu rece". Ai racit? Stii, da? Ramane cum am stabilit! Ai matreata? NU cumva sa te speli pe cap! Ai acnee? In nici un caz sa nu te speli! Te-a ars soarele? Nene, orice ai face NU te spala, te dai doar cu iaurt de sus pana jos! Si astepti. Ai orice boala de piele, clar NU te speli. Apa dauneaza. Sapunul dauneaza. Evident ca sapunul dauneaza daca e din cel chimic. Ala natural nu dauneaza, ba chiar ajuta. Si asa am ajuns la motivul acestui post: bunica-mea mi-a transmis din Romania ultima ei cercetare marca Formula As intr-ale psoriazisului: sa NU MA SPAL! :))))))))))) Dauneaza! 

  Ce-mi place mie e ca unii vor sa interzica site-uri care proclama anti-vaccinarea dar pe Formula As care proclama ce pula ei vrea de 20 de ani si dupa care muuuulte milioane de oameni se "trateaza" in Romania, p-aia nu mai vrea nimeni s-o interzica. Aia nu mai e periculoasa. Bunica-mea s-a pus in pericol de zeci de ori la viata ei din cauza acestei "publicatii" minunate, unde toate babele isi impartasesc secretele fericirii si sanatatii. 

  A unshpea porunca romaneasca: sa nu te speli! Deloc. Ceea ce sincer, NU va dorim si dumneavoastra! :)))

Alte experimente la batranete

  Disclaimer d-ala: da, cunoastem cu totii noile studii in care Big Pharma ne informeaza ca homeopatia nu exista. Le stiu si eu. Acest post nu este un indemn catre homeopatie, este doar o poveste despre ce fac eu. Doar cine n-a avut psoriazis grav timp de 6 ani ar putea sa-mi explice ca e o prostie.   

  Asta o sa ramana adanc infipta in anale: momentul in care Alexandra s-a dus de buna voie si nesilita de nimeni la un medic homeopat. Nu pot sa spun ca cred in homeopatie, ar insemna sa mint cu nerusinare. Principiul de baza cu dilutia mi se pare atat de ireal incat pur si simplu creierul meu nu poate sa accepte ca ar putea sa vindece ceva. 

  Dar! Dar! Atunci cand nu mai ai solutii de nici un fel si suferi ca un caine de mai bine de sase ani, si cineva in care ai multa incredere si e medic si te-a scos din cacat de multe ori cu diverse plante, iti spune sa mergi la un nene aici in Anglia... te gandesti ce-am de pierdut? Intai cauti pretul, cabinetul e unul privat iar in Anglia medicina privata costa mult. Deci afli ca ai de pierdut 160 de lire prima consultatie si apoi cate 60 de fiecare data. Ups! Cam mult pentru un experiment in care nici macar nu crezi. Apoi verifici asigurarea de sanatate privata pe care o ai prin bunavointa angajatorului jumatatii tale mai bune si afli ca iti acopera baietii pana la 200. Deci chiar nu ai ce pierde, decat nitel timp. Si cum din ala ai, chiar nu e bai, iaca poezia!

  Faptul ca nenea asta e aici, langa noi, in urmatorul oras, deci dureaza 10 minute cu trenul pe care il ai in fata casei a ajutat destul de mult in decizie :)))) Adica na, daca ma trimitea cine stie unde, imi bagam picioarele repede. Insa cum toate lucrurile s-au aliniat incat sa n-am nici un motiv sa nu ma duc, m-am dus. 

  Experienta a fost chiar placuta. Omul m-a intrebat chestii timp de doua ceasuri, nu m-am mai simtit asa ascultata de cand eram in scoala si ma ridica la mate! M-a trimis acasa si mi-a zis ca imi trimite el prin posta niste chestii sa inghit, ca vrea sa se gandeasca. La cate belele am, mi se pare normal, nu e usor :))) E, si mi-a trimis niste extract de nu stiu ce paianjen. Serios! Acu' n-am stiut daca sa rad sau sa ma ingrijorez, fi-mea cand a auzit cuvantul paianjen mai avea nitel sa fuga de la masa. Da' oricum, m-am apucat sa-l iau cu mare constiinciozitate. Cautand remediul cu pricina am gasit descrieri ale oamenilor carora li se potriveste. The dude nailed it! M-a impresionat treaba asta, se pare ca-s mai multi oameni care se simt ca mine din multe puncte de vedere :))))

