A venit furtuna Barney peste noi. Tocmai ce ne vizitase furtuna Abigail. In spirit profund echidistant aici furtunile nu-s toate denumite dupa muieri. Le fac asa una muiere, una mascul, sa nu mai zica lumea ca-s meteorologii misogini si fac misto de temperamentul doamnelor premenstruale.
Mai devreme pe aici :) Domnul Barney in actiune la Portsmouth
Furtunile astea vin de pe mare si trec repede. Mai mult vant, niscaiva ploaie dar nu prea multa. Adica mai mult trancane decat musca. Vantul e cald, in mod dubios. Adica te uiti pe geam, vezi nori si intunericime, te imbraci ca tartanu' cu trei perechi de nadragi si cand iesi afara constati ca vantul ala mare e cam tropical. Si ca nu e deloc frig.
In schimb englezii se vaicaresc de vreme de zici ca ei sunt aia proaspat dati jos din aeroplan, nu io. Frateeeee... cum adie putin vantul le auzi pe doamnele de la scoala ca "it's freezing out there"... "out there" asta e asa rostit de parca au venit de peste Hymalaya pe jos in patru labe sau ceva. E un spatiu misterios si crud. Out there. Freezing. Ele freezing, io in tricou si moarta de cald in scoala. Ca e cald. Caaaaaald. Iar ele sunt cu haine si cu fleece d-ala gros, ca scoala ne-a utilat cu uniforme calduroase pentru momentele cand trebuie sa stam afara cu copiii. Nicidecum in interior.
Ii auzi ca se vaicaresc ca "it's horrible out there" cand dau trei stropi de ploaie. Sau cand intra soarele in nori. Vremea ii afecteaza profund. Azi una din colegele de la scoala zicea insa ca ea spera sa ninga. Mult. Sa fie o zapada mare. I-am zis ca eu d-aia m-am mutat aici, ca sa nu mai vad o zapada mare, ca mi-a ajuns. Cand le explici englezilor ca o zapada mare implica o temperatura cu minus li se belesc ochii ca la melc. Pai da, cand zici "freezing" la 12 grade cu soare... te-as trimite la -20 cu o zapada d-aia mare. Sa-ti mai revii oleaca si sa mai lasi fleece-le ala naibii jos.
Ii auzi des discutand despre vacante. In tot felul de locuri "exotice" cum ar fi Bulgaria :)))) Unde evident ca balcanicii ii tzepuiesc. Iar ei sunt asa...uimiti saracii... ca uite domle, m-am dus la ceva ce se chema all inclusive dar a fost cam nasol. Da' bine ca era bautura... Daca le dai bautura sunt fericiti. Se intorc acasa cu intrebari retorice gen "oare de ce oamenii de pe acolo pareau tristi"? Pana si directoarea scolii mi-a povestit ca a fost la diferite evenimente in tari ex-comuniste si ca impresia ei este ca acolo toata lumea merge seara acasa si plange in perna. Normal... cand pleci de aici unde lumea de pe strada zambeste... ajungi in tari din astea triste si te miri.
I-am zis ca cel mai probabil lumea de acolo ar plange seara in perna daca nu s-ar fi plictisit de atatea decade de bocit. Ca asta e senzatia acolo... ca trebuie sa mergi cu capul in jos pe strada. Ca te gandesti cu ce-o sa platesti intretinerea la iarna si oricum nu vrei sa vezi chiar toti cacatii de caine de pe strada. Bagi capul intre urechi si mergi. Ma mai surprind cateodata pe strada ca merg cu privirea in jos si-mi dau seama de asta. Aici toti merg cu capul sus, drepti de spate si la 100 de ani, cu zambet in ochi si-n coltul gurii. Da, unii or si fuma diverse da' nu cred ca chiar toti :)))))
Oamenii foarte batrani sunt pe strada, in magazine si parcuri. Cu cadre de mers, cu scaune cu rotile sau fotolii rulante, cu oameni care au grija de ei. Vezi cate o doamna care sigur are peste 90 de ani, la magazin. Se tin in viata, cu mintea limpede, vin la cumparaturi cu lista in mana, cu om care sa-i ajute insa ei iau deciziile. Inca simt ca pot lua deciziile despre ce soi de rosii sa manance la pranz si ce fel de ceai sa bea la ora 5. Se simt vii si sunt veseli in toata batranetea lor care e universal de grea.
