La inaltime

  Azi am fost sa vedem Spinnaker Tower, simbolul orasului Portsmouth. Noul simbol adica, pentru ca orasul e vechi de pe la anul 1100 iar turnul asta a fost terminat in 2005. Cand s-a hotarat re-dezvoltarea portului Portsmouth, cetatenii au fost intrebati cam cum le-ar placea sa se faca un turn acolo, pe malul apei. Si li s-au dat cateva variante iar ei au votat-o pe cea care seamana cu o vela de barca. "Spinnaker" desemneaza un anumit soi de vela facuta sa  se umfle cu vant exact ca in imagine si sa duca barca cu viteza inainte, sa o "zboare". Vela cu pricina se mai cheama "kite", zmeu :)

vedere de la baza

  In 1995, prin amabilitatea Loteriei Nationale (oh, yes, aici Loteria face lucruri!) s-a purces la construirea Mariei Sale. Spinnaker Tower. 170 de metri inaltime totala, cu doua punti de vizitare la 104 si 107 metri. De sus poti vedea pana la 37 de kilometri distanta. Frumos de tot, elegant si delicat ca aripa de pasare in zbor sau vela in vant. In 2005 s-a terminat de cladit. In 2015, dupa o sponsorizare din partea Emirates Airlines, s-a redenumit Emirates Spinnakle Tower :))))) C-asa-i in tenis, frate. Cine da banu' isi tranteste numele pe obiect. 

  Turnul e proprietatea Primariei Portsmouth dar este operat de o firma care se ocupa cu asa ceva. Cu "obiective de interes turistic". Obiectivul cu pricina atrage niste milioane de turisti anual, si cred asta pentru ca azi, miercuri, era plin pe la ora pranzului. Si cica martea si miercurea e mai "liber". Nu vreau sa stiu cum e sambata si duminica :) 

  Bineinteles ca oamenii sunt super-profesionisti. Si ca-l opereaza pe el, turnul, cu mare atentie fata de oamenii care vin sa dea bani ca sa se cocoate sus de tot pe puntile de vizitare. Poti cumpara ghid audio, ghid scris si alte chestii la alegere. Pentru ca suntem rezidenti ai orasului am primit reducere la pretul de intrare. Platesti, ti se pune o stampila de forma turnului pe mana (cu care mai poti urca toata ziua in turn, pana la inchidere de cate ori vrei), urci in lift, infunzi bine urechile pentru ca urca la 100 de metri in cateva secunde... La urcare liftierul iti spune bine ati venit si iti explica ce poti face acolo si de unde sa iei liftul cand vrei sa te dai jos. La coborare liftierul te intreaba cum a fost, cum ti-a placut, si apoi te indruma catre iesire. Mda. 

  Sus in nori exista si o cafenea unde miroase divin a niste cafeluri din alea combinate cu siropuri din nuci si alte minunatii.... Pe primul deck este genial, privelistea te lasa mut. Peretii din sticla sunt impecabili, probabil spalati zilnic ca altfel nu-mi explic cum de nu-s gainatzi de pescarusi fleoscaitzi de colo colo. In podea e o bucata de 7 metri patrati tot din sticla. Unde esti invitat sa te descalti de pantofi si sa calci. Si na, daca doresti sau poti sa te uiti in jos de la 104 metri inaltime la cladirile de dedesubt... treaba ta :)))) 

ma tineam bine de ea ca mureaaaam de frica!

  Da, a trebuit sa fac asta. Spun a trebuit pentru ca nu-mi doream deloc. Nu imi place inaltimea de nici un fel, e frumos sa te uiti pe geam de sus de-acolo... insa sa pasesti pe un geam asa este criminal. Insa Mara, dupa multe momente in care a zis ca ea nu vrea acolo in turn, ca ea vrea acasa, ca ea a intepenit de frica, ca nu vrea la inaltime, ca etc... la un moment dat, dupa ce am stat vreo ora pe acolo si-am urcat si pe puntea doi care are si aer liber... a zis ca vrea sa mearga pe podeaua din sticla. Si ca sa ma duc cu ea. 

  Reactia mea a fost sa zambesc crispat si sa injur in gand cat n-am injurat niciodata de cand sunt mama. Nici in momentul in care scriu, multe ore mai tarziu, nu pricep cum am reusit sa fac asta. Cert e ca acolo, pe podeaua de sticla despre care stiam ca tine si ca nu pic si ca totul e ok in mod rational... am transpirat sudori reci si m-a luat cu spaime incredibile. Dar am stat acolo, am zambit si-am tinut-o in brate, m-am facut ca e misto in timp ce cu greu rasuflam iar Marius care stia cat imi e de frica, radea si ma fotografia :)))

si-a facut curaj si s-a dus singura

si s-a uitat si in jos!

  Nu pot sa zic ca a fost o "terapie" pentru ca asta ar fi un boism. Terapie era daca golul ala nu era cu sticla si eu ar fi trebuit sa stau langa balustrada aia :))) Asa, cu toate alea inchise, cand stii ca de fapt nimic nu e periculos, e pur si simplu o reactie dubioasa a organismului. Mi s-a strans stomacul si mi-a sarit pulsul in ceruri... deh... eram in ceruri si ma uitam in jos catre sosetele mele roz care se lipeau de cladirile de la 100 de metri mai jos de ele. 

  Cum a fost sa vedem de sus Portsmouth-ul si imprejurimile? Incredibil de frumos! Cum fac oamenii astia turism? Pai o sa zic doar atat: aparatele de unde puteai cumpara diverse suveniruri (noi ne-am luat pietre semi-pretioase terapeutice) necesitau o lira. Nu aveam o moneda de o lira ci una de doua lire. Am intrebat-o pe domnisoara care pazea puntea 1 daca se poate sa-mi schimbe. A zis ca sigur si ce credeti ca a facut? A dat prin statie la parter sa vina o colega sa-mi aduca! Si mi-a adus. Mi-a fost o rusine sa mor, eu o intrebasem asa intr-o doara, am crezut ca are ea pe acolo o cutie cu maruntis. 

  A fost incredibil de frumos. Desi inorat. Desi ne-a si plouat cand ne-am dat jos de acolo. Iar Mara a alergat prin ploaie super incantata. Pentru ca aici toata lumea merge in tricou prin ploaie ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Excelent! Spre ciuda celor care imi tot zic ca aici e naspa dar ca nu vad eu asta inca, tin sa-i anunt pe aceasta cale ca sunt indragostita de norii de la malul marii de aici. Si-mi place si ploaia. Na belea! 

  La iesire am dat o tura si prin mall-ul cat un oras care este la baza turnului. Cu zeci si sute de magazine cu diverse. Si cu unul dintre restaurantele lui Jamie Oliver. Parca pare ireal sa-i vezi numele pe o tabla scrisa cu creta de la intrarea carciumii :) 

masina de inghetata

vedere din turn

podeaua de sticla

pe puntea doi cand incepuse sa isi revina din spaima

EL. I love him

Rosiile din jardinierele carciumii lui Jamie :)