Prima săptămână. Marea rătăceală.

  A fost o saptamana incredibila. In prima zi stiam unde ma duc, ca fusesem cu mama in recunoastere luni (a fost zi libera), asa ca marti m-am dus oarecum linistita pe tarla. Pe tarlaua araba, la o scoala secundara, adica de copii mari. Adolescenti. Colega pe care o urmaream este o tipa fabuloasa, mi-a adus aminte de tanti Lenuta de la Sinaia, un personaj minunat din copilaria mea. Mica, grasuta si cu tzatze mari, vorbareatza si razacioasa pana la dumnezeu. "Englezoaica" din mama franceza si tata algerian, crescuta in Anglia, Algeria, Franta majoritar, apoi iar in tari arabe unde s-a maritat cu un algerian si apoi s-a relocat in Anglia. Deci o poveste de femeie. 

  Mi-am uitat acasa senvisul si ea mi-a dat din mancarea ei, cu furculita ei, ea s-a dus si si-a luat una de unica folosinta din bucataria scolii. M-a impresionat enorm si am mancat amandoua razand omleta spanioleasca facuta de ea, cu somon afumat trantit deasupra. I-am zis ca stie sa gateasca si am ras amandoua ca sa nu ne auda doamnele englezoaice de prin preajma, aici e o mare gluma faptul ca ele chiar nu stiu sa gateasca cam nimic. A fost o jumatate de zi fabuloasa, am cunoscut cateva fete refugiate din tari ca Siria, fete care muncesc la scoala enorm ca sa invete si materiile si sa prinda si limba. Erau destepte si pline de bun simt, cumva pierdute intr-o lume total straina dar bucuroase sa se afle acolo. Una dintre ele venise din mijlocul razboiului, prin Crucea Rosie.

  Miercuri n-a mai fost asa de simplu deoarece eu sunt ratacita de felul meu la modul complet, asa ca am reusit sa o iau in directia gresita in timp ce ma holbam de zor ca curca-n craci pe telefonul cu harta google maps. Era sa-mi sparg capu' in vreo doi stalpi si trei cutii postale, cat pe ce sa ma calce 5-6 masini deoarece eram prea ocupata fie sa ma uit ca vaca in jur, fie sa ma uit ca vaca in telefon. Mi-a luat ceva pana m-am prins ca undeva facusem stanga in loc de dreapta. M-am intors agitata si cand am vazut ca mai erau 5 minute pana la ora la care trebuia sa fiu la scoala, m-a luat cu sudori reci. Am decis sa intreb o doamna, care s-a uitat nitel in jur si mi-a aratat ca pe zidul langa care stateam scria ca aia e scoala cu pricina :))))))). Deci da!

  Am insotit-o pe doamna vorbitoare de bengali jumatate de zi la trei elevi mititei care nu pareau sa stie prea tare ce-i cu ei si ce ar trebui sa faca. Cand sa plecam, ea s-a oferit sa ma duca cu masina "mai aproape de gara". Insa cred ca e la fel de orientata ca mine pentru ca 1. m-a dus deloc aproape si in alta directie si 2. mi-a indicat sa o iau "inainte pe strada aia" cand trebuia in dreapta pe alta. Iar aici eram intr-un loc total nou, habar nu aveam unde sunt, cum sa ajung la gara si cam cum ma cheama. Mi-au dat lacrimile de ciuda ca simteam ca ma panichez asa cum o fac de o viata atunci cand ma ratacesc sau cred ca ma ratacesc. Senzatia e una totala, adica chiar ma simt cumva in pericol desi nu sunt in nici un pericol de fapt. Cel mult in pericol sa intarzii undeva, chestie care da, pentru mine e nasoala pentru ca eu nu intarzii. Dar alt pericol nu e.