Mara a racit si am tinut-o acasa ieri si azi. La pranz copiii vin ca ratzustele in jurul meu sa ma intrebe "excuse me, where is Mara?"... le-am zis ca e un pic bolnava si i-am vazut cum brusc se ingrijoreaza si imi spun ca ei spera ca o sa fie mai bine. Si ca poate maine o sa vina la scoala ca le e dor de ea. Ca este "soooooooo nice".
Am avut si prima "sedinta cu parintii" acum ceva vreme. Ma rog, aici e "cu parintele" pentru ca profesorul te primeste pe tine si atat. Cu copil cu tot daca n-ai cu cine sa-l lasi. Aici copilului nu-i e interzis sa participe la acest eveniment care e despre el. Nu e tinut la usa. Nimeni nu se sfieste nici sa-l laude nici sa-l critice pe elev atunci cand e cazul. Esti primit intr-o clasa in holul careia (aici clasele cam au un hol fiecare) gasesti tavitele cu caietele si materialele facute de copil in jumatatea aceea de semestru (sunt 3 semestre in an, fiecare impartit in doua "half term" la mijlocul carora e o vacanta de o saptamana.
Acolo vezi ce au studiat ei, ce au facut in clasa cum ar veni. Pentru ca pe alea nu le aduce acasa niciodata. Nu exista "manuale". Doar oameni care invata copiii sa faca lucruri. Te uiti la ele si apoi te cheama profesorul. Doamna profesoara e tanara si ea nu a mai avut pana acum un elev imigrant care sa nu cunoasca limba. Deci si pentru ea a fost un efort in plus si un necunoscut total. Pentru ca tipa s-a dat peste cap. Imi povestea cum ii explica Marei diverse notiuni sau cuvinte aratandu-i fizic, drept pentru care in ziua aia tipa tzopaise prin clasa ca sa-i arate "skipping" iar Mara facuse niste ochi cat cepele la ea neintelegand de ce tzopaie cucoana prin toata camera :))))
Mi-a zis despre Mara ca e o placere sa o ai in preajma, ca invata foarte repede engleza (si ca ea nici nu-si imagina cat de repede prinde un copil o limba straina) si ca e foarte buna la matematica. Ii spusesem ca Mara nu a studiat "tabla inmultirii" niciodata iar acum mi-a zis ca ea poate raspunde corect la inmultiri si nu stie de unde :))) Deci fi-mea a invatat tabla inmultirii fara sa o invete pe derost si fara sa "o invete" de fapt. Prin adunari succesive. Tabla inmultirii nu este in capul Marei un "ceva" asa cum este in al meu si acum, aproape 30 de ani mai tarziu dupa vara de chin in care am fost pusa sa o invat ca un papagal.
Sistemul de a invata matematica aici este atat de logic si de simplu si de frumos ca parca m-as mai duce o tura la scoala doar ca sa ma distrez ca astia. Pur si simplu ii invata prin joaca. Si prin chestii legate de lumea reala. Acum studiaza fractiile. Care se vor studia pe baza de felii de pizza sau alte chestii fun. Aici nu exista "stai jos si scrie: o fractie esteeee....." Aici copiii la scoala se distreaza. Da, normal, parintii de copii romani sunt foarte ofensati din cauza asta. Ei vor cu bataie, cu urlete, cu "sa le fie greu" sau ceva... Habar n-am. Pentru ca mi-e clar ca copiii aici invata chestii daca vor sa invete. Evident ca sunt si d-aia care nu vor. Sau nu pot. Si cu ei se lucreaza in mod special dar in final sunt lasati in pace. Pentru ca aici nu se sterg toti la bot cu diploma de facultate... Aici merg la facultate doar aia care stiu ce e aia. Si vor. Si pot.