  Deci cam asta o sa fac, ma mai duc peste 3 saptamani sa-mi evalueze paianjenu' din mine :))))) Habar nu am daca va functiona dar sunt deschisa oricarei idei, pe bune. Doar cine nu e disperat nu poate intelege... A, si nu, nu renunt la tratamentul medicamentos, ca nu-s trepanata la scufita. Pe Placebo chiar nu ma bazez pentru ca la mine nu merge. Poti sa-mi dai apa chioara si sa-mi zici ca-mi trece da' nu-mi trece deloc, ca-s tare a dracu'! Da' na, nitel paianjen la casa omului cica e bun. Daca ma apuc sa prind muste va informez!

  Sa fiti sanatosi!

  

Incă o inimă plină

  Cum povesteam acum ceva vreme, Mara a fost sambata la o scoala privata pentru un proiect numit "Fun on Saturdays". A fost un proiect destul de lung care si-a spus cuvantul destul de tare asupra nivelului ei de oboseala generala, ca deh, dupa cate 6 ore de scoala zilnic, sa te mai duci si sambata la prima ora in partea cealalta de oras pentru inca doua ore, nu-i usor pentru cineva mic al carei creier inca acumuleaza pe langa toate notiunile lumii si o limba straina. 

  Cursul-proiect sau cum sa-i zic eu, i-a trecut pe copii in fiecare saptamana printr-o "materie". Adica i-au pus sa-si creeze o tara a lor proprie, au trecut de la geografie (unde e, ce forme de relief are) la stiinte (au fost dusi in laborator si au scos sare dintr-o piatra) apoi prin economie (din ce traiesc oamenii, care-s bogatiile naturale) si politica (care este sistemul de guvernare si cum functioneaza el) si design&tehnologie (au creat singuri moneda tarii pe care au cladit-o cu o imprimanta 3 D, da, stiu cum suna asta dar scoala aia are asa ceva!)... apoi au gandit o mancare nationala si au si gatit la scoala niste biscuiti dupa care au facut arte, au pictat un tablou reprezentativ pentru tara lor, ca ultima sambata sa isi pregateasca prezentarea si discursul pe care ieri l-au tinut in fata audientei. 

  8 saptamani care s-au incheiat ieri, cu prezentarea. Audienta a fost formata din parintii copiilor, unii dintre profesorii lor de la scoala, neamuri, copiii mai mari din scoala aia, care i-au ajutat pe astia mai mici si... Primarul orasului, cu aghiotantu' lui si o doamna care fusese eleva acestei scoli cu ceva timp in urma si care acum au format un juriu care sa zica ce tara e mai misto :) Asa ca ieri, ne-am sculat pervers de devreme in special pentru Marius care venise de la munca in crucea noptii cu o seara inainte, si ne-am prezentat cu copil cu tot la scoala cu pricina. 

  Mara, era, bineinteles, lesinata de emotii. Cand a auzit ca vine si Primarul s-a cacarisit pe ea toata de ziceai ca o mananca ala de vie, nu alta. Ei bine, primarul a facut o mistocareala in cel mai pur stil englezesc, de-ai fi jurat ca este un stand-up comedian, nicidecum primarul orasului Portsmouth. E drept, primarii pe aici n-au arogante. Ei le sunt recunoscatori alora de i-au votat cum ar veni. Deci tipul asta, atunci cand copiii au iesit din sala sa isi repete nitel discursurile inainte sa inceapa, pentru ca era o liniste asa, s-a ridicat, a venit sa dea mana cu oamenii din sala, sa le zica bine ati venit, si, ce faceti? aveti emotii? cum e ala micu'? las' ca sa vezi ce bine o sa fie... dupa care pur si simplu a inceput sa faca misto.