  Asta mi se trage din copilarie, am amintiri foarte puternice despre momentul in care am fost lasata singura afara. Eram prea mica pentru asta, aveam vreo 5 ani iar cei de la gradinita ma batusera ca sa ma dezvete sa scriu cu stanga asa cum imi era mie natural. Si m-au batut suficient cat sa uit sa scriu cu stanga dar sa uit si care e stanga si dreapta. Cred eu ca am facut ca un soi de blocaj pe cuvintele astea din cauza tratamentelor minunate oferite de educatoare. Mi-a fost foarte greu sa invat si sa asociez stanga-dreapta cu directia, tin minte ca eram in clasa a 4a si eu inca nu stiam care e una si care cealalta, ma foloseam de faptul ca ma vaccinasera intr-o mana si locul de la vaccin era inca sensibil. Puneam mana pe brat si stiam ca aia e stanga :)))

  E, cand am iesit afara la joaca, nu mai stiam sa ma intorc acasa din cauza ca locul in care stateam era compus din trei curti interioare. Deci imaginati-va trei patrate ale caror laturi sunt blocuri de 4 etaje, puse in linie, ele, patratele. Intre patrate, ganguri de trecere si catre strada, alte ganguri de trecere. Noi stateam in "patratul" din mijloc si daca ieseam din el catre parcul de vizavi, la intoarcere inevitabil intram pe gangul incorect si ajungeam in prima curte. In momentul in care vedeam in fata un zid-fagure care apara geamurile bucatariei de la restaurantul de la parter, ma lua panica. Stiam ca nu sunt in curtea corecta si nu stiam cum sa ajung acasa. Desi era, in principiu, extrem de simplu. Incepeam sa plang foarte tare si stiu ca de cateva ori mama m-a auzit din casa pentru ca geamurile noastre dadeau in curtea cu pricina, a iesit pe geam si a strigat la mine sa nu mai urlu si sa o iau pe acolo, prin gang, sa vin acasa. Nici nu mai puteam sa merg de spaima, paralizata eram.

  Inteleg acum, dupa indelungi studii, ca am un creier care nu se prea pricepe el sa faca si sa mentina harti. Nu e o gluma, unii oameni asa sunt ei facuti. Asa cum unii sunt mai buni la folosit cuvintele, altii cifrele, altii muzica sau mai stiu eu ce. Eu daca ma uit acum pe o harta, citesc toate strazile unde am treaba, imi zic uite, trebuie asa, dreapta-stanga, pe acolo, in secunda in care inchid harta nu mai stiu nimic. Se sterge tot. De aia eu n-am putut invata geografie, mi-a luat ani si ani de zile sa-mi dezvolt singura metode prin care sa tin minte unde sunt tarile pe harta Europei si apoi a lumii. Si nici acum nu stiu cam nimic, stiu doar locurile pe unde am fost... daca ma intrebi acum unde e Drobeta sau unde e nu stiu ce oras din Romania, habar nu am sa ti-l arat pe o harta pe care nu sunt scrise orasele. Stiu o suma de orase mari sau mici, in functie de cum am avut treaba cu ele la viata mea. Si nu pentru ca as fi vreo proasta sau vreo lenesa, pur si simplu nu pot retine vizual treburile astea. Noroc ca acum traim in epoca informatiei si daca cercetam nitel aflam ca nu suntem noi de vina, ca mai sunt niste miliarde ca noi, ca nu toate ratacitele sunt femei insa este o trasatura predominant intalnita la femei, e o chestie despre cum merge creierul feminin si cel masculin. De aia femeile sunt mult mai dispuse sa foloseasca harta iar barbatii se incapataneaza uneori aiurea sa n-o foloseasca. Eh, asta pe vremuri, cand era cu harti ca azi suntem toti cu gps-ul infipt in cur! Mna, informatia asta te face sa te simti oleaca mai bine, pana cand ajungi pe teren :)))))

 Exista oameni care pur si simplu sunt rataciti din nascare. Problema e ca eu ma si panichez, aia ma enerveaza. Ca am vazut la viata mea oameni care se ratacesc asa, foarte relaxat. Adica mi se pare ok, nene aia e, ne ratacim, ne dez-ratacim si nu ne suparam. E, pe mine ma ia o panica sora cu moartea! :)))))) Si asta e enervant. Ma enervez ca ma sperii! E? Misto, nu? :))))))) Asta a fost si va ramane cea mai mare "spaima" a mea in legatura cu acest job care in rest e absolut perfect... pana cand nu merg la toate scolile din oras (si sunt niste sute!) ca sa aflu eu sigur pe unde sa o iau... o sa ma tot distrez asa.