Sedinta cu parintele ne-a facut si pe mine si pe miss G. sa ne dea si lacrimile povestind despre Mara. Cu Mara acolo. Care era asa de fericita cand ii traduceam ce zice "doamna" de ea... n-am cuvinte sa va descriu moaca ei. Totul a culminat cu: "nu inteleg cum de ea citeste atat de cursiv in engleza" de m-a bufnit rasul. I-am explicat doamnei ca daca inveti engleza invers, adica intai metoda de a citi cuvintele si apoi felul in care o vorbesti... e mai simplu. Pentru ca ei se nasc, vorbesc o limba si apoi sunt pusi sa scrie o chestie care nu seamana deloc cu ce vorbesc ei. Pe cand noi invatam oarecum invers, intai cum se scriu chestii in engleza si apoi cum se pronunta. Mara citeste cursiv in engleza dar nu pricepe ce citeste :)))))))
Nimicuri d-astea. Nimicurile de zi de zi. Toate nimicurile astea care adunate inseamna atat de mult. Inseamna viata. Viata linistita in civilizatie. Atat.
Da mai, da. Si eu i-am avut la sedinta "cu parintele" pe amandoi cu mine in sala. Si inainte ca profesoara sa ma ia la povesti, mi-a rugat copilul sa ii spuna care e impresia lui despre scoala in general, despre clasa lui, despre profesoara, despre colectiv si care sunt partile lui favorite si evident, "least favourite". Luati prin surprindere, copiii au fost extrem de sinceri si candizi, amandoi, asa ca stiu ca le place mult, pe bune. Si intre noi fie vorba, stiu si de ce, exact ca la voi. Mda, si noi am facut fractii cu pizza si toate cele cam dupa acelasi tipic, si ambii copii se descurca extraordinar de bine, doar pentru ca inteleg perfect ce si de ce fac. Si de aia sunt pasionati de scoala. Ca amuzament, domnul meu si-a schimbat tura de munca de vreo luna, prin urmare e acasa cu copiii seara si participa activ la assignment-uri si chestii legate de scoala. Acum ii trec si lui prin mana la vizionat si semnat testele copiilor si il vad de fiecare data ca face o figura lunga si ma intreaba daca e normal ca un copil de 6 ani sa stie adunari cu trei cifre cu trecere peste termen sau un copil de 8 ani sa stie exact ce e aia magnetism, frecare, compresie si te mai miri ce, cu aplicatii practice. S-a uitat holbat la testul de mate (A+) al lui Robbie unde trona comentariul profesoarei ca una din cele 5 probleme era o chestie la care nu se astepta sa vada rezolvare dar era curioasa cum functioneaza gandirea copiilor, pe ce cale insearca sa o rezolve. Si pentru ca ei stiu ca trebuie sa scrie tot rationamentul pe hartie sa se vada ce au incercat sa faca, iar al lui Robbie era impecabil, acolo trona un comentariu lung de juma' de pagina al profesoarei cat e ea de fericita ca ai ei copii gandesc singuri si bine. Aici profesorii nu le toarna informatia pe gat copiilor, asteptand ca acestia sa memoreze mecanic, incearca sa-i inarmeze cu unelte care sa le permita lor singuri sa-si afle informatia, sa o compileze, sa o organizeze, pe scurt, sa-si gaseasca singuri raspunsurile. Si asta e diferenta fundamentala dintre modelul romanesc de scoala si cel anglo-saxon.
RăspundețiȘtergereSi da, din cauza asta parintii de copii romani (majorotatea, nu toti, dar multi mai frate) sunt extrem de ofiscati ca copilul vine zambaret de la scoala, lucreaza 10 minute si iti spune triumfator ca a terminat tot ce are pe a doua zi, si a mai si inteles tot ce i s-a predat la scoala... sunt disperati ca nu e copilul cocosat cu kile de carti, sunt disperati ca vad caietele cu munca in clasa a copilului doar de doua ori pe an, sunt disperati ca nu e cineva sa chinuie copilul exasperandu-l, sunt disperati de metodele absolut practice prin care aplica juniorii aici cunostintele capatate... si-asa mai departe...
