Cel mai lung an

  O senzatie ciudata am in cap. Nu stiu sa vina Craciunul pentru ca aici nu-mi suna la usa nimeni urland de la 1 decembrie incoace. Nu sunt lumini mari pe strazi, aici oamenii apreciaza valoarea energiei electrice, targul de Craciun e restrans. 

  Lerul nu urla la radio, preotii nu se vaita la televizor. Sfanta Oarece Treaba nu ne iese inainte. Nici Mosi oribili nicaieri. Absolut nicaieri. Practic aici iti pui cercei, palarii si plovere in ziua de Craciun. Si da, exista magazine specializate in asa ceva. Le-am vazut azi cu mare amuzament. 

  Ma simt ca in Malta acum fix un an doar ca acum traiesc aici. Adica ma simt bine. O sa vina o sarbatoare, o sa mancam mai mult. Am pus bradul, cel mai frumos din viata mea... putine globuri si o instalatie. Atat. Pentru ca avem la Ploiesti trei sute de globuri. Si acum o luam de la capat si am inteles, intr-un final... ca chiar e inutil. Adica cu cat mai simplu cu atat mai frumos. A vrut Mara bradul mai devreme (noi il faceam pe 24 de obicei) asa ca l-am facut. Mie una mi-a si trecut senzatia de Craciun dupa atatea zile de brad pus :))))

  L-a vrut si i l-am pus. Ii cam dau tot ce vrea in momentul asta pentru ca o simt foarte obosita. La capatul unui an teribil de greu pentru ea. Si pentru noi dar mai ales pentru ea. In octombrie 2014 ea era traumatizata de madam Puie. Urma schimbarea de scoala. Urma schimbarea de tara. Cu alta scoala in alta limba. Acum e vacanta si pur si simplu s-a topit ca plastilina lasata la soare. E terminata de oboseala si se vede asta pe ea. 

  Dincolo de oboseala e fericita. Azi a vorbit pe Skipe cu Irina Adei muuult. Si le auzeam ce-si povesteau ele si ma bucuram sa aflu ca e la fel de fericita cum ne explica noua. Si cand a mai venit si Lioara sa se bage in discutie m-am topit de tot. Da, e cel mai lung an. Ala in care am castigat si am pierdut prieteni. Ala in care am vazut cine e prieten cu adevarat. Ala in care am avut surpriza vietii: prieteni care s-au vorbit sa se intalneasca la aeroport ca sa ne conduca. Prieteni care au venit de la Bucuresti sa ne duca cu masina de la Ploiesti la aeroport. Prietenii se cern. Inevitabil in emigrare. Se duc oamenii cu viteza cu care au venit in viata ta. N-ai ce sa ii faci... Dar uite ca unii raman. Azi am primit cartea Adei in plic... Cea mai noua carte a Adei-zana-povestilor... Am deschis plicul si credeam ca e o felicitare, asa ne zisese. Era cartea ei cadou pentru Mara. Care Mara a tzopait o jumatate de ora de fericire.

  Prietenii romani de aici, noi si stingheri. Suntem oameni batrani si diferiti, oameni cu copii mari si vieti multe traite. E greu sa ne mai facem prieteni dar m-au primit cu bratele deschise. Prietenii englezi de la scoala... niste multi oameni care s-au chinuit sa-mi invete numele zilele astea ca sa imi poata da felicitari de Craciun. Sefa mea care m-a intrebat inclusiv daca a ajuns mama cu bine pentru ca stia ca vine, ca apoi sa imi zica ca a vazut-o cu Mara si ca semanam "ca doua picaturi de apa" :) 

  Cel mai lung an. Cele mai frumoase surprize. Pentru mine Craciunul este echivalent cu surpriza. Cel mai frumos este sa-ti faca cineva o surpriza. Multumim, Ada! Cel mai lung an al nostru se incheie foarte frumos... E ca o senzatie de poveste din care nu vrei sa mai iesi. Am in fiecare zi trairea asta cum ca... asa ar trebui sa fie viata. Linistita si frumoasa. Acum un an eram in Malta si nu stiam deloc ce va urma. A fost tare lung drumul asta. Ne-a consumat pe toti trei. Dar a meritat. 

  Craciun Fericit tuturor! Va multumesc ca sunteti alaturi de noi in calatoria noastra scrisa de mine aici. Multa sanatate si cele mai bune ganduri de la Albuletzi! Va fac cadou aceasta fotografie: 

Rasarit de la fereastra Marei