27 august 1997

  Ziua in care l-am cunoscut pe Marius. Culmea, era cu ploaie ca si cand ar fi fost in Anglia. Era la Ploiesti, pe strada Cantacuzino in fata la numarul 188 unde e blocul C. Toata situatia s-a intamplat pentru ca in copilaria mea a existat Liviana, cea mai veche prietena a mamei mele. Da, lumea e mica. Care la un moment dat ne-a facut cunoscute pe mine si pe Irina. Eram mici, nici clasa a patra. Ne-am tinut minte si apoi, la alta scoala, ne-am imprietenit. Si pentru ca in clasa lui Marius a existat Mihai care o cunostea pe Irina care ma cunostea pe mine... 

  Multi ani mai tarziu, pe cand eu dadeam sa fac 18 ani, Irina care il cunostea pe Mihai care era coleg cu Marius.... mi l-a adus pe omul asta al meu in cale. Ea mi l-a adus. Ea si prietenul lui, Mihai. Ei doi ne-au adus pe noi doi impreuna. Ne-am dat intalnire in fata blocului meu. Am coborat si incepuse sa ploua. Era ora 17. Fix.

  Irina a facut prezentarile, eu am zis Alexandra. El a intins mana, s-a uitat pe sub gluga de la haina cu gluga bleumarin la mine, a zambit si a zis "tot Marius". Mi-a venit sa-l intreb daca il cheama tot Alexandra. Glumise. Doar el si cu colegu' au inteles gluma. Eu am vazut zambetul si am simtit mana care mi se intinsese. Si-am ras si eu. Si de atatia ani ma face sa rad. 

   Am mers la pizza la "Casa Verde" la vremea aceea, un stabiliment de langa politia de pe strada Vasile Lupu. Un "stabiliment" pentru ca in zilele acelea tulburi de atata capitalism in vigoare... stabilimentul cu pricina era banuit ca la subsol era casa pentru...anumite activitati extra-curriculare, mna, tot verde ii zice dar ma intelegeti despre ce e vorba. 

  Daca ar fi sa ma intrebe careva as zice ca da, a fost dragoste la prima vedere. Si da, am fost o vreme despartiti, fix cat sa aflam ca asta ne trebuie ca sa fim impreuna. Daca ar mai fi sa ma intrebe altcineva as zice ca da, de 18 ani lucram la dragostea si chimia aia. Zilnic. 18 ani sunt o viata de om. Avem om mic de 8 ani. Avem povesti si intamplari cat pentru o carte buna. Pe care poate o sa o scriu intr-o zi. Avem acum o alta tara in care cu tot sufletul ne-am fi dorit sa ne nastem. 

  Avem in fiecare zi pupaturi. Si dragoste. Chiar si 18 ani mai tarziu. Ne iubim asa cum stim. Si sper sa ne mai iubim inca multa vreme de acum incolo. Pe 27 august 1997 nu ne-am pupat pentru ca individul era timid. Ne-am pupat pe 29 august cand noroc ca m-a sunat Mihai in locul lui, pe telefonul fix, maica! Sa-mi zica ca asta micu' vrea sa discute cu mine. Si ne-am intalnit. Si-am intarziat acasa la mama pentru prima, singura si unica data in VIATA mea. 

   Trebuia sa intru in casa la ora 21 si a durat pana sa-si faca omu' curaj sa ma pupe iar eu a trebuit sa-l astept. Iaca. Singura data cand am intarziat acas' la mama. Acu' o sa afle si soacra-sa. Na belea! Ceea ce va dorim si voua!

de ziua Marei in aprilie 2015