  Clar "outfitul" il ajuta. Deci Primarul are un lantz de aur, nu poci sa-i zic lant ca e mai mult ca o centura de boxeri d-aia, doar ca dupa gat. Marius a zis "iote, a venit si Bulibasa" cand l-a vazut pe cetatean. Cetateanu' a zis ca ala cantareste cat doo pungi mari cu zahar (cred ca un kil juma' are aia mai mare) si apoi ne-a zis ca valoreaza 200.000 de lirisoare si ca pe fiecare za sunt numele primarilor anteriori. Si ca d-aia a venit aghiotantu' cu el, facand misto de un nene mic, dop, gen Humpty Dumpty, cu niste mustati d-alea lungi si intoarse ca in desene animate. Ala cica avea grija de primar :))))) 

  Acestea fiind spuse, si rase, copiii s-au intors si au inceput prezentarile. Ma rugam la toti sfintii aia in care nu cred, sa nu o puna pe a noastra prima. Pula! Evident ca ea si colega ei au fost prima echipa, ca asa are ea norocu' sa o cheme Albu si sa o puna astia peste tot prima. Maaama, mi s-a facut rau gandindu-ma cam ce-o fi in sufletu' ei de piticanie sperioasa. Si-au tinut discursul, au raspuns la intrebarile juriului iar eu n-am plans! M-am tinut tare de tot, mi-am tot inghitit nodul ala din gat ca imi era ca daca ma pornesc, dracu' ma mai opreste! 

  A vorbit clar si frumos, britaniceste. Nu prea ajungea ea la microfon, ca e neam cu ma-sa si cu ta-su si e mica de inaltime. Dar a vorbit tare cat sa se auda, la un moment dat n-a mai stiut cum se pronunta un cuvant din ce avea scris pe foaie si a intrebat-o pe colega, dupa care a continuat. Mie mi-a stat inima de patrujdoo de ori in secundele alea, daca puneai un ekg pe mine iti scotea hartie cu "pacientu' e mort!", jur. A fost absolut stapana pe sine in timp ce eu numaram.... 1 an, 7 luni si 3 saptamani de cand s-a dat jos din avion... Acasa ne-a zis ca atunci cand a plecat de la pupitru "mami, imi faceau picioarele ASA", si ne-a aratat zgaibaracele zgaltzaind intr-un tremur parkinsonian :)))

  Nu, n-au castigat ele, dar nici n-a contat vreo secunda asta. Nici macar pentru ele, care au primit cate o cana personalizata, care pe Mara a dus-o in al noualea cer pentru ca are o mare pasiune legata de canile personalizate, si o strangere de mana din partea Primarului, plus multe, multe vorbe de lauda din partea tuturor oamenilor de acolo. Am plecat cu inimile pline, uitandu-ne pe peretii uneia dintre cele mai vechi scoli din Portsmouth si vazand imagini cu elevi si ani ca "1935"... "1924" si alte nenorociri d-astea de ani de iti piere toata matematica din cap cand incerci sa calculezi cam ce faceau oamenii astia la scoala de-a lungul istoriei. 

  Mara a fost foarte incantata. Faptul ca a putut sa faca asta i-a dat o incredere in ea pe care i-o simt de departe. Aseara s-a culcat super obosita si a dormit mult de tot, s-a trezit vesela si incantata de ziua precedenta. Si noi la fel. Si da, am avut emotii mari de tot pentru ea. Mari. A fost frumos. Ireal. 

  

Poza de grup inainte de prezentare, fiecare cu tabloul lui

A noastra

Da mana cu nea primaru'

Abajurul

  De cand locuim in Portsmouth ne tot ducem la un magazin care se cheama The Range, un magazin care are de la decoratiuni interioare si  mobila la chestii pentru bucatarie, jucarii, unelte si scule, haine de sport, milioane de lucruri de arts and crafts, papetarie, ceva condimente si sucuri, e foarte dubios, un melanj ciudat de chestii. Ciudat dar foarte placut, e genul de magazin din care nu pleci fara sa iei ceva care iti place foarte, foarte mult. 