  Deci stateam blocata pe strada aia, intr-un vant teribil, ma uitam in jur si injuram. Intai in gand apoi cu glas tare, ca nu era nimeni pe strada, o liniste si-o paceeeee... si o nebuna care azvarlea cu pulile de toate gardurile. M-am prins ca bengaleza m-a lasat aiurea, am scos iar magaria de telefon care, evident, nu-si vedea satelitu' si ma arata in trei locuri deodata, facea ca la pacanele! Ai' sa-mi bag... ui si noru' ala ce negru eeeeeeeee... sa vezi cum da si o ploicica peste vantu' asta inghetat si io in plovar ca la mine in cartier era soare dimineata! Daca m-am gandit asa zic pana mea, hai repede, o iau incolo... Am nimerit intr-un final gara si-am ajuns acasa epuizata de parca sapasem la cartofi o zi intreaga.

  In ziua urmatoare iar nu stiam unde merg da' am avut noroc ca era strada dreapta :))))))) Deci daca nu e cu stanga-dreapta imi iese din prima. Sau din a doua, depinde :))) Am ocolit ceva drum ca de unde pana mea sa stiu eu ca gara avea inca o iesire de sus de pe pasarela de la etaj fix pe strada unde aveam io treaba? Dupa ce am dat ditai roata am dat de gaura de la gara de m-a bufnit rasul pe strada... eeee, uite asa ne cunoastem orasu', care nu e deloc mititel. Am asistat-o pe colega romanca, am plecat acasa, am gasit gaura corecta de la gara, ce sa mai, deja eram alt om.

  Ieri stiam oarecum unde merg pentru ca fusesem in recunoastere, am nimerit-o imediat. Pfff, deja am avut arogante, am luat-o pe o scurtatura! Moaaaama! Zic ia sa belesc bine ochii ca precis nu nimeresc daca ma mai uit mult dupa fluturi... Am asistat-o pe colega de limba chineza, mare aventura nene. Sa stai sa asculti 4 ore o femeie rastindu-se in chineza e mare lucru, va zic. Nu se rastea da' asa e limba asta, zici ca iti da imediat si doua palme. Iar de scris, ce sa va mai zic, ziceai ca ma uit la un bebelus care a baut un biberon de tzuica si apoi si-a luat un creion. Nu eram ferm convinsa ca tipa se va opri din mazgalit cand ajunge la marginea foii sau daca o ia usurel asa pe masa si apoi pe perete... Frateeee, sunt semne din alea... deci a scris asta vreo 2-3 picturi d-alea ca sa scrie cuvantul "sus" :))))))))))) Coaie, d-aia sunt astia muncitori asa, pai numa' sa inveti sa scrii in chineza si iti ocupa toata viata!

  Deci numa' casute cu gardute taiate. Cam asa imi inspira, ca si cand ar incerca un copil mic sa deseneze ceva, nu-i iese, taie, mai face odata peste, mai taie odata si dupa aia rasufla mandru... i-a reusit! Groaznic! Ma fascineaza limba chineza, de fapt toate limbile asiatice, oamenii astia n-au putut sa isi creeze un alfabet. Ei n-au alfabet, au picturile astea deci au ramas cumva la nivel de oamenii pesterilor. Au ramas cu picturile. Asa cum ar fi ramas egiptenii cu scrierea cuneiforma... Deci astia da conservatori, coaie!

  Dincolo de glume, e greu tare pentru un pui de chinez d-asta sa vina aici si sa invete sa scrie engleza. Pentru ca el n-are notiunea de "litera" care formeaza "cuvant" sau "sunet". Copilul de ieri era anul 4 si e in Anglia de vreo 2 ani jumate, si abia reusea sa scrie singur pe dinafara cuvinte ca "it", "the" si altele. Celelalte doar prin copiere. Ii mergea bine capul la matematica pentru ca chinezii sunt obsedati cu asta, o vedeam ieri si pe cucoana asta (50 de ani plus binisor) cum se agita cu matematicaaa, ca nu le da si lor teme zilniceee, ca uite ce bine ca stie la matematicaaaa... imi venea sa-i zic, nene, asta micu'  nu stie sa scrie in englezaaaaa, lasa matematica ca nu-i foloseste la nimic fara limba tarii :) Obsesia lor cu matematica, am crezut ca e asa mai mult ca o legenda sau o prejudecata, dar vad ca nu prea.

  Eh, cam asa m-am distrat saptamana asta, cea care urmeaza o sa am program intreg de una singura, in doua scoli pe zi. Pe care va trebui sa le dibuiesc! Asa ca tineti-mi pumnii! Dati un acatist d-ala de dezlegarea hartilor sau ceva, doo trei lumanari aprinse catre sufletu' lu' raposata ratacita pe drumurile portsmutene! Amin!