Un an și nouă luni. Și o găleată albastră.

  Azi avem un an si noua luni de cand ne-am mutat in Anglia. Io cu fi-mea, ca Marius a sarit de doi ani pe 11 aprilie. Azi am si multa fericire in cap si in suflet, iar m-au socat oamenii de prin preajma, in mod placut.

  Ieri, pentru ca era ultima mea zi la scoala, ma asteptam sa mi se inmaneze in mod oficial un buchet de flori si o felicitare. Asta se face pentru cei care pleaca, fie din cauza de demisie, fie din cauza de sarcini sau alte chestii. Ma asteptam la asta. Ce nu ma asteptam sa se intample era ca directoarea adjuncta pe la care m-am oprit la sosire sa ii zic si eu toate cele bune la despartire (sefa mare a fost plecata saptamana asta) sa ma ia de o mana si sa-mi zica "auzi, vezi ca o sa te faca astia sa te simti cumva, ca ti-au pregatit ceva in cancelarie". Eee, ma gandeam eu, a ajuns Carole cu buchetu' inaintea mea...

  Cand colo, in cancelarie, Sue, cealalta colega mai in varsta cu care am lucrat indeaproape la clasa Reception anul trecut, cu oarece tendinte de a lacrima, mi-a inmanat cu un zambet pana la urechi o... galeata. Nu, serios, o galeata. Plina cu cadouri. "De la fete" a zis ea, dar eu stiu ca-s de la ea si de la Carole :) N-a mai trecut bine o secunda si m-am pomenit cu Carole in carca mea, m-a luat, m-a pupat, mi-a dat alt cadou. De la ea personal. Ei na, deja imi dadusera lacrimile si-mi blestemam in gand pornirea de a ma fi dat cu rimel tocma' azi :) 

  Io, fata constiincioasa, vazand galeata ca e ca cele ale scolii, am crezut ca au pus oamenii chestiile acolo si ca tre' sa duc galeata inapoi! Deci m-am dus la vestiar, am varsat continutul intr-o punga si, cum ma intorceam eu asa cu galeata in brate, m-a prins Sue pe culoar si mi-a zis ca nuuuuuuu, galeata e a taaaaaaa, o sa vezi de ce cand deschizi cadourileeeeee! :))) Galeata e in scop de gradinarit, toate cadourile erau in scopul asta pentru ca le-am povestit isprava cu gradina, deci mi-a luat femeia multe chestii mici, le-a ambalat individual si le-a pus in galeata. Cam asa: 

galeata plina cu dragoste!

  Dupa ce au mai venit niste oameni sa ma pupe, ne-am dus la treaba. Eu, siderata. Atatia "well done" adica "bravo" n-am auzit in toti cei aproape 38 de ani ai mei cumulati (apropo de asta, ieri am avut in cap mereu faptul ca in 16 ani de scoala n-am auzit vreun well done, si in rest cam deloc, spuneti asta copiilor, lasati prostiile de parenting modern, care va indeamna sa nu cumva sa ii laudati, si laudati-va copiii ca sa nu ajunga ca noi, o suma de insecuritati ambulante!). Atatea felicitari sincere, pupaturi, strangeri de mana, privit in ochi si adus aminte de chestii, schimbat de numere de telefon... Mi-am petrecut ultima ora acolo zambind ca proasta. 

   Cea mai misto conversatie a fost in clasa cu copiii cu care stateam la pranz, cand sa plecam, Luca mi-a zis "multumesc si ne vedem luni" (da, aici si oamenii mici si cei mari le multumesc celor care vin pentru tura de pranz).... Eh, nu ne mai vedem luni, ca e ultima mea zi aici. Aaaaa? Dar cum, de ce? Mai erau doar el si inca o fetita ramasi in clasa, m-au intrebat unde ma duc si ce o sa fac. Apoi fetita m-a intrebat "tu esti mama lu' Mara, nu?" Daaa, io sunt aia. La final, Luca (un baiat de 9 ani fantastic de frumos, blond, cu parul lung si geaca de piele de rocker-motociclist) a tras concluzia: "well, that's perfect! I allways knew you are smart!" :)))))) Oh, senchiu veri maci, mai diar roaker!