  Azi ne-am dus cu gandul sa-i luam Marei un pat de om mare. Cel pe care il are a ajuns sa ii fie prea mic pe latime. Are doar 80 de cm latime si se plange de multa vreme ca e prea mic si ca vrea unul mare. Cum in curand face 10 ani si nu stiam ce sa ii luam, asa mai important, am zis sa ii facem o surpriza si sa ii luam un pat dublu in care sa poata sa faca si tumbe daca vrea. Pat n-am gasit pentru ca ce aveau ei online era doar pentru online, asa ca trebuie sa comandam ca sa ni-l aduca acasa cei care se ocupa cu asta. 

  Dar, din nou, ne-am plimbat amandoi prin tot magazinul, am ras, am studiat tot felul de chestii, ne-am mirat, din nou, cate chestii misto sunt acolo, am insfacat o oglinda in care sa ne putem vedea din cap pana in picioare ca de un an jumate traiesc imbracata cine dracu' stie cum :))) Cand traiesti in chirie nu poti lua chestii definitive, totul trebuie sa fie mic, demontabil, detasabil, iar oglinda asta pur si simplu se agata de usa. De orice usa. 

  Am ajuns, din nou, la raionul cu decoratiuni. Unde exista o alee cu decoratiuni maritime. Dupa care eu mor. Mor. Imi imaginez o casa care sa fie a mea si pe care sa o umplu cu decoratiuni legate de mare, de navigatie si de pescuit. Deh, am crescut cu marea in cap, n-o mai pot scoate. Visez odgoane si plase pe pereti, tone de pietre, scoici si melci aruncati prin casa. Visez. Peste un an vom putea sa cerem un credit ipotecar de la banca noastra. Visez. 

  Azi ne-am luat un abajur de pe aleea aia pe care ne tot plimbam de un an jumate. Nu aveam la noi in dormitor decat un bec chior si am zis ca nu ne trebuie. Dar asta era prea dragut, cu beach huts, casutele tipice plajelor englezesti, si ne invita prea mult la visarea catre casa noastra decorata maritim. Cand l-am vazut acasa aprins, ne-am bucurat ca niste copii. Visam. Si, daca visam suficient de intens, poate se indeplineste. Deocamdata avem cel mai dragut abajur din lume:

Experimente la batranete

  Disclaimer d-ala: acesta nu este un post publicitar sau platit. Pe acest blog nu se primeste nici macar o merdenea, nu se fac bartere, nimic. Este doar un post despre parerea mea dupa niste incercari. 

  M-a lovit anul experimentelor, fratilor. Nu stiu exact de ce, probabil pentru ca aici sunt mult mai relaxata cu banii si imi pot permite sa incerc lucruri noi fara teama ca banii vor fi pierduti daca lucrul cel nou nu merge sau nu-mi place. E un lux pe care in Romania nu mi-l permiteam. Nu-i vorba ca nu aveam bani, in ultima vreme chiar aveam, insa in mediul ala in care nu stii daca nu cumva de azi pana maine mai ai de dus niste bani cu roaba la statul roman, daca nu cumva cine stie ce se intampla, daca nu cumva... nu-ti permiti luxul de "hai sa incercam si daca nu e bun, aia e". 

  Pe de alta parte, cand te muti in alta tara intri in epoca experimentelor vrand nevrand. Pentru ca trebuie sa o iei de la capat cu tot ce inseamna viata. De la scobitori la tampoane. Da, domnilor, am zis tampoane, luati cu lesin... Acesta va fi un post despre tampoane si alte chestii muieresti ca doar suntem in saptamana muierii, vorba aia. Buuuun. Acum ca toti masculii au apasat voios pe cruciulita de sus dreapta, putem discuta despre experimentul numit "cupa menstruala". Dap, aceea! S-a inventat de ceva ani si cred ca toate doamnele au auzit de ea si imediat dupa au dat din cap nervos si s-au incruntat. Inclusiv eu acum multi ani cand am aflat de aceasta inventie diavoleasca menita sa ma scape de nenorocitele de tampoane. 

