Incă o inimă plină

  Cum povesteam acum ceva vreme, Mara a fost sambata la o scoala privata pentru un proiect numit "Fun on Saturdays". A fost un proiect destul de lung care si-a spus cuvantul destul de tare asupra nivelului ei de oboseala generala, ca deh, dupa cate 6 ore de scoala zilnic, sa te mai duci si sambata la prima ora in partea cealalta de oras pentru inca doua ore, nu-i usor pentru cineva mic al carei creier inca acumuleaza pe langa toate notiunile lumii si o limba straina. 

  Cursul-proiect sau cum sa-i zic eu, i-a trecut pe copii in fiecare saptamana printr-o "materie". Adica i-au pus sa-si creeze o tara a lor proprie, au trecut de la geografie (unde e, ce forme de relief are) la stiinte (au fost dusi in laborator si au scos sare dintr-o piatra) apoi prin economie (din ce traiesc oamenii, care-s bogatiile naturale) si politica (care este sistemul de guvernare si cum functioneaza el) si design&tehnologie (au creat singuri moneda tarii pe care au cladit-o cu o imprimanta 3 D, da, stiu cum suna asta dar scoala aia are asa ceva!)... apoi au gandit o mancare nationala si au si gatit la scoala niste biscuiti dupa care au facut arte, au pictat un tablou reprezentativ pentru tara lor, ca ultima sambata sa isi pregateasca prezentarea si discursul pe care ieri l-au tinut in fata audientei. 

  8 saptamani care s-au incheiat ieri, cu prezentarea. Audienta a fost formata din parintii copiilor, unii dintre profesorii lor de la scoala, neamuri, copiii mai mari din scoala aia, care i-au ajutat pe astia mai mici si... Primarul orasului, cu aghiotantu' lui si o doamna care fusese eleva acestei scoli cu ceva timp in urma si care acum au format un juriu care sa zica ce tara e mai misto :) Asa ca ieri, ne-am sculat pervers de devreme in special pentru Marius care venise de la munca in crucea noptii cu o seara inainte, si ne-am prezentat cu copil cu tot la scoala cu pricina. 

  Mara, era, bineinteles, lesinata de emotii. Cand a auzit ca vine si Primarul s-a cacarisit pe ea toata de ziceai ca o mananca ala de vie, nu alta. Ei bine, primarul a facut o mistocareala in cel mai pur stil englezesc, de-ai fi jurat ca este un stand-up comedian, nicidecum primarul orasului Portsmouth. E drept, primarii pe aici n-au arogante. Ei le sunt recunoscatori alora de i-au votat cum ar veni. Deci tipul asta, atunci cand copiii au iesit din sala sa isi repete nitel discursurile inainte sa inceapa, pentru ca era o liniste asa, s-a ridicat, a venit sa dea mana cu oamenii din sala, sa le zica bine ati venit, si, ce faceti? aveti emotii? cum e ala micu'? las' ca sa vezi ce bine o sa fie... dupa care pur si simplu a inceput sa faca misto.

  Clar "outfitul" il ajuta. Deci Primarul are un lantz de aur, nu poci sa-i zic lant ca e mai mult ca o centura de boxeri d-aia, doar ca dupa gat. Marius a zis "iote, a venit si Bulibasa" cand l-a vazut pe cetatean. Cetateanu' a zis ca ala cantareste cat doo pungi mari cu zahar (cred ca un kil juma' are aia mai mare) si apoi ne-a zis ca valoreaza 200.000 de lirisoare si ca pe fiecare za sunt numele primarilor anteriori. Si ca d-aia a venit aghiotantu' cu el, facand misto de un nene mic, dop, gen Humpty Dumpty, cu niste mustati d-alea lungi si intoarse ca in desene animate. Ala cica avea grija de primar :))))) 

  Acestea fiind spuse, si rase, copiii s-au intors si au inceput prezentarile. Ma rugam la toti sfintii aia in care nu cred, sa nu o puna pe a noastra prima. Pula! Evident ca ea si colega ei au fost prima echipa, ca asa are ea norocu' sa o cheme Albu si sa o puna astia peste tot prima. Maaama, mi s-a facut rau gandindu-ma cam ce-o fi in sufletu' ei de piticanie sperioasa. Si-au tinut discursul, au raspuns la intrebarile juriului iar eu n-am plans! M-am tinut tare de tot, mi-am tot inghitit nodul ala din gat ca imi era ca daca ma pornesc, dracu' ma mai opreste! 

  A vorbit clar si frumos, britaniceste. Nu prea ajungea ea la microfon, ca e neam cu ma-sa si cu ta-su si e mica de inaltime. Dar a vorbit tare cat sa se auda, la un moment dat n-a mai stiut cum se pronunta un cuvant din ce avea scris pe foaie si a intrebat-o pe colega, dupa care a continuat. Mie mi-a stat inima de patrujdoo de ori in secundele alea, daca puneai un ekg pe mine iti scotea hartie cu "pacientu' e mort!", jur. A fost absolut stapana pe sine in timp ce eu numaram.... 1 an, 7 luni si 3 saptamani de cand s-a dat jos din avion... Acasa ne-a zis ca atunci cand a plecat de la pupitru "mami, imi faceau picioarele ASA", si ne-a aratat zgaibaracele zgaltzaind intr-un tremur parkinsonian :)))

  Nu, n-au castigat ele, dar nici n-a contat vreo secunda asta. Nici macar pentru ele, care au primit cate o cana personalizata, care pe Mara a dus-o in al noualea cer pentru ca are o mare pasiune legata de canile personalizate, si o strangere de mana din partea Primarului, plus multe, multe vorbe de lauda din partea tuturor oamenilor de acolo. Am plecat cu inimile pline, uitandu-ne pe peretii uneia dintre cele mai vechi scoli din Portsmouth si vazand imagini cu elevi si ani ca "1935"... "1924" si alte nenorociri d-astea de ani de iti piere toata matematica din cap cand incerci sa calculezi cam ce faceau oamenii astia la scoala de-a lungul istoriei. 

  Mara a fost foarte incantata. Faptul ca a putut sa faca asta i-a dat o incredere in ea pe care i-o simt de departe. Aseara s-a culcat super obosita si a dormit mult de tot, s-a trezit vesela si incantata de ziua precedenta. Si noi la fel. Si da, am avut emotii mari de tot pentru ea. Mari. A fost frumos. Ireal. 

  

Poza de grup inainte de prezentare, fiecare cu tabloul lui

A noastra

Da mana cu nea primaru'