Faza cea mai clasica de inmultiri fara ca copilul sa stie ce e aia tabla inmultirii, mie mi s-a parut rationamentul copilului la faza asta, daca mai tii minte: https://gainile.wordpress.com/2012/10/04/tot-despre-scoala/
Aici nici n-au teme de pe o zi pe alta. Au de vineri pentru miercuri, una pe saptamana. Atat. Dupa anul 6 e mai mult.
ȘtergereEu astept sedinta de noiembrie. Anul trecut a fost si la noi tot asa, normal
RăspundețiȘtergereAl meu fiind mai mic, a invatat limba rapid -in 2 luni facea propozitii, in 4 vorbea cursiv olandeza. Dar si invatatoarea s-a ocupat, la lunch club cand erau putini copii exersau cu el, desi nu-i obliga nimeni
Insa am aflat intamplator ca nu mai primesc copii care nu vb limba. .. ca ii costa prea mult efortul. .. Ii trimit la scoala de limba intai. L-au trimis recent pe unul dupa un an in care nu a invatat destul, au zis ca nu se descurca si i-au facut vant
Deci normalitatea mai are si niste nuante
Dar e bine. ..eu sunt plecata de aproape un an jumatate si inca vad binele, prietenii imi ziceau ca o sa ma obisnuiesc repede si dupa aia n-o sa mi se mai para cine stie ce
Well, mi se pare. In fiecare zi cand merg pe strada, in fiecare interactiune, in tot. Sincer, eu cred ca o viata avem si e pacat s-o petrecem cu capul the in pamant
Ah si la noi e nasol afara si se plang astia, dar eu n-am nici o pb cu vremea ☺vara si iarna sunt cele mai faine
Mie una mi se pare foarte normal sa te trimita la scoala de limba. E foarte greu sa te descurci cu un copil care nu pricepe nimic in jurul lui. Dar e o oarecare diferenta intre engleza si olandeza, adica engleza o poti prinde foarte repede pe cand olandeza mie una mi se pare imposibila. Cred ca aia cu "n-o sa ti se mai para cine stie ce" e doar daca nu pui mare pret pe civilizatie. Adica pe nimicurile astea care fac viata mai frumoasa. Daca iti e indiferent daca calci sau nu intr-un cacat de caine pe strada atunci da, n-o sa ti se mai para repede ceva misto faptul ca nu calci pe el :))))
ȘtergereApropo de ce spunea Anca cu cei care zic ca n-o sa ti se mai para cine stie ce... Mie inca mi se pare, dupa 13 ani, ba chiar acum realizez tot mai multe subtilitati care la inceput imi scapau. Acum mi se pare Canada de trei ori mai misto decat acum 13 ani. DAR. Acum 8 ani a emigrat un prieten de-al nostru din copilarie aici. Asa cum am facut cu multi altii, l-am tinut la noi o vreme pana sa-si gaseasca rostul (adica pana si-a gasit un job, un apartament, o masina, etc) si i-am explicat ce stiam noi, din experientele personale (noi n-am avut luxul asta, ne-au promis unii ca ne ajuta cateva saptamani, dar ne-au luat de la aeroport si ne-au lasat la primul motel, nu vrei sa stii ce greu a fost la inceput, dar acum radem cand ne amintim). Ei, dupa doua luni, baiatul si-a facut bagajele si a plecat inapoi la "mama lui care ii spala chilotii" pentru ca el nu e in stare sa "traiasca in comunismul asta", prea multe reguli si pe el il enerveaza, cum sa traiasca el dupa toate regulile alea. Ei, am ras (inca radem pe tema asta), dar macar omul a fost sincer, si-a dat seama pana nu e prea tarziu ca nu e Canada si civilizatia de el. E fericit acum inapoi in Romania la smenurile lui de toata ziua. Altii nu realizeaza si stau aici o viata urand tara care i-a primit cu bratele deschise si gasindu-i defecte. De asta spun, amigrarea nu e pentru oricine. Depinde de ce vrei sa pleci si ce te astepti sa gasesti.
RăspundețiȘtergereMda, o gramada de disperatii din astia care habar n-au ce vor si se poarta ca la cinci ani. Vor da' nu vor. Vor da' sa le bage si in traista.
Ștergere