  Eu una i-as fi dat un nume mai cumva. Mai... nu stiu. Mai in asa fel incat sa nu sune a lighean sau a... nu stiu... cupa menstruala suna ca un cur in opinia mea, dar n-avem ce-i face si e cam greu sa-i gasesti alta denumire. Poate doar "sufertasul doamnei" sau alta porcarie golaneasca, ca mie doar d-astea imi trec prin cap. Eu v-am pus link cu cea pe care am luat-o eu, este produsa in Finlanda, am studiat toate modelele, uimita fiind ca aici exista pe langa Moon Cup de care stiam din Romania, alte treizeci de soiuri si modele. Mbon, despre Moon Cup auzisem ca se poate sa nu se de-plieze corect la interior si sa ai surprize de natura rosie, asa ca am cautat sa vad ce zice lumea pentru ca aici toate produsele pe toate site-urile au multe review-uri.

  Am ales-o pe asta si tin sa va spun ca asa de incantata pe perioada ciclului n-am fost in 23 de ani de prestat aceasta activitate insuportabila. Nici asa de curata nu m-am simtit vreodata. Practic n-am simtit nimic decat ca mi-e somn si vreau sa omor oameni, dar pentru asta nu s-a inventat nici o cupa, mergem mai departe asa :))) Despre intrebarile pe care, in mod natural, iti vine sa ti le pui:

 1. Se introduce mult mai usor decat un tampon intern.

 2. Nu doare nimic pe nicaieri, nu o simti de nici un fel.

 3. Nu da pe dinafara, ea are niste gauri de "prea-plin" deci o sa deverseze daca stai prea mult cu ea, evident ca la primele folosiri tre' sa afli cat poti sta, asta e chestie care depinde de corpul tau si de ziua menstruatiei, fiecare muiere si le stie pe ale ei.

 4. Se spala usor cu apa si orice sapun natural fara uleiuri/parfumuri.

 5. Nu, n-o sa o versi pe tine sau pe jos, ca nu esti retardata, o scoti frumusel si te tii de ea ca de sfintele moaste, ca sa nu ti-o torni in poala!

 6. Poti sa o porti oricand, sa faci orice miscare, nu sare, nu se misca, nu cade.

 7. Nu se toceste, nu se rupe, nu se consuma, deci investitia cam e pe viata, dar sa nu faceti ca unele de le-am auzit eu care s-au apucat sa FIARBA cupele de silicon si s-au mirat ca nu le mai au :))))

 8. "Extractia" e tot simpla, ma asteptam sa trebuiasca sa forez si sa pescuiesc aprig, n-a fost asa deloc, o poti controla cu mana si cu muschii vaginului.

  Eu una am fost dincolo de incantata, am cumparat-o cu ideea ca precis n-o sa imi placa, ca o sa dea pe afara, ca o sa fie imposibil de bagat si scos. Este minunata, iar ideea ca am scapat de orice fel de tampon intern sau extern este fantastica! Traiasca finlandezii! 

  Asa, deci asta a fost una. Tot in ultima luna am testat... deodorantul natural din sare d-aia de alaun. L-am luat de la oamenii astia englezesti de unde imi iau si detergent natural de vase si sapunuri. Am luat si celelalte doua soiuri pe care le au, din cele cu bila. In Romania stiu sigur ca se gasea la DM in gama Alverde. Si pe site-uri cu chestii naturale. Din nou, uimire maxima! Am renuntat la orice deodorant, chestia asta face minuni! Cu ala chimicosu' ma mai simteam mirositoare cateodata dar cu sarea asta, ioc! L-am dat si jumatatii mele mai transpirate bune sa-l incerce, gandindu-ma ca la el precis nu merge ca deh, barbat, alea-alea. Da' de unde! A cam mers si la el, iar azi am aflat ca are si proprietati antiseptice si hemostatice, poate fi folosit si pentru taieturile de la barbierit la care el e campion. Dupa fiecare barbierit arata de parca ar fi incercat sa se sinucida prin auto-transarea jugularei, sau cu un ciocan de snitele in cap ca el se rade si pe cap :))))

  Deci iata cum am incercat si am castigat. Nu zic ca se potrivesc oricui astea doua, e chestie de corp si de multe alte lucruri, dar am zis sa va zic si voua, poate incercati si va place. Eu sunt incantata de descoperirile astea (pfff, ele s-au descoperit de mult da' atata mi-a luat mie sa-mi fac curaj) si sper sa mai fie si alte muieri ca si asa avem o viata destul de complicata, ne ajuta orice acaret d-asta la casa omului. Over and out.