  Am plecat de la scoala cu ochii in lacrimi, exact asa cum am ajuns la scoala asta prima data. Cand m-am dus sa o duc pe Mara la inscriere. La iesire, am mers la Rosie de la office, care ne-a intampinat atunci, si i-am spus ca n-o sa isi imagineze vreodata in viata ei cat de mult a contat pentru mine felul in care ea ne-a primit. Pac, alte lacrimi... sa le sugem cum zice fi-mea cand vrea sa se abtina din plans... Am iesit din scoala cu galeata mea albastra in brate, mi-am dat jos legitimatia si fluierul si mi s-a amestecat in mine, din nou, ideea de ah, ce trista sunt ca plec cu cea de awww, ce fericita sunt pentru noul job. Nu te poti decide deloc! 

  Dupa scoala am avut o programare la fel de dubioasa. La coafor! :)))) Cine ma cunoaste stie ca nu ma inghesui la asemenea chestii, imi place mult sa fiu tunsa de altii dar in Romania inevitabil eram tunsa prost, singurele tunsori decente au provenit de la frizerii de masculi. Ma rog, acum am zis sa merg sa ma indrept la tunsoarea pe care mi-o oferisem ca de obicei singura, in baie, cu foarfeca cu care uneori tai si friptura, dar nu recunosc nimic! Asa ca zic ia, cu ocazia faptului ca de marti incolo tre' sa arat si eu ca o fiinta umana, daca tot incep noul job... sa-mi fac o programare. Eram cu asteptari minime spre zero. Dar a fost magnific. Am nimerit o tanti care stie meserie, pentru ca aici scoala de taiat par dureaza niste ani, si care, ca orice englez, nu s-a speriat-oripilat-scarbit-uimit-umplut de mila de faptul ca intregul meu scalp e acum plin de placi psoriatice. 

  Femeia asta m-a tratat cu o atentie si o blandete... a fost incredibil! Am ras impreuna despre cat de prost ma ciuntisem eu, mi-a povestit chestii, m-a spalat pe cap inainte cu un sampon natural care mi-a calmat ranile, mi-a dat si o sticluta cu ulei sa ma dau pe ele, deci asa, exact cum ar trebui sa fie acest serviciu oferit clientului. Nu, aici nu se da "bacsis" la coafor. Aici se da cu cardul la doamna. Si atat. Nu se baga in buzunar, nu se "lasa atentii" printre perii si foarfece. Nu, aici te simti om. Femeie, mai exact! :))))

  Dupa mareata zi de ieri, azi am mers la gradina de unde tot mancam ceapa verde foaaarte buna, azi am gustat si o ridiche, a muncit saracu' Marse de i-a iesit pe nas, dar ne-a prins bine o jumatate de zi in soare, printre plante, flori si pamant care miroase a gradina. Avem iazul plin de mormoloci deci productia de broaste e de anvergura :) Si avem si multi nuferi care au inviat daca am curatat baltoaca, asa ca s-ar putea sa am si o floare daca am noroc :) 

Ieri, dupa tuns :))))) Azi sunt cu el iar natural-vraiste, ca deh, coafaju' nu tine, e doar asa degeaba :)))) Doar pentru poze!

  Acum o astept pe mama sa vina de la aeroport, am convins-o sa vina o tura si pe aici inainte sa inceapa nebunia la 2 Mai. Sunt asa de fericita ca vine, iar Mara tzopaie incontrolabil de cand a auzit ca vine Nanutza-Nanuscha-Nanisoara MEA asa cum o alinta ea :). Da, deci fericire cap-coada! Ceea ce va dorim si dumneavoastra! 

                         Multe galeti albastre, va doresc!